Sursele de creditare

1 Surse proprii (capital propriu)

Ca orice societate comerciala banca poseda un capital propriu (fonduri proprii), constituit din capitalul subscris si varsat de actionari, precum si o serie de fonduri (de dezvoltare, de rezerva, rezerva generala pentru riscul de credit) prelevate din profit.

Un mijloc de majorare a surselor proprii bancare este emiterea de obligatiuni. Insa trebuie avute in vedere costurile de lansare si dobanzile bancare cu implicatii asupra profitului.

2 Surse atrase

Una din functiile importante ale unei banci este aceea de a "capta" interesul persoanelor fizice si juridice prin atragerea de surse disponibile, in acest caz banca avand titlul de imprumutat.

Atragerea de capital de catre banca trebuie sa se faca in deplina siguranta si cu remunerarea corespunzatoare. Indeplinirea acestor conditii determina dimensiunea volumului plasamentelor la o banca.

Atragerea de fonduri poate imbraca forma de:

a)     depozite (la vedere, la termen);

b)     solduri creditoare ale conturilor societatilor comerciale;

c)      plasamente interbancare;

d)     refinantare solicitata BNR;

e)     reescont la BNR;

f)      linii de creditare externa.

Colectarea de pe piata a surplusului de disponibilitati de catre bancile comerciale este limitata de costul pe care le implica, bonificarea unei anumite dobanzi, reglementarile de prudenta bancara, respectiv asigurarea unei lichiditati minime si in functie de rezerva minima obligatorie

1.2.3.     Pretul creditului- dobanda si comisionul bancar.

3.1. Dobanda.

In conditiile economiei de piata se intalnesc mai multe concepte asupra dobanzii si anume: - conceptul clasic, neoclasic, keynes-ist si cel marxist.

a)       Conceptul clasic a fost elaborat de David Ricardo si A. Marshall. Conform acesteia, dobanda n-ar fi reglementata de rata la care se acorda imprumutul bancar, ci la rata profitului ce poate fi obtinut prin utilizarea capitalului, deci rata dobanzii este independenta de cantitatea sau valoarea banilor. Dobanda este vazuta ca fiind pretul platit pe o piata oarecare pentru folosirea capitalului, pret care tinde spre un nivel de echilibru la care cererea globala de capital pe acea pata este egala cu stocul global de capital oferit de acea piata.

b)       Conceptul neoclasic al dobanzii a fost elaborat de Hayek si Irving Fisher. Acestia considerau ca modificarea ratei dobanzii se poate identifica cu modificarile relative ale preturilor bunurilor de consum si respectiv ale bunurilor pentru investitii. Dobanda reprezinta pretul banilor de azi exprimat in banii de maine.

c)        Conceptul keynes-ist asupra dobanzii critica conceptul clasic si defineste dobanda ca o recompensa pentru renuntarea la lichiditate pe o anumita perioada de timp, ca o recompensa pentru neasteptare. Dupa Keynes, dobanda ar depinde de interactiunea dintre curba eficientei marginale (rata venitului fata de cost) si inclinatia psihologica fata de economii si deci ar masura refuzul acelora care poseda bani de a renunta la controlul imediat asupra lor.

d)       Conceptul marxist al dobanzii, abordeaza dobanda prin prisma izvorului ei, mergand pe idea ca dobanda ar reprezenta o parte din plusprodus, pe care si-o insuseste creditorul pentru cedarea temporara a capitalului de imprumutat.

In orice economie, dobanda se exprima in marimi relative cu ajutorul ratei dobanzii, calculate dupa relatia :

C

Rd =         *100

Unde:

Rd= rata dobanzii

D=dobanda la un imprumut pe timp de un an

C= suma acordata drept credit  

In economia de piata nivelul ratei dobanzii se formeaza pe piata capitalurilor in functie de raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut.

Se intalnesc doua practici de calculare a dobanzii:

metoda dobanzii simple

metoda dobanzii compuse

Calculul dobanzii simple in situatia in care creditele au o perioada de pana la un an se efectueaza dupa relatia :

C * n * Rd 360 * 100

D = , unde D- dobanda in suma absoluta

C- capitalul imprumutat

n- nr.de zile pentru care se realizeaza

creditarea

Rd- rata dobanzii

Calculul dobanzii compuse se practica in situatia in care perioada de creditare este mai mare de un an. Aceasta perioada se poate exprima in ani intregi sau in numar intregi de ani plus fractiuni de un an.

a) Daca perioada de creditare este exprimata in ani intregi, dobanda se calculeaza pe baza relatiei :

D = C1 - C0 = C0 * (1+Rd ) -- C0 = C0 * [ (1+Rd ) - 1 ]

unde:

D- dobanda perceputa;

C1- capitalul fructificat;

C0- capitalul initial;

Rd- rata dobanzii;

n- nr.de ani cat dureaza creditarea.

b) In cazul in care perioada creditarii este formata din ani intregi plus fractiuni de un an, calculul dobanzii se face dupa relatia :

C0 * (1+Rd ) * nz * Rd 360 * 100

D = C1 - C0 = ( C0 * (1+Rd ) + ) -- C0

, nz- nr.de zile ale fractiunii

Pentru toate categoriile de credit acordate, banca incaseaza dobanzi care se stabilesc de Consiliul de Administratie al bancii in functie de evolutia costului resurselor pe piata financiara. Nivelul acestor dobanzi se comunica in scris unitarilor teritoriale ale bancii de catre Centrala si se calculeaza lunar, incepand cu ziua acordarii creditului si pana la data de 25 a fiecarei luni. Ele sunt prevazute in contractele de credite incheiate cu clientii, iar orice modificare ulterioara de dobanda va fi comunicata in scris acestora.

Incasarea dobanzilor se face cu prioritate din disponibilitatile existente in conturile beneficiarilor de credite sau direct din conturile de credite ale imprumutatilor. Dobanzile datorate si neachitate din lipsa de disponibil in conturile debitorilor se trec la restanta incepand cu ziua urmatoare celei pentru care s-a facut calculul de dobanda. Pentru dobanzile restante se calculeaza penalitati de intarziere. Procentul de penalitati se stabileste de Consiliul de Administrate si este prevazut in contractul de credite. Daca pe parcursul utilizarii creditului apar intarzieri in rambursarea ratelor de credit, banca percepe o dobanda penalizatoare ce se stabileste de Consiliul de Administratie si este de asemenea prevazut in contractele de credite incheiate cu beneficiarii.

3. Comisionul bancar.

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

Pentru diferitele operatiuni efectuate de banca in contul clientului se percepe un comision. Ori de cate ori are loc o operatiune, clientul este informat asupra marimii comisionului, care se va retine de banca direct din cont. Tipurile si nivelurile comisioanelor variaza de la banca la banca fiind diferentiate in functie de serviciile si produsele bancare oferite prin operatiunile efectuate in cont.

In functie de serviciile oferite clientilor sai, in activitatea de creditare banca stabileste si incaseaza urmatoarele comisioane :

Comision pentru analiza documentatiei si instrumentarea creditului, care se stabileste in suma fixa si se aplica la valoarea creditului aprobat; se incaseaza in momentul acordarii acestuia;

Comision pentru gestionarea creditului, stabilit in procent ce se aplica la valoarea creditului in momentul acordarii; se incaseaza in momentul acordarii acestuia;

Comision pentru neutilizarea creditelor aprobate, care se stabileste in procente ce se aplica asupra soldului zilnic neutilizat, calcularea si incasarea acestuia facandu-se lunar, odata cu dobanda;

Comision pentru rescadentarea ratelor de credit, care se stabileste in procente ce se aplica la valoarea ratei rescadentate, calcularea si incasarea acestuia facandu-se odata cu incheierea actului aditional de rescadentare.

Comision pentru reinnoirea liniei de credit, stabilit in procente, ce se aplica la valoarea plafonului care face obiectul reinnoirii si se incaseaza in momentul reinnoirii;

Comision pentru scrisori de garantie bancara, care se stabileste in procente ce se aplica asupra valorii scrisorii de garantie bancara si se incaseaza in momentul eliberarii;

Comision pentru rambursare in avans, stabilit in procente, care se aplica la suma creditului rambursata in avans.

Nivelele comisioanelor se stabilesc de Consiliul de Administratie si se comunica in scris unitarilor teritoriale ale bancii pentru a putea fi prevazute in contractele de credite incheiate cu beneficiarii.

1.2.4.     Garantarea creditelor.

In conformitate cu prevederile legii bancare la acordarea creditelor, banca va trebui sa urmareasca ca solicitantii sa prezinte credibilitate pentru rambursarea creditelor acordate lor, la scadenta. Pentru minimalizarea riscurilor legate de recuperarea creantelor in raporturile sale cu debitorul banca solicita garantarea creditelor[1].

Executarea garantiilor, constituite contractual, in conditiile legii, permite bancii recuperarea creantelor in conditiile in care debitorul nu isi onoreaza obligatiile asumate[2].

In vederea acordarii creditelor banca va putea solicita una sau mai multe garantii personale sau reale, ori alte tipuri de garantii.

Se urmareste in primul rand ca garantiile sa fie foarte bine determinate si determinabile pentru a le putea executa - ambiguitatea unei garantii prin nedefinirea ei corespunzator poate crea probleme in recuperarea creantei in cazul unei executari silite.

Garantiile reprezinta mijloace juridice care confera creditorului garantat anumite prerogative suplimentare: prioritate in satisfacerea creantei fata de alti creditori si posibilitatea urmaririi altei persoane decat debitorul

Clasificarea garantiilor acceptate de catre Banca:

Dupa obiectul garantiilor, acestea pot fi:

• Dreptul de gaj general
• Garantii personale
• Garantii reale: acestea la randul lor putand fii:

- mobiliare

- imobiliare

Dreptul de gaj general

In orice sistem de drept, obligatia asumata prin contract este obligatia principala. Garantia principala a creditorului este consacrata in legislatie sub denumirea de drept de gaj general asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile ale debitorului. Drept urmare "oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare"[3].

Dreptul de gaj general nu presupune indisponibilizarea bunurilor ce constituie patrimonial debitorului.

Reprezinta un drept acordat de lege creditorilor nefiind necesara incheierea unui contract de garantie. Garantia este una generala insa insuficienta in caz de insolvabilitate a debitorului.

Pentru banca garantia principala a creditorului presupune cel putin doua riscuri:

primul risc deriva din dreptul de gaj de care se bucura toti creditorii unui debitor; astfel, in cazul in care obligatiile de plata asumate de debitori sunt de valori mari si fata de mai multi creditori (de exemplu, debitorul bancii beneficiat de credite si din partea altor unitati bancare sau institutii de credit), patrimonial poate deveni insuficient pentru a acoperi toate sumele datorate;

al doilea risc deriva din faptul ca debitorul poate oricand instraina o parte sau intregul sau patrimoniu, iar banca (creditorul) nu mai poate sa-si recupereze creantele.

La aceste dezavantaje se mai poate adauga si faptul ca, in cazul in care debitorul refuza sa plateasca, este necesara actionarea sa in judecata. Acest demers poate presupune cheltuieli insemnate si o perioada lunga pana la recuperarea banilor de catre banca; in cest timp debitorul dispune in continuare de patrimoniul sau.

Garantia principala a creditorului poate fi luata in considerare de banci numai in cazul clientilor cu integritate si situatie financiara foarte bune si cunoscute de banca.

Garantiile personale

Fidejusiunea reprezinta angajamentul pe care o alta persoana de cat debitorul principal si-l asuma fata de creditor de a executa obligatia in cazul in care debitorul principal nu o face.

In caz de incapacitate/insolvabilitate a fidejusorului debitorul il va inlocui de indata.

In caz de neexecutare a obligatiilor de catre debitor creditorul poate urmari direct fidejusorul pentru recuperarea creantei doar daca in contractul de fidejusiune acesta a renuntat expres la beneficiile de discutiune si diviziune

Scrisoarea de garantie bancara reprezinta un angajament asumat de o banca-garant-la cererea clientului(ordonator) fata de un tert(beneficiar)prin care garantul se obliga ca in cazul in care ordonatorul nu-si onoreaza obligatiile asumate prin contractul incheiat cu beneficiarul sa efectueze plata in favoarea beneficiarului in limitele unei sume indicate.

Termenul de valabilitate al scrisorii de garantie bancara trebuie sa depaseasca perioada derularii contractului de credit /angajament, astfel incat sa se asigure timpul necesar indeplinirii formalitatilor ce privesc cererea de executare si indeplinirea obligatiilor impuse de emitent in continutul scrisorii de garantie. In cazul in care se accepta scrisori de garantie in care se prevede o reducere treptata a cuantumului acesteia, reducerea va fi conditionata de executarea in aceeasi masura a obligatiilor de catre client.

Cererea de plata a garantiei apare in situatia in care banca constata neindeplinirea de catre client a obligatiilor asumate prin contractul de credit.

Cererea de plata presupune indeplinirea anumitor conditii de forma si de fond:

-cererea trebuie facuta in scris de catre banca

-cererea trebuie sa parvina bancii emitente in termenul de valabilitate mentionat in scrisoarea de garantie

-la cerere se anexeaza toate documentele care sunt specificate in textul garantiei

La incheierea contractelor de credit si de garantie se va urmari si calitatea de reprezentant legal sau conventional a persoanei ce urmeaza sa le semneze. Se va urmari daca administratorul are aceste prerogative si are dreptul sa le transmita si se verifica conditiile legale si statutare privind garantiile sau angajamentele cu bunurile societatii.

Garantiile reale

La acceptarea unei garantii ce urmeaza sa afecteze un bun prezent, inainte de incheierea contractului de garantie se va verifica existenta valabila, conform legii a dreptului de proprietate in patrimoniul debitorului sau garantului.

Totodata in scopul asigurarii gradului de prioritate agreat de Banca se vor verifica sarcinile ce ar putea afecta bunul - in arhiva electronica, cartea funciara.

Garantiile reale mobiliare

Garantia reala mobiliara poate fi constituita cu sau fara deposedarea bunului afectat garantiei. De regula proprietatile isi mentin valoarea in timp, desi, uneori, preturile pot fluctua foarte mult intr-o perioada scurta[4] Bunurile care pot face obiectul garantiilor reale mobiliare sunt:

stocul de bunuri fungibile si nefungibile; acestea trebuiesc evaluate la data luarii in garantie iar bunurile din interiorul stocului se pot inlocui unele prin altele fara a afecta garantia; problema acestui tip de garantie o constituie necesitatea urmariri in vederea evitarii diminuarii valorii garantiei.

soldurile creditoare ale conturilor curente si de depozit - in acest caz respectivul cont trebuie individualizat in mod distinct.

certificatele de depozit, cecuri, bilete la ordin - legea prevede ca publicitatea se poate face numai prin posesia asupra instrumentului sau prin andosarea acestuia; inscrierea la Arhiva Electronica nu este o metoda valida de publicitate.

valori mobiliare cotate si necotate, parti sociale.

universalitatea de bunuri mobile ale unui debitor - include fondul de comert, toate bunurile mobile prezente si viitoare; acestea pot fi descris generic in contract, detalierea facandu-se in raportul de expertiza.

drepturi de creanta garantate - exista creante care prin destinatia lor nu pot fi cesionate (sume de bani cu destinatie speciala de la bugetul statului); trebuie avuta atentie sa nu existe interdictie de cesionare in contractul de baza.

polite de asigurare.

Gajul fara deposedare reprezinta un contract consensual, in cadrul caruia bunul care constituie gajul ramane in continuare in posesia debitorului.

Gajul fara deposedare se poate constitui asupra urmatoarelor categorii de bunuri:

materii prime, materiale, semifabricate, produse finite, marfuri. Valoarea la care aceste bunuri se admit in garantie este stabilita pe baza pretului de achizitie, din care se deduce o marja de risc;

mijloacele fixe existente in patrimoniu, care vor putea fi admise in garantie numai daca sunt in stare de functionare, iar gradul de uzura nu depaseste 50%. Valoarea la care acestea se admite garantie este valoarea ramasa, din care se deduce o marja de risc.

Gajul cu deposedare (Amanetul) se constituie in situatii deosebite asupra bunurilor mobile cu valoare mare si volum mic (metale pretioase, obiecte de arta, hartii si titluri de valoare), pe baza unui contract de gaj. In cazul bunurilor preluate in gaj cu deposedare, se va solicita avizul organelor competente, din care sa rezulte autenticitatea si valoarea de piata a bunurilor respective.

In cazul verificarii de catre banca si al acceptarii gajului drept garantie a creditului bancar, se vor urmari aspectele urmatoare:

cel care constituie gajul trebuie sa fie proprietarul bunului gajat si sa aiba capacitate de exercitiu deplina;

valoarea gajului trebuie sa acopere valoarea creditului si a dobanzilor aferente. Daca din aceasta valoare s bunurilor gajate va rezulta o valoare sub 100% din suma creditului si a dobanzilor aferente, se va cere clientului sa depuna garantii suplimentare in continuare;

bunul care face obiectul gajului trebuie sa aiba o valoare de piata si sa fie usor lichidabil. Aceasta presupune existenta unei piete si a unei cereri solvabile, care sa dea posibilitatea valorificarii bunului gajat.

Garantiile reale imobiliare

Privilegiul imobiliar este dreptul recunoscut unui creditor de a fi preferat celorlalti creditori, chiar daca acestia sunt ipotecari[5]. Pentru opozabilitate fata de terti trebuie conservat prin act autentic (contractul de credit, contractul de vanzare-cumparare) si inscris in Cartea funciara a imobilului. In caz de concurs de privilegii si ipoteci, Codul Civil acorda preferinta privilegiilor.

Tipuri de privilegii imobiliare:

privilegiul vanzatorului sau constructorului unui imobil, pentru pretul neincasat;

privilegiul imprumutatorului pentru plata imobilului catre vanzator;

In caz de concurs intre privilegii, ordinea de preferinta stabilita de lege este : privilegiul vanzatorului urmat de privilegiul imprumutatorului.

Ipoteca reprezinta o garantie reala imobiliara ,ce nu implica deposedarea de bunul ipotecat a celui care o incheie. Ipoteca este un drept real accesoriu , in sensul ca titularul sau are drept de urmarire a bunului imobil ipotecat in folosinta oricui s-ar gasi si un drept de preferinta in satisfacerea creantei sale inaintea celorlalti creditori.

Ipoteca este indivizibila, ea continuand sa existe asupra intregului imobil ipotecat, chiar daca , in timp, s-a achitat o parte din datoria initiala.

Garantarea platii prin ipoteca consta in aceea ca, daca la scadenta debitorul nu ramburseaza ratele si obligatiile aferente, banca creditoare in favoarea careia a fost constituita ipoteca poate cere vanzarea bunului ipotecat, iar din suma obtinuta sa-si acopere creanta.

In timp ce preluarea unei proprietati, derivata din garantia principala a creditorului, este un proces lent, procedura pe care o presupune executarea ipotecii este relative simpla si directa.

De regula, proprietatile isi mentin valoarea in timp, desi, uneori, preturile pot fluctua foarte mult intr-o perioada scurta.

Ipoteca se poate constitui numai asupra bunurilor aflate in circuitul civil. Cel care instituie ipoteca trebuie sa fie proprietar actual al bunului. Bunurile viitoare ale unui debitor nu pot forma obictul unei ipoteci.

Exista doua probleme foarte importante ce trebuie luate in considerare in cazul folosirii proprietatilor drept garantii. Prima este modul de evaluare. Chiar daca se obtine o evaluare profesionala, evenimente neasteptate (cum ar fi cutremurele sau modificarile preturilor) pot modifica valoarea reala a garantiilor intr-un sens nedorit (desi valoarea nominala ramane aceeasi). Pentru a se evita pierderile care ar rezulta din producerea unor evenimente neprevazute (calamitati, incendii), bunurile ipotecate se asigura la o societate de asigurare, iar polita de asigurare este cesionata in favoarea bancii creditoare. Cealalta dificultate consta in timpul considerabil ncesar vanzarii proprietatii, mai ales pe o piata imobiliara in stagnare sau pe care se manifesta o supraoferta de imobile si o cerere scazuta.

Alte elemente ce trebuie analizate sunt: evolutia costurilor de intretinere a proprietatilor, drepturile ocupantilor, proprietatile inchiriate in sistem leasing, situatii care limiteaza folosire proprietatii si reduce posibilitatea de vanzare.

Publicitatea ipotecii se realizeaza prin inscrieri la Cartea Funciara, rangul de prioritate fiind dat de momentul inregistrarii (data si ora la care cererea este primita de Biroul de carte funciara). Valoarea care este inscrisa in Cartea Funciara este valoarea creantei[6].

Intentia de ipotecare se poate inscrie pe baza unui act autentic, are valabilitate 2 luni si rangul de prioritate al unei ipoteci.

Inscrierea conserva dreptul de ipoteca timp de 15 ani, dupa care se perima.[7] Legea nu prevede o modalitate specifica pentru amendarea unui contract de ipoteca, deci se aplica regulile dreptului comun (un contract se poate amenda prin act aditional, conform vointei partilor).

Ipoteca ce se intinde asupra tuturor ameliratiunilor ulterioare constituirii ei va asigura preferinta fata de creditorii care au constituit o garantie reala mobiliara asupra acestor amelioratiuni, numai daca ipoteca asupra amelioratiunilor a fost inscrisa in registrele de publicitate imobiliara.

1.2.5.     Metodologia de creditare.

Metodologia de creditare cuprinde mai multe etape si reprezinta concretizarea principiilor de creditare.

Etapa preliminara

Etapa preliminara presupune o informare - documentare reciproca, banca - agent economic in vederea identificarii necesarului de credit, conditiile de obtinere a creditului, de rambursare, de cost, etc[8].

Etapa depunerii dosarului

Etapa depunerii dosarului cuprinde in principal 2 tipuri de documente: unele de ordin juridic legate de statutul contractului de societate, inregistrate la Registrul Comertului, autorizatii specifice functionarii normale, angajarea legala a creditului, componenta echipei manageriale etc., si altele de natura economica legate de prezentarea situatiei economico - financiare a societatii (bilant contabil pentru ultimele 2 exercitii financiare, balanta sintetica de verificare pentru ultimele 3 exercitii financiare pentru clientii fideli ai bancii si pentru ultimele 5 exercitii financiare incheiate pentru clientii noi, situatia contului de profit si pierdere, situatia neta a patrimoniului, situatia fluxurilor de incasari si plati, tabloul fluxurilor de trezorerie), balanta de verificare a lunii precedente solicitarii creditului, planul afacerii, contracte, comenzi ferme la intern si/sau extern, situatia obligatiilor de plata, garantiile materiale oferite de agentul economic.

Pentru fundamentarea creditelor de investitii agentul economic trebuie sa prezinte:

Studiul de fezabilitate;

Autorizatia de constructie;

Devizul general al lucrarii;

Planul de amplasare;

Contractul incheiat cu constructorul;

Graficul lucrarilor investitiei;

Alte autorizatii prevazute de lege.

Etapa analizei documentatiei depuse

Evaluarea cererii de creditare va implica o analiza a fezabilitatii planului privind rambursarea imprumutului, plan prezentat de solicitant si asupra posibilitatilor de atingere a scopurilor pentru care imprumutul a fost cerut. Daca garantiile acordate bancii acopera riscul in cazul in care lucrurile merg rau. Banca trebuie sa acorde cea mai mare consideratie faptului ca planul are sanse sa se realizeze. Scopul bancii este sa obtina profituri.

Etapa determinarii indicatorilor de apreciere

In urma analizei bilantului debitorului se calculeaza o serie de indicatori care reflecta starea economico - financiara a acestuia, indicatori care contribuie la decizia finala de creditare.

Principala functie a indicatorilor este redarea dinamicii evolutiei unei societati de-a lungul timpului. La masurarea indicatorilor unei firme, este necesara diferentierea acestora in functie de ramura in care se desfasoara activitatea. Indicatorii nu trebuie urmariti in mod izolat, ci grupati si intercorelati.

Datoria analistului este sa obtina raspunsuri, utilizand instrumente si notiuni comune pentru a identifica motivele schimbarilor si sa determine gradul in care acei factori sunt in masura sa determine ameliorarea sau deteriorarea performantelor in viitor.

Exista indicatori ce pot fi considerati "statici" - intalniti la compararea valorilor din bilant - sau indicatori "dinamici" - in cazul compararii valorilor din situatia veniturilor; exista in acelasi timp si indicatori "compusi" - o combinatie intre indicatorii "statici" si cei "dinamici". Toti acesti indicatori se incadreaza in trei categorii principale:

a)     indicatorii financiari - masoara structura financiara si lichiditatea unei firme; indica modul de desfasurare a financiare;

b)     indicatorii curente - reflecta cat de eficient firma isi vinde produsele reprezentand modul de finantare.

c)      Etapa constituirii garantiilor

Orice decizie privind creditarea unui client trebuie sa ia in considerare capacitatea prezenta si viitoare de a rambursa creditul din surse proprii.

Pentru a diminua riscul de nerambursarea, si de a preveni pierderi majore, bancile solicita garantii reale, si chiar personale societatilor comerciale la acordarea creditelor, precum si cesionarea unor efecte de comert, sub forma cesiunii de creanta.

O alta categorie de garantii, mai putin utilizate de banci este dreptul de gaj general dobandit automat de creditori la acordarea creditului.

In practica se mai intalnesc si garantii asumate de terte persoane in numele debitorului, caz in care primul preia si obligatia principala in cazul neexecutarii contractului de credit.

Contractele de garantie confera bancii un grad mai mare de siguranta, diminuand riscul asumat de banca la acordarea creditului.

Etapa acordarii creditelor

In functie de nivelul de competenta, deciziile privind acordarea creditului revin sucursalelor sau centralei bancii.

In cadrul centralei unei banci, decizia poate fi luata la nivelul Comitetului de Risc si Credite a Comitetului de Directie a Consiliului de Administratie in cazul unor credite mari.

Etapa incheierii contractului

Etapa incheierii contractului este etapa finala, pe baza caruia societatea comerciala va primi imprumutul. Contractul va fi semnat de persoanele autorizate atat din banca, cat si din partea societatii.

Contractul de credit va stipula conditiile in care a fost aprobat creditul (suma, obiectul, durata, grafic de rambursare, rata dobanzii, comisioane), obligatiile si drepturile partilor si garantiile materiale.