Definirea si structura institutiior publice

1. Notiuni introductive privind institutiile publice

Originea institutiilor publice financiare moderne se regaseste in principiul feudal referitor la consimtamantul de al plati impozit.

Cele doua reguli fundamentale ale dreptului financiar public modern, respectiv autorizarea de a percepe impozit si controlul cheltuielilor publice, au fost recunoscute oficial si aplicate de autoritatile Statului mai intai in Anglia, odata cu victoria politica a Parlamentului britanic asupra monarhiei (1688 Bill of Rights) si ulterior in toate tarile ce intrau in perioada capitalista.

Structurile politice si economice ale societatii liberale, care au dat nastere institutiilor publice financiare moderne, s-au modificat profund dupa Primul Razboi Mondial, desi, in linii mari, cadrul juridic creat in secolul al XIX-lea si-a pastrat caracteristicile de baza. Astfel, partenerii institutionali privind finantele publice raman Parlamentul, Guvernul, administratiile centrale, regionale, locale, dar rolul acestora a capatat valente noi, considerabil deosebite fata de situatia de acum un secol.

Sub presiunea circumstantelor de dupa Primul Razboi Mondial, Statul si-a intensificat interventiile in domeniile economic si social, pentru a depasi criza economica ce a inceput in anul 1929, pentru a privilegia dezvoltarea industriala, ce a inceput sa fie considerata pilonul de baza al dezvoltarii sociale etc.

Aceasta abordare a fost acceptata de opinia publica sub influenta doctrinelor sociale, care au facut sa fie considerate legitime toate masurile intreprinse de autoritati in vederea diminuarii saraciei si reducerii inegalitatilor sociale. Intre aceste masuri, un rol privilegiat il ocupa serviciile de sanatate si igiena, cele de asistenta si asigurari sociale, cele de educatie s.a. care au rolul de a-l proteja pe individ contra riscurilor cu care se confrunta in viata, si de a-si dezvolta personalitatea. Mai recent, in tarile industriale dezvoltate, Statul este desemnat sa urmareasca realizarea unui minimum de bunastare a tuturor categoriilor de populatie (Welfare State).

Intr-o tara a carei economie se bazeaza pe relatiile concurentiale, interventia Statului poate sa se realizeze numai prin mijloace economice si financiare indirecte, inclusiv prin reglementari legale ce fac sa functioneze aceste mijloace. In acest sens, bugetul modern, elaborat si implementat pe toate treptele administrative ale Statului, constituie un ansamblu complex de masuri prin care Statul, prin institutiile sale, isi exercita prerogativele.

Elaborarea documentelor bugetare - sarcina a Guvernului, prin institutiile sale abilitate : ministerul finantelor, ministerele de linie, agentiile guvernamentale, ordonatorii principali de credite la nivel local etc. - a devenit un ansamblu de proceduri de consultare, arbitraj si avizare, pe baza carora se stabilesc liniile directoare ale cheltuielilor publice din perioada urmatoare, coroborate cu resursele publice ce pot fi mobilizate.

Puterea de decizie privind implicarea Statului, prin intermediul volumului si structurii cheltuielilor publice, revine Parlamentului, al carui rol este mai mare sau mai mic, in functie de organizarea politica a tarii, asa cum este prevazuta in Constitutie.

In realitate, puterea de decizie este impartita intre oganele politice guvernamentale si cele administrative, deoarece cresterea substantiala a interventiilor Statului in viata economico-sociala si complexitatea tehnica a gestiunii bugetului public modern au impus implicarea specialistilor financiari si economici in procesul bugetar

Cu toate acestea, actiunea specialistilor este ingradita de deciziile politice din domeniile economic, social, administrativ etc., acestia fiind obligati sa tina seama, in primul rand, de imperativele politice definite de Guvern. Administratiile economice si financiare trebuie sa respecte prioritatile politice formulate de autoritatile publice centrale ale Statului - Parlament si Guvern - referitoare la echilibrul bugetar, coroborat cu politica fiscala, tinta inflatiei, stabilitatea cursului de schimb al monedei nationale, fie ca tara respectiva are moneda proprie, fie ca face parte dintr-o uniune monetara, in care regulile sunt comune statelor care au aderat la respectiva uniune. De asemenea, ele trebuie sa aiba in vedere reactiile celorlalte administratii si a grupurilor sociale si profesionale fata de proiectele enuntate si prezentate dezbaterii publice, reactii ce pot sa joace un rol hotarator in adoptarea deciziilor privind bugetul public pentru perioada urmatoare - termen scurt si mediu.

1. Structura administrativa a autoritatilor publice

Conform Constitutiei , Romania este un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil ce se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului celor trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca.

Administratia publica are doua atributii de baza:

- aplicarea legislatiei si normaticelor in vigoare ;

- prestarea de servicii publice. Din punct de vedere operational, sintagma 'serviciu public' desemneaza o activitate de interes general pentru colectivitatea umana la care se refera, iar din punct de vedere institutional, serviciul public desemneaza o persoana juridica, privata sau publica prin care se realizeaza o activitate de interes general

Un bun sau un serviciu public va fi definit prin caracteristicile urmatoare:

- este destinat consumului public in general si daca o persoana il consuma, aceasta nu impiedica consumul, din acelasi bun, al altei persoane;

- persoanele care nu pot plati pentru bunul sau serviciul respectiv nu pot fi excluse de la consumarea acestuia;

- este accesibil tuturor sau majoritatii beneficiarilor tinta sau publicului larg si este finantat din fonduri publice;

- producerea sau executarea bunului / serviciului public nu se realizeaza in scopul obtinerii de profit, ci din consideratii de strategie sociala, politica, economica sau legislativa.

Autoritatile administratiei publice

Autoritatile publice care pun in practica deciziile luate in cadrul activitatii executive sunt identificate sub numele de "autoritati ale administratiei publice". Acestea sunt impartite in autoritati publice de stat (centrale) si autoritati ale administratiei publice locale. Pentru realizarea sarcinilor ce le revin acestea au posibilitatea de a folosi forta publica a statului cu care sunt inzestrate.

Autoritatile administratiei publice de stat sunt:

- Guvernul;

- Administratia de specialitate: ministerele, autoritatile administrative autonome, serviciile publice deconcentrate;

- Prefectul.

Autoritatile administratiei publice locale sunt:4

- Consiliul judetean;

- Consiliul local;

- Primarul;

- Serviciile publice locale.

Guvernul este parte a sistemului autoritatilor administratiei publice, exercitand conducerea generala a administratiei publice. Sarcina sa este de a duce la indeplinire programul de guvernare aprobat de Parlament si de a asigura realizarea politicii interne si externe a tarii.

Atributiile Guvernului sunt multiple, in numeroase domenii ale vietii publice:

- atributii cu caracter general privind conducerea generala a administratiei publice; monitorizarea activitatii inisterelor si a celorlalte organe centrale, precum si a autoritatilor locale ale administratiei publice s.a.

- in domeniul normativ, Guvernul fiind responsabil de elaborarea proiectelor legislative, pe care le supune spre aprobare Parlamentului, de emiterea de hotarari pentru organizarea executarii legilor, ordonante in temeiul unei legi speciale de abilitare si ordonante de urgenta potrivit Constitutiei; elaborarea proiectul legii bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat.

- atributii in domeniul economic, aproband strategiile si programele de dezvoltare sectoriala, programele de investitii publice, politicile in de dezvoltare si protectie a mediului inconjurator, regimul preturilor si tarifelor la lucrarile si serviciile ce intra in responsabilitatea autoritatilor publice, in general ca masura de protectie sociala etc.

- realizarea politicii in domeniul social - educatie, asistenta si protectie sociala s.a.

- sectorul aparare si securitate nationala;

- relatiilor externe s.a.

Administratia publica de stat

Ministerele sunt institutii ale administratiei publice centrale, in subordinea Guvernului, care aplica politica guvernamentala si coordoneaza activitatea in sectoarele de care raspund. Ministrii reprezinta ministerele in raporturile cu celelalte autoritati publice si indeplinesc functia de ordonator principal de credite.

De asemenea, fac parte din administratia publica institutii publice autonome, care nu se subordoneaza Guvernului. Conform prevederilor constitutionale, in prezent functioneaza:urmatoarele institutii publice autonome:

- Avocatul Poporului;

- Consiliul Legislativ;

- Consiliul Suprem de Aparare a Tarii;

Referat: CHELTUIELI PENTRU AJUTORUL DE SOMAJ - legislatia in domeniul somajului prevede Referat: Gestiunea financiara a intreprinderii - obiectul si continutul finantelor

- Consiliul Superior al Magistraturii;

- Curtea de Conturi;

- Serviciul Roman de Informatii.

Alaturi de aceste institutii autonome, au mai fost infiintate prin legi speciale si alte institutii publice autonome, cum sunt:

- Agentia Romana de Presa ROMPRES;

- Autoritatea Electorala Permanenta;

- Banca Nationala a Romaniei;

- Comisia de supraveghere a Asigurarilor;

- Comisia Nationala a Valorilor Imobiliare;

- Consiliul Concurentei;

- Consiliul Economic Social;

- Consiliul National al Audiovizualului;

- Consiliul National de Evaluare Academica;

- Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor;

- Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii.

Serviciile publice deconcentrate sunt structurile teritoriale prin care ministerele si celelalte organe centrale isi realizeaza competenta la nivel national, pe intreg teritoriul tarii si isi indeplinesc in mod concret atributiile conferite de lege. Atributiile si structura organizatorica a acestora se aproba prin ordin al ministrului sau al conducatorului organului de specialitate in subordinea caruia isi desfasoara activitatea, dupa caz.

Ministerele pot avea servicii publice deconcentrate la nivelul judetelor, oraselor si respectiv, sectoarelor, si chiar al comunelor. Exemple:

- inspectoratele judetene de politie;

- inspectoratele judetene de protectie civila;

- inspectoratele scolare judetene;

- directiile generale de finante publice;

- directiile sanitar-veterinare;

- directiile judetene de statistica;

- directiile judetene pentru sport;

- directiile pentru dialog, familie si solidaritate sociala;

- comisariatele judetene ale Garzii de mediu;

- agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca

- casele judetene de pensii;

- oficiile judetene pentru protectia consumatorului;

- oficiile de cadastru si publicitate imobiliara.

Administratia publica locala

In statele unitare - cum este cazul Romaniei - desi autoritatea organismelor publice este statuata prin Constitutie, descentralizarea, res[pectand legea fundamentala a tarii, legifereaza ⁾ ca "Administratia publica in unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiile autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si consultarii cetatenilor in problemele locale de interes deosebit". In acest sens, criteriile

Administratia publica locala constituie un subsector al sectorului administratiilor publice, alaturi de administratia publica centrala si administratia securitatii sociale (protectiei sociale) si grupeaza comunitatile locale si organisme diverse ale administratiei locale.

Comunitatile locale cuprind administratiile teritoriale (judete) si locale (municipii, orase, comune), precum si unele organisme comunitare si regii, servicii de exploatare publica (de exemplu transportul urban, in comun, de calatori, furnizare de energie termica pentru populatie, alimentare cu apa, canalizare s.a).

De asemenea, in acest subsector sunt incluse si reunirea administrativa a mai multor departamente sau comunitati locale (orase, comune) in vederea executarii anumitor lucrari sau furnizarii unor servicii publice .

Este important de subliniat ca, potrivit Constitutiei Romaniei si legii organice de organizare a administratiilor publice locale, respectiv Legea nr.215/2001, serviciile publice locale sunt altele decat cele coordonate de prefect, ca reprezentant al Guvernului in plan local. Astfel, prefectul coordoneaza, in principal, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ-teritoriale.

In baza principiului separatiei puterilor in stat, puterea executiva se regaseste in plan local in persoana prefectului, ca reprezentant al Guvernului in activitatea autoritatilor administratiei publice alese in unitatile administrativ-teritoriale (consiliile judetene, consiliile locale si primarii), precum si in serviciile de specialitate ale ministerelor sau ale altor autoritati centrale organizate din unitatile administrativ-teritoriale; aceste "servicii publice de specialitate" sunt organizate in judete si se afla in subordinea directa a ministerului de resort, sunt conduse de persoane numite in functii de ministerul de resort, cu avizul prefectului.

Legea administratiei publice locale, nr.215/2001, care a inlocuit Legea nr.69/1991, reprezinta pentru colectivitatile locale legea de baza a organizarii si functionarii acestora. Potrivit acestei legi prin "colectivitate locala" se intelege totalitatea cetatenilor din unitatea administrativ-teritoriala respectiva, comunele, orasele si judetele fiind considerate persoane juridice.

Principiile constitutionale care stau la baza constituirii si functionarii administratiei publice locale se refera la:

- eligibilitatea autoritatilor;

- autonomia locala;

- descentralizarea serviciilor publice.

Reformele in domeniul administratiei publice locale trebuie sa se incadreze in procesul general de reforma a administratiei publice in perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cum ar fi: regimul concesiunilor; dezvoltarea regionala si zonele defavorizate; proprietatea publica si regimul juridic al acesteia; realizarea unor servicii publice profesionale si neutre din punct de vedere politic, comparabile cu cele din tarile membre ale Uniunii Europene.

1. Definirea si clasificarea institutiilor publice

a. Definirea institutiilor publice

Potrivit Legii finantelor publice, nr.500/2002, institutiile publice - ca denumire generica - cuprind Parlamentul, Administratia Prezidentiala, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice, alte autoritati publice, institutiile publice autonome, precum si institutiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finantare a acestora.

Potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.45/2003, privind finantele publice locale, institutiile publice - ca denumire generica - includ comunele, orasele, municipiile, sectoarele municipiului Bucuresti, judetele, municipiul Bucuresti, institutiile si serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridica, indiferent de modul de finantare a activitatii acestora (Art.2, pct.38)

Daca se are in vedere rolul primordial al institutiilor publice, care este acela de a produce si distribui servicii publice, acestea pot fi definite ca persoane juridice de drept public ce produc si distribuie bunuri si servicii destinate colectivitatii, urmarind satisfacerea maxima a acestora, in conditii de pret sau tarif accesibile pentru populatie. In acest sens, trebuie precizat ca, dat fiind ca actioneaza in sectorul public, aceste institutii nu urmaresc profitul, ci satisfacerea nevoilor populatiei si se supun dreptului administrativ, spre deosebire de persoanele juridice din sectorul privat, care se supun dreptului comercial.

b. Clasificarea institutiilor publice

Institutiile publice se clasifica potrivit mai multor criterii:

- in functie de nivelul de subordonare administrativa:

- institutii publice centrale, care cuprind: Parlamentul, Presedentia Romaniei, Guvernul, ministerele si agentiile centrale, institutii publice autonome, institutiile din subordinea lor directa;

- institutiile publice ale administratiei locale, care cuprind autoritatile deliberative (consiliile comunale, orasenesti, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti) si pe cele executive (primarii, presedintii consiliilor judetene si primarul general al municipiului Bucuresti) la nivel local, precum si institutii publice subordonate acestora.

- in functie de nivelul de subordonare financiara:

- institutii publice care au calitatea de ordonatori principali de credite bugetare. La nivel central, ordonatorii principali de credite sunt conducatorii institutiilor publice centrale (ministrii, conducatorii agentiilor etc.), iar la nivel local sunt primarii si presedintii consiliilor judetene;

- institutii publice care au calitatea de ordonatori secundari sau tertiari de credite bugetare. Aceasta calitate este indeplinita de conducatorii institutiilor publice subordonate ministerelor, agentiilor etc. la nivel central si de conducatorii institutiilor publice subordonate autoritatilor publice locale.

Trebuie subliniat ca, pentru a fi ordonator de credite bugetare, institutia publica trebuie sa fie entitate organizatorica cu personalitate juridica.

- in functie de statutul juridic:

- institutii publice cu personalitate juridica, care dispun de patrimoniu propriu, intocmesc buget de venituri si cheltuieli, au cont curent deschis la trezoreria publica, conduc contabilitate proprie. Conducatorii acestor institutii publice exercita functia de ordonator de credite bugetare - principal, secundar sau tertiar, in functie de subordonarea administrativa a institutiei publice;

- institutii publice fara personalitate juridica, care se afla in subordinea unei institutii publice cu personalitate juridica. Aceste institutii publice nu conduc contabilitate proprie, nu au cont curent deschis la trezoreria publica, iar conducatorii lor nu sunt ordonatori de credite bugetare. Ca exemplu de astfel de institutii publice: unitati scolare cu numar mic de elevi, care functioneaza in subordinea unei scoli cu personalitate juridica; unitati spitalicesti fara personalitate juridica aflate in subordinea unui spital sau policlinici etc.

- in functie de sursele de finantare,

- institutii publice finantate integral sau partial din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, la nivel central sau de la bugetul local, daca sunt de subordonare locala. Nivelul alocatiilor bugetare pentru aceste institutii publice este stabilit in bugetul institutiei ierarhic superioare, care este incorporat in bugetul general consolidat .

- institutii publice centrale finantate din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale si institutii publice locale finantate din venituri proprii si subventii de la bugetele locale;

- institutii publice finantate integral din venituri proprii (autofinantate).

Pentru fiecare sursa de finantare sunt stabilite, prin lege, reguli de alocare si utilizare. Astfel, daca la sfarsitul anului bugetar (in Romania, 31 decembrie), exista sume neutilizate din creditul bugetar aprobat pentru anul respectiv, aceste sume vor fi virate inapoi la bugetul din care s-au constituit. Invers, daca la 31 decembrie exista sume neutilizate provenite din veniturile proprii ale institutiei publice, aceste sume se vor reporta in bugetul pentru anul viitor al respectivei institutii.

- in functie de tipul serviciilor publice pe care le realizeaza, respectiv potrivit clasificatiei functionale a cheltuielilor publice) , institutiile publice apartin domeniilor:

- servicii publice generale (autoritati publice si actiuni externe, servicii publice generale)

- aparare, ordine publica si siguranta nationala

- cheltuieli social-culturale (invatamant, servicii auxiliare pentru educatie, sanatate, cultura, recreere si religie, sport, tineret, asigurari si asistenta sociala etc.)

- servicii si dezvoltare publica, locuinte, mediu si ape

- actiuni economice (actiuni generale economice, comerciale si de munca, combustibili si energie, agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare, transporturi, alte actiuni economice.

Realizarea si distribuirea serviciilor publice este finantata din mai multe surse de finantare. Principala sursa o reprezinta alocatia bugetara de la bugetul de stat sau cel local, in functie de subordonarea ordonatorului de credit, dar alaturi de aceasta sursa se adauga veniturile proprii - in general preturile si tarifele pe care le percepe operatorul de realizeaza serviciul - dar si subventiile si transferurile de la o autoritate publica sau din fonduri speciale si extrabugetare, donatiile primite de la sectorul privat, fonduri externe.

De exemplu, finantarea cheltuielilor pentru invatamant se asigura pe seama resurselor bugetare - pentru invatamantul preuniversitar, preponderent de la bugetul local, pentru cel universitar de stat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educatiei si Cercetarii - la care se adauga transferurile directionate in principal pentru investitii si reparatii capitale, fondurile externe obtinute prin programme ce sunt eligibile la finantare din surse ale Uniunii Europene, donatii si sponsorizari din sectorul privat, venituri din exploatarea proprietatilor ce au revenit unitatilor scolare, venituri din activitatile desfasurate de scoli.

In domeniul sanatatii, se considera ca efortul fizic si psihic pe care il depun angajatii, factorii stresanti ai mediului : poluarea aerului si apei, zgomotul, noxele de orice fel, duc la inregistrarea de boli profesionale, la pierderea temporara a capacitatii de munca s.a., care au un efect important asupra productivitatii si, de aici, a cresterii economice. Pentru remedierea acestor neajunsuri, autoritatile publice trebuie sa prevada masuri de diminuare si chiar eliminare a factorilor negativi. In acest sens, asistenta medicala trebuie sa aiba, pe langa rolul de inlaturare a starii de boala, un caracter curativ accentuat, fiind organizat la scra nationala, pentru depistarea si prevenirea unor maladii in faza precoce, sa fortifice organismul, pentru colectarea de sange etc.

Fondul asigurarilor sociale de stat este utilizat pentru a finanta serviciile de sanatate pentru persoanele care si-au pierdut temporar sau definitiv capacitatea de munca si pentru alte nevoi sociale.

Asigurarile sociale de stat se realizeaza prin acordarea de pensii si ajutoare banesti, trimiteri la odihna si tratament, asistenta medicala, materiale sanitare, medicamente si asistenta sociala pensionarilor si membrilor locale de afmilie. In totalul cheltuielilor finantate de la bugetul asigurarilor sociale de stat, cea mai mare parte este destinata finantarii pensiilor.

In domeniul economic, principalele servicii publice, finantate fie de la bugetul de stat, fie de la bugetele locale, la care se adauga, in prezent, sume importante din asistenta financiara de la Uniunea Europeana, prin fondurile structurale sau de coeziune, sunt destinate :

- construirii, modernizarii si intretinerii drumurilor si podurilor ;

- construirii de noi trasee feroviare, dublarii liniilor existente, extinderii si modernizarii parcului de material rulant ;

dezvoltarii si modernizarii flotei fluviale si a celei maritime, construirii de porturi, dane de incarcare-descarcare, procurarii de echipamente portuare ;

- amenajarii de aeroporturi, asigurarii controlului traficului aerian ;

- realizarii de sisteme extise de irigatii, de imbunatatiri funciare ;

- realizarii de actiuni pentru combaterea daunatorilor ;

- sistematizarii si amenajarii teritoriului ;

- organizarii de institute si centre de cercetare si experimentare in agricultura ;

- reimpaduririi, corectarii cursurilor de rauri, prevenirii alunecarilor de teren ;

- organizaii de prospectii geologice pentru descoperirea de noi zacaminte ;

- aprofundarii activitatii de cercetare - dezvoltare, in principal a cercetarii fundamentale (in cercetarea aplicativa trebuie stimulat sa participe activ si intens sectorul privat). In acest sens, lucrarile de cercetare-dezvoltare utilizeaza metode specifice : cost-avantaje si cost-beneficiu.

4. Ordonatorii de credite bugetare

Ordonatorul de credit bugetar este persoana - conducatorul sau persoana careia acestai-a delegat, potrivit legii, atributiile in acest domeniu - responsabila de utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru institutia respectiva. De asemenea, coroborat cu aceasta calitate, ordonatorul de credite bugetare este responsabil de elaborarea si executia bugetului institutiei respective, de finantarea institutiilor publice subordonate, de organizarea contabilitatii publice, de intocmirea si prezentarea darilor de seama periodice privind executia bugetara si realizarea serviciilor publice corespunzatoare.

Exista trei categorii de ordonatori de credite[13]

- la nivel central, ordonatorii principali de credite sunt ministrii, conducatorii celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, conducatorii altor autoritati publice si conducatorii institutiilor publice autonome; la nivel local, ordonatorii principali de credite sunt primarii si presedintii consiliilor judetene.

Ordonatorii principali de credite pot delega aceasta calitate inlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor persoane imputernicite in acest scop. Prin actul de delegare ordonatorii principali de credite vor preciza limitele si conditiile delegarii.

In cazurile prevazute de legi speciale ordonatorii principali de credite sunt secretarii generali sau persoanele desemnate prin aceste legi.

- conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridica din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau tertiari de credite, dupa caz.

Rolul ordonatorilor de credite este diferentiat in functie de subordonare:

- ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele institutiilor publice ierarhic inferioare, ai caror conducatori sunt ordonatori secundari sau tertiari de credite, dupa caz, in raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

- ordonatorii secundari de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele institutiilor publice subordonate, ai caror conducatori sunt ordonatori tertiari de credite, in raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

- ordonatorii tertiari de credite utilizeaza creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor institutiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate si in conditiile stabilite prin dispozitiile legale.

Pentru asigurarea unei executii bugetare prudente, ordonatorii principali de credite de la nivel central repartizeaza in primul semestru al anului bugetar numai 90% din creditele bugetare aprobate - cu exceptia creditelor bugetare pentru cheltuieli de personal si a celor care decurg din obligatii internationale, care se repartizeaza integral. Repartizarea sumelor retinute in proportie de 10% se face in semestrul al doilea, dupa examinarea de catre Guvern a executiei bugetare pe primul semestru.

Responsabilitatile ordonatorilor de credite se refera atat la fundamentarea cheltuielilor de finantare a serviciilor publice pe care trebuie sa le produca si le distribuie colectivitatii, cat si la buna executie a veniturilor si cheltuielilor prevazute in bugetul aprobat, astfel:

- ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale.

- ordonatorii de credite raspund, potrivit legii, de:

- elaborarea si fundamentarea proiectului de buget propriu;

- angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor in limita creditelor bugetare repartizate si aprobate;

- urmarirea modului de realizare a veniturilor;

- angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor in limita creditelor bugetare aprobate si a veniturilor bugetare posibil de incasat pe baza bunei gestiuni financiare;

- integritatea bunurilor aflate in proprietatea sau in administrarea institutiei pe care o conduc;

- organizarea si tinerea la zi a contabilitatii si prezentarea la termen a situatiilor financiare asupra situatiei patrimoniului aflat in administrare si executiei bugetare;

- organizarea sistemului de monitorizare a programului de achizitii publice si a programului de lucrari de investitii publice;

- organizarea evidentei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenti acestora;

- organizarea si tinerea la zi a evidentei patrimoniului, conform prevederilor legale etc.