Prevenirea comportamentului deviant al minorilor

PREVENIREA COMPORTAMENTULUI DEVIANT AL MINORILOR

1.Definirea preventiei

Preventia este o notiune des folosita de specialisti din diverse domenii ce au in atentie universul interesant al alternativelor sociale.Insa sensul ei ramane imprecis,nu atat din lipsa referintelor,cat din intelegerea ei in exercitiul particular al acelor domenii.

De fiecare data notiunea de preventie cumuleaza patru ideii indisolubile:

-evenimentele dezagreabile/nedorite sau distructive sunt intotdeauna respinse;

-perspicacitatea si ingeniozitatea umana permit contracararea acestora;

-interventia umana trebuie sa aiba loc inainte ca aceste evenimente indezirabile sa

se produca;

-in mare parte,actiunile de preventie trebuie sa se plaseze in afara cadrului justitiei             penale.

Plecand de la aceste idei,preventia se poate defini in termenii urmatori:ansamblu de politici,masuri si tehnici care,in afara cadrului justitiei penale,vizeaza reducerea diverselor tipuri de comportamente ce antreneaza prejudicii considerate de stat ca fiind ilicite.

In literatura de specialitate circula o multitudine de precizari si definiri,foarte diferite,cu privire la acest termen care doresc fie o justificare,fie modalitati aplicative. Aceste tentative pot fi clasificate in doua mari grupari:conceptii extensive si conceptii limitative.

Conceptiile -si definitiile- extensive sau totalizatoare afirma ca totul este preventie in combaterea delincventei,chiar si sanctiuniile penale.Acestea din urma trebuie sa fie inlocuite de masuri de aparare individuala,in timp ce apararea colectiva se poate realiza prin substitute penale care sa reduca factorii sociali ai delincventei.

Conceptiile limitative mai frecvent sustinute in literatura actuala , desi nu sunt exprimate intotdeauna cu destula claritate , afirma ca preventia poate fi definita 'ca un

instrument utilizat de stat pentru a controla mai bine criminalitatea prin eliminarea sau limitarea factorilor criminogeni si prin gestionarea adecvata a factorilor de mediu fizic si social care provoaca ocazii favorabile pentru savarsirea de delicte'. Se pune aici problema pana unde se poate intinde controlul social al populatiei.Dinstinctia dintre formele de control si tehnicile de preventie nefiind efectuata in invocarea modificarii situatiilor predelincvente,se poate trece usor spre forme de amenintare individuala sau colectiva.

O distinctie necesara este aceea ca preventia nu inceteaza acolo unde incepe caracterul punitiv/represiv al controlului social,asa cum nici represiunea nu incepe acolo unde esueaza preventia.Astfel ca se pot face cateva observatii cu privire la aceste aspecte.

Mai intai,actele delincventionale mai frecvente,care afecteaza in fiecare zi viata populatiei,au ca raspuns metode traditionale,ceea ce inseamna o prevalenta a tehnicilor de represiune comparativ cu cele de preventie.Tratamentul este diferentiat si dupa tipul de faptuitor al delictului,dupa politica statului fata de anumite delicte,etc.Deci nu exista o singura modalitate,unitara si omogena,cu privire la reactia sociala.

Actele care au continut deosebit de grav sunt tratate dupa modalitati tot mai centralizate,chiar de catre comisii si puteri judiciare de nivel national.In acest mod, represiunea si preventia dispun de resurse umane si materiale importante,ce fac posibila cooperarea internationala.

Intr-o alta ordine de idei,trebuie precizat ca finalitatea actiunilor preventive difera de cele cu caracter represiv;preventia isi propune ca indicator de eficienta diminuarea sentimentului de insecuritate.De regula,atenuarea acestui sentiment este efectul rezultatelor pozitive obtinute in preventie,chiar daca uneori nu exista nici o legatura intre acestea.Mai mult,unele aspecte ale preventiei victimare pledeaza foarte mult pentru cresterea sentimentului de pericol.Aceste efecte secundare ale unor tehnici preventive -cum ar fi teama de delincventi,masuri de maxima precautie- fac parte din pretul ce trebuie platit.

2.Necesitatea laturii preventive

Politicile preponderent represive si-au demonstrat ineficacitatea,cu exemple sugestive indeosebi in spatiul anglo-saxon.Pe de o parte,ele s-au dovedit foarte costisitoare din punct de vedere financiar:multiplicarea fortelor politienesti si administrative,construirea de noi cladiri,inclusiv penitenciare,greveaza bugetul national prin directionarea unor resurse spre o zona sociala ce nu compenseaza cu rezultatele asteptate.Pe de alta parte,eficacitatea interventiei de acelasi tip nu este probata in ceea ce priveste curba nivelului delincventional:delicte,indeosebi cele din mediul urban,nu cunosc o scadere numerica in timp. Mai mult,recursul la incarcerarea sistematica nu a oferit pana acum o solutie, intrucat in timpul executarii pedepsei se constata ca delincventul,indeosebi cel tanar,isi asuma uneori definitiv valorile de acest tip,inscriindu-se apoi in mod sistematic in recidiva.Studiile pe aceasta tema releva ca,dupa o detentie,frecventa si gravitatea delictelor comise cresc.

Totodata,se poate afirma ca exista o baza naturala,anterioara oricarui delict,ce face posibila activitatea preventiva,baza ce decurge din urmatoarele constatari:

a)personalitatea umana poate fi modificata printr-o actiune -de durata sau nu- a mediului exterior.Actiunea educativa este determinanta in unele etape ale vietii(copilarie, adolescenta),si chiar adultul isi schimba comportamentul in mod vizibil prin inter-relationale cu altii.

b)situatiile in care se desfasoara actiunea umana pot fi si schimbate;nici o situatie nu este imuabila.Prin studierea contextelor,se pot previziona cele cu caracter delictogen, criminologen,limitandu-se apoi prin supraveghere si interventie.

c)comiterea unui act/delict are o dinamica,rezumata la interactiunea 'actant-situatie',ce poate fi influentata printr-o interventie intamplatoare sau voluntara la nivelul unuia sau ambilor poli ai interactiunii.

Se poate vorbi,deci,de principiul posibilitatii preventiei.

La acestea trebuie adaugata constatarea ca realitatea sociala a cunoscut modificari importante,manifestate si prin multiplicarea factorilor de risc delictual:crize economice,somaj,reducerea posibilitatiilor de integrare sociala a tinerilor prin insertie profesionala,etc.In pofida masurilor cu caracter general,efectul acestor modificari se regaseste si in cresterea relativa a ratei infractionalitatii.In consecinta, se impune o noua forma de combatere a activitatiilor ilicite,si anume inainte de realizarea propriu-zisa a delictului.

Aceasta realitate schimbatoare a determinat chiar si organizatii supranationale, cum este Consiliul Europei,sa elaboreze recomandari stintifice domeniului de combatere a delincventei pe care sa le transforme in politici generale prin acceptarea acestora de catre statele membre.

Aparitia la nivel national,regional sau local a organismelor publice de coordonare si planificare a prevenirii,elaborarea si sustinerea unor programe concrete si a unor cercetari in domeniul prevenirii, cat si cooperarea la toate nivelurile, inclusiv internationala,constituie conditii de acceptare si integrare in comunitatea internationala.

3.Principalele tipuri de masuri profilactice care vizeaza delincventa juvenila

Profilaxia delincventei juvenile cuprinde totalitatea masurilor care vizeaza minorii si tinerii,precum si microgrupurile sau macrogrupurile sociale carora le apartin,in vederea prevenirii conduitelor disociale si antisociale,prin interventie asupra cauzelor,conditiilor si circumstantelor care pot genera acte deviante.

Avand in vedere necesitatea abordarii multi si interdisciplinare a delincventei juvenile,elaborarea unor masuri de preventie trebuie sa se faca pe baza muncii in echipa,la care sa participe juristi,psihologi,pedagogi,medici,asistenti sociali,sociologi,etc. In functie de caracterul specializat,de etapa si situatiile care sunt vizate,in categoria masurilor profilactice putem desprinde urmatoarele grupe mai importante:

a)masuri psiho-sociologice si psiho-pedagogice;

b)masurile socio-profesionale;

c)masurile medico-psihologice si psihiatrice;

a)Masurile psiho-sociologice si psiho-pedagogice urmaresc-mai intai-pe baza depistarii si inlaturarii timpurii a unor factori negativi,disfunctionali,realizarea unor relatii interpersonale adecvate pentru realizarea unei insertii socio-familiale pozitive.Masurile psiho-sociale si psiho-pedagogice urmaresc, in primul rand,remedierea precoce a conditiilor nefavorabile de micro-climat social pentru revenirea formarii unor personalitati dizarmonice pe fond carential educativ.Pentru aceasta se impune o depistare timpurie,de catre organele de asistenta sociala a conditiilor necorespunzatoare de climat familial sau de grup,inca inainte de conturarea unor simptome ale perturbarilor de socializare a minorilor si tinerilor.Este vorba,deci,de prevenirea structurarii dizarmonice a personalitatii copiilor si adolescentiilor,dizarmonii denumite si 'sociopatii',datorita etiologiei lor pregnant sociogene.De aceea este indicat sa se apeleze la diverse modalitati de sustinere educativa a familiei,la socioterapia si psihoterapia familiei,acolo unde este cazul.Uele masuri cu caracter de asistenta sociala au ca indicatie majora suplinirea familiei,atunci cand este vorba de absenta fizica a acesteia sau cand familia este total incompetenta din punct de vedere educativ,prezentand multe carente socio-afective si morale.

Pe de alta parte,masurile psiho-sociologice si psiho-pedagogice urmaresc depistarea timpurie a copiilor cu dificultati scolare,prin examinarea psihologica a acestora,pentru diagnosticarea precisa a gradului de inadaptare scolara si pentru luarea celor mai adecvate masuri psiho-pedagogice si sociale in vederea salvagardarii situatiei scolare a unor astfel de copii.Apoi,se impune luarea unor masuri adecvate pentru o autentica orientare scolara si profesionala,prin elaborarea unor metode si procedee diagnostice si formative,pentru dezvoltarea capacitatiilor de invatare,a aptitudiniilor si a fortelor creative ale elevilor.Totodata,se cere ca,sub indrumarea cadrelor didactice,elevii sa-si formeze notiuni si judecati morale sentimente si obisnuinte morale,precum si trasaturi pozitive de caracter,care sa se obiectiveze in acte de conduita civilizata.Pentru formarea acestor comportamente ale constiintei si conduitei morale,se va apela la metode si procedee diferentiate,in functie de varsta si de particularitatiile individuale ale elevilor,actionandu-se coordonat si avand sprijinul organizatiilor de tineret din scoli si al familiilor elevilor,acolo unde este posibil acest lucru.

Document online: Manual de supravietuire - FOAMEA Proiect: Laicizare si revigorare religioasa

b)Masurile socio-profesionale decurg din masurile psiho-sociale si psiho-pedagogice,urarind prevenirea riscurilor de esec adaptativ,prin alegerea,de exemplu,a unei profesii in dezacord cu aptitudinile tanarului.Aceasta impiedica realizarea unei veridice maturizari sociale si a unei eficiente integrari profesionale si sociale.Deci,aceste masuri socio-profesionale sunt strans legate de orientarea scolara si profesionala,ele actionand insa si dupa incadrarea tinerilor pe piata muncii, prin crearea unui climat socio-profesional tonic,echilibrat si stimulativ,cu multiple valente formative,in care sa se urmareasca dobandirea unei calificari profesionale tot mai inalte a fiecarui tanar si in acelasi timp se urmareste prevenirea actelor de indisciplina la locul de munca sau in afara locului de munca.

c)Masuri medico-psihologice si psihiatrice vizeaza depistarea si inlaturarea sau atenuarea unor factori cauzali de natura individuala,organogena sau neuropsihogena,cu continutul patologic,care-in anumite cazuri-predispun la conduite deviante,la acte antisociale.In acest sens este necesara depistarea precoce a copiilor si tinerilor cu tulburari caracteriale si comportamentale,cu instabilitate emotiva si tendinte agresive,a celor cu tendinta spre psihopatii sau alte boli neuro-psihice incriminate,de multe ori,in delincventa juvenila.Odata depistate aceste cazuri,se impune luarea unor masuri psiho-pedagogice si/sau instaurarea unei terapii medico-psihiatrice individualizate,pentru prevenirea formarii unor personalitati dizarmonice cu tendinte antisociale,pe fond de instabilitate emotiva,pe fond psihopatic,etc.

Prin masurile de educatie sanitara si psiho-pedagogica trebuie sa se previna familia asupra semnificatiei pe care pot sa o aiba diversele tulburari de conduita,mai ales daca ele se manifesta precoce si prezinta un aspect pregnant de instabilitate,impulsivitate, agresivitate-toate acestea obiectivate in inadaptarea sociala a copilului.In unele situatii se impune spitalizarea cazurilor mai dificile,care vor fi examinate neuro-psihic, endocrinologic, psiho-pedagogic,pentru precizarea diagnosticului si luarea masurilor de salvare a socializarii copiilor respectivi.Spitalizarea presupune in acelasi timp si controlul periodic pentru reevaluari diagnostice si prognostice,precum si a tratamentului medical si a masurilor psiho-pedagogice si sociale ce se impun.

CAPITOLUL VI

TEHNICI SPECIFICE PROCESULUI DE RESOCIALIZARE A MINORILOR DELINCVENTI

Unele teorii asupra delincventei sunt mai apropiate de dinamica fenomenului si prin aceasta credem ca sunt mai folositoare.Altele ofera descrieri mai exacte ale unor profile delincventionale si pot fi caracterizate ca fiind mai valoroase.

Exista insa un palier la care cunoasterea teoretica se opreste pentru a face loc strategiilor si tehnicilor specifice de actiune si interventie.Altfel spus,socializarea inseamna testarea in practica a teoriilor pentru valoarea lor reala;cu cat sunt mai bine asimilate si puse la lucru prin practici operationale,cu atat este mai clara finalitatea teoriei.

In cazul delincventei, acolo unde deja legea juridica a intervenit,in diferite faze, metodele si tehnicile de lucru cu subiectii sunt evident specifice,grupate uneori dupa scopul urmarit; luate,insa,ele constituie un instrument de interventie.principalele tehnici utilizate de asistentul social in lucrul cu delincventii sunt:evaluarea,auto-evaluarea,interviul,interogarea,consilierea cu cele doua variante ale sale,consilierea directiva si consilierea nedirectiva;consilierea de grup.

1.Tehnici de intervievare

In sens larg, prin interviu intelegem un proces focalizat pe comunicare prin intermediul careia sunt obtinute informatii cu scopul de al evalua pe intervievat.Este deci o metoda structurata cu obiectivul de a cunoaste o alta persoana.

In cazul asistentei sociale,intervilul este conceput astfel incat sa-l determine pe operator sa ia decizii,de obicei in ceea ce il priveste pe client,in vederea acordarii unui ajutor specific clientului sau.

La nivelul muncii cu delincventii judiciarizati,asistentii sociali pot structura stiluri de interviu pe diferite categorii de subiecti;delincvent-client,politisti,membrii ai familiei clientului si alte categorii implicate in informatii despre client,oferite voluntar.

Scoplul specific al interviului in cazul delincventei judiciarizate este particularizat pe categoria de populatie la care este aplicat.Astfel aplicat clientului,interviul este un instrument de diagnosticare si de intelegere a clientului cu problemele sale.De obicei,prin intervievare sunt urmarite obiective cum ar fi:motivatii de actiune,delimitarea tensiunilor personale ale clientului,intelegerea motivatiei de actiune,evaluarea impactului si a riscului social al faptei comise.Totodata, interviul reprezinta demararea serviciului de tratament si poate constitui inceputul procesului de reabilitare si sau reintegrare

Pentru realizarea diverselor obiective sunt utilizate diferite tehnici de intervievare. Una dintre cele mai valoroase este ascultarea activa,ce consta in construirea unei stari de extrema atentie la informatiile oferite de subiect si transmiterea acestei stari,atat verbal cat si non-verbal.Avantajul acestei tehnici se refera la posibilitatea de a observa si a inregistra formele de comunicare non-verbala ale subiectului si gruparea informatiilor in categorii de semnificatie.Exista insa unele dezavantaje care se refera la coduri sau cutume culturale dar si la limite individuale.

Tehnica interogativa nu se indeparteaza de scopul interviului caci se aplica atunci cand se incearca o dirijare spre anumite aspecte.Pentru aceasta sunt puse intrebari-fie ca sunt deschise,adica raspunsul nu poate fi dat in cateva cuvinte,fie ca sunt inchise,adica cu variante de raspuns deja oferite si/sau limitate.Aceste intrebari au un avantaj ca focalizeaza pe anumite aspecte si concentreaza informatia oferita.A treia categorie de intrebari,cele proba,care sunt intrebari indirecte cu final deschis,incurajeaza subiectul sa abordeze chestiuni la care doar s-a facut aluzie;au scopul de a clarifica si prelucra o serie de informatii abandonate la un moment dat.Rolul deosebit al intrebarilor proba il tenteaza uneori pe operator sa le utilizeze in mod excesiv,ceea ce poate fi evitat printr-o alternativa a tipurilor de intrebari,cat si a tehnicilor de intervievare.

Desigur adaptarea va avea loc in functie de ritmul specific al desfasurarii interviului;de exemplu,uneori se impun intrebari foarte scurte,cu raspunsuri concise; alteori pauzele sunt firesti si constituie momente de reformulare sau de decizie;de asemenea, pot fi cazuri cand clientii vor refuza sistematic sa raspunda la intrebari. Pericolul cel mai trecvent se refera la sugestionarea unor raspunsuri prin insasi intrebarea pusa,ceea ce ar conduce la inregistrarea si evaluarea unor informatii ce nu provin de la client.

O alta tehnica este ceea ce se numeste ascultarea cu a treia ureche.Aceasta presupune nu doar inregistrarea,auditiva sau nu,a informatiilor,cat decriptarea sensurilor pe care nici chiar clientul nu are intentia de a le releva.De exemplu,adjectivele utilizate de client in descrierea celorlalti poate sugera atitudinea acestuia fata de responsabilitatea actului comis.Sau mecanismele specifice de aparare utilizate de client(rationalizare, proiectare,substituire)arata gradul de distorsionare a realitatii.

Dificultatile in desfasurarea interviului nu sunt rare si afecteaza evident procesul de adunare a informatiilor. La primul nivel sunt plasate greutatile determinate de clientii refractari, nervosi sau neincrezatori, fara sa mai amintim tehnicile specifice de disimulare ce apartin arsenaluluide adaptarespecific recidivistilor.

Insa grupa cea mai serioasa de impedimente se ferera la pregatirea interviului si desfasurarea propriu-zisa a acestuia de catre specialist.

Din partea de pregatire, se poate preciza elementul decorului fizic. Este total neindicata desfasurarea interviului in biroul unui sef direct al clientului sau intr-un loc strain mediului sau, dar trebuie respectata regula confidentialitatii si caracterul personal al intrevederii. Se vor evita intreruperile ce survin din exterior pentru a oferi subiectului intreaga atentie pe durata desfasurarii interviului.

De asemenea,pregatirea prealabila trebuie sa cuprinda ca faza si cunoasterea cazului,bazata pe documentarea din dosarele procuraturii si politiei,din alte documente oficiale,dar si din alte surse.Ar fi benefica utilizarea unei modalitati de anuntare prealabila a subiectului cu privire la intentiile interviului ce va urma.

Exista o multitudine de alte aspecte de discutat (explicarea scopului interviului, conducerea acestuia prin comportamentul si limbajul operatorului, modalitati de manipulare a clientilor etc.); Insa enumeram cateva dificultati ce apr in timpul desfasurarii activitatii cu clientul si care trebuie eliminate.

Visarea cu ochii deschisi se poate instala cand apare plictiseala din partea operatorului, poate fi rezultatul unei lipse de concentrare pe probleme profesionale.

Digresiunea survine atunci cand o informatie comunicata asistentului soccial face conexiuni cu alte elemente, nerelevante insa pentru cazul respectiv. Aceasta tentativa - de a lasa ideile sa rataceasca in afara subiectului discutiei - conduce, in general, la pierderea contactului cu gandurile si atentia clientului.

Discutia in contradictoriu, apare atunci cand clientul face o afirmatie ce deranjeaza pe operator - care, apoi, va intrerupe firul conversatiei, aducand contraargumente sao opinii personale. Daca operatorul isi aminteste ca interviul nu este dezbatere, atunci momentul este usor depasit.

Repetitia intervine atunci cand operatorul revine la afirmatii anterioare, rupand firul comunicarii actuale. Se cauta, in acest caz, o formulare mai adecvata (cazul perfectionistilor) sau o intarire a argumentelor (cazul operatorilor nesiguri).

O alta dificultate se refera la tentatia de a intrerupe, mai ales cand subiectul face afirmatii nefondate, chiar enervante. In acest caz, trebuie amintit ca interviul nu este un prilej de a marca puncte, deci nu este un prilej de a pune la punct pe cineva.

Interogarea in Asistenta Sociala

Interogarea are ca scop fie obtinerea recunoasterii unei acuzatii din partea unei persoane implicate intr-un delict, fie clarificarea unor fapte din partea cuiva care este nevinovat. Interogarea se desfasoara indeosebi in situatiile de ante-sentinta si are ca finalitate clarificarea implicatiei subiectului in comiterea unui fapt.

Utilitatea interogarii rezida in responsabilitatea de monitorizare a comportamentului clientilor- delincventi.Or,exista cazuri de violari a unor prevederi regulamentare pe care clientii nu le recunosc imediat,deci,pentru restabilirea adevarului si a rolului specific,se recurge la tehnica interogarii.

Diferenta fata de interviu se regaseste in faptul ca cel care conduce discutia cu autoritate este anchetatorul, si nu clientul; acesta din urma are atata initiativa cat sa poata relata cele intamplate.

Pregatirea pentru interogare este diferita de cea a interviului. Diferenta este ca acum are loc o confruntare, uneori intre doua persoane inteligente, structurata pe intrebari scurte, clare, subordonate unei singure idei. Pentru anchetator se impune conoasterea in detaliu a celorlalte marturii, incriminate sau nu, pe baza carora isi poate schita structura logica a interogatorului.

Conducerea si desfasurarea interogarii trebuie sa respecte unele reguli, astfel incat sa fie inlaturate dezavantajele si problemele incompletitudinii informatiei.

Anchetatorul trebuie sa manifeste incredere in pregatirea sa demonstrata printr-o fermitate a exprimarii si argumentarii, siguranta cunostiintelor.

Un element important il constituie stilul aplicat in desfasurare. Prima cerinta este de a fi total profesional, fara implicari emotionle personale. Nu este recomandabila pozitia tipului dur, usor de descifrat de delincventii versati, si nici abordarea unor presentimente.

Specific interogatorului este si punerea unor intrebari conductive prin care se incurajeaza anumite raspunsuri/marturisiri; aceste intrebari reconstituie desfasurarea delictului, si-i creaza subiectului il iluzia ca doar recunoaste niste lucruri deja conoscute.

O alta regula se refera la dezvaluirea treptata a acelor informatii care-l incrimineaza pe subiect, uneori luandu-l prin surprindere, fara a-l lasa sa presupuna pasul urmator. Se poate insista pe nepotrivirea dintre propria declaratie si celelalte, determinandu-l sa ramana mereu in aparare. Recidivistii vor reactiona pozitiv la astfel de probe.

Daca sunt subiecti care fac afirmatii false trebuie lasata impresia ca sunt acceptate; caci minciuna va genera o alta, vor ajunge intr-o situatie in care singura alternativa este adevarul. Mai este si regula ce se refera la crearea unui disconfort pentru subiect si profitarea de acesta. Semnele exterioare ale disconfortului sunt multiple (confuzie verbala, balbaiala, transpiratie, nervozitate,ticuri etc.) acestea pot fi interpretate ca indicativi ai vinovatiei.

Dupa incheierea interogarii, trebuie restabilita relatia de lucru cu clientul, clientul sa stie motivul interogatorului si consecintele acestuia, incat aceasta tehnica sa fie privita ca pe ceva necesar, ce face partedin sarcinile profesionale.

3. Consilierea minorilor delincventi

Una dintre cele mai importante recomandari in tratamentul delincventei juvenile este modelul mixt, penal si terapeutic, numit si modelul de negociere si reglementare a conflictelor. Orientarea principala si scopurile acestui model le reprezinta reinsertia si reabilitarea in contextul familial si comunitar in care s-au dezvoltat actorii sociali.Pentru atingerea acestora sunt necesare abilitati specifice asistentului social dar este vital ca acesta sa stapaneasca foarte bine diferitele niveluri si modalitati ale interventiei.

Lucrul individual se concretizeaza in patru forme de baza,care sunt cele mai frecvente in programele de lucru cu astfel de clienti:

a)consilierea;

b)lucrul de caz;

c)supervizarea

d)rezolvarea de probleme.

Toate aceste forme vizeaza sa-l ajute pe client sa redescopere si sa revina la comportamentele si starile anterioare printr-o abordare etapizata si bine studiata.

Prima sarcina este sa diferentiem intre consilier si psihoterapie, deoarece multi afirma ca ele sunt intersanjabile si a doua ar putea-o cuprinde fara probleme pe prima, transformand-o intr-un instrument subordonat. Psihoterapia e realizata de pshiatrii si psihologi, care folosesc multe din tehnicile utilizate si de cei ce fac consiliere, dar au o intelegere teoretica mai profunda a cauzalitatii problemei pe care ei o trateaza si actioneaza la alte niveluri ale constiintei.

Termenul trateaza, delimiteaza o alta distinctie importanta intre psihoterapie si consiliere. Psihoterapeutii opereaza cu o interpretare patologica a problemelor pacientilor; consilierii sunt pregatiti sa foloseasca o interpretare a problemelor clientilor in termeni de deficienta, lipsa, neajuns. Psihoterapeutii incearca sa-si ajute pacientii prin restructurarea bazelor personalitatii, consilierii incearca sa-si ajute clientii prin adaptari cotidiene la probleme si dezvoltand personalitatea deja existenta. O alta diferenta se refera la la faptul ca psihoterapeutii abordeaza conflicte intrapersonale primare, in timp ce consilierii au de-a face in primul rand cu conflicte interpersonale.

Dintre cele mai importante teorii asupra consilierii: doua vizeaza consilierea non-directiva si trei pe cea directiva. Nici o teorie nu e aplicabila la toate problemele ce apar si se manifesta la un client si nici o teorie nu epuizeaza unicitatea acestuia. Anumite continuturi ale unei teorii asupra consilierii pot fi universal aplicate doar la modul ideal si nu pot fi valabile toate intr-o anumita situatie. Cu cat consilierul are in repertoriul sau mai multe continuturi teoretice, cu atat va fi mai capabil sa raspunda cu succes la diversii clienti si problemele cu care se va intalni.

Cele mai cunoscute si aplicate teorii non-directive ale consilierii sunt terapia psihanalitica si terapia centrata pe client. Acestea pun un mare accent pe abilitatea clientilor de a-si descoperi ei insisi propriile capacitati/resurse sau solutii.

Terapia psihanalitica si cea centrata pe clienti sunt rar folosite in medii corectionale, pentru ca sunt non-directive si pentru ca terminologia si conceptele sunt difuze, iar metodele sunt dificil de aplicat de catre un nespecialist.

Psihanaliza include continuturi foarte utile despre natura umana. In timp ce celelalte patru teorii se concentreaza pe prezent, psihanaliza pune mare accent pe rolul trecutului in determinare conduitei prezente. Deoarece foarte multe dificultati emotionale si comportamentale par sa provina din experientele trecute, este important sa constientizam si sa exploram trecutul clientului ca suport pentru intelegerea prezentului sau. Psihanalistii exploreaza copilaria pacientului pentru a descoperi motivele inabilitatii lui de a iubi, care este considerata un punct fundamental in comportamentul uman.

Identificarea mecanismelor de aparare ale pacientului este o parte importanta a procesului psihoterapeutic si de consiliere. Acestea opereaza la nivelul inconstientului si functioneaza pentru a proteja ego-ul de realitatea amenintatoare, distorsionand-o. Mecanismele de aparae nu sunt in mod necesar patologice;fiecare din noi folosim cateva din acestea ,caci ele faciliteaza psihologic adaptarea. In literatura psihanalitica sunt mentionate numeroase mecanisme de aparare.

Negarea este blocarea unei portiuni a realitatii care este amenintatoare pentru ego. Chiar si o suparare va fi negata de un client fata de el insusi. Aceasta este refuzul de a recunoaste ca ceva neplacut s-a intamplat.

Rationalizarea este procesul de de construire pentru sine a unor motive acceptabile pentru propriul comportament, pentru a linisti ego-ul prejudiciat. Rationalizarea ajuta sa ne mentinem o imagine de sine acceptabila, prin minimalizarea raului facut: blamam sau devalorizam ce am dorit, dar la care nu putem accede.

Fixarea desemneaza ramanerea inerta la un stadiu timpuriu din formarea personalitatii, deoarece stadiul prezent determina anxietate. Multi clienti delincventi manifesta o racordare copilareasca la prezent, deoarece a pasi in viitor inseamna pentu ei sa paseasca intr-un mare necunoscut. Rolul asistentului social este sa-i ajute pe clienti sa-si dezvolte o orientare realista fata de viitor prin incercarea de a mari semnificatia muncii si transimiterea ideii ca exista alternative.

Transfereul desemneaza deplasarea sentimentelor fata de ceva sau cineva asupra unui altui obiect sau persoana, deoarece persoana sau obiectul initial este fie inaccesibil, fie plin de putere. Furia si agesivitatea sunt adesea transferate catre un inocent. Multi autori considera ca delincventii au dificultati in a-si identifica sursa furiei si agresivitatii lor.

Intelectualizarea este un mecanism de aparare pe care il folosesc cei mai educati dintre clientii delincventi, incercand sa atace realitatea legala prin intelectualizarea delictelor lor. Asistentul social trebuie sa-i conviga pe clienti ca problema o reprezinta comportamentul lor, nu al altora, si ca ei nu pot evita confruntarea cu comportamentul lor prin incercarea de a orienta discutia spre altceva.

Protectia este mecanismul prin care persoanele atribuie altora sentimentele pe care refuza sa le vada in ei insisi si care se refera la impulsurile reprimate. Clientul care simte ca nimeni nu-l intelege si nu-l place, va ascunde ostilitatea sa fata de altii, proiectand asupra celorlalti sentimente negative despre ei insisi protejandu-si astfel ego-ul prin confundarea sinelui cu altii.

Utilitatea esentiala a teoriei psihanalitice pentru asistentul social ce lucreaza cu clientii justitiei criminale este ca furnizeaza informatii care conduc la o mai buna intelegere a luptei clientului cu el insusi si cu lumea din afara.

A doua teorie utilizata este abordrea centrata pe client.Carl Rogers a dezvoltat aceasta abordare ca incercare de a raspunde deficientelor pe care el le depista in psihanaliza. Abordarea centrata pe client elaboreaza tehnici de consiliere pornind de la asertiunea ca prioritatea absoluta o are natura relatiei dintre consilier si client. Absenta altruismului in relatiile umane este motivul fundamental al izolarii, alienarii, singuratatii si auto-distrugerii clientilor care au nevoie de asistenta sau consiliere. Clientul trebuie sa contribuie la formarea unei relatii pozitive cu cel putin o alta persoana daca vrea sa realizeze ceva semnificativ pentru a iesi din criza. Aceasta alta persoana este consilierul. El poate crea un anumit tip de relatie, clientul putandu-se descoperii pe sine si capacitatea de a putea folosi aceasta relatie pentru a creste.

Singura tehnica a terapiei centrata pe client este ascultarea activa. Atributele principale ce trebuie aduse in relatia stabilita in aceasta tehnica sunt: privirea neconditionat pozitiva, onestitatea si empatia.

Abordarea neconditionat pozitiva. Dupa Rogers, multe sentimente negative de sine si probleme psihologice provin din cauza expectatei emise de altii pentru a ne accepta. Pentru a functiona ca oameni sanatosi din punct de vedere psihologic,este necesar sa ne ajustam mereu proprile standarde si acceptari de sine Privirea neconditionat pozitiva seproduce cand consilierul comunica clientului o acceptare deplina si sincera a persoanei sale. Aceasta nu inseamna ca terapeutul aproba sau accepta comportamente ilegale sau imorale, si ca umanitatea esentiala a clientului este acceptata sau valorizata in ciuda atitudinilor si comportamentelor. Aceasta acceptare permite clientilor libertatea de a exprima propriul comportament intr-un context non-amenintator.Cei mai multi clienti vor raspunde cu caldura lor la caldura consilierului. Acesta din urma trebuie sa fie precaut, deoarece relatia nu trebuie sa devina una de dependenta fata de acesta; de aceea, consilierul nu trebuie sa foloseasca relatia in mod posesiv, pentru a-si satisface propria nevoie de privire pozitiva.

Onestitatea.Consilierul trebuie sa fie sincer cu clientul, trebuie sa se prezinte acestuia intr-o maniera autentica. A arata o fata falsa inseamna ca si consilierul resimte lipsa congruentei intre sinele real si cel ideal, tocmai starea vulnerabila pe care se presupune ca o traieste clientul. Aceasta nu inseamna ca doar un consilier pe deplin autentic isi poate consilia efectiv clientii. Sinceritatea umana sau autenticitatea exista ca un continuum ce trebuie dezvoltat, punctele extreme (sinceritatea absoluta si minciuna totala) nefiind niciodata atinse. Mai importante sunt starile si sentimentele comunicate.

Empatia este capacitatea de a participa la sentimentele clientului. Aceasta implica mai mult decat o intelegere intelectuala a sentimentelor acestuia, determinand consilierul sa experimenteze sentimentele celuilalt ca si cum ar fi ale sale.

Definitia empatiei - ca si aceea a privirii neconditionat pozitive - este minunata in conceptualizarea sa, dar probabil imposibil de realizat in sensul absolut. Abilitatea de a empatiza cu clientul va creste direct proportional cu timpul pe care-l petreci pentru a te face acceptat, exersandu-te si antrenandu-te in aceasta directie. Chiar si asa, poate fi contraproductiv sa convingi clientul ca-i intelegi problemele, pana nu ai derulat un numar de sedinte cu el, in care ai ascultat activ tot ce a avut de spus.

Ascultarea activa este achizitia esentiala pentru a ajunge la empatie. Se face distinctia intre ceea ce se numeste empatie primara si empatie avansata. Primul nivel al empatiei desemneaza comunicarea initiala a intelegerii esentiale a sentimentelor si experientelor clientului. Nivelul avansat al empatiei se situeaza dincolo de ceea ce declara clientul, implicand trairea sentimentelor corelate cu cele declarate sau exprimate in alt mod.

Empatia se refera la o serie de raspunsuri date de consilier cu sensibilitatea dezvoltata la pachetul unic de sentimente ale clientului despre lume si locul sau in ea. Prin empatie, gandesti efectiv impreuna cu clientul, si nu despre el.

Teoriile examinate ar putea fi descrise ca pasive si non-directive, consilierul ajuta clientii sa gaseasca propriile solutii la problemele lor. Exista insa si modalitati si abordari care sunt foarte active, directive, cu o implicare egala din partea clientului si a consilierului.

Analiza tranzactionala este opera lui Eric Berne. O tranzactie se produce intre doi sau mai multi oameni atunci cand interactioneaza; analiza se refera la procesul de explorare si explicare a tranzactiilor.

Berne crede ca cea mai mare forta a analizei tranzactionale este data de folosirea termenilor colocviali, simpli si directi, care sunt usor de inteles de toata lumea. Asa cum scria Berne insusi, 'datorita afirmatiilor bazate pe un material foarte accesibil, deoarece natura sa este operationala si deoarece vocabularul ei este specializat, constand in doar cinci cuvinte: Parinte, Adult, Copil, Joc, Documente, analiza tranzactionala ofera un cadru de lucru usor de invatat'.

Frumusetea analizei tranzactionale consta in felul simplu si eficient de a ilustra consecintele pe care le au sentimentele despre sine sau despre altii in tranzactiile cotidiene. Meritul lui Berne a constat in abilitatea sa de a transforma ideile complexe intr-un limbaj colocvial si in diagrame usor de urmarit. Accentul care se pune pe manipulare si joc este un lucru specific - prin utilitate - consilierilor din justitie. In final, analiza tranzactionala descrie intr-un mod liniar cum privarea timpurie de iubire conduce la o imagine de sine saraca, cum o astfel de imagine de sine conduce la o imagine negativa despre altii si cum aceste sentimente negative determina o saracie a relatiilor interpersonale.

O alta teorie este Terapia Relational-Emotiva care a fost fundamentata de Albert Ellis si deriva atat din teoria si practica psihanalizei, cat si din terapia centrata pe client. Terapia rational emotiva recunoaste ca omul are o determinare biologica, prezenta si la alte specii, dar le acorda o importanta minora in favoarea cunoasterii, ca insusire specifica umanitatii. Problemele comportamentale provin din gandirea eronata si din credintele irationala, iar acestea pot fi corectate, ajutand clientul sa inteleaga si sa cunoasca faptul ca o parte din credintele sale sunt ilogice. Rezulta din aceasta asertiune ca un consilier TRE are un rol foarte activ in procesul de relationare si considera calitatea relatiei client-consilier ca fiind secundara fata de ceea ce se realizeaza in interiorul acestei relatii: consilierul TRE este foarte directiv, didactic, provocator, deschinde confruntari ce creeaza chiar suferinta clientului.

Terapia Realitatii fondata de William Glasser a avut o abordare favorita in consiliere printre cei ce lucreaza in unitati si institutii de corectie.In acord cu psihanaliza Terapia Realitatii recunoaste ca oamenii au nevoi fundamentale,care trebuie satisfacute pentru o functionare psihologica sanatoasa.

William Glasser considera ca cei ce se angajeaza in orice fel de comportamente de auto-aparare, inclusiv delicventii sufera de o inabiliate de a-si satisface pe deplin nevoile intr-un mod adecvat. Daca aceste nevoi nu sunt realizate, persoana va esua in a percepe corect realitatea inconjuratoare si va actiona iresponsabil. ca sa actioneze responsabil, clientii trebuie ajutati sa infrunte realitatea si sa-si satisfaca pe deplin nevoile. Aceste nevoi de baza sunt: nevoia de dragoste si de a simti ca sunt valorizati de ei insisi si de altii. Desi cele doua nevoi sunt separate, o persoana care iubeste si este iubita va simti de obicei ca este o persoana valorizata - si cineva valorizat este, de obicei, cineva care este iubit si care poate oferi in schimb dragoste. Persoana care isi satisface aceste nevoi dezvolta o 'identitate a succesului', iar persoana care nu realizeaza acest lucru dezvolta o 'identitate a slabiciunii', care se finalizeaza in comportamente iresponsabile.

Teoria lui Glasser leaga nivelul psihologic cu perspective sociologica din teoria controlului social a lui Hirsghi.Lipsa realtiilor semnificative cu altii determina o lipsa de interes fata de asteptarile si valorile societatii.Aceasta lipsa de interes conduce la inexistenta/refuzul angajarii intr-un stil de viata pro-social,rezultate slabe la scoala si pe piata muncii si defectiuni in imaginea de sine.Fara aceasta angajare,individual nu interactioneaza sufficient cu oamenii ce au o identitate a succesului si care ar putea fi un model de comportament responsabil.