Organisme si instrumente financiare - organisme consultative

Banca Centrala Europeana (BCE)

a fost infiintata la 1 iulie 1998; Sediul-Frankfurt an Main, inlocuindu-se Institutul Monetar European;

obiectivul principal - mentinerea stabilitatii preturilor; pentru atingerea obictivului BCE lucreaza impreuna cu bancile centrale ale statelor membre alcatuind Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC);

institutiile de decizie BCE sunt: Consiliul Director (presedinte, vicepresedinte, patru membri numiti de comun acord de catre guvernele statelor membre pe o perioada de opt ani; Consiliul Guvernatorilor (membrii Comitetului Director si guvernatorii bancilor centrale); Consiliul General (presedinte, vicepresedinte BCE, guvernatorii bancilor centrale nationale.

Banca Europeana de Investitii (BEI)

a fost creata in anul 1958, in baza Tratatului de la Roma (sediul - Luxemburg);

scopul - de a finanta investitiile majore in infrastructura statelor membre in vederea realizarii obiectivelor propuse la Roma;

in urma Tratatului de la Maastricht, competentele BEI au crescut, aceasta putand acorda imprumuturi pentru regiunile mai putin dezvoltate in vederea dezvoltarii economice si integrarii in economia mondiala.

Fondul European de Investitii (FEI)

a fost creat in anul 1994 (sediul la Luxemburg) in urma deciziei Consiliului European de la Edinburgh din anul 1992;

scopul - sprijinirea aparitiei si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii;

activitatea FEI este complementara cu cea a Bancii Europene de Investitii cu care formeaza Grupul BEI.

Organisme consultative:

1.Comitetul Economic si Social European (CESE din 2002)

2.Comitetul Regiunilor Uniunii Europene

a fost infiintat in anul 1992 (operational din anul 1994); sediul - Bruxelles;

rolul - de a sprijini prcesul decizional in Uniune cu privire la acele probleme ce pot afecta cetatenii europeni la nivel regional;

membri CR sunt numiti de guvernele statelor membre, confirmati de Consiliul UE pentru patru ani, mandatul fiind reinnoibil; dupa Tratatul de la Nisa, membrii CR trebuie sa fie reprezentanti ai colectivitatilor regionale, alesi prin vot popular; CR este condus de un presedinte (ales pe doi ani) asistat de 16 vicepresedinti;

activitatea CR se desfasoara pe grupuri de lucru (comisii de specialitate): Comisia pentru Politica de Coeziune Teritoriala (COTER); Comisia pentru Dezvoltare Durabila (DEVE); Comisia pentru Politica Economica si Sociala (ECOS); Comisia pentru Educatie si Cultura (EDUC); Comisia pentru Afaceri Constitutionale si Guvernare Europeana (CONS); Comisia pentru Relatii Externe (RELEX); Comisia pentru probleme Financiare si Administrative (CFAA);

in domenii privind coeziunea economica si sociala, transport european, sanatate, educatie, cultura . consultarea CR este obligatorie.

In luna iulie a anului 2004, Comisia europeana a prezentat un pachet de cinci propuneri in vederea reformarii politicii regionale in Uniune care au vizat: regulile generale, criteriile de eligibilitate, resursele financiare disponibile pentru definirea unei noi politici regionale, criteriile de repartitie a fondurilor, dispozitii specifice pentru Fondul Social European.

Obiectivele prioritare ale Uniunii Eurorpen in ceea ce priveste dezvoltarea regionala (prin expresia zone specifice, in cadrul Uniunii Europene, sunt desemnate: zonele rurale, frontaliere - regiunile limitrofe tarilor candidate, zone urbane, zone costiere):

ajutor oferit regiunilor mai putin dezvoltate: regiuni ultraperiferice, Irlanda de Nord prin programul PEACE II (2000-2006),

relansarea regiunilor aflate in reconstructie,

sustinerea programelor educationale in aceste regiuni.

Programele lansate:

INTERREG III: dezvoltarea parteneriatelor transfrontaliere (INTERREG III C - cooperare regionala);

Analiza: Metode financiare de evaluare a proiectelor de investitii Proiect: Procesul politico-juridic in Uniunea Europeana

EQUAL - a vizat depasirea inegalitatilor si discriminarilor pe piata muncii;

LEADER + - lansarea unor strategii de dezvoltare durabila;

URBAN II - reabilitarea oraselor si cartierelor aflate in criza.

pentru punerea in practica a acestor programe, sustinerea financiara necesara provine de la:

Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER),

Fondul European de Dezvoltare Regionala din cadrul reformei de politica regionala,

Fondul European de Orientare si de Garantie Agricola (FEOGA),

Fondul Social European (FSE).

Politica regionala, conform strategiilor Uniunii Europene, are in vedere:

solidaritatea regionala in concordanta cu extinderile europene,

asigurarea unei asistente pentru statele candidate,

cooperarea transfrontaliera in cadrul programelor PHARE,

actiuni comuinitare in favoarea regiunilor limitrofe statelor candidate.

Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER) urmareste finantarea actiunilor ce au drept obiective: convergenta, competitia regionala si cooperarea teritoriala europeana. Scopul FEDER este de a contribui financiar in vederea sustinerii unei coeziuni economice europene, sociale, teritoriale, prin disparitia discrepantelor regionale. 

In ceea ce priveste convergenta politicii regionale, FEDER are in vedere: cercetarea si dezvoltarea tehnologica, mijloacele de informare, prevenirea riscului, turism, energie, investitii in transport, educatie, sanatate. In domeniul competitivitatii regionale acelasi organism accentueaza: accesul la serviciile de transport si telecomunicatii de interes economic general, prin sustinerea reteleor secundare; cunoasterea si prevenirea riscului existent odata cu incercarile de reabilitarea a terenurilor contaminate, stimularea eficacitatii energetice, promovarea transportului public urban.

Cooperarea teritoriala europeana vizeaza: dezvoltarea activitatilor economice si sociale (ex: piata muncii) transfrontaliere prin strategii conjugate; cooperarea transnationala si cooperare bilaterala intre regiunile maritime: gestionarea apelor, ameliorarea accesibilitatii; accentuarea eficacitatii politicii regionale.

Organisme interinstitutionale

Oficiul European pentru Selectia Personalului (EPSO)

Oficiul pentru Publicatii Oficiale ale Comunitatilor Europene

Organisme descentralizate:

Agentii comunitare: Agentia Europeana a Mediului (EEA);

Agentia Europeana pentru Evaluarea Medicamentelor (EMEA);

Agentia Europeana pentru Gestionarea Cooperarii Operationale la Frontierele Externe (Frontex);

Agentia Europeana pentru Reconstructie (EAR);

Agentia Europeana pentru Securitatea Retelelor si a Informatiei (ENISA);

Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca (OSHA);

Agentia Europeana pentru Siguranta Aeriana (EASA);

Agentia Europeana pentru Siguranta Maritima (EMSA);

Agentia Feroviara Europeana (AFE);

Autoritatea Europeana pentru Securitate Alimentara (EFSA);

Autoritatea de Monitorizare a Sistemului European de Navigare Globala prin Satelit

Centrul de Traduceri pentru Institutiile UE (CdT);

Centru European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei (EUMC);

Centrul European pentru Dezvoltarea Formarii Profesionale (CEDEFOP);

Centru European pentru Prevenirea si Controlul Epidemiilor (ECDC);

Fundatia Europeana pentru Formare Profesionala (ETF);

Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor dde Viata si Munca (EUROFOUND);

Observatorul European pentru Droguri si Toxicomanie (OEDT);

Oficiul de Varietati Vegetale (CPVP);

Oficiul pentru Armonizare in Piata Interna (OHIM);

Institutii pentru sprijinirea actiunii externe comune:

Agentia Europeana de Securitate (EDA);

Centrul European pentru Observatii prin Satelit (EUSC);

Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate (ISS);

Institutii pentru sprijinirea realizarii spatiului de securitate, libertate si justitie:

Colegiul European de Politie (CEPOL);

Biroul European de Politie (Europol);

Eurojust.      

Statul-national

Potrivit Manualului de stiinta politica (Robert E. Goodin, Hans-Dieter Klingemann-coordonatori, Iasi, Editura Polirom, 2005) "nu exista concept mai important pentru disciplina relatiilor internationale" (p. 365) decat statul-natiune, acesta repezentand o trasatura definitorie a tot ce poate fi definit prin cuvantul international. Teoriile critice la adresa stat-centrismului accentueaza rolul actorilor non-statali de tipul organizatiilor internationale, miscarilor populare transnationale sau corporatiilor multinationale.

Finalul Razboiului Rece a adus in Europa de Rasarit, aflata pana mai ieri sub "obladuirea" fratelui mai mare, "descoperirea unei libertati traite pe trei niveluri" (Paul Claval, Geopolitica si geostrategie. Gandirea politica, spatiul si teritoriul in secolul al XX-lea, Bucuresti, Editura Corint, 2001, pp. 205-206) care a adus cu sine pe de o parte, accentuarea suveranitatii, statele din fostul bloc comunist renuntand cu greu la structurile politice si administrative centralizate, iar de cealalta parte, o serie intreaga de probleme ce vizeaza minoritatile (conflictul din spatiul ex-iugoslav). 

Francis Fukuyama considera ca politica modiala de dupa atacul terorist de la 11 septembrie 2001 (World Trade Center, New York) trebuie sa-si defineasca un nou obiectiv - reconstructia statalitatii.

"Pentru societatile individuale si pentru comunitatea globala, vestejirea statului nu este un preludiu al utopiei, ci al dezastrului. O chestiune cruciala cu care se confrunta tarile sarace si care le blocheaza posibilitatile de dezvoltare economica consta in nivelul lor inadecvat de dezvoltare institutionala. ()

Statele din intreaga lume subdezvoltata sunt slabe, iar sfartitul Razboiului Rece a dus la aparitia unor franje de state esuate si framantate din Europa pana in Sudul Asiei. Aceste state slabe au inceput sa reprezinte amenintari la adresa ordinii internationale pentru ca sunt surse de conflicte si incalcari grave ale drepturilor omului, precum si pentru ca au devenit potentiale terenuri fertile pentru noul gen de terorism care poate ajunge pana in lumea dezvoltata. Fortificarea acestor state prin diverse forme ale construirii natiunilor este o sarcina care a devenit vitala pentru securitatea internationala, dar pe care foarte putine dintre tarile dezvoltate au ajuns s-o stapaneasca" (Francis Fukuyama, Constructia statelor. Ordinea mondiala in secolul XXI, Editura Antet XX Press, 2004, pp. 126-127).

Un posibil factor important pe scena lumii - uniunile regionale

Crearea pietelor comune si a uniunilor vamale au dus la aparitia si diversificarea uniunilor regionale. Astfel, la 1 ianuarie 1994 - a luat fiinta Asociatia Nord-Americana de liber-schimb-nord-americana (ANALS) intre SUA, Canada si Mexic; 1 ianuarie 1995 - in urma Tratatului de la Asunsion a luat nastere - MERCOSUR, in fapt, o piata comuna intre Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay, Chile; Asociatia Natiunilor Asiei de Sud-Est (ASEAN) grupeaza Thailanda, Malaezia, Singapore, Indonezia, Brunei, Filipine, Vietnamul (1995); Acordul Schengen.

Cu siguranta viitori factori de decizie pe arena politicii internationale: retelele transnationale

La inceputul secolului XXI, "dintre cele 100 principale puteri economice ale lumii, 51 nu mai sunt state-natiuni ci societati multinationale" (Xavier Raufer, op. cit., p. 27). Daca pe primul loc se afla inca Statele Unite ale Americii urmate de Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, China cu Hong Kong, Brazilia, Canada, Spania, pe locul 23 si urmatoarele se afla pozitionate Ford Motors (SUA), Mitsui&Co (Japonia-locul 28), Royal Dutch Shell (Tarile de Jos si Marea Britanie). In acest caz, este sufucient sa amintim ca principalele 200 de grupuri mondiale reprezinta aproape 30% din activitatea economica mondiala.

In cautarea unui regizor sau problema leaderului

Zbigniew Brzezinski, pe care Gilbert Achcar il numeste "guru-ul administratiei Clinton", in lucrarea The Grand Chessboard (Basic Books, New York, 1997) a reinventat pentru America sfarsitului de secol XX, geopolitica lui Mackinder si Haushopfer mai precis, importanta Eurasiei pentru politica externa a Statelor Unite, accentuand importanta impiedicarii unei aliante chino-ruse, poate irakiana, germano-rusa sau o intelegere franco-rusa.

In anul 1999, William Perry, fost secretar al Apararii al Statelor Unite aleAmericii si Ashton Carter, sub-secretar la acelasi minister, in timpul primului mandat al presedintelui Clinton, au publicat lucrarea intitulata Preventive Defense: A New Security Strategy for America (Brookings Institution Press, Washington, 1999) in care au definit "noua strategie" S.U.A. la finalul Razboiului Rece, si-anume - apararea preventiva. Autorii sunt de parere ca acest concept "este fundamental diferit de descurajare; este o politica militara larga si utilizeaza, prin urmare, totalitatea instrumentelor folosite in politica externa, politicile economice si militare" (Gilbert Achcar, op. cit., p. 71). Totodata, diplomatii americani au subliniat necesitatea unei politici de parteneriat cu China, promovandu-se o politica de asociere (engagement), precum si cu Rusia, aceasta fiind tratata ca un partener egal pe scena relatiilor internationale.

La randul sau, Paul Claval, analizand importanta Asiei de Est si de Sud-Est al carui procent a cresut de la 25% la 30% in cadrul comertului mondial in perioada 1990-1995, se intreaba daca politica modiala se indreapta, din nou, spre bipolarizare. De data aceasta, cel de-al doilea pion pe magica tabla de sah este conturat de Japonia sau China. In fapt, spune acelasi geostrategician, "restructurarea scenei politice mondiale ne pare dominata de doua mari jocuri de forte antagonice: cele care conduc spre intarirea diviziunii si organizarii teritoriale a lumii, si cele care rezulta din rolul crescut al retelelor de relatii la scara marilor ansambluri sau la scara lumii intregi, si care ameninta organizatiile politice traditionale" (Paul Claval, op. cit., pp. 219-220).

In fapt, "nimeni nu detine controlul astazi. Ba mai rau: nu se stie ce ar insemna, in aceste conditii, a detine controlul" (Zygmund Bauman, Globalizarea si efectele ei sociale, Filipestii de Targ, Prahova, Editura Antet XX Press, f.a., p. 59). Nu mai exista centru, lider sau pupitru de comanda. Suntem in plina era a globalizarii dimensiunii umane dar si a politicii.