Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi

Asistenta sociala


Qdidactic » bani & cariera » management » asistenta sociala
Alocatia de stat pentru copii - alocatia familiala complementara ( o.u.g 105/2003 )



Alocatia de stat pentru copii - alocatia familiala complementara ( o.u.g 105/2003 )


Principalele prestatii gestionate de Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale      Caras-Severin sunt: alocatia de stat pentru copii, alocatia familiala complementara, alocatia pentru sustinerea familiei monoparentale, alocatia de plasament familial, indemnizatia pentru cresterea copilului, indemnizatia pentru ingrijirea copiilor cu handicap, ajutoarele pentru incalzirea locuintei, formularele europene.


ALOCATIA DE STAT PENTRU COPII

Se acorda, in conditiile Legii 61/1993, republicata, tuturor copiilor pana la implinirea varstei de 18 ani sau, dupa varsta de 18 ani, pana la terminarea cursurilor invatamantului liceal sau profesional, organizate in conditiile legii. Copiii incadrati in gradul I sau II de invaliditate precum si copiii cu handicap beneficiaza de alocatie de stat in cuantum majorat cu 100%, pana la implinirea varstei de 18 ani.

Dosarul de alocatie de stat se depune la primaria localitatii de domiciliu si cuprinde:

cerere tip;

certificatul de nastere al copilului – original si copie;

dupa caz, hotararea de incredintare/plasament; dispozitia de curatela/tutela; hotararea judecatoreasca de incredintare a minorului.



Primaria de domiciliu trimite dosarul de alocatie la A.J.P.S Caras-Severin, care va efectua lunar plata drepturilor prin: mandat postal sau in cont curent.  

Cuantum: Incepand cu luna ianuarie 2009, cuantumul lunar al alocatiei de stat pentru copii s-a stabilit la 42 lei, cu exceptia alocatiei de stat acordata copiilor in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copiilor cu handicap, al carui cuantum este de 200 lei, prevazut la art.4, alin.1, lit.a din O.U.G nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile ulterioare.


ALOCATIA FAMILIALA COMPLEMENTARA ( O.U.G 105/2003 )

Se acorda familiilor formate din sot, sotie si copiii in varsta de pana la 18 ani, aflati in intretinere, daca veniturile nete lunare pe membru de familie nu depasesc 470 lei.

In cazul familiilor beneficiare de ajutor social in baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cuantumul alocatiei complementare se majoreaza cu 25%.

Dosarul de alocatie familiala complementara se depune la primaria de domiciliu sau in a carei raza teritoriala locuieste familia si contine urmatoarele acte:

cerere tip;

livretul de familie care reflecta componenta familiala, filiatia copiilor si situatia lor juridica fata de reprezentantul legal;

certificatele de nastere ale copiilor – original si copie;

actele de identitate ale parintilor – original si copie;

acte doveditoare privind veniturile familiei;

adeverinte de elev, care trebuie sa fie reactualizate din 3 in 3 luni;

Primaria de domiciliu trimite cererea impreuna cu dispozitia data de primar la A.J.P.S Caras-Severin, care va efectua lunar plata drepturilor prin mandat postal sau in cont curent.

Dreptul la alocatia familiala complementara se acorda incepand cu luna urmatoare inregistrarii cererii.

Modificarile de orice natura ( adresa, domiciliu, nume, etc. ) se vor solicita de persoanele in cauza la sediul primariei de domiciliu.

Cuantumul alocatiei familiale complementare este de:

50 lei pentru familia cu un copil;

60 lei pentru familia cu 2 copii;

65 lei pentru familia cu 3 copii;

70 lei pentru familia cu 4 sau mai multi copii.


ALOCATIA DE SUSTINERE PENTRU FAMILIA MONOPARENTALA       ( O.U.G 105/2003)

Se acorda familiilor formate din persoana singura si copiii in varsta de pana la 18 ani, aflati in intretinere si care locuiesc impreuna cu aceasta, daca realizeaza venituri nete lunare pe membru de familie de pana la 470 lei.

Dosarul de alocatie de sustinere pentru familia monoparentala se depune la primaria de domiciliu sau, in a carei raza teritoriala locuieste familia si contine urmatoarele acte:

cerere tip;

livretul de familie care reflecta componenta familiei, filiatia copiilor si situatia lor juridica fata de reprezentantul lor legal;

certificatele de nastere ale copiilor – original si copie;

actul de identitate al parintelui – original si copie;

acte doveditoare privind veniturile;


adeverinte de elev, care trebuie sa fie reactualizate din 3 in 3 luni;

dupa caz, sentinta civila de divort/incredintare minor, certificat de deces, hotarare de incredintare / plasament, dispozitie de tutela – original si copie.

Primaria de domiciliu trimite cererea impreuna cu dispozitia data de primar la A.J.P.S Caras-Severin, care va efectua lunar plata drepturilor prin mandat postal sau cont curent.

Dreptul la alocatia de sustinere pentru familia monoparentala se acorda incepand cu luna urmatoare inregistrarii cererii.

Modificarile de orice natura ( adresa, domiciliu, nume, etc. ) se vor solicita de persoanele in cauza la sediul primariei de domiciliu.

Cuantumul alocatiei de sustinere este:

70 lei pentru familia cu un copil;

80 lei pentru familia cu 2 copii;

85 lei pentru familia cu 3 copii;

90 lei pentru familia cu 4 sau mai multi copii.


ALOCATIA DE PLASAMENT

Se acorda copiilor pentru care „Comisia pentru protectia copilului aflat in dificultate” din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, conform Legii nr. 272/2004 a hotarat plasamentul sau incredintarea la persoane sau familii, altele decat cele naturale sau asistenti maternali. Alocatia de plasament se acorda lunar.


Cuantum alocatiei de plasament este de 97 lei.

Sumele se deruleaza prin A.J.P.S Caras-Severin, care, in baza hotararilor emise de Comisia pentru protectia copilului, solicita M.M.F.P.S fondurile necesare.

Modificarile de orice natura ( adresa, domiciliu, nume, etc.) se vor efectua de catre A.J.P.S Caras-Severin in baza hotararilor emise de Comisia pentru protectia copilului.

Plata se face de A.J.P.S Caras-Severin prin mandat postal sau cont curent.


INDEMNIZATIA LUNARA DE HRANA PENTRU PERSOANELE INFECTATE HIV- SIDA ( Ordinul M.M.F.P.S nr.223/2006

Dosarul intocmit pentru acordarea indemnizatiei lunare de hrana se depune la A.J.P.S Caras-Severin si cuprinde:

cerere tip;

certificat nastere – copie;

buletin sau carte de identitate - copie;

adeverinta medicala eliberata de medicul specialist care atesta afectiunea.

Dosarele, modificarile de orice natura se depun la sediul A.J.P.S Caras-Severin. Plata se face de catre A.J.P.S Caras-Severin prin mandat postal sau cont curent.

Cuantumul indemnizatiei este de:

13 lei/zi pentru adultii infectati cu HIV sau bolnavi SIDA;

11 lei/zi pentru copiii infectati cu HIV sau bolnavi SIDA.




INDEMNIZATIA PENTRU CRESTEREA COPILULUI                                  ( 0-3ani)/STIMULENT

Beneficiaza de drepturile prevazute de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 148/2005, privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, republicata, oricare dintre parintii firesti ai copilului, precum si persoana careia i s-a incredintat copilul in vederea adoptiei, care a adoptat copilul, care are copil in plasament ori in plasament in regim de urgenta, precum si persoana care a fost numita tutore, denumite in continuare persoane indreptatite, daca acestea indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

a - sunt cetateni romani sau, dupa caz, cetateni straini sau apatrizi;

b – au domiciliul sau resedinta in Romania, conform legii;

c – locuiesc impreuna cu copilul / copiii pentru care solicita drepturile si se ocupa de cresterea si ingrijirea acestuia / acestora.

Concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului, se acorda persoanelor indreptatite, daca acestea au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, timp de 12 luni in ultimul an anterior datei nasterii copilului sau dupa caz, de la data la care s-a realizat incredintarea in vederea adoptiei, s-a aprobat adoptia ori s-a instituit plasamentul sau tutela.

Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, se intelege: venituri din salarii, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole, asa cum sunt definite de aceasta lege.

Incepand cu data de 01.01.2009, persoanele indreptatite au primit o indemnizatie lunara in cuantum de 600 lei sau, optional, in cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei. Incepand cu luna iunie 2010, cuantumul indemnizatiei acordate se diminueaza cu 15%, masura prevazuta de Legea nr. 118/2010, privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.

In situatia in care, dupa implinirea varstei de 2 ani, copilul este incadrat intr-un grad de handicap, drepturile prevazute de ordonanta de urgenta se acorda de la data depunerii cererii pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani.

Stimulentul se acorda pe baza de cerere, semnata de persoana indreptatita, insotita de dovada eliberata de angajator sau, dupa caz, de dovada platilor anticipate ale impozitului ori de declaratia pe proprie raspundere din care sa rezulte ca aceasta a reluat activitatea profesionala si realizeaza venituri conform celor definite de Codul fiscal. Cuantumul stimulentului este de 100 lei, lunar.

Cererea privind acordarea drepturilor prevazute de ordonanta de urgenta, insotita de actele doveditoare, se depune, dupa caz, de una dintre persoanele indreptatite la primaria comunei, orasului, municipiului, in a carei / carui raza teritoriala are domiciliul sau dupa caz, resedinta.

Primariile au obligatia sa verifice documentatia depusa de solicitanti si sa transmita Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale Caras-Severin, pe borderou, pana in data de 10 ale fiecarei luni, numai dosarele complete, cu toate documentele justificative corespunzatoare dreptului solicitat.


INDEMNIZATII ACORDATE IN VEDEREA CRESTERII COPILULUI CU HANDICAP CU VARSTA CUPRINSA INTRE 3-7 ani

Conform O.U.G 14/2007, care modifica si completeaza Legea nr. 448/2006, privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoanele care au in ingrijire, supraveghere si intretinere un copil cu handicap, beneficiaza de urmatoarele drepturi:

Concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului cu handicap sau, dupa caz, stimulent lunar, pana la implinirea de catre acesta a varstei de 3 ani, in conditiile de acordare prevazute de O.U.G nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare;

Concediu si o indemnizatie pentru cresterea copilului cu handicap in cuantum de 450 lei pentru copilul cu handicap cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani;

Program de lucru redus la 4 ore pentru parintele care are in ingrijire copilul cu handicap grav sau accentuat, pana la implinirea de catre acesta a varstei de 18 ani, la solicitarea parintelui;

Concedii medicale, acordate in conditiile legii, pentru ingrijirea copilului cu handicap, care necesita internare, tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru afectiuni intercurente, precum si pentru recuperare/reabilitare, pana la implinirea de catre copil a varstei de 18 ani;

Indemnizatie lunara pentru cresterea copilului cu handicap, in cuantum de 450 lei, acordata persoanei cu handicap care nu realizeaza alte venituri in afara celor prevazute de O.U.G nr. 448/2006, pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani;

Indemnizatie lunara pentru cresterea copilului cu handicap, in cuantum de 300 lei, acordata persoanei cu handicap care nu realizeaza alte venituri in afara celor prevazute de ordonanta pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani;

Indemnizatie lunara pentru cresterea copilului cu handicap, in cuantum de 300 lei, acordata persoanei care nu indeplineste conditiile prevazute de O.U.G nr. 148/2005, aprobata cu modificari si completarile ulterioare, pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, iar pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani un ajutor lunar de 150 lei;

Alocatia lunara de plasament, acordata in conditiile legii, in cuantum majorat cu 50%;

Persoana cu handicap care are in ingrijire, supraveghere si intretinere un copil si care nu realizeaza alte venituri in afara celor prevazute de ordonanta beneficiaza de indemnizatie pentru cresterea copilului in cuantum de 450 lei pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani si de un ajutor lunar pentru cresterea copilului in cuantum de 150 lei pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 2 si 7 ani.

Drepturile se acorda pe baza de cerere, insotita de acte doveditoare. Cererea insotita de actele doveditoare se depun la primaria localitatii in a carui raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta solicitantul.

Primariile transmit Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale Caras-Severin pe baza de borderou, pana la data de 10 a fiecarei luni, cererile inregistrate in luna anterioara, insotite de documente justificative.


AJUTORUL PENTRU INCALZIREA LOCUINTEI (O.U.G 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru incalzirea locuintei, precum si a unor facilitati populatiei pentru plata energiei termice, cu modificarile si completarile ulterioare)

Potentiali beneficiari sunt familiile si persoanele singure care au un venit net lunar/persoana de maxim 615 lei.

Acordarea ajutorului se face pe baza cererii titularului, insotita de declaratia pe proprie raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia din luna anterioara solicitarii. Cererea insotita de actele doveditoare se depun la primaria localitatii in a carui raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta solicitantul.

La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie si, dupa caz, al persoanei singure, se iau in calcul toate veniturile nete realizate de membrii acesteia in luna anterioara depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurari sociale de stat, asigurari de somaj, obligatii legale de intretinere, indemnizatii, alocatii si ajutoare cu caracter permanent si alte creante legale, cu exceptia burselor de studiu si a burselor sociale, precum si a sprijinului financiar prevazut de H.G nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor si a cuantumului sprijinului financiar ce se acorda elevilor in cadrul Programului national de protectie sociala     „Bani de liceu”, cu modificarile si completarile ulterioare.

Pentru verificarea veridicitatii datelor inscrise in declaratiile pe proprie raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia, primarii dispun efectuarea prin sondaj de anchete sociale. Anchetele sociale pot fi efectuate si la sesizarea unor terti.

Stabilirea dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei se realizeaza prin dispozitia primarului, care va contine cuantumul ajutorului calculat in functie de venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure.


SECURITATE SOCIALA PENTRU LUCRATORII MIGRANTI – REGULAMENTUL NR.1408/1971 privind aplicarea regimurilor de securitate sociala lucratorilor salariati, lucratorilor independenti si membrilor familiilor lor care se deplaseaza in interiorul Comunitatii, in domeniul prestatiilor familiale

In domeniul prestatiilor familiale, prevederile Regulamentului se aplica salariatilor sau persoanelor care desfasoara activitati independente, care se afla ori s-au aflat sub incidenta legislatiei din unul sau din mai multe state membre si care sunt cetateni ai unuia dintre statele membre ori sunt persoane apatride sau refugiati cu resedinta pe teritoriul unuia dintre statele membre, precum si membrilor familiilor acestora. Aceste persoane pot beneficia de urmatoarele prestatii familiale:

alocatia de stat pentru copii;

indemnizatia pentru cresterea copilului, sau dupa caz, stimulentul lunar;

indemnizatiile lunare pentru cresterea copilului cu handicap.

Tipul de formulare folosite

E 401- atestat privind componenta familiei in vederea acordarii prestatiilor familiale;

E 402 – atestat privind continuarea studiilor in vederea acordarii prestatiilor familiale;

E 405 – atestat privind totalizarea perioadelor de asigurare, de angajare sau de activitate independenta sau privind cazurile de ocupari succesive in mai multe state membre, intre termenele de plata prevazute de legislatia acestor state;

E 407 – certificat medical in vederea atribuirii unei alocatii familiale speciale sau unei alocatii familiale majorate pentru copiii cu handicap;

E 411 – cererea de informatii privind dreptul la prestatiile familiale in statul de resedinta al membrilor familiei;

E 001 – solicitarea, comunicarea de informatii, solicitarea de formulare sau relansarea unei cereri atunci cand formularele existente nu sunt adaptabile unei situatii date.





Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright