Definitii si concepte privind stocurile de produse si marfuri - locul stocurilor in gestiunea intreprinderii

NOTIUNI GENERALE PRIVIND STOCURILE

Definitii si concepte privind stocurile de produse si marfuri

Un rol important in gestiunea si activitatea unitatilor patrimoniale il au activele circulante (mobilizate). Acestea cuprind ansamblul bunurilor si serviciilor care intervin in ciclul de exploatare al intreprinderii, destinate :

fie a fi vandute in aceeasi stare sau dupa prelucrarea lor in procesul de productie;

fie a fi consumate la prima lor utilizare.

Notiunea de stocuri provine de la cuvantul englezesc "stock" cu sensul de cantitate de marfuri si produse disponibile in magazine, magazii, depozite etc. Intr-o acceptiune economica, stocul "reprezinta cantitatea fizica de materiale, de produse sau de marfuri necesare fiecarei faze a ciclului de exploatare pentru a asigura desfasurarea continua si ritmica a activitatii de exploatare" .

In contabilitate stocurile sunt tratate, drept componente ale activelor circulante aflate intr-o continua miscare, schimbandu-si forma materiala si utilitatea in cadrul circuitului economic al patrimoniului (materii prime, productie in curs, produse finite, bani) .

Conform Standardelor Internationale de Contabilitate stocurile sunt definite ca fiind active detinute pentru a fi vandute pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, in curs de productie, in vederea unei vanzari, sub forma de materii prime, materiale si alte consumabile, ce urmeaza a fi folosite in procesul de productie sau pentru prestarea de servicii . In sens larg conform IAS 2 stocurile cuprind toate activele obtinute in scopul revanzarii pentru desfasurarea normala a activitatii, inclusiv terenuri si alte mijloace fixe. Un activ achizitionat in alte scopuri decat vanzarea in desfasurarea normala a activitatii nu devine stoc decat in baza unei decizii ulterioare de vanzare a acestuia. Spre deosebire de imobilizari, stocurile si productia in curs de executie se consuma la prima lor utilizare in procesul de productie, participand la un singur ciclu de exploatare care, in general, nu poate fi mai mare de un an. Ciclul de exploatare in care apar stocurile si productia in curs de executie se refera la fazele ciclului economic al unitatii productive: aprovizionare - productie - desfacere. Pe parcursul acestor faze, stocurile isi modifica atat forma cat si continutul lor material.

In ceea ce priveste gestionarea lor stocurile se grupeaza in stocuri propriu-zise si productie in curs de executie, ambele fiind considerate active circulante materiale.

In cadrul stocurilor propriu-zise se disting :

a)      materii prime, care participa direct la fabricarea produselor si se regasesc in produsul finit integral sau partial, fie in starea lor initiala, fie transformata;

b)      materiale consumabile, care participa sau ajuta la procesul de fabricatie sau de exploatare fara a se regasi, de regula, in produsul finit. Se pot grupa in: materiale auxiliare, combustibili, materiale de ambalat, piese de schimb, seminte si materiale de plantat, furaje si alte materiale consumabile;

c)      produsele, adica bunuri, lucrari si servicii obtinute din produsul de exploatare, destinate, in principal, livrarilor catre terti. Ele sunt reprezentate de[6]:

- semifabricate: sunt acele bunuri al caror proces tehnologic a fost terminat intr-o sectie (faza de fabricatie) si care trec in continuare in procesul tehnologic al altei sectii (faze de fabricatie) sau se livreaza tertilor;

- produse finite: bunurile care au un parcurs in intregime fazele procesului de fabricatie si nu mai au nevoie de prelucrari ulterioare in cadrul unitatii patrimoniale, care corespund din punct de vedere calitativ si se depoziteaza in vederea livrarii sau expedierii catre clienti;

- produse reziduale: bunuri ramase din procesul de productie si care pot fi valorificate la preturi inferioare, in cadrul acestora fiind cuprinse: rebuturi, materiale recuperabile, deseuri;

d) animale si pasarile, respective animalele nascute si cele tinere de orice fel crescute si folosite pentru reproductie sau puse la ingrasat pentru a fi valorificate, coloniile de albine precum si animalele pentru productia de lana, lapte si blana;

e)  marfurile respective bunurile pe care unitatea patrimoniala le cumpara in vederea revanzarii lor in stare in care au fost achizitionate;

f)  ambalaje cuprinde bunurile necesare pentru productia animalelor si marfurilor pe timpul transporturilor si depozitarii sau pentru prezentarea lor comerciala. In aceasta categorie de stocuri se includ ambalajele refolosibile achizitionate goale sau o data cu materialele si marfurile aprovizionate, cele confectionate in unitate si cele restituite de clienti, potrivit contractelor incheiate cu acestia.

O categorie distincta in cadrul stocurilor o constituie obiectele de inventar, baracamentele si amenajarile provizorii.

Cea de a doua componenta a activelor circulante materiale este productia in curs de executie. Cuprinde productia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare prevazute in procesul tehnologic, precum si produsele terminate dar ne supuse probelor si receptiei tehnice sau necompletate in intregime. De asemenea, in aceasta categorie se includ si lucrarile si serviciile, precum si studiile in curs de executie sau neterminate.

Activele circulante materiale fac obiectul contabilitatii stocurilor si productiei in curs de executie numai in masura in care ele sunt in proprietatea intreprinderii, incluzandu-le si pe cele aflate in custodie, in prelucrare sau in consignatie la terti.

Marea varietate a stocurilor propriu-zise fac necesara clasificarea lor dupa mai multe criterii, si anume: din punct de vedere al naturii acestora care l-am abordat mai sus, in raport cu provenienta lor in patrimoniu, in functie de provenienta bunurilor si din punct de vedere al fazelor procesului de exploatare.

Dupa apartenenta la patrimoniu, stocurile se pot grupa in[7]:

stocuri aflate in gestiune care fac parte din patrimoniu propriu al unitatii. Ele se regasesc fie in depozitele sau spatiile proprii (depozite, magazine, magazii, locuri de productie), fie se afla la terti (materii si materiale aflate la terti, produse aflate la terti, marfuri aflate in custodie au consignatie la terti etc.);

stocuri aflate in gestiune, dar care nu fac parte din patrimoniu propriu. Acestea sunt stocurile primate spre prelucrare sau in custodie au consignatie.

Dupa provenienta lor, stocurile pot fi :

stocuri provenite din cumparari din afara unitatii patrimoniale cum sunt: materii prime, materiale, marfuri, obiecte de inventar etc.;

stocuri provenite din productia proprie ca: produse, animale.

Din punct de vedere al fazelor procedeului de exploatare, stocurile pot fi :

stocuri ce tin de sfera aprovizionarii (materii prime, materiale, combustibili);

stocuri ce tin de sfera productiei propriu-zise (productie neterminata, semifabricate etc.);

stocuri ce tin de sfera comercializarii (produse finite, marfuri etc.).

Ponderea acestor categorii depinde de conditiile concrete in care se desfasoara aprovizionarea, productia si comercializarea.

Deoarece stocurile reprezinta alocari de capital ce nu pot fi recuperate pana cand aceste stocuri nu parcurg intreg ciclul de exploatare si sunt valorificate prin vanzarea si incasarea produselor, lucrarilor sau serviciilor realizate de unitatea patrimoniala se impune urmatoarea clasificare :

a)      stoc necesar sau stoc util, care asigura desfasurarea continua si ritmica a ciclului de exploatare. Exista doua notiuni de stoc util:

stocul normal optim sau ideal care asigura nivelul de rentabilitate optima;

stocul util efectiv respectiv minimul de stoc care este necesar functionarii intreprinderii.

b) stoc de siguranta (securitate) pentru a preintampina lipsa de regularitate in               aprovizionare unitatii patrimoniale;

c)  stoc de speculatie (de rezerva conjunctural-speculativ) constituit in conditiile unor surplusuri de trezorerie si profitand de ocaziile favorabile de cumparare;

d)  stoc zero ceea ce presupune ca procesul de exploatare s-ar desfasura fara stocuri sau cu stocuri foarte mici.

Stocurile propriu-zise cat si productia in curs de executie mai sunt clasificate si din punct de vedere contabil si financiar. Din punct de vedere contabil sunt retinute doua criterii, si anume:

natura fizica a bunului sau a serviciului;

ordinea cronologica, succesiunea derularii lor in cadrul ciclului de exploatare: aprovizionari, productie in curs de executie, revanzarii in aceeasi stare etc.

a) Natura fizica a bunurilor sau a serviciilor impune clasificarea stocurilor fie pe categorii, pe grupe, subgrupe, fie pe clase, astfel incat in interiorul unei subdiviziuni sa figureze stocuri cu insusiri comune.Ca urmare, fiecare unitate patrimoniala trebuie sa-si stabileasca fisierul sau propriu de stocuri in functie de nomenclatorul care corespunde cel mai bine necesitatilor sale de gestiune interna.

Analiza: Tipologia riscurilor proprii afacerilor Document online: Planului de afaceri - obiectivele

b) Clasificarea stocurilor dupa succesiunea, ordinea lor in ciclul de exploatare are in vedere destinatia acestora in activitatea de exploatare, pe baza principiului gruparii, omogenizarii si generalizarii prin conturi. Aceasta clasificare este folosita la delimitarea conturilor sintetice si constructia sistemului de conturi pentru contabilitatea stocurilor, respectiv clasa 3 "Conturi de stocuri si productie in curs de executie".

1.2 Locul stocurilor in gestiunea intreprinderii

Activele circulante materiale concretizate in diverse stocuri si productie in curs de executie, se afla succesiv si neintrerupt in diferite faze ale procesului de productie si comercializare. Aceasta caracteristica a stocurilor de a participa continuu la stadiile circuitului economic si de a descrie in cadrul exercitiului mai multe rotatii releva aportul lor la realizarea cifrei de afaceri si la valorificarea capitalului. De aceea, gestiunea stocurilor, asigura si utilizarea rationala a acestora constituind un obiect principal al managementului intreprinderii, la realizarea caruia contabilitatea prin functiile sale poate avea o contributie insemnata.

Conditiile infiintarii gestiunilor nu sunt legiferate. Cu toate acestea, doctrina contabila recomanda unele criterii orientative pentru infiintarea gestiunilor de stocuri cum ar fi:

Volumul operatiunilor de primire-predare dintr-o perioada de timp data. Este cel mai important criteriu in functie de care se stabileste numarul de gestiuni dintr-o unitate economica. Astfel intr-o unitate economica de dimensiuni reduse poate fi infiintata o singura gestiune pentru toate stocurile pe care le detin, in timp ce intr-o unitate patrimoniala de dimensiuni mari este necesar sa se infiinteze gestiuni specializate pe principalele categorii de stocuri.

Volumul, suprafata si amplasamentul spatiului de depozitare, la infiintarea de gestiuni distincte. In raport cu acest criteriu se pot infiinta depozite centrale sau generale, depozite de repartizare care deservesc, unitati operative: sectii si ateliere. 

Gestiunea stocurilor, in contabilitatea financiara, se realizeaza fie prin metoda inventarului intermitent fie prin metoda inventarului permanent. In tara noastra, pasul batut pe loc de contabilitatea de gestiune a facut ca inventarul permanent sa fie cvasigeneralizat in contabilitatea financiara. Nu acelasi lucru se intampla si in practica intreprinderilor din tarile dezvoltate .

Metoda inventarului permanent presupune inregistrarea in contabilitate a tuturor operatiilor de intrare si iesire a bunurilor materiale ceea ce permite stabilirea si cunoasterea in orice moment a stocurilor, atat cantitativ cat si valoric .

La sfarsitul perioadei de gestiune valoarea stocurilor se stabileste folosind relatia:

Sf - valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere;

Si - valoarea stocurilor initiale;

I - valoarea intrarilor;

E - valoarea iesirilor.

La sfarsitul exercitiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere. Daca exista diferente acestea se vor regulariza, aducandu-se stocurile la nivelul lor real.

In cazul utilizarii inventarului permanent este, posibil sa se cunoasca in orice moment cantitatea si valoarea bunurilor materiale existente in stoc cu o precizie destul de mare.

Metoda inventarului intermitent consta in stabilirea iesirilor si inregistrarea lor in contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la finele perioadei. In acest caz, iesirile se determina ca diferenta intre valoarea stocurilor initiale plus valoarea intrarilor si valoarea stocurilor finale, determinate pe baza inventarierii. Relatia de calcul este urmatoarea:

In conditiile utilizarii inventarului intermitent organizarea si conducerea contabilitatii interne a stocurilor este mai putin complexa deoarece se elimina intocmirea documentelor de evidenta a iesirilor de stocuri cat si operarea lor in documentele de evidenta a stocurilor. Pe de alta parte insa, aceasta metoda impune inventarieri faptice la intervale scurte de timp uneori greu de realizat .

Prin urmare conturile de stocuri se utilizeaza numai la inceputul si sfarsitul lunii. In timpul lunii intrarile de stocuri de materii prime si materiale, obiecte de inventar si marfuri contabilizate direct in conturi de cheltuieli corespunzatoare la cost de achizitie. Se poate spune ca procesul de aprovizionare include atat cumpararea resurselor materiale cat si gestiunea stocurilor.

Principalele atributii ale aprovizionarii sunt[14]:

procurarea la termene stabilite a materiilor prime, materialelor de care intreprinderea are nevoie;

urmarirea evolutiei pietelor produselor pe care intreprinderea le utilizeaza;

stabilirea modalitatilor de aprovizionare pe care trebuie sa le respecte compartimentele intreprinderii;

elaborarea programelor de aprovizionare in functie de planul de fabricatie al intreprinderii;

stabilirea regulilor de control al stocurilor aprovizionate.

1.3 Evaluarea stocurilor

Potrivit reglementarilor contabile romanesti pentru a da o imagine fidela a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute trebuie respectate regulile privind evaluarea patrimoniului si celelalte norme si principii contabile .

De asemenea, metodele de evaluare adoptate de unitate patrimoniala trebuie sa fie aceleasi si in tot cursul exercitiului, precum si de la un exercitiu la altul. In cazuri justificate si in conditiile prevazute de lege, unitatea patrimoniala poate schimba metoda de evaluare, facand in acest sens mentiuni in anexa la bilant, prezentand influente asupra situatiei patrimoniale si financiare, precum si asupra rezultatului exercitiului .

Potrivit Standardelor Internationale de Contabilitate stocurile trebuie evaluate la bilant la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta iar costul stocurilor trebuie sa cuprinda toate costurile aferente achizitiei si prelucrarii, precum si alte costuri suportate pentru a aduce stocurile in forma si in locul in care se gasesc in prezent .

Stocurile se inregistreaza in contabilitate la costul de achizitie sau de productie, iar pentru deprecierea lor la sfarsitul exercitiului financiar se constituie provizioane pe seama cheltuielilor. In cazul in care provizionul constituit devine total sau partial fara obiect atunci acel provizion trebuie reluat corespunzator la venituri .

Preturile folosite la evaluarea stocurilor inregistrate in contabilitate se numesc preturi de inregistrare. Ele pot diferi in functie de optiunea unitatii patrimoniale si de natura acestora astfel:

a)  Cost de achizitie folosit la inregistrarea intrarii stocurilor in contabilitate este format din pretul de facturare al furnizorului, taxele si ambalajele recuperabile, cheltuielile de transport - aprovizionare precum si alte cheltuieli incluse in factura furnizorului. Un asemenea pret devine cost istoric si va fi luat in considerare la eliberarea stocurilor in cauza de la locurile de depozitare .

b) Pretul standard este un pret prestabilit ce consta in evaluarea si inregistrarea stocurilor la preturi fixe, stabilite pe baza preturilor medii ale acestora in perioada precedenta. El devine pret de inregistrare in contabilitate in conditia evidentierii distincte a diferentelor de pret fata de costul de achizitie[20].

Preturile standard trebuie sa fie actualizate periodic cel putin o data pe an. Diferentele de pret pot fi:

favorabile cand pretul standard este mai mare decat costul efectiv;

nefavorabile cand pretul standard este mai mic decat costul efectiv.

Diferentele de pret stabilite la intrarea bunurilor in patrimoniu se repartizeaza inregistreaza proportional, atat asupra valorii bunurilor iesite cat si asupra stocurilor cu ajutorul unui coeficent de repartizare K, care se calculeaza astfel

Acest coeficent se aplica asupra valorii bunurilor iesite din gestiune la pret de inregistrate, obtinandu-se diferente de pret aferente bunurilor iesite. El se inmulteste cu valoarea stocurilor iesite din gestiune la pret de inregistrare, iar suma rezultata se inregistreaza in conturile corespunzatoare in care au fost inregistrate bunurile iesite.

c)   Costul de productie este format din totalitatea cheltuielilor ocazionate de fabricarea bunurilor respective.

In concluzie, putem spune ca evaluarea stocurilor se realizeaza in functie de momentul in care se face evaluarea si anume:

la data intrarii in patrimoniu;

cu ocazia inventarierii si la inchiderea exercitiului;

la data iesirii din patrimoniu.

1.3.1 Evaluarea la intrarea in patrimoniu

La intrarea in patrimoniu a stocurilor evaluarea si inregistrarea in contabilitate se face la valoarea de intrare denumita si valoarea contabila care poate fi identificata prin:

costul de achizitie in cazul bunurile achizitionate de la terti;

costul de productie in cazul bunurilor obtinute din activitatea proprie de exploatare;

valori de utilitate pentru stocurile care reprezinta aport la capitalul social;

valoarea de utilitate pentru stocurile obtinute cu titlu gratuit.

In functie de natura bunurilor la intrarea in patrimoniu ele se evalueaza si inregistreaza in contabilitate astfel:

materiile prime materialele de consum, obiectele de inventar, animalele, marfurile si alte bunuri procurate cu titlu oneros la costul de achizitie. Nu se cuprind in costul de achizitie cheltuielile financiare acordate pentru plata inainte de scadenta.

semifabricatele, produsele finite, obiectele de inventar, ambalajele si alte bunuri produse de catre unitate la costul de productie alcatuit din: pretul de achizitie al materialelor consumate, cheltuielilor directe de fabricatie, cheltuielilor indirecte de fabricatie.

Implicatiile fiscale ale evaluarii stocurilor la intrarea in patrimoniu sunt mai putin evidente in masura in care durate pentru care raman in intreprindere este de regula destul de mica. Cu toate acestea putem aprecia rationamentul potrivit caruia includerea in valoarea contabila (cost de productie sau cost de achizitie) a cat mai putine cheltuieli ocazionate de intrarea bunurilor de natura stocurilor ofera un avantaj fiscal, amanand in timp plata unei parti din impozitul pe profit, pana in momentul vanzarii sau darii in consum a bunurilor respective .

1.3.2 Evaluarea stocurilor la inventariere si la inchiderea exercitiului

Evaluarea elementelor de stocuri cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuala sau de utilitate a fiecarui element denumita valoare de inventar, stabilita in functie de utilitatea bunului in unitate si pretul pietei, astfel:

bunurile de natura stocurilor se evalueaza la valoarea actuala. Diferentele intre soldurile scriptice corespunzatoare bunurilor respective si stocurilor constatate cu ocazia inventarierii se inregistreaza in contabilitate cu plusuri sau minusuri de inventar dupa efectuarea compensarilor admise.

bunurile depreciate (bunuri deteriorate, fara desfacere sau greu vandabile, abandonate sau sistate) se evalueaza la valoarea de utilitate a fiecarui element in functie de utilitatea bunului in unitate si de pretul pietei.

Evaluarea elementelor de stocuri la inchiderea exercitiului prin bilantul contabil se face la valoarea de intrare in patrimoniu (valoarea contabila) pusa de acord cu rezultatele evaluarii la inventariere. Astfel pot fi posibile urmatoarele cazuri:

a)      Pentru stocurile la care au rezultat diferente in plus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare, in bilant acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se inregistreaza in contabilitate.

b)      Pentru stocurile la care s-au constatat diferente in minus intre valoarea de inventar si valoarea lor de intrare, acestea se evalueaza in bilant la valoarea de inventarDaca din valoarea de intrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate si inregistrate provizioanele, se obtine valoarea de inventar ca valoare neta ce se inscrie in bilant[23].

Pe baza celor aratate mai sus se desprinde regula generala de evaluare si inregistrare a stocurilor, si anume: inregistrarea lor in contabilitate la valoarea de intrare, stabilita la nivelul costului de achizitie sau a costului de productie, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigura aplicarea principiului realitatii, costurile efective de achizitie si de productie fiind parametri cei mai putin subiectivi ai valorii stocurilor.

1.3.3 Evaluarea stocurilor la iesirea din patrimoniu

Evaluarea elementelor de stocuri la data iesirii din patrimoniu sau la darea in consum se face, in principiu, la valoarea lor de intrare. Aplicarea acestui principiu este uneori dificila deoarece in practica putine elemente stocabile pot fi identificate cu lotul din care au facut parte la intrarea in patrimoniu. Astfel stocurile la iesirea din patrimoniu se impart in doua categorii :

elemente de stocuri identificabile individual, adica bunuri ce sunt individualizate pentru fiecare articol sau categorie de bunuri, atat in momentul intrarii in patrimoniu cat si cele ale gestionarii, stocarii si iesirii din stoc;

elemente de stocuri fungibile, adica bunuri care in interiorul unei categorii nu pot fi identificate pe fiecare unitate dupa intrarea lor in gestiune.

Pentru elementele de stocuri identificabile individual este folosita metoda identificarii specifice. Aceasta metoda se bazeaza pe faptul ca fiecare articol iesit este identificat prin data de intrare si costul de achizitie. Sistemul de depozitie permite o asemenea identificare.

Pentru stocurile fungibile reglementarile contabile din Romania si Standardele Internationale recomanda folosirea urmatoarele metode de evaluare:

metoda costului mediu ponderat (CMP);

metoda prima intrare - prima iesire (FIFO);

metoda ultima intrare - prima iesire (LIFO);

1. Metoda costului mediu ponderat (CMP - Costul mediu ponderat), presupune calcularea costului fiecarui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate in stoc la inceputul perioadei si a costului elementelor similare produse sau cumparate in timpul perioadei. Se recomanda a fi utilizata in cazul in care bunurile materiale de natura stocurilor sunt cumparate la preturi diferite, iar in contabilitate acestea nu sunt individualizate in functie de costul de achizitie (productie) al fiecarui lot.

Tehnica de evaluare folosita este:

intrarile de materii prime, materiale consumabile sunt evidentiate la costul de achizitie al fiecarei aprovizionari;

iesirile de bunuri materiale din stoc se inregistreaza la CMP, calculat fie dupa fiecare lot de materiale aprovizionat, fie lunar, ca raport intre valoarea stocului initial cumulata cu valoarea intrarilor pe de o parte si cantitatea existenta in stocul initial adunata cu cantitatile intrate:

CMP - cost mediu ponderat; Vsi - valoarea stocului initial;

Vi- valoarea intrarilor; Csi - cantitate existenta in stocul initial;

Ci - cantitate intrata.

2. Metoda prima intrare - prima iesire (FIFO) consta in evaluarea iesirilor din stoc in ordinea in care unitatile de stoc au intrat in patrimoniu inregistrate la valorile lor de intrare (cost de achizitie). Pe masura epuizarii lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie al lotului urmator, in ordine cronologica.

3. Metoda ultima intrare - prima iesire (LIFO) evalueaza bunurile materiale iesite la costul de achizitie sau de productie al ultimei intrari. Stocurile iesite din gestiune sunt considerate ca apartinand ultimului lot intrat in depozit si evaluate la costul acestuia. Apoi, iesirile de bunuri se considera ca apartinand lotului imediat precedent.

Costurile standard pot fi costuri antecalculate sau costuri medii dintr-o perioda anterioara. Bunurilor li se stabilesc anticipat costurile de inregistrare, cu ajutorul carora se evalueza si inregistreaza intrarile si iesirile. Diferentele dintre costul de inregistrare (standard) si costurile efective de achizitie sau de productie se evidentiaza in conturi separate. Preturile standard trebuie actualizate periodic, de regula, cel putin odata pe an, in functie de evaluarea preturilor si alti factori.

Orice supraevaluare a bunurilor ramase in stoc la sfarsitul perioadei conduce la cresterea rezultatului, care la randul sau formeaza obiectul impozitarii si distribuirii ca dividende. In consecinta, pentru ca intreprinderea sa se inscrie in principiul prudentei, concomitent cu rezolvarea raporturilor cu fiscalitatea intr-o economie stabila, se recomanda metoda costului mediu ponderat (CMP) si prima intrare - prima iesire (FIFO), in schimb intr-o economie inflationista este indicata mertoda LIFO.