Pe langa problema grava de sanatate si sansele de viata sensibil diminuate cu care se confrunta, copiii infectati cu HIV/SIDA au si probleme legate de educatie sau de integrare sociala

Pe langa problema grava de sanatate si sansele de viata sensibil diminuate cu care se confrunta, copiii infectati cu HIV/SIDA au si probleme legate de educatie sau de integrare sociala. Acestia reprezinta una dintre categoriile cele mai excluse social. Copiii seropozitivi sunt adesea discriminati in mediul scolar si chiar de catre familia extinsa, de vecinatate, de comunitate.

Majoritatea acestor copii provin din familii cu venituri modeste, multe din mediul rural, fara posibilitati de sustinere a tratamentului si de satisfacere a nevoilor specifice. Proliferarea cazurilor SIDA la copii este strans asociata cu persistenta saraciei si dezorganizarea familiilor in care se afla acestia, surse ale excluziunii in continuare. Costurile enorme ale tratamentului nu pot fi acoperite sau adancesc dramatic saracia familiilor, de aceea suportul din partea statului sau a altor organizatii devine esential. Mai putin de jumatate din cazurile inregistrate se afla sub tratament.

Copiii cu dizabilitati

Copii cu dizabilitati prezinta inca o situatie dificila in privinta egalitatii drepturilor, a programelor de integrare sociala si de normalizare a conditiilor de viata. Pot fi identificate cateva aspecte problematice: 

Expertiza si interventia precoce

Expertiza insuficienta a copiilor cu dizabilitati la varste mici reprezinta una dintre cele mai importante probleme. Pentru multi dintre copii, momentul identificarii dizabilitatii ca si indrumarea catre serviciile adecvate coincid cu intrarea in sistemul scolar (Musu, Vrasmas, 2000). Sarcina depistarii copiilor cu dizabilitati revine medicilor de familie, care nu sunt pregatiti pentru stabilirea unui diagnostic diferentiat si intocmirea unor programe specifice de recuperare. Absenta unor programe si a unor centre de depistare si interventie precoce a deficientelor, cu dotari adecvate din punct de vedere al resurselor umane si tehnice, afecteaza sansele de recuperare ale copiilor: identificarea cu intarziere a dizabilitatii elimina posibilitatea interventiei timpurii, cea mai eficienta in cazurile respective.

Serviciile de recuperare si integrare

Dezvoltarea unei retele de servicii de ingrijire in comunitate se afla abia la inceput.  Sunt preponderente inca serviciile de tip institutional, copilul nereusind sa dobandeasca deprinderile necesare unei vieti autonome. Planurile de recuperare si integrare nu sunt personalizate suficient, nu se bazeaza pe colaborarea specialistilor (medici, psihologi, pedagogi, asistenti sociali) cu reprezentantii comunitatii si cu familia. Comunitatea este inca putin implicata in procesul de ingrijire.

Chiar si in conditiile dezvoltarii si diversificarii programelor si serviciilor, acestea nu sunt suficient de bine cunoscute de catre potentialii beneficiari, de catre medicii de familie si chiar de catre specialistii care desfasoara activitati cu acesti copii.

Incluziunea in invatamantul de masa

Educatia acestor copii se realizeaza in continuare cu precadere in forme segregate, cu toate ca se manifesta tendinte remarcabile de includere in invatamantul obisnuit. Asigurarea accesului efectiv la educatie este foarte important, aceasta conferindu-le valorizarea sociala de care au nevoie si fiind baza pentru integrarea sociala viitoare. Pentru evitarea unei polarizari in educatie intre copiii cu dizabilitati si ansamblul populatiei de copii, este necesara sustinerea integrarii in cadrul invatamantului normal.

O problema cu consecinte importante in viitor o constituie antrenarea acestor copii din invatamantul special in cel de masa, cresterea sanselor de acces la educatie mediu-superioara, la invatamantul profesional si la cel superior. Pe de alta parte, incluziunea scolara pentru copiii cu dizabilitati vizeaza nu numai deschiderea scolilor obisnuite pentru copiii cu dizabilitati moderate sau usoare ci si deschiderea scolilor speciale pentru elevii cu dizabilitati severe.

Un obstacol important pentru integrare il reprezinta lipsa serviciilor de sprijin in scolile obisnuite in care sunt integrati si lipsa specialistilor pregatiti sa lucreze cu acesti copii : logopezi, psiho-pedagogi speciali.

In acelasi timp, imaginea copiilor cu dizabilitati, desi in schimbare, este inca preponderent negativa. Copiii, parintii si uneori chiar cadrele didactice din invatamantul obisnuit manifesta o atitudine ostila fata de integrarea acestora in clasele obisnuite. Este necesara o adaptare a programelor scolare, pregatirea cadrelor didactice pentru a lucra cu acesti elevi, campanii de informare si pregatire a actorilor sociali implicati in aceasta schimbare, dezvoltarea unei atitudini tolerante fata de acestia.