Managementul emotiilor

Fie ca suntem constienti sau nu, in orice moment traim anumite emotii, in proportii diferite. In orice context particular, cu anumite persoane, vom avea aproape sigur anumite ganduri sau atitudini referitoare la situatia respectiva. Aceste ganduri sau atitudini vor determina aparitia unei anumite stari emotionale.

Dupa unii autori,  o stare emotionala este un proces emotional particular, limitat ca durata - de la cateva secunde la cateva ore - si care variaza de la slab la intens. Un exemplu ar fi o stare de tristete. "Emotiile cronic intense, sau episoadele frecvente de emotie intensa, pot fi indicii pentru un caz de psihopatologie". Asadar, o persoana care simte intotdeauna puternic o emotie - care se afla intotdeauna intr-o stare de veselie, depresie sau furie extrema - este neobisnuita.

Pe langa stari emotionale (precum tristetea), oamenii pot avea si trasaturi emotionale. De exemplu, daca o persoana este descrisa ca avand tristetea ca trasatura, acest lucru ar indica faptul ca are tendinta de a trai tristetea in mod frecvent in interactiunile de zi cu zi.

Fiecare emotie traita sau experimentata este insotita de modificari fiziologice in corpul unei persoane si de modificari fizice in aspect.

Cum "se simt" emotiile/sentimentele?

Sentimentele pot fi insotite de o gama larga de senzatii si modificari fizice. Cateodata, ca in cazul furiei, sangele  tasneste in obraji si fata se inroseste; inima bate mai rapid si pulsul se intensifica; si se poate simti nevoia de a da din maini si din picioare, de a ridica vocea si de a folosi cuvinte dure pentru a exprima ceea ce se simte. In mod asemanator, cand suntem expusi la un pericol sau devenim anxiosi sau inspaimantati, corpul nostru va raspunde prin eliberarea anumitor hormoni in sange.

Prin astfel de cai, si prin altele similare, sentimentele ne aduc la cunostinta modul in care ne afecteaza oamenii, ideile si mediul inconjurator. Cu alte cuvinte, ele ne dezvaluie ceea ce este important pentru noi.

Devenind atenti la sentimentele noastre, intelegem mai usor reactiile noastre la noi insine si la cei cu care interactionam. Intelegand reactiile corpului la emotii putem intelege mai usor modul in care facem fata emotiilor. Nu toata lumea traieste sentimentele la fel.

Capacitatea noastra de a accepta reactiile altor persoane este un indiciu al faptului ca am constientizat ca altii pot trai senzatii fizice unice si speciale - raspunsuri separate si destul de diferite de ale noastre. Emotiile ne afecteaza in multiple feluri. Asa cum am vazut, ele pot determina aparitia unor schimbari in sistemul circulator sau respirator. Cresterea sau scaderea tensiunii si a ritmului respirator pot, la randul lor, afecta perceptia sau perspectiva asupra realitatii cat si actiunile noastre.

Persoana voioasa sau bucuroasa este mai apta sa priveasca lumea prin "lentile roz"; persoana trista sau necajita are tendinta de a interpreta drept critice remarcile celorlalti, iar persoana tematoare este inclinata sa vada doar obiectele infricosatoare (vedere tunel). Sentimentele sunt reactia noastra la ceea ce percepem; ele definesc si coloreaza imaginea noastra despre lume.

Cum arata sentimentele?[1]

Fata este primul indicator al sentimentelor noastre. De fapt, desi regulile de afisare a emotiilor variaza de la o cultura la alta, expresiile faciale asociate anumitor emotii (in mod specific: teama, fericire, bucurie, surpriza, furie si tristete) par a fi universale si deci, pot fi recunoscute oriunde in lume.

Inca din 1872, Charles Darwin, in lucrarea Exprimarea emotiilor la om si animale, a observat ca oamenii de pretutindeni exprima in mod similar sentimentele de baza. Chiar fara a intelege limba unei persoane, poti deseori determina daca el sau ea este furios, infricosat sau amuzat. Chiar mai mult: se pare ca aceste expresii faciale de baza sunt innascute. Unii autori sustin ca fata va deveni pana la urma cea mai importanta sursa de informatie referitoare la emotiile umane: "Fata reprezinta singura informatie sociala care reflecta fidel experienta noastra subiectiva. Este singura reflectare a vietii emotionale interioare a omului care este vizibila, expusa lumii".

Lucrare: Definitia si fizica culorilor - valuarea prin culoare Referat: Proiect la gestiunea financiara a intreprinderii

Se instituie astfel doua tipuri de relationari: relationari out-group si relationari in-group;

Relationarea de tip out-group este cea bazata pe comunicarea formala si implica acele relationari ce deriva strict din obligatiile din contractul de angajare si acele roluri ce decurg clar din fisa postului;

Relationarea de tip in-group include relationari fundamentate pe negocierea responsabilitatilor de rol in conditiile existentei increderii, respectului si simpatiei reciproce;

in functie de cat de bine lucreaza cu liderul sau liderul cu ei, subordonatii exerseaza atat roluri in-group cat si out-group;

subordonatii care se implica mai mult in negocierea responsabilitatilor in cadrul grupului devin parte a in-group-ului si vor primi mai multa informatie si incredere, vor fi mai implicati si mai comunicativi, dobandind astfel mai multa influenta decat cei din out-group;

n      o buna comunicare intre lider si membrii grupului produce o largire a in-group-ului deoarece schimburile inalt calitative dintre lider si grup produc atitudini pozitive fata de activitate, angajament mai ridicat dar si mai multa atentie si suport din partea liderului;

n      Sunt propuse trei faze in constructia relatiilor dintre lider si membrii grupului:

1. Faza de inceput (interactiunile sunt determinate primordial de fisa postului, de relatiile contractuale specifice institutiei, comunicarea fiind centarta pe sine si orientata unidirectional, de la lider la subordonati);

2. Faza de familiarizare

este o perioada de testare, de tatonare, atat din partea liderului cat si a subordonatilor;

apare o mai mare distributie a informatiilor referitoare atat la activitatea propriu-zisa cat si a celor de natura personala;

centrarea comunicarii este in egala masura pe sine dar si pe ceilalti;

3. Faza parteneriatului matur:

apare un grad ridicat de respect si incredere reciproca;

interesele personale sunt acum perfect integrate celor de grup;

calitatea schimburilor informationale dintre lider si grup cunoaste o crestere semnificativa;

Analiza tranzactionala

n      a fost promovata de Eric Berne si postuleaza faptul ca unitatea minimala a unei relatii sociale se numeste tranzactie;

n      initiativa comunicationala a unei persoane se numeste stimul tranzactional iar reactia altei persoane la acest stimul se numeste raspuns tranzactional;

n      reliefeaza realitatea ca in comunicare suntem influentati de faptul ca fiecare dintre noi poarta in sine, simultan, trei stari: Starea de Parinte, Starea de Copil si Starea de Adult;

n      Starea de Parinte include preceptele si valorile normative interiorizate, valori pe care figurile parintesti ni le-au transmis (fa asta!, nu face asta!, este bine sa

n      activarea acestei stari ii ofera persoanei respective o diminuare a consumului de energie, nu mai este necesara o evaluare indelungata a deciziilor, preceptele respective sunt considerate ca universal valabile si se cauta impunerea lor si altora;

n      asumarea Starii de Parinte il determina pe individ sa actioneze de o maniera care sa confere dependenta celor cu care interactioneaza, cunoscut fiind faptul ca puterea lui A asupra lui B este proportionala cu dependenta lui B fata de A;

n      aflat in Starea de Parinte, individul va oscila intre reactii de impunere si reactii de supraprotejare;

n      reactii de impunere - reactii prin care partenerul comunicational este pus la punct de o maniera dura, prin expresii ca "faceti cum va spun eu", "ce este asta?", "nu sunteti buni de nimic";

n      reactii de supraprotejare - in care cel care a activat Starea de Parinte incearca sa para atent si suportiv cu cei cu care interactioneaza, in fapt aceasta denotand in majoritatea cazurilor lipsa de incredere in capacitatile lor si limitarea capacitatii de actiune a acestora (sunt utilizate expresii ca "lasa ca fac eu", "nu te mai chinui, o sa rezolv eu");

n      Starea de Copil contrabalanseaza Starea de Parinte si, asa cum fiecare poarta in sine proprii parinti, fiecare mai pastreaza si "copilul care a fost";

n      Starea de Copil este caracterizata de impulsurile naturale de satisfacere a dorintelor si presupune farmec, placere, creativitate dar si egoism si agresivitate;

n      un individ bransat la starea de copil priveste realitatea prin ceea ce simte si nu prin ceea ce gandeste, se conduce dupa principiul satisfacerii propriilor trebuinte si nu admite decat cu greu oprelisti in realizarea dorintelor sale;

n      Starea de copil presupune doua moduri de manifestare: Starea de Copil liber/rebel, care actioneaza sub impulsul starilor de moment, razvratit si creativ si Starea de Copil adaptat, docil si conformandu-se autoritatii Parintelui; (ex. elevii se branseaza firesc la aceasta situatie in momentul examenului)

n      Starea de adult reprezinta o viziune pragmatica si rationala asupra prezentului care poate oferi rezolvari lucide si solutii corecte;

n      Aceasta stare permite o privire mai obiectiva asupra evenimentelor cu care individul se confrunta;

n      In raport cu starea asumata de interlocutori, relatia tranzactionala poate fi complementara, incrucisata si dubla, cu activarea concomitenta a doua stari;

Programarea neuro-lingvistica

Richard Bandler si John Grider (1970)

Are la baza ideea ca prin studierea tiparelor gandirii, comportamentului si limbajului indivizii isi pot construi un set de strategii apte sa mareasca eficienta comunicationala;

Calibrarea, inteleasa ca armonizare fizica si verbala cu interlocutorul, este un element central al NLP si presupune acestuia studierea cu atentie crescuta, urmarind elemente ca pozitia corpului, gestica, mimica, miscarile ochilor, cuvintele utilizate preponderent etc.

"Ancora" (vizuala, auditiva, kinestezica etc.) este un al doilea pilon al NLP si reprezinta un element informational ce va evoca/genera o anumita stare;

Flexibilitatea este o alta dimensiune a NLP si se refera la disponibilitatea emitatorului de a-si adapta in permanenta discursul la specificul si reactiile interlocutorului.

Tipologia 1.

a. stilul autocrat (directorul cere supunere neconditionata, stabileste singur modalitatile de realizare a diferitelor activitati, ia singur deciziile importante si refuza orice discutie sau negociere cu privire la acestea);

b. stilul democratic (directorul face apel la resursele grupului, solicita opinia cadrelor didactice in asumarea obiectivelor si modalitatilor de atingere a acestora si prefera rolul de moderator al dezbaterilor);

c. stilul "laissez-faire" (directorul da "mana libera" subordonatilor, controlul exercitat fiind minimal iar libertatea acestora totala; directorul este mai mult o sursa de informatii pentru ceilalti);

d. stilul birocratic (directorul urmareste sa-si indeplineasca rolul, sa fie fidel reglementarilor de tip administrativ; este mai atent la ce spun superiorii sai ierarhici decat la ce spun subordonatii sai; exista o stare de nemultumire latenta);

e. stilul charismatic (directorul are o personalitate puternica si atractiva; in relatiile cu subordonatii acesta poate fi, dupa caz, democratic dar si autoritar deoarece, dominati de personalitatea sa puternica, profesorii ignora modalitatile sale de actiune, tolerandu-le fara critica);

Tipologia 2

a. tipul de "guru" (caracterizat prin puterea de seductie a directorului, prin fuziunea cu organizatia si omniprezenta; climatul poate deveni tensionat datorita competitiei dintre subordonati de a intra "in gratiile" conducatorului);

b. terapeutul (se caracterizeaza printr-o dominanta paternalista si prin tendinta de a se retrage in spatele grupului; este un umanist prin excelenta, promoveaza delegarea responsabilitatii iar deciziile se iau prin consens, evitandu-se excesele birocratice);

C. militantul (este foarte activ, uneori agitat, supervizeaza tot si dispune de capacitati reale de exercitare a functiei de conducere; antreneaza in activitati cu precadere pe cei care impartasesc aceleasi valori; simte permanent nevoia de implinire prin actiune);

D. neangajatul (se caracterizeaza prin blazare, automultumire, comportamente rutiniere si tendinta de izolare fata de ceilalti; climatul este inchis si morocanos; sunt favorizati cei care nu vor sa fie controlati deoarece directorul intervine foarte putin in viata organizatiei);

E. dirijistul (tipul de comandant, rigid, cu o viziune mai degraba pesimista despre oameni si posibilitatile lor, evidentiaza mai mult aspectele negative si esecurile decat succesele; nu incurajeaza participarea subordonatilor la luarea deciziilor nefiind adeptul negocierilor ci al deciziilor personale, rezervandu-si dreptul la viziunea de ansamblu asupra organizatiei; climatul este tensionat si exista numeroase conflicte subterane; acest comportament ascunde adeseori o personalitate fragila, vulnerabila, mascata de comportamentul autoritar);

F. birocratul (practica un stil de conducere bazat pe reglementari si pe respectarea stricta a acestora; climatul este impersonal, relatiile interpersonale nefiind incurajate sau agreate; conducerea este centralizata si rigida);

Tipologia 3

A. expertul in eficienta (isi propune sa construiasca o organizatie cu o functionare cat mai egala, plasand omul potrivit la locul potrivit; recurge la analiza stiintifica a muncii si la stimulente materiale intr-o conducere de tip autoritar);

B. mecanicul social (isi bazeaza activitatea de conducere pe stimularea motivatiei si a dimensiunii afective a muncii, dar si pe comunicarea si cooperarea cu colaboratorii);

C. mecanicul organizational (directorul dezvolta forme rationale de organizare a activitatii, unde sarcinile sunt raportate la autoritate si control; incearca sa incadreze organizatia in formula unica: planificare-organizare-stabilitatea personalului-dirijare);

D. clinicianul (incearca sa exploateze zonele emotionale, indeosebi cele subconstiente si non-rationale din comportamentul personalului in dorinta atat de a motiva activitatea cat si de a preveni aparitia unor fenomene grupale nocive in planul relatiilor interpersoanle si in cel al climatului organizational);

Tipologia 4

n      A. producatorul (animat de dorinta de a obtine rezultate palpabile immediate; calitati esentiale: capacitate de actiune, cunostinte ample si dorinta de a realiza actiuni concrete);

n      B. administratorul (caracterizat prin dorinta de a organiza bine activitatea; calitati: capacitatea de analiza rationala a situatiilor, simtul ordinii, capacitate de sistematizare);

Din dorinta de a aborda cat mai multe teme din domenii interrelationate, precum si prin modul de concepere si realizare, acest curs a fost cu siguranta unul atipic sau mai putin obisnuit. In continuare, pentru a respecta principiile moderne de comunicare referitoare la echilibrarea mintii si chiar relaxarea in urma efortului depus odata cu citirea si intelegerea acestui text, propunem cititorului deconectarea de pe emisfera stanga, rationala si trecerea pe cea dreapta, emotionala. Recomandam asadar inducerea unei stari de relaxare, eliberare, liniste si armonie prin trairea atenta a muzicii tibetane a artistului Oliver Shanti.

"Ceea ce vine spontan si firesc prin sine insusi din afara sau chiar din interiorul nostru, fara ca noi sa fi solicitat aceasta este un dar divin si tocmai de aceea, tot ceea ce apare atunci, nu trebuie sa fie evitat[2]"- principiu de intelepciune tibetana.