Eficienta pietei financiare si forme a acesteia

Eficienta pietei financiare si forme a acesteia

Existenta oportunitatilor de arbitraj pe pietele financiare, respectiv posibilitatea de a realiza un castig fara asumarea vreunui risc si fara a investi capital, i-a fascinat intotdeauna si continua sa ii fascineze pe operatorii ce actioneaza pe aceste piete. Analiza eficientei pietei financiare surprinde existenta unor astfel de oportunitati, insa nu este subordonata identificarii in timp real a oportunitatilor de arbitraj, ceea ce ar permite fructificarea lor, fiind o analiza postfactum[1].

Eficienta unei piete, in general, se materializeza in capacitatea acesteia de a servi scopului pentru care functioneaza. In cazul pietei financiare, acest scop il constituie transferul capitalurilor de la posesorii de fonduri temporar disponibile catre cei ce au nevoie de acestea, pentru a pune in practica proiecte de investitii ce implica angajarea de surse de finantare suplimentare. O piata financiara eficienta va realiza alocarea fondurilor catre acele proiecte de investitii care furnizeaza rentabilitatea maxima la nivelul de risc implicat; astfel, preturile activelor vor ingloba integral si instantaneu informatiile existente, care reprezinta semnale asupra perspectivelor viitoare si se vor ajusta corespunzator riscului indus de noi informatii asupra titlurilor[2].

In fapt, eficienta unei piete se poate structura in:

eficienta alocativa;

eficienta operationala;

eficienta informationala;

Fiecare dintre aceste tipuri de eficienta are ca efect, in mod individual, facilitarea realizarii scopului general al pietei, fiind inglobate in conceptul de piata perfecta sau mai precis in cele patru conditii de existenta a pietei perfecte: concurenta perfecta[3], lipsa "fortelor de frictiune"[4], transparenta si rationalitatea operatorilor de pe piata.

Prima dintre conditiile mentionate, concurenta perfecta, se regaseste in conceptul de eficienta alocativa, care, in contextul pietei financiare, presupune transmiterea de semnale corecte asupra riscului activelor prin intermediul pretului acestora ce inglobeaza prime de risc adecvate si determina o alocare corecta catre proiectele cu cea mai mare rentabilitate si risc identic. Acest fapt implica ajustarea ratelor marginale de rentabilitate in functie de risc, pe o piata eficienta alocativ. Eficienta alocativa presupune implicit existenta eficientei informationale, dupa cum se va concluziona din cele ce urmeaza.

Lipsa asa numitelor "forte de frictiune" se regaseste in conceptul de eficienta operationala. Se poate considera ca este prezenta eficienta operationala si in cazul in care exista comisioane de tranzactie, atat timp cat serviciile de intermediere sunt prestate la costuri minime, comisioanele nefiind excesive si furnizand o retabilitate corecta intermediarilor.

Transparenta presupune egalitatea accesului la informatii al tuturor operatorilor de pe piata, simultan si instantaneu aparitiei evenimentului ce constituie continutul acesteia, informatia fiind in acelasi timp gratuita. Astfel putem spune ca transparenta corespunde eficientei informationale, ceea ce se transpune pe piata financiara in reflectarea instantanee, de catre pretul activelor, a tuturor informatiilor disponibile. Totusi, spre deosebire de transparenta totala, o piata financiara poate fi eficienta din punct de vedere informational si in conditiile in care informatia nu este in totalitate gratuita, existand costuri de acces la informatii, insa nu semnificative.

Rationalitatea operatorilor de pe piata presupune, in cazul pietei financiare, faptul ca acestia actioneaza pe piata urmarind maximizarea utilitatii averii lor totale, iar deciziile luate de ei nu sunt influentate de considerente de alta natura cum ar fi spre exemplu obisnuinta, criterii sentimentale si altele. Astfel, putem afirma ca ipoteza rationalitatii operatorilor este si ea inglobata in conceptul de eficienta alocativa.

Luand in considerare cele de mai sus, se poate observa ca ipoteza eficientei este mai putin restrictiva decat cea privind piata perfecta, piata financiara putand fi eficienta chiar daca exista costuri de tranzactie si informatia nu este gratuita. Prin urmare, cursurile bursiere pot reflecta rapid si complet setul de informatii existent pe piata la un moment dat, chiar daca investitorii platesc comisioane intermediarilor si suporta anumite costuri pentru obtinerea informatiilor. De aici, desprindem ca amprenta cea mai puternica o are eficienta informationala. Mai precis, eficienta informationala se afla la baza celorlalte tipuri de eficienta, deoarece are ca implicatie faptul ca valoarea justa a titlurilor[5] este reflectata de cursurile bursiere ale activelor, iar de aici decurge implicit imposibilitatea operatorilor pe piata de a obtine rentabilitati anormale[6].

Datorita faptului ca eficienta informationala sta la baza celorlalte tipuri de eficienta, studiile ce analizeaza eficienta pietei financiare se focalizeaza in zona modelarii pietei eficiente informational, a definirii si analizei gradelor de eficienta informationala si a testarii eficientei informationale a unei anumite piete.

Pentru testarea eficientei informationale a unei anumite piete este important de punctat formele de eficienta informationala existente. Astfel, luand in considerare cele doua caracteristici de mai jos ale pietei eficiente:

cat de repede si complet este incorporata orice noua informatie de catre cursul activelor;

care informatii sunt considerate relevante si care nerelevante,

eficienta informationala poate fi: slaba, semiforte si forte.

Eficienta informationala in forma slaba este prezenta atunci cand, pe o piata, preturile activelor tranzactionate reflecta instantaneu si complet intreaga istorie a cursurilor acestora. Mai exact, acet lucru se traduce in imposibilitatea obtinerii de profituri excedentare consistente din tranzactii inspirate de studierea istoriei cursurilor activelor.

Eficienta informationala in forma semiforte se manifesta atunci cand informatiile considerate relevante sunt formate , pe langa istoria cursurilor, din toate informatiile public disponibile cum ar fi: situatiile financiare si detaliile acestor situatii financiare, declaratiile reprezentantilor firmei in ceea ce priveste profitul pe diferite perioade mai mici de un an, anunturile facute de firma cu privire la activitatea sa, alte informatii publice legate de perspectiva economica generala si de economia nationala. In masura in care aceste informatii devin publice, ele sunt integrate instantaneu si complet in pretul curent al activelor, neputandu-se obtine profituri excedentare consistente din tranzactii bazate pe acest gen de informatii[7].

Eficienta informationala in forma forte reprezinta nivelul cel mai avansat de eficienta, a carui existenta este considerata numai teoretica. Informatiile relevante inglobate de cursul prezent al activelor sunt, in acest caz, atat informatii publice cat si informatii private, privilegiate, ceea ce face ca nici macar managerii, analistii financiari, traderii si chiar toti cei ce au acces la astfel de informatii din interior[8] sa nu poata obtine rentabilitati excedentare consistente tranzactionand pe baza acestora.

In ceea ce priveste gestiunea portofoliului, este importanta testarea eficientei pietei in cadrul careia se doreste realizarea unei investitii, in vederea stabilirii tipului de gestiune a portofoliului corespunzator pietei respective. Daca, nu exista nici un motiv pentru care s-ar putea afirma ca piata este ineficienta atunci este de preferat o gestiune pasiva a portofoliului. Gestiunea pasiva poate fi recomandata si in cazul in care piata este ineficienta, insa castigul ar fi mai mare daca s-ar opta pentru o gestiune activa a portofoliului, pentru ca exista posibilitatea obtinerii unor rentabilitati mai mari decat cele oferite de piata.

Astfel, pentru a stabili ce tip de gestiune a portofoliului ar fi recomandata in cadrul pietei financiare romanesti, luand in considerare selectia anterioara a activelor, vom proceda mai intai la testarea formelor de eficienta informationala mentionate mai sus.