Legitimarea procesuala activa in contenciosul administrativ

Legitimarea procesuala activa in contenciosul administrativ

1. Actiunea persoanei fizice sau juridice. Legea precizeaza pentru inceput, facand aplicarea art.52 din Constitutia republicata in 2003, faptul ca “orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata”, si ca “se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept”.

Termenul “persoana vatamata” este definit ca desemnand orice persoana titulara a unui drept ori a unui interes legitim, vatamata de o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri Sunt asimilate persoanei vatamate si grupul de persoane fizice, fara personalitate juridica, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum si organismele sociale care invoca vatamarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor si intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.

In definitia legala data notiunii de “persoana vatamata” in art.2 alin.1 lit.a se pot identifica trei parti distincte:

a) persoana vatamata este in primul rand o persoana fizica sau juridica titulara a unui drept (subiectiv), definit in alta sectiune ca fiind “orice drept prevazut de Constitutie, de lege sau de alt act normativ, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ”.

Persoanele fizice sau juridice pot fi vatamate in depturile lor si prin efectul tacerii administrative sau a refuzului nejustificat de rezolvare a cererii, aceste fapte administrative fiind asimilate actelor administrative (art.2 alin.2).

Persoanele fizice sau juridice trebuie sa aiba capacitate juridica si procesuala. Persoanele fizice pot actiona in contencios administrativ chiar daca nu au cetatenia romana, deoarece legea nu face nici o precizare in acest sens[1].

b) In al doilea rand, sunt asociate persoanelor vatamate si grupurile de persoane fizice. Intentia legiuitorului a fost aceea de a crea un fel de actiune colectiva, intemeiata pe comunitatea de drepturi si interese vatamate, exercitata in comun de mai multe persoane fizice.

Doua observatii se impun in legatura cu acest text[2]:

textul legal este neconstitutional in raport cu art.52 din legea fundamentala, care se refera exclusiv la “persoane” (1), iar daca il interpretam in sensul ca actiunile sunt introduse separat de persoanele fizice, el dubleaza, in mod inutil, dispozitiile art.47 C.pr. civ. – “mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca obiectul pricinii este un drept sau o obligatiune comuna ori daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza” (2). Formarea unui “grup” de persoane fizice in vederea introducerii actiunii are, prin umare, importanta doar organizatorica, informala, fara a avea consecinte juridice in plan procesual.

In aceasta ordine de idei, si persoanele juridice pot introduce actiune separat, urmand a fi apoi obligate prin decizia judecatorului sa-si desemneze un mandatar. Din aceasta perspectiva, nu vedem ratiunea omiterii persoanelor juridice din textul legal comentat, si nici preferinta aratata fata de persoanele fizice.

1.2. Conform legii, sunt “asimilate” persoanei vatamate si organismele sociale care invoca vatamarea prin actul administrativ atacat a unui interes legitim public, fie a drepturilor si intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.

In primul rand, din analiza textului rezulta ca suntem in prezenta unei actiuni de contencios administrativ obiectiv, ce vizeaza anularea actului administrativ, in temeiul interesului public. Actiunea este asimilata in ceea ce priveste celelalte aspecte in totalitate actiunii persoanei fizice sau juridice vatamate in drepturi. Prin urmare, termenele de intentare sunt aceleasi, la fel procedura prealabila administrativa.

Consideram, insa, ca anumite elemente ale actiunii persoanelor fizice sau juridice vatamate nu au aplicabilitate aici: este vorba in primul rand de posibilitatea de a cere despagubiri (despagubirile pot fi cerute numai in cazul contenciosului administrativ subiectiv, atunci cand sunt vatamate drepturi si libertati private, personale). Vor putea fi solicitate doar cheltuieli de judecata. De asemenea, ilegalitatea actului administrativ atacat trebuie sa fie una obiectiva, afectand legalitatea obiectiva, si nu una subiectiva, intemeiata pe vatamarea unui drept subiectiv al organismului social.

Cat priveste notiunea de organisme sociale interesate ea este definita in art.2 alin.1 lit.s) din lege: structuri neguvernamentale, sindicate, asociatii, fundatii si altele asemenea, care au ca obiect de activitate protectia drepturilor diferitelor categorii de cetateni sau, dupa caz, buna functionare a serviciilor publice administrative.

Legea prevede expres[3] posibilitatea tertului fata de actul administrativ individual de a contesta actul administrativ, chiar daca nu i se adreseaza direct. Consideram textul superfluu, aceasta posibilitate reiesind clar atat din art.1 alin.1: “orice persoana care se considera vatamata [ . ] se poate adresa [ . ]”, cat si din ansamblul reglementarii contenciosului administrativ, fiind recunoscuta de asemenea si de practica judiciara inca din perioada de aplicare a Legii nr.29/1990. Oarecum utila era doar precizarea referitoare la curgerea termenelor de contestare pentru terti - de la luarea la cunostinta a actului administrativ (art.7 alin.3). Conditionarea referitoare la interdictia ”luarii la cunostinta” nu mai tarziu de 6 luni de la emiterea actului, prevazuta la art 7 alin. 7, a fost declarata neconstitutionala, prin urmare luiarea la cunostinta poate avea loc oricand

1.4. Tot in beneficiul persoanei fizice, legea reglementeaza pentru prima data in dreptul nostru si o actiune intentata de institutia Avocatului poporului. Astfel, daca Avocatul Poporului, in urma controlului realizat, potrivit legii sale organice, apreciaza ca ilegalitatea actului sau refuzul autoritatii administrative de a-si realiza atributiile legale nu poate fi inlaturat decat prin justitie, poate sesiza instanta competenta de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petitionarul dobandeste de drept calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate. Daca petitionarul nu isi insuseste actiunea formulata de Avocatul Poporului la primul termen de judecata, instanta de contencios administrativ anuleaza cererea (art.1, alin 3).

Pe parcursul procesului de adoptare a legii, Avocatul poporului in functie dar si Guvernul, in punctele lor de vedere au criticat initiativa din proiect, considerand ca institutia in cauza nu se poate substitui cetatenilor in exercitarea drepturilor lor procesuale, nu poate prelua interesele cetatenilor; acest lucru ar fi impotriva spiritului institutiei, ale carei origini se afla in institutia Ombudsman-ului nordic si european, care abordeaza in activitatea sa o etica necontencioasa de solutionare a petitiilor utilizand in acest sens procedura medierii si fara a declansa un proces[5]. Curtea constitutionala a declarat insa prin Decizia nr. textul ca fiind constitutional[6].

Solutia intentarii actiunii de catre Avocatul poporului este extrem de criticabila, indiferent din ce perspectiva privim:

- daca, in urma anchetei efectuate de Avocatul poporului, petitionarul este determinat sa se judece cu administratia, el ar putea intenta actiunea singur, fara ca pornirea procesului de catre Avocatul poporului sa se justifice – de altfel, suntem convinsi ca aceasta va fi si conduita practica adoptata de institutie in aplicarea legii, adica indrumarea petitionarului catre justitie printr-o actiune in nume propriu.

- daca, dimpotriva, petitionarul nu este hotarat sa se judece cu administratia, introducerea lui oarecum “fortata” in proces, de catre Avocatul poporului, nu-si are rostul, intrucat oricum continuarea procesului depinde de petitionar, care poate si renunta la litigiu.

- Avocatul poporului devine, in conditiile legii, un adevarat avocat pledant, cel putin pana la momentul preluarii actiunii de catre persoana fizica, ori nu aceasta este menirea institutiei, care trebuie sa ramana echidistanta fata de partile litigiului.

Petitionarul devine reclamant din momentul in care este introdusa actiunea, (“de drept” – art.1 alin.3 teza a doua), prin urmare el va fi citat in cauza in aceasta calitate, preluand procesul. Avocatul poporului nu mai poate interveni dupa acest moment in nici un fel in proces, concluzie ce reiese si din formularea art.28 alin.3 din Legea nr.554/2004 conform caruia “actiunile introduse de persoanele de drept public si de orice autoritate publica, in apararea unui interes public, precum si cele introduse impotriva actelor administrative normative nu mai pot fi retrase, cu exceptia situatiei in care sunt formulate si pentru apararea drepturilor sau intereselor legitime de care pot dispune persoanele fizice sau juridice de drept privat.

Se ridica intrebarea cine achita taxa de timbru pentru actiunea in contencios administrativ, petitionarul sau Avocatul poporului? Deoarece este vorba de o taxa de timbru judiciar (3,7 lei[7]), ea trebuie platita anticipat (adica odata cu introducerea cererii de chemare in judecata). Solutia este aceea a platii taxei de timbru de catre petitionar, la prima zi de infatisare la care a fost citat in calitate de reclamant. Refuzul sau de a achita taxa reprezinta si o desistare, renuntare la proces, posibila, spre deosebire de desistarea Avocatului poporului, interzisa expres prin art.28 alin.2. din lege.

Avocatul poporului nu este obligat sa efectueze procedura prealabila (art.7 alin.5). In acest context, legitimarea procesuala activa speciala a Avocatului poporului pune intr-un con de umbra dispozitiile legale care conditioneaza actiunea directa in contencios administrativ de indeplinirea unor formalitati, cum ar fi termenul de introducere si procedura prealabila.

Astfel, persoana fizica care nu efectueaza procedura prealabila sau care pierde termenul de sesizare directa a instantei de contencios administrativ (6 luni de la comunicarea actului), se poate adresa Avocatului poporului, pentru care termenul de sesizare a instantei (tot de 6 luni) curge de la data la care a cunoscut existenta actului nelegal (art.11 alin.3), adica din momentul sesizarii de catre petitionar. Prin urmare, din pacate, lipsa de diligenta a persoanei fizice poate fi acoperita prin apelarea la sprijinul procesual al Avocatului poporului, efectul fiind reinvierea termenelor de contestare; nu credem ca acesta este spiritul reglementarii, insa nimic nu impiedica practic o astfel de conduita. Bineinteles ca Avocatul poporului nu este obligat sa exercite actiunea.

In aceeasi maniera, legea reglementeaza in numele si pe seama persoanei fizice sau juridice si o actiune de contencios administrativ subiectiv a Ministerului public. Astfel, Ministerul Public, atunci cand, in urma exercitarii atributiilor prevazute de legea sa organica, apreciaza ca incalcarile drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor se datoreaza existentei unor acte administrative unilaterale individuale ale autoritatilor publice emise cu exces de putere, sesizeaza instanta de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vatamate, cu acordul prealabil al acestora. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate.

Este o actiune asemanatoare celei puse la dispozitia Avocatului poporului, cu deosebirea ca Avocatul poporului poate actiona numai in numele persoanelor fizice, nu si juridice. Obiectul cererii il constituie un act administrativ emis cu exces de putere de o autoritate publica, nu si refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri sau tacerea administrativa, prin urmare:

ANALIZA: Importanta guvernarii corporative ANALIZA: Regulamentul, directiva decizia; Recomandari, avize - izvoare secundare de drept

- actul este ilegal din punct de vedere subiectiv, deoarece dreptul de apreciere al autoritatii publice, conferit de o anumita lege sau care decurge din tacerea legii, a fost exercitat cu incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prevazute de Constitutie sau de lege, adica cu exces de putere[8], astfel cum este definit de lege.

- actul atacat poate fi emis nu numai de autoritatile administrative, ci de orice autoritate publica, adica de “orice organ de stat sau al unitatilor administrativ teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public”, precum si de persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public, persoane asimilate, in sensul legii, autoritatilor publice (art.2 alin.1 lit.b).

Din analiza dispozitiilor legale, putem trage concluzia ca Ministerul public devine aparatorul drepturilor si libertatilor persoanelor fizice si juridice in fata abuzurilor administratiei publice. In consecinta, actiunea de contencios administrativ subiectiv exercitata de Ministerul public ridica acelasi tip de probleme ca si actiunea Avocatului poporului.

2. Actiunea de contencios administrativ obiectiv a Ministerului public. Ministerul public are menirea de a reprezenta, in activitatea judiciara, interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor[9]. Cand Ministerul Public apreciaza ca prin emiterea unui act administrativ normativ, se vatama un interes public, va sesiza instanta de contencios administrativ competenta de la sediul autoritatii publice emitente. Instanta, din oficiu sau la cerere, poate introduce in cauza organismele sociale cu personalitate juridica interesate.

In temeiul existentei unui interes legitim public, definit de lege ca fiind “interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice”[10], Ministerul public are asadar posibilitatea de a intenta o actiune de contencios administrativ obiectiv. Acesta vizeaza doar actele administrative normative, nu si cele individuale, si, fiind un contencios obiectiv, urmareste doar anularea actului, nu si despagubiri.

Spre deosebire de actiunea de contencios administrativ subiectiv, care poate fi intentata dupa ce, in exercitarea atributiilor proprii, Ministerul public apreciaza ca incalcarea drepturilor persoanelor se datoreaza unui act administrativ, in cazul actiunii de contencios administrativ obiectiv legea nu mai conditioneaza intentarea actiunii de concluziile reiesite din activitatea de urmarire penala, in consecinta Ministerul public poate actiona fie din oficiu, in urma exercitarii competentelor legale, fie la cererea unor persoane fizice sau juridice.

Obiectul actiunii il constituie anularea actului administrativ normativ, fiind exclusa posibilitatea de a solicita despagubiri sau emiterea unui alt act administrativ. Justificarea acestei solutii rezida in faptul ca Ministerul public actioneaza ca aparator al legalitatii obiective, al bunei functionari a administratiei publice, si nu in vederea apararii unui drept subiectiv, propriu.

O dispozitie speciala, pe care o regasim doar in cazul actiunii de contencios administrativ obiectiv a Ministerului public, prevede ca instanta, din oficiu sau la cerere, poate introduce in cauza organismele sociale cu personalitate juridica interesate (art.1 alin.9).

De asemenea, Ministerul public poate cere instantei, actionand la cerere sau din oficiu, in temeiul art.14 alin.3 din lege, suspendarea actului administrativ normativ, insa numai in prezenta unor anumite conditii, si anume ca interesul public pretins a fi aparat sa fie unul major, de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ. Instanta va rezolva cererea de urgenta si cu precadere cu citarea partilor (art.14 alin.2). Observam ca interesul public major vizeaza servicii publice nationale, nu si locale, solutie inexplicabila si criticabila, deoarece acestea din urma sunt cele mai afectate de deciziile luate de catre guvernanti la nivel central. Astfel, este binecunoscuta situatia administratiilor locale obligate sa preia anumite servicii publice teritoriale aflate anterior in competenta administratiei centrale, fara sa li se asigure si sursele de finantare corespunzatoare, asa cum prevede legea si conventiile internationale la care tara noastra este parte. In aceasta situatie, cererea Ministerului public ar fi binevenita, desi exista intotdeauna posibilitatea ca autoritatile locale sa actioneze ele insele, in numele colectivitatilor locale pe care le reprezinta. De asemenea, se pot ivi situatii in care functionarea serviciilor publice nationale sa fie afectate prin acte normative emise la nivel local sau judetean.

3. Actiunea persoanelor de drept public. In conditiile legii, actiuni in contencios administrativ pot fi introduse de prefect, de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, precum si de orice persoana de drept public vatamata intr-un drept (1) sau, dupa caz, cand s-a vatamat un interes legitim (2).

In teza a doua (2), textul se refera la legitimarea procesuala activa a persoanelor juridice de drept public, legitimare care observam ca putea fi dedusa foarte usor si din formularea generala a art.1 alin.1, referitoare la “persoane”, deoarece persoanele pot fi fizice sau juridice, de drept privat sau de drept public. Prin urmare, nu era strict necesara aceasta precizare, cum ca si persoanele de drept public pot intenta actiuni de contencios administrativ subiectiv.

Suntem in prezenta unui contencios subiectiv, atunci cand sunt vatamate drepturile persoanelor juridice de drept public (1), respectiv a unui contencios obiectiv, ce rezulta din formularea impersonala “s-a vatamat un interes legitim” din finalul textului, ce poate fi interpretata in sensul ca se refera si la interesul legitim public (2).

Persoanele de drept public sunt Statul roman, reprezentat prin Ministerul finantelor, Guvern (Cancelaria Primului Ministru este cea care are personalitate juridica), ministerele , judetul, orasul si comuna , precum si alte entitati declarate ca atare prin legi sau hotarari de Guvern (Fondul roman de Dezvoltare Sociala[13], Agentia Nationala a Functionarilor Publici , etc.).

4. Actiunea Prefectului si Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Tutela administrativa. Legea nr.554/2004 reglementeaza un aspect care apartine, ca domeniu de reglementare speciala Legii administratiei locale si Statutului functionarilor publici. Este vorba de dreptul prefectului de a ataca, in termenele prevazute in lege, in fata instantei de contencios administrativ, actele emise de autoritatile administratiei publice locale, daca le considera nelegale, si de posibilitatea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici de a ataca in fata instantei de contencios administrativ actele autoritatilor publice centrale si locale prin care se incalca legislatia privind functia publica, in conditiile prezentei legi si ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata. In ambele cazuri, pana la solutionarea cauzei, actul atacat este suspendat de drept.

Tutela administrativa este o notiune consacrata a doctrinei dreptului administrativ, desemnand un control exercitat de organe centrale asupra organelor locale descentralizate, autonome. Ea are doua forme: prima, mai ”dura”, da dreptul autoritatii de tutela (reprezentanta puterii centrale) sa anuleze, sa aprobe, sa autorizeze actul administrativ emis de o autoritate descentralizata, pe cand forma moderata confera autoritatii de tutela doar dreptul de sesizare a unei jurisdictii administrative in vederea anularii acelui act administrativ . Pana in 2004, cea mai cunoscuta forma de tutela administrativa din legislatia noastra era cea jurisdictionalizata, exercitata de prefect asupra actelor autoritatilor administratiei publice locale

In prezent, avem doua astfel de autoritati publice, insarcinate cu tutela administrativa:

a) prefectul, care este autoritate de tutela administrativa jurisdictionalizata pentru autoritatile administratiei publice locale. In aceasta calitate, prefectul poate ataca in fata instantei de contencios administrativ, dispozitiile primarului, hotararile consiliului local, dispozitiile presedintelui consiliului judetean si hotararile consiliului judetean. Prefectul exercita actiunea in contencios administrativ ca reprezentant al statului, in temeiul textelor constitutionale art.123 alin.5 din Constitutie (“prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, in cazul in care considera actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept”), ale Legii nr.340/2004 privind institutia prefectului[17], ca lege speciala, si ale legii contenciosului administrativ, ca lege generala, prin urmare are legitimare procesuala activa conferita prin aceste reglementari[18].

Termenul de contestare este diferit, in functie de tipul actului administrativ:

(1) actele administrative individuale pot fi atacate in termenul de 6 luni prevazut de art.11 alin.1 din Legea contenciosului administrativ, cu posibilitatea de prelungire a termenului la un an, in temeiul art.11 alin.2, pentru motive temeinice. Actiunea se formuleaza in termenul prevazut la art. 11 alin. (1), care incepe sa curga de la momentul comunicarii actului catre prefect art. (3. alin. (1).

(2) actele administrative normative vor putea fi atacate oricand, in baza art.11 alin.4 din Legea contenciosului administrativ.

Obiectul controlului de tutela administrativa exercitat de prefect este actul administrativ, insa si faptele sau actele asimilate prin legea contenciosului administrativ, actului administrativ unilateral – tacerea administrativa si refuzul nejustificat de rezolvare a cererii.

Astfel, prefectul, actionand in temeiul dreptului si interesului legitim public conferit prin art.3 alin.1din Legea nr.554/2004, are posibilitatea, atunci cand constata ca inactiunea unei autoritati publice este contrara interesului public, sa solicite acesteia, printr-o petitie, indeplinirea atributiilor legale, iar in cazul tacerii sau a refuzului, poate duce conflictul in fata instantei de contencios administrativ, care va obliga autoritatea publica la realizarea atributiilor legale. Este cazul, spre exemplu, al primarului care refuza sa inainteze consiliului local proiectul de buget local, sau al consiliului local care refuza sa ia act de incetarea mandatului de consilier local pe alte temeiuri decat incompatibilitatea. Inactiunea poate fi sanctionata insa numai atunci cand ea are legatura cu o atributie de putere “legata” a autoritatii publice, nu si atunci cand ea vizeaza atributii exercitate cu putere discretionara, deoarece institutia de control nu se poate substitui celei controlate.

Obiectul cererii de chemare in judecata introdusa de prefect poate fi doar anularea in tot sau in parte a actului ilegal. Prefectul nu poate cere despagubiri, deoarece aceasta posibilitate este conferita prin Legea nr.554/2004 doar persoanelor fizice sau juridice.

● Actul administrativ unilateral atacat de prefect este suspendat de drept, din momentul introducerii actiunii si pana la solutionarea cauzei, solutie menita a impiedica producerea unor pagube bugetelor locale sau bunei functionari a administratiei publice locale[19]. Din pacate, aceasta prevedere este folosita deseori de prefect, organ politic, pentru sicanarea autoritatilor locale conduse de demintari de alta orientare politica, prin urmare consideram ca si prefectul ar trebui sa aiba obligatia de a justifica, in fata instantei, necesitataea suspendarii actului atacat.

● Legea 340/2004 prevedea ca in exercitarea atributiei cu privire la verificarea legalitatii actelor administrative ale consiliului judetean, ale presedintelui consiliului judetean, ale consiliului local sau ale primarului, prefectul, cu cel putin 10 zile inaintea introducerii actiunii in contenciosul administrativ, va solicita autoritatilor care au emis actul, cu motivarea necesara, reanalizarea actului socotit nelegal, in vederea modificarii sau, dupa caz, a revocarii acestuia.

Practica administrativa a demonstrat ca, prin utilizarea acestei atentionari a autoritatii publice emitente, litigiul poate fi evitat, autoritatea publica fiind mai interesata sa-si revoce actul decat sa-i fie anulat de catre instanta; pe de alta parte, de multe ori ilegalitatea actului nu este sesizata de emitent (mai ales in localitatile rurale, care duc lipsa de personal competent), iar, prin cererea de reanalizare, acestuia i se ofera posibilitatea de a reveni asupra actului ilegal, dovedind buna credinta.

Din datele statistice , reiese cu evidenta importanta procedurii prealabile administrative si eficienta ei in cadrul controlului exercitat de prefect, atunci cand autoritatile locale sunt de buna credinta. In majoritatea cazurilor, se observa o rata de succes de peste 85%, ceea ce dovedeste eficienta maxima a procedurii prealabile.

Din pacate, dupa modificarile din 2007, in ciuda opiniilor doctrinare care sustineau aceasta procedura prealabila, ea a fost exclusa prin abrogarea expresa a dispozitiilor din Legea 340/2004.

● Pentru admiterea actiunii, prefectul va trebui sa faca dovada si a unui interes procesual; astfel, prefectul (de fapt, prin intermediul acestei institutii, statul roman) nu are interes, spre exemplu, in anularea unui act administrativ care si-a epuizat deja efectele juridice in mod definitiv si complet – o autorizatie de demolare, de pilda. Actiunea prefectului este scutita de taxa de timbru, si se judeca de urgenta si cu precadere, termenele de judecata neputand depasi 10 zile.

b) Agentia Nationala a Functionarilor Publici, in temeiul art.3 alin.2 din Legea nr.554/2004, este autoritate de tutela administrativa jurisdictionalizata pentru toate autoritatile publice, centrale si locale, insa numai intr-un domeniu strict determinat, acela al raporturilor de functie publica.

Actiunea poate fi introdusa fie impotriva actelor administrative ilegale ce au ca obiect raporturi de functie publica, fie impotriva refuzului nejustificat sau tacerii administrative, art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004 fiind deplin aplicabil. Astfel, spre exemplu, Agentia va putea contesta actele administrative de numire in functie emise cu incalcarea legii, dar si refuzul autoritatilor publice de a-si indeplini obligatiile derivate din legislatia functiei publice, cum este aceea de a organiza concurs pentru o functie vacanta, sau de a asigura evaluarea anuala a functionarilor publici.

In doctrina s-a apreciat, pe buna dreptate, ca Agentia este obligata sa cerceteze toate sesizarile privind incalcarea legii prin acte sau fapte administrative din domeniul funtiei publice, nu se poate limita la constatarile facute cu ocazia activitatii de control efectuate din proprie initiativa[21].

● Nici in acest caz procedura prealabila prevazuta de art.7 alin.1 nu este obligatorie (art.7 alin.5), solutie criticabila atata vreme cat nici Legea nr.188/1999 nu impune o astfel de atentionare a organului emitent , care astfel nu are obligatia de a incerca medierea, si de a pune capat litigiului in faza administrativa, mai putin costisitoare decat cea judiciara. Agentia Nationala a Functionarilor Publici are insa posibilitatea de a efectua procedura prealabila, deoarece textul nu ii interzice acest lucru; singura diferenta este ca efectuarea recursului administrativ nu proroga termenul de sesizare a instantei de contencios administrativ.

● Agentia Nationala a Functionarilor Publici va fi nevoita sa achite taxa de timbru, deoarece nu este scutita prin lege speciala ca in cazul prefectului, consideratiile critice de mai sus fiind reiterabile aici.

● Actul atacat (nu si refuzul[23]) este suspendat de drept, iar termenele de contestare sunt si aici diferite, in functie de tipul actului contestat:

(1) in cazul actelor individuale, 6 luni (art.11 alin.1) de la momentul comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data incheierii procesului-verbal de conciliere, dupa caz. (art.11 alin.2) deoarece Agentia Nationala a Functionarilor Publici este o autoritate publica direct interesata de actele administrative emise de autoritatile locale in domeniul functiei publice, aceste acte vor trebui obligatoriu comunicate Agentiei de catre secretarul unitatii administrativ teritoriale, in termen de 10 zile de la adoptare sau emitere, obligatie ce rezulta din art.85 alin.1 lit.h din Legea nr.215/2001.

(2) actele administrative normative vor putea fi atacate oricand, in baza art.11 alin.4. Este cazul, spre exemplu, al hotararilor de Guvern adoptate cu incalcarea dispozitiilor legale din domeniul functiei publice, sau al ordinelor ministeriale ce au ca obiect situatia juridica a functionarilor publici dintr-un anumit domeniu de activitate, ilegale.

● Atat in cazul actiunii prefectului, cat si a celei exercitate de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, legalitatea actului administrativ atacat va fi analizata de catre instanta de contencios administrativ in mod obiectiv, nu subiectiv, aici intervenind deja traditionala distinctie intre contenciosul obiectiv si cel subiectiv. Astfel, Contenciosul obiectiv are la baza notiunea de “drept obiectiv”, inteleasa ca o regula, un comandament de drept , independent de subiectele raportului juridic concret, care au drepturi subiective .

Cu alte cuvinte, in timp ce contenciosul subiectiv are in centrul sau grija pentru drepturile subiective ale persoanelor, oferindu-le acestora mijloace juridice de aparare a acestor drepturi in fata abuzurilor administratiei, contenciosul obiectiv evoca necesitatea respectarii, in activitatea administratiei publice, a regulilor impersonale de drept, subsumate campului semantic al sintagmei “drept obiectiv”.