Eficienta si competitivitate in activitatea bancara

Eficienta si competitivitate in activitatea bancara

In eforturile de maximizare a profitabilitatii si a valorii actionarilor, multe banci recunosc necesitatea unei mai mari eficiente in activitatea lor. Acest aspect inseamna reducerea cheltuielilor operationale si cresterea productivitatii salariatilor, prin utilizarea echipamentelor si imbunatatirea calitatii activitatii. Cea mai relevanta masura a eficientei operationale este data de relatia:

In acelasi scop, al exprimarii eficientei se mai poate calcula si productivitatea pe angajat, potrivit formulei:

Eficienta cu care bancile isi desfasoara activitatea poate fi masurata si prin urmatorii indicatori:

Din prezentarea de mai sus rezulta ca cea mai mare parte a indicatorilor de eficienta prezinta la numarator cheltuieli nondobanzi, datorita caracterului controlat al acestora comparativ cu cel al cheltuielilor aferente dobanzilor.

Expresia cea mai utilizata pentru masurarea eficientei este data de relatia:

Acest raport de eficienta inregistreaza valori diferite in functie de dimensiunea bancii. De exemplu, bancile americane membre ale Federal Deposit Insurance Company (FDIC) prezentau in anul 2005, un nivel al acestui indicator de 9,1%, in cazul celor cu active mai mari de 100 milioane de dolari si 14,1%, pentru cele cu active intre 1 miliard si 10 miliarde.

Este important de retinut ca nu toate bancile urmaresc obiective precum: maxim de profitabilitate, cresterea valorii actiunilor sau a eficientei. Unele banci urmaresc cresterea cotei de piata, nu pentru controlul preturilor la produsele si serviciile bancare, ci pentru influentarea pietei si a comportamentului clientilor, precum si pentru diminuarea riscurilor.

1. Eficienta in activitatea bancara

Institutiile bancare pot fi analizate si din punct de vedere al competitivitatii, printr-o serie de indicatori precum: productivitate, eficienta; "scope economie" si "scale economie", pentru cuantificarea lor fiind necesara o buna si corecta masurare a output-urilor si input-urilor din activitatea bancara.

Definitia output-urilor si input-urilor nu este simpla la nivelul unei banci, datorita naturii intangibile a produselor si serviciilor bancare, precum si a incadrarii lor relative. De exemplu, depozitele bancare pot fi considerate, atat input-uri cat si output-uri; de asemenea, este dificil de stabilit daca cea mai buna masurare a serviciilor bancare se realizeaza prin numarul de costuri si tranzactii sau prin valoarea acestora.

In vederea masurarii outputurilor, banca trebuie tratata ca o organizatie care utilizeaza capital fix si financiar, precum si munca pentru a produce diferite categorii de depozite si credite a caror masurare se realizeaza prin numarul de conturi si numarul de tranzactii. Pentru producerea acestor outputuri, banca suporta anumite costuri operationale. Outputurile sunt tratate deci, ca si fluxuri, respectiv, valoarea unui output produs pe unitate de timp, in conditiile absentei inflatiei.

Outputurile si inputurile in activitatea bancara se pot masura, pornindu-se de la functia generala de productie, de forma:

Q = Af(K, L, D, S, F), in care

Q = autputuri bancare;

A = eficienta;

K, L = capital si munca;

D = cerere de depozite;

S = depozite de economii pe termen scurt;

F = resurse atrase.

Pentru masurarea outputurilor se pot utiliza trei indicatori, astfel:

QT = numarul de tranzactii procesate privind depozitele si imprumuturile;

QD = valoarea reala a depozitelor si imprumuturilor;

QA = numar de conturi de depozite si imprumuturi.

O alta abordare care se regaseste in literatura de specialitate este cea potrivit careia, banca nu este producatoare directa de servicii si produse bancare, ci doar intermediara. In acest caz, outputurile sunt masurate prin valoarea imprumuturilor si a investitiilor in titluri, iar depozitele, capitalul si munca sunt privite ca inputuri.

Inputurile sunt analizate din punct de vedere al costurilor totale care includ costuri operationale, costuri cu dobanzile aferente capitalului financiar si costuri aferente capitalului fizic.

Corelarea inputurilor cu outputurile se realizeaza si prin conceptele X - eficienta, X - ineficienta, scale economie si scop-economie.

X - eficienta este o expresie care arata abilitatea cu care o companie utilizeaza setul sau de inputuri pentru a produce outputuri. In situatia in care nu este atinsa X eficienta, se inregistreaza X - ineficienta. In teorie, pietele cu concurenta perfecta nu sunt X - ineficiente, intrucat daca o firma este mai putin eficienta decat altele, atunci nu va obtine suficient profit pentru a ramane pe piata, pe termen lung.

Doua concepte cu larga utilizare in analiza eficientei bancare sunt economies of scope sau scope economies si economies of scale sau scale economies.

Primul concept (scope economies) se utilizeaza intr-o masura mai redusa decat cel de-al doilea (scale economies) si desemneaza situatia in care costul reunit a doua sau mai multe outputuri (produse si servicii bancare) este mai redus decat suma costurilor individuale ale produselor luate separate. De exemplu, presupunem ca o banca ofera clientilor sai trei servicii: depozite; imprumuturi; operatiuni de plata. Banca poate oferi aceste servicii mai ieftin, prin reunirea intr-un singur produs bancar, ceea ce conduce la efectul de "scope economies". In domeniul afacerilor, termenul consacrat pentru a desemna acest efect este sinergie.

Conceptul scale economies se utilizeaza atunci cand toti factorii de intrare, care contribuie la procesul de productie, se pot modifica. Daca toti factorii de intrare sunt variabili, atunci, o banca se poate afla in una din urmatoarele doua situatii:

cresterea rentabilitatii de "scala" sau "scale economie", daca outputurile cresc intr-o masura mai mare decat inputurile. Banca opereaza, astfel, cu un nivel al costului unitar/output situat pe partea descrescatoare a curbei costurilor;

descresterea renatbilitatii de "scala" sau "scale diseconomies". Aceasta situatie se manifesta atunci cand o crestere a factorilor de intrare antreneaza o crestere intr-o proportie mai scazuta a outputurilor.

a. Shegal Heffernan, in "Modern Banking" arata ca testarea celor doua forme ale eficientei s-a realizat, in special, pe cazul sistemului bancar american. Dintre concluziile studiilor lor retinem urmatoarele aspecte:

existenta unor economii de scala reduse pentru cazul bancilor mici (cu active cuprinse intre 10-25 milioane dolari);

manifestarea diseconomies of scale pentru marile banci, cu active intre 2 si 5 miliarde dolari (Humprey - 1992).

b. Nivelul scale economies a fost de 2% si cel al diseconomies de 5% pentru cazul bancilor care aveau interdictii in oferirea de servicii specifice bancilor de investitii (Allen & Rai - 1996).

c. Pe cazul Marii Britanii, testele pentru identificarea economiilor de scop si scale s-a realizat pe cazul institutiilor financiare (societati de constructii). Hardwick a testat 97 de societati de constructii si a identificat existenta economiilor de scala in toate cazurile. Pentru societatile cu active mai mari de 1,5 miliarde £, autorul a identificat semnificatia diseconomies of scope ceea ce arata ca diversificarea productiei creste costul mediu al institutiei financiare.

d. Pentru bancile din 4 tari europene (Franta, Germania, Italia, Spania) rezultatele indica posibilitatea reducerii costurilor, prin extinderea marimii sucursalelor, cu exceptia Spaniei unde este necesara cresterea numarului sucursalelor.

e. De asemenea, in termeni de scope economies, bancile isi pot reduce costurile prin cresterea mixului de input-uri.

f. Ca si nivel mediu, scale economies, inregistrat de 15 tari europene, prezinta valori intre 5% si 7%. Altfel spus, o crestere a autput-urilor cu 100% antreneaza o majorare a costurilor cuprinsa intre 93% si 95%.

Ca si concluzie, retinem ca toate studiile au incercat sa evidentieze, daca si in ce masura, productia reunita poate antrena reducerea costului, ca urmare a faptului ca produsele devin complementare si in ce masura cresterea input-urilor conduce la sporirea rezultatelor.

X eficienta poate fi masurata in termeni de cost sau profit brut. Managerii bancilor pot controla costurile (cost X eficienta) sau veniturile (profit X eficienta) a caror reprezentare grafica se realizeaza prin trasarea frontierelor eficiente.

In prezentarea grafica (1) Cost X eficienta, curba desemneaza frontiera cost X eficienta si prezinta urmatoarea semnificatie:

obiectivul bancii este de a fi pe frontiera, nu deasupra ei (costurile sa fie pe frontiera);

punctul B este nivelul minim al costului total;

punctul D este punct al ineficientei.

Grafic 1.

TC

Cost

total                            ·D Frontiera cost X eficienta

B

Document online: Globarizarea si vectorii globarizarii Proiect: Eficienta economica a investitiilor

Q (outputuri)

Frontiera profit X eficienta (grafic 2) presupune ca obiectivul bancii sa fie deplasarea punctului de profit maxim pe frontiera profitului, in punctul B.

Profit                                                                             Grafic 2.

D = punct al ineficientei

B = punct al profitului maxim

B

·D

Q (outputuri)

Bancile care prezinta anumite grade ale puterii de monopol (ca urmare a barierelor la intrare, a reglementarilor, sau a scale economie) sunt localizate pe curba X eficienta. X ineficienta se datoreaza unor cheltuieli preferentiale sau situatiilor in care managerii isi maximizeaza propriile utilitati, in divergenta cu interesele actionarilor.

In graficele de mai sus, ineficienta poate fi reprezentata printr-un punct mai ridicat decat nivelul minim al costului (punctul D in grafic 1). De asemenea, ineficienta presupune sacrificarea profitului (care se va situa pe grafic sub nivelul maxim al profitului, respectiv, in punctul D - grafic 2).

In activitatea bancara, un aspect important il reprezinta corelatia dintre marimea bancii si masura in care aceasta opereaza cu cel mai redus cost posibil, respectiv, in conditiile unei dimensiuni date, banca functioneaza cu cel mai scazut cost operational.

Studiile asupra acestui subiect evidentiaza ca majoritatea bancilor nu opereaza la cel mai redus nivel al costului, gradul de X eficienta fiind cu 20-25% sub nivelul eficientei maxime. De asemenea, in cadrul studiilor un loc important se acorda corelatiei dintre dimensiunea bancii si costul unitar al produselor si serviciilor bancare.

Pe cazul sistemului bancar american, cele mai eficiente banci in functie de marimea activelor se prezinta, precum in graficul de mai jos:

Grafic 3.

0 100 200 300 400 500 D 1 5

nivelul minim al activelor necesare pentru maximizarea eficientei pe termen lung

mil.$ mil. mil. mil. mil. mild. mild.

Din reprezentarea grafica rezulta ca marile banci opereaza cu un nivel al costului unitar mai redus decat cel al bancilor mici, fapt posibil ca urmare a competitiei intense care se manifesta intre bancile de mare dimensiune.

In ultimele doua decenii pentru estimarea eficientei in activitatea bancara, s-au utilizat tehnicile parametrice, dintre care, cea mai utilizata metoda este Stochastic frontier approch (SFA). Aceasta metoda propune estimarea costului sau a profitului unei banci in raport cu valorile inregistrate la nivelul sistemului bancar.

O banca este ineficienta daca costurile sale le exced pe acelea ale celor mai eficiente banci din sistem, care utilizeaza aceeasi combinatie inputuri outputuri. De asemenea, o banca este ineficienta, daca profitul sau se afla sub nivelul profitului mediu inregistrat de bancile cu cele mai bune practici.

Modelul stochastic, initial, a fost cel propus de Berger si Humphrey (1992) si s-a bazat pe studierea a 122 de cazuri de cost X - eficienta, indicand un rezultat cuprins intre 0,7 si 0,9, ceea ce semnifica faptul ca un bun management poate imbunatati eficienta bancii cu 10% pana la 30%.

Alte rezultate obtinute in urma utilizarii acestei metode SFA, indica niveluri diferite ale X eficientei in functie de particularitatile sistemului bancar. Pentru bancile japoneze (la nivelul anului 2001) s-au efectuat 136 observatii anuale, ceea ce a condus la un rezultat cuprins intre 0,94 si 0,96. Pentru bancile private din Corea de Sud, in perioada '85 '95, scorul de eficienta a fost de 0,889, Pentru bancile din Ukraina, la nivelul anului 1998, rezultatul a fost 0,672. Iar rezultatele pentru bancile de stat din China; observate in perioada '85-2002, se situeaza intre 0,35 si 0,44.

Estimarea X ineficientei pentru bancile din 15 tari europene, pentru intervalul 1989-1997 a fost realizata, de asemenea, prin utilizarea de frontiere stochastice (autor Altunban - 2001). Rezultatul a indicat un nivel mediu al X ineficientei, cuprins intre 20% si 25%, diferentiat in functie de marimea activelor. Interpretarea rezultatelor sugereaza ca bancile isi pot spori outputurile, daca isi reduc ineficienta, cu sume care echivaleaza cu nivelul procentelor respective aplicate asupra activelor.

Tabelul de mai jos (tabel 3.1.) indica nivelul X ineficienta in tarile europene, testate de autor (Atunbas et all - 2001). In medie, X ineficienta s-a diminuat de la 0,245 la 0,241, in decursul perioadei analizate.

Sursa: Sh.Hefferman - Modern bancking

2. Competitia in activitatea bancara

Din prezentarile anterioare a rezultat ca activitatea bancara poate fi analizata in termeni de performante si eficienta. Daca performantele bancare sunt interpretate prin prisma capacitatii de a obtine profit, eficienta reprezinta capacitatea de a presta activitate sau de a produce bunuri si servicii in conditii de minim de efort (privit ca timp si nivel al cheltuielilor).

Privita in raportul cu alte institutii de credit, o banca este preocupata sa castige o cota de piata cat mai mare si sa atraga clienti. Concurenta care se manifesta intre doua sau mai multe banci pentru a castiga clienti este desemnata cu termenul competitie.

Competitia bancara reprezinta un subiect amplu abordat, in special, in ceea ce priveste atragerea resurselor sub forma de depozite si mai putin din punct de vedere al portofoliului de credite. Studiile empirice arata ca pietele cu un numar redus de banci, tind a avea rate de dobanda redusa la depozite si ridicate la credite, ceea ce implica o competitie redusa si efecte negative asupra clientilor. Deci, competitia este importanta in activitatea bancara, intrucat principalii beneficiari ai competitiei ,,corecte,, sunt clientii, care vor avea acces la produse si servicii cu costuri reduse si de mai buna calitate. Un nivel ,,corect,, al competitiei se manifesta printr-un nivel rezonabil al ratei de rentabilitate a investitorilor in capitalul bancii si prin intalnirea nevoilor deponentilor si ale debitorilor la cel mai mic nivel al costurilor.

Pentru a raspunde la intrebarea cat de competitiv este un sistem bancar si care sunt factorii care influenteaza structura competitiva a pietei este necesara cunoasterea principalelor abordari empirice. Indicatorii standard utilizati in studiile empirice sunt:

1) modelul ,,structure-conduct-performance (SCP), care se bazeaza pe gradul de concentrare al pietei, respectiv pe indicele Herfindahl-Hirshmau (IHH) al depozitelor si imprumuturilor.

2) indicele Lerner (Lerner Index) care este o masura a cresterii pretului pentru fiecare unitate de produs vanduta; acesta se calculeaza ca raport intre diferenta dintre pretul si costul marginal al produsului si pretul acestuia.

3) indicele H statistic este un alt indicator de masurare a competitiei si care indica in ce masura modificarile din pretul inputurilor antreneaza modificari in pretul rezultatelor si al veniturilor totale.

1) Modelul ,,Structure-Conduct-Performance,,(SCP) aplicat in sistemul bancar, arata in ce masura modificarile din structura pietei si a concentrarii bancare influenteaza comportamentul si profitul bancii. Cu cat o piata este mai concentrata, cu atat este mai mare cota de piata a unei banci si aceasta devine mai ineficienta. O asemenea abordare pune in corelatie cele 3 componente: structura, comportamentul si performanta.

Structura pietei este data de interactiunea dintre cerere si oferta; comportamentul este o functie variabila de vanzatori, cumparatori, bariere la intrare si structura costului, iar performanta este exprimata prin profitabilitate.

Formula generala pentru modelul SCP este urmatoarea:
P= f(CONC, MS, D, C,X), in care

P= masura a performantei,(profit sau pret);

CONC= structura pietei, gradul de concentrare ;

MS= cota de piata a bancii;

D= cererea pietei de produse si servicii bancare;

C= variabile care reflecta diferentierile intre costuri;

X= variabile de control.

In conformitate cu modulul SCP, cele trei elemente sunt corelate prin caracteristicile structurale care se reunesc in modelele competitiei perfecte ale concurentei monopoliste sau ale celei de monopol (dupa cum arata Ferguson-1996)

Tabelul

Piata nr.1 este expresia competitiei perfecte, in care, datorita cotei reduse de piata, bancile nu pot influenta nivelul pretului. Piata nr.2 se deosebeste datorita faptului ca cele cateva institutii existente determina nivelul outputurilor.

Intrucat in cadrul modelului SCP, elementul cel mai important este concentrarea bancara ( o puternica concentrare conduce la o competitivitate redusa, si, deci, la o mai mare profitabilitate) este importanta cunoasterea instrumentelor de masurare a acesteia.

Pentru exprimarea gradului de concentrare se folosesc urmatoarele metode:

curba concentrarii pietei, construita prin ordonarea cotei de piata dupa criteriul descrescator, de la cea mai mare la cea mai mica;

indicele Herfindhl Hirshmau (IHH), se calculeaza ca suma a cotelor de piata ridicate la  patrat ale tuturor bancilor.

indicele Hannah and Kay (IHK) se calculeaza precum indicele Herfindahl Hirshmau, numai ca puterea la care se ridica cotele de piata este α, respectiv, numarul de banci din sistemul bancar.

un alt indice posibil de calculat este indicele entropie (entropy index) caz in care cota de piata este   ponderata cu logaritm din aceasta. Indicele poate avea si valoarea zero ceea ce arata ca exista o singura companie (banca) pe piata.

in practica se mai foloseste metoda procentului 80%, care masoara gradul de concentrare al bancilor care produc 80% din outputurile sectorului bancar.

de asemenea, se utilizeaza metoda C_5% care este o masura cumulativa a primelor 5% banci din domeniul respectiv.

2. Pentru masurarea competitiei din achitarea bancara, se utilizeaza si indicile puterii de piata Lerner index.Acesta este definit ca diferenta intre pieti si costul marginal, raportata la pret. Indicele ia valori de la 0 la 1; un nivel maxim al indicelui indica o putere de piata ridicata, deci o competitie redusa, iar valoarea zero, arata o competitie perfecta.

Pretul este estimat ca fiind media veniturilor produse de activele bancare, iar costul marginal este estimat ca o functie translog cost,cu un singur output (reprezentat de total active) si cu 3 inputuri (pretul capitalului fizic, al factorului munca si pretul fondurilor atrase).

Studiile empirice (Zuzone Fungaceva si Laura Solanko) indica pe cazul sistemului bancar din Rusia un indice Lerner de 0,214, iar pentru bancile europene, (Cabo-Valverde) indica un nivel al indicelui cuprins intre 0,11 si 0,22 cu o medie de 0,16. In Rusia, puterea de piata a bancilor de stat s-a redus de la 0,24 la 0,155, in perioada 2001-2007, ca urmare a slabei competitii, dar s-a imbunatatit semnificativ, de la 0,15 la 0,201 in cazul bancilor cu capital strain.

3. Nu in ultimul rand, gradul de competitie in sistemul bancar poate fi masurat prin indicele H Statistic propus in cadrul modelului Panzar-Rosse (1987). Acesta este o suma a elasticitatii veniturilor totale ale bancii in raport cu pretul factorilor de intrare si arata in ce masura modificarile din pretul inputurilor se reflecta in venituri. Indicele H statistic poate lua valori de la -1 la 1, iar interpretarea este urmatoarea:

Pentru. H ≤ 0, rezulta ca se manifesta competitie de monopol, respectiv, un singur producator (banca) detine aproape toata piata pentru anumite tipuri de produse (depozite, credite). O asemenea situatie se datoreaza impunerii unor obstacole la intrarea altor jucatori pe piata.

Pentru 0 < H < 1 . Se manifesta competitie monopolistica in care structura pietei este data de un numar redus de producatori si vanzatori care ofera produse diferite si care stabilesc pretul (rata de dobanda) fara a afecta piata, in ansamblul sau.

Pentru H = 1. Semnificatia este cea de competitie perfecta, pe piata exista un numar mare de vanzatori si cumparatori de produse bancare, care nu pot avea un control asupra preturilor din piata. De asemenea, in situatia de competitie perfecta, produsele sunt omogene si substituibile (clientii pot opta pentru produsele bancare oferite de o alta institutie de credit).

In tabelul de mai jos este redata valoarea indicatorului H statistic calculat pentru esantioane reprezentative de banci de mica si de mare dimensiune din 10 tari europene. Cu exceptia Luxemburgului, care prezinta un nivel al H statistic apropiat de 1 si a Belgiei cu un H negativ, toate tarile analizate au inregistrat pentru sistemele lor bancare valori ale H care indica o competitie monopolistica.