Consecintele si limitele principiului legalitatii

Consecintele si limitele principiului legalitatii

Obligatia respectarii legilor comporta, pentru administratie, o dubla exigenta: una negativa, care consta in aceea de a nu lua nici o decizie care ar putea contraveni legilor, cealalta pozitiva, care consta in aplicarea legilor, adica in luarea tuturor masurilor reglementare sau individuale care sunt necesare pentru aplicarea lor;

a) Consecinta negativa a principiului legalitatii priveste obligatia administratiei de a se abtine de la dispunerea unor masuri administrative, fie pe cale normativa, fie de natura individuala,care sa contravina normelor legale. In situatiile de abatere de la aceasta cerinta esentiala a principiului legalitatii, consecintele pot consta in sanctiuni: critica din partea clasei politice, antrenarea responsabilitatii civile, patrimoniale, disciplinare sau penale a agentilor vinovati, exercitarea recursului gratios, atacarea actelor in fata instantei de contencios administrativ, ridicarea exceptiei de ilegalitate in fata prefectului,s.a.;

b) Consecinta pozitiva a principiului legalitatii consta in obligatia administratiei de a avea o conduita pozitiva, conforma dreptului, de asigurare a aplicarii efective, eficace si eficiente a legii, in primul rand fata de situatiile de incalcare a ei; trebuie evitate situatiile de inertie din partea administratiei iar situatiile de incalcare a legi trebuie constatate si sanctionate;

Desi administratia dispune de o larga marja de apreciere, ea nu poate sa nu intervina sa edicteze actele necesare intr-o situatie periculoasa pentru ordinea publica, securitatea sau salubritatea publica, ea trebuind sa dispuna masurile necesare pentru a face sa inceteze starea de pericol; Ea este tinuta sa emita, intr-un termen rezonabil, regulamentele necesare aplicarii legii sau a regulamentelor superioare; in aceste situatii, administratia va fi obligata la reperarea daunelor cauzate prin neemiterea regulamentelor de aplicare si nu la emiterea respectivelor regulamente;

Ca mijloc de control, fisa postului serveste la prevenirea situatiei in care o persoana total necalificata poate sa primeasca postul respectiv, prin aceasta economisindu-se bani si timp si evitandu-se „performantele” necorespunzatoare. Prin controlul materialelor primite se evita afectarea de cheltuieli inutile in cazul in care acestea ar fi necorespunzatoare pentru intrebuintare.

Controlul direct

Controlul direct este destinat sa detecteze si sa anticipeze deviatiile de la standarde in diferite puncte ale desfasurarii procesului. El mai poate fi asimilat ca un proces de reglare (ajustare), deoarece permite sa se actioneze in timpul desfasurarii procesului sau activitatii respective. Corectiile si ajustarile pot fi efectuate pe masura ce sunt necesare.

Exista doua categorii de control direct (de reglaj): control de diagnostic si control terapeutic (reglare).

Controlul de diagnostic incearca sa determine ce abatere, deviere a avut loc. El ne spune ce este rau, dar nu si de ce. Diagnozele pot folosi instrumente bazate pe cele cinci simturi. Desigur, cel mai bun diagnostic poate fi pus atunci cand o persoana este familiarizata cu situatia respectiva si isi foloseste intuitia si experienta in descoperirea a ceea ce nu este in regula.

Controlul terapeutic „simte” atat ce, dar si de ce s-a intamplat ceva, apoi hotaraste actiunea corectiva. Cutiile de viteza automata sunt exemple de sisteme de control terapeutic incorporate in sistemul de transmisie al automobilelor. Tipic pentru controlul direct este faptul ca atat controlul, cat si corectia au loc in timpul procesului si nu la una sau mai multe zile dupa aceea.

Controlul post-operativ (final)<

c) Limitele principiului legalitatii privesc limitarea puterilor discretionare ale administratiei, fara a se aduce atingere supletei sale ori spiritului sau de initiativa; ea are nevoie de o anumita initiativa, de o anumita libertate de actiune, deoarece oportunitatea unor actiuni poate fi apreciata nemijlocit si in raport cu realitatea faptului administrativ, nu pe cale generala; vorbim despre puterea discretionara a administratiei, care poate fi mai intinsa sau mai restransa, functie de domeniile de reglementare, indeosebi in ceea ce priveste situatiile exceptionale sau circumstantele extraordinare si activitatile de tip special;