Functiile bǎncilor centrale

Intr-o economie de piatǎ, bǎncile centrale indeplinesc urmǎtoarele functii:

• Functia de emisiune;
• Functia de bancǎ a statului, a administratiei si a serviciilor publice;
• Functia de bancǎ a bǎncilor;
• Functia de centru valutar si de gestionare a rezervei valutare;
• Functia prudentialǎ si de supraveghere;
• Functii economice ocazionale;

1. Functia de emisiune

Etapa hotǎritoare in dezvoltarea bǎncilor de emisiune a fost reglementarea de cǎtre stat a sistemului de emisiune si mai ales instituirea monopolului asupra emisiunii prin atribuirea acestui privilegiu unor bǎnci si, in final,unei singure bǎnci sau unor bǎnci incadrate intr-un sistem federal.

Monopolul emisiunii provine din vechiul drept de batere a monedei, care a fost atribuit, de-a lungul timpului, suveranilor, in detrimental celorlalti demnitari ai regatelor sau imperiilor.Obtinerea acestui monopol a reprezentat unul dintre momentle esentiale ale constructiei statelor moderne. In secolul al XVII- lea, datorita unei insuficiente a cantitǎtii de metale pretioase fatǎ de cresterea dimensiunilor productiei, anumite bǎnci au procedat la emisiunea de bilete de bancǎ, sub forma certificatelor de depozit sau a unor inscrisuri care atestau existenta de cantitǎti de metal monetar in depozite bancare. Acestea au dobindit ulterior putere liberatorie legalǎ.

Prima aparitie a bancnotelor s-a realizat in Suedia in 1656, cand banca centralǎ a eliberat deponentilor bilete de bancǎ, la purtǎtor, fǎrǎ dobandǎ, care puteau circula ca instrumente de plata. Datorita emisiunii in exces a acestora, banca a inregistrat faliment in 1776, dar rolul sǎu a rǎmas considerabil, prin realizarea unei inovatii in domeniul plǎtilor.

In schimb, celelalte bǎnci de emisiune de pe continental European au adoptat in general principiile scolii "bancare". Ele au mentinut un stoc de metal pretios de circa o treime din valoarea bancnotelor emise, care a servit la operatiunile de convertire, iar emisiunea bancnotelor s-a fǎcut pe baza cambiilor comerciale rescontate. Aceste principii au fost adoptate si de autorii legii de infiintare a BNR.

In comparatie cu scoala monetarǎ, punctele de vedere ale scolii bancare sunt considerate mai realiste, fapt ce a permis si o bunǎ "aprovizionare" cu bani a economiei.

Acoperirea in aur a emisiunii monetare a fost treptat redusǎ, intrucat numai o parte a detinǎtorilor de semen bǎnesti apelau la convertire. Multǎ vreme, stocul de acoperire in aur a reprezentat 41% din masa monetara, apoi el a coborit la 33%, la 25%, pentru ca in final, aceastǎ prevedere, care de cele mai multe ori devenise pur formala sǎ fie abolitǎ.

Emisiunea monetarǎ este in prezent separatǎ de aur, nu doar in unele tǎri, ci pe plan generalizat. S-a elaborat si se aplicǎ alte mecanisme de limitare a emisiunii monetare. In acest scop banca de emisiune apeleazǎ la o serie de parghii monetare si de credit specifice, urmǎrind prin aceasta transpunerea in practicǎ a obiectivelor unor politici monetare adecvate (rezervele minime obligatorii, rata de rescont, operatiunile de open-market,cumpǎrarea si vinderea devizelor).

In prezent banca centralǎ detine dreptul exclusive de a emite insemne monetare ca mijloace legale de platǎ, este singuara in drept sǎ stabileascǎ valoarea nominalǎ, dimensiunile, greutatea, desenul, precum si alte caracteristici ale bancnotelor si monezilor. In virtutea aceluiasi drept, banca centralǎ asigurǎ tipǎrirea bancnotelor, baterea monezilor metalice si punerea lor in circulatie, precum si retragerea si distrugerea insemnelor monetare retrase.De asemenea,banca centralǎ poate dispune anularea sau retragerea din circulatie a oricǎror bancnote sau monede metalice care au fost emise si , in locul acestora, punerea in circulatie a altor tipuri de insemne monetare.

Pentru a preveni emiterea de monedǎ fǎrǎ acoperire,prin statut se stabileste obligatia ca transa de numerar aflatǎ in circulatie, emisa de BC, peste nivelul rezervelor internationale, sǎ fie acoperitǎ integral prin titluri de stat detinute in portofoliul de investitii, prin active rezultate din credite acordate bǎncilor si altor personane juridice, in conditiile legii, sau prin cecuri, cambia si alte titluri de credit scontate sau detinute in portofoliu.

2. Functia de banca a statului, a administratiei publice si a serviciilor publice

Aceastǎ functie reflectǎ sarcina bǎncii de a detine si a administra conturile statului, ale cǎror solduri figureazǎ in pasivul bilantului.

Bǎncile de emisiune, prin unitatile de trezorerie, sunt in general "casierul" statului, in conturile lor, la nivel central, reflectindu-se executia bugetului de stat. Totodatǎ, statul este pentru banca de emisiune unul dintre principalii beneficiari de credite.Titlurile de credit emise de cǎtre stat in postura sa de debitor(bonuri de tezaur, titluri de rentǎ, obligatiuni) ocupǎ un loc important printre activele bǎncilor de emisiuni.

In tǎri precum Franta, Germania, Italia, Spania, serviciile Trezoreriei asigurǎ operatiunile de incasǎri si plǎti, rolul bǎncii centrale fiind doar acela de a le inregistra. In Anglia, Tezaurul detine un cont deschis pentru operatiunile din intreg teritoriu, dar banca centralǎ este cea care asigurǎ incasǎrile si plǎtile. Un sistem diferit se manifesta in SUA, unde bǎncile private intervin in circuitul fondurilor statului. Tezaurul detine conturi deschise in numele sǎu la bǎncile de rezerve federale, iar acolo unde nu existǎ acestea, la marile bǎnci private, denumite "depozitari generali". In plus, alte bǎnci denumite "depozitari speciali", care au achizitionat pentru ele sau pentru clientii lor titluri guvernamentale, crediteazǎ un cont al Tezaurului, deschis in numele bǎncii de rezervǎ a destrictului respectiv.

In afara acestor diferentieri in gestionarea depozitelor si plǎtilor publice, banca centralǎ joacǎ un rol direct sau indirect in finantarea statului sau administratiei publice. Astfel, in activul BC figureazǎ creantele asupra Tezaurului, care constituie fie anticipǎri asupra veniturilor fiscale, fie acoperiri partiale ale deficitului bugetar. In al doilea rand, sunt inregistrate creantele asupra guvernului, care benefeciazǎ de sprijin la un nivel plafonat de legea bugetarǎ anualǎ. De asemenea, BC finanteazǎ statul, direct sau indirect, prin achizitia de titluri publice pe piata de "open- market".

Datoritǎ interventiilor de finantare directǎ sau indirectǎ, bǎncile centrale indeplinesc rolul esential de consilier si realizator al emisiunilor de titluri pentru contul statului. Astfel, BC organizeazǎ sindicate pentru achizitii de imprumuturi, administreazǎ datoria publicǎ si plata anualǎ a dobanzilor la titluri de stat, toate aceste atributiuni atestand, intr-o mǎsurǎ considerabila, functia de banca a statului.

In cazul BNR , aceasta in calitate de bancǎ a statului are mai multe atributiuni, printre care aceea de acorda imprumuturi statului roman.Astfel, B.N.R. deschide trezoreriei un cont curent, pentru a asigura acesteia suficientǎ flexibilitate in gestionarea bugetarǎ curentǎ. Art. 29 alin.3 prevede cǎ B.N.R. poate acorda trezoreriei imprumuturi pe termen de maxim 180 zile si in conditii de dobandǎ in vederea acoperirii decalajului temporar dintre incasǎri si plǎti din contul current general al acesteia. Totalul acestor imprumuturi nu poate sǎ depǎseascǎ 7% din veniturile bugetului de stat realizate in anul precedent, iar soldul permanent al imprumuturilor acordate si nerambursate nu poate depǎsi dublul capitalului B.N.R si fondul de razervǎ.

Potrivit art. 28 alin.1 din statut, B.N.R are obligatia de a administra contul curent general al trezoreriei statului, fǎrǎ a percepe comisioane pentru operatiunile efectuate, dar cu obligatia de a plǎti dobanzi pentru disponibilitǎtile din acest cont.

Deasemenea, B.N.R. poate actiona ca agent in contul statului in urmǎtoarele situatii:

-plasarea emisiunilor de titluri de stat si alte efecte negociabile de indatorare a statului roman;

-exercitarea functiei de agent de inregistrare, depozitare si transfer al titlurilor de stat; -plata capitalului, dobanzilor, comisioanelor si aspezelor aferente; executarea decontǎrilor in contul current general al trezoreriei statului.

Tot in calitate de bancǎ a statului, B.N.R. participǎ in numele acestuia la stabilirea si dezvoltarea relatiilor financiare internationale .

3. Functia de bancǎ a bancilor

Aceasta functie reuneste trei activitǎti, srtins legate intre ele, pe care le desfasoarǎ banca centralǎ:

1. fiecare bancǎ de rang secundar are un cont la banca centralǎ, care nu poate fi debitor, si pe baza caruia pot fi realizate viramente si compensǎri interbancare.
2. dacǎ in procesul compensǎrilor, anumite bǎnci au nevoie de refinantare, atunci banca centralǎ poate , in anumite conditii, sǎ furnizeze resursele necesare, alimentand piata monetarǎ. Se poate manifesta si situatia in care BC poate absorbi lichiditǎti de pe piatǎ, dacǎ se considerǎ ca acestea sunt in surplus.
3. BC trebuie sǎ utilizeze interventiile pe piata monetarǎ pentru a mentine masa monetarǎ si rata dobanzii in limitele fixate de cǎtre autoritatea monetarǎ

BC poate, in majoritatea tǎrilor, sǎ procedeze la refinantarea prin operatiuni de rescontare, prin acordare de avansuri garantate prin titluri sau prin cumpǎrarea titlurilor, in cadrul operatiunilor de "open-market"

Analiza: Contencios fiscal - test Document online: Analiza cost-beneficiu:

In procesul scontǎrii si rescontǎrii se creazǎ o legǎturǎ intre creditul commercial, creditul bancar si emisiunea monetarǎ.Ea este si o componentǎ a relatiilor dintre bǎncile comerciale si banca de emisiune, o expresie concludenta a rolului de "bancǎ a bǎncilor" indeplinit de cǎtre banca de emisiune.

Metoda traditionalǎ de finantare directǎ este rescontarea. Prin aceastǎ tehnicǎ, banca centralǎ resconteaza efectele eligibile, prezentate fie direct de cǎtre bǎnci, fie de cǎtre intermediari sau case de rescontare. Acest mod de refinantare a avut intotdeauna rezultate favorabile in tǎrile anglo-saxone si in cele latine.In acest context, este necesar un plafon de rescontare, dincolo de care refinantarea BC devine foarte scumpǎ. Atunci cand macanismul rescontǎrii este foarte importanat, rata dobanzii practicatǎ de BC la rescontare joacǎ rolul director si reprezintǎ pivotal intregului sistem bancar.

De asemenea, banca centralǎ poate proceda la acordarea de avansuri garantate prin titluri pe care le preia in pensiune sau le cumpǎrǎ. Astfel, in Germania modul traditional de refinantare il constituie avansurile garantate cu titluri cumpǎrate, denumirea datǎ acestor avansuri sunt credite de Lombard. Rata dobanzii practicatǎ la operatiunile de Lombard este mai mare decat rata de rescont. In acelasi sens actioneazǎ " casele de scontare" britanice, care practicǎ imprumuturi de minim 7 zile, garantate cu titluri: bonuri de tezaur, obligatiuni de stat.In Franta, unde rescontul este din ce in ce mai putin utilizat, se practicǎ douǎ tehnici: pensiunea de titluri pentru 7 zile si imprumuturile zilnice, preferate in perioada de tensiune asupra monedei si atunci BC trebuie sǎ controleze nivelul dobanzilor.

Indiferent dacǎ titlurile sunt achizitionate sau constituie doar o garantie, aceste avansuri au drept scop refinantarea bǎncilor, conducand la ceea ce se numeste piata de refinantare prin titluri sau open-market.

Politica monetarǎ reprezintǎ ansamblul mijloacelor utilizate de cǎtre autoritǎtile monetare din fiecare tarǎ pentru atingerea obiectivelor monetare fixate.

In unele tǎri, politica monatarǎ este consideratǎ, in exclusivitate, un mijloc de mentinere a stabilitǎtii preturilor si de luptǎ contra inflatiei ,iar in altele se apreciazǎ cǎ trebuie sǎ acompanieze politica bugetarǎ in reglementarea cresterii economice.

Banca de emisiune apare in raporturile sale cu celelalte bǎnci si in calitate de "for monetar", care adoptǎ mǎsuri obligatorii, de genul nivelului minim al rezervelor pe care celelalte bǎnci trebuie sǎ le detinǎ la banca centralǎ sau al unor coeficienti de lichiditate, niveluri relative al fondurilor proprii , coeficienti de dispersie a riscului.

Pozitia privilegiatǎ a Bǎncii Nationale a Romaniei ca bancǎ a bǎncilor poate fi privitǎ dintr-o triplǎ perspectivǎ:

-. B.N.R. actioneazǎ ca o veritabilǎ bancǎ, acordand credite bǎncilor din sistem si primind depozite;

-. B.N.R. realizeazǎ activitatea de supraveghere bancarǎ;

-. are sarcina de a reglementa sistemele de plǎti.

B.N.R. poate acorda bǎncilor credite pe un termen de cel mult 90 zile. Aceste credite pot fi garantate:

Titluri de stat provenite din emisiuni publice cu scadente de platǎ in termen de maximum un an de la data constituirii garantiei;

Cambia si bilete la ordin;

Warante sau recipise de deposit;

Depozite constituite la B.N.R. sau la alte personae juridice agreate de aceasta.

Pentru operatiunile efectuate in cadrul activitǎtii de creditare, B.N.R. percepe dobanzi si comisioane. B.N.R. are dreptul de a stabili plafoane de creditare, niveluri ale ratei dobanzii, termene de rambursare sau alte conditii in care se pot acorda credite.

Potrivit art.15 din Regulament, pentru a obtine lichiditate pe termen foarte scurt bǎncile pot apela facilitatea de creditare-credit de lombard. In vederea obtinerii creditului, banca solicitantǎ trebuie sǎ adreseze o cerere scrisǎ Bǎncii Nationale, care se va pronunta asupra ei panǎ la sfarsitul zilei bancare. Perioada de acordare a creditului de lombard este overnight. Garantarea creditului se va face cu active eligibile, valoarea acestora trebuind sǎ acopere in proportie de 100% creditul si dobanda aferentǎ si sǎ fie constituite panǎ la momentul acordǎrii acestui credit.

Atributiile B.N.R. de imprumutǎtor de ultimǎ instantǎ imputerniceste banca sǎ acorde bǎncilor credite garantate sau negarantate, in mod exceptional si numai de la caz la caz, in scopul limitǎrii riscului de sistem bancar si de plǎti.

4. Functia de centru valutar si gestionar al rezervelor valutare

Sub aceastǎ denumire este desemnatǎ o triplǎ functie a bǎncii centrale:

Asigurarea ,singurǎ sau la concurentǎ cu bǎncile de rang secundar, a schimbului de monedǎ nationalǎ in devize;

Pǎstrarea si gestionarea rezervelor valutare;

Supravegherea ratei de schimb a monedei nationale.

Abandonarea etalonului aur clasic, a convertibilitatii nestanjinite a bancnotelor in metal monetar ca si a circulatiei libere a aurului intre tǎri a blocat mecanismele de autoreglare a masei monetare in circulatie, ca si tendintele de echilibrarea automatǎ a balantei de plǎti cu strǎinǎtatea.

Banca de emisiune, ca centru valutar al tǎrii, dobandeste atributii pe linia aplicǎrii politicii valutare a statului sub forma unor restrictii valutare(a contingentǎrii importurilor si controlul plǎtilor in devize, a preluǎrii unei pǎrti din incasǎri valutare din export) sau aplicǎrii unor stimulente la export de genul primelor la export, al subventionǎrii exportului.

In anumite tǎri, in perioade critice, schimburile valutare sunt controlate de banca centralǎ, iar piata valutarǎ nu functioneazǎ liber.Toate schimburile de moneda nationalǎ, in orice devize,trebuie sǎ se realizeze printr-un oficiu de schimb valutar, constituit ca anexa a bǎncii centrale,numai tranzactiile in scopuri turistice putand fi efectuate liber.

Avand calitatea de gestionar al rezervelor, majoritatea bǎncilor centrale detin in primul rand o rezervǎ de aur, consideratǎ drept o remanentǎ a epocii in care emisiunea era garantatǎ cu acest metal.Dupǎ liberalizarea pietei aurului, bǎncile centrale au intervenit liber pentru obtinerea de metale pretioase pe care le considerau utile. De la o tarǎ la alta apar o serie de diferente:valoarea detinerilor de aur este sporitǎ comparative cu restul rezervelor in activul bilantului Bancii Frantei si al Italiei, in timp ce in cazul Deutsche Bundesbank acestea reprezintǎ doar 1/6 din active.

State precum SUA, Franta, si Germania nu si-au utilizat niciodatǎ rezervele de aur.

Alǎturi de aur, bǎncile centrale detin devize strǎine, pe care le obtin din operatiile de schimb, efectuate in pozitia de monopolul sau cea de concurentǎ.In gestionarea acestor reserve bǎncile centrale urmǎresc divizarea riscurilor, evitand orice concentrare a rezervelor intr-o singurǎ monedǎ. In plus, acestea au responsabilitǎti internationale particulare, respective in sistemul cursurilor fixe- responsabilitatea provine din obligatii, iar in sistemul cursurilor flotante-prin solidaritatea monetarǎ sau presiuni politice.Astfel, la inceputul anilor'70, inainte de declararea renuntǎrii la convertibilitatea dolarului, bǎncile centrale germane si japoneze au fost obligate sǎ acumuleze dolari, sub presiunea politicǎ a SUA.

Legatǎ de functia de gestionare a rezervelor valutare apare subfunctia de supraveghere a cursului de schimb. Astfel, bǎncile centrale, in concordantǎ cu puterea politicǎ din fiecare tarǎ, pot avea misiunea de a mentine cursul de schimb al monedei nationale in anumite limite, sau de a-l lǎsa sǎ functioneze liber.Bǎncile centrale exercitǎ, tehnic, functia de supraveghere a cursului de schimb.Beneficiile sau pierderile din operatiile de schimb valutar pot fi conservate de cǎtre banca centralǎ sau de stat care, fiind actionar al bǎncii centrale, este si beneficiarul rezultatelor acesteia.

In stabilirea regimului valutar din Romania, B.N.R. indeplineste urmǎtoarele atributii:

Emite reglementǎri cu privire la operatiunile cu active externe si aur, in vederea protajǎrii monedei nationale;

elaboreazǎ balanta de plǎti si a altor lucrǎri privind pozitia investitionalǎ a tǎrii;

privitor la cursul de schimb:

stabileste cursul de schimb al monedei nationale pentru operatiunile proprii pe piata valutarǎ;

calculeazǎ si publicǎ cursurile de schimb medii ale pietii in scop statistic;

cursul de schimb al pietii valutare interbancare este determinat libe de cǎtre cererea si oferta de valutǎ;

intervine pentru atenuarea fluctuatiilor mari ale cursului de chimb al monedei nationale (regim de flotare sustinuta);

autorizarea si retragerea autorizatiei, precum si supravegherea persoanelor juridice care au obtinut autorizatia de a efectua tranzactii valutare;

pǎstreazǎ si administreazǎ rezervele internationale ale statului.

Conform art. 31 alin. 1 din statut, aceste rezerve sunt alcǎtuite cumulative sau selective din urmǎtoarele elemente:

aur detinut in tarǎ sau depozitat in strǎinǎtate;

active externe sub forma de banknote si monede metalice sau disponibil in conturi la bǎnci sau la alte institutii financiare din stǎinǎtate, exprimate in acele monede si detinute in acele tǎri stabilite de B.N.R. ;

orice alte ctive de rezervǎ recunoscute pe plan international, inclusive dreptul de a cumpǎra de la F.M.I. in cadrul transei de rezervǎ, precum si detinerile de D.S.T.;

cambia, cecuri, bilete la ordin, precum si obligatiuni si alte valori mobiliare,negociabile sau nu, emise sau garantate de persoana juridice nerezidente;

bonuri de tezaur, obligatiuni si alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne strǎine sau de institutii financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate si plǎtibile in valutǎ in locuri acceptabile pentru B.N.R.;

stabilirea de plafoane si alte limite pentru detinerea de active externe si operatiuni cu aur si cu activepentru personae fizice si juridice;

stabilirea plafonului si a conditiilor de indatorare externǎ a persoanelor fizice si juridice care intrǎ sub incidenta regimului valutar.

5 .Functia prudentialǎ si disciplinarǎ

Prin functia disciplinarǎ este inteleasǎ exercitarea controlului asupra bǎncilor si institutiilor de credit, in scopul asigurǎrii securitǎtii depozitelor si al prevenirii falimentelor bancare.

Campul de aplicare al acestei functii este urmǎtorul:

autorizarea exercitǎrii activitǎtii bancare, crearea si transformarea bǎncilor;

concentrarea si divizarea riscurilor bancare

lichiditatea si solvabilitatea bancarǎ

Referitor la controlul exercitat de banca cantralǎ in domeniul infiintǎrii bǎncilor, criteriile in adoptarea deciziilor sunt, aproximativ aceleasi in toate tǎrile:

forma juridicǎ(in general societǎti comerciale)

capitalul minim

importanta mijloacelor utilizate si pregǎtirea profesionalǎ

planul de activitate

nevoile economice ale pietei financiare

In prezent, desi, tendinta bǎncilor este universalizarea, totusi anumite restrictii impuse unor activitǎti, precum cele imobiliare, datoritǎ ponderii sporite in dimensionarea riscului si operatiunilor pe baza de titluri, altele decit cele emise de stat. In schimb sunt favorizate fuziunile dintre institutii bancare si institutii de asigurǎri, bǎncilor fiindu-le interzisǎ activitatea de asigurǎri.

Fuziunile bancare sunt controlate, in majoritatea tǎrilor, din punct de vedere al concurentei. In cea mai mare parte, dreptul concurentei interzice monopolul sau situatii dominante. Uneori, autoritǎtile au tendinta de a permite bǎncilor fuziuni si absorbtii in scopul atingerii unor dimensiuni"mondiale", sau al sporirii productivitǎtii. In anumite cazuri, in perioada de crizǎ, fuziunile sunt autorizate pentru a permite "salvarea" unor bǎnci de la falimet, dupǎ cum evidentiazǎ evolutiile din sistemul bancar american.

Concentrarea riscurilor bancare. Diversificarea riscurilor bancare a fost intotdeauna consideratǎ o regulǎ prudentialǎ esentialǎ. Intrucat numǎrul falimentelor bancare este determinat de o concentrare puternicǎ a riscurilor bancare asupra unui singur client, a unui singur sector geografic, a unei tǎri sau asupra unei singure activitǎti, bǎncile cautǎ o specializare in domeniile in care dispun de competente profesionale si avantaje comparative.

Lichiditatea bancarǎ reprezintǎ , de asemenea, un domeniu asupra cǎruia interventia bǎncii centrale se remarcǎ puternic, in toate tǎrile.

Asigurarea unei asemenea capacitǎti a fost posibilǎ prin indeplinirea de cǎtre bǎnci a unor conditii care au evoluat in timp astfel:

dispunerea, in permanentǎ, de active lichide pentru a rǎspunde exigibilitǎtii. Ca alternativǎ, banca putea face apel la lichiditǎti suplimentare puse la dispozitia de piata monetarǎ sau de banca centralǎ.Controlul lichiditǎtii se efectuau, in asemenea conditii, pornind de la stocurile de active si pasive bancare.

Evolutiile bancare din ultimele douǎ decenii evidentiazǎ cǎ bǎncile sunt tot mai mult angajate in operatiuni pe pietele interbancare nationale si strǎine.Concomitent, au evoluat si modalitǎtile de control, in sensul cǎ elementele de active si pasiv sunt analizate pe fiecare scadentǎ, iar lichiditatea este mǎsuratǎ in termini de fluxuri de trezorerie.

Intr-o serie de tǎri, nivelul lichiditǎtii bancare este imperative(Franta, Germania), dar existǎ o mutime de alte state in care banca centralǎ isi rezumǎ rolul de supraveghere si control prin solicitarea unor raporturi globale sau pe scadente si in supravegherea acestora.

O astfel de metodǎ este mai judicioasǎ, intrucat ea nu impune acelasi nivel al raportului de lichiditate unor institutii diferite, iar in functie de specificul activitǎtii, banca centralǎ poate considera dacǎ un raport este satisfǎcǎtor sau nu, putand interveni direct asupra acestuia, in sensul si dimensiunea doritǎ.

Controlul solvabilitǎtii bancare se realizeazǎ prin fondurile proprii, care la nivelul institutiilor financiar-bancare trebuie sǎ acopere imobilizǎrole corporale si necorporale, precum si o parte variabilǎ a diverselor active financiare, diferentiate dupǎ gradul de risc. Raportul dintre fondurile proprii si angajamentele unei bǎnci constituite un indicator insuficient, dar sigur, al prudentii bancare.

Pentru tǎrile din spatiul European, raportul  de solvabilitate constituie cel mai important indicator al prudentii bancare, avand drept obiectiv garantarea capacitǎtii bǎncilor de a face fatǎ falimentelor si de a atenua inegalitǎtile concurentiale dintre diferitele sisteme nationale. Obligativitatea respectǎrii RSE a inceput la 1 ianuarie 1993, acest raport fiind construit dupǎ modelul normei Cooke ( prin care raportul de solvabilitate de minim 8%s-a impus tuturor institutiilor de credit).

In concluzie, atit numǎrul falimentelor bancare cat si nivelul ratei inflatiei demonstreazǎ cǎ banca centralǎ nu are capacitate de-a indeplini eficient ambele functii, in sensul cǎ nu mai sunt indeplinite corespunzǎtor nici stabilitatea monetarǎ, si nici supravegherea si controlul bancar.

Alte argumente in favoarea localizǎrii acestei functii la banca centralǎ comparative cu un Birou de Supraveghere Bancarǎ pot fi formulate astfel:

-in afarǎ bǎncii centrale gradul coruptiei si ineficientii este sporit;

-un birou nu ar detine suficiente resurse tehnice financiare si umane;

-interventia factorului politic asupra unor organisme de supraveghere bancarǎ, altele decat banca centrala, este mai mare intr-o asemenea situatie.

Conform art. 26 alin 1, B.N.R. detine dreptul exclusive de autoriza functionarea bǎncilor si ii revine responsabilitatea de supraveghere prudentialǎ a bǎncilor, in scopul asigurǎrii viabilitǎtii si functionǎrii sistemului bancar. Potrivit statutului, in vederea realizǎrii suprevegherii bancare, B.N.R.poate actiona in douǎ directii principale: pe de o parte, B.N.R. este abilitatǎ sǎ emitǎ reglementǎri, sǎ ia mǎsuri pentru impinerea respectǎrii acestora si sǎ aplice sanctiunile in caz de nerespectare, iar pe de altǎ parte este imputernicitǎ sǎ controleze la fata locului si sǎ verifice registrele, conturile si orice alte documente ale bǎncilor.

6. Functia economicǎ

Toate functiile precedente ale bǎncii centrale presupun si o implicare economicǎ a acesteia. Astfel, atunci cand se realizeazǎ emisiunea monetarǎ, sau se supravegheazǎ cursul valutar sau rata de schimb, sau atunci cand se intervine pe piata monetarǎ, pentru a influenta rata dobanzii, bǎncile centrale indeplinesc si o functie economicǎ.In anumite perioade, aceasta a fost indeplinitǎ in mod explicit.Astfel, intre cele douǎ rǎzboaie mondiale, Bnca Angliei a participat la activitatea de reconstructie si modernizare a unor ramuri industriale prin crearea de filiale, dintre care Societatea bancherilor pentru dezvoltarea industrialǎ, cu o contributie importantǎ la sustinerea activitǎtii economice.

Mai mult, intrucat serviciile de trezorǎrie erau reduse in Anglia, Banca Angliei a indeplinit, panǎ in anii '80, rolul care ar fi revenit acestora,salvand, astfel, intreprinderile aflate in dificultate.