Gestiunea financiara a firmei - diferitele fluxuri de lichiditati

1. Continutul gestiunii financiare a firmei

Functia financiara a firmei are si o finalitate operationala, care este tocmai gestiunea financiara a acesteia. Si gestiunea financiara a firmei este foarte complexa si cuprinde aproape totul despre finantele intreprinderii, dar mai, ales deciziile si operatiunile cu privire la constituirea capitalului, utilizarea capitalului si fondurilor, obtinerea de profit si repartizarea lui, politicile de dividende, strategii financiare, marketing financiar, gestionarea si contabilizarea fondurilor, fluxurilor si rezultatelor. Toate aceste aspecte nu pot fi privite izolat, ci in raport de interconditionare. In realizarea acestor aspecte firma are in vedere nu numai problemele ei, ci si cele legate de terti si in general de mediul financiar al firmei.

Gestiunea financiara a firmei are drept obiect constituirea, circuitul si pastrarea banilor si altor active financiare (titluri financiare), inclusiv de creare, procurare si detinere sau cedare a acestor titluri. Aceste titluri financiare sunt negociate pe pietele activelor financiare (piata primara si piata secundara de capital).

Toate aspectele legate de gestiunea financiara si de care s-a amintit mai sus au in vedere riscul si incertitudinea, se bazeaza pe respectarea legislatiei si pe interventia unor variabile de reglare (exemplu, cursul valutar, rata dobanzii, cotatiile la bursa etc.).

Se poate afirma ca obiectul gestiunii financiare a firmei este strans legat de dezvoltarea firmei in general, utilizandu-se modelul ciclului de viata al acesteia si avandu-se la baza cifra de afaceri si profitul.

Ciclul de viata al intreprinderii cuprinde urmatoarele etape:

lansare;

crestere;

maturitate;

declin.

Gestiunea financiara a firmei are ca obiectiv major (misiune) sa maximizeze valoarea firmei dand o dimensiune inalta performantelor, pastrand lichiditatea permanenta si rezultate financiare favorabile, intrucat numai in acest fel se poate pune in practica protectia impotriva riscului.

Circuitul financiar fundamental

Obiectivul acestui circuit este de a prezenta deciziile financiare in interactiune cu asteptarile diferitilor agenti economici. Intreprinderea este in concurenta pe piata de capital, ea trebuie sa tina cont si sa satisfaca asteptarile ofertantilor de fonduri (actionari si creditori) pentru a putea asigura finantarea dezvoltarii sale. Aceste asteptari sunt in functie de factorii de rentabilitate si risc, aceste doua notiuni constituind motivatia logicii deciziilor financiare.

1. Schema reprezentativa a circuitului.

Deciziile financiare care caracterizeaza domeniul financiar al firmei pot fi reprezentate sub forma unui circuit financiar (figura 1).

Figura 1. Schema reprezentativa circuitului financiar.

Diferitele fluxuri de lichiditati

Acest circuit permite punerea in evidenta a fluxurilor de lichiditati rezultand diferite decizii financiare.

Intr-o prima faza (1) firmele dispunand de lichiditati, aduc intreprinderii fonduri necesare realizarii operatiilor de investitie. Are loc confruntarea unei cereri de lichiditati apartinand intreprinderii cu o oferta de lichiditati din partea aducatorilor de capital. Piata capitalurilor constituie un loc de intalnire a acestei oferte cu cererea respectiva. in contrapartida, intreprinderea emite titluri (active financiare) care sunt, fie titluri de proprietate (actiuni pentru societati), fie titluri de creanta. Piata de capital este deci, o piata rezultata din confruntarea unei oferte si unei cereri de titluri. Operatiunile care colecteaza capitaluri constituie operatii de finantare, finantarea avand in acest caz origine externa (din afara firmei).

Intr-o a doua faza, conducatorii intreprinderilor decid alocarea fondurilor colectate achizitionand active. Este vorba de un flux legat de operatia de investitie. Activele achizitionate pot fi fie active comerciale sau industriale, fie active financiare emise de alte intreprinderi sau de institutii financiare. Firma poate ulterior sa cedeze aceste diferite active si sa primeasca in contrapartida un flux de lichiditati: fluxul de reinvestitie.

Investitia in active industriale si comerciale este realizata in vederea obtinerii ulterioare a fluxurilor de lichiditati ce provin din operatii de exploatare (cumparare, productie, vanzare) a caror; indeplinire implica achizitia sau crearea activelor de exploatare detinute de in mod accesoriu (stocuri, creante clienti). Aceste active sunt finantate in parte prin creditul obtinut fata de furnizorii exploatarii. Fluxurile de lichiditati ce provin din operatiunile de exploatare sunt completate de fluxurile provenite din active financiare (titluri de participare, titluri de plasament).

Fluxurile de lichiditati din exploatare, completate eventual cu fluxurile din active financiare si din reinvestitie si diminuate de prelevarile fiscale sunt folosite fie pentru plata (sub forma intereselor) si rambursarea creantelor financiare, fie varsate actionarilor sub forma de dividende sau fie reinvestite in intreprindere. Operatiunile de remunerare si rambursare releva deasemeni, categoria operatiunilor de finantare, caci ele dau nastere deciziilor principale de colectare a capitalurilor. Operatiunea de reinvestitie de fluxuri constituie simultan o operatiune de investitie si de finantare (finantare interna sau autofinantare).

Deciziile financiare: investitia si finantarea

Deciziile financiare luate de conducatorii intreprinderii sunt clasate in doua categorii:

decizii de investitie (si de reinvestitie) relative la constituirea si gestionarea portofoliului de active;

decizii de finantare care determina structura finantarii.

In aceste decizii intervin patru categorii de agenti economici:actionarii, conducatorii, creditorii si statul.

Deciziile de investitie si de finantare

Diferenta dintre deciziile de investitie si de finantare constituie baza rationamentului financiar.

Deciziile de investitie si de reinvestitie

A. Deciziile de investitie

Fiecare decizie de cheltuiala care conduce la achizitia unui activ in vederea obtinerii de fluxuri de lichiditati ulterioare si are drept scop cresterea averii proprietarilor intreprinderii constituie o investitie. Investitia se opune astfel consumului care implica o scadere a averii si o pierdere de valoare.

Cresterea averii proprietarilor firmei echivaleaza cu cresterea valorii ei. Pe de alta parte:

cresterea valorii inseamna ca investitia este rentabila;

pentru ca reprezinta o crestere de valoare, trebuie ca rentabilitatea investitiei sa fie superioara costului finantarii sale.

Aceasta definitie foarte larga a investitiei permite retinerea ca investitii a tuturor activelor materiale si nemateriale, industriale, comerciale sau financiare. Obiectul achizitiei nu conteaza; acesta poate fi un activ destinat productiei de bunuri si servicii, dar si un activ financiar detinut la sfarsitul operatiunii speculative (de exemplu).

Criteriul achizitiei nu-l acopera pe cel al proprietatii juridice. Astfel, toate activele inchiriate vor fi considerate ca investitie. Din punct de vedere financiar, locatia nu constituie decat un mod de finantare particular al investitiei.

Structura portofoliului de active care rezulta din decizia de investitie prezinta doua componente:

o componenta principala, activele imobilizate sau fixe care regrupeaza imobilizarile necorporale, corporale si financiare. Aceste active sunt asociate cu operatiunile de reinvestitie; ele sunt detinute in principal si cel mai adesea pe o perioada relativ lunga.

o componenta accesorie, activele circulante (stocuri, creante de exploatare, disponibilitati) constituie active necesare la indeplinirea operatiilor de exploatare. Ele sunt subiecte in cea mai mare parte a activitatilor, cu o rotatie rapida. Detinerea lor este subordonata celei (detinerii) a activelor imobilizate, deci activele circulante sunt accesorii; trebuie sa se tina cont atunci de decizia de investitie. Putem reprezenta aceasta categorie ca o deducere a valorii datoriilor antrenate prin operatiuni de exploatare (in special datorii furnizori); ele constituie atunci activul net de exploatare. Suma celor doua componente constituie activul economic.

B. Reinvestitia

Logica care directioneaza decizia de reinvestitie este identica cu cea a investitiei. Obiectivul este de a creste averea proprietarilor intreprinderii. Altfel zis are loc reinvestitie in masura in care lichiditatile ce iau nastere prin cesiuni pot fi folosite mai rentabil, fie prin reinvestitie in intreprinderi, fie prin revenire la operatorii de capital.

Decizia de finantare: gestiunea structurii de finantare

Decizia de finantare acopera trei tipuri majore de decizii:

alegerea structurii de finantare, adica a repartitiei intre capitalurile aduse de catre actionari si creantele financiare. Aceasta decizie influenteaza intr-un mod determinant nivelul de risc suportat de catre actionari; o crestere a indatorarii creste riscul pentru acestia din urma;

politica dividendelor, altfel zis, alegerea intre reinvestitia rezultatului si distributia sa sub forma dividendelor;

alegerea intre finantarea interna (autofinantarea) si externa (fonduri aduse de catre actionari sau datorii financiare).

Structura finantarii care rezulta din deciziile financiare, comporta doua rubrici: capitaluri proprii si datorii financiare. Ansamblul capitalurilor proprii si datoriile financiare constituie totalitatea resurselor.

Datoriile financiare exclud prin definitie datoriile incorporate ale operatiunilor de exploatare (de exemplu datoriile contractate fata de furnizori). Ele corespund datoriilor care fac obiectul unui remunerari explicite sub forma cheltuielilor financiare, fixate prin contract.

3. Reprezentarea schematica a bilantului financiar

Structura bilantului financiar care rezulta din deciziile de investitie si de finantare este fondata pe trei categorii de operatii: investitie, exploatare si finantare.

Analiza: Metode financiare de evaluare a proiectelor de investitii Proiect: Procesul politico-juridic in Uniunea Europeana

Tinand cont de egalitatea dintre activ si pasiv, activul economic este egal cu suma capitalurilor proprii si a datoriilor financiare:

Bilantul financiar

Diferitele categorii de agenti

In derularea operatiilor financiare intervin patru categorii de agenti economici: actionarii, conducatorii, creditorii si statul.

1. Actionarii

Actionarii sunt detinatorii de titluri de proprietate ale firmei, presupunand ca acestea imbraca forma actiunilor. Ei au ca rol economic asumarea riscului rezidual ce caracterizeaza profitul final, remunerarea lor fiind determinata prin evolutia rezultatului intreprinderii, Ei cauta remunerarea maxima a aportului lor, tinand cont de riscul care ii urmareste sau in mod echivalent de maximizarea valorii titlurilor lor. Daca actiunea este cotata, riscul se apreciaza in functie de evolutia cursurilor. Remunerarea depinde de doi factori aleatori: dividendul si evolutia valorii titlului.

Caracterul riscant al valorii titlurilor depinde de:

evolutia imprejurarilor economice care determina riscul de piata sau riscul sistematic, cel care afecteaza ansamblul intreprinderilor;

politica urmata de intreprinderi in materie de investitie si finantare care conditioneaza riscul specific al firmei.

Natura riscului poate fi de asemenea, precizata distingand riscul exploatarii, legat la politica de investitie si riscurile financiare si de faliment determinate de politica de finantare. Riscul exploatarii tine de fluctuatia rezultatului exploatarii, legate de operatiile de exploatare. Indatorarea crescand fluctuatiile rezultatului final, aceasta sursa suplimentara de risc pentru actionari este calificata de riscul financiar. In fine, riscul de faliment sau de lipsa de lichiditate rezulta din incapacitatea intreprinderii de a face fata platilor antrenate prin datoriile financiare.

Rentabilitatea ceruta de catre actionari depinde de riscul pe care il provoaca o firma care prezinta prin politica sa financiara un risc mai important si care va trebui sa ofere in contrapartida o rentabilitate mai ridicata daca doreste sa adune capital de la actionari, care sa fie vechi sau noi.

Tinand cont de tipologia riscurilor retinute, rata rentabilitatii cuvenite unui actionar pentru a investi intr-o firma are structura urmatoare:

Rata fara risc corespunde ratei de rentabilitate obtinuta dintr-un plasament fara risc de exemplu, o obligatiune emisa de catre stat sau un bon de tezaur.

Conducatorii

In intreprinderile mici si mijlocii (IMM) are loc frecvent confuzia intre conducatori si actionari. Obiectivul conducatorului se confunda astfel cu cel al actionarului. Totusi, in acest caz, conducatorul percepe pe de o parte, un salariu pentru functia sa de director si pe de alta parte, o alta remunerare in calitate de actionar. Absenta foarte frecventa a distributiei de dividende in IMM, nu inseamna ca rolul actionarului nu este remunerat. Remunerarea capitalului investit ia atunci deseori forma unui suprasalariu; conducatorii percep o remunerare superioara fata de cea pe care ar fi perceput-o in calitate de salariat sau avantaje diverse in natura.

In marile intreprinderi conducatorii sunt agenti, mandatarii actionarilor care le-au incredintat administrarea firmei. Desi obiectivul lor prioritar este de a conserva functia lor de directori, ei sunt obligati sa conduca conform interesului actionarilor care dispun de diferite moduri de a le controla gestiunea.

3. Creditorii

Creditorii sunt respectiv creditori de exploatare sau de investitii, daca creantele lor sunt legate de operatii de exploatare sau operatii de investitii realizate de catre firma. Aceste tipuri de creditori totusi, nu figureaza explicit in reprezentarea structurii de finantare caci activitatea lor principala nu este o operatie de imprumut. Singure sunt considerate in studiul acestei structuri deciziile de finantare relativ cu contracte stabilite intre intreprindere si creditori.

Pot fi distinse trei categorii principale de creditori:

creditorii obligatari; creanta lor imbraca cel mai adesea forma unui titlu cotat pe o piata si usor negociabil, obligatiunea; fara exceptie, numai marile intreprinderi au acces pe piata de obligatiuni;

bancile si diferitele institutii financiare care finanteaza majoritatea firmelor;

locatorii; operatiile de finantare sunt facute sub forma de locatie sau de credit - bail (locatie cu optiuni de cumparare)la vedere (contracte ce se executa imediat sau in una - doua zile); ele se analizeaza ca un tip particular de imprumut.

Asteptarea creditorilor rezida in perceperea interesului definit prin contract si in recuperarea capitalului imprumutat. Nefiind proprietarii intreprinderilor, remunerarea lor nu are caracter rezidual; altfel spus ea nu este supusa riscului afacerilor.

Creditorii urmaresc trei tipuri de risc. Primele doua isi gasesc originea in variatia valorii creantelor care rezulta, fluctuatiile ratelor de interes (riscul dobanzii) si variatia nivelului pretului. O crestere a dobanzii antreneaza o pierdere de oportunitate; creditorii isi vor putea plasa fondurile la o dobanda mai ridicata. Daca imprumutul este de natura obligatara, el va urmari o scadere a cursului obligatiunilor. O crestere a nivelului pretului conduce la o pierdere a puterii de cumparare a capitalului imprumutat. Unele forme de imprumut cum ar fi obligatiunile cu dobanda variabila vizeaza protejarea creditelor contra acestor doua tipuri de risc. Precizam ca aceste doua tipuri de risc sunt asumate chiar daca imprumutul se face cu dobanda fara risc, de exemplu subscrierea obligatiunilor de stat.

Al treilea tip de risc este riscul de faliment deja evocat pentru actionari, legat de imposibilitatea intreprinderii de a face fata unor datorii. In cadrul relatiei de imprumut, numai aceasta componenta de risc este specifica firmei si face obiectul unei exigente a remunerarii din partea creditorilor, sub forma unei prime a riscului de faliment.

4. Statul

Statul intervine la diferite nivele ale circuitului financiar si influenteaza ansamblul deciziilor financiare, modificand valorile variabilelor care fondeaza calculele agentilor economici. Cele doua moduri de actiune privilegiate ale sale sunt fiscalitatea (fiscalitatea intreprinderilor, fiscalitatea privata) si actiunea asupra ofertei si cererii de capital (controleaza circuitul capitalurilor, reglementarilor bursiere etc.).

Obiectivele sale (lupta contra inflatiei, contra somajului etc.) determina politica dirijata.

Diferitele cicluri ale operatiei

Circuitul financiar cuprinde trei tipuri de operatii diferite: operatia de investitie (si de reinvestitie), de exploatare si finantare, la care sunt asociate traditional trei cicluri.

1. Ciclul de investitie

Consideram o operatie specifica de investitie. Activul dobandit contribuie in timpul duratei sale de viata la producerea de fluxuri de lichiditati in vederea satisfacerii asteptarilor aducatorilor de capital. Ciclul unei investitii, care se identifica cu durata sa de viata, se termina atunci cand activul nu mai contribuie la formarea fluxurilor de lichiditati., fie pentru ca el este vandut, fie pentru ca este declasat.

Extinderea acestui rationament la ansamblul investitiilor realizate de catre o intreprindere permite definirea notiunii de ciclu de investitie al firmei. Se poate astfel evalua o durata satisfacatoare functie de caracterul tehnic al activitatii, dar in aceeasi masura de politica intreprinderii in materie de investitii. cel mai adesea, ciclul este de durata ridicata pentru industria grea.

Ciclul de exploatare

Intr-o intreprindere de productie, investitia are ca obiect productia de bunuri, adica realizarea operatiilor de exploatare (cumparare, productie, vanzare), carora sunt asociate diferite fluxuri de lichiditati. Ciclul de exploatare al firmei care incepe prin livrarea furnizorilor si se termina prin regulamentele clientilor, reflecta activitatea medie (satisfacatoare) care depinde de caracteristicile diferitelor profesii, realizate de firma. Durata ciclului de exploatare este cel mai adesea lung in activitatea de productie si scurt in cea de comert si servicii.

3. Ciclul de finantare

Ciclul de finantare acopera ansamblul operatiilor care se produc intre firma si aducatorii de capital, care sunt actionarii sau creditorii. Rolul sau este de a permite intreprinderii sa faca fata decalajelor care survin intre fluxurile de incasare si de plata, provocate de operatiile de investitie si de exploatare.

3. Diagnosticul financiar al firmei

Tot mai mult in stabilirea diagnosticului financiar al firmei se implica bancile. In acest sens, se incheie un contract de confidentialitate intre banca si firma, cu privire la informatiile culese si rezultatele obtinute. Sucursalele bancilor pot realiza mai usor un dispozitiv de colectare a informatiilor. Aceste sucursale pot furniza firmelor diverse documente, printre care: un dosar individual de analiza si fascicule, pliante cu date sectoriale. Cu ajutorul acestor date, firmele pot realiza mai usor, diferite variante, modele ale tabloului de finantare. Aceste informatii pot fi cuprinse in baza de date a fiecarei firme, care folosind metode de analiza specifice axate pe aspecte de gestiune a firmei - permit pe de o parte elaborarea diagnosticului financiar individual, iar pe de alta parte, elaborarea de studii cu privire la sistemul economiei nationale.

O viziune economica si financiara moderna asupra gestiunii firmei presupune:

o analiza financiara in dinamica;

studii privind mediul profesional;

o analiza a riscului prin metoda scorurilor;

un diagnostic al firmei primit de la banca finantatoare.

1. Firmele trebuie sa faca o analiza anuala detaliata a situatiei lor financiare sub forma unui document personalizat: dosarul individual al firmei. Acesta trebuie sa prezinte intr-un cadru plurianual si sectorial:

activitatea si rezultatele gestiunii;

capitalul utilizat;

structura financiara;

adecvarea plasamentelor si resurselor.

Acest dosar este centrat pe un studiu dinamic al firmei si acorda un spatiu mare examinarii schimbarilor de trezorerie, rezultate din operatiunile de exploatare, din deciziile de investitii si de finantare.

Figura Schema de utilizare a dosarului individual al firmei

Se centralizeaza la nivel national, date cu privire la situatia si pregatirea profesionala. in acest fel, fiecare firma poate compara propria ei situatie cu indicatorii de esenta profesionala de la nivel national si sectorial.

3. De cele mai multe ori, analiza riscului se face prin metoda scorurilor. Poate fi elaborat un sistem de detectare precoce a dificultatilor firmei cu ajutorul unor combinatii a ratelor (ratio), aceasta mai purtand si denumirea de metoda scorurilor.

Calculat pentru o firma data, scorul da un prim indiciu privind gradul de vulnerabilitate. Comparatia pe mai multi ani a scorurilor firmei si a firmelor fata de intregul sector, permite descoperirea unor eventuale devieri de la traiectoria normala (aceea a eficientei).

4. Diagnosticul firmei dat de banci. Este, un nou serviciu acordat de banci dupa 1990, iar in ultimii ani si in tara noastra.

Acest diagnostic tine seama de informatiile financiare si de calitate furnizate de firma, de ratio sectoriale, care figureaza in baza de date a bancii sau a Comisiei Nationale de Statistica. Acest diagnostic se elaboreaza progresiv avand in vedere datele pe mai multi ani, Pentru aceasta este necesara si desemnarea unui observator al firmei. Bancile culeg date din mii de firme, adica de la un esantion reprezentativ al sectorului national productiv. in fiecare an este examinata situatia financiara a unor firme. Aceasta este o analiza globala si la un nivel de agregare foarte inalt (complex) si se refera la. diferite sectoare: industrie, agricultura, lucrari publice, servicii.

Se urmareste delimitarea compartimentelor fundamentale, ale firmei si comportamentul acestora. Pentru aceasta se recurge: la analiza performantelor si structurilor, a nevoilor si modalitatilor de finantare. Acest lucru contribuie la ameliorarea cunoasterii sistemului de productie. si a problematicii financiare a firmei. De exemplu, pentru o firma este foarte important sa cunoasca cum se face la nivelul sectorului repartizarea veniturilor pe actionari, creditori, stat, firma, personalul angajat.

4. Maximizarea valorii firmei

Este o misiune, un obiectiv major foarte complex. Ea se determina foarte greu si porneste de la anumite repere si indicatori.

In maximizarea valorii firmei este necesara in primul rand, determinarea patrimoniului net,

Pn = At - Dt

unde:

At = active totale;

Dt = datorii totale;

Pn = valoarea patrimoniului

Tocmai ca aceasta valoare a patrimoniului se determina si se analizeaza in functie de proiectele si activitatea viitoare a firmei.

Deci valoarea patrimoniului, fiind asteptata, inseamna ca este si anticipata. In acest context, valoarea actuala inseamna echivalentul prezent al rezultatelor viitoare.

Maximizarea valorii firmei are in vedere o valoare dinamica, adica in devenire si asupra careia planeaza riscul.

Valoarea actuala a intreprinderii se poate determina astfel:

unde:

Pt = profituri anuale viitoare;

t = nr. de ani (durata de viata a firmei);

k = rata de actualizare, egala cu rata medie a dobanzii de piata, inclusiv prima de risc

VRn = valoarea reziduala (valoarea de piata a intreprinderii la terminarea duratei de viata);

Vf = valoarea financiara actuala.

Desigur ca printr-o gestiune financiara eficienta, pentru firma se asigura un echilibru si rezultate favorabile pe termen lung.

In concluzie, putem afirma ca gestiunea financiara a firmei este acelasi lucru cu finantele firmei, amandoua avand drept scop, obiectiv major, maximizarea valorii acesteia. De aceea, laturi importante ale gestiunii financiare a firmei vor constitui capitole separate ale acestei lucrari.

TESTE DE AUTOEVALUARE

Principala sarcina a gestiunii financiare a intreprinderii este:

a.       maximizarea valorii intreprinderii si a actionarilor sai;

b.       obtinerea unui profit cat mai mare;

c.        cresterea fluxurilor de trezorerie.

Raspuns: a

Diagnosticul financiar vizeaza in esenta:

a.       sa aprecieze modul in care intreprinderea poate depasi constrangerile referitoare la performante, la solvabilitate, la autonomie, la flexibilitate financiara;

b.       sa aprecieze modul in care intreprinderea poate sa obtina un profit cat mai mare;

c.        sa aprecieze modul in care intreprinderea poate sa obtina un cost de productie cat mai scazut.

Raspuns: a

Flexibilitatea financiara a intreprinderii exprima:

a.       capacitatea sa de adaptare la transformarile neprevazute in mediul sau si in cadrul activitatii sale si este urmarita in toate domeniile de gestiune (strategica, comerciala, a resurselor umane, financiara);

b.       capacitatea sa de adaptare in cadrul mecanismului de decontari cu tertii;

c.        capacitatea sa de adaptare in relatiile cu bugetul de stat.

Raspuns: a

Bilantul prezinta cateva caracteristici:

a.       este instrumentul de reflectare a echilibrului financiar al intreprinderii la incheierea exercitiului;

b.       este modalitatea de reflectare materiala (prin active) a modului de utilizare a capitalurilor proprii si imprumutate;

c.        ofera criterii de apreciere a echilibrului financiar la un moment dat si baza de calcul pentru elaborarea bugetelor intreprinderii;

d.       evidentiaza fluxurile de venituri si de cheltuieli de gestiune de la inceputul si pana la sfarsitul exercitiului;

e.       document contabil de sinteza utilizat ca sursa pentru analiza financiara.

Indicati varianta de raspuns falsa.

Raspuns: d

O viziune economica si financiara moderna asupra gestiunii firmei presupune:

a.       o analiza financiara in dinamica;

b.       studii privind mediul profesional;

c.        studii privind mediul intern(micromediul) si extern (macromediul) al firmei;

d.       o analiza a riscului prin metoda scorurilor;

e.       un diagnostic al firmei primit de la banca finantatoare.

Raspuns: a, b, d, e

Deciziile financiare luate de conducatorii intreprinderii cuprind :

a.       decizii de investitie (si de reinvestitie) relative la constituirea si gestionarea portofoliului de active;

b.       decizia de majorare sau reducere a capitalului

c.        decizii de finantare care determina structura finantarii.

Sa se argumenteze variantele corecte de raspuns.

Raspuns: a, c

In derularea operatiilor financiare intervin patru categorii de agenti economici:

a.       actionarii;

b.       debitorii;

c.        conducatorii;

d.       creditorii;

e.       statul.

Argumentati raspunsurile corecte.

Raspuns: a, c, d, e

Creditorii urmaresc trei tipuri de risc.

a.       riscul dobanzi si variatia nivelului pretului;

b.       riscul exploatarii;

c.        riscul de faliment

Raspuns: a, c

Decizia de finantare acopera trei tipuri majore de decizii:

a.       alegerea structurii de finantare, adica a repartitiei intre capitalurile aduse de catre actionari si creantele financiare.

b.       alegerea regimului de amortizare;

c.        politica dividendelor, altfel zis, alegerea intre reinvestitia rezultatului si distributia sa sub forma dividendelor;

d.       alegerea intre finantarea interna (autofinantarea) si externa (fonduri aduse de catre actionari sau datorii financiare).

Raspuns: a, c, d,

In categoria riscurilor financiare specifice se includ si:

a.       riscul de faliment;

b.       riscul politic;

c.        riscul indatorarii ca efect al structurii financiare

d.       riscul cursului de schimb valutar si riscul ratei dobanzii.

Justificati raspunsurile corecte.

Raspuns: a, c, d,

Circuitul financiar cuprinde trei tipuri de operatii diferite: operatia de investitie (si de reinvestitie), de exploatare si finantare, la care sunt asociate traditional urmatoarele cicluri.

a.       ciclul de viata al produselor (al firmei);

b.       ciclul de finantare;

c.        ciclul de investitie;

d.       ciclul de exploatare.

Argumentati variantele corecte.

Raspuns: b, c, d

Termeni cheie:

Finantele firmei, gestiunea financiara a firmei, capitalul firmei, ciclul de investitie, ciclul de exploatare, ciclul financiar al firmei, diagnosticul financiar.