Starea de repaos si economia aflata in regim de rotatie uniforma

Singura metoda de abordare a problemei actiunii este de a sesiza ca actiunea urmareste, in ultima instanta, producerea unei stari de lucruri in care actiunea inceteaza sa mai existe, fie pentru ca orice neplacere a fost indepartata, fie pentru ca orice alta indepartate a unei neplaceri resimtite a devenit imposibila. Astfel, actiunea tinde catre o stare de repaos, de absenta a actiunii.

In consecinta, teoria preturilor analizeaza schimburile interpersonale din aceasta perspectiva. Oamenii nu inceteaza de a efectua schimburi pe piata decat in momentul cand nu mai este posibil nici un nou schimb, deoarece nici una dintre parti nu mai anticipeaza alte ameliorari ale propriei sale conditii de pe urma vreunui nou schimb. Cumparatorii potentiali considera preturile cerute de catre vanzatorii potentiali nesatisfacatoare si viceversa. Nu mai au loc tranzactii. Apare o stare de repaos. Aceasta stare, pe care o putem numi stare simpla de repaos (plain state of rest) nu este o constructie imaginara. Ea se produce efectiv, in mod recurent. La inchiderea bursei de actiuni, brokerii au executat toate ordinele care puteau fi indeplinite la pretul pietei. Doar acei vanzatori si cumparatori potentiali care considera pretul de piata prea mic sau prea mare n-au vandut sau, respectiv, n-au cumparat. [9] Acelasi lucru se poate spune si despre celelalte tranzactii. Intreaga economie de piata este, am putea spune, un fel de mare piata de schimburi sau de marfuri. In fiecare moment se desfasoara toate acele tranzactii pe care partile sunt dispuse sa le efectueze, la pretul realizabil. Noi vanzari nu se vor putea efectua decat dupa ce evaluarile cel putin uneia dintre parti se vor fi schimbat. [p.245]

S-a spus ca notiunea de stare simpla de repaos nu este satisfacatoare. Ea se refera, dupa cum s-a spus, doar la determinarea preturilor bunurilor din care este deja disponibil un anumit stoc, si nu ne spune nimic despre efectele acestor preturi asupra productiei. Obiectia este nefondata. Teoremele implicate in notiunea de stare simpla de repaos sunt valide pentru orice tranzactie, fara exceptie. Cumparatorii factorilor de productie, este adevarat, se vor angaja imediat in productie, si foarte curand vor reveni pe piata pentru a-si comercializa produsele si a cumpara ceea ce doresc pentru propriul lor consum si pentru continuarea proceselor de productie. Dar aceasta imprejurare nu ne invalideaza schema. De buna seama, aceasta nu presupune ca starea de repaos va fi de durata. Acalmia va disparea, desigur, indata ce conditiile care au generat-o se vor modifica.

Notiunea de stare simpla de repaos nu este o constructie imaginara, ci o descriere adecvata a evenimentelor care se petrec pe piata, in mod recurent. In aceasta privinta, ea difera in mod radical de constructia de stare finala de repaos.

Cand vorbim despre starea simpla de repaos privim exclusiv la ceea ce se petrece chiar in momentul respectiv. Ne restrangem atentia la ceea ce tocmai s-a petrecut, lasand deoparte ce se va intampla mai tarziu, in momentul urmator, sau maine, sau ulterior. Ne interesam exclusiv de preturile efectiv achitate in tranzactii, i.e. de preturile din trecutul imediat. Nu ne punem intrebarea daca preturile viitoare vor fi sau nu egale cu acestea.

Dar acum sa mai avansam un pas. Sa tinem seama de factorii care vor induce in mod inevitabil o tendinta de schimbare a preturilor. Ne propunem sa aflam catre ce obiectiv va duce aceasta tendinta, inainte sa i se epuizeze intreaga forta motrice si sa apara o noua stare de repaos. Pretul corespunzator acestei viitoare stari de repaos era numit pret natural de economistii mai timpurii, iar in prezent se intrebuinteaza frecvent termenul de pret static. Pentru a evita asocierile generatoare de confuzii, este mai adecvat sa-l numim pret final si sa vorbim, in consecinta, de o stare finala de repaos. Aceasta stare finala de repaos este o constructie imaginara, nu o descriere a realitatii, deoarece ea nu va fi niciodata atinsa. Inainte de realizarea ei se vor ivi noi factori perturbatori. Ceea ce ne sileste sa recurgem la aceasta constructie imaginara este faptul ca, in fiecare clipa, piata se indreapta catre o stare de repaos final. Fiecare nou moment ulterior poate aduce cu sine noi factori de natura sa modifice aceasta stare finala de repaos. Insa piata este intotdeauna reanimata de eforturile indreptate spre atingerea unei anumite stari finale de repaos.

Pretul de piata este un fenomen real; el este raportul de schimb care s-a manifestat efectiv intr-o tranzactie incheiata. Pretul final este un fenomen [p.246] ipotetic. Preturile de piata sunt fapte istorice si, de aceea, suntem in masura sa le inregistram in scris cu exactitudine numerica, in dolari si centi. Pretul final nu poate fi definit decat definind conditiile necesare aparitiei sale. Lui nu i se poate atribui nici o valoare numerica precisa, exprimata in termeni monetari sau in alte cantitati de bunuri. El nu va aparea niciodata pe piata. Pretul de piata nu poate coincide niciodata cu pretul final corespunzator momentului in care aceasta structura a pietii este actuala. Insa catalactica ar esua lamentabil, in sarcina ei de a analiza problemele determinarii preturilor, daca ar neglija analiza preturilor finale. Intr-adevar, in configuratia pietei, din care se naste pretul de piata, opereaza deja, in mod latent, forte care, presupunand ca nu apar date noi, vor determina in continuare modificari ale preturilor pana cand se va atinge starea finala de repaos. Daca n-am studia decat preturile de piata momentane si starea simpla de repaos, neglijand faptul ca piata este deja agitata de factori care trebuie sa determine alte modificari ale preturilor si o tendinta catre o alta stare de repaos, atunci am restrange pe nedrept studiul determinarii preturilor.

Fenomenul de care trebuie sa tinem seama este acela ca modificarile factorilor care determina formarea preturilor nu isi produc toate efectele deodata. Inainte ca toate efectele lor sa se epuizeze este necesar sa se scurga un interval de timp. Intre aparitia unei noi date si ajustarea perfecta a pietei la ea, trebuie sa treaca un anumit timp. (Si, bineinteles, pe durata acestei perioade de timp, apar alte date noi.) Oridecateori analizam efectele unei modificari a factorilor care intervin pe piata, nu trebuie sa uitam ca avem de-a face cu evenimente ce au loc succesiv, cu o serie de efecte care se succed unele pe altele. Nu suntem in masura sa stim dinainte cat timp va tebui sa se scurga, dar stim cu siguranta ca va trebui sa se scurga catva timp, desi acest interval poate fi uneori atat de scurt incat sa nu joace nici un rol in practica.

Economistii au gresit adesea neglijand elementul timp. Sa ne gandim, bunaoara, la controversa referitoare la efectele modificarilor cantitatii de bani. Unii s-au preocupat numai de efectele lor pe termen lung, i.e., de preturile finale si de starea finala de repaos. Altii au vazut doar efectele pe termen scurt, i.e. preturile din clipa care urmeaza modificarii datelor. Si unii si altii au procedat gresit, concluziile lor fiind, de aceea, viciate. S-ar putea cita numeroase exemple de situatii in care s-a comis aceeasi eroare.

Constructia imaginara a starii finale de repaos se caracterizeaza prin atentia deplina acordata schimbarii, in succesiunea temporala a evenimentelor. Ea difera in aceasta privinta de constructia imaginara a [p.247] economiei in regim de rotatie uniforma (evenly rotating economy), o constructie care se caracterizeaza prin eliminarea modificarii datelor si a elementului timp. (Este nepotrivit si inducator in eroare sa numim aceasta constructie imaginara economie statica sau echilibru static, asa cum se obisnuieste, iar a o confunda cu constructia imaginara a economiei stationare este o greseala grava.) [10] Economia in regim de rotatie uniforma este un sistem fictiv, in care preturile de piata ale tuturor bunurilor si serviciilor coincid cu preturile lor finale. In acest cadru nu exista nici un fel de modificari ale preturilor; stabilitatea preturilor este perfecta. Aceleasi tranzactii de piata se repeta la nesfarsit. Bunurile de ordin superior trec, in aceleasi cantitati, prin aceleasi stadii de productie, pana cand bunurile de consum produse ajung, in cele din urma, in mainile consumatorilor si sunt consumate. Ziua de astazi nu difera de cea de ieri, iar ziua de maine nu va diferi de cea de azi. Sistemul este in flux perpetuu, dar ramane pe vecie neschimbat. El se misca uniform in jurul unui centru fix, intr-o miscare de rotatie uniforma. Starea simpla de repaos este iarasi si iarasi tulburata, dar ea se restabileste imediat, in forma dinainte. Toti factorii sunt constanti, inclusiv cei ce provoaca recurent tulburari ale starii simple de repaos. Asadar preturile, numite indeobste preturi statice sau de echilibru, raman de asemenea constante.

Esenta acestei constructii imaginare este eliminarea scurgerii timpului si a schimbarii perpetue din fenomenele de piata. Posibilitatea oricarei schimbari in ce priveste oferta si cererea este incompatibila cu aceasta constructie. In acest cadru nu pot fi analizate decat schimbari ce nu afecteaza configuratia factorilor care detrmina preturile. In lumea imaginara a economiei in regim de rotatie uniforma nu este necesar ca populatia sa fie alcatuita din oameni nemuritori, fara varsta si care nu prolifereaza. Putem presupune ca in ea copiii se nasc, imbatranesc si, in cele din urma, mor, cu conditia ca cifrele totale ale populatiei si numarul personaelor din fiecare grupa de varsta sa ramana constante. In acest caz, cererea pentru bunuri al caror consum este limitat la anumite grupe de varsta ramane nemodificata, desi indivizii care o genereaza nu raman aceiasi.

In realitate nu exista niciodata o economie in regim de rotatie uniforma. Insa, pentru a analiza problemele schimbarii datelor si a miscarii cu variatii neregulate, trebuie sa le comparam cu o stare fictiva, din care amandoua sunt ipotetic absente. Este deci absurd sa se afirme, despre constructia unei economii in regim de rotatie uniforma, ca nu lamureste conditiile existente intr-un univers schimbator si sa li se ceara economistilor sa [p.248] substituie asa-zisei lor ocupatii exclusive cu statica un studiu al "dinamicii". Aceasta asa-zisa metoda statica este chiar instrumentul mental adecvat pentru cercetarea schimbarii. Singurul mijloc de studiu al fenomenelor complexe ale actiunii este de a face initial abstractie de schimbare in intregime, de a introduce apoi un factor izolat provocator de schimbare, si de a analiza, in cele din urma, efectele sale, in ipoteza ca toate celelalte variabile raman nemodificate. Este de asemenea absurd sa se creada ca serviciile furnizate de constructia unei economii in regim de rotatie uniforma sunt cu atat mai pretioase cu cat sfera actiunii, obiectul studiilor noastre, corespunde acestei constructii in ce priveste absenta schimbarii. Metoda statica, intrebuintarea constructiei imaginare a unei economii in regim de rotatie uniforma, este metoda adecvata de analizare a schimbarilor respective, indiferent daca acestea sunt mari sau mici, bruste sau lente.

Obiectiile formulate pana in prezent impotriva intrebuintarii constructiei imaginare a unei economii in regim de rotatie uniforma au dat in intregime gres. Autorii lor n-au sesizat privinta in care aceasta constructie este problematica si motivul pentru care ea poate induce cu usurinta erori si confuzii.

Actiunea este schimbare, iar schimbarea se petrece in secventa temporala a evenimentelor. Insa din economia in regim de rotatie uniforma schimbarea si succesiunea evenimentelor sunt eliminate. Actiunea consta in a face alegeri si in a face fata unui viitor incert. Insa in economia in regim de rotatie uniforma nu exista alegeri, iar viitorul nu este incert, deoarece nu difera de situatia cunoscuta din prezent. Un asemenea sistem rigid nu este populat cu oameni vii, care aleg si sunt supusi greselii. Este o lume de automate neganditoare, lipsite de suflet; nu este o societate umana, ci un musuroi de furnici.

Insa aceste contradictii insolubile nu stirbesc serviciile pe care ni le furnizeaza aceasta constructie imaginara, cand este vorba de singurele probleme pentru al caror studiu ea este atat adecvata cat si indispensabila: problema legaturii dintre preturile produselor si factorii necesari pentru producerea lor si problema derivata, a activitatii antrepernoriale si a profiturilor si a pierderilor. Pentru a intelege functia activitatii antreprenoriale si semnificatia profiturilor si pierderilor, noi construim un sistem din care acestea sunt absente. Aceasta imagine nu este decat un instrument al gandirii noastre. Ea nu descrie o stare de lucruri posibila si realizabila. Este chiar imposibil de a impinge constructia imaginara a unui sistem in regim de rotatie uniforma pana la consecintele sale ultime, deoarece antreprenorul este imposibil de eliminat din tabloul economiei de piata. Diversii factori complementari de productie nu se pot alatura spontan. Este necesar ca ei sa fie combinati de catre eforturile deliberate ale unor oameni, care urmaresc anumite scopuri si sunt motivati de un imbold de a-si ameliora starea de [p.249] satisfactie. Eliminand antreprenorul ar insemna sa eliminam forta motrice a intregului sistem de piata.

Exista si o a doua deficienta. Schimbul indirect si utilizarea banilor sunt implicate tacit in constructia imaginara a unei economii in regim de rotatie uniforma. Dar ce fel de bani pot fi acestia? Intr-un sistem fara schimbare, in care nu exista nici un fel de incertitudine referitoare la viitor, nimeni nu are nevoie sa detina bani lichizi. Fiecare individ stie exact de ce suma de bani va avea nevoie, la orice data viitoare. El este, de aceea, in masura sa dea cu imprumut toti banii pe care-i primeste, astfel incat imprumuturile sa devina scadente la data cand va avea nevoie de ele. Sa presupunem ca nu exista decat moneda-aur si o singura banca centrala. Cu avansul treptat catre o stare de economie in regim de rotatie uniforma, toti indivizii si toate firmele isi reduc, pas cu pas, detinerile de bani lichizi, iar cantitatile de aur devenite astfel disponibile iau drumul intrebuintarilor nonmonetare - industriale. Indivizii si firmele poseda creante fata de banca centrala, suma scadenta a fiecarei parti dintre acestea corespunzand exact sumelor de care vor avea ei nevoie la datele respective, pentru a-si onora obligatiile. Banca centrala nu are nevoie de rezerve, deoarece suma totala a platilor cotidiene efectuate de clientii ei coincide exact cu suma totala a retragerilor. Toate tranzactiile pot fi de fapt efectuate prin transferuri operate in conturile bancii, fara a mai apela la bani lichizi. Astfel, "banii" din acest sistem nu sunt un mijloc de schimb; ei nu sunt bani deloc, ci sunt doar numerar, o unitate eterica si nedeterminata de contabilizare, de felul acela vag si nedefinibil pe care fantezia anumitor economisti si erorile multor profani l-au atribuit in mod gresit banilor. Interpunerea acestor expresii numerice intre vanzatori si cumparatori nu afecteaza esenta vanzarilor; ea este neutra fata de activitatile economice ale oamenilor. Insa moneda neutra este in sine o idee irealizabila si de neconceput. [11] Daca ar fi sa intrebuintam terminologia inadecvata pe care o intrebuinteaza multi economisti contemporani in scrierile lor, ar trebui sa spunem ca moneda este, in mod necesar, un "factor dinamic"; intr-un sistem "static" nu mai este loc pentru bani. Dar insasi notiunea de economie de piata fara bani este contradictorie.

Constructia imaginara a unui sistem in rotatie uniforma este o notiune limitativa. In cadrul sau actiunea nu mai exista. Efortul constient al omului care gandeste indreptat catre indepartarea neplacerii este inlocuit de reactie automata. Putem intrebuinta aceasta [p.250] constructie imaginara numai daca nu uitam niciodata ce scopuri are ea menirea sa serveasca. In primul rand, dorim sa analizam tendinta, manifesta in orice actiune, catre stabilirea unei economii in regim de rotatie uniforma; procedand astfel, trebuie sa tinem totdeauna seama de faptul ca aceasta tendinta nu-si poate atinge niciodata telul intr-un univers care nu este perfect rigid si imuabil, adica intr-un univers care este viu si nu mort. In al doilea rand, urmarim sa intelegem in ce privinta difera conditiile dintr-o lume vie, in care exista actiune, de acelea dintr-o lume rigida. Putem descoperi aceasta numai printr-un argumentum a contrario pe care ni-l pune la dispozitie imaginea unei economii rigide. Astfel ajungem la intelegerea faptului ca in fiecare actiune este inerent presupusa confruntarea cu conditiile unui viitor necunoscut - asadar speculatia - si ca profitul si pierderea sunt caracteristici necesare ale actiunii, ce nu pot fi suspendate de nici un fel de dorinta pioasa. Procedurile adoptate de acei economisti care sunt pe deplin constienti de aceste elemente cognitive fundamentale pot fi numite metoda logica a teoriei economice, prin contrast cu tehnica metodei matematice.

Economistii matematizanti nesocotesc studiul actiunilor care, in ipoteza imaginara si irealizabila ca nu ar surveni date noi, sunt tinute sa duca la atingerea economiei in regim de rotatie uniforma. Ei nu observa speculatorul individual care nu urmareste instituirea economiei in regim de rotatie uniforma, ci profitul, de pe urma actiunii care ajusteaza mai bine mersul lucrurilor la atingerea scopurilor urmarite prin actiune, i.e. la indepartarea cea mai adecvata cu putinta a neplacerii. Ei subliniaza exclusiv starea imaginara de echilibru, pe care ar atinge-o intregul complex al actiunilor de felul acesta in absenta oricarei modificari suplimentare a datelor. Ei descriu acest echilibru imaginar prin sisteme de ecuatii diferentiale simultane. Lor le scapa faptul ca starea de lucruri pe care o analizeaza este o stare in care nu mai exista actiune, ci doar o succesiune de evenimente, provocate de un misterios initiator originar al miscarii. Ei isi dedica toate eforturile descrierii in simboluri matematice a diverselor "echilibre", adica a starilor de repaos si de absenta a actiunii. Ei analizeaza echilibrul ca si cum ar fi o entitate reala si nu doar o actiune limitativa, un simplu instrument mental. Ceea ce fac ei este un joc steril cu simboluri matematice, un passe-temps care nu este adecvat pentru a ne furniza cunostinte. [12]