Teorii explicative ale fenomenului delincventei juvenile din perspectivǍ psihologicǍ si sociologica

TEORII EXPLICATIVE ALE FENOMENULUI DELINCVENTEI JUVENILE DIN PERSPECTIVǍ PSIHOLOGICǍ SI SOCIOLOGICA

In orice domeniu,actiunea profesionistului trebuie sa aiba la baza intelegerea fenomenelor asupra carora actioneaza.Aceasta intelegere presupune nu doar cunoasterea cauzelor si a factorilor favorizanti ci si a teoriilor existente.

Teoria este cea care construieste imaginea unui intreg coerent si il integreaza in ansamblul unitar al cunoasterii.In consecinta,teoria genereaza cercetari empirice,care o vor imbogati in relevanta.

1.Teoria invatarii sociale a agresiunii

Cea mai cuprinzatoare explicatie cu privire la agresiunea umana a fost propusa de Bandura,in 'teoria invatarii sociale a agresiunii'.El a fost primul care a probat invatarea agresiunii prin experiente directe in concordanta cu paradigmele de baza ale invatarii.Agresiunea este vazuta ca fiind in mare masura controlata de posibilitatea consolidarii si a pedepsei.Ea se afla totodata si sub controlul stimulilor.In aparenta,o mare parte din comportament,inclusiv agresiunea,este invatata prin observatie-adica fara experienta directa.Bandura a propus diferite modele teoretice pentru a explica aceasta invatare.

El a recunoscut capacitatea specific umana de a procesa informatiile si a elaborat implicatiile sale in investigarea,mentinerea,modificarea si controlul agresiunii.Banda a dezvoltat rationamente pentru a explica efectele consolidarii substitutive si ale pedepsei substitutive.

Primul rationament major priveste functia informativa a rezultatelor observate.Fiind martorul consecintelor raspunsului altor persoane,observatorul devine constient de posibilitatea consolidarii si a pedepsei si isi poate coordona comportamentul astfel incat sa maximalizeze recompensele si sa minimalizeze pedepsele in mediul observat,fara a fi experimentat in mod direct aceste posibilitati.Cunostintele despre consecintele probabile ale raspunsului,obtinute prin observatie,pot astfel servi la facilitarea sau inhibarea raspunsurilor similare celor observate.Potrivit acestei pareri,anticiparea consecintelor bazata pe observarea purtarii altora,si nu experienta imediata,este cea care ghideaza actiunea persoanei.

Al doilea rationament major se refera la efectele motivationale ale conditionarii substitutive a stimularii emotionale.Bandura recunoaste ca o mare parte din comportarea

emotionala este invatata pe baza experientelor directe,dar sugereaza ca reactiile empatice care realizeaza conditionarea substitutiva a raspunsurilor afective sunt,daca nu mai importante,cel putin egale ca importanta.Se presupune ca a fi martor la exprimarea sentimentelor altora induce,in general,reactii afective in observator.Aceste reactii afective produse in observator sunt concordante cu cele manifestate de persoana a carei purtare a fost observata.

Astfel,reactiile empirice ale observatorului sunt considerate congruente hedonic cu purtarea afectiva la care a asistat.Bandura si-a bazat aceasta esentiala presupunere pe observatia ca,in situatiile sociale,oamenii tind sa exprime acelasi fel de comportament emotional ca si cei din jurul lor;de aceea expresia afectiva a celuilalt devine o indicatie , replica distinctiva in afectarea concordanta a observatorului.

Celelalte elemente propuse de Bndura pentru a explica modelarea sunt secundare acestor doua modele majore.Ele se adreseaza consecintelor,mai ales in functie de perceptia peroanei a faptului ca modelul a fost marturia primirii de recompense sau pedepse de la un agent pentru actiunile sale.

Analiza proceselor motivationale propuse de Bandura in invatarea sociala extinde propunerea controlului comportamental prin cosolidare si pedeapsa externe si substitutive la auto-consolidare si auto-pedepsire. In agresiune , auto-consolidarea este considerata a fi forta motivationala principala-ori de cate ori este conectata cu mandria personala.Auto-pedepsirea pentru agresiune este dovedita cand persoana sufera de sentimente disforice, de regret si autoacuzare,cand isi recunoaste actiunile proprii ca fiind o incalcare a propriei pozitii impotriva actiunilor agresive.De vreme ce,in general,se presupune ca sanctiunile negative impotriva agresiunii sunt adoptate prin percept,consolidare si modelare,Bandura a propus variate mecanisme care sa explice fenomenul in izbucnirile ostile si agresive.

Practicile auto-absolvante insotite de neutralizarea auto-condamnarii pentru agresiune sunt urmatoarele:

1.Sub-evaluarea agresiunii prin comparatie avantajoasa-survine cand actiunile agresive sunt comparate cu fapte mult mai grave.Comparatia minimalizeaza incalcarea legii prin fapta intentionata sau comisa.

2.Justificarea agresiunii in functie de principii mai inalte se refera la faptul ca face violenta agreabila pentru agresor din punct de vedere moral prin declararea obiectivelor ei ca fiind nobile si drepte.Agresiunea,ca mijloc,este astfel justificata prin tintele pe care le realizeaza.

3.Neutralizarea auto-condamnarii pentru agesiuni poate de asemenea fi realizata prin deplasarea responsabilitatii catre o autoritate care este vazuta ca asumandu-si intreaga responsabilitate pentru actiunea agresiva intentionata sau efectuata.

4.In mod similar,difuziunea responsabilitatii catre alte persoane care iau parte la actiuni agresive sau ostile sau care sunt cunoscute ca sustinatoare ale unor asemenea activitati conduce la un nivel scazut al pozitiei autocritice.

5.Un alt mod in care agresorul previne auto-deprecierea este dezumanizarea victimelor.Din moment ce victimele sunt deposedate de caracteristicile umane distinctive,ceea ce inseamna ca ele sunt prezente ca fiinte degenerate,auto-reprosul pentru agresiune devine inaplicabil si necorespunzator.

6.Invinuirea victimelor neutralizeaza auto-condamnarea cand agresorii,care cred despre ei ca sunt bine intentionati,reusesc sa se perceapa pe ei insisi ca 'fiind fortati in actiunile primitive de catre adversarii ticalosi'.Atribuirea culpabilitatii victimei se considera ca stimuleaza sentimente de indignare care ofera suport moral pentru actiunile agresorilor.

7.Reprezentarea gresita a consecintelor a fost de asemenea implicata.Consecintele dezavantajoase ale agresiunii pot fi minimalizate pentru evitarea auto-reprosului.In actiuni care au adus rau,dar si beneficii,raul poate fi minimalizat iar beneficiile maximalizate.

8.Bandura a propus un proces de desensibilizare gradata prin care persoanele initial nonagresive pot deveni progresiv agresive.Se sugereaza ca schimbarile comportamentale astfel aparute pot sa nu fie percepute de catre persoanele interesate.

In comportarea umana,ostilitatea si agresiunea sunt reglate in mare masura de consecintele anticipate ale actiunilor in perspectiva mai curand decat de istoria incidentala a eventualei consolidari sau pedepsiri a evenimentelor externe.

Un alt aspect al controlului cognitiv,in conformitate cu Bandura,este controlul social al agresiunii.Capacitatea umana,superioara,de a procesa informatiile se spune ca ar produce o evaluare selectiva a anumitor experiente consolidate.

Banda accentueaza in cele din urma functia rezolvari mentale a problemelor in controlul cognitiv al comportarii.Consecintele actiunilor eventuale sau posibile sunt contemplate si anticipate mai degraba in gand decat sunt stabilite printr-o comportare preliminara deschisa.Aceasta capacitate umana de a proba variate actiuni pe ascuns mai degraba decat in mod deschis ii da individului posibilitatea de a-si forma strategii optime ostile si agresive in concordanta cu criterii stabilite de sine.Asemenea strategii pot fi independente de experienta directa a individului.

Document online: Manual de supravietuire - FOAMEA Proiect: Laicizare si revigorare religioasa

Comportamentul agresiv poate fi insa preintampinat in mod eficient:

a)prin stoparea din dezvoltare a obiceiurilor violente si

b)prin asigurarea dezvoltarii obiceiurilor non-violente alternative.

In multiplele propuneri pentru controlul ostilitatii si agresiunii in societate se subliniaza dificultatile asociate cu implementarea lor.Masurile de combatere a violentei pot fi instituite pur si simplu prin informarea publicului despre acestea si efectele lor benefice.Ele nu pot fi instituite numai prin apeluri.Nu li se poate spune pur si simplu oamenilor ca trebuie sa fie mai sensibili la problemele pe care le intampina cu altii.Ei nu pot fi instruiti sa fie mai toleranti si mai plini de compasiune.

Mai mult,ramane sub semnul intrebarii daca mass-media ar putea fi eficiente in instituirea schimbarii sociale.In al doilea rand,eforturile educationale sunt impiedicate de faptul ca ostilitatea si agresiunea au utilitate si orice reprezentare gresita a acestui fapt ar viola principala valoare a educatiei:adevarul.Comportamentul agresiv si ostil,asa cum am vazut,nu poate fi negat mereu din motive rationale.Totusi educatia poate face mai mult decat arata un canonic de 'ar trebui' si 'nu ar trebui'.Ea poate corecta opinii distorsionate in ce priveste ostilitatea,agresiunea,violenta.

2.Teoria anomiei

Termenul de anomie,provenit din limba greaca,desemneaza starea de dereglare a functionarii unui sistem sau subsistem social,datorita deprecierii normelor sociale.Sigur,are un caracter relativ deoarece nu se poate concepe o societate fara norme sau cu o dereglare globala.Desi termenul circula din a doua jumatate a secolului trecut,E.Durkheim l-a consacrat prin lucrarea 'La divisation du travail' unde ideea de baza este ca pe masura ce societatea devine tot mai complexa,este tot mai dificila mentinerea coeziunii sociale.In consecinta,creste rata si nivelul delincventei,ca si al altor forme de devianta.Durkheim considera ca prin destructurare sociala se ajunge la o ambiguitate ce afecteaza regulile si standardele comportamentului moral.Unul dintre factorii de mentinere a echilibrului social il reprezinta chiar anomia,care este un factor natural-in sensul ca exista in toate tipurile de societati.Astfel se legitimeaza existenta acesteia in societate,prin aspectul sau pozitiv.

Durkheim nu considera profesiunea de delincvent-sau alte meserii 'condamnabile'-o forma aberanta,anormala,ci o vedea ca o modalitate de diferentiere a muncii.Asa cum cancerul este o specializare noua a functiilor biologice,tot asa si activitatea delincventionala este o forma de supravietuire.De aici si necesitatea de a examina conditiile socio-culturale si contradictiile activitatii delincventionale la diferite niveluri,ale diferitelor natiuni.

Prin R.Merton,teoria anomiei,reformulata,va fi dezvoltata pentru a oferi o explicatie mai larga conditiilor socio-culturale ale delincventei.Punctul de plecare al analizei mertoniene este dat,ca si in alte teorii macro-sociologice,de distinctia dintre structura sociala,valori si norme sociale.In acest context,el nu priveste delincventa ca pe un rezultat al trasaturilor/caracteristicilor individuale,ci ca pe o replica normala a oamenilor la modalitatile diferite de adecvare a elementelor socio-culturale cu caile de acces spre acestea.Ideea este ca nu in interiorul indivizilor se afla cauza fundamentala a delincventei sau criminalitatii,ci,mai curand,in diferentele structurale si contradictiile societatii,chiar si atunci cand se vorbeste de o tendinta mostenita pe care o poseda unii indivizi in comportamentul lor.

Contradictia structurala identificata de R.Merton(disjunctia dintre valoarea culturala a succesului si lipsa accesului egal la mijloacele legitime de a-l realiza),chiar daca a fost formulata in contextul societatii americane,este identificabila in orice tip de societate,caci anumitor grupuri de indivizi li se refuza sistematic accesul catre scopurile culturale recunoscute,prin diferite bariere structurale,clasa sociala,spre exemplu.

De aici, mai multe moduri de adaptare care sa puna in corelatie trebuintele personale cu mijloacele sale de realizare,asigurand un minim de insemne vizibile ale valorii de sine.

R.Merton identifica 5 tipuri de adaptare la o structura sociala:

1.conformistul,cel care accepta scopurile culturale ca si mijloacele institutionalizate de atingere a acestora;

2.ritualistul,persoana ce a renuntat la valorizarea scopurilor culturale,neincetand insa sa se conformeze scrupulos la normele recunoscute;

3.evazionistul,cel ce respinge atat scopurile,cat si mijloacele recunoscute spre a la atinge;de obicei,acesti se retrag intr-un univers la iluziilor.Aceasta categorie are ca specific activitati adaptative asociale si din aceasta cauza vin in conflict cu legea;

4.rebelul-sau contestatarul-refuza atat scopurile culturale,cat si mijloacele,venind in acelasi timp cu altele de substitutie,alternative.De regula,ei sunt atasati unor idei sau docrine cu idealuri socio-politice;

5.inovatorul valorizeaza puternic scopurile culturale,dar respinge mijloacele institutionalizate de a le realiza;iata de ce delincventa,intr-un anumit segment,reprezinta o cale inovatoare catre succes,o metoda de a obtine ceea ce este refuzat.

In concluzie,putem spune ca Merton pune actorii in conflict cu situatiile ce-i inchid posibilitatile de reusita,astfel utilitatea imediata a teoriei este scazuta.

3.Teoria subculturilor delincvente

Dezvoltand o serie de idei din cadrul teoriei anomiei,teoria subculturilor delincvente este larg raspandita in randul specialistilor,indeosebi atunci cand se discuta despre delincventa de tip urban.

Punctul de plecare il constituie normele sociale,cu cele doua aspecte:prescrierea implica existenta unei interdictii la fel cum si orice interdictie delimiteaza campul conventionalului.Astfel ca normele care definesc practicile legitime le definesc in mod implicit si pe cele nelegitime.Se poate spune deci ca rolul normelor este sa traseze granita dintre mijlocele legitime si cele nelegitime;asa in cat este recunoscuta,cel putin in mod tacit,posibilitatea de a folosi mijloace alternative.

Exista variatii ale gradului in care membrii diferitelor grupuri sociale dobandesc valorile,cunostintele si abilitatile ce le faciliteaza cariera sociala.Aceste variatii sunt chiar structurate social si definesc implicit si accesul diferntiat la mijloacele nelegitime.Teoria transmiterii culturale si teoria asocierii diferentiate se centreaza pe dezvoltarea unor astfel de idei.Prima accentueaza ca sistemele de valori sunt distribuite pe diferite zone sau areale urbane,iar a doua teorie afirma ca sistemul de relatii sociale este cel ce facilitaza sau impiedica insusirea valorilor delincvente.

Concluzia este ca accesul la roluri nelegitime este delimitat de factori sociali si intarit de cei psihologici.

Rezulta un raport specific intre structurile de invatare sociala si cariera delincventa.Mai intai,individul trebuie sa aiba acces la mediile propice pentru insusirea valorilor si abilitatilor respective.Acest acces trebuie sa fie in acord cu indeplinirea unui rol special,ce trebuie sustinut si dupa ce a fost invatat.Aceasta sustinere dureaza un timp indelungat si individul sfarseste prin a fi un bun delincvent capabil sa raspunda tuturor solicitarilor.

Insa comunitatea este cea care furnizeaza delincventului materialele si obisnuintele, tocmai pentru ca o conduita delincventa este invatata si intarita prin interactiunea cu alte persoane : atitudini, exemplu, motivatie, stimulente, contacte, comunicare.

Aceste conditii favorabile indeplinirii unui rol delincvent ca si acele conditii favorabile invatarii unui astfel de rol pot fi numite cu o singura sintagma,cea de oportunitate nelegitima sau oportunitate diferentiata,ce se regaseste si in teoria anomiei,dar pe un alt plan de generalitate.Ideea este ca exista un acces diferentiat si spre invatarea comportamentului delincvent plasat la nivelul structurii sociale,al diferentierilor adaptative,al adaptarii specifice unor grupuri.Altfel spus,nu oricine poate deveni un delincvent autentic si performant.Aceasta relativizare a invatarii comportamentului delincvent este utila in deosebi la diagnosticarea diferentiata si elaborarea strategiei etapizate.

Exista 3 tipuri majore de sub-cultura delincventa,mai ales in randul adolescentilor din zonele urbane.

Primul tip se bazeaza in principal pe valori de tip delincvent;principiul de organizare si functionare se refera la obtinerea unor castiguri materiale prin utilizarea mijloacelor ilegale:furt,frauda,santaj, etc.Acest tip il putem numi modelul delincvent.

Al doilea tip are ca norma de baza violenta:membrii acestui grup se manifesta prin utilizarea fortei sau prin amenintarea cu folosirea fortei;el poate fi numit tipul sau modelul conflictual.

Al treilea tip se refera in deosebi la subculturile toxicomane,ai caror membrii consuma abuziv diverse substante nocive ajungand pana la dependenta totala.Ei s-au instrainat de rolurile conventionale si s-au retras intr-un univers propriu,guvernat de valoarea suprema a senzatiei tari.Poate fi numit modelul evazionist sau de izolare.

Aceste modele apar deseori in forme combinate,fie in perioada in care sub-cultura face presiuni asupra membrilor pentru coerenta comportamentala fie in formele de delincventa polimorfa.

4.Teoria controlului social

In forma sa cea mai utilizata a fost elaborata de Travis Hirschi si are ca element central o totalitate de cunostinte pe care le posedam despre caracteristicile personale si demografice ale delincventului.In viziunea aceasta,profilul delincventului tipic este urmatorul:barbat tanar,crescut fara tata,intr-o mahala urbana,cu dificultati in istoria scolara,in prezent somer.

De la aceasta definire a delincventului tipic putem face cateva deductii.Mai intai,unii dintre actorii sociali se comporta altfel dcat ceilalti,conventionalii,iar problema care se pune este de ce se intampla aceasta.Apoi,activitatea lor este perceputa negativ de ceilalti,fiind contrara dezirabilitatii si expectantei sociale.De aici deriva si riscul de pedepsire pe care delincventii si-l asuma.Deci,o alta deductie,ei sunt putin dispusi sa accepte o schimbare a propriilor convingeri si conduite,astfel incat sa vina in concordanta cu prevederile legii.In cele din urma,deductia ca actele delincvente sunt de durata provine si din informatia ca acesta este somer.

Intrebarea care se pune din perspectiva acestei teorii se refera la prezenta sau absenta acelui element din viata sociala ce determina un anumit comportament.Cat de mult lipseste controlul din conditiile de viata ale delincventului si cat este prezent in mediile non-delincvente pentru a-i opri pe ceilalti actori sociali.

Astfel,problema pe care doreste sa o expliciteze aceasta teorie se refera la determinarea acelui aspect care-i face pe oamenii conventionali sa fie normaliu,si nu delincventi-pentru ca prin constatarea unei lipse sa se deduca si etiologia delincventei.

Si sunt enumerate 4 forme de control ce actioneaza la nivelul societatii conventionale si care au caracter restrictiv in invatarea comportamentelor indezirabile.Acestea sunt atasamentul,obligatia morala,implicarea si convingerea.

Atasamentul se refera la apropierea emotionala a actorului social fata de ceilalti si implica o relatie de valorizare reciproca.Atasamentul se construieste in functie de figurile simbol(persoane cu inalta semnificatie sociala,cu rol de model)si de grupul de referinta(grupuri cu mare atractivitate).Pentru etapa copilariei,aceste elemente se fixeaza la nivelul grupului familial,astfel ca o variabila proiectiva de prognoza a comportamentului delincvent vizeaza deficientele de atasament dintre copii si parinti.

Prima forma de control se manifesta la nivelul familiei-si deseori sanctiunile externe acesteia vizeaza amenintari cu sanctiuni la nivelul controlului familial.In consecinta,daca familia este deficitara/dezorganizata atunci cu siguranta riscul de esec in socializarea copilului va creste.

Angajamentul vizeaza gradul in care actorul investeste timp si energie pentru construirea unei cariere sociale legale.Daca investitia este considerabila si este dublata de recompense adecvate,atunci este exclus riscul de a o deturna intr-o activitate delincventa-caci pierderile ar fi mai mari decat beneficiile.Dar si reciproca este adevarata:cu cat miza este mai atrctiva si efortul mai mic,cu atat va fi mai posibila comiterea delictului.Asadar,mai expus este somerul,chiulangiul,omul sarac-cei a caror miza sociala este scazuta si nu risca sa piarda prea mai mult.

Implicarea este o consecinta a modului de angajare si exprima gradul angajamentelor de tip social.Una dintre teze afirma ca implicarea in activitati legale reduce expunerea la comiterea unor ilegalitati in timp ce implicarea in activitati ilegale sporeste riscul unor penalitati.

Convingerea se refera la acceptarea prescriptiilor sociale si a interzicerilor ce ordoneaza comportamentul uman.Este un rezultat al valorilor morale acceptate la un moment dat.Cu cat lipsesc constrangerile impuse prin credinta/convingere morala,cu atat este mai facila detasarea si transgresarea normelor conventionale.Totusi,nu se poate spune ca sistemul de convingeri al unui individ este cauza directa;mai curand,delincventii actioneaza in concordanta cu un impuls si apoi isi justifica actul prin afirmatii ce reflecta mai mult un stil de viata decat un sistem normativ.

Teoria controlului subliniaza,ca si teoria asocierii diferentiate,ca delincventii isi consolideaza sistemul de convingeri in compania persoanelor cu gandire asemanatoare dar nu recunoaste existenta unei etici specifice,reflectata in reguli restrictive de conduita. Mai curand,spune aceasta teorie,sunt reflectate legaturile slabe ale delincventului cu societatea decat sunt semnificate relatiile de tip special dintre ei.

In concluzie,teoriile amintite mai sus nu incearca sa explice comportamentul acelui procentaj redus de de delincventi ce manifesta un dispret profund fata de valorile conventionale sau chiar probeaza o conduita asociala;acestia sunt in majoritatea lor psihopati si tratamentul in acest caz trebuie sa fie facut in clinici speciale.Insa pentru ceilalti,care au ajuns in aceasta dificultate datorita unor conditii externe speciale,teoriile ofera cateva indrumari utile in intelegerea comportamentelor de acest tip si a conditiilor ce le-au determinat.De aici si pana la interventia practica nu mai este decat un pas.