Drepturile si indatoririle functionarilor publici

Drepturile si indatoririle functionarilor publici

In doctrina de drept public se fac referiri la o deontologie a functionarilor publici privita ca ansamblul atributiilor, obligatiilor morale si juridice ale acestora, necesare pentru indeplinirea misiunilor ce incumba functiilor lor, considerate ca indatoriri in slujba societatii, in scopul infaptuirii rationale, eficiente, operative si legale a administratiei publice si a satisfacerii drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice.

De mentionat ca, prin Legea nr.7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici sunt reglementate normele de conduita profesionala a functionarilor publici, norme obligatorii pentru toti functionarii publici, precum si pentru persoanele care ocupa temporar o functie publica, din cadrul autoritatilor si institutiilor publice.

Existenta sistemului functiei publice demonstreaza ca functionarilor publici nu le poate fi in mod necesar garantat un drept la cariera.

De regula, dupa efectuarea unei perioade de proba, la sfarsitul careia, daca nu corespunde cerintelor postului, stagiarul poate fi eliberat din functie, dupa indeplinirea unor formalitati, functionarul isi obtine titularizarea sau, potrivit unei expresii consacrate in dreptul german, isi obtine numirea pe viata, in cazul in care se dovedeste corespunzator.

In toate tarile Uniunii Europene, Statutul functionarilor publici prevede dreptul acestora la incadrarea intr-o functie echivalenta si varsarea unei indemnizatii compensatorii pe perioada in care acestia au fost privati de slujba.

Peste tot, exista insa si un sistem de sanctiuni disciplinare aplicabile in cazul abaterilor savarsite de functionari, cea mai grava fiind eliberarea din functie.

In ce priveste, participarea functionarilor la viata politica, acestia sunt supusi de regula, unei obligatii de loialitate fata de natiune si de institutiile sale.

Intr-o viziune sintetica se poate sustine ca, neutralitatea politica a functionarilor publici este o problema care are raspunsuri diferite, in functie de traditiile si de legislatia fiecarei tari in parte.

De asemenea se regaseste in toate tarile Uniunii, o obligatie de rezerva, distincta de obligatia de loialitate si cea privind discretia profesionala, care impune functionarilor o anumita retinere in exprimarea opiniilor, variabila in functie de moment, de locul unde se afla si de responsabilitatile specifice.

In ce priveste dreptul la greva al functionarilor publici exista variatii de la o tara la alta. Inaintea celui de-al doilea razboi mondial, cel mai raspandit principiu era interdictia dreptului la greva in serviciile publice. In prezent, greva ramane interzisa functionarilor publici, in sens strict, in Belgia, Danemarca, Germania si Portugalia.

Experienta tarilor ce cunosc o interdictie generala a grevei in sectorul public consta in faptul ca, o data ce miscarea grevista este suficient de puternica, devenind practic generalizata, amenintarea cu sanctiunile disciplinare sau chiar penale devine ineficienta.

Ca regula, in toate statele democratice se asteapta de la functionarul public, pe langa o solida competenta profesionala, neutralitate, loialitate, impartialitate, simt al datoriei si grija fata de interesul general.

Drepturile si obligatiile functionarilor publici pot fi impartite, intr-o opinie, in doua mari categorii si anume: drepturi si obligatii cu caracter general, pe care le au toti functionarii publici si drepturi si obligatii speciale, pe care le au numai anumite categorii de functionari publici.

Cea mai des intalnita delimitare din doctrina actuala romaneasca este insa, intre drepturi si obligatii care privesc situatia personala a functionarului (salarizare, concediu, protectie sociala) pe de-o parte, si drepturi si indatoriri specifice functiei publice detinute, indiferent de titular, pe de alta parte.

Drepturile si indatoririle functionarilor publici sunt reglementate in cap. V din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici republicata in 2007.

In ce priveste drepturile functionarilor publici ce privesc situatia personala a acestora, vom retine urmatoarele precizari facute de legiuitor.

“Pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din: a).salariul de baza; b). sporul pentru vechime in munca; c). suplimentul postului; d). suplimentul corespunzator treptei de salarizare. Functionarii publici beneficiaza de prime si alte drepturi salariale, in conditiile legii. Salarizarea functionarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici.”

In doctrina actuala, utilizarea termenului de “salariu” pentru a defini contraprestatia activitatii desfasurata de functionarii publici, acelasi termen cu cel utilizat in legislatia muncii, a fost criticata, datorita diferentelor de regim juridic existente.

ESEU: Dezvoltare regionala - test grila ESEU: Politicile de solidaritate, politici sociale si coeziunea europeana

In plus, in dreptul functiei publice se admite ca, salariul cuvenit functionarului public cuprinde o parte constanta (venitul de baza) si o parte variabila (sporuri, suplimente etc.).

In stransa legatura cu dreptul la salariu este reglementat si dreptul la durata normala a timpului de lucru, care este de regula, de 8 ore pe zi si de 40 ore pe saptamana, cu precizarea posibilitatii desfasurarii unor ore suplimentare, limitate la 360 pe an, platite cu un spor de 100% din salariul de baza, dar numai pentru functionarii publici de executie.

Functia se exercita in mod limitat in timp si in cadrul unui program bine determinat, care sa permita realizarea corespunzatoare a atributiilor.

“Functionarii publici au dreptul, in conditiile legii, la concediu de odihna, la concedii medicale si la alte concedii.”

Textul legal prevazand expres cele trei categorii de concediu, rezulta pentru autoritatea sau institutia publica unde functionarul public isi desfasoara activitatea o obligatie corelativa de a le acorda, in conditiile legislatiei speciale in materie.

Potrivit legii, “in perioada concediilor de boala, a concediilor de maternitate si a celor pentru cresterea si ingrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot inceta si nu pot fi modificate decat din initiativa functionarului public in cauza.”

“Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa asigure functionarilor publici, conditii normale de munca si igiena, de natura sa le ocroteasca sanatatea si integritatea fizica si psihica.”

Elementele esentiale ale acestui drept vizeaza: asigurarea conditiilor normale de munca si igiena, care sa ocroteasca sanatatea, integritatea fizica si psihica a persoanei; asistenta medicala gratuita in institutiile sanitare publice; ajutoare in cazul accidentelor de munca sau a bolilor profesionale.

“Functionarii publici beneficiaza de asistenta medicala, proteze si medicamente in conditiile legii.”

“Functionarii publici beneficiaza de pensii precum si de celelalte drepturi de asigurari sociale de stat, potrivit legii.”

In plus, legea prevede expres, dreptul la pensie de urmas.

Pe langa drepturile functionarilor publici pe perioada in care se afla in activitate, este firesc ca acestia sa mai beneficieze si de o serie de drepturi cuvenite la incetarea activitatii, adica a raportului de functie publica, materializate in primul rand in pensie, privita in doctrina occidentala ca, un tip de remuneratie cuvenit functionarului public la incetarea exercitarii functiei, ca urmare a retragerii sale din activitate.

Statutul functionarilor publici mai enunta dreptul acestora de a beneficia in exercitarea atributiilor lor de protectia legii, cu precizarea expresa a obligatiei autoritatii sau institutiei publice de a asigura protectie functionarului public impotriva amenintarilor, violentelor, faptelor de ultraj carora le-ar putea fi victima in exercitarea functiei publice sau in legatura cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau institutia publica va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.

De asemenea, Statutul reglementeaza obligatia autoritatii sau institutiei publice de a-l despagubi pe functionarul public in situatia in care acesta a suferit, din culpa autoritatii sau a institutiei publice, un prejudiciu material, in timpul indeplinirii atributiilor.

Dreptul la opinie al functionarilor publici este garantat

Aceasta dispozitie legala particularizeaza art.29 referitor la libertatea constiintei si art.30 din Constitutia republicata, referitor la libertatea de exprimare, legiuitorul constituant roman garantand atat libertatea de a avea o anumita opinie cat si libertatea de a exprima aceasta opinie.

In doctrina occidentala se sustine ca exercitiul acestui drept trebuie circumstantiat dupa cum functionarul se afla in timpul serviciului sau in afara orelor de serviciu.

Pentru a asigura totusi o protectie juridica completa a functionarilor fata de posibile discriminari rezultate din exercitarea dreptului la opinie s-a prevazut interzicerea oricarei discriminari intre functionarii publici pe criterii politice, sindicale, religioase, etnice, de sex, stare materiala, origine sociala sau de orice alta natura, privita in doctrina, ca un principiu de exercitare a drepturilor functionarilor publici.

Libertatea de opinie este inviolabila, dar libertatea de manifestare a opiniilor este limitata, sustinea un autor, chiar inainte de adoptarea Statutului. Aceasta limita este variabila in raport cu natura functiilor si cu gradul de raspundere al functionarilor. Obligatia de a se abtine in manifestarea opiniilor ar trebui sa fie mai stricta pentru functionarii superiori.

Ulterior dispozitiei statutare mai sus mentionate, prin Legea nr.161/2003 fusese adaugat un nou articol, potrivit caruia: “Functionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau in aplicarea prezentului statut si care il vizeaza in mod direct.”

“Dreptul de asociere sindicala este garantat functionarilor publici. Functionarii publici pot, in mod liber, sa infiinteze organizatii sindicale, sa adere la ele si sa exercite orice mandat in cadrul acestora. Fiind vorba de un drept, exercitarea nu este obligatorie, putand exista autoritati si institutii in care sa nu existe organizatii sindicale sau sa existe functionari publici care sa nu faca parte din ele.

In situatia in care inaltii functionari publici sau functionarii publici care au calitatea de ordonatori de credite sunt alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale, acestia au obligatia ca in termen de 15 zile de la alegerea in organele de conducere ale organizatiilor sindicale sa opteze pentru una dintre cele doua functii. In cazul in care functionarul public opteaza pentru desfasurarea activitatii in functia de conducere in organizatiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se suspenda pe o perioada egala cu cea a mandatului in functia de conducere din organizatia sindicala.

Functionarii publici se pot asocia in organizatii profesionale sau in alte organizatii avand ca scop protejarea intereselor profesionale.

Prin aceasta prevedere este consacrat dreptul de asociere sindicala, ca dimensiune a dreptului de asociere prevazut de art.40 din Constitutia republicata, el continand doar doua dimensiuni ale acestuia si anume: asocierea sindicala si asocierea profesionala.

Restrangerea exercitarii dreptului de asociere sindicala, potrivit doctrinei actuale, presupune respectarea dispozitiilor cu valoare de principiu consacrate prin norma constitutionala privitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.

“Functionarilor publici le este recunoscut dreptul la greva, in conditiile legii. Functionarii publici care se afla in greva nu beneficiaza de salariu si alte drepturi salariale pe durata grevei.

In esenta, dreptul la greva reprezinta un drept fundamental al salariatilor, consacrat de Constitutie pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale ale acestora. Nimic nu opreste ca statute speciale sa nu recunoasca un asemenea drept, din anumite considerente ce tin de regula de necesitatea asigurarii continuitatii unui serviciu public.

Astfel, legea speciala in materia solutionarii conflictelor de munca indica o serie de servicii publice in care declansarea grevei nu se poate face decat cu mentinerea a cel putin unei treimi din activitatea normala.

In doctrina actuala s-a exprimat si opinia potrivit careia, nu ar fi trebuit recunoscut dreptul la greva pentru functionarii publici, deoarece acesta este incompatibil cu scopul functiei publice, realizarea unui interes general, si cu caracterul acesteia de continuitate, functia trebuind sa se exercite fara intreruperile inerente actiunilor greviste.

Dupa cum constant se sustine in doctrina, in realitatea juridica nu exista drepturi si obligatii independente unele de altele. Fiecarui drept ii corespunde o obligatie corelativa si fiecare obligatie naste la randul sau, un drept. Astfel, drepturilor functionarilor publici le corespund anumite indatoriri care decurg din Statutul acestora.

Se distinge astfel in doctrina intre indatoriri legate de indeplinirea functiei si indatoriri legate de viata privata a functionarilor publici, legiuitorul rezumandu-se insa doar la prima categorie, a indatoririlor de serviciu.

In ce priveste enumerarea efectiva a indatoririlor functionarilor publici vom retine urmatoarele precizari facute de legiuitor.

“Functionarii publici au obligatia sa-si indeplineasca cu profesionalism, impartialitate si in conformitate cu legea, indatoririle de serviciu si sa se abtina de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului functionarilor publici. Functionarii publici de conducere sunt obligati sa sprijine propunerile si initiativele motivate ale personalului din subordine, in vederea imbunatatirii activitatii autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si a calitatii serviciilor publice oferite cetatenilor. Functionarii publici au indatorirea de a respecta normele de conduita profesionala si civica prevazute de lege.”

Profesionalismul se manifesta pe multiple planuri si anume in relatiile de serviciu, cu colegii din compartiment si din institutie, fata de superiorii si subordonatii ierarhici, dar si in exteriorul acesteia, cu persoanele fizice sau juridice cu care institutia intra in contact.

Functionarilor publici le este interzis sa ocupe functii de conducere in structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizatiilor carora le este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice sau ale fundatiilor ori asociatiilor care functioneaza pe langa partidele politice

Inaltilor functionari publici le este interzis sa faca parte din partide politice, organizatii carora le este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice sau din fundatiile ori asociatiile care functioneaza pe langa partidele politice.

Functionarii publici au obligatia ca, in exercitarea atributiilor ce le revin, sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea publica a convingerilor si preferintelor lor politice, sa nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizatie careia ii este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice.

Este vorba de o obligatie care trebuie obligatoriu coroborata cu dreptul la opinie garantat functionarilor publici, cu respectarea obligatiei de rezerva.

Fata de formularea initiala a acestei indatoriri a functionarilor publici, varianta actuala aduce o serie de circumstantieri, interzicandu-le expres sa intre in structurile de conducere ale partidelor politice.

Revenind la Statut, acesta prevede expres obligatia functionarilor publici de a se conforma dispozitiilor primite de la superiorii ierarhici, avand insa dreptul de a refuza, in scris si motivat, indeplinirea acestora, daca le considera ilegale.

“Functionarii publici au obligatia sa pastreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum si confidentialitatea in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care iau cunostinta in exercitarea functiei publice, in conditiile legii, cu exceptia informatiilor de interes public.”

Legea se refera la doua categorii de secrete, obligatia de a pastra informatiile ce reprezinta unul din cele doua tipuri de secrete, urmand a fi realizata cu respectarea legislatiei speciale in materie, referitoare la liberul acces la informatiile de interes public.

“Functionarilor publici le este interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altii, in considerarea functiei lor publice, daruri sau alte avantaje.

La numirea intr-o functie publica, precum si la incetarea raportului de serviciu, functionarii publici sunt obligati sa prezinte, in conditiile legii, conducatorului autoritatii sau institutiei publice, declaratia de avere. Declaratia de avere se actualizeaza anual, potrivit legii.

Functionarii publici au obligatia sa respecte intocmai regimul juridic al conflictului de interese si al incompatibilitatilor, stabilite potrivit legii

Statutul reglementeaza in detaliu, dreptul si obligatia functionarilor publici de a-si imbunatati in mod continuu abilitatile si pregatirea profesionala.

Legea consacra un regim juridic complex privitor la perfectionarea pregatirii profesionale care atrage drepturi si obligatii atat pentru functionarul in cauza cat si pentru autoritatea sau institutia publica, in care acesta isi desfasoara activitatea.

Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa prevada in bugetul anual propriu sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de perfectionare profesionala a functionarilor publici organizata la initiativa ori in interesul autoritatii sau institutiei publice.

Pe perioada in care functionarii publici urmeaza forme de perfectionare profesionala, beneficiaza de drepturile salariale cuvenite, in situatia in care acestea sunt: a). organizate la initiativa ori in interesul autoritatii sau institutiei publice; b). urmate la initiativa functionarului public, cu acordul conducatorului autoritatii sau institutiei publice.

Nu constituie forme de perfectionare profesionala si nu pot fi finantate din bugetul de stat sau din bugetul local, studiile universitare sau studiile de doctorat.