Echilibrul financiar patrimonial al intreprinderii

ECHILIBRUL FINANCIAR PATRIMONIAL AL INTREPRINDERII

Echilibrul financiar este o formǎ de manifestare a echilibrului economic si reflectǎ asigurarea resurselor pe de o parte si respectarea obligatiilor de platǎ ale intreprinderii cǎtre terti pe de altǎ parte.

Diagnosticarea echilibrului financiar este conceputǎ ca o etapǎ de restructurare a intreprinderii in vederea imbunǎtǎtirii, consolidǎrii sau salvǎrii situatiei financiare. Asigurarea echilibrului financiar necesitǎ o sincronizare intre ritmul cheltuielilor de aprovizionare si productie pe de o parte si cel al incasǎrii si vanzǎrii productiei pe de altǎ parte. Nerespectarea acestei cerinte se reflectǎ in lipsa capacitǎtilor de platǎ a intreprinderii, respectiv aparitia creditelor nerambursate la scadentǎ si a datoriilor neachitate la termen fatǎ de furnizori, fatǎ de stat.

Pentru evidentierea echilibrului financiar se utilizeazǎ o serie de instrumente precum: bugetul de venituri si cheltuieli, bilantul contabil, balanta de verificare pentru fundamentarea deciziilor in vederea imbunǎtǎtirii situatiei financiare a intreprinderii.

Bilantul este un document care permite sǎ se cunoascǎ patrimoniul unei intreprinderi, fiind considerat un inventar patrimonial condensat. Viziunii statice cu privire la bilant se opune aprecierea profesorului german Eugen Schmalenbach in lucrarea "Dynamische Bilanz" care considerǎ bilantul o reprezentare a fortelor intreprinderii. Este mai importantǎ mǎsurarea sǎnǎtǎtii decat cunoasterea valorii intrinseci a elementelor bilantului: "pentru a lua decizii utile, seful unei intreprinderii trebuie sǎ stie dacǎ afacerea sa prosperǎ, dacǎ bate pasul pe loc sau este in declin".

Bilantul permite formularea de judecǎti de valoare cu privire la riscul pe care si-l asumǎ intreprinderea si evaluarea miscǎrilor viitoare de trezorerie. Pentru aceasta, bilantul poate fi ananlizat din punct de vedere al lichiditǎtii, respectiv, al exigibilitǎtii si al flexibilitǎtii financiare cu care se confruntǎ intreprinderea.

Lichiditatea reprezintǎ timpul necesar pentru ca un element de activ sǎ fie realizat sau transformat in lichiditǎti.

Exigibilitatea reprezintǎ timpul necesar pentru achitarea unei datorii.

Flexibilitatea financiarǎ exprimǎ capacitatea unei intreprinderi de a lua mǎsurile necesare pentru cresterea valorii de trezorerie pentru a face fatǎ necesitǎtilor si situatiilor imprevizibile. Cu cat flexibilitatea este mai ridicatǎ, cu atat se expune unui risc de faliment mai scǎzut.

O intreprindere ale cǎrei lichiditǎti sunt insuficiente pentru a putea acoperi datoriile contractate de cǎtre aceasta sau pentru a finanta cresterea sa economicǎ este o intreprindere cǎreia ii lipseste flexibilitatea. In schimb, atunci cand are capacitatea sǎ depǎseascǎ situatiile dificile cu care se confruntǎ si atunci cand sesizeazǎ cu usurintǎ oportunitǎtile de investitii ce i se oferǎ, este o intreprindere cu un grad ridicat de flexibilitate financiarǎ.

Bilantul patrimonial are rolul de a mǎsura valoarea netǎ a intreprinderii si solvabilitatea acesteia cu importantǎ deosebitǎ atat pentru actionarii intreprinderii in calitatea de proprietari care vor sǎ cunoascǎ care este averea lor, cat si pentru creditori, deoarece patrimoniul reprezintǎ garantia realizǎrii drepturilor lor.

Pentru redactarea bilantului pornind de la bilantul contabil trebuie efectuate unele corectii cu privire la informatiile furnizate de bilantul contabil. Aceste corectii se referǎ la:

● la ACTIV:

a) eliminarea activelor de natura nonvalorilor (active fictive), deoarece acestea sunt in activul bilantului, dar din punct de vedere al lichiditǎtii lor nu au nici o valoare, adicǎ nu dau nastere unui flux de numerar.

Principalele active fictive sunt:

cheltuieli de constituire;

cheltuieli de cercetare-dezvoltare;

cheltuieli de repartizare asupra exercitiilor financiare urmǎtoare;

debitori din capitalul subscris si nevǎrsat;

primele de rembursare a obligatiunilor;

diferentele de conversie activ.

Pentru eliminarea acestor active fictive din bilantul patrimoniului se procedeazǎ astfel:

- chetuielile de constituie, debitorii din capitalul subscris si nevǎrsat si cheltuielile de repartizat pe mai multe exercitii financiare se scad din activ si concomitent din capitalurile proprii;

- diferentele de conversie activ se scad din activ si concomitent se corecteazǎ in sensul mǎririi sau diminuǎrii elementelor de activ sau pasiv pe seama cǎrora s-au constituit;

-primele de rambursare a obligatiunilor se scad din activ si din valoarea imprumuturilor pe termen mediu si lung din pasiv.

b) includerea in activele imobilizate a activelor circulante cu termen mai mare de 1 an;

c) includerea in activele circulante sau in activele imobilizate a sumelor incluse la decontǎri din operatii in curs de clarificare in functie de care sunt incluse in perioade mai mari sau mai mici de 1 an;

d) efectele scontate neajunse la scadentǎ sunt creante cedate bǎncii pentru care s-a inregistrat o crestere a disponibilitǎtilor. Cu valoarea acestora se majoreazǎ activele circulante, respectiv creantele, concomitent cu majorarea in pasiv a creditelor pe termen scurt;

e) imobilizǎrile in leasing se adaugǎ la activele corporale la valoarea netǎ. Avantajul leasing-ului este acela cǎ intreprinderea isi procurǎ bunurile necesare dezvoltǎrii fǎrǎ a antrena fondurile proprii, ceea ce inseamnǎ cǎ se substituie creditului, deoarece reprezintǎ o atragere de capital si de aceea se majoreazǎ in pasiv datoriile mai mari de 1 an pentru valoarea netǎ.

● la PASIV:

a) includerea in capitalurile proprii a provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal;

b) datoriile fiscale latente aferente subventiilor pentru investitii, provizioanelor reglementate, provizioanelor deductibile din punct de vedere fiscal se mai includ in categoria datoriilor pe termen scurt, mediu si lung dupǎ natura lor;

c) veniturile inregistrate in avans vor fi incluse in categoria datoriilor pe termen scurt, mediu si lung dupǎ natura lor;

d) se diminuazǎ capitalurile proprii cu valoarea capitalului subscris si nevǎrsat;

e) se majoreazǎ capitalurile proprii cu diferentele de conversie pasiv favorabile, rezultate in urma modificǎrii cursului valutar care determinǎ reducerea obligatiilor si cresterea scadentelor.

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

1. ECHILIBRUL FINANCIAR PATRIMONIAL PE BAZA RATELOR DE STRUCTURA

Orice intreprindere este supusǎ unor riscuri financiare, dar cel mai important este riscul de faliment, generat de insolvabilitate, si de aceea, mentinerea solvabilitǎtii asigurǎ suprvietuirea intreprinderii. Starea de insolvabilitate poate avea repercursiuni asupra modului de functionare al intreprinderii, cum ar fi: pierderea unei pǎrti a patrimoniului de cǎtre debitorul falimentar, lichidarea si disparitia intreprinderii.

Solvabilitatea, respectiv capacitatea de platǎ sunt elemente ale lichiditǎtii prin care se evidentiazǎ proprietatea pe care o are partea materialǎ a capitalului de a se transforma in bani.

Pentru diagnosticarea intreprinderii se utilizeazǎ urmǎtoarele date:

1.   Rata lichiditǎtii (solvabilitǎtii) generale ( - evidentiazǎ gradul de acoperire a datoriilor pe termen scurt de cǎtre activele circulante.

=

Aceastǎ ratǎ poate avea urmǎtoarele valori:

1,8 = o situatie bunǎ si indicǎ existenta unor active circulante mai mari decat datoriile pe termen scurt, ceea ce inseamnǎ cǎ o parte a capitalului permanent este utilizat pentru finantarea activitǎtii de exploatare;

situatie satisfǎcǎtoare;

= situatie nesatisfǎcǎtoare, dar nu prezintǎ pericol dacǎ gradul de lichiditate al activelor circulante este mai mare decat cel de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt.

2.   Rata lichiditǎtii (solvabilitǎtii) reduse ( )- aratǎ in ce proportie datoriile curente pot fi acoperite pe seama creantelor si a disponibilitǎtilor.

= =

poate avea urmǎtoarele valori:

1 = o situatie bunǎ;

0,65 < 1 = situatie satisfǎcǎtoare;

< 0,65 = situatie nesatisfǎcǎtoare.

3. Rata solvabilitǎtii (lichiditǎtii) imediate ( reflectǎ in ce proportie disponibilitǎtile participǎ la acoperirea datoriilor curente.

=

Dacǎ > 0,3 = situatie bunǎ.

4. Rata solvabilitǎtii globale ( ) - mǎsoarǎ securitatea de care se bucurǎ creditorii pe termen scurt si lung, precum si marja de creditare a intreprinderii.

=

poate lua urmǎtoarele valori:

> 1,5 = situatie bunǎ deoarece intreprinderea isi poate achita obligatiile;

< 1,5 = situatie nesatisfǎcǎtoare care evidentiazǎ riscul de insolvabilitate pe care l-au asumat furnizorii de fonduri.

2. ECHILIBRUL FINANCIAR PATRIMONIAL  PE BAZA RATELOR DE FINANTARE

Echilibrul financiar al intreprinderii trebuie inteles ca un ansamblu de corelatii care se formeazǎ in procesul de rotatie al capitalului.

Pentru analiza echilibrului financiar al intreprinderii se utilizeazǎ urmǎtoarele rate de finantare:

1. Rata autonomiei financiare ( reflectǎ ponderea surselor proprii in cadrul surselor stabile ale intreprinderii.

= * 100

Cu cat valoarea ratei este mai apropiatǎ de 100%, cu atat creste gardul de independentǎ al intreprindrii.

2. Rata de finantare a stocurilor pe seama fondului de rulment ( reflectǎ in ce mǎsurǎ stocurile sunt acoperite pe seama fondului de rulment.

= * 100

Se apreciazǎ o acoperire normalǎ dacǎ fondul de rulment reprezintǎ aproximativ 2/3 din totalul stocurilor.

3. Rata de finantare a activelor circulante pe seama fondului de rulment ( reflectǎ in ce proportie activele circulante sunt acoperite pe seama fondului de rulment.

= * 100

Mǎrimea normalǎ a acestei rate este de aproximativ 50%.

4. Rata de autofinantare a activelor ( exprimǎ mǎsura in care capitalurile proprii acoperǎ activele intreprinderii.

= * 100

5. Rata de finantare a imobilizǎrilor pe seama capitalurilor proprii ( exprimǎ finantarea proprie a imobilizǎrilor, autonomia de care dǎ dovadǎ intreprinderea in finantarea investitiilor sale.

= * 100

Dacǎ valoarea acestei rate este mai mare sau egalǎ cu 100, inseamnǎ cǎ activele imobilizate sunt finantate integral pe seama capitalurilor proprii. Dacǎ valoarea ratei este mai micǎ decat 100, atunci o parte din activele imobilizate sunt finantate pe seama datoriilor pe termen mediu si lung.

6. Rata de finantare a activelor imobilizate pe seama capitalului permanent ( exprimǎ gradul de finantare al activelor imobilizate pe seama surselor stabile.

= * 100

Cu cat valoarea acestei rate este mai mare decat 100, cu atat intreprinderea ocupǎ o pozitie mai bunǎ.

7. Rata datoriilor ( reflectǎ partea din activul total care este finantatǎ din datoriile intreprinderii.

= * 100

3. CORELATIA DINTRE FONDUL DE RULMENT PATRIMONIAL, NECESARUL DE FOND DE RULMENT SI TREZORERIA NETA

Cunoasterea corelatiei dintre fondul de rulment patrimonial, necesarul de fond de rulment si trezoreria netǎ este foarte importantǎ deoarece pune pe primul plan problema finantǎrii necesarului de fond de rulment al unei intreprinderi.

Operatiile de exploatare antreneazǎ formarea nevoii de finantare care conduce la constituirea mijloacelor de finantare. Confruntarea acestei nevoi si acestor mijloace de finantare face sǎ se degaje nevoia de finantare inclusǎ in ciclul de exploatare sau necesarul de fond de rulment.

Nevoile de finantare determinate de ciclul de exploatare reprezintǎ fonduri avansate de intreprindere pentru a-si constitui stocuri de materii prime, materiabile consumabile, productie in curs de executie, produse finite, precum si pentru acordarea termenelor de platǎ clientilor pentru livrǎrile de produse, executarea de lucrǎri si prestǎri de servicii. Pentru aceasta, intreprinderea efectueazǎ o avansare de fonduri care reprezintǎ un consum de lichiditǎti. In situatia in care acordǎ termene de platǎ clientilor sǎi, intreprinderea acumuleazǎ creante care reprezintǎ un venit viitor, deoarece ele nu se transformǎ in lichiditǎti la termenul de platǎ convenit. Intreprinderea se confruntǎ in aceastǎ situatie cu o nevoie de finantare.

O sursǎ suplimentarǎ de finantare o reprezintǎ sumele incasate de la clienti inainte de efectuarea livrǎrilor de bunuri, executǎrii de lucrǎri si prestǎri de servicii in numele acestora.

Ca urmare a activitǎtii de exploatare desfǎsurate intreprinderea obtine mijloace de finantare de fiecare datǎ cand obtine de la furnizorii sǎi termene de platǎ care reprezintǎ angajamente pentru intreprindere. Deoarece aceste plǎti nu au loc imediat, lichiditǎtile aflate la dispozitia intreprinderii reprezintǎ surse de fonduri sau mijloace de finantare. Resursele obtinute de fiecare datǎ cand beneficiazǎ de un termen de platǎ pentru cumpǎrǎrile de bunuri sau prestǎrile de servicii reprezintǎ posibilitǎti suplimentare de finantare. Are loc o diminuare a necesarului de fond de rulment, mai ales in situatia in care mǎrimea lor se reinnoieste permanent.

In analiza necesarului de fond de rulment se pot intalni urmǎtoarele situatii:

a) dacǎ NFR > 0, atunci intreprinderea se confruntǎ cu un surplus de nevoi temporare in raport cu resursele existente, situatie justificatǎ dacǎ este rezultatul unei politici de investitii privind cresterea nevoii de finantare a ciclului de exploatare.

b) dacǎ NFR < 0, atunci intreprinderea are un surplus de surse de finantare in raport cu necesitǎtile de capitaluri circulante si poate fi apreciatǎ ca o situatie favorabilǎ dacǎ viteza de rotatie a activelor circulante a crescut si dacǎ s-au contractat datorii cu scadentǎ mai indepǎrtatǎ.

Dacǎ fondul de rulment este superior necesarului de fond de rulment, atunci excedentul de finantare se regǎseste sub forma trezoreriei nete care imbracǎ forma disponibilitǎtilor bǎnesti in conturile bancare si in casǎ.

Pentru asigurarea echilibrului financiar, fondul de rulment trebuie sǎ fie mentinut la nivelul mediei fluctuatiilor necesarului de fond de rulment, aceasta fiind mǎrimea minimǎ necesarǎ a fondului de rulment. Fondul de rulment optim este acela care mentine echilibrul financiar al intreprinderii la cel mai scǎzut cost al procurǎrii capitalurilor.

Dacǎ necesarul de fond de rulment este asimilat activitǎtii de exploatare, trezoreria netǎ este legatǎ de activitatea financiarǎ pe termen scurt. Intreprinderea solicitǎ de la bǎnci si alte investitii financiare, resurse pentru finantare pe termen scurt, iar cand are surplus de lichiditǎti poate efectua plasamente financiare utilizand resursele de trezorerie.

Trezoreria netǎ permite sǎ se aprecieze dacǎ activitatea desfǎsuratǎ este echilibratǎ si eficientǎ atat pe termen lung, cat si pe termen scurt.

Dacǎ TN > 0, inseamnǎ cǎ exercitiul financiar s-a incheiat cu un excedent de lichiditǎti reprezentat de profitul net al intreprinderii.

Dacǎ TN < 0, inseamnǎ cǎ exercitiul financiar s-a incheiat cu un dezechilibru financiar. Deficitul de trezorerie poate fi acoperit prin contractarea de credite in conditii avantajoase de dobandǎ, prin negocierea mai multor surse de capital.

Decalajele dintre incasǎrile creantelor si plǎtile datoriilor scadente influenteazǎ trezoreria netǎ. In acest caz, o intreprindere rentabilǎ nu are neapǎrat o trezorerie pozitivǎ, aceasta depinzand de varitiile necesitǎtilor de finantare si variatiilor termenelor de scadentǎ a incasǎrilor si plǎtilor.