Sistemul bugetar

SISTEMUL BUGETAR

Bugetul este o categorie fundamentala a stiintei finantelor, legata de existenta statului si a mecanismului pietei.Conform legii finantelor publice bugetul reprezinta un "document prin care sunt prevazute si aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile sau, dupa caz, numai cheltuielile, in functie de sistemul de finantare a institutiilor publice"[1].Astfel sub aspect formal, bugetul de stat este o lista ce cuprinde veniturile si cheltuielile statului pe o perioada de un an. Analizat din punct de vedere juridic, bugetul reprezinta o lege care prevede si autorizeaza veniturile si cheltuielile statului pe durata unui exercitiu bugetar. Caracterul de act normativ rezida din necesitatea aprobarii lui de catre in parlament (ca de altfel al oricarei legi). Sub raport economic, bugetul exprima in forma baneasca relatiile economice care apar in legatura cu formarea si repartitia, cu nivelul si evolutia produsului intern brut, dar si cu indeplinirea functiilor statului. Bugetul reflecta optiunile de politica economica, sociala si financiara ale statului referitoare la un interval de un an. Relatiile economice pe care le exprima se manifesta dual, pe de o parte ca relatii de mobilizare a resurselor banesti anuale ale statului, iar pe de alta parte ca relatii de repartizare a acestor resurse.Conceperea si utilizarea lui ii confera pozitia de instrument financiar de predictie si planificare macroeconomica. Componenta de program pe termen scurt (prin intermediul acestuia sunt previonate veniturile si cheltuielile anului bugetar urmator) este adesea completata cu cea de program financiar pe termen mediu, ca urmare a includerii cheltuielilor publice de investitii, al caror orizont este de cel putin 2-3 ani.

Legea privind finantele publice precizeaza ca administrarea fondurilor publice se realizeaza prin intermediul unui sistem unitar de bugete (buget general consolidat) care are urmatoarele componente:

a) bugetul de stat;

b) bugetul asigurarilor sociale de stat;

c) bugetul fondurilor speciale;

d) bugetul trezoreriei statului;

e) bugetele institutiilor publice autonome;

f) bugetele institutiilor publice finantate integral sau partial din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, dupa caz;

g) bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii;

h) bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat si ale caror rambursare, dobanzi si alte costuri se asigura din fonduri publice;

i) bugetul fondurilor externe nerambursabile

j) bugetele locale.

Procesul bugetar reprezinta un ansamblu de operatiuni cu privire la elaborarea, aprobarea, executia si controlul executiei bugetului. Acesta se finalizeaza cu aprobarea contului general de executie a bugetului. Baza legala a acestui ansamblu de atributii, competente, responsabilitati, obligatii si drepturi o constituie Constitutia si legile specifice (LEGEA 500/2002 privind finantele publice, LEGEA 273/2006 privind finantele publice locale). Toate aceste reglementari vizeaza veniturile si cheltuielile bugetare.

Procesul bugetar are cateva caracteristici majore

• este decizional, deoarece are ca scop formularea, realizarea si controlul formarii resurselor bugetare si al alocarii lor (inclusive decizia privind recunoasterea nevoilor si a cuantumului lor, a

prioritatii, oportunitatii si stringentei acestora);

• este democratic, fiind rezultat al exercitarii atributelor statului de drept si al exercitiului puterii de stat pe seama optiunilor liber exprimate prin vot de catre cetateni;
• este preponderent politic, deoarece continutul sau se refera la politica financiara a carei formulare reprezinta decizia politica a fortelor majoritare in parlament;
• este tehnic in ce priveste formularea, executia si controlul, deoarece, dincolo de optiunile politice, trebuie respectate cerintele functionarii mecanismului economic si principiul rationalitatii;

• este ciclic, deoarece se reia anual;
• are larg impact public, deoarece sfera sa de cuprindere si efectele generate se regasesc in macro si microeconomie, precum si in toate domeniile vietii social-economice.

Procesul bugetar cuprinde patru etape: elaborarea, aprobarea, executia si

controlul. Legea prevede continutul acestor etape, graficul temporal al derularii lor, institutiile abilitate, competente si raspunzatoare. In procesul bugetar sunt angrenate mai multe institutii: Parlamentul, Guvernul, Ministerul Finantelor, toate celelalte ministere, toate institutiile bugetare, Trezoreria Statului, organele autoritatii locale, Curtea de Conturi.

Elaborarea proiectului de buget

In elaborarea proiectului de buget sunt implicate toate institutiile publice in vederea propunerii de resurse financiare si de obiective pentru care sa se prevada cheltuieli din buget. Institutia specializata este Ministerul Finantelor. Pe baza unei activitati prospective a acestuia si in colaborare cu alte organisme de specialitate (statistica, prognoza, cercetare economica etc.) sunt formulate, in principiu, nivelul si structura veniturilor. Elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si ale bugetelor se face de catre Guvern, prin intermediul Ministerului Finantelor Publice, pe baza:

a) prognozelor principalilor indicatori macroeconomici si sociali pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget, precum si pentru urmatorii 3 ani;

b) politicilor fiscale si bugetare;

c) prevederilor memorandumurilor de finantare incheiate sau parafate cu organisme si institutii financiare internationale;

d) politicilor si strategiilor sectoriale, a prioritatilor stabilite in formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;

e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;

f) proiectelor elaborate de catre ordonatorii principali de credite in scopul finantarii unor actiuni, insotite de estimarea anuala a performantelor fiecarui proiect, precizandu-se: costurile asociate, obiectivele urmarite, rezultatele obtinute si estimate pentru anii urmatori;

g) propunerile de sume defalcate din veniturile bugetului de stat, precum si transferurile consolidate pentru autoritatile administratiei publice locale;

h) posibilitatile de finantare si refinantare ale deficitului bugetar.

Indicatorii macroeconomici si sociali ce stau la baza fundamentarii proiectului de buget  sunt elaborati pana la data de 31 martie a anului in curs urmand ca pe parcursul desfasurarii anului bugetar sa fie actualizati.

Pana la data de 1 mai Ministerul Finantelor Publice va prezenta Guvernului, obiectivele politicii fiscale si bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget si urmatorii 3 ani, impreuna cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite, urmand ca acesta sa le aprobe pana la data de 15 mai si sa informeze comisiile pentru buget, finante si banci ale Parlamentului asupra principalelor orientari ale politicii sale macroeconomice si ale finantelor publice.

Ministrul finantelor publice va transmite ordonatorilor principali de credite, pana la data de 1 iunie a fiecarui an, o scrisoare-cadru care in care va prezenta contextul macroeconomic ce va sta la baza intocmirii proiectului de buget, metodologia de elaborare a acestuia, precum si limitele de cheltuieli aprobate de Guvern. Modificarea limitelor de cheltuieli ca urmare a schimbarii cadrului macroeconomic va fi comunicata de catre Ministerul Finantelor Publice ordonatorilor principali de credite impreuna cu limitele de cheltuieli redimensionate, pana la data de 15 iunie in vederea definitivarii proiectelor de buget.

Ordonatorii principali de credite au obligatia ca pana la data de 15 iulie a fiecarui an sa depuna la Ministerul Finantelor Publice propunerile pentru proiectul de buget si anexele la acesta, pentru anul bugetar urmator, cu incadrarea in limitele de cheltuieli, si estimarile pentru urmatorii 3 ani, insotite de documentatia aferenta.

Proiectele de buget si anexele la acesta, definitivate , se depun de catre ordonatorii principali de credite la Ministerul Finantelor Publice pana la data de 1 august a fiecarui an in vederea examinarii de catre acesta urmand ca ulterior acesta sa poarte negocieri cu acestia.

Ministerul Finantelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite si a bugetului propriu, intocmeste proiectele legilor bugetare si proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern pana la data de 30 septembrie a fiecarui an.

Guvernul aproba proiectele legilor bugetare si de buget dupa care le transmite spre adoptare Parlamentului pana la data de 15 octombrie a fiecarui an. In cazul in care legile bugetare nu au fost adoptate cu cel putin 3 zile inainte de expirarea exercitiului bugetar, Guvernul indeplineste sarcinile prevazute in bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputand 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent.

Aprobarea bugetului

Parlamentul aproba bugetele pe ansamblu, pe parti, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum si alineate, dupa caz, si pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar pentru care s-au intocmit bugetele, precum si creditele de angajament pentru actiuni multianuale. Acest lucru este important pentru instituirea obligativitatii contribuabililor de a varsa veniturile pe care guvernul conteaza in realizarea politicii sale, dar si pentru stabilirea dimensiunii efortului (cheltuielilor) care se fac pentru un anumit domeniu, proiect, obiectiv. Aprobarea bugetului este de fapt actul final dintr-o procedura destul de complexa, menita sa asigure analiza atenta a deciziei bugetare si alegerea celei mai adecvate optiuni privind constituirea si utilizarea resurselor bugetare. In cadrul acestei proceduri se intalnesc, in principal, urmatoarele etape:

• prezentarea in plenul Parlamentului, de catre primul ministru sau de catre ministrul finantelor, a proiectului de buget insusit de Guvern;
• examinarea acestui proiect in comisiile permanente ale Parlamentului (educatie, sanatate, cultura, aparare etc.), comisii care pot formula amendamente; fiecare comisie trebuie sa se pronunte in legatura cu acordul privind respectivul proiect;

examinarea proiectului de buget in comisia de buget, finante, banci (comisia de specialitate a Parlamentului), care, in plus fata de alte comisii, este chemata sa se pronunte asupra amendamentelor formulate de acestea; recomandarea acestei comisii privind proiectul de buget si mentionatele amendamente sunt inaintate plenului Parlamentului pentru dezbatere si aprobare;

dezbaterea in plenul Parlamentului a proiectului de buget;

aprobarea prin vot a fiecarui articol din legea bugetului, inclusiv a amendamentelor aferente provenite de la comisii, precum si a legii bugetului in ansamblu;

• promulgarea legii bugetului de catre Presedintele tarii;
• publicarea in "Monitorul Oficial" a legii privind bugetul.

Prin legile bugetare anuale se prevad si se aproba creditele bugetare pentru cheltuielile fiecarui exercitiu bugetar, precum si structura functionala si economica a acestora.

Pe parcursul exercitiului bugetar legile bugetare anuale pot fi modificate prin legi de rectificare, elaborate cel tarziu pana la data de 30 noiembrie. Legile de rectificare vor respecta aceleasi proceduri ca si legile bugetare anuale initiale, cu exceptia termenelor din calendarul bugetar.

Executia bugetului

Executia bugetului reprezinta operatiunea de incasare a veniturilor bugetare si de efectuare a cheltuielilor aprobate prin buget. La executia bugetului participa Ministerul Finantelor, Trezoreria Statului (ca institutie specializata a Ministerului Finantelor si subordonata acestuia), precum si alte institutiile bugetare (in calitate de ordonatori de credite bugetare).

Incasarea veniturilor bugetare presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

asezarea veniturilor bugetare presupune stabilirea obiectului impozabil evaluarea acestuia;

lichidarea veniturilor bugetare vizeaza stabilirea cuantumului obligatiei fiscale;

emiterea titlului de percepere sau a dispozitiei in baza careia are loc incasarea impozitului;

perceperea propriu-zisa a venitului bugetar respectiv sau incasarea creantei fiscale in cuantumul si la termenul stabilit;

In procesul executiei bugetare cheltuielile publice parcurg urmatoarele etape: angajament, lichidare, ordonantare si plata.

Angajarea reprezinta actul prin care o autoritate publica, aloca fonduri publice unei anumite destinatii, in limita creditelor bugetare aprobate;

Lichidarea cheltuielilor presupune verificarea existentei angajamentelor asumate cat si a sumelor datorate. Totodata se vor avea in vedere conditiile de exigibilitate ale angajamentului, pe baza documentelor justificative ce au stat la baza operatiunilor respective;

Ordonantarea cheltuielilor este o etapa in procesul executiei bugetare in care se confirma ca livrarea bunurilor si de serviciilor a fost realizata,plata putand fi efectuata;

Stingerea obligatiilor asumate reprezinta actul final prin care institutia publica achita obligatiile sale fata de terti. Efectuarea platilor, in limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe baza de acte justificative, intocmite in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare.

Incheierea anului bugetar

Executia bugetara se finalizeaza la data de 31 decembrie a fiecarui an. Veniturile neincasate si cheltuielile angajate, lichidate, ordonantate, in cadrul si neplatite pana la aceasta data se vor incasa sau se vor achita, dupa caz, in contul bugetului pe anul viitor.

Document online: Globarizarea si vectorii globarizarii Proiect: Eficienta economica a investitiilor

Pe baza situatiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor privind executia de casa a bugetului Ministerul Finantelor Publice elaboreaza contul general anual de executie a bugetului, ce ofera o imagine asupra modului in care au fost realizate veniturile, cheltuielile si soldul bugetului, asa cum au fost ele aprobate prin legea bugetului sau prin legea/legile de rectificare a acestuia,pe care il prezinta spre analiza Guvernului.

Dupa analiza acestuia de catre Guvern contul general anual de executie a bugetului este transmis spre aprobare Parlamentului pana la data de 1 iulie a anului urmator celui de executie.

Controlul executiei bugetului

Contul general anual de executie a bugetului se aproba prin lege dupa verificarea acestuia de catre Curtea de Conturi, institutie suprema de control al finantelor publice subordonata direct Parlamentului ce exercita un control de tip ulterior.

Controlul Curtii de Conturi vizeaza:

legalitatea si realitatea datelor cuprinse in darile de seama contabile si in conturile de executie de casa a bugetului la oricare ordonator de credite, precum si in raportul si contul general de executie intocmite de Ministerul Finantelor;

eficienta, eficacitatea si economicitatea executiei bugetare, respectiv calitatea gestionarii banilor publici la toate nivelurile;

depistarea utilizarii nelegale a banilor publici, evaluarea eventualelor pagube si recuperarea lor prin organe jurisdictionale proprii sau prin instante din sfera puterii judecatoresti;

Excedentul sau deficitul bugetului de stat, al bugetului asigurarilor sociale de stat si al bugetelor fondurilor speciale se determina ca diferenta intre veniturile incasate si platile efectuate pana la incheierea exercitiului bugetar. Excedentul rezultat dupa finalizarea exercitiului bugetar este utilzat pentru reducerea deficitelor din anii precedenti.

PRINCIPIILE BUGETARE

Principiile bugetare reprezinta  ansamblul cerintelor si exigentelor ce stau la baza elaborarii si executiei bugetelor.

Principiul universalitatii presupune ca veniturile si cheltuielile se includ in buget in totalitate, in sume brute. Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu exceptia donatiilor si sponsorizarilor, care au stabilite destinatii distincte. Aplicarea acestui principiu permite

evidentierea cuantumului efectiv al veniturilor si cheltuielilor bugetare;

. orientarea exacta privind "povara fiscala" de un anumit tip si masura suportabilitatii ei de catre contribuabili;

. destinatia efectiva a resurselor financiare bugetare;

. facilitarea controlului financiar.

Principiul publicitatii se aplica in timpul elaborarii bugetului, cu ocazia discutarii proiectului in comisiile de specialitate ale Parlamentului si in timpul dezbaterii acestui proiect in organul legislativ, iar pe de alta parte, dupa aprobarea legii bugetului prin publicarea acesteia in Monitorul oficial, in presa scrisa si audio-vizuala. Motivatia acestui principiu rezida in nevoia de informare a contribuabului (componenta interna), dar si a celor interesati din afara tarii (componenta externa): organisme financiare internationale, tarile cu care se intretin relatii economice, institute de cercetare, agentii de rating (evaluare) international, agenti economici interesati in afaceri sau in plasamente pe piata de capital.

Principiul unitatii prevede ca veniturile si cheltuielile bugetare sa fie inscrise intr-un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficienta si monitorizarea fondurilor publice.

Principiul anualitatii stipuleaza ca veniturile si cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioada de un an, care corespunde exercitiului bugetar. Intervalul de un an prezinta avantajul unei perioade pentru care predictiile privind veniturile si cheltuielile au o sansa mai buna de realizare, evitandu-se totodata prelungirea controlului financiar pe un interval prea mare (de pilda, 2-3 ani sau mai mult).Una din criticile recente aduse acestui principiu se refera la faptul ca, cel putin pentru cheltuielile de investitii, intervalul de un an este relativ scurt. Acest neajuns apare si in cazul unor programe vizand obiective a caror realizare necesita mai multi ani. De aceea, in practica bugetara pentru actiunile multianuale, creditele de angajament si creditele bugetare se inscriu distinct in buget., cu defalcarea anuala a cotei de cheltuiala si a surselor de venituri ce pot fi folosite in acest scop. In vederea realizarii actiunilor multianuale ordonatorii de credite incheie angajamente legale, in limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv.

Principiul unitatii monetare conform caruia toate operatiunile bugetare se exprima in moneda nationala.

Principiul specializarii bugetare.Potrivit acestui principiu veniturile si cheltuielile bugetare se regasesc si se aproba in buget pe surse de provenienta, respectiv pe categorii de cheltuieli, grupate dupa natura lor economica si destinatia acestora. . Aceasta grupare, efectuata dupa criterii acceptate in practica bugetara, poarta denumirea de clasificatie bugetara.. Utilitatea acestui principiu rezida in ordinea structurala pe care o genereaza gruparea veniturilor si cheltuielilor, fapt ce permite efectuarea unor analize pertinente referitoare la aportul pe care il au diferitele surse de venituri, la repartizarea "poverii" fiscale intre contribuabili, la raportul relativ intre destinatii sau intre nevoi, la rolul pe care diferite categorii de

contribuabili il joaca in sustinerea nevoilor publice etc.

Principiul neafectarii veniturilor presupune depersonalizarea acestora,in sensul ca ele sunt destinate acoperirii unei nevoi publice fara a se cunoaste destinatia expresa ce li se rezerva.Motivatia ce a stat la baza instituirii acestui principiu rezida in faptul ca este greoi si incomod sa se stabileasca cate un venit distinct, special pentru o anume nevoie. Neafectarea veniturilor genereaza o mare flexibilitate in utilizarealor, deoarece oricare dintre ele poate contribui la un moment dat la acoperirea unor nevoi. Exceptia de afectare, adica de nedepersonalizare, apare pentru bugetele extraordinare si pentru fondurile speciale.

Principiul echilibrului potrivit caruia cheltuielile aferente unui buget se acopera integral din veniturile bugetului respectiv. In practica economica se intalnesc adesea situatii in care, datorita conjuncturii economice nefavorabila, este imposibila aplicarea acestui principiu.Totusi, in unele tari exista prevederi legale care interzic aprobarea unui buget deficitar.

Literatura de specialitate evidentiaza trei tehnici de asigurare a echilibrului bugetar, respectiv:

a) constituirea unor fonduri de rezerva in perioadele de crestere economica ca urmare a cresterii veniturilor din incasarile fiscale fara a spori cota de impunere, deoarece baza de impozitare (in principal veniturile, dar si consumul) este mai mare. Din aceste fonduri se vor finanta deficitele inregistrate in perioadele economice nefavorabile. Dezavantajul acestei tehnici consta in faptul ca nu se stabili aprioric momentul in care se vor declansa crizele economice si nici marimea deficitului ce se va inregistra atunci.

b) finantarea deficitului bugetar printr-un imprumut sau prin emisiune monetara fara acoperire.Aplicarea acestei metode presupune ca stingerea treptat obligatiilor asumate sa se faca treptat in perioadele de crestere economica. In cazul imprumuturilor achitarea oligatiilor asumate se face prin rambursari din excedentele bugetare curente ale anilor "buni"; in cazul emisiunii monetare aceasta se realizeaza prin insasi cresterea economica, ce ar presupune (fata de nivelul anterior al tranzactiilor) o masa monetara suplimentara, care nu se va mai emite, avand in vedere ca emisiunea s-a facut anticipat in anii "slabi" pentru a finanta deficitul bugetar.

BUGETUL LOCAL

Potrivit legii nr. 273/2006, bugetul local reprezinta documentul prin care sunt prevazute si aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile unitatilor administrativ-teritoriale.

Veniturile bugetare locale se constituie din:

a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contributii, alte varsaminte, alte venituri si cote defalcate din impozitul pe venit;

b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

c) subventii primite de la bugetul de stat si de la alte bugete;

d) donatii si sponsorizari.

Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazeaza pe constatarea si evaluarea materiei impozabile si a bazei de impozitare in functie de care se calculeaza impozitele si taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate si a veniturilor obtinute din acestea, precum si pe alte elemente specifice, in scopul evaluarii corecte a veniturilor.

Principiul universalitatii potrivit caruia veniturile si cheltuielile se includ in buget in totalitate, in sume brute.

Principiul transparentei si publicitatii

Procesul bugetar este deschis si transparent, acesta realizandu-se prin:

a) publicarea in presa locala, pe pagina de internet a institutiei publice, sau afisarea la sediul autoritatii administratiei publice locale respective a proiectului de buget local si a contului anual de executie a acestuia;

b) dezbaterea publica a proiectului de buget local, cu prilejul aprobarii acestuia;

c) prezentarea contului anual de executie a bugetului local in sedinta publica.

Principiul solidaritatii. Prin intermediul politicile bugetare locale se poate realiza ajutorarea unitatilor administrativ-teritoriale, precum si a persoanelor fizice aflate in dificultate, prin alocarea de sume din fondul de rezerva bugetara constituit in bugetul local. Astfel din fondul de rezerva bugetara constituit la nivelul bugetului local consiliile locale sau judetene pot aproba acordarea de ajutoare colectivitatilor locale , la cererea publica a primarilor acestor unitati administrativ-teritoriale sau din proprie initiativa.

Principiul autonomiei locale financiare confera dreptul autoritatilor administratiei publice locale de a stabili nivelul impozitelor si taxelor locale

in limitele prevazute de lege.

Principiul proportionalitatii. Resursele financiare aflate la dispozitia unitatilor administrativ-teritoriale trebuie sa fie in concordanta cu responsabilitatile autoritatilor administratiei publice locale reglementate prin lege.

Principiul consultarii impune ca autoritatile administratiei publice locale, prin structurile asociative ale acestora sa fie consultate asupra procesului de alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat catre bugetele locale.

IMPRUMUTURILE DE STAT SI DATORIA PUBLICA

In perioada actuala, insuficienta resurselor financiare atrase la sistemul national de bugete in raport cu cheltuielile, obliga autoritatile publice sa recurga la imprumuturi pe piata financiara interna si externa in vederea realizarii obiectivelor propuse. In unele cazuri statul poate recurge la imprumuturi si pentru efectuarea unor investitii care sa genereze venituri viitoare. Contractarea acestora se poate face fie direct de catre stat, fie prin intermediul unor institutii financiare care gestioneaza plasarea imprumutului.

Imprumutul de stat reprezinta un acord de vointa intre persoanele fizice si juridice pe de o parte, si stat pe de alta parte, prin care acestia cosimt sa puna la dispozitia statului, cu titlul de imprumut,o suma de bani pe care autoritatea publica se angajeaza sa o restituie impreuna cu dobada cuvenita ce reprezinta pretul creditului.

Imprumuturile de stat prezinta urmatoarele caracteristici

􀂾 au caracter contractual. Din punct de vedere juridic imprumutul de stat reprezinta o intelegere intre doua parti (stat si creditorii sai). Totusi, anumite elemente ale acestuia( conditiile de emisiune si de rambursare forma si marimea veniturilor care se asigura creditorilor, termenul de rambursare etc.) se stabilesc de catre stat, iar persoanele fizice si juridice posesoare ale fondurilor le pot accepta sau respinge. Spre deosebire de creditul public, in cazul celui bancar conditiile de acordare se negociaza cu fiecare solicitant in parte

􀂾 au caracter rambursabil, similar oricarui imprumut, caracter ce se pastreaza inclusiv in cazul imprumuturilor zise perpetue (rente viagere), deoarece rambursarea acestora se face totusi, chiar daca o scadenta nu este mentionata;

􀂾 asigura o contraprestatie sub forma dobanzii, a primei de rambursare sau a emiterii sub valoarea nominala (sub pari). Unele din aceste avantaje materiale, pe care statul le ofera creditorilor la lansarea imprumutului, pot fi retrase pe parcurs, ca de exemplu diminuarea dobanzii prin conversiunea datoriei publice.

Clasificarea imprumuturilor publice

Imprumuturile de stat pot fi clasificatedupa mai multe criterii clasifica:  

In functie de de autoritatea contractanta:

- imprumuturi publice angajate de autoritatile administratie publice centrale;

- imprumuturi publice angajate de autoritatile administratie publice locale

Potrivit criteriului spatial, distingem:

- imprumuturi publice interne, in care cele doua parti contractante apartin aceluiasi stat;

-imprumuturi publice externe, caz in care cele doua parti contractante apartin unor state diferite;

- imprumuturi cu titluri nominative (se emit cand numarul subscriitorilor este redus caracterizeazandu-se prin restrictia platii veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente doar catre titulari);

- imprumuturi cu titlu "la purtator' (se emit in cazul unor subscrieri cu larga adresabilitate);

- imprumuturi cu titluri mixte (capitalul, fiind nominativ, se ramburseaza doar titularilor, iar dobanzile se platesc pe baza cupoanelor "la purtator').

In functie de perioada de timp pentru care se contracteaza, deosebim:

- imprumuturi pe termen scurt sau flotante (au termene de rambursare de pana la 1 an);

- imprumuturi pe termen mediu (contractate pe perioade cuprinse intre 1 si 5 ani);

- imprumuturi pe termen lung (contractate pe perioade mai mari de 5 ani);

- imprumuturi perpetue (fara termen).

In functie de posibilitatea negocierii titlurilor de credit public, deosebim:

-imprumuturi publice certificate cu titluri negociabile (titlurile pot fi vandute/cumparate la bursele de valori, la cotatia lor efectiva);

- imprumuturi publice certificate cu titluri nenegociabile (titlurile nu sunt cotate la bursa, dar pot fi vandute la valoarea lor nominala);

Rolul imprumuturilor de stat

Potrivit OUG 64/2007, Guvernul este autorizat sa angajeze in numele si in contul statului imprumuturi numai prin Ministerul Economiei si Finantelor, in urmatoarele scopuri:

a) finantarea deficitului bugetului de stat, finantarea temporara a deficitelor din anii precedenti ale bugetului asigurarilor sociale de stat, pana la alocarea de sume cu aceasta destinatie, finantarea deficitelor temporare ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat din exercitiul curent;

b) refinantarea si rambursarea anticipata a datoriei publice guvernamentale;

c) mentinerea in permanenta a unui sold corespunzator in contul curent general al Trezoreriei Statului, stabilit de Ministerul Economiei si Finantelor;

d) finantarea pe baza de lege a unor programe/proiecte sau a altor necesitati prioritare pentru economia romaneasca;

e) sustinerea balantei de plati in conformitate cu Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 322/2002 de stabilire a unui mecanism de asistenta financiara pe termen mediu pentru balantele de plati ale statelor membre;

Elementele tehnice ale imprumutului de stat

Imprumuturile de stat prezinta mai multe elemente tehnice care il definesc din punctde vedre juridic si care se refera la : denumirea imprumutului, valoarea nominala a titlurilor de imprumut, valoarea efectiva sau valoarea de piata, cursul, termenul de rambursare, dobanda sau alte avantaje oferite creditorului

Denumirea imprumutului este un element de identificare ce permite individualizarea titlurilor pe pietele financiare primara si secundara. Identificarea se face de regula fie prin destinatia imprumutului, fie prin anul emisiunii, fie prin rata dobanzii, fie prin forma pe care o imbraca venitul conferit cumparatorilor de titluri, fie prin denumirea autoritatii locale emitente sau printr-o combinare a unor astfel de elemente de identificare.

Valoarea nominala reprezinta suma inscrisa pe titlul repreyentand marimea creantei pe care detinatorul titlului o are de incasat de la stat

Valoarea efectiva sau valoarea de piata este suma de bani cu care se poate procura de pe piata, la un moment dat, un titlu apartinator unei emisiuni. In cazul in care momentul ales este chiar cel al lansarii pe piata, valoarea efectiva se numeste valoare de emisiune sau pret de emisiune.Valoarea de piata, precum si forma ei particulara de pret de emisiune, poate fi peste, la sau sub valoarea nominala. In functie de acest raport de ordine intre valoarea nominala si pretul de emisiune, se numeste emisiunea lansata supra, al sau sub pari. Aceste calificative se pastreaza si in legatura cu nivelul inregistrat la un moment dat de curs, spunandu-se despre titluri ca sunt supra, al sau sub pari.

Cursul este numarul de unitati monetare cu care se pot cumpara la un moment dat o suta de unitati monetare din valoarea nominala a unui titlu apartinator unei emisiuni.Pentru a crea o atractivitate mai mare unui imprumut preconizat a se lansa, de regula, emitentul stabileste un curs sub pari la lansare si al pari la rambursare sau al pari la lansare si supra pari la rambursare.

Evolutia cursului este in functie de un complex de factori conjuncturali sau nu, interni si externi, obiectivi si subiectivi, economici, politici si sociali etc.Factorii cu impact direct sunt raportul cerere/oferta pe piata de capital, rata dobanzii pe piata monetara si avantajele oferite de debitor (peste rata dobanzii).

Termenul de rambursare este scadenta, data la care imprumutul trebuierambursat. Termenul poate fi precizat (sub un an - termen scurt; intre unul si cinci ani - termen mediu; peste cinci ani - termen lung) sau neprecizat (cazul titlurilor cu renta perpetua).Termenele medii si lungi sunt folosite, de regula, pentru acoperirea deficitelor bugetare cronice sau pentru finantarea unor investitii. Termenele scurte sunt folosite pentru acoperirea unor "goluri de casa" temporare sau a unor cheltuieli neprevazute.

Venitul asigurat de titlu este venitul ce revine posesorului unui titlu pe perioada detinerii acestuia. Din punct de vedere al sursei acestuia, venitul poate fi intrinsec si conjunctural.

Venitul intrinsec este cel pe care il produce imprumutul sub forma dobanzii si a primei de rambursare, considerate la randul lor, distinct, ca elemente tehnice ale imprumutului.

Venitul sub forma dobanzii poate fi distribuit in trei modalitati:

. plata in numerar la scadenta, pe baza detasarii din "carnete" a cupoanelor aferente respectivei scadente;

. atribuirea dobanzii doar unora din obligatiunile emise, prin tragerea la sorti a seriilor obligatiunilor castigatoare; in acest caz, dobanda aferenta imprumutului, la data unei scadente de plata a acesteia, se partitioneaza intr-un numar de castiguri; obligatiunile castigatoare sunt retrase din circulatie odata cu inmanarea castigului;

. mixt, cand o parte din dobanda se plateste in numerar, iar o alta parte sub forma de castiguri.

Venitul conjunctural este rezultatul obtinut de posesorul unui titlu din variatia cursului acestuia intre momentul achizitiei si un moment ulterior, arbitrar ales, de regula momentul in care se decide vanzarea titlului. Acest rezultat poate fi pozitiv sau negativ, dupa cum cursul a urcat sau a scazut.

Prima de rambursare este plusul de valoare oferit creditorului de catre debitor la momentul rambursarii imprumutului si care, de regula, este anuntat inca din perioada campaniei publicitare anterioare lansarii imprumutului

Statul confera si alte avantaje creditorilor sai in imprumuturile cum ar fi:

. scutirea de taxe si impozite a veniturilor realizate din imprumuturile publice;

. scutirea de taxe si impozite a tranzactiilor la bursa cu efecte ale acestor imprumuturi ;

. plata impozitelor cu titluri de stat evaluate la valoarea nominala si nu mai tarziu de scadenta finala a imprumutului;

. exonerarea efectelor publice de la executia financiara silita;

. garantarea impotriva variatiilor puterii de cumparare a monedei nationale prin: stabililrea unei dobanzi nominale care sa fie real pozitiva pe tot parcursul imprumutului, exprimarea imprumutului intr-o unitate monetara mai stabila sau intr-o unitate de calcul.

Operatiuni specifice imprumuturilor de stat

Aceste operatiuni sunt legate de plasare, de modificarea unora din elementele tehnice ale imprumutului ulterior lansarii lui si de rambursare.

a) Plasarea imprumutului presupune vanzarea titlurilor si incasarea contravalorii vanzarii, care va reprezenta suma colectata ca imprumut de catre emitent. Aceasta nu coincide, de regula, cu valoarea nominala totala a emisiunii, fie din cauza pretului de emisiune sub pari, fie datorita cheltuielilor legate de emisiune.

Subscriptia publica este forma de plasare organizata si gestionata de Ministerul Finantelor sau de catre o institutie publica autorizata in acest sens, de guvern sau de insusi Ministerul Finantelor. Acoperirea cheltuielilor ocazionate de vanzarea titlurilor si colectarea sumelor se face printr-un comision acordat institutiei organizatoare a plasarii.

b) Conversiunea este o operatiune vizand modificarea ratei dobanzii la un imprumut public, datorata diminuarii dobanzii curente sub nivelul celei practicate la respectivul imprumut. Aceasta inseamna ca statul gaseste acum pe piata surse de creditare mai ieftine decat cele pe care le-a gasit la momentul plasarii imprumutului. Conversiunea presupune inlocuirea titlurilor emise in trecut (titluri vechi) cu alte tiluri pentru care dobanda este corelata cu cea a pietei, adica mai mica (titluri noi).

Exista in practica trei tipuri de conversiune :

Conversiunea fortata presupune inlocuirea titlurilor vechi cu altele noi, intr-un interval de timp anuntat. Dupa incheierea acestuia, titlurile vechi isi pierd valabilitatea. Acest lucru este posibil deoarece statul nu este un agent economic oarecare, ci unul care are si putere politica si forta de coercitiune.

Conversiunea facultativa presupune inlocuirea titlurilor vechi cu altele noi prin preschimbare benevola de catre posesorii celor vechi; titlurile vechi nu-si pierd valabilitatea; titlurile noi pot fi procurate fie la schimb cu cele vechi, fie prin cumparare.

Conversiunea prin rambursare anticipata presupune inlocuirea titlurilor vechi cu unele noi cu optiunea pentru posesorii de titluri vechi de a si le preschimba sau de a solicita rascumpararea lor.

c) Arozarea este o operatiune inversa conversiunii si este practicata atunci cand, datorita cresterii ratei dobanzii pe pietele monetara si de capital sau altor fenomene conjuncturale, cursul bursier al obligatiunilor de stat scade dramatic, generand repercusiuni negative pentru debitorul-stat. Pentru a reface aceasta imagine se pot lansa noi inscrisuri cu dobanda majorata, care sa le inlocuiasca pe cele vechi. In masura in care statul dispune de resurse financiare, poate proceda la retragerea imprumutului vechi prin cumpararea la bursa a titlurilor acestuia (operatiune avantajoasa, avand in vedere cursul lor scazut) si lansarea unui nou imprumut cu conditii atractive.

d) Consolidarea este o operatiune vizand modificarea termenului de rambursare a unui imprumut si se practica in legatura cu imprumuturile pe termen scurt sau mediu care sunt transformate in imprumuturi pe termen lung sau fara termen. Procedeul este aplicat in cazul in care titlurile pe termen scurt se apropie de scadenta, iar statul nu dispune de resurse financiare pentru a rascumpara respectivele titluri. La scadenta statul va oferi titluri de renta sau titluri de renta perpetua cu aceeasi valoare ca si cele pe termen scurt, dar cu o majorare de dobanda, majorare determinata de faptul ca, pentru termene mai lungi, dobanda este mai mare, fenomen normal al pietelor monetare si de capital.

e) Rambursarea imprumuturilor de stat este operatiunea de rascumparare a titlurilor emise anterior pentru un astfel de imprumut. Sursele de rambursare sunt: cheltuielile anume prevazute in buget pentru aceasta, respectiv veniturile bugetare ale anilor din perioada de scadenta; excedentele bugetare; fondurile speciale de amortizare constituite in mod expres in gestiunea institutiei specializate pentru rambursarea unor imprumuturi publice (casa de amortizare a imprumuturilor publice). In practica se utilizeaza mai multe modalitati se rambursare a imprumuturilor publice :

Rambursarea prin bursa se poate practica pentru orice fel de imprumut ale carui titluri sunt cotate la bursa. Decizia este luata de catre guvern, care stabileste si sursa din care se va face rascumpararea. Pentru imprumuturile cu termen, acesta trebuie respectat, astfel ca rascumpararile se fac anticipat scadentei, cu exceptia cazurilor in care se opteaza pentru consolidare sau pentru alte solutii mai dure (arierate financiare, reesalonare, repudiere). Pentru imprumuturile fara termen, rascumpararea este facultativa, obligatorie fiind doar plata dobanzilor la scadente.

Rambursarea cu scadenta unica se practica pentru imprumuturile pe termen scurt si presupune rascumpararea tuturor titlurilor la scadenta mentionata, cu plata inclusiv a dobinzii. Are dezavantajul ca pune in circulatie, "instantaneu", o mare masa de numerar care poate afecta stabilitatea pietei.

Rambursarea prin anuitati se practica in cazul unor imprumuturi cu sfera limitata de creditori si consta in calculul sumei anuale de plata in contul imprumutului pe baza procedeelor de actualizare. Anuitatea este suma reprezentand amortizarea imprumutului (plata unei rate din creditul preluat) plus dobanda aferenta. Anuitatea se poate calcula ca plata esalonata imediata sau amanata (exista o "perioada de gratie" in care nu se fac rambursari in contul datoriei, dar dobanda se acumuleaza), anticipata (plata la inceputul anului) sau posticipata (plata la finele anului), in transe egale (anuitate constanta pe toata perioada imprumutului) sau crescatoare sau descrescatoare.

Rambursarea prin tragere la sorti se practica in cazul unor imprumuturi cu sfera larga de creditori si consta in rascumpararea periodica a unor titluri prin tragerea la sorti a seriilor acestora. Numarul de titluri trase la sorti se stabileste la o valoare insumata a lor, concurenta cu amortizarea anuala, de regula stabilita anterior, prin regulamentul imprumutului in cauza. Amortizarea poate fi egala pe tot parcursul imprumutului sau crescatoare (in cazul anuitatilor constante) sau de alta natura stabilita prin mentionatul regulament.

Datoria publica

In conformitate cu reglementarile legale in vigoare datoria publica reprezinta totalitatea obligatiilor de natura datoriei publice guvernamentale si locale. Astfel, in timp ce datoria publica guvernamentala reprezinta totalitatea obligatiilor statului la un moment dat, provenind din finantarile rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de Guvern prin Ministerul  Finantelor, cea locala este repzentata de totalitatea obligatiilor unitatilor administrativ-teritoriale, la un moment dat, provenind din finantarile rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de catre autoritatile administratiei publice locale.

Rambursarea datoriei publice guvernamentale este o obligatie a statului neconditionata si irevocabila de plata a capitalului, dobanzilor, comisioanelor si a altor costuri aferente finantarilor rambursabile angajate sau garantate. Cheltuielile privind serviciile prestate de agentiile de rating pentru evaluarea riscului de tara, comisioanele, dobanzile si alte cheltuieli legate de angajarea finantarilor rambursabile vor fi platite din bugetul de stat.

Serviciul datoriei publice cuprinde totalitatea sumelor reprezentand rate de capital, dobanzi, comisioane si alte costuri aferente datoriei publice provenind din finantarile rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de catre Guvern, prin Ministerul Finantelor, ori de catre unitatile administrativ-teritoriale, prin autoritatile administratiei publice locale, pentru o perioada determinata.

Plata pentru serviciului datoriei publice guvernamentale se face din urmatoarele surse:

a) disponibilitatile contului curent general al Trezoreriei Statului;

b) finantarile rambursabile angajate in numele statului pentru refinantarea datoriei publice guvernamentale;

c) cheltuielile prevazute cu aceasta destinatie in bugetul de stat;

d) sumele incasate de Ministerul Finantelor de la subimprumutati, in baza acordurilor incheiate cu acestia, cu respectarea conditiilor acordurilor prin care au fost angajate finantarile rambursabile;

e) sumele prevazute in bugetele persoanelor juridice care au contractat finantari rambursabile cu garantia statului;

f) fondul de risc constituit la Ministerul Finantelor pentru situatiile in care garantatii/subimprumutatii nu isi onoreaza obligatiile prevazute in acordurile incheiate cu Ministerul Finantelor;

Banca Nationala a Romaniei, in baza conventiilor incheiate cu Ministerul Finantelor, poate actiona ca agent al statului in rambursarea datoriei publice guvernamentale contractate in alta moneda decat moneda nationala, precum si in organizarea licitatiilor de titluri de stat pe piata interna. Pentru activitatile derulate, aceasta este indreptatita sa incaseze comisioane de la Ministerul Finantelor. Cuantumul acestor comisioane este stabilit prin conventie intre cele doua parti.

Indicatorii datoriei publice

Analiza datoriei publice se face pe baza urmatorilor indicatori:

Datoria publica interna inregistata la nivelul unui an (DPI)

DPI = DPI _d + DPI _g

Unde DPI _d este datoria publica interna directa a statului

DPI _g  - datoria publica interna garantata de stat

Serviciul datoriei publice interne (SDPI)

SDPI = R_DPI + Dob_DPI

Ponderea datoriei publice interne in PIB

g _DPI/PIB = DPI/PIB X 100

Ponderea dobanzilor aferente datoriei publice interne in PIB

g_Dob/PIB = Dob _DPI/ PIB X 100

Ponderea serviciului datoriei publice interne in PIB

g_SDPI/PIB = SDPI/ PIB X 100

Ponderea serviciului datoriei publice interne in cheltuielile bugetului de stat

g_SDPI/Ch = SDPI/ Ch_BSX 100

Pentru analiza datoriei publice externe se pot utiliza urmatorii indicatori

Datoria publica externa inregistrata la nivelul unui an (DPE)

DPE = DPE_d + DPE _g

DPE_d este datoria publica externa directa a statului

DPE _g este datoria publica externa garantata de stat

Serviciul datoriei publice externe (SDPE)

SDPE= R_DPE + Dob_DPE

Ponderea datoriei publice externe in PIB

g_DPE/PIB = DPE/PIB X 100

Ponderea dobanzilor aferente datoriei publice externe in PIB

g_DPE/PIB=Dob_DPE/PIBX100

Ponderea serviciului datoriei publice externe in PIB

G_SDPE/PIB=SDPE/PIB X100

Ponderea serviciului datoriei publice externe in cheltuielile bugetului de stat

G_SDPE/Ch = SDPE/Ch_BSX100