Principii etice

Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor si notiunilor de baza ale unei discipline. Un principiu etic se refera la notiunile de baza privind desfasurarea unei vieti morale, acceptate in cadrul unei colectivitati - in cazul nostru, notiuni de baza in practica asistentei sociale. Principiile etice (Hepworth si Larsen in Roth-Szamoskozi, 2003) specifice profesiei de asistent social:

1. Oamenii sunt capabili sa faca propriile lor alegeri, sa ia propriile decizii si sa invete sa-si conduca propria viata. Ei trebuie lasati si incurajati sa-si asume responsabilitatile propriilor decizii si sa-si exercite libertatea.
2. Asistentii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele pentru ca acestea sa obtina maximum de independenta. In relatia de consiliere si de sprijin, profesionistul va intari increderea in sine a asistatului si demnitatea individului, incurajand manifestarile sale de independenta.
3. Asistentul social are responsabilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori sociali care au o actiune defavorabila asupra indivizilor, familiilor si grupurilor.
4. Problemele de viata ale indivizilor se datoreaza, in general, lipsei deprinderilor si a mecanismelor de adaptare ale acestora. Formarea unei noi competente duce adesea la rezolvarea problemelor si la dezvoltarea personalitatii individului.
5. Oamenii sunt capabili sa invete noi comportamente. Asistentii sociali au responsabilitatea sa ajute oamenii sa-si descopere si sa-si utilizeze capacitatile de schimbare si dezvoltare.
6. Desi se accepta ideea ca originea problemelor de viata se afla adesea in experientele si evenimentele traite anterior si se stie ca analiza experientelor trecute poate fi benefica, totusi, se apreciaza ca cele mai multe din dificultatile in calea imbunatatirii integrarii sociale pot fi rezolvate prin centrarea atentiei pe alegerile si posibilitatile prezente, prin mobilizarea potentialului latent de adaptare al indivizilor.
7. Multe din problemele indivizilor isi au originea in societate si nu se datoreaza indivizilor insisi. Prin urmare, rezolvarea nu se poate limita la cresterea competentelor individuale, ci necesita implementarea unor masuri de politica sociala.
8. Oamenii au nevoie de constiinta valorii proprii si de stima de sine, pentru aceasta avand nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative din viata lor. Asistentul social poate contribui la cresterea stimei de sine a clientilor in cadrul relatiilor de consiliere, prin grija, incurajare, acceptare.
9. Relatia dintre asistentul social si client poate deveni pentru acesta din urma model de relatie deschisa, sincera, autentica. Persoana asistata poate sa preia modelul si sa il transpuna asupra celorlalte relatii ale sale.
10. Orice metoda de rezolvare a cazurilor de asistenta sociala trebuie sa aiba in vedere ca mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atat de importante ca si scopul. Mijloacele folosite de asistentul social vor trebui sa respecte demnitatea, dreptul la autodeterminare si la confidentialitate ale asistatului.
11. Autocunoasterea este o prima etapa necesara in procesul de dezvoltare si schimbare a persoanei.
12. Dreptul persoanelor asistate la propriile valori si convingeri este inviolabil. Asistentii sociali au responsabilitatea de a oferi ajutor indivizilor, indiferent de valorile si convingerile acestora.

Practicianul in asistenta sociala trebuie sa demonstreze ca:

Identifica propriile valori si intelege implicatia acestora in practica de asistenta sociala;

Recunoaste si respecta unicitatea si diversitatea fiecarei persoane, intelegand posibilitatile de dezvoltare a aspectelor pozitive ale vietii persoanelor asistate;

Intelege modalitatile de promovare a dreptului persoanei de a alege, a dreptului la viata privata, confidentialitate si protectie, putand actiona pentru respectarea dreptului la competitie (competitia este deseori impusa de resursele limitate si se regaseste in accesul pe baza indeplinirii criteriilor de acordare a ajutorului);

Intelege formele de asistare a persoanelor aflate in nevoi in demersul de imbunatatire a nivelului de trai;

Poate identifica si actiona impotriva discriminarii, rasismului, inegalitatilor si injustitiei, folosind metode adecvate rolului asistentului social si contextului in care persoana traieste;

Poate practica asistenta sociala intr-un mod care sa nu stigmatizeze sau sa dezavantajeze persoanele, grupurile sau comunitatile asistate. Sursa: CCETSW (The Central Council for Education and Training in Social Work) (1995). Banks, S., Ethics and Values in Social Work, London, BASW, 2001.

Probleme etice - dileme etice

Asistentii sociali sunt confruntati zilnic cu nevoia de a lua decizii morale. Uneori au posibilitatea sa discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/si cu supervizorii lor. In majoritatea cazurilor, insa, ei au de luat singuri decizii.

Problemele etice au luat o amploare mai mare pe masura ce creste publicitatea cazurilor sociale, ca si datorita accentuarii interesului statului in problemele sociale si, in general, ca urmare a cresterii interesului public pentru bunastarea si calitatea vietii individului. Se spune ca morala nu poate fi predata in salile de curs, nici lamurita in manuale, ea trebuie exersata in activitatea efectiva. Ramane de retinut avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea ca in chestiuni de etica “nu putem discuta ceea ce ar trebui sa facem, fara sa stim ce anume am putea face”. Pentru ca asistentii sociali sa se pregateasca pentru sarcina dificila a rezolvarii dilemelor morale prin luarea unor decizii responsabile, ei trebuie sa stie sa recunoasca acele aspecte ale practicii asistentei sociale care pun in balanta diferite valori morale, sa isi clarifice propriile valori personale, pe care sa le raporteze la valorile profesiei (Roth-Szamoskozi, 2003). Problemele etice apar atunci cand asistentul social vede o situatie ca implicand decizii morale dificile.

Dilema etica apare atunci cand asistentul social se confrunta cu o situatie in care trebuie sa decida in cazul unei alternative conflictuale, cum ar fi conflictul intre valorile personale/ valorile profesionale, valorile personale/ valorile persoanei asistate, valorile personale/ valorile institutiei in care lucreaza etc. Dupa identificarea si definirea dilemei etice, asistentul social va trebui sa decida care din valorile implicate vor fi luate in considerare cu prioritate.

Pentru a lua o hotarare etica, trebuie sa clarificam ce parti implicate vor fi influentate de decizia noastra si pe care dintre ele ne simtim mai obligati sa le sustinem. Cand vom analiza o dilema etica, vom investiga cinci categorii de responsabilitati:

Analiza: Tabele de conversie a cantitatilor de bauturi alcoolice in unitati internationale 'drink' Proiect: Praxeologie si liberalism

1. responsabilitati fata de societate;

responsabilitati fata de profesie;

3. responsabilitati fata de persoanele asistate;

4. responsabilitati fata de noi insine ca profesionisti;

5. responsabilitati fata de colegi;

6. responsabilitati fata de institutia angajatoare.

Teme majore de confruntare etica

Conflictele morale carora trebuie sa le faca fata asistentii sociali se pot datora urmatoarelor trei grupe de factori (din Roth-Szamoskozi, 2003):

1. Factori care tin de asistentii sociali: presupunerile lor, convingerile lor, judecatile lor de valoare privind natura umana, valorile, scopurile activitatii de asistenta sociala sau conceptiile lor teoretice privind activitatea lor profesionala.
2. Factori legati de client: personalitatea sa, nivelul sau mintal si educational, relatiile sale cu alti membri ai familiei sale, cu comunitatea, relatiile si situatia sa profesionala etc.
3. Factori legati de problema: natura problemei, definirea ei, scopurile si prioritatile care deriva din acest specific, strategiile si optiunile la care se preteaza.
4. Factori care tin de mediul institutional.

Aspectele etice ale muncii de asistenta sociala apar ori de cate ori exista un conflict sau o lipsa de simetrie legata de factorii amintiti sau cand se ciocnesc valori in interiorul diferitelor componente.

Subiectele principale care constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenti sociali sunt urmatoarele:

- cunostintele profesionale ale celui care ofera ajutor versus drepturile persoanelor asistate de a alege serviciile pe care le doresc;

- obligatiile si solicitarile contradictorii la care asistentul social e nevoit sa le raspunda; - hotararile privind persoanele asistate trebuie luate impreuna cu acestia, cu consimtamantul lor, dar in multe cazuri ei nu inteleg toate implicatiile alegerii lor; - asistentul social trebuie sa ia uneori decizii in situatii neclare, ambigue sau contradictorii;

- asistentului social i se cere sa fie sincer si sa spuna adevarul, dar exista situatii in care cunoasterea adevarului este greu suportabila de catre persoana asistata sau pare ca ii face rau acestuia;

- respectarea confidentialitatii este adesea dificila, deoarece sunt situatii in care i se cere comunicarea informatiilor in interesul clientului sau al altora implicati in situatie; - caracterul limitat al resurselor aflate la dispozitia asistentilor sociali ridica problema echitatii, respectiv a prioritatilor in distribuirea acestora;

- in general, interesele persoanelor asistate sunt primordiale fata de ale profesionistilor, dar sunt situatii in care ele pericliteaza serviciul sau chiar viata asistentului social; - in deciziile sale profesionale, asistentul social trebuie sa renunte la propriile judecati de valoare, chiar si in situatiile in care propriile valori il fac sa incline intr-o anumita directie;
- asistentul social isi va mentine raporturile cu persoanele asistate la nivelul limitat al relatiilor profesionale, chiar daca acestia manifesta nevoia de o relatie mai complexa; - alegerea modalitatilor de evaluare si a cailor de interventie poate pretinde alegerea intre o tehnica mai potrivita pentru persoana asistata si una mai convenabila pentru asistentul social

- relatiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntari cu caracter profesional, provenind din intelegerea diferita a obligatiilor fata de persoanele asistate; - respectarea regulamentelor interioare si a dispozitiilor superiorilor este o obligatie a oricarui angajat, care vine insa uneori in conflict cu alte cerinte etice.

Luarea unei decizii etice

Luarea unei decizii etice presupune urmarea unor pasi (Paradise, 1985):

1. Identificarea problemei.

Primul pas presupune identificarea problemei sau a dilemei- care este sursa conflictului, si ce factori sunt implicati.

De exemplu, daca esuezi in a explica persoanei asistate care sunt limitele confidentialitatii si informatia trebuie sa fie impartasita ca urmare a unor cerinte legale sau institutionale, atunci apare o potentiala dilema etica. Daca asistentul social nu este de acord cu anumite directionari din partea institutiei si are un argument convingator pentru care lucrurile ar trebui schimbate, atunci se afla intr-o pozitie mai buna.

Primul pas pentru depasirea unei probleme este recunoasterea ei.

2. Examinarea valorilor si normelor etice necesare pentru rezolvarea dilemei

3. Cursurile posibile si probabile ale actiunii.

In enumerarea tuturor posibilelor cursuri ale actiunii va trebui sa luati in considerare argumentele dvs. pentru fiecare actiune in parte. Astfel, luand in considerare fiecare alternativa, va deveni evident propriul sistem de valori.

4. Analiza implicatiilor alternativelor propuse

Este important sa identificati care este pozitia responsabilitatilor dvs. Reamintiti-va ca aveti responsabilitati fata de persoana asistata, fata de institutia unde lucrati, fata de societate, profesie si, foarte important, fata de dvs.

De asemenea, e important sa fiti cat se poate de realisti. Uneori situatiile personale afecteaza decizia pe care o luam. De exemplu, asistentul social poate sa nu fie de acord cu seful sau si drept urmare, isi poate pierde slujba. Elemente de genul acesta pot avea un impact asupra deciziei si de aceea trebuie luate in considerare, dar, din fericire, astfel de situatii nu se intalnesc prea des.

5. Alegerea celui mai bun curs al actiunii.

Nu se poate elabora o tipologie a dilemelor morale, dat fiind numarul mare al acestora si varietatea lor, dar este cert ca avem nevoie de a ne forma capacitatea de a discerne in urma unei evaluari deontologice asupra subiectelor dilematice. Astfel, codul deontologic functioneaza ca un ghid de raportare la situatii etice si nu reprezinta un ansamblu de reguli cu aplicabilitate la o situatie data. Formarea unei gandiri deontologice presupune evaluare deciziilor in spiritul valorilor profesionale, rolul codului deontologic fiind de a face constient ca decizia luata va trebui sa fie satisfacatoare nu numai pentru el/ea insusi/insasi, ci si pentru standardele profesionale.

De cele mai multe ori, solutiile dilemelor etice nu sunt absolut satisfacatoare, sarcina cea mai grea a asistentilor sociali fiind de a raporta continuu valorile profesionale la valorile personale, avand in permanenta ca preocupare respectarea standardelor profesionale.

Codul deontologic

Primul cod deontologic al asistentilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond si tiparit in 1920 sub numele “Cod etic experimental pentru cei care lucreaza cu cazuri sociale” (Experimental draft code of ethics for social case workers). Necesitatea unor coduri deontologice a aparut mai evidenta pe masura ce s-au infiintat asociatii ale asistentilor sociali. Astfel, in 1924, in “The Compass”, jurnalul oficial al asistentilor sociali americani, se sustinea ideea ca publicul are si el dreptul sa cunoasca principiile pe baza carora asistentul social ia decizii. Abia in 1951 Adunarea Generala a Asociatiei Americane a Asistentilor Sociali a adoptat primul cod deontologic valabil pentru toti membrii asociatiei.

In 1979, Asociatia Nationala Americana a Asistentilor Sociali (National Association of Social Workers, NASW) a adoptat un nou cod deontologic, pus in mai mare masura in acord cu realitatile sociale (Roth-Szamoskozi, 2003).

In         1994, in Colombo, Sri Lanka, a avut loc intalnirea specialistilor la nivel international, care au incercat definirea ariei operative a asistentului social in cadrul programelor de protectie sociala. Federatia Internationala a Asistentilor Sociali a adoptat in aceasta intalnire „Etica Asistentei Sociale - Principii si Standarde”, care cuprinde doua documente: Declaratia Internationala a Principiilor Etice ale Asistentei Sociale si Standardele Etice Internationale ale Asistentilor Sociali. Plecand de la principiul de baza al profesiei de asistent social, potrivit caruia asistentul social intervine pentru cresterea bunastarii individuale si a determinarii de sine a individului, Standardele Etice Internationale ale Asistentilor Sociali reglementeaza relatiile dintre:

1. asistentul social si problematica sociala, in care sunt prevazute standarde referitoare la identificarea, intelegerea si interpretarea nevoilor individuale si sociale;

2. asistentul social si client, referitoare la principiile de colectare si utilizare a informatiei privind situatia clientului si modalitatile de lucru cu clientul.

3. asistentul social si agentia in care lucreaza, continand aspecte referitoare la aspectele ce tin de procedurile si practicile adecvate serviciilor oferite de agentie;

4. asistentul social si colegi, in care sunt prevazute standarde referitoare la sustinerea oportunitatilor de informare si experienta intre specialisti si reglementeaza situatiile in care este incalcata etica profesionala;

5. asistentul social si profesie, referitoare la modalitatile de mentinere si aplicare a valorilor profesionale in practica asistentei sociale.

Codul deontologic nu reprezinta un set de reguli care prescriu toate tipurile de comportament pentru toate situatiile in care poate fi implicat asistentul social. Codul ofera principii generale prin care asistentul social se orienteaza in actiunile intreprinse si furnizeaza cadrul in care asistentul social poate lua decizii privitoare la relatia sa cu persoana asistata, colegii si agentia in care lucreaza.

Aplicatiile principiilor etice trebuie judecate in functie de contextul in care actioneaza asistentul social. Aria problemelor in care Federatia Internationala a Asistentilor Sociali apreciaza ca asistentul social trebuie sa decida conduita pe care o adopta in consens cu standardele si principiile etice sunt:

cand loialitatea asistentului social este in mijlocul unor conflicte de interes, cum ar fi conflictele intre interesele clientului si a altor persoane, intre grupul clientului si societate sau intre diferite grupuri profesionale.

cand asistentul social trebuie sa fie atat cel care ajuta persoana asistata cat si cel care verifica situatia acestuia.

cand datoria asistentului social de a proteja interesele persoanei asistate poate veni in conflict cu cerintele eficacitatii si utilitatii actiunilor intreprinse de catre asistentul social.
            Codul deontologic al profesiei de asistent social ofera un set de valori, principii si standarde profesionale pentru a-l ajuta pe asistentul social sa ia deciziile adecvate persoanei asistate si contextului sau de viata. Pe langa acest cod, asistentul social trebuie sa utilizeze si alte surse de informare pentru delimitarea activitatilor sale cum ar fi: legislatia, metodologia cercetarii sociale, politica agentiei in care lucreaza, alte coduri etice relevante, consultarea supervizorului sau consilierului legal al agentiei, consultarea colegilor.

Acest cod nu priveaza pe nici un asistent social de libertatea practicii cu conditia ca actiunile sale sa fie in consens cu principiile etice ale codului deontologic.

Problematica sociala porneste de la diferite premise de spatiu geografic, conditii istorice, economice, sociale si culturale care se regasesc in strategiile guvernamentale in sfera politicilor sociale. Federatia Internationala a Asistentilor Sociali incurajeaza specialistii fiecarui stat sa discute si sa clarifice problemele particulare relevante pentru fiecare tara. Astfel, Federatia Internationala a Asistentilor Sociali recomanda „Etica Asistentei Sociale -Principii si Standarde”, ca pe un ghid general pe baza caruia specialistii fiecarui stat membru isi pot stabili principii etice profesionale proprii.

Plecand de la acest principiu, Asociatia Romana Pentru Promovarea Asistentei Sociale, a elaborat primul Cod deontologic al asistentului social in Romania. In elaborarea Codului, realizat de un colectiv de specialisti, membri ai Asociatiei Romane pentru Promovarea Asistentei Sociale si fondatori ai Federatiei Nationale a Asistentilor Sociali din Romania (2002), au fost folosite modele de coduri deontologice ale unor tari cu experienta avansata in domeniu (Olanda, Spania, SUA) si Codul Deontologic Profesional al Federatiei Internationale a Asistentilor Sociali si Asociatiei Europene de Asistenta Sociala.” In    2003, a fost finalizat, de catre Federatia Nationala a Asistentilor Sociali din Romania, Codul deontologic al profesiei de asistent social, cod care a fost discutat de comunitatea profesionala a asistentilor sociali (membri ai asociatiilor membre in FNASR), in cadrul Conferintei Nationale de Asistenta Sociala desfasurata la Oradea, in septembrie 2003. Acesta cuprinde doua capitole:

A. Valorile si normele etice fundamentale corespunzatoare activitatii asistentului social;

B. Responsabilitatile asistentului social in desfasurarea activitatii profesionale. Responsabilitatile asistentului social se adreseaza tuturor asistentilor sociali si se aplica tuturor activitatilor profesionale de asistenta sociala. Aceste norme se refera la responsabilitatile asistentului social ca profesionist si la relatiile lui cu societatea, profesia, persoanele asistate, institutia si colegii.