Principii bugetare

Anualitatea bugetului

Anualitatea bugetara este principiul bugetar potrivit caruia perioada de timp pentru care se intocmeste si in care se executa bugetul de stat este de un an.

In practica statelor, anul bugetar poate coincide sau nu cu anul calendaristic. Inceputul anului bugetar in tarile in care acesta nu coincide cu anul calendaristic este determinat de factori de natura economica, de traditie, de regimul de lucru al Parlamentului. In tari ca Austria, Belgia, Brazilia, Franta, Germania, anul bugetar coincide cu anul calendaristic; in alte tari ca Anglia, Danemarca, Japonia, anul bugetar se desfasoara in intervalul 1 aprilie a.c. - 31 martie, anul urmator; in Italia si Suedia, anul bugetar este cuprins intre 1 iulie - 30 iunie; in S.U.A., anul bugetar se desfasoara de la 1 octombrie - 30 septembrie.

La intocmirea proiectului de buget, intr-o tara cu un pronuntat caracter agricol, este necesar a se cunoaste perspectivele recoltei, deoarece resursele financiare ale statului in anul pentru care se intocmeste bugetul depind in mare masura de veniturile realizate din agricultura in anul de baza. De asemenea, intr-o tara dezvoltata este necesar sa se cunoasca evolutia productiei industriale, conjunctura pe piata interna si pe cea externa, evolutia preturilor si a altor factori care influenteaza nivelul veniturilor si cresterea economica.

In practica financiara a statelor dezvoltate se cunosc abateri de la anualitatea bugetara. In Franta, de pilda, se aplica formula "legilor program" pentru cheltuielile esalonate pe o perioada mai indelungata de timp. Legea program nu are caracter obligatoriu, ci numai valoarea unei declaratii de intentii.

Romania a cunoscut o experienta interesanta cu privire la principiul anualitatii. Practica romana a imbratisat de la inceput principiul anualitatii impozitelor directe, fiind influentata de practica franceza si belgiana. In practica bugetara din tara noastra, anul bugetar a inceput la diferite date. Astfel, pana in anul 1880, anul bugetar coincidea cu anul calendaristic. Dupa anul 1880, anul bugetar a inceput la 1 aprilie. Din anul 1923, s-a trecut din nou la 1 ianuarie ca data a inceperii anului bugetar.

Legea privind finantele publice precizeaza ca veniturile si cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioada de un an, care corespunde cu anul calendaristic si cu exercitiul bugetar, adica incepe la 1 ianuarie si se incheie la 31 decembrie. Legea valideaza principiul anualitatii si in ceea ce priveste perioada de timp in care se executa autorizatia parlamentara. Prevederea potrivit careia toate operatiunile de incasari si plati, efectuate in cursul unui an bugetar, in contul unui buget, apartin exercitiului corespunzator de executie a bugetului respectiv, demonstreaza ca, in executarea bugetului, legiuitorul a optat ferm pentru sistemul de gestiune. Veniturile si cheltuielile aferente exercitiului bugetar incheiat, realizate dupa 31 decembrie, se reflecta in executia bugetului aferent anului in care veniturile s-au incasat, iar cheltuielile s-au efectuat. Asadar, nici o perioada complementara, oricat de scurta ar fi ea, nu se admite pentru decontarea veniturilor si cheltuielilor aferente exercitiului incheiat.

Universalitatea bugetara

Universalitatea bugetara - potrivit acestui principiu, veniturile si cheltuielile statului trebuie sa figureze in buget cu sumele lor totale, fara omisiuni si fara compensari reciproce. Respectarea principiului universalitatii permite cunoasterea si controlul sumelor exacte a veniturilor si cheltuielilor publice. Bugetul intocmit cu respectarea principiului universalitatii poarta denumirea de buget brut si presupune ca veniturile sa fie inscrise in buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totala, iar nu cu soldul dintre acestea. Scopul urmarit de acest principiu este de a facilita controlul financiar, interzicand compensarea intre cheltuieli si venituri proprii.

In practica, acest principiu nu este respectat si se trece astfel la bugetul net, care cuprinde numai rezultatul final al actiunilor producatoare de venit si al celor generatoare de cheltuieli, ca apoi sa se ajunga la bugetul mixt, in care la unele pozitii figureaza cifre totale, iar la altele numai soldul dintre venituri si cheltuieli.

Cu privire la principiul universalitatii, Legea finantelor publice nr. 500/2002 precizeaza ca veniturile si cheltuielile se includ in buget in totalitate, in sume brute. Intrucat nu toate veniturile si cheltuielile se justifica a fi inscrise in buget in sume brute (globale), era util ca textul legii sa fie completat cu cuvintele: 'cu exceptiile prevazute de lege'. Printre veniturile si cheltuielile ce se pot inscrie in buget numai cu soldul, se numara: veniturile de la intre­prinderile publice sau subventiile catre acestea; varsamintele catre bu­getul de stat sau subventiile primite de la acesta, in relatiile dintre buge­tele locale si bugetul general al statului; subventiile primite in completare de unele institutii din sfera nemateriala (institute de cercetare stiintifica, universitati, scoli, spitale etc.) ce realizeaza unele venituri pe care le re­tin in vederea acoperirii unei parti din cheltuielile lor. De la principiul universalitatii bugetului constituie exceptii si resursele provenind din donatii, fondurile de sprijin si reconstituirea creditelor bugetare.

In perioada actuala, bugetul de stat are caracterul unui buget mixt. In contextul respectarii principiului autonomiei financiare, orice venituri extrabugetare sunt lasate la dispozitia entitatii care le obtine, pentru a le folosi direct in conformitate cu nevoile proprii. Daca veniturile proprii sunt suficient de mari, finantarea de la buget se realizeaza "per sold', sub forma unei subventii de completare pana la nivelul cheltuielilor proprii, in cazul unor venituri proprii de dimensiuni modeste sau cu caracter intamplator, cheltuielile sunt acoperite de la buget, fara a fi influentate de aceste venituri.

Unitatea bugetara

Strans legat de principiul universalitatii este principiul unitatii bugetare. Acesta presupune ca toate veniturile si cheltuielile bugetare sa fie inscrise intr-un singur document, formula in masura sa ofere o imagine clara si cuprinzatoare a situatiei financiare a statului. Un buget unitar, sub aspect politic, faciliteaza controlul Parlamentar, dand posibilitatea organului legislativ sa examineze politica financiara a guvernului aflat la putere si sa propuna amendamente cu privire la cuantumul veniturilor si cheltuielilor bugetare sau la oportunitatea, prioritatea ori necesitatea aprobarii unor cheltuieli. Sub aspect financiar, unitatea bugetara constituie o regula de ordine si claritate, reflectand starea reala a situatiei financiare a tarii, eliminand posibilitatea unor artificii de disimulare.

In timp a aparut necesitatea descentralizarii administrarii banilor publici la nivelul unitatilor administrativ - teritoriale, care cunosteau mai bine necesitatile de satisfacut. In conditiile in care numarul tipurilor de bugete prevazute de Legea privind finantele publice si Legea privind finantele publice locale, care se intocmesc in prezent in tara noastra, s-a marit, nu se mai poate vorbi de principiul unitatii bugetare in sens clasic, asigurat prin existenta unui singur document care sa reflecte veniturile si cheltuielile publice. In contextul actual, caracterizat prin existenta mai multor tipuri de bugete, principiul unitatii bugetare se asigura prin aceea ca resursele si cheltuielile bugetare sunt reglementate in mod unitar prin Legea privind finantele publice, Legea privind finantele publice locale si prin legile bugetare anuale; ele isi gasesc reflectarea in bugetul general consolidat, care este un document de fundamentare a echilibrului financiar public la nivel macroeconomic.

Principiul traditional al unitatii bugetare, riguros respectat in trecut, a fost adaptat cerintelor finantelor publice moderne prin intermediul unor derogari ce faciliteaza operatiunea de "debugetizare". Debugetizarea presupune doua acceptiuni: pe de o parte, trecerea de la finantarea publica la cea privata, iar pe de alta parte, semnifica un proces de dezangajare a statului prin trecerea unor cheltuieli publice din bugetul general spre bugetele anexe si conturi speciale de trezorerie . Debugetizarea consta, asadar, in scoa­terea unor cheltuieli in afara bugetului general al statului si acoperirea lor din surse alternative. Debugetizarea intervine pentru a facilita efectuarea unor cheltuieli publice pe seama unor resur­se complementare in conditiile in care veniturile ordinare sunt insufici­ente. Operatiunea de debugetizare este folosita de Guvern si pentru a evita controlul parlamentar, tocmai prin scoterea unor venituri si cheltuieli publice in afara bugetului de stat.

Neafectarea veniturilor bugetare

Neafectarea veniturilor bugetare este principiul bugetar potrivit caruia, veniturile publice incasate trebuie sa se depersonalizeze pentru a servi la acoperirea cheltuielilor bugetare, privite in ansamblul lor. Altfel spus, nu se admite ca un anumit venit bugetar sa fie afectat pentru finantarea unor anumite cheltuieli. Aceasta, deoarece nu exista un raport corespunzator intre randamentul unui venit si necesarul de fonduri pentru finantarea unei cheltuieli publice. Astfel, daca incasarile din venitul cu o afectare speciala ar depasi suma necesara pentru finantarea actiunii respective, s-ar obtine un excedent care ar incita la risipa fondurilor disponibile. In situatia inversa, dimpotriva, actiunea respectiva nu s-ar putea realiza in buna masura, din cauza insuficientei fondurilor afectate.

Principiul neafectarii veniturilor nu se aplica cu strictete in practica financiara, abaterile de la principiul unitatii bugetare constituind tot atatea forme de derogare de la principiul neafectarii veniturilor. De pilda, atunci cand se instituie un nou impozit sau se majoreaza cuantumul unuia existent, guvernul, pentru a atenua starea de nemultumire a contribuabililor, indica si scopul in care vor fi utlizate incasarile provenite din impozitul respectiv. Mai mult, in unele tari, legea admite afectarea unor venituri chiar in cadrul bugetului ordinar.

In Romania, existenta unor fonduri cu destinatie speciala reflecta o incalcare a acestui principiu si prezinta anumite dezavantaje din punctul de vedere al bunei gestionari a fondurilor publice. Legea finantelor publice interzice constituirea de fonduri publice in afara bugetului de stat. Pentru solutionarea problemelor legate de desfiintarea veniturilor si cheltuielilor cu destinatie speciala incluse in bugetul de stat, Guvernul are sarcina ca, in decurs de trei ani, sa prezinte Parlamentului propuneri de modificare a actelor normative respective.

Specializarea bugetara

Specializarea bugetara este principiul bugetar potrivit caruia, veniturile bugetare trebuie sa fie aprobate de catre Parlament pe surse de provenienta, iar cheltuielile bugetare pe categorii de destinatii si obiective. In scopul realizarii acestei cerinte si pentru a se oferi Parlamentului o imagine cat mai clara asupra bugetului de stat, veniturile si cheltuielile au fost grupate dupa o anumita schema, luand astfel nastere clasificatia bugetara. Veniturile si cheltuielile care se inscriu in bugetul administratiei centrale de stat se grupeaza in: venituri si cheltuieli curente si de capital, cu specificitatea naturii veniturilor si cheltuielilor si detalierea acestora pe baza clasificatiei bugetare.

Clasificatia bugetara este un document tehnic, conceput si realizat de Ministerul Finantelor Publice pe baze stiintifice, grupand veniturile si cheltuielile intr-o anumita ordine si dupa anumite criterii, si care arata: sursele veniturilor bugetare, repartitia cheltuielilor bugetare, institutiile publice prin care se realizeaza veniturile si se efectueaza cheltuielile prevazute in buget. Clasificatia bugetara trebuie sa fie cat mai simpla si cat mai clara, pentru a putea fi inteleasa si de cei care nu au pregatire de specialitate.

Publicitatea bugetului

Publicitatea bugetului este principiul potrivit caruia bugetul de stat este adus la cunostinta opiniei publice, in scopul informarii cu privire la resursele preconizate de Guvern si la destinatia data banilor publici. Astfel cu prilejul dezbaterilor parlamentare, cifrele proiectului de buget sunt comentate nu numai in salile de sedinte ale organelor legislative, ci si in presa, la radio si televiziune.

Dupa adoptarea legii cu privire la bugetul de stat, aceasta este data publicitatii, aparand atat in publicatii oficiale (Monitor Oficial, Buletin etc.), cat si in culegeri de acte normative. Asemanator se procedeaza si cu contul general de incheiere a exercitiului bugetar, care este aprobat de Parlament si dat publicitatii in forma oficiala. Acesta reprezinta o forma de control din partea Parlamentului si a opiniei publice a modului in care a fost executat bugetul de stat adoptat cu un an in urma. Pentru ca opinia publica sa se poata informa asupra situatiei finantelor publice, bugetul de stat ar trebui sa fie intocmit intr-o forma simpla, clara si precisa, insa, practic, legea cu privire la bugetul de stat si anexele sale este voluminoasa si cuprinde dispozitii redactate intr-un limbaj de stricta specialitate, inaccesibil cetateanului de rand.

Publicarea informatiilor cu privire la bugetul de stat este o necesitate atat pe plan intern, cat si pe plan extern, intrucat situatia finantelor publice, evolutia puterii de cumparare a monedei nationale, alaturi de dinamica productiei industriale si de cresterea economica influenteaza decisiv pozitia si creditul de care se bucura un stat pe piata internationala de capitaluri.

Principiul unitatii monetare

Principiul unitatii monetare conform caruia toate operatiunile bugetare se exprima in moneda nationala.