Principii si reguli privind recunoasterea stocurilor

Recunosterea, masurarea si evaluarea stocurilor este determinarea valorii la care acestea vor fi recunoscute in bilant si vor influenta contul de profit si pierdere, oferind o altenativa acelor tratamente contabile care, prin cresterea si descresterea valorii stocului, determinate de acestea, ajusteaza profiturile in concordanta cu ceea ce este avantajos pentru conducere.

IAS 2 trateaza evaluarea si contabilizarea stocurilor, respectiv determinarea valorii la care stocurile se inregistreaza la categoria activelor, ca active curente, recunoscute in situatiile financiare, valoare ce va fi raportata pana in momentul realizarii acestora ca venit din vanzarii. Ca atare, Standardul vizeaza evaluarea stocurilor in bilant, precizand care sunt cheltuielile ce vor fi luate in considerare pentru calculul costului acestora, fixand astfel reguli de evaluare la inchiderea exercitiului.

Recunosterea structurilor in situatiile financiare este procesul incorporarii in bilant sau in contul de profit si pierdere a unui element care indeplineste criteriile de recunoastere.

Un element care corespunde definitiei unei structuri a situatiilor financiare trebuie recunoscut in cazul in care:

este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat sa intre sau sa iasa in sau din intreprindere

elementul are un cost sau o valoare, care poate fi evaluata in mod credibil.

Conceptul de probabilitate se refera la gradul de certitudine sau de incertitudine in realizarea unor beneficii viitoare asociate unui element. In acest context, evaluarea acestui grad se face in functie de informatiile disponibile, in momentul intocmirii situatiilor financiare.

Un element de activ, respectiv de stoc, nu se recunoaste in bilant daca este imposibil ca acesta sa genereze beneficii economice viitoare pentru intreprindere.Recunoasterea unui activ, respectiv a unui element de stoc in bilant sau in contul de profit si piedere este legata de existenta unui cost sau a unei valori ce trebuie determinata credibil. Recunoasterea presupune, in aceste conditii, estimarea unui cost sau a unei valori. Daca aceste estimari sunt rationale, adica rezonabile, atunci ele nu influenteaza credibilitatea informatiilor contabile si a situatiilor financiare.

Stocurile sunt recunoscute ca si active, deoarece acestea au incorporate beneficii economice viitoare.

Beneficiile economice viitoare reprezinta potentialul stocurilor de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar si echivalentele in numerar catre intreprindere. Acest potential poate fi unul productiv, fiind parte a activitatii de exploatare a intreprinderii.

Stocurile reprezinta active, respectiv active de natura activelor curente.

Un activ este un activ curent cand se asteapta ca, in perioada urmatoare, acesta sa fie realizat, adica urmeaza sa fie vandut sau consumat in cursul normal al ciclului de exploatare.

Sintetizand, recunoasterea unui activ, respectiv a unui activ curent de natura stocurilor este procesul includerii in bilant a elementelor de stoc, in conditiile in care se respecta simultan prevederile de utilitate, ceea ce reda capacitatea acestora de a genera sau diminua beneficii economice viitoare si de cuantificare monetara, adica li se pot atasa valori ce pot fi estimate in mod credibil.

In acest context, obiectivul fundamental enuntat, cuantificarea costului stocurilor in momentul recunoasterii activului, determina o serie de probleme ce fac subiectul abordarilor in standard.

Recunoasterea stocului ca activ, conform definitiei date anterior, presupune capacitatea acestora de a genera beneficii economice viitoare, ca urmare a potentialului lor productiv, dar si posibilitatea stabilirii, pentru acestea, a unor valori sau costuri credibile.³

Analiza: Tipologia riscurilor proprii afacerilor Document online: Planului de afaceri - obiectivele

In cazul stocurilor, beneficiile economice viitoare incorporate pot intra in intreprindere prin utilizarea separata sau impreuna cu alte active pentru prestarea de servicii sau realizarea productiei de bunuri destinate vanzarii, schimbul cu alte active sau utilizarii pentru stingerea unor datorii.

Prezentarea conceptelor, conventiilor, principiilor si metodelor de evaluare. Standardul se bazeaza pe conceptele, conventiile si principiile privind recunoasterea initiala, ulterioara si prezentarea stocurilor la nivelul situatiilor financiare. Totodata precizeaza metodele de evaluare agregate si recomandate de Standard, grupandu-le in tratamente de baza si alternative.

Principiile contabile sunt o modalitate de concretizare a obiectivului contabilitatii, adica furnizeaza informatii utile pentru fundamentarea deciziilor economice si asigura reprezentarea unei imagini fidele. Realizarea imaginii fidele are la baza o serie de principii: independenta exercitiilor, consecventa prezentarii, pragul de semnificatie si cumulare, compensarea, prudenta, continuitatea activitatii. Acestea au drept scop reprezentarea fidela a tranzactiilor si evenimentelor desfasurate la nivelul unei intreprinderi.

Independenta exercitiilor implica inregistrarea in contabilitate a operatiilor in momentul in care ele au loc, fara a se tine cont de data decontarii, aceasta in conditiile decuparii activitatii la nivelul exercitiului contabil.

Asigurarea independentei exercitiilor contabile, respectiv delimitarea exercitiului curent de exercitiile anterioare si urmatoare presupune recunoasterea elementelor de stocuri in bilant, recunoasterea veniturilor si cheltuielilor generate de stocuri ca elemente ale contului de profit si pierdere, corectarea cheltuielior cu veniturile si luarea in considerare a evenimentelor ulterioare inchiderii exercitiului.

Consecventa prezentarii se refera la aceeasi clasificare si prezentare a elementelor in situatiile financiare de la un exercitiu la altul, pe considerente de comparabilitate a informatiilor prezentate, implicit a celor legate de stocuri.

Consecventa prezentarii presupune asigurarea continuitatii in ceea ce priveste aplicarea regulilor si procedeelor contabile, evaluarea activelor, implicit a stocurilor, dar si a conectarii cheltuielilor si veniturilor generate de acestea, prezentarea situatiei patrimoniale a rezultatelor si a notelor in aceeasi structura.

Pragul de semnificatie si cumulare presupune ca orice element semnificativ trebuie prezentat separat in situatiile financiare, in timp ce valorile nesemnificative trebuie cumulate cu valorile generate de aceeasi natura si functie.

Compensarea implicit necompensarea. S-a impus aceasta asociere deoarece in contextul IAS 2 nu se regasesc situatii de compensare, ele facand obiectul tranzactiilor cu active imobilizate, inclusiv investitii financiare.

Potrivit principiului necompensarii, nu se pot compensa active cu datorii si cheltuieli cu venituri decat in cazurile mentionate expres de IAS 1. Respectarea acestui principiu se impune in tranzactiile cu stocuri, deoarece realizarea compensarii fie la nivelul contului de profit si pierdere, fie in bilant micsoreaza capacitatea utilizatorilor de informatii de a intelege tranzactiile realizate si de a evalua viitoarele fluxuri de numerar ale intreprinderii.

Prudenta inseamna includerea unui grad de precautie, in exercitarea rationamentelor, pentru a face estimarile cerute in conditiile de incertitudine, astfel incat activele si veniturile sa nu fie supraevaluate, iar datoriile si cheltuielile sa fie subevaluate. In esenta prudenta consta in contabilizarea oricaror deprecieri, riscuri si pierderi probabile si in necontabilizarea profiturilor, chiar daca acestea sunt foarte probabile.

Continuitatea sau discontinuitatea activitatii intreprinderii determina, la nivelul situatiilor financiare, abordari diferite, generate de modificari ale metodelor de evaluare utilizate pentru prezentarea conturilor.

Continuitatea activitatii este o stare de fapt care conduce la evaluarea bunurilor, si implicit a stocurilor, in functie de utilitatea lor, presupunand ca dimensiunea activitatii intreprinderii se va mentine in aceeasi limite, fara o reducere semnificativa intr-un viitor previzibil.

In conditii de continuitate se impune evaluarea elementelor de stocuri, cu ocazia inventarierii si inchiderii exercitiului, la valori actuale sau de utilitate. In cazul noncontinuitatii se renunta la aplicarea principiului prudentei, independentei exercitiilor si consecventei prezentarii informatiilor ceea ce presupune evaluarea elementelor de stoc la valori lichidative.

Determinarea marimii costului stocului, conform metodelor de determinare si precizarea cheltuielilor ce sunt luate in calcul, dar si cele ce nu sunt imputabile costului, pentru care se prezinta modul lor de tratare.

Determinarea marimii costului unui element de stoc se realizeaza prin evaluare. Evalurea este procesul prin care se determina valorile la care stocurile vor fi recunoscute in situatiile financiare, in momentul aprovizionarii sau in productie. In ceea ce priveste evaluarea la iesire, in conditiile elementelor de stoc neindentificabile, pentru care sunt prezentate tratamente speciale.

Recunoasterea ulterioara a acestor stocuri drept cheltuieli si asocierea cheltuielilor cu veniturile aferente in conformitate cu aplicarea principiului conectarii cheltuielilor la venituri.

Recunoasterea ulterioara a oricarei reduceri a valorii stocului pana la valoarea realizabila neta si conditiile utilizarii acestei valori.

Conservarea costului determinat la recunoasterea initiala si prezentarea regulilor de evaluare a stocului la sfarsitul exercitiului.