Strategii de restructurare Și privatizare

STRATEGII DE RESTRUCTURARE ȘI PRIVATIZARE

1. Strategiile privatizarii

Privatizarea reprezinta modalitatea cea mai rapida de a induce modificari de comportament si strategie, asigurand astfel societaților independenta fata de Guvern si sectorul public.

Privatizarea poate sa imbunatateasca stimulentele manageriale, sa sporeasca participarea straina, sa grabeasca procesul de calificare superioara a personalului, sa reduca implicarea guvernamentala directa si sa sporeasca posibilitatea instituirii unei supravegheri si a unor reglementari eficiente si cuprinzatoare.

Este insa absolut necesar ca societațile și in special bancile sa fie pregatite pentru privatizare, ceea ce in foarte putine cazuri a fost valabil. Valoarea lor potentiala pentru un investitor strategic ramane redusa; este greu de imaginat ca un asemenea investitor este dispus sa plateasca in mod nejustificat, ineficiente si lipsuri ale afacerilor in care este chemat sa investeasca.

Privatizarea este vazuta ca un mijloc de eficientizare a activitatii si eliminare a disfunctionalitatilor ceea ce inseamna ca necesitatea ei nu s-ar manifesta daca societațile de stat ar fi entitati sanatoase si profitabile. Ca urmare, se constata ca tranzactiile, implicand vanzari de banci unor investitori strategici de marca fie au esuat, fie s-au perfectat la sume reduse (nu mai mult de 1.3 din fondurile proprii sau de 35-45 ori profitul net al unui an reprezentativ, ceea ce este putin, in comparatie cu sumele vehiculate in tranzactii de acest tip in Europa Occidentala, respectiv pana la 7-8 ori fondurile proprii si de 14-16 profitul net din anul reprezentativ), fie au generat doar interesul unor investitori mai putin prestigiosi care urmareau intrarea pe piata din alte considerente.

Privatizarea se realizeaza cu atat mai greu cu cat piata interna este lipsita de capital autohton, ceea ce impune sa se apeleze la capitalurile straine. O alta problema a privatizarii marilor societați comerciale bancare este faptul ca uneori, nici investitorii locali care au o forta financiara mare nu pot fi acceptati si agreati de catre organismele de supraveghere bancara, deoarece se poate banui ca acestia urmaresc sa faca investitia doar pentru a beneficia de totalitatea resurselor atrase de banca in scopul de a acorda credite preferentiale societatilor nebancare pe care le detin.

Aceste limite si piedici intalnite in prezent pot fi contracarate daca bancile si autoritatile nationale tin cont de o serie de conditii pentru captarea interesului unor investitori seriosi, pentru desfasurarea cu succes a procesului de privatizare.

Tehnici de restructurare

Pe plan international, exista o multime de tehnici de restructurare bancara pe care guvernele le pot aplica pentru a solutiona situatia unor societați.

1. O prima alternativa este inchiderea societaților respective in conformitate cu legislatia existenta privind lichidarea si falimentul. Aceasta optiune are avantajul de a intari structura de stimulente in sistemul adoptat de catre societate, deoarece se vor transmite semnale pietei ca actionarii trebuie sa controleze mai bine activitatea managerilor societaților, iar clienții trebuie sa invete sa faca diferenta dintre o societate buna si una rea. In practica, multe guverne evita sa recurga la lichidarea societaților insolvabile, in special atunci cand cea mai mare parte a sistemului bancar se confrunta cu probleme sau atunci cand institutiile respective detin o pozitie importanta pe piata bancara ( 'too big to fail'). Aceasta pozitie are in vedere natura speciala a bancilor si importanta lor in economie pentru sistemul de plati. inchiderea unei banci poate submina increderea in ansamblul sistemului bancar si sa declanseze o retragere masiva a depozitelor bancare. Pe aceasta cale aptitudinea sistemului financiar de a mobiliza resurse si de a le aloca catre cele mai productive utilizari ar putea fi compromisa, ceea ce ar afecta negativ activitatea economica, astfel incat, in final, pierderile pentru intreaga societate ar fi mai mari decat costurile transferurilor de resurse financiare necesare pentru restructurare.

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

1.       Cel mai adesea se recurge la recapitalizare. Exista doua metode principale prin care guvernele recapitalizeaza bancile: majorarea directa a fondurilor proprii si schimbul de obligatiuni guvernamentale contra active neperformante.

In ceea ce priveste majorarea fondurilor proprii ale bancilor, guvernele trebuie sa incerce mai intai sa-i oblige pe actionari sa restituie capitalul bancii prin subscriere de

actiuni suplimentare. Daca acestia nu vor sau nu pot sa injecteze noi resurse financiare intr-o banca pentru a acoperi pierderile si a indeplini prevederile reglementarilor de prudenta bancara, guvernele vor trebui sa incerce sa convinga alte persoane care ar putea fi interesate in achizitionarea institutiei respective sa injecteze fonduri noi si sa schimbe managementul. Daca aceste incercari se vor dovedi infructuoase, autoritatile vor fi obligate sa participe direct la reconstituire fondurilor bancilor prin cumpararea de noi actiuni sau prin acordarea de imprumuturi pe termen lung de tip subordonat (care sunt recunoscute pe piata internationala drept element constitutiv al fondurilor proprii).

Schimbul de obligatiuni guvernamentale contra active neperformante, desi implica restructurarea partii de activ a bilantului unei societati bancare are drept efect final cresterea capitalizarii si reconstituirea profitabilitatii acesteia. Astfel vanzarea de catre banca a unor active neperformante si obtinerea unor active de calitate superioara duce la micsorarea volumului activefor bancii si implicit imbunatatirea ratei de adecvare a capitalului. Ca si majorarea directa de catre guvern a fondurilor proprii, schimbul (swap) de obligatiuni guvernamentale contra active neperformante genereaza un risc moral reducand disciplina de piata in sistemul bancar prin crearea de asteptari privind salvarea, si pe viitor, de catre stat a bancilor.

2.       Se mai poate recurge de asemenea la crearea unei societati de gestionare a activelor. Activele neperformante care au fost obtinute in schimbul obligatiunilor guvernamentale pot fi lasate in administrarea bancii sau pot fi transferate la o societate de gestiune a activelor. Spre deosebire de o banca comerciala care se concentreaza asupra sporirii volumului de activitate, societatile de gestiune a activelor au in vedere obtinerea de garantii suplimentare, controlul fluxurilor de trezorerie, controlul managementului debitorilor si minimizarea pierderilor.

Principalele elemente care au impiedicat utilizarea acestei modalitati pe scara larga au fost adancimea mica a pietelor si insuficienta dotare cu personal experimentat in acest domeniu. Aceasta metoda a fost utilizata de Slovenia (incepand cu primele trei mart banci, care au pornit de la o rata de adecvare a capitalului mai mica de 4%), Croatia (in care bancile supuse restructurarii in acest fel detineau 25% din activele bancare totale). Republica Macedoniei (a carei agentie este abilitata sa emita obligatiuni pentru

recapitalizarea bancilor cu probleme, odata ce s-au stabilit prescrierile necesare) si Bulgaria (agentia concentrandu-se in aceasta tara asupra consolidarii sistemului bancar, inainte de a incerca privatizarea).

O varianta a acestei metode este infiintarea in cadrul bancilor a unor unitati de abordare a creditelor neperformante, pentru recuperarea acestora. Aceste unitati pot fi utile in restructurarea portofoliilor de credite, mai ales atunci cand activitatea lor este insotita de programe de privatizare a intreprinderilor carora le-au fost acordate imprumuturile respective Totusi problemele de portofoliu depasesc de multe ori capacitatea unei banci de a-si restructura creditele.

3.       Conversia imprumuturilor in actiuni ('Debt-equity swaps') este o alta modalitate de restructurare financiara a societatilor bancare. Sustinatorii acestei tehnici pretind ca prin utilizarea sa bancile isi imbunatatesc solvabilitatea, deoarece schimba un activ neperformant cu drepturi de proprietate si astfel bancile pot participa in restructurarea debitorilor in calitatea lor de coproprietar imbunatatind astfel calitatea portofoliului de creante.

Aceste argumente nu sunt intotdeauna valabile. Dupa cum arata experienta internationala, bancherii nu sunt in mod necesar buni manageri ai activitatii firmelor industriale. In plus atunci cand o banca comerciala are o participatie la o societate debitoare, ea se va gasi sub presiunea de a spori volumul indatorarii acelui debitor.

Atunci cand prabusirea unei banci poate avea consecinte grave asupra intregului sistem bancar, guvernul trebuie sa intervina pentru a acorda asistenta institutiei respective. Aceasta asistenta trebuie acordata cu respectarea urmatoarelor principii; sa fie legata de un program de restructurare, sa urmareasca minimizarea costurilor fiscale, sa asigure distributia echitabila a costurilor, sa previna repetarea situatiei de insolvabilitate si sa asigure un cadru macroeconomic stabil.