Ghid de interventie in situatiile de maltratare ale copilului - toate formele de abuz asupra copilului

GHID DE INTERVENTIE IN SITUATIILE DE MALTRATARE ALE COPILULUI

-TOATE FORMELE DE ABUZ ASUPRA COPILULUI-

Cuvant inainte

Ghidul de fata se adreseaza profesionistilor chemati sa intervina in una din cele mai dificile situatii: copilul maltratat (fie prin abuz, fie prin neglijare sau asa cum se dovedeste cel mai adesea, printr-o combinatie periculoasa a celor doua). Ghidul se doreste un instrument de sprijin al acestor profesionisti in scopul cresterii eficientei interventiei lor si al evitarii epuizarii profesionale.

Alaturi de legislatia secundara in protectia copilului (metodologii, standarde, alte reglementari) ghidul nostru completeaza viziunea asupra actului de interventie profesionala. Aceasta completare se face din perspectiva celui care intervine, si care reprezinta, in acelasi timp, instrumentul interventiei, dar si o fiinta umana cu o oarecare vulnerabilitate care se confrunta cu suferinta nedreapta provocata copilului.

Orientarile interventiilor in maltratare pe care le propune ghidul de fata se axeaza pe psihologia dezvoltarii, teoria atasamentului si neurobiologie. Ghidul nu prezinta aceste teorii ci sugereaza aplicatii ale acestora in practica interventiilor cu copilul maltratat. Dar o buna cunoastere a acestor teorii il va ajuta pe practicianul implicat in solutionarea cazurilor de maltratare a copiilor sa isi organizeze datele cu un efort minim si sa se orienteze rapid spre cele mai adecvate explicatii si solutii.

Ghidul nu ofera tipare de interventie (tiparele de interventie ar putea fi periculoase tinand seama de complexitatea si particularitatile fiecarei situatii de maltratare a copilului) ci sugereaza cai posibile pentru gasirea solutiilor celor mai adecvate.

De asemenea ghidul serveste practicienilor pentru a-si identifica lacunele sau punctele slabe pe care le au atunci cand sunt solicitati sa intervina in situatii de maltratare a copiilor. Tine de etica profesionala cautarea permanenta a informatiilor si formarilor menite sa largeasca si sa precizeze orizontul profesional (Lishman,1999).

1.              standardele minime obligatorii pentru telefonul copilului

2.              standardele minime obligatorii privind centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat

3.              standardele minime obligatorii privind centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijarii si exploatarii copilului

4.              standardele minime obligatorii privind serviciile pentru protectia copilului de tip rezidential

5.              standardele minime obligatorii ale functionarii asistentului maternal

Noua motive care ne obliga la interventie cu cazurile de copii abuzati

De ce sa intervenim?

Deoarece maltratarea, fie prin forme de abuz, fie prin forme de neglijare, costa prea scump societatea.

1. Pentru ca: „Spitalele de boli mentale, oficiile de somaj si inchisorile sunt pline de adulti care au fost maltratati in copilaria lor” (Johnes,1994).
2. Pentru ca suferinta provocata de maltratare are consecinte nefaste asupra dezvoltarii globale –intelect, emotii, socializare- a copilului
3. Interventiile necesare repararii raului produs prin maltratare dureaza mult, costa mult si nu au o reusita de 100%.
4. Un alt motiv: nu poti desfasura activitati de interventie cu copii victime atata vreme cat tu insuti ai fost un copil maltratat caruia nu i s-a facut dreptate (cost in calitatea serviciilor).
5. Un alt motiv: majoritatea parintilor cu comportamente de abuz si neglijare cu propriii copii au fost maltratati in copilarie, fara a beneficia de nici un remediu (costul trans-generational al maltratarii).
6. Un alt motiv: partenerii abuzivi, 43% dintre partenerii abuzivi au avut in copilarie

modele parentale de agresor si victima (cost trans-generational) (Catheline, Marcelli,1999)

7. Probabil cel mai important motiv este cel etic; nu poti lasa un copil coplesit de suferinta fara a interveni in favoarea lui (Myers, Berliner, Briere, Hendrix, Jenny, Reid, 2001)
8. Chiar si cele mai subtile forme de neglijare emotionala au un efect dramatic asupra dezvoltarii copilului mai ales atunci cand au loc in primii ani de viata (Myers, Berliner, Briere, Hendrix, Jenny, Reid, 2001)

9. Reprezinta o incalcare a legilor internationale si nationale care protejeaza si promoveaza bunastarea copilului

1. Conventia Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (art. 19), Ratificata prin legea nr.18/1990.

2. Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului

Art.85-(1) Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva oricaror forme de violenta, neglijare, abuz sau rele-tratamente.

Art.90.Este interzisa aplicarea pedepselor fizice sub orice forma precum si privarea copilului de drepturile sale de natura sa ii puna in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului, atat in familie cat si in orice institutie care asigura protectia, ingrijirea si educarea copiilor.

Art. 92.- In vederea asigurarii protectiei speciale a copilului abuzat sau neglijat, DGASPC este obligata:

(b) sa asigure prestarea serviciilor prevazute la art.107, specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijarii si ale familiilor acestora.

Art. 107-(1) Pentru prevenirea separarii copilului de parintii sai, precum si pentru realizarea protectiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de parintii sai, se organizeaza si functioneaza urmatoarele tipuri de servicii:

1. servicii de zi;
2. servicii de tip familial;
3. servicii de tip rezidential.

Specificul interventiei cu cazurile de maltratare ale copilului

Interventia in cazul maltratarii copilului difera de oricare alte forme de interventie (Muntean, 2001). Cateva aspecte specifice ale acestui tip de interventie sunt:

necesita echipa multidisciplinara,

necesita timp, deoarece „ceea ce a aparut intr-un timp indelungat, nu poate disparea brusc…” (Ionescu, 1999),

se face in virtutea principiului salvgardarii interesului superior al copilului (al recunoasterii si satisfacerii nevoilor copilului pentru o dezvoltare normala),

tinteste prevenirea transmiterii la generatia urmatoare a comportamentelor abuzive sau de neglijare,

necesita interventie in mediul de viata (sistemul familiei, gradinita, scoala, institutie de protectie) a copilului,

necesita interventii pentru crearea spatiilor fizice si mentale adecvate (securizante),

abuzul si neglijare sunt procese interactionale si multifactoriale (Killen, 1993) necesitand interventii multiple, diverse si de durata,

vizeaza asigurarea dezvoltarii copilului, prevenind devieri, stagnari, incetiniri sau intreruperi ale dezvoltarii (se face din perspectiva dezvoltarii copilului),

descoperirea recenta a domeniului, in relatie cu psihologia developmentala, teoria atasamentului si neurofiziologia creierului,

cauza se afla in relatia cu adultul avand responsabilitate de a proteja copilul,

este prezenta perspectiva juridica in interventie (drepturile copilului).

Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului

Art.2- (1) Prezenta lege, orice alte reglementari adoptate in domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, precum si orice act juridic emis sau, dupa caz, incheiat in acest domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului

(2)Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat in mod legal.

(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti.

Art.6 – Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii:

k) asigurarea protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului

Nevoia de individualizare a interventiei in cazurile de maltratare a copilului

Nu exista un tipar unic de reactie imediata sau/si de lunga durata la maltratarea produsa in copilarie. Asadar fiecare copil, si mai tarziu adult, va dezvolta comportamente adaptative diferite ca raspuns la situatiile de maltratare.

Referitor la abuzul psihologic, cel care reprezinta fundalul oricarei forme de abuz si care este cel mai dificil de relevat si de influentat, acesta „se asociaza cu slabirea apetitului, minciuna si furt, encopresie si enurezie, stima de sine joasa sau o conceptie negativa despre sine, instabilitate emotionala sau maladaptare emotionala, sensibilitate emotionala scazuta, incapacitate de a deveni independent, incompetenta si nereusite, incapacitate de a avea incredere in ceilalti, depresie, prostitutie, incapacitate de a prospera, demisii, suicid si homicid.” (Myers, Berliner, Briere, Hendrix, Jenny, Reid, 2001). Aceeasi autori avertizeaza asupra faptului ca „Pana si cea mai subtila forma de neglijare emotionala are un efect dramatic asupra dezvoltarii copilului, mai ales daca se produce in primii ani de viata.”

Abuzul emotional si fizic au o manifestare de criza in vreme ce abuzul sexual are o latura adictiva (genereaza un comportament ciclic) si este un comportament planificat (de regula) (Furniss, 2001). Abuzul sexual este de regula „o relatie” care necesita tratament. Victimei ii poate fi „dor” de agresor si reciproc (mai ales in cazul abuzului intre copii).

Pentru eficienta in interventie este utila o viziune sistemica asupra situatiei de abuz sexual si a factorilor implicati.

Interventia si terapia abuzului sexual trebuie sa vizeze triunghiul care functioneaza intr-o conspiratie a tacerii:

Victima

Agresor Protector absent

Necesita instalarea de la inceput si mentinerea pe tot parcursul interventiei a unui control asupra situatiei, de ansamblu.

Diferentele de severitate a consecintelor maltratarii sunt date de:

Intensitatea, tipul si frecventa actelor de maltratare,

Rezilienta copilului sustinuta de:

sansa copilului de a fi acompaniat de catre o persoana de incredere, pe parcursul maltratarii

calitatea relatiei cu figura de atasament in copilaria mica

inteligenta si nivelul de dezvoltare a copilului la momentul producerii maltratarii,

crearea unui climat de securitate pentru copil, care sa inlocuiasca mediul cu risc de maltratare,

calitatea acompanierii copilului pe perioada maltratarii si a interventiei,

tipul si eficienta interventiilor (formarea larga a specialistilor astfel incat acestia sa fie capabili „sa aleaga solutia cea mai pertinenta in situatia data” (Ionescu, 1999).

Rezilienta copilului are doua puncte de sprijin majore, asa cum apar in cercetarea mentionata de Manciaux (2001):

1. existenta unei persoane de referinta careia copilul sa ii   

poata impartasi suferinta si de catre care sa se simta valorizat

2. capacitatea copilului de a intelege ceea ce i s-a intamplat si de  

a ierta fara sa uite.

Se utilizeaza mult prea frecvent de catre „profesionisti” termenul de „trauma” in vreme ce „nu toti copiii maltratati au fost traumatizati dar cu totii sunt victime” (Siegel, 2001).

Trauma este un eveniment anormal, care se produce brusc si neasteptat coplesind capacitatea persoanei de a face fata situatiei, producand o stare fiziologica de alerta si generand un sentiment coplesitor de slabiciune si incapacitate, de pierdere a controlului la individul care o traieste.

In interventie trebuie se va tine seama de cateva aspecte specifice ale maltratarii, cum ar fi:

Abuzul de orice tip poate fi combinat cu neglijarea.

Formele de abuz se includ reciproc: abuzul sexual contine abuzul fizic si emotional, abuzul fizic contine abuzul emotional.

Abuzul emotional se impleteste adeseori cu neglijarea.

Anumite forme de abuz sau neglijare se dezvolta pe fundalul unui abuz societal care tolereaza, nu dezvolta servicii, nu educa, nu dezvolta atitudini,

Abuzul societal accentueaza sau re-victimizeaza copilul maltratat in relatia cu cel care are responsabilitatea de a-l ingriji.

Exista forme specifice de maltratare cum ar fi:

• sindromul Munchausen,
• abandonul copilului,
• vanzarea copilului,
• lipsa de identitate a copilului,
• copiii strazii
• scuturarea sugarului,
• intoxicarea copilului,
• exploatarea copilului avand ca manifestari particulare traficul si prostitutia copiilor,
• copii victime ale violentei domestice,
• sindromul institutionalizarii,
• abandon scolar si analfabetismul copiilor lipsiti de educatie,
• abuz in institutie.

Toate aceste forme insa pot fi descompuse intr-un complex de factori care se incadreaza in: abuzul emotional, fizic, neglijare si abuz sexual.

Legea protectiei si a promovarii drepturilor copilului

Art.87 – (1) Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva exploatarii si nu poate fi constrans la o munca ce comporta un risc potential sau care este susceptibila sa ii compromita educatia ori sa ii dauneze sanatatii sau dezvoltarii sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

(2) este interzisa orice practica prin intermediul careia un copil este dat de unul sau de ambii parinti ori de reprezentantul lui legal, in schimbul unei recompense sau nu, in scopul exploatarii copilului sau a muncii acestuia.

(3) In situatiile in care copiii de varsta scolara se sustrag procesului de invatamant, desfasurand munci cu nerespectarea legii, unitatile de invatamant sunt obligate sa sesizeze de indata SPAS. In cazul unor asemenea constatari, SPAS impreuna cu inspectoratele scolare judetene si celelalte institutii publice competente sunt obligate sa ia masuri in vederea reintegrarii scolare a copilului.

Art.98 – (1) Ministerul Administratiei si Internelor si ANPDC, in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, vor efectua demersurile necesare pentru adoptarea tuturor masurilor legislative, administrative si educative destinate asigurarii protectiei efective impotriva oricaror forme de trafic intern sau international a copiilor in orice scop sau sub oric forma, inclusiv de catre propriii parinti.

Art.99 – (1) Copilul are dreptul la protectie impotriva oricarei forme de exploatare;

(2) Institutiile si autoritatile publice, potrivit atributiilor lor, adopta reglementari specifice si aplica masuri corespunzatoare pentru prevenirea, intre altele, a:

a)     transferului ilicit si a nereturnarii copilului,

b)     incheierii adoptiilor. Nationale ori internationale, in alte scopuri decat interesul superior al copilului,

c)      exploatarii sexuale si a violentei sexuale;

d)     rapirii, vanzarii si traficului de copii in orice scop si sub orice forma;

e)     implicarii copiilor in conflicte armate;

f)      dezvoltarii fortate a talentelor copiilor in dauna dezvoltarii lor armonioase, fizice si mentale;

g)     exploatarii copilului de catre mass-media;

h)     exploatarii copilului in cadrul unor cercetari ori experimente stiintifice.

Art. 134 – (1) Indemnul ori inlesnirea practicarii cersitoriei de catre un minor sau tragerea de foloase de pe urma practicarii cersitoriei de catre un minor se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 3 ani.

(2) Recrutarea ori constrangerea unui minor la cersetoriei se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 5 ani.

(3) Daca fapta prevazuta la alin. (1) sau (2) este savarsita de un parinte sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 5 ani, pentru fapta prevazuta la alin.(1), si de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi pentru fapta prevazuta la alin. (2).

In interventie metodele de lucru se aleg in functie de:

tipurile de situatii intalnite,

formatia intervenientului,

problemele de atasament si dezvoltare ale copilului victima si ale celor din jurul sau.

Nu orice tehnica de interventie sau tratament este adecvata unei anumite situatii de maltratare a copilului.

Chiar daca tehnica respectiva este indicata in cazuri similare este posibil ca intr-un anumit caz aceasta sa nu fie adecvata.

Eficienta unei anumite tehnici intr-un caz dat tine de:

adecvarea ei la situatie (in special caracteristicile socio-emotionale ale parintilor si copiilor),

confortul practicianului cu tehnica respectiva,

particularitatile relatiei care se stabileste intre terapeut si client.

Scopurile interventiei

de a pune capat maltratarii,

de a repara raul produs (reabilitare) pe plan biologic, psihologic, social,

de a preveni repetarea situatiilor de maltratare,

de a transforma mediul maltratant intr-unul propice dezvoltarii copilului, pregatind intoarcerea copilului (daca este cu putinta).

Legea protectiei si promovarii drepturilor copilului

Art. 5 – (2) Parintilor le revine in primul rand raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului; acestia au obligatia de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile fata de copil tinand seama cu prioritate de interesul superior al acestuia;

(3) In subsidiar, responsabilitatea revine colectivitatii locale din care face parte copilul; autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a sprijini parintii sau dupa caz alt reprezentant legal al copilului in realizarea obligatiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltand si asigurand in acest scop, servicii diversificate, accesibile si de calitate, corespunzatoare nevoilor copilului;

de a fortifica factorii de protectie ai copilului (cresterea rezilientei) si a diminua influenta factorilor de vulnerabilitate

Interventie in echipa

Interventia este actul unei echipe multi-profesionale.

De ce?

evitarea asumarii unei responsabilitati coplesitoare de catre o singura persoana,

complexitatea consecintelor maltratarii reclama specialisti si resurse din mai multe domenii (reteaua inter-sectoriala si inter-institutionala),

Legea protejarii si promovarii drepturilor copilului

Art.6 – Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii:

e) descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate;

evitarea victimizarii secundare ( in actul terapeutic),

evitarea de-profesionalizarii prin jucarea de durata a rolului de expert,

evitarea epuizarii profesionistilor.

Colaborarea multidisciplinara ne da sansa (Killen, 2003):

1. Sa ordonam observatiile si informatiile participantilor,
2. in realizam o evaluare generala a situatiei psiho-sociale a familiei si a conditiilor de ingrijire a copilului,
3. sa apreciem daca ingrijirea este suficient de buna, daca poate deveni suficient de buna prin anumite eforturi ale societatii sau daca ar fi necesara plasarea copilului intr-un alt mediu de ingrijire,
4. sa elaboram un plan de actiune si terapie pe o perioada mai scurta si mai indelungata,
5. sa stabilim repartizarea responsabilitatilor, sa clarificam rolul si responsabilitatile individuale  cu privire la familie in ansamblu (ca sistem) dar si cu privire la fiecare membru in parte,
6. sa facem un permanent schimb de informatii cu privire la progresele si demersurile de sprijin si tratament,
7. sa ajustam planurile de interventie in functie de evolutia situatiei,
8. sa clarificam si solutionam problemele inevitabile intampinate pe parcursul interventiei de catre diferitii parteneri.

In situatiile de maltratare mai putin severa, interventia multidisciplinara se poate rezuma la punctele 1,2,4 si 5.

Standardele minime obligatorii pentru telefonul copilului specifica:

„Resursele umane ale telefonului copilului sunt suficiente ca numar, au pregatirea corespunzatoare si abilitati de a lucra in echipa multidisciplinara si in retea inter-institutionala” (Standardul 8)

Standardele minime obligatorii pentru centrul de consiliere pentru copilul abuzat,neglijat si exploatat:

„consilierea realizata in cazurile de abuz, neglijare si exploatare a copilului este parte a planului de servicii intocmit de echipa multidisciplinara constituita la initiativa managerului de caz din cadrul serviciului specializat pentru protectia copilului.” (Standardul 3)

si

„Resursele umane ale centrului de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat sunt suficiente ca numar, au pregatirea corespunzatoare si abilitati de a lucra in echipa multidisciplinara si in retea inter-institutionala.”(Standardul 8)

Modelul interventiei

centrata individual (copil-victima, agresor, familie, institutie in care s-a produs maltratarea),

Legea protectiei si promovarii drepturilor copilului

Art.6 – Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii:

f) asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil

in reteaua sociala, Aceasta interventie se petrece in interactiunea celor din jur cu copilul victima iar efectul se reflecta la nivelul dezvoltarii si a functionarii creierului copilului (creierul copilului se dezvolta si se maturizeaza in relatia emotionala cu cei din jur, care ii sunt semnificativi),

din perspectiva serviciilor chemate sa intervina: inter-sectorial, inter-institutional, multidisciplinar,

la nivelul comunitatii (sensibilizare, educare).

Legea protejarii si promovarii drepturilor copilului

Art.5 – (3) …..responsabilitatea revine colectivitatii locale din care face parte copilul; autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a sprijini parintii sau dupa caz alt reprezentant legal al copilului in realizarea obligatiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltand si asigurand in acest scop, servicii diversificate, accesibile si de calitate, corespunzatoare nevoilor copilului;

Art. 103 – (1) Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a implica colectivitatea locala in procesul de identificare a nevoilor comunitatii si de solutionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii.

(2) In acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzand, dar fara a se limita la, oameni de afaceri locali, preoti, cadre didactice, medici, consilieri locali, politisti. Rolul acestor structuri este atat de solutionare a unor cazuri concrete, cat si de a raspunde nevoilor globale ale respectivei colectivitati.

(3) Mandatul structurilor comunitare consultative se stabileste prin acte emise de catre autoritatile administratiei publice locale.

(4) Pentru a-si indeplini rolul pentru care au fost create structurile comunitare consultative vor beneficia de programe de formare in domeniul asistentei sociale si a protectiei copilului.

Dificultati in interventie

Interventia cu cazurile de abuz si neglijare este de maxima dificultate asa cum marturisesc profesionistii care se implica cu cazuri de copii maltratati, datorita:

mecanismelor defensive ale copilului victima,

mecanismelor defensive ale agresorului,

trairile emotionale ale celui care intervine cu cazul,

mecanismelor defensive ale intervenientului,

insuficientei formari a intervenientului ( intervine din dorinta si obligatia de serviciu de a ajuta dar lipsit de stiinta necesara),

riscul de epuizare profesionala a intervenientului,

riscul de re-victimizare (interventii abuzive) a copilului,

dificultatea unei interventii eficiente, la toate nivelele la care se plaseaza complexitatea cazului,

confidentialitatea in interventie/ munca in echipa.

Legea protectiei si a promovarii drepturilor copilului

Art.22 – (1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale.

Aspecte generale privind interventia cu cazurile de copii victime ale maltratarii

Interventiile, inclusiv din punct de vedere al legislatiei, trebuie sa fie terapeutice, „sa vindece”. Terapia se adreseaza raului produs copilui victima, cautand „reparatii” dar si factorilor implicati prin:

producerea agresiunii,

consimtamant tacit ,

sentiment de neputinta.

Exista interventii terapeutice (curative)care nu se desfasoara ca forme specifice de terapie (cum ar fi de exemplu sustinerea pe care o are copilul victima din partea retelei sociale) asa cum exista terapii care nu au din pacate efect terapeutic (Killen, 1998).

Exista o recomandare valabila tuturor formelor de abuz sau neglijare: sa nu psihiatrizam prea mult situatiile de abuz. Componentele sociale si culturale sunt de maxima importanta.

Centrarea si tipul interventiei tine seama de varsta copilului si nivelul atins in dezvoltare.

La varsta mica a copilului, interventia se centreaza pe parinti si va avea ca scop in special sprijinirea acestora din punct de vedere:

educativ,

material,

consiliere,

eventual, psihoterapie,

pentru a-si prelua cu responsabilitate functiile parentale.

La varsta mai mare a copilului, interventia va avea ca centru copilul si interventiile se vor realiza prin tehnici mai complexe, educative, terapeutice, eventual juridice, care sa conduca la dezvoltarea rezilientei copilului.

Teoria atasamentului reprezinta un cadru eficient de intelegere a situatiei de maltratare precum si a nevoii de interventie. Data fiind relatia intre modelul internalizat de functionare a lumii la parinte si tipul de atasament al copilului interventia necesara se impune de la sine cu conditia ca informatiile culese sa fie corect interpretate si mecanismele defensive ale intervenientilor sa nu impieteze comprehensiunea si disponibilitatea acestuia de a interveni.

Urmatorul tabel ne sugereaza evolutiv corelatiile existente intre comportamentele generate de tiparele de atasament ale parintilor si tiparele de atasament dezvoltate de copii (Howe, Brandon, Hinings, Schofield, 1999):

Ca tip de interventie, subliniind nevoia adecvarii interventiei la particularitatile situatiei date, putem spune ca:

- in cazul parintilor demisionari, neangajati emotional cu copiii lor, precum si a celor preocupati si inabusiti de propria lor copilarie si relatie cu parintele, interventiile educative si de sprijin material (daca e necesar) si moral, precum si de consiliere sunt eficiente si suficiente.

- in cazul parintilor cu suferinte ne-prelucrate, cu comportamente dezorganizate, interventiile psihoterapeutice se impun obligatoriu.

Interventia de durata sa fie:

de bun simt,

sistemica, holistica, eclectica (dupa cum se dovedeste necesar,

sa se bazeze pe aspectele pozitive (potentialul) copilului si ale mediului social si material.

Interventia necesita planuri de interventie cu obiective de scurta si de lunga durata. Acestea permit:

o perspectiva realista asupra interventiei,

ajustarea obiectivelor in acord cu evolutia situatiei,

pastrarea interesului superior al copilului in centrul atentiei echipei de interventie,

evaluarea permanenta,

oglindesc responsabilitatea fata de caz a intervenientilor ( pertinenta obiectivelor, fluxul interventiilor, continuitatea interventiilor, respectare termenelor, asumarea anumitor sarcini precise),

pastrarea informatiilor astfel incat la un moment dat, cand copilul va fi interesat sa afle evolutia situatiilor prin care a trecut, sa poata consulta aceste planuri de interventie.

Legea protectiei si promovarii drepturilor copilului

Art.53 - (1) Masurile de protectie speciala a copilului se stabilesc si se aplica in baza planului individualizat de protectie.

(3)    Masurile de protectie speciala a copilului care a implinit varsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimtamantul acestuia. In situatia in care copilul refuza sa isi dea consimtamantul, masurile de protectie se stabilesc numai de catre instanta judecatoreasca care in situatii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-si exprima consimtamantul la masura propusa.

Art. 35 – (1) Planul de servicii se intocmeste si se pune in aplicare de catre SPAS organizate la nivelul municipiilor si oraselor precum si de catre persoanele cu atributii de asistenta sociala din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritoriala unde se afla copilul, in urma evaluarii situatiei copilului si a familiei acestuia.

(4)    Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea separarii copilului de parintii sai. In acest scop, SPAS ori dupa caz DGASPC a sectoarelor municipiului Bucuresti sprijina accesul copilului si al familiei sale la serviciile si prestatiile destinate mentinerii copilului in familie.

(5)    Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea catre DGASPC a cererii de instituire a unei masuri de protectie speciala a copilului, numai daca, dupa acordarea serviciilor prevazute de acest plan, se constata ca mentinerea copilului alaturi de parintii sai nu este posibila.

In evolutia cadrelor teoretice de interventie s-au distins (Wolfe, 1999):

-abordari psihiatrice (interventia pleaca de la ideea psihopatologiei agresorului),

-abordari psihologice (interventia se axeaza pe dezvoltarea interactiunii dintre parinte si copil),

-abordari ecologice (impunand o interventie axata pe contextul situational cu accent pe factorii de stress socio-economic),

-abordarea tranzitionala (bazata pe un model in care abuzul copilului este rezultatul unor tranzactii implicand parintele, copilul precum si factorii contextuali, care modifica treptat relatia dintre parinte si copil).

In cadrul acestor modele de abordare au functionat diferitele teorii, corpuri de cunostinte, informatii precum si metode si tipare de interventie specifice domeniilor implicate.

In ghidul de fata propunem un cadru teoretic holistic, sistemic, ecologic si eclectic (Killen, 1998) adecvat situatiei din teren.

Cunostintele pe care se va baza interventia vor fi cele din domeniul atasamentului, a psihologiei dezvoltarii si a neurobiologiei

Sectoare implicate in interventie:

sanatate,

educatie,

protectie sociala (protectia copilului),

juridic,

economic.

Modalitati de interventie

sprijin material,

sfatuire,

educatie,

consiliere,

suport moral,

protectie sociala,

grupuri de sprijin,

psihoterapie.

Roluri jucate de intervenienti in diferite momente ale interventiei

expert (in situatia de criza),

partener (cand se intervine in situatia stabilizata),

ghid (cand victima, agresorul, familia au castigat autonomie intr-o functionare sanatoasa).

Vulnerabilitatea intervenientilor

Sentimentele (trairile intervenientului) (Killen, 1998)

Anxietatea cu privire la posibilitatea de a fi agresat (sub forme diferite: reclamat, amenintat personal sau amenintat cu privire la siguranta locului de munca sau a propriei familii, bruscat, lovit, urmarit, etc. ) de catre agresor (parintii copilului, educatori, etc.) ca urmare a deciziilor pe care le ia sau le propune in cazul respectiv,

Dificultate in stapanirea propriei agresivitati (ca orice forma de emotie, agresivitatea poate fi contagioasa si poate genera agresivitate cu risc de a deborda capacitatea de auto-control a persoanei )

Dorinta de a avea satisfactie profesionala la locul de munca (cu totii dorim sa ne simtim eficienti la locul de munca),

Sentimentul lipsei de sprijin profesional, a singuratatii si ne-sigurantei in interventie,

Sentimentul incompetentei, a depasirii competentelor intervenientului de catre complexitatea situatiei,

Oscilatii intre negarea responsabilitatii ( „ nu eu raspund de.., cutare trebuie sa faca…,) proiectia ei si sentimentul intregii responsabilitati, coplesitoare,

Dificultati de diferentiere intre responsabilitatea personala si cea profesionala,

Sentimentul transformarii in victima.

Mecanisme defensive (strategii de supravietuire) dezvoltate de catre intervenient (Killen, 1998):

Supra-identificarea cu parintii,

Supra-identificarea cu copilul victima,

Minimalizarea suferintei copilului,

Devierea localizarii problemei (inlocuirea problemei adevarate cu o alta problema, mai putin importanta si mai usor de abordat)

Proiectarea dificultatilor ( gasirea de tapi ispasitori pentru esec)

Retragerea (sentimentul ineficientei genereaza retragerea care poate fi mai mult sau mai putin mascata, cum ar fi retragerea in spatele hartiilor, dosarelor, documentelor evitand confruntarea cu situatia din teren, cu victimele si agresorii).

Introiectia- paralizarea sau activitatea febrila inadecvata (pot aparea pe fundalul unei dezorganizari a interventiei)

Reducerea complexitatii ( in interventie nu se tine seama de intreaga complexitate a situatiei ci se decupeaza o parte din aceasta si se intervine in acel topus),

Gandirea normativa in locul evaluarii profesioniste (atitudine moralizatoare); cu cat profesionistul este mai putin pregatit in doemniul prevenirii maltratarii copilului cu atat mai mare este riscul evaluarii situatiilor in acord cu reprezentarile sociale existente in comunitate,

Confuzia si schimbarea rolului (incepe sa se simta o victima neputincioasa si derutata).

Protectia intervenientilor fata de epuizarea profesionala

munca in echipa,

Supervizarea,

Standardele minime obligatorii pentru telefonul copilului

„Telefonul copilului dispune de un sistem eficient de supervizare al resurselor umane care permite functionarea serviciului la randament optim si permanenta serviciului in comunitate.” (Standardul 9)

analiza progreselor (ce am invatat nou), reflectie zilnica asupra gesturilor intreprinse si a ecourilor lor (analiza personala si auto-reflectia),

momentele de relaxare programate de-a lungul zilei,

participari la evenimente culturale,

tehnici de construire a grupului la care sa participe intreaga echipa de interventie,

participari la formari profesionale (invatarea permanenta), conferinte si evenimente profesionale,

dezvoltarea (proiecte noi, largirea ariei sau a preocuparilor, schimbarea), iesirea din rutina.

reflectie permanenta asupra interventiei, o formare initiala si continua adecvata.

Interventia

Mediul securizant

Indiferent daca se intervine in criza sau intr-o situati relativ stabila, crearea mediului (material si social) de securitate pentru copil, unde maltratarea nu mai ameninta, este primul pas dar in nici un caz interventia nu are voie sa se opreasca aici.

Crearea de spatii (fizice si mentale) securizante, care sa intareasca rezilienta copilului este prima cerinta.

Asigurand un mediu de viata previzibil, afectuos si cu continuitate, fara risc de rupturi si intreruperi in schimburile cu ceilalti, copilul va capata, in timp, sentimentul de siguranta si astfel vor fi influentate structurile profunde ale creierului, cele raspunzatoare de modificarile produse in suferinta.

Legea protectiei si a promovarii drepturilor copilului

Art. 39 – (1) orice copil care este temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea parintilor sai sau care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora, are dreptul la protectie alternativa.

Art. 38 – Instanta judecatoreasca este singura autoritate competenta sa se pronunte, luand in considerare, cu prioritate interesul superior al copilului, cu privire la:

a)            persoana care exercita si indeplineste obligatiile parintesti in situatia in care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea parintilor sai;

b)            modalitatile in care se exercita drepturile si se indeplinesc obligatiile parintesti:

c)            decaderea totala sau partiala din exercitiul drepturilor parintesti;

d)            redarea exercitiului drepturilor parintesti.

Art. 94 – (1)Reprezentantii persoanelor juridice, precum si persoanele fizice, care au in ingrijire sau asigura protectia unui copil, sunt obligati sa colaboreze cu reprezentantii DGASPC si sa ofere toate informatiile necesare pentru solutionarea sesizarilor.

(2) In situatia in care, in urma verificarilor efectuate, reprezentantii DGASPC stabilesc ca exista motive temeinice care sa sustina existenta unei situatii de pericol iminent pentru copil, datorata abuzului si neglijarii, si nu intampina opozitie din partea persoanelor prevazute la aliniatul (1), directorul DGASPC instituie masura plasamentului in regim de urgenta.

Aspecte cronologice in manifestare si interventie

Cu cat interventia este mai de lunga durata (datorita plasticitatii scazute a zonelor profunde ale creierului care gireaza trairile emotionale ) cu atat sansele sunt mai mari.

Cu cat se intervine mai rapid, impiedicandu-se evolutia procesului de maltratare si cresterea severitatii consecintelor in dezvoltarea copilului, cu atat sansele de reusita sunt mai mari.

In acest sens, Standardele minime obligatorii pentru telefonul copilului impun o functionare permanenta a serviciului astfel incat semnalarea unui caz de maltratare a copilului sa poata fi imediat investigata.

„Telefonul copilului este disponibil permanent, 24 de ore/zi, 7 zile pe saptamana, inclusiv in perioada sarbatorilor legale, iar taxarea este gratuita pentru clienti.”

Cercetari recente arata ca persoanele predispuse la dezvoltarea sindromului de stress post-traumatic sunt cele care prezinta o subdezvoltare a hipocampului. Dezvoltarea hipocampului este influentata de primele relationari emotionale ale copilului la lume, girate de catre adultii care il ingrijesc si care pot sa ii faca lumea prietenoasa, securizanta sau dimpotriva un loc periculos in care trebuie sa fii intr-o continua alerta, simtindu-se continuu amenintat.

Reactiile sindromului de stress post traumatic sunt reactii adaptative, de supravietuire in conditii extreme. Ele pot aparea imediat dupa evenimentul traumatizant sau intr-o perioada de pana la doua luni de la momentul producerii evenimentului traumatizant.

Un adult care nu a avut parte de relatii de atasament securizant in copilaria mica va avea o toleranta mai redusa la disconfort. Sentimentul de catastrofa, de trauma, cu tot cortegiul de reactii specifice post-traumatice va aparea in conditiile in care, o alta persoana va inregistra doar un stress crescut, o situatie problematica insa nu un eveniment traumatic. Acesta din urma va reusi sa controleze situatia si sa gaseasca solutii rationale, in vreme ce celalalt va dezvolta reactii de stress post-traumatic, supravietuind dar incapabil de a rezolva in mod adecvat problema ivita.

Durata si intensitatea reactiilor tin de:

1.     durata si intensitatea factorului stressor

2.     caracteristici personale (rezilienta)

3.     sprijinul social disponibil pentru copil in perioada stressului

DSM- III structureaza urmatoarele criterii diagnostice pentru tulburarile post-traumatice de stress (Pelsser, 1989):

1.     prezenta unui eveniment identificabil considerat cu potential de a provoca suparare majoritatii indivizilor

2.     trairi repetitive a evenimentului traumatic sub forma:

rememorari involuntare, coplesitoare ale evenimentului

vise repetitive generate de eveniment

gesturi sau emotii cu aparitie brusca provocate de stimuli care amintesc celui in cauza scena traumatica

3.     o ingustare a interesului fata de lumea exterioara cu manifestari de indiferenta fata de persoane apropiate sau diminuarea manifestarilor afectuoase fata de persoane semnificative

4.     posibile urmatoarele manifestari:

o stare de surescitare si tresariri;

tulburari de somn;

sentimente de culpabilitate;

dificultati de memorare sau de concentrare a atentiei;

evitarea situatiilor care ar putea re-aminti evenimentul traumatizant;

intensificarea simptomelor in cazul confruntarii cu situatii similare evenimentului traumatic.

A. Interventie in criza

Ce este criza?

Criza reprezinta un eveniment stressor care intervine in mod neasteptat provocand o pierdere in starea de echilibru curent a persoanei si generand reactii emotionale intense, destabilizatoare ale acelei persoane. Criza este definita prin impactul evenimentului respectiv asupra persoanei mai degraba decat prin evenimentul stressor (Lishman, 1991). Stressul produce dezorganizare, haos in sistem.

Criza nu permite evaluare, interventie in parteneriat, consiliere.

Interventia in criza impune celui care intervine sa joace rolul de expert.

Standarde minime obligatorii pentru telefonul copilului

Telefonul copilului dispune de o echipa mobila, care se deplaseaza in teren pentru evaluare si interventie in situatii de urgenta.

Rezultat:

Copilul a carui viata este pusa in pericol prin abuz, neglijare sau exploatare este plasat de urgenta intr-un mediu securizant.

(Standardul 4)

Din perspectiva interventiei, criza are cateva caracteristici importante(Lishman,1999):

1.     Are valente distructive, periculoase, dar reprezinta in acelasi timp, un moment de maxima sensibilitate, receptivitate a actorilor participanti, la schimbare, la modificare. Pe de alta parte, mecanismele defensive nu mai functioneaza si intervenientului i se dezvaluie imediat cauzele care au condus la criza.

2.     Discutarea aspectelor crizei trebuie sa se faca pe teren, cu toti participantii la criza.

3.     Intrarea in momentul crizei poate fi periculoasa si poate face sa escaladeze tensiunile. Intervenientul trebuie sa isi gandeasca inteventia, sa aiba un plan. Interventiile minime in criza au eficienta maxima. Daca se iau masuri majore, in momentul crizei, acestea vor fi urmate de un lant de crize in zilele urmatoare.

Art.6 – Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii:

g) respectarea demnitatii copilului

4.     Este periculoasa pentru toata lumea scoaterea unui copil dificil, fara limite date de

educatie, violent, din situatia de criza si plasarea imediata intr-o familie de plasament. Un copil aflat in aceasta stare nu poate sta sa comunice despre starea sa.

5.     Intervenientul sa fie pregatit pentru lantul de crize care vor aparea in zilele

urmatoare crizei.

Etica interventiei in criza

Etica interventiei impune intervenientului:

Cunostinte si experienta,

„Nu poate exista un act mai lipsit de etica decat acela de a delega unui proaspat absolvent, lipsit de experienta, responsabilitatea de a solutiona o criza majora. In mod similar, este total lipsit de etica ca un profesionist din domeniul social sa nu depuna eforturi continue pentru a-si forma deprinderile necesare, cunostintele si experienta, astfel incat sa devina apt pentru a face fata crizei.”(Lishman,1991).

Imbinarea cunostintelor si a experientei, legate de client si tipul de criza, cu angajarea morala si asumarea responsabilitatii profesionale pentru solutionarea crizei, acompaniata de o reflectie permanenta, reprezinta un principiu de baza al eticii interventiei in situatii de criza.

Reflectia permanenta care conduce la intelegerea propriei vulnerabilitati a intervenientului in situatie de criza va preveni trairea unor emotii si sentimente care pot conduce la trecerea la acte imorale sau ne-profesionale.

Fara un cadru teoretic solid, care sa permita imediat intervenientului sa inteleaga situatia de criza, interventia devine greoaie si ineficienta. O buna formatie in teoria sistemica este fundamentala in interventia in criza. Perspectiva sistemica observa formele de viata in tensiunea dintre crestere si schimbare, dintre fortele morfostatice si cele morfogenice. Prin conceptele si cadrele teoretice pe care le pune la dispozitia practicianului, teoria sistemica faciliteaza:

buna intelegere a unei anumite situatii de criza,

o buna predictibilitate privind evolutia lucrurilor

permite o pregatire a practicianului pentru diferite stadii ale crizei.

In viziunea sistemica un copil este parte a sistemului familiei care este parte a unui sistem alcatuit din familia largita, prieteni, vecini, cunostinte, care sunt parte a sistemului reprezentat de intreaga comunitate.

Increderea intervenientului in capacitatea lui de a interveni depinde in mare masura de buna lui formatie teoretica.

O lansare in interventie fara o buna pregatire teoretica, in virtutea principiului ca trebuie actionat, este sortita esecului si poate fi periculoasa.

Stiinta de a utiliza corect puterea si controlul (autoritatea) pe care ti-o da rolul pe care il joci fata de actorii implicati in criza. Intervenientul are nevoie de o buna formare care sa nu devalorizeze utilizarea puterii si a autoritatii profesionistului.

Practicienii care actioneaza in criza se afla in situatii urate, haotice, conflictuale, adeseori periculoase. Criza cere actiune imediata din partea intervenientului. Scopul actiunii este de a instaura o oarecare ordine si perspectiva in situatia de criza. Dispozitia si deprinderile intervenientului de a asculta sunt acum de totala ineficienta.

Daca din punct de vedere fizic intervenientul este incapabil sa actioneze pentru a pune capat situatiei, pentru a o controla, el poate apela la ajutorul unui sau a doi colegi sau a politiei.

Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului

Art.93 – Pentru verificarea sesizarilor privind cazurile de abuz si neglijare a copilului, reprezentantii DGASPC au dreptul de acces, in conditiile legii, in sediile persoanelor juridice precum si la domiciliul persoanelor fizice, care au in ingrijire sau asigura protectia unui copil. Pentru efectuarea acestor verificari, organele de politie au obligatia sa sprijine reprezentantii DGASPC.

O alta modalitate de a stopa desfasurarea evenimentelor periculoase este aceea de a face un gest care sa surprinda actorii angajati in conflict.

Asa cum un copil are nevoie de sentimentul autoritatii parintesti, un adult prins in situatia de criza, dezorganizat comportamental, are nevoie de autoritatea intervenientului (Wolfe, 1999).

Aceasta inseamna ca intervenientul:

isi va asuma total responsabilitatea solutionarii situatiei de moment,

va raspunde nevoilor celor implicati in situatie,

va interveni in sensul salvarii victimei,

va formula cereri clare actorilor participanti la situatia de criza,

va controla respectarea acestor cereri.

Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului

Art.6 – Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii:

j)       celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil;

Resurse materiale si umane adecvate.

Daca ne gandim ca interventia in criza poate salva copii de la moarte sau raniri grave sau chiar de la preluarea lor in sistemul de protectia atunci suntem mai dispusi sa cream resursele necesare interventiei. Absenta unor resurse necesare (benzina, mijloc de transport, limitarea timpului, incapacitate d deplasare la fata locului atunci cand se semnaleaza o situatie de criza) inseamna o proasta calitate a serviciilor si riscul expunerii copiilor la suferinta printr-o neglijare societala adaugata abuzului parental sau institutional.

Cateva tehnici de interventie in criza

eliminarea spectatorilor „binevoitori”, printr-o formulare de tipul

„va multumesc mult pentru eforturile pe care le-ati depus ca sa ii ajutati pe bietii oameni. De fapt nici nu pot spune „ bietii oameni” cand au norocul de avea in jurul lor prieteni atat de saritori ca voi. Imi pare rau ca trebuie sa va rog sa plecati dar dupa cum stiti eu sunt aici in exercitiul functiunii si sunt obligat sa stau de vorba doar cu ei singuri. Asta este obligatia meseriei mele.” Apoi catre clienti: „ Imi pare rau ca trebuie sa le cer sa plece acestor buni prieteni care vor sa va ajute, dar trebuie sa stam de vorba…”

colectarea, maxim cu putinta, a informatiilor legat de situatie (observarea personajelor, a comportamentelor, a aspectului, a ambientului, etc.)

a merge insotit daca situatia este periculoasa si puteti sa va simtiti amenintat. Chiar si asa este bine sa aveti o formula care sa ii surprinda si sa deplaseze atentia agresorului periculos care va ameninta spre altceva, cum ar fi:

„Bineinteles ca daca vreti ma puteti face zob ca doar sunteti mare, puternic, iar eu, o mana de om. Stiu ca va vine sa ma omorati si recunosc ca ati putea sa o faceti foarte usor…”

evitarea confruntarilor prin elementul surpriza (intri si mergi direct si deschizi geamul sau daca merge televizorul sau radioul le intrerupi sau dimpotriva; aceste gesturi le faci cand ai o oarecare siguranta)

provocarea indirecta a actorilor pentru a-i face sa comunice despre criza dar si pentru a le starni solidaritatea de familie, cea care este sfasiata de criza; este o tehnica ce functioneaza bine in cazurile in care agresorul este un adolescent, copilul familiei, care refuza sa coopereze; poate fi utila o formula de felul urmator, exprimata in timp ce te prefaci ca il ignori si ii intorci spatele:

„ Nu prea cred ca baiatul acesta are….16 (?) ani. Dupa cum se poarta as zice ca are 10-11 ani. Si credeti-ma ca ma pricep la copii si tineri ca asta mi-e meseria. Imi pare rau dragi parinti ca trebuie sa va comunic ca baiatul vostru doar ca pare de 16 ani dar de fapt are mintea unui copil de10 ani sau chiar mai mic. De cand am intrat il tot observ. Ceea ce face el, cum se poarta, nu este ceea ce face un baiat de 16 ani ci unul de 10 eventual.” Aceasta formula are de regula ca efect scoaterea din mutenie a tanarului dar si o oarecare ingrijorare a parintilor care incep sa gandeasca astfel asupra momentului de criza cu baiatul si eventual incep sa se ingrijoreze pentru el. In acest caz initiezi sentimente si trairi noi, pozitive.

ingaduirea defularii sentimentelor ostile adresate unor institutii; chiar daca este vorba despre institutia pe care o reprezinti ( vinovatia si o oarecare anxietate care vor rezulta ii vor face ulterior mai cooperanti).

introducerea elementelor de umor, tot printr-o nota de surpriza; umorul reprezinta un mecanism de adaptare la situatii dificile de maxima eficienta pentru ca impiedica pierderea in criza a persoanei care se angreneaza tot mai mult; poti face o gluma usor absurda (mai ales daca este vorba despre un adolescent in criza); „ stii ce zice catelul meu despre mine ?….zice ca niciodata nu aduc destule oase acasa desi sunt toata ziua la serviciu si atunci ce rost are sa fiu tot timpul plecata…sau, pentru ca eu sunt vegetariana zice: asa bine miroase la vecini la bucatarie ca innebunesc, numai la noi miroase total neinteresant…”

Daca este vorba de adulti poti incepe prin a le da dreptate ca sunt intr-o teribila criza, fara solutie iar in momentul urmator poti izbucni in ras si :” dar treziti-va oameni buni… ce daca……ce va purtati ca niste copii.. nu am mai intalnit in viata mea o situatie asa de fara sens…”

asistarea prin gesturi de oferta (un scaun, pahar cu apa, sprijin fizic in plans, servetel, un loc confortabil, un ambient linistit,etc….) in cazul in care este vorba despre o criza de disperare provocata de o veste foarte rea, fara posibilitate de schimbare ( de exemplu comunicarea unui diagnostic fatal, sau a mortii cuiva important pentru persoana, in general, a unei pierderi semnificative si inevitabile). In astfel de situatii trebuie evitate orice formule care ar putea trezi sperante.

Interventie de durata (de reabilitare) post-criza

Din perspectiva sistemica, bazandu-ne pe teoria atasamentului, a psihologiei dezvoltarii si a descoperirilor recente din neurobilogie, interventia de durata impune urmatorii pasi (Howe, Brandon, Hinings, Schofield, 1999):

1.     Colectarea de informatii si fapte prin observarea situatiilor de viata, examinarea si investigarea comportamentelor, a interactiunilor, a relatiilor si a trairilor emotionale,

2.     Clasificarea si interpretarea acestor fapte, informatii, observatii,

3.     Evaluarea si analiza cazului,

4.     Fixarea scopurilor, a ajutorului necesar, a obiectivelor interventiei, reducerea riscului, promovarea rezilientei si a experientelor favorabile pentru dezvoltarea copilului,

5.     Alegerea metodelor si a locurilor (punctelor) de interventie, ajutor, tratament si furnizare de serviciu de orice fel,

6.     Evaluarea interventiei, sprijinului, tratamentului si a serviciilor oferite.

Intr-o practica eficienta aceste etape se suprapun cel mai adesea, in functie de flexibilitatea si receptivitatea intervenientilor.

Semnalarea unui caz de maltratare este urmata de o radiografiere rapida a situatiei, raspunzand urmatoarelor intrebari:

-poate ramane copilul in continuare in mediul in care a fost maltratat? Poate deveni securizant acest mediu pentru copil? Cum poate deveni securizant? Masurile care pot fi luate sunt in acord cu nevoile copilului?

-sunt necesare masuri juridice?

-poate fi facuta interventia prin voluntari? Este necesara interventia directa a profesionistilor cu cazul sau o combinatie a celor doua modalitati de interventie?

-exista o retea sociala care poate interveni salvator? Cine o alcatuieste? Cum poate fi activata?

In prima etapa a interventiei nu intereseaza cine a comis abuzul ci mai ales care sunt consecintele asupra victimei, a sigurantei si a dezvoltarii ei precum si asupra intregului sistem al familiei sau institutiei in care traieste copilul.

Informatiile colectate vor fi utile intelegerii si clasificarii relatiilor dintre victima si agresor precum si dintre acestia si ceilalti membri ai familiei. In acord cu teoria atasamentului, clasificarea relatiilor va tine seama de gradul lor de securitate si organizare. Modelul internalizat de functionare a lumii, construit de tipul de relatie de atasament de care a avut parte copilul va conditiona stilul de relationare in situatia data, strategiile defensive, starile emotionale si comportamentele sociale.

1. A colecta informatii despre un anumit caz de abuz sau neglijare se asemana cu a aduna piese pentru un puzzle. Cu cat reusesti sa aduni mai multe, cu atat imaginea este mai clara.

Se sugereaza urmatoarele metode de colectare a datelor (Howe, Brandon, Hinings, Schofield,1999):

Colectarea si sumarea informatiilor continute in dosarele clientilor (a copilului victima sau a agresorului sau familiei) existente in reteaua de servicii din comunitate. Aceasta presupune atat o activitate inter-sectoriala (justitie, sanatate, protectia sociala, etc) sau inter-institutionala (putem avea dosarul aceluiasi copil de la gradinita si de la scoala), cat si o echipa multidisciplinara care se formeaza si functioneaza inca din aceasta prima etapa a interventiei.

Observarea directa a situatiilor, reactiilor, interactiunilor; necesita o buna formare a intervenientului in domeniul comunicarii; Abilitatile empatice ii vor fi utile in acest moment;

copilul poate fi observat in mediul sau de viata dar si intr-un mediu diferit; criterii de evaluare din perspectiva teoriei atasamentului si a psihologiei dezvoltarii vor dezvalui observatorului aspecte privind sensibilitatea si disponibilitatea parintilor fata de copil.

Interviul cu copilul (daca varsta si dezvoltarea lui ne permite) si cu parintii sai (sau alte persoane semnificative din mediul de viata al copilului).

In interviu nu doar ceea ce se spune este important ci mai ales felul in care se spune.

In interviul cu copilul mic sunt necesare materiale cu care copilul sa se poata juca spunandu-si povestea.

Cu copilul mai mare aceste materiale sunt indicate dar nu neaparat necesare, in vreme ce adolescentii s-ar putea sa rejeteze ideea de a utiliza creion si hartie, culori, plastilina, povesti care se cer terminate, papusi, etc.

Chiar si copiii turbulenti, agitati, dezorientati sunt capabili de a coopera cand interviul se bazeaza pe joc sau pe desen.Interviul cu copilul se poate desfasura pe parcursul mai multor intalniri. Informatiile colectate de la copil sunt despre sine si ceilalti.

Informatiile solicitate parintilor se refera la trecutul lor si relatiile cu proprii parinti sau alte persoane semnificative precum si la prezentul lor, in relatie cu copilul.

Informatii ce pot fi solicitate uneori (daca persoanele sunt implicate intr-un fel) unor vecini, rudenii, colegi, copii mai mari.

Pentru a colecta informatii de la acestia intrebarile de baza sunt (Myers, Berliner, Briere, Hendrix, Jenny, Reid, 2001):

Cat de des s-a intamplat sa il vezi pe …. (tatal, mama, educatorul, etc.- agresorul copilului-) facand urmatoarele lucruri copilului:

Injurandu-l pe copil sau numindu-l cu cuvinte urate

Apeland copilul cu diminutive ca „prostule”, „fraierule”, „tampitule”, „puturosule”

Amenintand copilul ca il va da afara din casa sau spunandu-i sa plece de acasa sau sa isi gaseasca alta casa

Amenintand ca va lovi, plesni copilul sau ca ii va rani sau ucide animalul de casa preferat al copilului (desi nu o face)….

Invinovatind copilul de problemele legate de alcool al unui membru al familiei sau de neintelegerile in familie sau in cuplu sau de tulburarile mentale ale unui membru al familiei

Ignorand copilul atunci cand acesta ii solicita ajutorul plangand pentru ca este ranit sau inspaimantat

Refuzand copilului manifestarile de dragoste dorite sau de care acesta are nevoie (pupat, imbratisat, mangaiat, joaca cu copilul)

Nedand nici o atentie si nefiind interesat de a sti unde este si ce face copilul

Sa nu arate nici un interes fata de manifestarile dragastoase ale copilului

Sa utilizeze forme extreme sau umilitoare de pedepsire a copilului ( sa ii puna pe cap si sa il oblige sa poarte o coroana cu urechi de magar, sa rada parul de pe cap al fetitei, etc.)

Sa isi bata joc de sentimentele copilului legate de ceva sau cineva care este important pentru copil

Sa incerce, in mod voit, sa inspaimante copilul

Sa il ameninte ca nu il va mai iubi

Sa plaseze copilul in pozitia in care acesta capata roluri de parinte ( sa aiba grija de frati mai mici, sa se ingrijeasca de nevoile familiei….)

Persoana intervievata va fi rugata sa precizeze cat de frecvent a observat aceste lucruri (zilnic sau de mai multe ori pe saptamana, saptamanal, de mai multe ori intr-o luna, etc.)

Intrebarile de fata vizeaza abuzul emotional care este prezent la baza oricarei forme de abuz sau neglijare. El poate fi insa continuat cu intrebari legate de abuzul fizic desi de obicei acest interviu, prin intrebarile de fata starneste persoana intervievata la furnizarea tuturor informatiilor pe care le detine in legatura cu relele tratamente aplicate copilului, inclusiv cele de natura sexuala.

Conditia eficientei interviului este selectarea corecta a persoanei pe care o intervievam. Aceasta inseamna sa avem o persoana care cunoaste situatia copilului si are compasiune fata de acesta si care are suficiente abilitati de comprehensiune si comunicare

Anumite teste psihologice recunoscute, adaptate pentru populatia romana, cu conditia ca intervenientul sa aiba experienta cu ele. In fapt ele nu sunt necesare decat in situatia in care cel care intervine are nevoie de o evaluare psihologica obiectiva privind consecintele maltratarii si obiectivele necesare a fi incluse intr-un program de reabilitare adecvat.

In general, colectarea de informatii trebuie sa atinga urmatoarele arii de interes pentru abuzul sau neglijarea copilului:

dezvoltarea din acest moment a copilului dar si modul in care a evoluat in timp; se urmareste relevarea abilitatilor:

intelectuale,

fizice,

emotionale,

sociale ale copilului victima pentru a se identifica rezilienta lui dar si aspectele in care necesita sprijin; (un copil cu intarziere de vorbire datorata neglijarii, ii vom acorda in interventie posibilitatea de a beneficia de un sprijin si un antrenament calificat pentru reabilitarea vorbirii; chiar daca semnele de dizabilitate au aparut pe fundalul maltratarii ele trebuie sa fie luate in programul de interventie cu copilul ca obiective de lucru);

relatiile copilului victima cu ceilalti frati dar si cu alti copii din gradinita sau scoala (dupa caz);

functionarea parentala in relatie cu copilul maltratat si cu ceilalti copii;

istoricul relatiilor actualilor parinti cu propriii parinti in copilarie si acum;

reteaua sociala a parintilor (prieteni, cunostinte, colegi de serviciu, familia largita sau serviciile din comunitate la care apeleaza);

aspecte care tin de veniturile si bunastarea materiala a familiei.

Pe baza acestor informatii se vor putea contura :

factorii de risc (punctele vulnerabile, slabe) de maltratare

factorii de protectie,

factorii de rezilienta,

anumiti factori care in conditii specifice ar putea juca un rol pozitiv (de protectie) sau negativ (de vulnerabilizare).

Dorinta si capacitatea parintilor de a se schimba reprezinta un factor esential pentru protejarea si securitatea viitoare a copilului.

Legea pentru promovarea si protectia drepturilor copilului

Art.94 – (1) Reprezentantii persoanelor juridice, precum si persoanele fizice, care au in ingrijire sau asigura protectia unui copil, sunt obligati sa colaboreze cu reprezentantii DGASPC si sa ofere toate informatiile necesare pentru solutionarea sesizarilor.

(3) In situatia in care persoanele prevazute la alin. (1) refuza sau impiedica in orice mod efectuarea verificarilor de catre reprezentantii DGASPC, iar acestia stabilesc ca exista motive temeinice care sa sustina existenta unei situatii de pericol iminent pentru copil, datorata abuzului sau neglijarii, DGASPC sesizeaza instanta judecatoreasca, solicitand emiterea unei ordonante prezidentiale de plasare a copilului in regim de urgenta la o persoana, la o familie, asistent maternal sau intr-un serviciu de tip rezidential, licentiat in conditiile legii…..

In ceea ce priveste intervenientul modul sau de a colecta date trebuie sa fie deja o actiune benefica pentru copil.

Intervenientul trebuie sa fie constient de rolul sau de variabila care intervine intr-un sistem ce functioneaza in dezavantajul copilului.

Inca din aceasta prima faza in care intervenientul se confrunta cu cazul, rolul, aparitia si evolutia sa, trebuie sa se constituie ca un factor protector al copilului. Intentia sa de a veni in sprijinul copilului trebuie sa fie pe deplin constientizata si valorizata in orice forma de comunicare ar avea cu oricare dintre actorii participand la situatie despre care colecteaza informatiile.

Pe langa interviul structurat pe care si-l construieste plecand de la teoria atasamentului,

tinand seama de implicarea abuzului emotional in orice alta forma de abuz,

ca abuzul emotional reprezinta forma cea mai dificil de atins in oricare faza a interventiei,

incepand de la faza colectarii datelor si a evaluarii,

pana la metodele de interventie si tratament,

intervenientul poate recurge si la diferite instrumente de evaluare a abuzului emotional cum ar fi chestionare si teste.

Intervenientul nu are voie sa puna la indoiala spusele copilului chiar si atunci cand acestea par enormitati; el va cauta sa descopere, sa inteleaga, motivele pentru care copilul a facut afirmatiile respective. De regula insa, cand copilul reclama abuzul sau neglijarea, acestea sunt reale.

Cand anturajul explica leziunile copilului sau comportamentul lui intr-un fel care nu are de-a face cu abuzul ( a cazut, s-a lovit, etc.) intervenientul va trebui sa examineze sursa acestora si nu sa ia de bune explicatiile respective.

In privinta abuzului sexual sunt necesare masuri de protectie imediata a copilului inainte de a avea dovezile abuzului. De altfel o examinare normala a copilului nu evidentiaza intotdeauna abuzul sexual (Nathanson, Muller, Belasco, Dieu-Osika, Camard, Gaudelus, 1998).

In prima faza de abordare a cazurilor de abuz sexual nu intereseaza agresorul ci suferinta/siguranta copilului, dar in final justitia va trebui sa intervina, in acord cu legislatia in vigoare, sa identifice agresorul si, in acord cu legea, sa impuna masuri de pedepsire si reabilitare a lui.

2. Datele colectate sunt analizate, evaluate, intr-un proces in care se fac conexiunile posibile, in cadrul teoretic al atasamentului si dezvoltarii, intre diferitele informatii colectate. Este un moment important al muncii de echipa in care se contureaza imaginea cazului cu factorii de risc dar si cu cei de protectie, de sporire a rezilientei copilului victima.

Evaluarea, analiza, reprezinta un proces continuu de-a lungul intregii interventii. Informatiile care se acumuleaza pe parcursul interventiei schimba imaginea initiala a situatiei, releva ati factori de vulnerabilitate sau de protectie.

Pot fi dezvaluite relatii sociale cu persoane ne-luate initial in atentie, relatii cu efect de crestere a rezilientei copilului.

Pot aparea posibilitati de participare la anumite activitati, cluburi, care sa sporeasca increderea in sine a copilului, sentimentul de a fi la fel cu ceilalti copii de varsta lui.

Factorii de protectie si risc ce nu au fost relevati initial dar care apar pe parcurs vor fi luati in calcul si pot schimba scopurile initiale ale interventiei, pot re-orienta intregul proces al interventiei.

Este importanta o monitorizare atenta si continua a cazurilor, cu sensibilitate si receptivitate la datele noi care apar si sunt relevante precum si cu flexibilitate in iintroducerea lor in procesul interventiei.

Este de maxima importanta o buna formare teoretica a practicianului.

Cadrul teoretic reprezinta creierul interventiei, cel care:

solicita un anumit tip de date,

percepe datele,

le proceseaza si intelege,

le selecteaza pe cele relevante,

conecteaza diferitele informatii,

ghideaza interventia,

face interventia flexibila si eficienta in functie de noile informatii care apar.

Lipsa unui cadru teoretic securizant pentru cel care intervine il poate face sa se piarda in complexitatea cazurilor de maltratare a copilului, sa abandoneze sau sa se lase condus in interventie de propriile mecanisme defensive sau rutina institutionala.

Cu cat formatia teoretica a intervenientului este mai subreda cu atat caderea intr-o rutina care inhiba intrebarile dar si eficienta este mai inevitabila.

3. In etapa de analiza si evaluare se formuleaza punctele nevralgice ale situatiei, problemele, nevoile care se manifesta si se incearca identificarea tipului de maltratare. Este un prim moment al muncii reflective de echipa.

Este etapa in care se evalueaza:

natura si gravitatea suferintei celor implicati,

competentele si activitatile lor sociale, barierele care apar in manifestarea acestora,

masura in care dezvoltarea normala a copilului a fost afectata de situatia de maltratare,

felul in care a fost afectat comportamentul copilului, mecanismele lui defensive,

de ce natura sunt factorii care intretin procesul de maltratare reiterand situatiile de criza,

care factori ar putea proteja copilul sustinand o dezvoltare sanatoasa a acestuia,

care sunt competentele dar si constrangerile copilului si ale familiei,

ce s-ar intampla daca nu s-ar interveni de loc ( cat de importanta este interventia dar si riscurile interventiei).

Este necesara cunoasterea si luarea in calcul in procesul de interventie a:

starii de sanatate a celor implicati,

starii materiale a familiei,

stilul de viata a familiei.

identificarea tipului de atasament dintre copil si parinti,

a tipului de atasament pe care parintii l-au avut in copilaria lor.

Aceste date vor orienta alegerea modalitatilor, a tehnicilor de interventie.

Teoria atasamentului ne dezvaluie faptul ca intre tipul de parinte (modul in care realizeaza functiile parentale) si tipul de atasament al copilului este o legatura cu o inalta predictibilitate.

Pe d alta parte, intre atasamentul parintelui fata de proprii parinti si modul in care isi joaca rolul de parinte este o relatie stransa.

In aceasta etapa se fac toate evaluarile si diagnosticarile din perspectiva atasamentului si a dezvoltarii tuturor celor implicati.

Desi lucrurile astfel expuse par laborioase, in practica, o buna baza teoretica ne face sa diagnosticam rapid pe baza datelor culese.

Identificand tipul de parinte si tipul de atasament al copilului avem date cu privire la stima de sine a acestora.

Increderea in sine se leaga de o perceptie pozitiva de sine, dar si a celorlalti. Increderea in sine fundeaza capacitatea de autonomia persoanei, sentimentul valorii personale, a eficientei dar si a aprecierilor celorlalti, a dragostei cu care este primit de catre ceilalti.

Lipsa de incredere in sine se insoteste de sentimentul incompetentei si a dependentei fata de ceilalti, al incapacitatii, lipsei de orice valoare si a respingerii de catre ceilalalti. Persoanele lipsite de increderea in sine pot fi propriile bariere in iesirea pozitiva din situatie deoarece lipsa de incredere si respect fata de sine le fac vulnerabile la atitudini si comportamente imorale, limitele impuse de convietuirea sociala nu mai functioneaza. Nerespectandu-se pe sine nu mai respecta nimic din ceea ce societatea impune ca reguli de buna convietuire. Acest tip de comportament face interventiile extrem de dificile si il pot transforma pe asistentul social in politist.

Felul in care te percepi pe tine insuti determina felul in care ii percepi pe ceilalti.

Ceilalti iti pot aparea demni de incredere, disponibili fata de nevoile tale, interesanti, cooperanti, responsabili sau dimpotriva: ostili, rejetanti, rai, lipsiti de interes fata de problemele tale, inaccesibili.

Modul in care ii percepi pe ceilalti prescrie atitudinea pe care o vei avea fata de ei, modul in care vei intra si vei functiona in relatia cu ei.

Este momentul evaluarii stilului parental. Tipurile parentale descrise de Maccoby ne pot fi de ajutor:

Preluat si adaptat din Wolfe (1999): Clasificarea bidimensionala a tiparelor parentale

Identificarea mecanismelor defensive dezvoltate de catre cei implicati in situatia de maltratare ( victima, agresorul dar eventual si cei care fiind martori, nu se implica activ) va finaliza aceasta etapa de evaluare complexa a situatiei.

Buna desfasurare a acestei etape, munca in echipa, va fundamenta trecerea la formularea obiectivelor interventiei.

4. Este momentul in care se poate decide continuarea interventiei sau se poate considera ca lasarea lucrurilor in starea in care se afla, renuntarea la interventie, poate fi intr-un grad mai mare benefica copilului. Echipa multidisciplinara este cea care va dezbate si decide acest lucru.

Scopurile interventiei vor tinti protejarea copilului impotriva fortelor care ii ameninta sau compromit dezvoltarea sanatoasa si crearea sau activarea factorilor de rezilienta care vor asigura o dezvoltare sanatoasa a copilului in ciuda tuturor adversitatilor.

Diminuarea influentei factorilor de risc sau de vulnerabilitate va tine seama de:

actiunea de moment a acestor factori (situatia de criza pe care o creeaza)

potentialul lor de proiectie in viitor a consecintelor (de exemplu, patologia)

caracteristica de inlantuire a lor (saracia se insoteste adeseori cu lipsa de educatie, cu neglijarea sanatatii, cu tipare comportamentale de risc, cu alcool, violenta , droguri, prostitutie, trafic).

Scopurile urmarind cresterea rezilientei (Connel,1990, dupa Howe, Brandon, Hinings, Schofield,1999) vor tinti:

dezvoltarea competentelor copilului,

dezvoltarea capacitatii de autonomie,

dezvoltarea unei relatii securizante cu o alta persoana, relatie in care copilul sa se simta acceptat, valoros, iubit.

Scopul va fi formulat in acord cu teoria atasamentului, a dezvoltarii copilului si neurobiologia, tintind sprijinirea copilului pentru a-si dezvolta strategii bazate pe un atasament organizat si pentru a stabili modele internalizate de functionare a lumii securizante care sa gireze relationarea cu sine insusi si cu ceilalti.

Ierarhia scopurilor in cadrul teoretic mentionat este urmatoarea:

1. Asigurarea securitatii fizice (mediu fizic securizat) a copilului;
2. Asigurarea confortului psihologic si a dezvoltarii psiho-sociale optime;

3. Cresterea rezilientei , adica a: increderii in sine, a sentimentului capacitatii, a intelegerii relatiilor sociale, a capacitatii de reflectie asupra evenimentelor trecute si de planificare a celor viitoare, a autonomiei;

4. Contrazicerea modelelor internalizate de functionare a lumii care reflecta insecuritatea copilului; aceste tinte se pot atinge prin dezvoltarea unor relatii de incredere cu alti adulti care ii valorizeaza;

5. Scaderea riscurilor si a factorilor de stress.

Dintre acesti factori fac parte:

probleme neuro-biologice sau un temperament dificil al copilului

inadaptari ale parintilor: comportamente antisociale, psihopatii, depresii, consum de alcool, droguri, violenta domestica, insatisfactii in viata de cuplu.

6. Cresterea influentei unor factori de sprijin, de protectie (concomitent cu pararea actiunii factorilor adversi); dintre factorii de protectie putem enumera:

o stare de sanatate buna, un temperament facil, autonomie, incredere in sine, orientare sociala sanatoasa;

abilitatea de a solutiona probleme;

sentimentul eficientei care duce la cresterea increderii in sine si a autonomiei;

placerea de a fi impreuna cu colegi sau alti adulti;

viata de familie armonioasa, calda;

existenta unor sisteme de sprijin care sa incurajeze si sa intareasca eforturile copilului de a face fata.

(Howe, Brandon, Hinings, Schofield,1999).

Stabilirea scopurilor de scurta si de lunga durata a interventiei se face in cadrul echipei de interventie.

In acord cu aceste scopuri, in echipa se stabilesc si sarcinile intervenientilor precum si un manager al cazului care va monitoriza intreaga interventie, in mod global, coordonand si echipa multidisciplinara de interventie si fiind persoana cheie a cazului respectiv.

Calitatile intervenientului

1.     Capacitatea dezvoltarii unei constiinte de sine care sa ii permita:

explorarea propriei vulnerabilitati in situatii de criza si in general, in interventie;

identificarea cauzelor precise ale acestei vulnerabilitati si gasirea unui stil propriu, adecvat de interventie;

relevarea pericolului datorat propriei vulnerabilitati de a interveni prin decizii neprofesioniste si chiar periculoase.

2.     Capacitatea de a-si planifica interventia, ceea ce va permite si flexibilitate in vederea adaptarii la situatia din teren .

3.     Totul comunica: imbracaminte (intervenientul isi va planifica aparitia abordand o vestimentatie profesionala), gesturi, limbaj.

Intervenientul va utiliza o limba asemanatoare cu limbajul copilului victima. In cazul abuzului sexual, el va utiliza cuvintele copilului in discutia cu acesta. Aceasta conditia a stabilirii unei relatii de incredere cu copilul victima poate fi jenanta pentru practician. Se impune deci o pregatire prealabila care sa il faca sa se simta in largul lui utilizand cuvintele copilului.

4.     Empatia. Este o calitate foarte importanta a practicianului. Gradul de empatie poate fi verificat prin diferite chestionare (Segal,1999) si poate fi educata in mare masura. Empatia ii releva intervenientului lucruri si informatii nespuse, il face sa simta starea ne-exprimata in cuvinte a copilului. Il face capabil sa comunice emotional cu copilul, sa dea cuvinte starilor ne-exprimate ale copilului, orientandu-l pe acesta in haosul pe care il traieste.

Chestionar preluat dupa Segal (1999):

Pentru inceput, relaxati-va cateva minute si respirati profund, astfel incat sa puteti raspunde rapid la urmatoarele intrebari, fara a sta pe ganduri si fara sa va mintiti singur:

1. In general va simtiti bine acasa si in siguranta cand sunteti inconjurat de oameni?
2. Va plac animalele de casa (daca nu aveti, v-ar placea sa aveti unul) ?
3. Simtiti ca renasteti, va reconforteaza o plimbare in padure, pe plaja, etc.?
4. Ati receptat vreodata sentimente care sunt in contradictie cu modul cuiva de a se comporta si de a vorbi (furia din spatele unei expresii placide, tristetea ascunsa de o voce modulata, bucuria mascata de cuvinte cumpatate)?
5. Va dati seama imediat cand ceva ce ati spus fara rea intentie a afectat interlocutorul?
6. Sunteti dispus sa acceptati sentimentele unei persoane pe care ati jignit-o intentionat si pe care s-ar putea sa o mai jigniti odata?
7. Continuati sa fiti un bun ascultator chiar si atunci cand persoana va solicita mai mult decat sunteti dispus?
8. Va justificati atunci cand persoana la care tineti va reproseaza ca ati jignit-o sau dezamagit-o?
9. Puteti asculta ce spun ceilalti, fara a va simti obligati sa aprobati sau respingeti afirmatiile lor?
10. Incetati sa-i mai ascultati pe cei din jur atunci cand intrati in panica?
11. Va amintiti ce v-a reprosat cel cu care ati avut ultima disputa?
12. Atunci cand copilul d-tra sufera o mare dezamagire, simtiti nevoia sa ii alinati suferinta?
13. Credeti ca trebuie sa ignorati nevoile persoanei cu care veniti in contact pentru a-i putea spune „Nu”?

Daca sunteti empatic inseamna ca ati raspuns cu „da” la intrebarile: 1,2,3,4,5,6,7,9,11 si cu „nu” la intrebarile: 8,10,12,13.

5.     Capacitatea de a cunoaste toate resursele existente in comunitate (servicii de specialitate, gratuitati, ajutoare materiale sau de medicamente, prevederi legale care ar putea avantaja cazul) si care ar putea fi mobilizate pentru solutionarea cazului;

6.     Mecanisme de adaptare: planificarea gesturilor, umor, rationare, amanarea reactiilor, altruism.

7.     Creativitate, flexibilitate, ingeniozitate, capacitate de a conecta oameni, situatii, inspiratia si capacitatea de a crea serviciile absente in comunitate dar necesare.

5. Alegerea metodelor si a punctelor de lucru in acordarea ajutorului si tratamentelor (planificarea si furnizarea serviciilor).

Interventia poate avea loc:

n     acasa

n     in cadrul unor servicii specializate

n     in comunitate, in cadrul altor servicii: gradinita, scoala, medicul de familie, cluburi frecventate de copil, etc.

Legea protectiei si promovarii drepturilor copilului

Art.5 – (1) Copiii au dreptul la protectie si asistenta in realizarea si exercitarea deplina a drepturilor lor, in conditiile prezentei legi.

(3) In subsidiar, responsabilitatea revine colectivitatii locale din care face parte copilul; autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a sprijini parintii sau dupa caz, alt reprezentant legal al copilului in realizarea obligatiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltand si asigurand in acest scop, servicii diversificate, accesibile si de calitate, corespunzatoare nevoilor copilului;

Interventia poate fi centrata pe:

parinti

Legea protectiei si promovarii drepturilor copilului

Art.86 – (1) Parintii copilului sau, dupa caz, alt reprezentant legal al acestuia, autoritatile publice si organismele private sunt obligati sa ia toate masurile corespunzatoare pentru a facilita readaptarea fizica si psihologica si reintegrarea sociala a oricarui copil care a fost victima oricarei forme de neglijare, exploatare sau abuz, de tortura sau pedeapsa ori tratamente crude, inumane sau degradante.

(2) Persoanele mentionate la alin. (1) vor asigura conditiile necesare pentru ca readaptarea si reintegrarea sa favorizeze sanatatea, respectul de sine si demnitatea copilului.

copil

copil si parinti, relatia dintre ei.

A.

Legea protectiei si promovarii drepturilor copilului

Art.5          - (2) Parintilor le revine in primul rand raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului; acestia au obligatia de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile fata de copil tinand seama cu prioritate de interesul superior al acestuia;

Interventia centrata pe parinte va tine seama de faptul ca cu cat parintele este mai nesecurizat, anxios, trist, defensiv si cu nevoi emotionale nesatisfacute cu atat el va fi mai putin disponibil psihologic pentru nevoile copilului, va raspunde mai putin chemarilor copilului.

De asemenea, va tine seama de faptul ca cu cat varsta copilului este mai mica cu atat mai mult parintele este centrul interventiei.

Legea protectiei si promovarii drepturilor copilului

Art.34 – (6) Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul gravidelor si al copiilor pana la implinirea varstei de 1 an sunt obligatorii, in vederea ocrotirii sanatatii mamei si copilului, educatiei pentru sanatate, prevenirii abandonului, abuzului sau neglijarii copilului.

Intervenientul va oferi acestui parinte sprijin (material, emotional), ii va deschide acces spre servicii comunitare de care ar putea beneficia, eventual spre grupuri parentale de sprijin. Sprijinul material oferit nu are doar importanta materiala data ci are in acelasi timp o semnificatie emotionala de sprijin si impartasire, este un simbol al grijii si preocuparii celorlalti fata de persoana sau familie.

Legea protectiei si promovarii drepturilor copilului

Art.6 –Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii:

( c ) responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti.

Art.30 – (2) Parintii au obligatia sa asigure copilului, de o maniera corespunzatoare capacitatilor in continua dezvoltare ale copilului, orientarea si sfaturile necesare exercitarii corespunzatoare a drepturilor prevazute in prezenta lege.

(3) Parintii copilului au dreptul sa primeasca informatiile si asistenta de specialitate necesare in vederea ingrijirii, cresterii si educarii acestuia.

Nu trebuie ratata posibilitatea de a participa la cursuri, informari, care se adreseaza parintilor in comunitate, aceasta fiind in acelasi timp o ocazie de a invata, de a se simti la fel cu ceilalti parinti care participa si de a-si recunoaste indirect nevoia de informatii, prin participarea la aceste conferinte, cursuri, formari, „scoli pentru parinti”.

Discutiile libere, informale, va intari capacitatea si disponibilitatea de reflectie a parintelui cu privire la:

propriul atasament fata de parintii sai,

experientele din propria copilarie,

inadecvarea sensibilitatii lui la nevoile copilului in relatie cu propriile experiente ca si copil,

modul in care se vede pe sine si pe ceilalti,

modul in care se relationeaza cu lumea (mecanismele lui defensive).

Astfel de discutii au un caracter educativ si formator in acelasi timp, parintele deprinzand un mod mai comprehensiv de relationare cu ceilalti si o mai buna intelegere a nevoilor copilului. Discutiile acestea care au nevoie de o atmosfera in-formala, de acceptare totala, participativa, sunt ocazia cea mai propice pentru sfatuirea parintelui, prin exemple, prin situatii si povesti concrete. Neglijarea copilului si chiar si anumite forme de abuz emotional se bazeaza pe ignoranta parintelui cu privire la nevoile copilului pentru o dezvoltare normala.

Legea protectiei si promovarii drepturilor copilului

Art. 32 – Copilul are dreptul sa fie crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala. In acest scop, parintii sunt obligati:

a)     sa supravegheze copilul;

b)     sa coopereze cu copilul si sa ii respecte viata intima, privata si demnitatea;

c)      sa informeze copilul despre toate actele si faptele care l-ar putea afecta si sa ia in considerare opinia acestuia;

d)     sa intreprinda toate masurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;

e)     sa coopereze cu persoanele fizice si persoanele juridice, care exercita atributii in domeniul ingrijirii, educarii si formarii profesionale a copilului.

Parintele va avea nevoie de consiliere cu privire la problemele pe care le intampina in relatie cu copilul, familia, ceilalti. Dar aceasta consiliere va fi un proces mult mai facil daca in cadrul convorbirilor reflective pe care le are cu intervenientul se ating subiectele amintite mai sus, intr-un mod mai general.

Standarde minime obligatorii pentru centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat

Standard 4: „Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat ofera sau asigura accesul la servicii de consiliere pentru agresori.”

Drept urmare, „Agresorii au acces la servicii de consiliere in vederea responsabilizarii pentru situatiile de abuz, neglijare si exploatare a copilului si schimbarii comportamentelor si practicilor abuzive.”

In cazul parintilor cu suferinte ne-prelucrate, indiferent ca acestea vin din copilaria proprie sau din anumite evenimente ale vietii de adult, parintele va avea nevoie de o interventie psihoterapeutica, ce se adreseaza subconstientului si inconstientului care domina prin mecanismele defensive structurate conduita parintelui.

Psihoterapia va tinti demontarea acestor mecanisme prin aducerea la nivelul constientului a tensiunilor, suferintelor refulate, ne-prelucrate. O buna interventie psihoterapeutica, tintind definirea clara a raporturilor in familie, cu familia, este psihoterapia sistemica trans-generationala.

Problemele maritale, de cuplu sunt de luat in atentie si poate fi necesara o consiliere de cuplu.

Interventia va urmari formarea deprinderilor parintilor de solutionare in comun a problemelor, de planificare in scopul evitarii conflictelor si a dezvoltarii solidaritatii (coeziunii) familiale. Poate ca in acest scop parintii vor trebui invatati tehnici de solutionare a problemelor, modalitati de lucru in grup, reunind toti membrii familiei (consiliu de familie) pentru discutarea problemelor si gasirea solutiilor.

Legea protectiei si promovarii drepturilor copilului

Atr.34 – (1) SPAS va lua toate masurile pentru depistarea precoce a situatiilor de risc care pot determina separarea copilului de parintii sai precum si pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale parintilor si a violentei in familie.

(2) Orice separare a copilului de parintii sai, precum si orice limitare a exercitiului drepturilor parintesti trebuie sa fie precedate de acordarea sistematica a serviciilor si prestatiilor prevazute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzatoare a parintilor, consilierea acestoar, terapie sau mediere, acordate in baza unui plan de servicii.

Interventia centrata pe parinte va urmari si antrenarea deprinderilor parentale, educarea parintilor cu privire la functiile parentale, schimbarea perceptiei rolului copilului, schimbarea modurilor abuzive de relationare emotionala fata de copil.

Dupa Siegel (2001) exista cinci tipuri de interactiuni benefice ale parintelui cu copilul.

Desigur, in interventiile cu copiii victime ale maltratarii, practicienii vor fi ei insisi pusi in situatia de a dezvolta aceste tipuri de comportamente care au un efect terapeutic asupra copiilor. Pe de alta parte, in interventiile cu parintii, practicienii vor facilita dezvoltarea deprinderilor si a abilitatilor necesare la parinti pentru ca acestia sa fie capabili de a valoriza si dezvolta astfel de comportamente in interactiunea cu copiii lor.

1.     Colaborarea – aceasta presupune o relatie diadica sincronizata in procesul de comunicare, inclusiv non-verbala; in aceasta diada fiecare trebuie „ sa se simta simtit de celalalt”. Facand anumite actiuni impreuna, discutand despre ceea ce fac si lucruri conexe, parintele faciliteaza colaborarea cu copilul.

2.     Instalarea unui dialog reflectiv pentru a gasi sens celor intamplate, lumii. In dialogul dintre cei doi se vor spune si explica trairile. In felul acesta trairile sunt legitimate, acceptate de catre celalalt, si astfel copilul le poate integra ca parte a lui, a istoriei lui personale. Dialogul reflectiv poate avea ca subiect intamplari personale ale celor doi sau se poate axa pe subiecte care sunt in atentia publica: evenimente, intamplari, etc. Analiza acestora, a cauzelor si consecintelor, a posibilelor reparatii, dezvolta la copil capacitatea de a intelege si planifica lucrurile, inainte de a trece la acte.

3.     Stiinta de a lua masuri reparatorii atunci cand relatia stagneaza sau este intr-o situatie conflictuala. Acest lucru se intampla frecvent in relatie cu sarcina parentala de a pune limite copilului. Ingrijitorul trebuie sa stie sa repare, caci repararea inseamna vindecare. De asemenea, copilul invata astfel ca in viata exista discontinuitati in continuitate si el va invata sa treaca peste aceste momente de ruptura. Rupturile de durata, mai ales combinate cu umilinte si ostilitate, sunt cu puternice efecte negative asupra dezvoltarii sinelui copilului.

4.     Povestirile coerente sunt importante pentru a lega trecutul, prezentul si viitorul. Aceasta continuitate in timp este un proces central in crearea constiintei de sine. Adultul il poate ajuta pe copil sa reconstruiasca anumite evenimente ale vietii facandu-l astfel sa descopere lucruri despre sine, despre altii, despre cum functioneaza lumea. Se spune ca un parinte bun este cel care are el insusi o poveste de viata coerenta, fara pete albe, lipsite de memorie.

5.     Comunicarea emotionala cu copilul in cadrul careia sa fie create cat mai multe momente de bucurie, de trairi afective pozitive copilului, dar si sa fie ajutat in momentele de dificultate, pentru a se linisti, si a se reconforta.

In cazul copiilor abandonati de catre parinti acompanierea emotionala este esentiala pentru a-l ajuta pe copil sa isi depaseasca starea de doliu.

„Aceste forme interactionale de comunicare emotionala pot fi explicatia majora a modului in care relatiile interpersonale ajuta la dezvoltarea emotionala si sociala a mintii copilului.” (Siegel, 2001.

B. Interventiile centrate pe copil incep cu plasarea copilului intr-un spatiu securizat.

Legea protectiei si promovarii drepturilor copilului

Art.6 – Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii:

g)     respectarea demnitatii copilului;

Art. 30 – (1) Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai.

Daca asigurarea spatiului de securitate este posibila fara scoaterea copilului din familie, trebuie depuse toate eforturile in acest sens.

Asigurarea spatiului de securitate reprezinta doar primul pas si in nici un caz interventia nu se poate opri aici pentru a-si atinge tinta de vindecare a copilului. Spatiul de securitate reprezinta un spatiu fizic si unul mintal in care copilul inceteaza sa se mai simta amenintat sau in pericol.

Legea pentru protectia si promovarea drepturilor copilului

Art.112- pentru asigurarea protectiei speciale a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai, consiliul judetean si respectiv consiliul local al sectorului municipiului Bucuresti, au obligatia sa organizeze, in mod autonom sau prin asociere, servicii de tip familial si de tip rezidential, potrivit nevoilor identificate la nivelul unitatii lor administrativ teritoriale. In functie de nevoile evaluate ale copiilor plasati, consiliul judetean poate organiza si dezvolta si servicii de zi.

Spatiul securizant in primul moment al scoaterii copilului din preajma agresorului poate fi chiar spitalul. O internare pe o perioada limitata, determinata este o buna solutie in criza si permite in acelasi timp desfasurarea investigatiilor necesare si evaluarea intreprinsa de echipa multidisciplinara care va fixa si planul de interventie.

In aceasta prima evaluare ar putea aparea date care sa oblige la incriminarea penala a agresorului.

Legea pentru protectia si promovarea drepturilor copilului

Art.94 – (4) In termen de 48 de ore de la data executarii ordonantei prezidentiale prin care s-a dispus plasamentul copilului in regim de urgenta, DGASPC sesizeaza instanta judecatoreasca pentru a decide cu privire la: inlocuirea plasamentului in regim de urgenta cu masura plasamentului, decaderea totala sau partiala din exercitiul drepturilor parintesti, precum si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti.

Art.96 – In cazul in care abuzul sau neglijarea au fost savarsite de catre persoane care, in baza unui raport juridic de munca sau de alta natura, asigurau protectia, cresterea, ingrijirea sau educatia copilului, angajatorii au obligatia sa sesizeze, de indata, organele de urmarire penala si sa dispuna indepartarea persoanei respective de copiii aflati in grija sa.

Art.16 – (1) Copilul care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre acestia, printr-o masura dispusa in conditiile legii are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(2) Instanta judecatoreasca, luand in considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, daca exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.

Art.95 – (1) In cadrul procesului prevazut la art.94 alin. (3) si (4), se poate administra, din oficiu, ca proba, declaratia scrisa a copilului referitoare la abuzul sau neglijarea la care a fost supus. Declaratia copilului poate fi inregistrata, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video. Inregistrarile se realizeaza in mod obligatoriu cu asistenta unui psiholog.

(2) Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea inregistrarii declaratiei sale.

(3) Daca instanta judecatoreasca apreciaza necesar, aceasta poate chema pe copil in fata ei, pentru a-l audia. Audierea are loc numai in camera de consiliu, in prezenta unui psiholog si numai dupa o prealabila pregatire a copilului in acest sens.

Asigurarea unei persoane cu care copilul prescolar sau scolar mic sa isi poata construi o relatie de incredere nu doar ca il va invata pe acesta sa se relationeze social cu ceilalti intr-un mod sanatos dar va intrerupe ciclul trans-generational al abuzului si neglijarii.

Baza oricarei forme de terapie cu copilul o constituie comunicarea emotionala cu el.

Comunicarea emotionala este un proces in care copilul invata sa isi recunoasca emotiile.

Comunicarea emotionala este o comunicare despre emotii, carora le da nume, si este o comunicare incarcata de emotii de impartasire, de comuniune cu adultul care ii vine in intampinare recunoscandu-i, validandu-i suferinta pe care o poarta (Muntean, 2004).

Modalitatile de lucru cu copilul urmaresc re-crearea acelor oportunitati de joc fericit care i-au fost rapite copilului de catre parintele sau educatorul abuziv. Activitatea de baza a copilului fiind jocul, in diferitele lui forme, in functie de varsta copilului, interventia va crea copilului oportunitatea de a se juca  si de a se dezvolta prin joc, asa cum se intampla in situatiile naturale.

Copilul prescolar si scolar mic este un teren excelent pentru actiunile preventive ca si pentru interventiile indicate.

Sunt indicate interventiile indirecte urmarind starea de confort emotional a copilului si nu investigarea realitatilor abuzive. Terapia prin joc (amestec de joc si discutii), meloterapia, grupurile de lucru prin art-terapie, teatru de papusi cu participarea copiilor, teatralizarea unor scene inventate de copii sun tot atatea modalitati de a-i face pe copii sa nu se simta stigmatizati si nici confiscati de suferinta.

In aceste din urma tehnici de interventie copii constientizeaza povestea lor, reflecteaza asupra ei si chiar gasesc, inventeaza, modalitati de a-i face fata. Toate aceste momente in care copiii vor relationa cu ceilalti adulti si copii intr-o atmosfera placuta sunt momente de corectare a modelului internalizat de functionare a lumii.

Sunt apreciate ca fiind benefice anumite tehnici cognitiviste, de scurta durata, care pot dezvolta deprinderi ale copiilor de a raspunde constructiv in situatii dificile. O tehnica utila de lucru cu copilul victima a abuzului este tehnica Ellis, care face o abordare cognitiva a emotiilor in cativa pasi bine structurati care pot constitui un suport important pentru intervenient mai ales atunci cand se afla la inceput si nu are o vasta experienta profesionala.(Lishman,1993).

Raul vietii, facilitand gasirea locului si a rolului fiecarui membru a familiei, gasirea propriului loc si rol in raport cu ceilalti, gasind solutii pentru conflictele reale dintre diferiti membri ai familiei, constientizand emotii, bariere, relevand ambivalentele din relatiile dintre membrii familiei, dar relevand in acelasi timp continuitatea familiei la care luam parte, este o utila metoda de explicare a celor intamplate si de initiere a unei iertari. Raul vietii poate fi o utila metoda de lucru chiar si cu adolescenti delincventi, provenind din istorii personale pline de abuz si neglijare. Acest exercitiu ii ajuta la construirea unei autobiografii narative coerente, cu alte cuvinte ii ajuta sa inteleaga cine sunt ei si ce rol au.

Participarea la grupuri de sprijin in care sentimentul unei intelegeri reciproce da forta copilului si ii dezvolta, plecand de la respectul fata de grup, respectul de sine, ca parte a grupului, este o importanta modalitate de interventie in special cu copiii si cu adolescentii.

Alegerea modalitatilor de interventie cu copiii victime se afla, in mare masura, la latitudinea celui care intervine.

Creativitatea, empatia fata de copilul in suferinta, flexibilitatea si sensibilitatea (receptivitatea) la reactiile copilului, recunoasterea si respectarea suferintei copilului, sunt indrumatorii cei mai buni ai interventiei cu copilul victima.

Este de maxima importanta ca interventiile pe care le consideri ca fiind un insucces sa le analizezi cu multa atentie. Numai astfel vei reusi sa inveti din greseli adica sa acumulezi experienta. Experienta impreuna cu cunostintele si informatiile dintr-un anumit domeniu construiesc expertiza intervenientului in domeniul respectiv. Daca analiza si reflectia asupra esecului are loc in echipa multidisciplinara, esecul respectiv va deveni o modalitate de perfectionare a echipei.

In interventiile centrate pe copil o resursa foarte importanta o reprezinta gradinitele si scolile. Educatoarele si invatatoarele cu constiinta misiunii lor pot servi copiilor maltratati in familie ca figuri de atasament securizant.

Pentru parinti, ele pot fi modele de ingrijire adecvata a copilului. In acelasi timp, convietuirea cu colegii de grupa, sub indrumarea educatoarei sau a invatatoarei, dezvolta deprinderi sanatoase de relationare sociala, reducand agresivitatea si izolarea sociala.

In cazul copiilor de varsta mai mare, adolescenti, grupurile de sprijin precum si ore de educatie tintind dezvoltarea deprinderilor personale de relationare cu ceilalti sunt importante actiuni care creeaza contexte adecvate de invatare a rezolvarii conflictelor in relatiile cu ceilalti si de dezvoltare a bunelor deprinderi sociale.

In general, interventiile cu copiii de varsta prescolara si scolara necesita o ancorare solida pe terenul gradinitelor si a scolilor.

Legea protectiei si a promovarii drepturilor copilului

Art.48 – (1) Ministerul Educatiei si Cercetarii, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, precum si inspectoratele scolare si unitatile de invatamant ca institutii ale administratiei publice locale, cu atributii in domeniul educatiei, sunt obligate sa intreprinda masuri necesare pentru:

(a)              facilitarea accesului la educatia prescolara si asigurarea invatamantului general obligatoriu si gratuit pentru toti copiii;

(f)                Prevenirea abandonului scolar din motive economice luand masuri active de acordare a unor servicii sociale in mediul scolar cum sunt hrana, rechizite, transport si altele asemenea.

(2) In cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de catre cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor sale precum si asupra modalitatilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale in cadrul procesului instructiv educativ sunt interzise.

(4) Cadrele didactice au obligatia de a semnala SPAS sau, dupa caz, DGASPC cazurile de rele tratamente, abuzuri sau de neglijare a copiilor.

Copiii maltratati in mediile lor de viata pot fi sprijiniti in unitatile care tin de sistemul educatiei pentru a-si dezvolta abilitatile academice si sociale, a trai sentimentul competentei lor si al comuniunii cu grupul. Aceste interventii in teren sunt tot atat de necesare ca si celelalte tipuri de interventie amintite anterior.

Copiii traind in situatii de risc sau victime ale maltratarii pot capata in gradinita sau scoala un sentiment al competentei, prin experiente si sarcini academice, sport, muzica, desen, sau alte oportunitati de interactiuni sociale pozitive si succes in indeplinirea sarcinii. Copiii invata sa isi planifice actiunile, sa isi stapaneasca impulsurile imediate, sa aleaga in mod constient evenimentele semnificative pentru ei la care doresc sa participe (Myers, Berliner, Briere, Hendrix, Jenny, Reid, 2001)

C. Interventiile centrate pe relatia dintre parinti si copii, vor avea in atentie, in acelasi timp, parintii si copilul.

Acest tip de interventie tinteste constientizarea si modificarea tiparelor de interactiune dintre parinte-copil.

Din aceasta perspectiva sunt utile metode de interventie cu familia, inclusiv terapie de familie axata pe interactiunea cu copiii. Familiile sunt ajutate, educate, ghidate pentru:

a reflecta asupra istoriei familiei,

a constientiza si reflecta asupra miturilor si a secretelor familiei,

a reflecta asupra sistemului de valori,

a constientiza rolurile in familie,

a identifica tiparele de comunicare si interactiune,

a reflecta asupra identitatii familiei,

a intelege si ajusta modalitatile de functionare in rutina zilnica dar si in situatii-eveniment (zile de nastere, Craciun, etc.).

Familia necesita un suport de durata pentru a-si defini in mod constient si coerent identitatea.

Lojkasek (apud Howe, Brandon, Hinings, Schofield ( 1999) identifica patru tipuri de modele de interventie care au ca efect ameliorarea calitatii interactiunii dintre mama si copilul mic:

a.     Cu efect pozitiv indirect

asigurarea unui suport emotional si material mamei

psihoterapie

b.     Cu efect pozitiv direct

o educare si ghidare a mamei pentru a o face sa stie si sa observe mai mult abilitatile copilului, nevoile lui, raspunsurile pe care le da la comportamentele interactionale ale mamei,

o educarea a mamei cu privire la modul de a interactiona spontan benefic cu copilul.

Este important de retinut faptul ca parintii si copilul nu trebuie sa fi simultan subiecti ai unor multiple interventii caci acest lucru poate deveni in sine un factor de stress intens (Crittenden, 1992).

Exista in lume diferite tipuri de proiecte de interventie menite sa intareasca buna functionare a familiilor in comunitate (Ionescu, 2001).

Cunoasterea acestor proiecte este necesara pentru a inspira munca echipei de interventie cu familiile maltratante la nivelul comunitatilor.

Interventia la nivelul comunitatii este mai putin costisitor si mai ales in etape finale ale interventiei asigura o acompaniere si un sprijin de durata a familiilor cu risc.

Proiectele in care voluntari, persoane sau familii, din comunitate vin in sprijinul copiilor victime sau a familiilor abuzive sunt de maxima eficienta creand mecanisme de interventie la nivel comunitar care asigura atingerea celor doua mari obiective pe care orice comunitate le are cu fiecare membru al sau:

1. Sa devina capabil de o viata autonoma,
2. Sa devina capabil de a creste noile generatii, in primul rand proprii copii.

Abuzul in interventie

Pare ciudat sa vorbim despre abuz in interventie cand interventia are ca scop protejarea clientului, „salvarea” copilului. Si totusi daca analizam interventiile care s-au realizat sau sunt in curs de realizare vom vedea ca prezenta abuzului in interventie nu este chiar atat de rar cat ne-am dori.

Tipuri de interventii abuzive:

interventia intruziva care are loc atunci cand planul de interventie stabilit eventual de echipa multidisciplinara este pus in practica fara a pregati in prealabil copilul (beneficiarul);

Adeseori in cazul unor copii suferind abuzuri grave din partea parintilor, decizia autoritatilor de a scoate copilul din mediul abuziv este pusa in practica fara a pregati in vre-un fel copilul.

Pentru practician este evident ca mediul in care urmeaza a fi plasat copilul este de o calitate superioara mediului din care trebuie scos copilul. Dar practicianul uita faptul ca pentru copil acest lucru nu este de loc evident.

Copilul nu are un termen de comparatie si deci buni sau rai, acestia sunt unicii lui parinti, de care este atasat. Practicienii neglijeaza de asemenea caracteristica de loialitate a copilului fata de parintii sai.

Practicienii uita in astfel de interventii ca indiferent de varsta, cu totii avem o reactie de a respinge noutatea si de a incerca sa pastram caracteristicile de continuitate si previzibilitate ale mediului in care ne aflam.

Acest gen de interventii bazate pe intentii bune si ignorarea unor date esentiale in trairile copilului sunt interventii intruzive.

interventia de rutina fara particularizarea necesara cazului dat. Se procedeaza asa cum s-a procedat intr-un caz similar sau, inca si mai grav, conform stereotipurilor specifice culturii institutiei respective.

Desi astfel de caderi in rutina sunt interpretate ca unul din simptomele epuizarii profesionale, cum putem interpreta interventiile de aceasta natura atunci cand sunt promovate de tineri profesionisti de la care asteptarile ar cere energie, empatie, creativitate, implicare.

neglijarea nevoii de interventie (se cauta scuze pentru a nu interveni); este vorba aici de mecanismele defensive ale celor chemati sa intervina, prin postul pe care il ocupa.

Acest lucru se petrece atunci cand fie sub aspectul informatiei fie din punct de vedere emotional, intervenientul nu este suficient de format si nu are incredere in posibilitatile sale de a interveni.

stoparea interventiei intr-un punct in care copilul a fost plasat intr-un mediu presupus a fi securizant neglijandu-se nevoia unor servicii de reabilitare; este forma de abuz in interventie ce a mai frecvent intalnita in serviciile noastre. Ceea c este doar primul pas, -gasirea unui mediu securizant pentru copil-, este considerat a fi sfarsitul interventiei, unicul ei scop, ignorandu-se suferinta copilului si consecintele ei in dezvoltarea lui.

ne-monitorizarea cazului si pierderea lui pe parcurs; Adeseori, in ciuda prevederilor legale, in cadrul institutiilor de protectie a copilului se dezvolta rutini de abordare a cazurilor care pierd repede din vedere cazurile, nu le urmaresc in timp.

referirea cazului dat pe baza unor preferinte informale ale celui care raspunde de caz; copilul victima este referit nu exact specialistului de care are nevoie ci acelui specialist cu care persoana raspunzatoare de caz se afla in relatii informale bune.

amanarea interventiei din diferite motive tinand in general de resursele umane sau materiale; acest lucru poate fi fatal. Daca din diferite motive nu se intervine imediat sanatatea si dezvoltarea copilului sunt puse sub semnul riscului de catre cei care au responsabilitatea profesionala de a interveni salvator cu copilul victima.

insuficienta pregatire a intervenientilor pentru a alege tehnicile cele mai eficiente cu cazul dat si a lua deciziile cele mai adecvate; apare diferenta dintre dorinta de a interveni si stiinta de a o face;

Circuitul cazului in interventie

Imediat ce are loc o semnalare care este apreciata ca fiind o urgenta, echipa mobila se deplaseaza in teren unde realizeaza o prima evaluare in mediu a copilului.

Aceeasi echipa, daca considera ca viata copilului este in pericol, il va scoate pe copil din familie si ii va asigura imediat un spatiu securizant. (Standardul 8 din Standarde minime obligatorii pentru telefonul copiilor).

Cazul va fi imediat inregistrat la SPSPC.

Aici, va fi numit un manager de caz.

Managerul de caz va stabili echipa multidisciplinara, inter-sectoriala si inter-institutionala si va initia cu sprijinul echipei, planul individualizat de servicii (PIS).

Echipa va intreprinde investigatiile necesare colectand toate datele necesare.

Echipa isi va incepe activitatea analizand informatiile si stabilind obiectivele de scurta si de lunga durata ale planului individualizat de servicii.

Serviciile de specialitate implicate in reabilitarea cazului isi vor intocmi propriile planuri de interventie (PIP) cu cazul conlucrand la realizarea PIS. Desigur, fiecare serviciu poate avea un responsabil cu cazul respectiv.

Standarde minime obligatorii privind Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat sau exploatat

„Pe baza informatiilor rezultate din evaluarea initiala si detaliata a cazului de abuz, neglijare si exploatare a copilului, consilierul responsabil intocmeste un plan personalizat de consiliere pentru copil si, dupa caz, pentru persoanele implicate in cazul respectiv.” (Standard 2)

Implementarea acestui standard afirma ca: „In elaborarea si implementarea PPC se urmaresc cu prioritate urmatoarele principii: securizarea copilului, diminuarea consecintelor si evitarea expunerii la un nou abuz.”

Managerul de caz este informat de modificarile semnificative care apar pe parcursul interventiilor in cadrul serviciilor cu cazurile de copil maltratat.

„Consilierul responsabil trebuie sa trimita managerului de caz din cadrul SPSPC in mod periodic – cel putin lunar sau de cate ori este necesar – rapoarte referitoare la atingerea obiectivelor cuprinse in planul de servicii, precum si despre orice modificare survenita in planul personalizat de consiliere si cu privire la situatia copilului. Rapoartele se intocmesc dupa un protocol unic avizat de catre directorul SPSPC. Planul de servicii este intocmit de echipa multidisciplinara constituita la initiativa managerului de caz.” (Standard 2; Proceduri de implementare; Standarde –centrul de consiliere)

Managerul de caz va informa echipa multidisciplinara care va ajusta PIS in functie de noile date.

„Managerul de caz din cadrul SPSPC, la randul sau, este obligat sa aduca la cunostinta membrilor echipei multidisciplinara orice modificare survenita in situatia copilului care afecteaza atingerea obiectivelor cuprinse in planul de servicii si care pot afecta inclusiv planurile de interventie, respectiv si planul personalizat de consiliere.” (Standard 2; Proceduri de implementare; Standarde –centrul de consiliere)

Decizia incheierii interventiei reprezinta o atributie importanta a echipei multidisciplinare care pe baza evaluarilor permanente ale datelor care se inregistreaza in interventie si a unei evaluari finale globale poate decide inchiderea cazului.

Toate documentele care se alcatuiesc pe parcursul interventiei vor putea fi, la cerere, consultatele de catre persoanele direct interesate in cazul respectiv. Acest principiu, strain inca serviciilor noastre, dar comun in Uniunea Europeana, incumba multa responsabilitatea din partea celor care intervin dar si a celor care se ingrijesc de intocmirea documentelor si pastrarea datelor.

ABREVIATII

PPC –planul personalizat de consiliere

PIP- planul de interventie personalizata

PIS- planul individualizat de servicii

PPC- planul personalizat de consiliere

SPSPC- serviciul public specializat de protectie a copilului

OPA- organisme private autorizate

MC- managerul de caz

BIBLIOGRAFIE

Catheline,N., Marcelli, D., (1999)- De l’enfant a l’adolescent: de l’agressivite a la violence, in

Le Journal des Professionnels de l’Enfance, nr.2, Martin Media, Paris

Crittenden, P. (1992) – Treatment of anxious attachment in infancy and early childhood,

development and Psychopathology,4

Furniss, T. (2001)- Abuzul sexual al copilului, curs sustinut in cadrul Conferintei europene

ISPCAN din 2001, Istanbul

Howe,D.,Brandon, M.,Hinings, D.,Schofield, G., (1999) – Attachment Theory, Child

Maltreatment and Family Support, MacMillan, London

Ionescu, S.(coord.) (1999)- Copilul maltratat; evaluare, prevenire, interventie, FICF, ed.

Extreme Group, Bucuresti

Jones,L.,Jones C., (1994)- Treatment: a social perspective, in C. M.Lee (ed), Child Abuse,

The Open University Press, London

Killen, K.(1998) – Copilul maltratat, ed. Eurobit, Timisoara

Killen,K., (2003)- Copilaria dureaza generatii la rand, ed. First, Timisoara

Lishman, J. (ed) (1991) – Handbook of Theory for Practice Teachers in Social Work, Jessica

Kingsley Publishers, London, Philadelphia

Manciaux, M. (2001) – Maltraitance, resilience, bientraitance, in „Copiii de azi sunt parintii

de maine”, nr.7, Timisoara

Muntean, A. (1999) – Interventia, in S. Ionescu (coord.), Copilul maltratat, ed. Extreme

group, Bucuresti

Muntean, A. (coord) (2004)- Comunicarea emotionala cu copilul victima, in curs de aparitie

Myers, J.,Berliner, L.,Briere, J.,Hendrix, C.,Jenny, C.,Reid,Th. (2001)- The APSAC

Handbook on Child Maltreatment, Sage Publications

Nathanson, M.,Muller,MH.,Belasco, C.,Dieu-Osika,S.,Camard,O.,Gaudelus,J. (1998)– Les

enfants et adolescents victimes d’abus sexuels. Diagnostic et prise en charge, Arch. Pediatr., Elsevier, Paris

Pelsser, R. (1989) – Manuel de psychopathologie de l’enfant et de l’adolescent, ed. Gaetan

Morin, Montreal

Segal, J. (1999) – Dezvoltarea inteligentei emotionale, ed. Teora, Bucuresti

Siegel, D.,J. (2001)- Toward an interpersonal Neurobilogy of the Developing Mind:

Attachment Relationships, „Mindsight” and Neural Integration, in Infant mintal Health Journal, vol22, nr.1-2, Wiley

Wolfe, D.,A., (1999) – Child abuse, Implications for Child development and

Psychopathology, Sage Publications, London