Organizatia - Situatiile
specifice ale organizatiilor si abordarea lor sociologica
Orientarea
resurselor umane si a dezvoltarii organizationale a articulat un
nou model managerial si o noua imagine asupra organizatiilor, centrate
pe ideile managementului participativ si ale schimbarii in
organizatii. In chip inevitabil, in conditiile unei munci de
pionierat, investigatiile intreprinse au vizat atat nivelurile de
baza ale organizatiei, individul, echipele de munca si
conducerea acestora, cat si detectarea unor cai eficiente de
conducere potrivite in orice situatie. Au ramas in afara atat nivelurile
ierarhice superioare ale conducerii si coordonarii mai strans legate
de structura globala a organizatiei existente in multitudinea de
organizatii particulare. Tocmai in aceste directii teoria
organizatiilor a evoluat, prin "teoriile contingentei" si
"sociologia organizationala".
Etimologic,
contingenta sugereaza
"legatura" si "puterea in legatura", sugestia acoperind
atat elementele alcatuitoare ale organizatiei, in concretetea
si specificitatea lor, cat si raporturile organizatiei cu
exteriorul, altfel spus, situatiile specifice fiecarei
organizatii si fiecarei solicitari cu care se
confrunta. Teoriile
contingentei abordeaza organizatia nu la modul general, ci
in functie de situatiile specifice, de cerintele acesteia.
Initiatorii teoriei isi propun sa afle "cheia adecvarii la
situatie". De pilda Bennis si Slater, considerau ca "pentru
o munca simpla in conditii statice, o structura autocrata
centralizata, care a caracterizat cele mai multe organizatii
industriale in trecut, este mai simpla si mai eficienta. Dar,
pentru adaptarea la schimbarea conditiilor, pentru rapida acceptare a
ideilor noi, pentru flexibilitate in confruntarea cu problemele noi, tipul
egalitar si descentralizat pare sa lucreze mai bine. In acest spirit,
au fost dezvoltate "modele de contingenta" pentru conducere,
motivatie si pentru structurile organizationale.
Studierea
diferentelor situationale ale organizatiilor a condus la
elaborarea unor practici manageriale noi prin luarea in consideratie, in
prepararea deciziilor, a mai multor alternative, aplicarea uneia sau alteia
realizandu-se in raport de situatia specifica. Construite in logica
"daca.atunci", noile principii de conducere cuprind recomandari de
tipul: "daca un conducator
nu are capacitatea de a controla toti subordonatii, atunci
numarul lor trebuie redus"; "daca subordonatii capabili doresc
mai multa autoritate, atunci
conducatorul ar trebui sa delege aceasta autoritate".
Simultan
cu teoriile contingentei, sociologia
organizationala (cultivata mai ales de sociologi, de unde
isi extrage si denumirea) readuce in prim plan structura
organizationala si organizatia ca intreg. Pur si
simplu se impunea sa se observe ca buna functionare a resurselor
umane - ipoteza de baza in orientarea cu acelasi nume - este
insuficienta pentru a sustine eficienta tuturor
organizatiilor in toate imprejurarile. Pentru a se depista solutiile
potrivite au fost reluate si dezvoltate principiile managementului clasic
(Taylor. Fayol, Weber), printr-o concentrare spre aspectele formale ale
organizarii: reguli scrise, canale de comunicare, sisteme de recompense
si control etc. Rezultatele s-au dovedit din nou semnificative, intelegandu-se
ca nu exista principii universal valabile pentru determinarea unei
structuri organizationale eficiente. Intr-un alt plan, nu mai putin
important, s-a admis ca o conditie vitala a eficientei
organizatiei este data de gradul structurii organizationale la
mediul extern si la tehnologia utilizata.
In
esenta, sociologia organizationala a proiectat
organizatiile ca fiind sisteme complexe si deschise, ceea ce impune
luarea permanent in consideratie a tuturor factorilor cu care acestea
interactioneaza.
Aceasta
idee in sine - organizatia ca
sistem complex, dinamic, deschis, cu structuri mereu adaptabile la
influentele si solicitarile mediului extern - este, in
esenta, achizitia cea mai de pret a intregii evolutii
a teoriei organizatiei.
Pe
acest temei, in prezent si in perspectiva sunt depistabile noi
tendinte prin concretizarea carora ingemanarea dintre teoria
organizatiei (ca teorie si practica ale conducerii eficiente) se
va accentua. Dintre directiile care contureaza promitatoare
sunt, cu deosebire, cele privind managementul organizatiei (deci
al conducerii ca atare a organizatiei), managementul schimbarii (in
organizatii si prin utilizarea organizatiilor in
schimbarile globale) si managementul competentei (prin
utilizarea competentei ca norma organizationala strategica).
