Examen de practica din judetul Covasna , privind prima faza necontencioasa a procesului de verificare a legalitatii actelor administrative exercitat de catre prefect

Examen de practica din judetul Covasna[1], privind prima faza necontencioasa a procesului de verificare a legalitatii actelor administrative exercitat de catre prefect

1.     Consiliul local Valea Crisului prin Hotararea nr. 52/2008 a stabilit organizarea referendumului local in vederea consultarii cetatenilor din Comuna Valea Crisului privind modificarea limitelor teritoriale ale judetului Covasna, conform initiativei legislative “Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc” , iar, intrucat art. 12 (1) din Legea nr. 3/2000 prevede expres faptul ca “organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala, sunt probleme de interes national si ca atare nu pot face obiectul unor referendumuri locale”, si, intucat art. 3 (3) din Constitutia Romaniei prevede ca teritoriul tarii este organizat, sub aspect administrativ, in comune, orase si judete, iar prin hotararea ce formeaza obiectul litigiului se intentioneaza crearea unei forme de organizare administrativ – teritoriala in afara Constitutiei Romaniei, aceasta hotarare a fost revocata prin Hotararea nr. 71/2008.

2.     Consiliul local Barcani prin Hotararea nr. 2/2008 a stabilit regimul impozitelor si taxelor locale pentru anul 2008, hotarare ce a format obiectul unei reanalizari intrucat taxele amintite in cuprinsul hotararii trebuiesc stabilite in mod concret de Consiliul local Barcani.

3.     Tot obiect al unei reanalizari a facut si art. 3 al Hotararii nr. 3/2008 a Consiliului Local Catalina care stabilea organizarea pazei bunurilor, valorilor si persoanelor pe anul 2008, avand in vedere ca acesta cuprindea dispozitii discriminatorii si contradictorii. Astfel, potrivit art. 30 (6) din Legea nr. 273/2006, privind finantele publice locale, modificata, “Taxele speciale se incaseaza numai de la persoanele fizice și juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.”

4.     Consiliul local Covasna prin Hotararea nr. 10/2008 a stabilit concesionarea prin licitatie publica a unui spatiu din incinta cladirii pietei agroalimentare, fapt pentru care, aceasta nefiind adoptata cu respectarea cvorumului prevazut de art. 45 (3) din Legea nr. 215/2001, republicata, conform careia hotararile privind patrimoniul se adopta cu votul a doua treimi din numarul total al consilierilor locali in functie, a fost revocata prin Hotararea nr. 36/2008.

5.     Consiliul local Brates a reanalizat Hotararea nr. 16/2008 privind modificarea Hotararii nr. 2/2008 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2008 intrucat modificarea taxei pentru terenurile aflate in extravilan trebuie sa se faca astfel incat in urma acestei operatii sa reiasa care sunt nivelurile aplicabile in anul 2008 in functie de zonele A, B, C, si D, si, de asemenea, revocarea taxei pentru autovehiculele de transport marfa, respectiv pentru combinatii de autovehicule de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, intrucat cuantumurile stabilite contravin celor prevazute de O.U.G. nr. 155/2007 pentru modificarea alin. (4) si (5) ale art. 263 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

6.     Consiliul local al comunei Barcani prin Hotararea nr. 11/2008 a stabilit aderarea comunei Barcani la Asociatia Comunelor din Romania fapt care a dus la reanalizarea acestei hotarari si revocarea art. 3 al Hotararii in cauza avand in vedere ca acesta incalca art. 124 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, republicata, care prevede ca ”consiliile locale si consiliile judetene pot da in folosinta gratuita pe termen limitat, bunuri mobile si imobile proprietate publica sau privata, locala ori judeteana , dupa caz , persoanelor juridice fara scop lucrativ, care desfasoara activitate de binefacere sau de utilitate publica ori serviciilor publice”, intrucat masura luata este nelegala deoarece Asociatia Comunelor din Romania nu desfasoara activitati de binefacere sau de utilitate publica si, de asemenea, nu sunt prevazute perioada si spatiile din primaria a carei dare in folosinta se aproba.

7.     Consiliul local al orasului Covasna prin Hotararea nr. 53/2008 a stabilit acordarea mandatului general de reprezentare in fata instantelor judecatoresti a Consiliului local al orasului Covasna. Verificand legalitatea acestei hotarari se constata incalcarea prevederilor Legii nr. 215/2001 a administratiei publice locale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cele ale O.G. nr. 35/2002 pentru aprobarea regulamentului – cadru de organizare si functionare a consiliilor locale, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, potrivit art. 79¹ din O.G. nr.35/2002 cu modificarile si completarile ulterioare, ”apararea intereselor consiliului local in fata instantelor de judecata se face de persoanele angajate, potrivit art.79¹, daca acestea au pregatirea profesionala corespunzatoare, sau de un aparator ales, in masura in care asistenta juridica nu poate fi asigurata altfel.Cheltuielile se suporta din bugetul local”. De asemenea, in conformitate cu art. 67 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ”Primarul reprezinta comuna sau orasul in relatiile cu alte autoritati publice, cu persoanele fizice sau juridice, romane sau straine, precum si in justitie”.

8.   Consiliul local Borosneu Mare prin Hotararea nr. 11/2008 a stabilit darea in chirie a unei suprafete de 200 mp din pasunea comunala, motiv pentru care a fost revocata prin Hotararea nr. 23/2008. Verificand legalitatea Hotararii nr.11/2008 se constata urmatoarele elemente de nelegalitate:

nerespectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata cu modificarile si completarile ulterioare care in art. 34 prevede ca ”actele normative trebuie redactate intr-un limbaj si stil juridic specific normativ, concis , sobru, clar si precis care sa excluda orice echivoc, cu respectarea stricta a regulilor gramaticale si de ortografie”. Aceasta prevedere legala este contrazisa si, in acelasi timp, incalcata de catre textul Hotararii nr. 11/2008, prin care se aproba ”in principiu”, inchirierea unei suprafete de 200 mp din pasunea comunala.

- nerespectarea prevederilor Legii nr. 215/2001, republicata, a administratiei publice locale care in art. 123 prevede posibilitatea inchirierii bunurilor din domeniul privat sau public al unitatii administrativ – teritoriale si nicidecum inchirierea, in principiu,a acestora.

inaplicabilitatea, in cazul de fata, a dispozitiilor art. 18 alin.1 lit.a din O.U.G. nr. 34/2006 intrucat acestea vizeaza licitatia, ca procedura de atribuire a contractului de achizitie publica.

9.     Primaria Borosneu Mare prin Dispozitia nr. 101/2008 a numit comisia de evaluare a ofertelor pentru inchirierea suprafetei de 200 mp din domeniul privat al comunei Borosneu Mare care este revocata prin Dispozitia nr.105/2008 intrucat este contrara dispozitiilor art. 36 alin.5 lit.b din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, republicata, care prevede ”consiliul local hotaraste vanzarea, concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate privata a comunei, orasului sau municipiului, dupa caz, in conditiile legii”. Fata de aceste prevederi Dispozitia nr. 101/2008 apare ca nelegala, intrucat se constata ca primarul a luat masura numirii comisiei de evaluare inainte ca, consiliul local sa fi aprobat prin hotarare masura inchirierii, prin licitatie publica, a suprafetei de 200 mp.

10.  Primaria  comunei Ghidfalau prin Dispozitia nr. 237/2008 a acordat sprijin financiar la constituirea familiei, dispozitie care este modificata prin Dispozitia nr. 239/2008. Verificandu-se legalitatea dispozitiei in cauza se constata ca, cuantumul sprijinului financiar acordat, in valoare de 676 lei a fost in mod gresit calculat. Astfel, potrivit art. 7 din Legea nr. 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei ”cuantumul sprijinului financiar reprezinta echivalentul in lei a 200 euro si se acorda o singura data. Sprijinul financiar se acorda in lei si se calculeaza la cursul de schimb valutar al Bancii Nationale a Romaniei din ziua lucratoare precedenta emiterii dispozitiei primarului”. In consecinta, cuantumul ajutorului financiar acordat trebuia sa fie de 734 lei, iar nu de 676 lei, cum gresit si nelegal a fost stabilit prin Dispozitia nr. 237/2008.

Legea nr. 554/2004, modificata prevede in art. 7 alin. 5 faptul ca ”in cazul actiunilor introduse de prefect […] nu este obligatorie procedura prealabila”. Nu va fi obligatorie procedura prealabila, dar se mentine procedura solicitarii reanalizarii actelor administratiei publice locale, considerate nelegale de catre prefect. Procedura prealabila nu este obligatorie pentru introducerea actiunii de catre prefect, in aceste conditii, intrucat el nu exercita aceste actiuni in nume propriu, ca persoana fizica, pentru nesocotirea unui drept subiectiv, ci ca autoritate publica, pentru apararea unui interes public.[2]

Pozitia privilegiata, am putea spune, a prefectului fata de celelalte persoane fizice, vatamate intr-un drept sau interes legitim, referitoare la excluderea prefectului de la obligatia respectarii procedurii prealabile, prevazute de Legea contenciosului administrativ, exista de altfel si sub imperiul vechii Legi a contenciosului administrativ nr. 29/1990. Prefectul nu era obligat sa respecte procedura prealabila prevazuta de Legea nr. 29/1990, ci se aplica legea speciala, cea a administratiei publice locale.

ESEU: Dezvoltare regionala - test grila ESEU: Politicile de solidaritate, politici sociale si coeziunea europeana

In ceea ce priveste termenul de introducere a actiunii, prefectul poate introduce actiunea in fata instantei de contencios administrativ, impotriva unui act administrativ individual al autoritatilor administratiei publice locale in termen de 6 luni de la data cand a cunoscut existenta actului nelegal.

Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa si peste termenul de 6 luni, dar nu mai tarziu de 1 an de la data emiterii actului.

Daca termenul de 6 luni este un termen de prescriptie, asa cum il numeste Legea nr. 554/2004, termenul de 1 an este unul de decadere. Termenul de decadere constituie un interval de timp inlauntrul caruia titularul unui drept subiectiv este obligat sa-si exercite acel drept, sub sanctiunea stingerii lui. Termenul de prescriptie reprezinta un interval de timp in care, potrivit legii, neexercitarea unui drept la actiune in sens material de catre titularul sau are ca efect stingerea acestui drept.

Deosebirea esentiala intre aceste termene consta in faptul ca termenul de prescriptie, spre deosebire de termenul de decadere, este susceptibil de suspendare, intrerupere si repunere in termen.

In versiunea initiala a propunerii legislative privind noua Lege a contenciosului administrativ, s-a ales solutia unui singur  termen de 6 luni. In urma sesizarilor instantelor judecatoresti si nu numai a acestora, care sustineau ca renuntarea la termenul de 1 an ar reprezenta o greseala, s-a revenit la conceptia „traditionala” a unui termen mic si a unui termen mare, cu precizarea ca termenul mic a fost prelungit de la 30 de zile la 6 luni.[3] Termenul de 6 luni reprezinta regula, de acest termen beneficiaza toate subiectele de drept, fara nici o conditionare. In timp ce termenul mai mare, de 1 an de zile, apare ca o exceptie, el ramane la latitudinea instantei, care va aprecia daca motivele invocate sunt, in mod real, motive temeinice sau nu.[4]

In ceea ce priveste actele cu caracter normativ emise de autoritatile administratiei publice locale, considerate nelegale, ele pot fi atacate oricand, art. 11 alin. 4 reprezentand o noutate in legislatia administrativa romana. Solutia caracterului imprescriptibil al acestor actiuni este determinata de „filozofia Constitutiei cu privire la exceptia de neconstitutionalitate care este imprescriptibila”.[5]

Analizand evolutia termenelor prevazute de lege pentru introducerea actiunilor in instanta de catre prefect, constatam ca acestea difera simtitor de la o lege la alta: Legea nr. 69/1991 prevedea un termen de 15 zile de la data comunicarii actului, termen care a generat numeroase discutii la vremea respectiva; Legea nr. 69/1991, republicata in 1996, mentiona un termen de 30 de zile de la comunicarea actului, facand specificarea ca este un termen de decadere; O.U.G. nr. 22/1997 nu mai prevedea nici un termen de introducere a actiunii in justitie; Legea nr. 215/2001 restabilea un termen de 30 de zile in care prefectul putea ataca actele respective la instantele de contencios administrativ; Legea nr. 340/2004 preia termenul de 30 de zile, dar, in urma adoptarii Legii nr. 554/2004, termenul de introducere a actiunii se modifica, el devenind de 6 luni, dupa caz, de 1 an pentru actele individuale, iar actele normative pot fi atacate oricand.

Reglementarea ce instituia termenul de 15 zile pentru atacarea actelor, din momentul comunicarii lor, asa cum aparea in Legea nr. 69/1991, in forma sa initiala, a generat discutii aprinse la vremea respectiva, in urma declararii ei drept neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala, prin Decizia nr.137/1994. Decizia s-a argumentat prin faptul ca, intrucat actiunea prefectului prevazuta in art. 122 alin. 4 din Constitutia din 1991 nu era supusa pe plan constitutional, nici unei conditionari sau limitari, orice prevedere intr-o lege care consacra termene pentru introducerea actiunii de catre prefect este o prevedere contrara Constitutiei.[6]

Unii autori[7] carora ne raliem, s-au pronuntat in sensul in care nu era necesara o consacrare de acest gen in Constitutie, asa cum s-a facut pentru persoanele fizice si juridice vatamate deoarece prefectul nu actioneaza in nume propriu, ca persoana vatamata, in aceste litigii, ci reprezinta statul, puterea publica, deci un interes general, care, atunci cand este lezat printr-un act al consiliului judetean, al consiliului local sau al primarului, trebuie sa fie cat mai urgent reparat, fapt ce justifica o interventie cat mai rapida a prefectului si statuarea unui termen cat mai scurt.

In plus, a recunoaste prefectului dreptul de a ataca oricand un act administrativ adoptat s-au emis de o autoritate a administratiei publice locale autonome, ar avea consecinte politice nedorite. Astfel, in caz de numire a unui nou prefect, acesta din urma ar putea duce o campanie de atacare in justitie a actelor care in viziunea sa sunt ilegale, desi ele au fost controlate si apreciate ca legale de catre prefectul anterior.

Intr-o alta opinie[8], s-a afirmat faptul ca nu se poate sustine solutia Curtii Constitutionale – unica autoritate de jurisdictie constitutionala, deoarece s-ar ajunge la declararea ca neconstitutionale a tuturor termenelor de prescriptie si a celor de decadere prevazute in dreptul material si in dreptul procesual.

Termenul de 15 zile a fost considerat un termen de procedura administrativa[9], neputand avea consecinte procesual – civile, neputand atrage decaderea din dreptul prefectului pentru exercitarea actiunii in fata instantei de contencios administrativ, deci, in lipsa unor prevederi exprese, nerespectarea lui atragea consecinte doar in planul raspunderii administrative a celor vinovati.

Acest termen, asa cum am vazut anterior, a suferit numeroase modificari.

In ceea ce priveste documentele necesare pentru atacarea in fata instantei de contencios administrativ a actelor considerate nelegale, ale autoritatilor administratiei publice locale, conform Legii nr. 554/2004, prefectul, in calitate de reclamant, va anexa la actiune, copia actului administrativ pe care il ataca sau, dupa caz, actul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii sale. In situatia in care nu a primit nici un raspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii certificata prin numarul si data inregistrarii la autoritatea publica, percum si orice inscris ce dovedeste indeplinirea procedurii prevazute de lege.

In materia contenciosului administrativ, suspendarea executarii actului administrativ, se face numai la cerere si se dispune numai de instanta de judecata. Suspendarea executarii actului administrativ are, deci, natura unei masuri procesuale facultative. Art. 14 (1) din Legea nr. 554/2004 statueaza ca, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, odata cu sesizarea autoritatii publice care a emis actul, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ pana la pronuntarea instantei de fond.

Spre deosebire de actele atacate de persoanele fizice si juridice, care se considera vatamate intru-un drepr sau interes legitim, actele administrative atacate de catre prefect se suspend de drept (art. 3 (3) din Legea nr. 554/2004).

De altfel, suspendarea de drept, in asemenea conditii, opera si in virtutea Legii nr. 69/1991 (art. 101 (1) ), a Legii nr. 69/1991 republicata (art. 111 (1) ), a O.U.G nr. 22/1997 (art. 104), a Legii nr. 215/2001 (art. 135 (1) ) si in art. 26 (1) teza a II-a din Legea nr. 340/2004, iar Legea nr. 29/1990 in art. 9 statua ca instanta de judecata avea posibilitatea ca, in cazuri bine justificate si pentru a preveni producerea unor pagube iminente, sa dispuna prin hotarare, la cererea reclamantului, suspendarea executarii actului administrativ pana la solutionarea actiunii.

O.U.G nr. 179/2005 nu mai prevede, in cadrul art. 26, faptul ca actul atacat este suspendat de drept, in cazul prefectului, atata timp cat acest lucru este prevazut expres in noua Lege a contenciosului administrativ.

Solutia suspendarii de drept reprezinta o preluare in Legea contenciosului administrativ a principiului consacrat in art. 123 (5) teza a II-a din noua Constitutie.

Privitor la efectele suspendarii de drept, incetarea temporara a consecintelor actului dureaza pana la ramanerea definitiva a hotararii in urma recursului, spre deosebire de suspendarea judecatoreasca, ce inceteaza de drept prin pronuntarea hotararii instantei de fond, indiferent ca se admite actiunea sau ca se respinge. Instanta de recurs, la randul ei, poate dispune, la cererea partii, o noua suspendare a executarii actului ce formeaza obiectul litigiului, cu aceleasi consecinte ca la instanta de fond.[10]

Se pot constata mai multe diferente, in ceea ce priveste regimul si conditiile in care o persoana, vatamata intru-un drept sau interes legitim, poate ataca un act administrativ, si cele ce se aplica prefectului.

Daca masura suspendarii judiciare poate fi atacata cu recurs separat sau odata cu fondul, in termen de 5 zile de la pronuntare, in cazul suspendarii de drept, o asemenea posibilitate procesuala nu poate opera.[11]

O alta diferenta se observa cu privire la data de la care curge termenul de introducere a actiunii: in cazul actelor administrative individuale, pentru persoana vatamata – termenul curge de la data primirii raspunsului la plangerea prealabila sau, dupa caz, de la data comunicarii refuzului nejustificat, de solutionare a cererii; de la data expirarii termenului legal de solutionare a cererii, fara a se depasi termenul de 1 an de la data emiterii actului; ori de la data incheierii procesului – verbal de finalizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor administrative. Prefectul, in schimb, poate introduce actiunea in termen de 6 luni, care curge de la data la care a cunoscut existenta actului nelegal, dar nu mai tarziu de 1 an de la data emiterii actului.

O alta diferenta consta in faptul ca actiunea introdusa de persoana vatamata intru-un drept sau interes legitim, are caracterul unei actiuni personale, fiind vorba despre lezarea unui drept subiectiv, spre deosebire de actiunea introdusa de catre prefect, care nu are caracter personal, avand ca obiect garantarea legalitatii, acesta actionand ca reprezentant al Guvernului si ca aparator al intereselor generale. Fiind vorba de o actiune publica, prefectul nu are de indeplinit conditia existentei unui drept subiectiv ori a unui interes legitim lezat.[12]

De asemenea, spre deosebire de alte personae ce exercita actiunea impotriva actului administrativ care le-a lezat un drept subiectiv, pentru introducerea actiunii de catre prefect, procedura prealabila nu este obligatorie. Art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004 prevede ca inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept sau intr-un interes legitim al sau, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte a acestuia.

Plangerea se poate adresa in egala masura organului ierarhic superior, daca acesta exista. In cazul actelor administrative unilaterale, se poate introduce pentru motive temeinice, si peste termenul prevazut, de 30 de zile, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este un termen de prescriptie.

Este indreptatita sa introduca plangere prealabila si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul in care a luat cunostinta, pe orice cale, de existenta acestuia, in limitele termenului de 6 luni.

Plangerea prealabila, formulata potrivit alineatului 1, se solutioneaza in termen de 30 de zile.

Aceasta este procedura prealabila care nu este obligatorie pentru prefect, potrivit Legii contenciosului administrativ.

Legea nr. 554/2004, modificata, ca si Legea anterioara nr. 29/1990, precizeaza ca actiunile introduse in temeiul prezentei legi sunt supuse taxelor de timbru prevazute de lege, cu exceptia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.

Prefectul este scutit de taxa de timbru, in temeiul art. 26 (1) al Legii nr. 340/2004, modificata prin O.U.G nr. 179/2005. Ea se impune, in opinia unor autori, intrucat ar fi absurd sa fie supusa taxei de timbru exercitarea unei obligatii legale ale unei autoritati a statului[13], reprezentant al Guvernului in cazul nostru.

Avandu-se in vedere aceasta calitate in care actioneaza prefectul, in doctrina s-a conturat o similitudine intre actiunea prefectului si cea a procurorului, ambii actionand pentru respectarea legii. Ca atare, similitudinea calitatii in care actioneaza in justitie cei doi trebuie sa determine si un regim juridic identic de taxare a actiunilor lor.

Conform art. 13 (1) din Legea nr. 554/2004, la primirea cererii, instanta va dispune citarea partilor si va putea cere autoritatii al carei act este atacat, sa i se comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei. Daca autoritatea publica nu trimite in termenul stabilit de instanta lucrarile cerute, conducatorul acesteia va fi obligat, prin incheiere interlocutorie, sa plateasca statului, cu titlu de amenda judiciara, 10% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.

Cererile adresate instantei se judeca in regim de urgenta si cu precadere in sedinta publica, in completul stabilit de lege.

Noua Lege a contenciosului administrativ revine cu formularea „se judeca de urgenta” pe care o intalneam in Legea nr. 29/1990, dar mai adauga si „cu precadere”, ceea ce inseamna ca, dintre cauzele care presupun procedura de urgenta, litigiile de contencios administrativ au prioritate[14]. Insasi Legea nr. 340/2004, modificata prin O.U.G nr. 179/2005, prevede ca actiunea introdusa de prefect pentru anularea unui act admninistrativ al autoritatilor administratiei publice locale socotit nelegal se judeca in regim de urgenta. Ea se comleteaza cu prevederile Legii contenciosului administrativ.

Termenele de judecata nu pot fi mai mari de 10 zile. Partile sunt legal citate, daca citatia le-a fost comunicata cel putin cu o zi inaintea judecatii.

Hotararile prin care se solutioneaza fondul cauzei se pronunta in ziua in care au luat sfarsit dezbaterile. In situatii deosebite pronuntarea poate fi amanata cel mult 2 zile. Hotararile instantei de contencios administrativ pot fi de admitere in tot sau in parte sau de respingere a actiunii.

Instanta va aprecia asupra legalitatii actului si in cazul in care va constata ca nu este legal, va pronunta anularea actului administrativ, in totalitate sau numai in parte.

In dreptul administrativ roman nu se face o distinctie foarte clara intre nulitatile absolute si cele relative. In doctrina s-a apreciat ca incalcarea unor dispozitii legale care ocrotesc drepturi si interese exclusive personale, atrage sanctiunea nulitatii relative a actelor administrative, iar actiunea in anulare poate fi promovata numai de catre titularul drepturilor sau intereselor legitime lezate prin actul ilegal. Incalcarea unor dispozitii legale de ordine publica, prin care se ocroteste un interes general, atrage sanctiunea nulitatii absolute a actelor administrative, care poate fi ceruta sau invocata, pe cale de exceptie, de autoritatile administratiei publice imputernicite prin lege, precum si de orice alta persoana interesata sau de instanta de judecata.

Printre cauzele de nulitate absoluta a actelor administrative se numara: depasirea competentei de catre autoritatea emitenta a actului administrativ – intrucat normele de competenta sunt de ordine publica, nerespectarea conditiilor de forma, prevazute expres de lege pentru validitatea unor acte administrative, nerespectarea oricaror dispozitii imperative ale legii, care ocrotesc un interes public, nesocotirea interesului general in favoarea unor interese personale.[15]

Ca urmare a anularii totale sau partiale a actului administrativ, instanta nu va putea elibera ea insasi un act si nici nu va putea modifica actul administrativ supus judecatii[16]. Ar insemna sa se recunoasca instantei judecatoresti dreptul de a se substitui unei autoritati administrative si de a exercita atributiile acesteia, ceea ce ar constitui o imixtiune a puterii judecatoresti in activitatea puterii executive, inadmisibila.

Hotararile pronuntate in prima instanta pot fi atacate numai cu recurs in termen de 15 zile de la pronuntare sau de la comunicare. Recursul suspenda executarea si se judeca de urgenta.

Tinand cont de specificul actiunii introduse de catre prefect, nu se pot cere despagubiri.[17]