Finante
Tipuri de carduri - cardurile de debit, cardurile de creditTipuri de carduri n Cardurile de debit Piata cardurilor de debit este cea mai cuprinzatoare din Romania, odata cu obilgativitatea data companiilor de a plati salariile prin carduri. Beneficiarii acestiei masuri au fost bancile mari, care astfel si-au sporit cota de piata si implicit beneficiile (BCR, BANC-POST, BRD, RAIFFEISEN). De retinut este faptul ca, in urma unui studiu efectuat in 2003 de catre Gfk Romania, respondentii au declarat in proportie de 29 % ca isi aleg serviciile bancare (si deci implicit si cardurile) de la banci cunoscute, traditia pe piata contnad mai mult decat nivelul comisioanelor si acoperirea cu ATM, POS sau sucursale. Un card de debit este un mijloc de plata electronic, prin care posesorul are acces, de obicei la fondurile proprii, din contul aferent cardului. Pe piata romaneasca exista 119 caduri de debit, oferite de 26 de emitenti. Dintre acestea 70 % se adreseaza persoanelor fizice, iar restul persoanelor juridice( 55% in lei, 45 % in valuta). Cardurile de debit emise in Romania sunt emise in proportie de 99 % sub sigla Visa sau MasterCard. Cardurile de debit se diferentiaza in functie de mai multe caracteristici, dupa cum urmeaza : ● Utilizarea cardului poate fi nationala si internationala.Inca mai exista carduri care se utilizeaza national si nu doar cele de tip proprietar ci si cele emise sub sigla MasterCard si Visa, cu toate ca ele ar putea fi acceptate la plata si international. ● Moneda in care este emis cardul, depinde in primul rand de preferinta consumatorului si de tipul da card oferit, cardurile putand fi emise in RON, EURO sau USD.La unele tipuri de carduri conversia se face in mod automat in moneda tarii in care se face extragerea. ● Suma minima pentru emitere este cuprinsa in 0-100 Ron pentru cardurile pentru personae fizice si poate ajunge pana la 3500 EURO in cazul cardurilor emise pentru persoane juridice (business) ● Dobanda aferenta overdraftlui variaz intre 23 % si 33 % la lei si 9-15 % la euro sau USD. Plansa de dobanzi este comparabila cu cea a cardurilor de credit, sigura deosebire este, ca in cazul cardurilor de salariu dobanzile pot fi negociate, in functie de marimea si importanta companiei cu care banca a incheiat contractul cu privire la cardurile de salarii ● Marimea overdraftului poate varia de la 80% dintr-un salariu net la 6 salarii nete, in functie de banca. In unele cazuri overdraftul poate fi obtinut doar printr-un depozit de cash collateral gajat in favoarea bancii, sau cu un girant. De mentionat este ca nu toate bancile acorda overdraft pe cardul de debit, avand un motiv un plus de a-si vinde cardurile de credit, sau creditele, dupa caz. ● Platile de utilitati sunt permise de majoritatea bancilor mari, in mai toate cazurile posesorul de card trebuie sa autorizeze banca sa efectueze plati din contul de card, in numele posesorului catre furnizorul de utilitati. In cazul furnizorilor, de obicei sunt firme de telefonie fixa si mobila (Connex, Orange, Zapp, Cosmote, Romtelecom,Artelecom), dar si Electrica. Ideea MCTI ca posesorul de card sa-si plateasca impozitele si taxele direct de pe card nu este tocmai noua. In 24 octombrie 2004 era lansat serviciul e-Tax care ar fi trebuit sa ofere tocmai aceasta posibilitate, primaria Municipiului Timisoara si Bancpost au implementat un sistem integrat de plata electronica a taxelor si impozitelor locale. Sistemul este primul din Romania care permitea un ciclu complet de informare asupra taxelor datorate, precum si efectuarea platii taaxelor si impozitelor locale prin Internet (sau prin POS-uri gestionate de Banc Post), cu degrevarea de obligatii a platitorului de taxe. Serviciul de card, cu toate ca nu este la inceput, se bucura de o utilizare medie, si mai ales pentru extragere de numerar (unii posesori isi folosesc cardul doar odata pe luna cand extrag numerar tot salariul), chiar daca cifrele aferente tranzactiilor cu carduri cresc de la an la an. O posibila explicatie ar fi ca detinatorii de carduri de salarii nu cunosc lucruri elementare in ceea ce priveste folosirea acestora, adica faptul ca platile prin card la comercianti pe teritoriul Romaniei nu sunt comisionate. De cele mai multe ori, casierii si operatorii comerciali au lacune serioase in materie de carduri, iar statul nu se implica deloc in stimularea utilizarii cardurilor. Sigurii care incurajeaza intens tranzactiile cu carduri la cumparaturi sunt MasterCard si Visa, care ofera prin tragere la sorti premii in bani si excursii pentru utilizatori.
Cu o perioada in urma, posesorul de card era taxat pentru interogari de sold, dar si pentru tranzactii (retrageri de la bancomat din fondurile proprii, cumparaturi), mini-extrase de cont. Problema a degenerat, tot mai multi posesori de carduri de salarii nefiind multumiti atunci cand banca ii comisiona cu 2000 de lei pentru fiecare operatiune din salariul lor, si asa destul de mic. Explicatia era ca atunci cand s-a semnat contractul, persoanele de decizie au uitat sa-l si citeasca, luand astfel pozitii in defavoarea propriilor angajati. n Cardurile de credit Un card de credit este un mijloc de plata electronic prin care utilizatorul utilizeaza o linie de credit pusa la dispozitia sa de catre banca emitenta. Pe piata exista 19 emitenti de carduri de credit, 45 de tipuri de carduri si trei sigle emitente:Visa, MasterCard si American Express, precum si doua carduri proprietare Estima si Euroline. Pentru a alege un card de credit optim trebuie analizate mai multe conditii-caracteristici cum ar fi suma minima de plata, perioada de gratie, dobanda pentru credit, linia de credit acordata, taxa de emitere, taxa anuala de administrare, alte taxe. Suma minima de plata reprezinta procentul care trebuie returnat, de obicei dupa o luna, din linia de credit utilizata, comisioane si dobanzi. In cazul cardului de la ERS suma minima de plata este de 3%, reprezentand cea mai mica valoare de pe piata. Cea mai mare valoare este de 20 % si se intalneste la cardurile business de la BCR. Unele banci cer sa se ramburseze in totalitate dobanzile si comisioanele aferente tranzactiilor efectuate. O situatie deosebita o intalnim in privinta perioadei de gratie. Aceasta este un numar de zile variabil, de la o banca la alta, pana la sfarsitul carora posesorul de card poate returna banii aferenti tranzactiilor efectuate fara a plati nici o dobanda. De retinut este faptul ca perioada de gratie incepe din data de intai a lunii aferente tranzacttei si tine maximum pana in 29 luna viitoare, in cazul cardului MasterCard de la CEC. Cea mai mica perioada de gratie este de 30 de zile ceea ce real ar putea insemna o zi daca posesorul efectueaza o tranzactie pe 29. Dobanda aferenta creditului este o caracteristica importanta in alegerea unui card de credit, pentru ca romanii sunt foarte sensibili la dobanzi. Dobanzile anuale pentru carduri de credit se pot compara cu cele pentru credite de nevoi personale, dar sunt mai mici decat cele pentru credite de consum, situandu-se intre 17,5 % si 32 %. Cea mai scazuta este in cazul cardului MasterCard de la CEC, iar cea mai ridicata la cardurile ERS. Linia de credit acordata difera si ea de la banca la banca. In majoritatea cazurilor se acorda o linie de credit de pana la trei salarii nete conform scoringului. Scoringul este un punctaj stabilit pe baza unor criterii interne ale bancilor si care se calculeaza in general acordand importanta varstei solicitantului, vechimii in munca, starii civile etc. Limita de credit este dimensionata conform normelor BNR in vigoare, suma minima de plata adunata cu celelate rate la credite auto, nevoi personale si de consum nu trebuie sa depaseasca 30 % din venitul net al solicitantului, iar in cazul creditelor imobiliare sau ipotecare 40 % din venit. Majoritatea bancilor iau in calcul mai multe tipuri de venituri, de la salarii, pensii pana la chirii, dividente, comisioane din vanzari. In general pentru un card de credit pentru persoane fizice linia de credit in cazul cardurilor standard nu depaseste 5000 euro, pentru salariatii cu venituri foarte mari (peste 1000 euro) exista cardul gold cu care pot obtine si peste 5000 euro, in functie de venit. La cardurile business se poate ajunge la limite de 80000 RON. Taxele aferente cardului constituie o marja la care bancherii lucreaza pentru a face cardurile cat mai atractive, atat timp cat doaanda pentru linia de credit este relativ aceeasi la toate bancile, chiar daca romanul este sensibil la dobanzi. Bancile percep taxe de emitere la cardurile de credit incepand cu 10 Ron dar se poate ajunge si la 100 RON in cazul cardurilor gold. De remarcat este ca unele banci (Raiffeisen, BCR si Romexterra ) nu percep taxe de emitere pentru cardurile MasterCard, respectiv Visa gold.De ce? Pentru ca taxa anuala este mare. Din acest motiv, taxele anuale constituie o surpriza pentru multi dintre posesorii de carduri de credit, care nu au citit cu atentie contractul. Aceste taxe pot ajunge si la 100 Euro/an. Celelalte taxe si comisioane se concretizeaza in extrase de cont, comision de retragere de numerar (on-us, not on-us), asigurare de bani in regim de urgenta, penalizari ce pot ajunge la 70 % din valoarea creditului daca posesorul nu achita la scadenta suma minima datorata . Caracteristicile cardurilor de credit trebuie analizate foarte bine pentru a alege un card optim, astfel perioada de gratie este foarte importanta la rambursarea integrala a creditului, iar pentru cei care nu pot achita integral creditul utilizat intr-o luna, conteaza mai mult suma minima de rambursat si rata dobanzii. Trebuie tinut minte faptul ca intarzierea la plata atrage dobanzi penalizatoare ridicate, iar taxele si comisioanele pot parea neesentiale la prima vedere, insa nu este asa. Este foarte important si mediul de acceptare (electronic si/sau imprintere), cardurile embossate (cu literele in relief ) se pot folosi si la imprintere. In cazul utilizarii frecvente in strainatate este importanta moneda in care este emis cardul si comisionul perceput la tranzactiile comerciale. Deasemenea unele carduri de credit pot fi alimentate in regim de card de debit, pentru a permite achizitionarea bunurilor de valori care exced limita de credit. La cardurile de credit situatia este inversa ca la cele de debit in sensul ca tranzactiile la bancomate pierd teren in fata celor de la comercianti. O categorie mai speciala de carduri de credit o constituie cardurile co-branded. Acestea sunt considerate lovitura anului, atat de catre bancheri cat si de catre clienti. Motivul este ca se aproba repede si se poate cumpara orice din magazinul "agreat" de banca. Un card co-branded este un card de credit, dar care pe langa o dobanda mai ridicata si posibilitatea de a cumpara doar din magazine special alese (indeosebi electrocasnice) nu da dreptul utilizatorului (de obicei) de a extrage numerar si pune la dispozitie si celor cu venituri mici o linie de credit mai mare decat cea oferita de un card de credit obisnuit. Marile banci comerciale spera ca, odata cu lansarea cardurilor co-branded, sa dea lovitura in randul clientilor lor sau ai altor banci. Portofoliu de carduri este destul de mare, primul card fiind cel de la banca Tiriac cu Metro si continuand cu Astral Telecom de la Banca Transilvania, Finansbank cu Bucuresti Mall (CardAvantaj), Raiffeisen Bank - Connex, BRD a incheiat contracte cu Carrefour si Praktiker, iar BCR cu Altex. Potrivit statisticilor, pe piata bancara romaneasca s-au emis anul trecut peste 200.000 de carduri co-branded. Surprinzator, nu BCR sau BRD sunt liderii acestei piete, ci Banca Transilvania, cu aproape trei sferturi din total, datorita lansarii in 2005 a cardurilor co-branded cu Credisson International, atat de debit, cat si de credit. Principalele atractii de pe piata sunt Cardul BCR-Altex si cardul BRD-Praktiker. Cardul BCR - Altex are o limita de credit de pana la 5.000 euro, dar principala atractie consta in perioada de acordare: maximum doua ore. Cardul este emis sub sigla MasterCard, putand fi utilizat atat in tara, cat si in strainatate si se obtine numai in magazinele din reteaua ALTEX. El poate fi utilizat pentru achizitionarea de produse in reteaua ALTEX, dar si pentru alte operatiuni generate de nevoile personale ale posesorului (plata de bunuri si servicii, retragerea de numerar de la ATM-uri). Perioada de acordare a liniei de credit este de cinci ani, cu prelungire automata. O persoana cu venit mediu pe economie poate beneficia de un plafon de credit de circa 10.000 lei noi (100 milioane de lei vechi) daca nu are alte credite angajate. Tot in acest an, BRD Finance si Praktiker au lansat, pe 26 iulie, cardul de credit Praktiker, un produs de finantare flexibil, destinat tuturor celor care doresc sa achizitioneze produse si sa beneficieze de oferte speciale, disponibile in magazinele Praktiker. Acesta este al doilea card de cumparaturi oferit de BRD prin parteneriat cu un comerciant, primul fiind cardul de cumparaturi Carrefour BRD, lansat la sfarsitul lunii aprilie a acestui an. Detinatorii cardului de credit Praktiker vor avea in mod permanent la dispozitie un buget special, prin limita de creditare acordata (maximum 8.000 RON), care le va permite sa cumpere oricand doresc orice produs din magazinele Praktiker, fara a mai depinde de salariu. Acest card de credit este unic pe piata materialelor de constructii.
|