Notiuni fundamentale ale Teoriei Generale a Sistemelor

Notiuni fundamentale ale Teoriei Generale a Sistemelor

Intreprinderea industriala reprezinta o realitate tehnologica, economica si sociala complexa care trebuie proiectata, implementata si exploatata conform finalitatilor propuse: misiune, scop, obiective, vocatie [18]. Exista numeroase consideratii care ne determina sa asociem intreprinderea industriala cu Teoria Generala a Sistemelor:

intreprinderea industriala este constituita din elemente interconectate si coordonate pentru a realiza scopul si obiectivele propuse;

elementele constitutive au comportamente, tehnici si aspiratii caracteristice, uneori contradictorii;

mediul intern si extern al intreprinderii industriale este intr-o permanenta schimbare care impune analize, incercari, reconsiderari, adaptari, organizari;

este necesara elaborarea si adoptarea unei teorii globale pe baza careia se pot construi concepte si metode atasate mediului intern al intreprinderii in scopul cunoasterii structurii, organizarii, fluxurilor tehnologice caracteristice, logisticii etc.;

conducatorii trebuie sa-si bazeze deciziile pe o viziune prospectiva, cunoscand stadiul actual putem intelege intregul sau partea din intreprindere creand premizele unor dezvoltari viitoare.

Modelarea sistemica a  intreprinderii industriale se realizeaza pentru a cunoaste, a modifica, a consuma sau a regenera [29]. Tot ce este exterior creierului nostru dupa receptionarea unui semnal simbolic se constituie ca o imagine reprezentativa pentru proprietatile sistemului respectiv. Intr-un sistem, structura sa este formata din ansamblul de relatii suficient de stabile si permanente, legate total sau partial intre ele. Cu cat complexitatea sistemului creste, proprietatile care-l caracterizeaza depind mai mult de structura sa si mai putin de natura partilor sale.

Prin modelare simplificam un proces natural pentru ca lumea ni se pare complexa si complicata [13], complexa datorita faptului ca avem o viziune rationala a multitudinii de elemente asociate care pot fi intelese doar diferentiat si complicata datorita conexiunii elementelor, o viziune irationala, angoasa a complexitatii exterioare.

De asemenea, in modelarea sistemica trebuie sa diferentiem reprezentarea simplificata de reprezentare simplista, prima admitand complexitatea, se bazeaza pe o reducere cat mai aproape de realitate conservand caracteristicile esentiale locale si globale, partiale si totale, in timp ce reprezentarea simplista este o consecinta a complicatiilor, angoaselor, necunoasterii si denatureaza sau falsifica realitatea si in cele mai fericite cazuri este o reducere partial adevarata. Fiecare simplificare reprezinta o etapa dezavantajoasa in intelegerea complexitatii, o ruptura cu mediul care genereaza arbitrarii, dogmatisme si consideratii aleatorii.

Intr-un studiu sistemic trebuie sa descoperim articulatiile, legaturile dintre partile sistemului, intre acestea si mediu. Modelul care simplifica realitatea trebuie sa fie suficient de dezvoltat pentru a lua in calcul ceea ce sistemul face (sincronia), ceea ce este si ceea ce va fi (diacronia), ceea ce vrea si ceea ce poate (achronia). Se poate spune ca:

sincronia defineste sistemul in timpul prezent explicitand functionarea si exploatarea sa;

diacronia, intr-o perioada temporala descrie evolutia si transformarea sistemului;

achronia, neglijand componenta temporala identifica finalitatile si functiunile de baza ale sistemului.

Modelarea sistemica nu poate fi disociata de observatorul care modeleaza el insusi un sistem care construieste modelul in functie de cunostintele sale, de pozitia pe care o ocupa in raport cu sistemul si de obiectivele care i-au fost stabilite pentru demersurile pe care le realizeaza. Experienta observatorului in perceptia realitatii si in tehnica modelarii in special in analiza datelor la nivel de sistem real reprezinta conditii asiguratorii care pot asigura succesul modelarii. Tinand cont de considerentele sus mentionate, fiecare observator construieste sau utilizeaza un model care apare psihologic, temporal, spatial, social, economic si tehnic satisfacator. De aici si perpetua munca de a imbogatii sau simplifica modele deja existente [26].

In 1948 este publicata lucrarea lui N. Wiener ,,Cybernetics or Central and Communication in the Animal and the Machine" fundamentand cibernetica, stiinta legilor fundamentale ale comenzilor in natura si societate, la organismele vii si masini, utilizand chiar in titlul lucrarii doua notiuni fundamentale controlul - comanda actiunilor si comunicarea -  transmiterea de semnale definita de catre autor ca "stiinta a comenzii si a comunicatiei la fiinte si masini", arta conducerii, cibernetica, prospecteaza domeniile coordonarii, reglarii si controlului dintr-o viziune cu totul noua. Cibernetica este o teorie a masinilor, dar ea nu raspunde intrebarii "ce este acest obiect" ci "ce face acest obiect" fiind o disciplina functionala si de comportament, tratand masina prin ceea ce este cuprinzator si general, referindu-se la o multime ca atare si nu la un element individual. Complectand cibernetica, Teoria Generala a Sistemelor reprezinta disciplina stiintifica care expliciteaza metodologia de investigare a sistemelor, definind legi, principii si proprietati caracteristice tuturor sistemelor indiferent de structura si natura elementelor componente. O buna perioada de timp explorarea sistemelor se reducea la analiza individuala a elementelor componente conform principiului "fiecare factor sa fie supus variatiei pe rand", insa cibernetica si Teoria Generala a Sistemelor ofera proceduri pentru investigarea globala a oricarui sistem in care interconexiunile sunt importante si nu pot fi ignorate. Introducerea acestor teorii in analiza si conducerea activitatilor economice si industriale permite extinderea in domeniu a legislatiei cibernetice considerand unitatile productive sisteme deschise a caror evolutie depinde intotdeauna de un efort de conducere de natura umana, bazat pe principiul conexiunii inverse.

Asociatia Internationala de Cibernetica releva faptul ca sistemul este "o structura data cu capacitate functionala, ale carei elemente sunt legate intre ele" iar S. Elmaghraby [17] defineste sistemul industrial ca fiind "o reuniune de elemente care se interconditioneaza intre ele si care functioneaza in scopul realizarii unui obiectiv comun".

Cibernetica considera complexitatea si generalitatea interconexiunilor dintre procese si fenomene ca o trasatura inseparabila a obiectelor (sistemelor) cercetate pentru investigarea carora se folosesc o serie de instrumente specifice bazate pe concepte specifice: sistem, informatie, scop, autoreglare, homeostaza, notiuni transferate din biologic si social in stiintele economice si tehnice. Cibernetica ia in considerare interactiunea sistemului cu alte sisteme regasite in mediul acestuia, sistemele cibernetice avand un sistem de comanda, iar procesele de comanda reprezinta acele actiuni care prelucreaza informatiile, in timp ce mijloacele care le asigura transmiterea acestora sunt considerate comunicatii.

Intr-o perioada de aproximativ 20 de ani, biologul Ludwig von Bertalanffy (1928 - 1945) a elaborat o serie de consideratii si principii care reprezinta baza Teoriei Generale a Sistemelor (sistemica). Teoria sa are ca origine aforismul lui Aristotel: ,, Totul este mai mult ca suma partilor" transpusa in definirea sistemelor ca ansamblu de elemente in interactiune. Bertalanffy observa ca frontiera spatial temporala intre sistem si mediu nu poate fi neglijata, nu este arbitrara, localizarile trebuind sa fie precizate pentru fiecare sistem in parte. O alta idee definita de Bertalanffy o reprezinta echifinalitatea, proprietatea sistemelor, mai ales biologice, de a evolua in timp intr-o maniera independenta de starea sa initiala, consecinta regasita si in cazul sistemelor dinamice in care sunt incluse si intreprinderile industriale. Un sistem este compus din subsisteme care interactioneaza si se integreaza intr-un ansamblu. Descompunerea si agregarea sistemului se bazeaza pe Metoda Investigatiei Stiintifice elaborata de Descartes, instrument de baza in Teoria Generala a Sistemelor.

Cibernetica de ordinul II imbina cele doua teorii, iar un sistem cibernetic care observa comportamentul sau si al mediului, dupa ce stabileste diferentele dintre obiectivele propuse si rezultatele obtinute printr-un proces de revenire incearca sa elimine diferenta, putandu-se obtine un nou sistem modificat in consecinta.

In lucrarile de specialitate [29] des se regaseste ideea ca sistemul exista doar in spiritul omului, un model cu care ne putem explica stiintific realitatea iar izomorfismul reprezinta corespondenta dintre obiecte si imaginatie, dintre realitate si model. Nu trebuie neglijata nici notiunea de homomorfism care presupune schimbarea realitatii dupa un model adoptat.

Sistemul este un ansamblu de parti, de obiecte in interactiune, capabil sa efectueze anumite functiuni care se organizeaza si transforma energie materiala si informationala pentru o serie de finalitati dintre care este cuprinsa si mentinerea propriei organizari [29].

,,Prin sistem se inteleg elementele grupate intr-un anumit fel care lucreaza impreuna la un obiectiv comun. Un automobil cu soferul sau este un sistem compus lucrand impreuna astfel incat ansamblul realizeaza functiunea de a se transporta" [9].

Trebuie facute anumite remarci:

Doar cu mare prudenta putem caracteriza sistemul pornind de la obiectivul sau.

Notiunea de sistem  implica obligatoriu o organizare interna.

Elementele constitutive sistemului sunt grupate intr-o maniera care sa faciliteze functionarea ansamblului ce poate fi evidentiata printr-o analiza dinamica.

Descrierea organizarii interne se realizeaza cu variabilele si relatiile de cauzalitate care materializeaza interactiunile.

Demersul de a descrie organizarea comporta doua faze: cunoasterea sistemului, care are ca rezultat elaborarea modelului global al procesului si utilizarea unor metode specifice teoriei sistemelor.

Lucrarile de specialitate [13] atrag atentia ca nu trebuie confundat sistemul cu proprietatea unui sistem! Astfel, sistemul calitatii intr-o intreprindere nu exista. Calitatea este o proprietate care rezulta din sistemul industrial in functie de optiunea observatorului. In atare conditii nu se actioneaza pentru un sistem al calitatii ci pentru a realiza produse care au calitatea definita printr-o norma standard sau intelegere. Serviciul calitatii poate fi considerat ca un subsistem al sistemului intreprinderii care ,,produce" calitatea.

Principalele concepte ale Teoriei Generale ale Sistemelor [26] definesc urmatoarele:

Proprietatile definitorii ale sistemului sunt rezultante ale interactiunii partilor. Acestea nu sunt cuprinse in parti.

Sistemul  ignora anumite parti care-l compun si invers.

Proprietatile sistemului reactioneaza asupra partilor si a mediului. Ca o holograma fiecare parte contine sistemul, care la randul sau contine fiecare parte.

Sistemul in totalitate este mai mult decat suma aritmetica a partilor (este o suma sistemica), un cuplu este mai mult decat aditionarea a doi indivizi.

In timp ce se organizeaza sistemul genereaza un potential de dezorganizare.

Organizarea consuma energie. Aceasta energie este luata din mediul intern si extern.

Organizandu-se, sistemul dezorganizeaza mediul.

Doua sisteme in interactiune sunt potential complementare, concurente sau antagoniste.

Un metasistem poate fi multicentric. Pot fi atatea centre cate sisteme exista (un lucru si contrariul sau poate fi gandit si activat in acelasi creier).

Pentru a supravietui sistemul este egocentrat asupra satisfactiei nevoilor sale naturale, el se deschide din necesitate (pentru a combate entropia).

Pentru ca un sistem sau subsistem sa existe trebuie sa fie indeplinite toate conditiile continute in definitiile precedente. In schimb elementele utile existente unui sistem dar private de proprietati nu pot fi considerate subsisteme ci doar elemente carteziene. Fiecare muzician cu instrumentul sau formeaza un subsistem al orchestrei, dar instrumentul oricat de sofisticat nu este decat un element cartezian.