Economie
Scoala de la lausanne si teoria echilibrului general
SCOALA DE LA LAUSANNE SI TEORIA
ECHILIBRULUI GENERAL
Scoala de la Lausanne, al carei
reprezentant principal a fost Leon Walras (1834-1910) nu ignora, desigur,
teoria utilitatii marginale, pe care a preluat-o si a sustinut-o, dar isi
caracterizeaza activitatea, in principal, prin faptul ca si-a orientat efortul
de aprofundare asupra teoriei echilibrului general.
Promotorii acestei scoli,
analizeaza, in special, modul in care poate exista o determinare simultana a
variabilelor economice, a preturilor si a cantitatilor, intr-un sistem economic
complex, care sa ia in consideratie ansamblul agentilor economici, al
factorilor de productie si al pietelor diferitelor bunuri economice.
Adept al autoreglarii spontane
a economiei de piata prin intermediul preturilor, L. Walras elaboreaza un model
economic mai complicat decat al predecesorilor sai, incercand sa demonstreze
posibilitatea echilibrului pe baza transmiterii in lant a schimbarilor care
intervin in oricare segment de piata.
Este vorba deci de o schema de
interdependenta generala in care rolul intreprinzatorului este fundamental in
transmiterea mesajelor consumatorilor catre producatori si invers. Aceasta,
deoarece, intreprinzatorul este cel ce asigura legatura intre pietele de
produse si pietele factorilor de productie. Pentru a-si duce la bun sfarsit
activitatea sa de productie, intreprinzatorul trebuie sa cumpere factorii de
productie, platind serviciile lor productive la preturi (venituri) determinate
de productivitatea lor marginala. El intervine, deci in calitate de cumparator
pe piata factorilor de productie (pamant, capitaluri, munca), si in calitate de
vanzator al bunurilor si serviciilor pe care le produce, comercializate la
preturi determinate de utilitatea lor marginala, pe pietele de desfacere.
|
730
900
|
880
1.100
|
|
TOTAL
|
1.630
|
1.980
|
TOTAL
|
1.630
|
1.980
|
La nevoi apare nevoia de fond de rulment, calculata ca
diferenta intre activele circulante si datoriile de exploatare.
1) Calculam cash-flow-ul de gestiune:
CFgest = PN + AMORTIZARI + DOBANZI
Pentru a calcula CFgest trebuie sa calculam mai
intai profitul net.
Cifra de afaceri 2.845
- Cheltuieli de exploatare platibile 1.976
- Amortizari
60
= EBIT 809
- Dobanzi
140
= Pi (profitul impozabil sau EBT) 669
- Impozit pe profit
167,25
= PN 501,75
CFgest = 501,75 + 60 + 140 = 701,75
2) CFexploatare =
EBIT - Impozit pe profit + Amortizari
= 809 -
167,25 +60 = 701,75
Observatie:CFgestiune si CFexploatare
au aceeasi valoare.
3) cash-flow-ul disponibil dupa origine:
CFD = CFgest - (∆IMOB + ∆NFR)
unde: ∆IMOB = IMOB1 - IMOB0 + Amortizari
= 970 -1.360 + 60 = -330
∆NFR = NFR1 - NFR0
NFR1 = AC1 - DAT.EXPL1 = 1.120 -
110 = 1.010
NFR0 = AC0 - DAT.EXPL0 = 340 - 70
= 270
∆NFR =1.010 - 270 =
740
CFD = 701,75 - (-330 +740) = 291,75
4) cash-flow-ul disponibil dupa destinatie:
CFD = CFactionari + CFcreditori
unde: CFactionari = PN - ∆CP = 501,75 - 150 =
351,75
∆CP = CP1 -
CP0 = 880 - 730 = 150
CFcreditori = DOBANZI - ∆DAT.FIN = 140 - 200 = -60
∆DAT.FIN = DAT.FIN1 - DAT.FIN0 = 1.100
- 900 = 200
CFD
= 351,75 - 60 = 291,75
Observatie: Atat CFD dupa origine cat si CFD
dupa destinatie au aceeasi valoare.
Aplicatia 2 - Se cunosc urmatoarele date din
bilantul si contul de profit si pierdere ale unei intreprinderi:
|
ACTIV
|
N - 1
|
N
|
CP+DAT
|
N - 1
|
N
|
|
Imobilizari
Active circulante
|
800
760
|
1.300
940
|
Capital propriu
Datorii financiare
Datorii de exploatare
|
520
680
360
|
730
920
590
|
|
TOTAL
|
1.560
|
2.240
|
TOTAL
|
1.560
|
2.240
|
Cifra de afaceri 6.000; cheltuieli de exploatare platibile 200;
amortizarea 400; dobanzile 80; cota de impozit pe profit 16%.
Sa se determine:
1.
Cash-flow-ul
disponibil total (CFDt);
2.
Cash-flow-ul
de gestiune si exploatare;
Rezolvare
Construim tabloul NEVOI - RESURSE:
|
NEVOI
|
Intrucat, pretul serviciilor
productive, coincide cu veniturile proprietarilor factorilor de productie,
Walras considera ca totalul productiei de bunuri oferite pe piata, poate fi
cumparat cu veniturile respective, si deci crsterea ofertei de bunuri atrage
dupa sine, cresterea corespunzatoare a cererii, facand imposibila manifestarea
crizelor economice.
Desi modelul echilibrului
general, elaborat de L. Walras a prezentat, prin constructia sa o serie de
limite, prin aceea ca a subapreciat unele componente esentiale ale functionarii
economiei moderne, cum ar fi scopul productiei si rolul complex al banilor,
acesta a exercitat o influenta importanta asupra generatiilor urmatoare de
economisti, instrumentele analitice elaborate de scoala de la Lausanne fiind reluate si
dezvoltate in continuare, in lucrarile sale, de J. Hicks, laureat al premiului
Nobel in economie in anul 1972.
Sub influenta lui L. Walras,
si-a desfasurat activitatea si Vilfredo Pareto (1848-1923), care propune
inlocuirea utilitatii cardinale cu utilitatea ordinala (clase de utilitati,
apreciate in ordinea importantei), inlocuirea notiunii de utilitate cu cea de
ofelimitate (placere) si care incearca sa descopere, cu ajutorul curbelor de
indiferenta, combinatiile posibile, la fel de avantajoase, de a consuma doua bunuri
complementare. In viziunea lui V. Pareto, optimul economic inseamna formula cea
mai buna de alocare a resurselor limitate (rare) care asigura nivelul relativ
cel mai inalt de bunastare a intregii societati.
 |
|
Economie
|
|
|
Analize pe aceeasi tema
|
|
| Ramai informat |
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente. Online e mai simplu. |
Contribuie si tu!
Adauga online documentul tau.
|
|
|
| |
|
