Contributia lui milton friedman (n.1912) la dezvoltarea gandirii economice neoli-berale

CONTRIBUTIA LUI MILTON FRIEDMAN (n.1912) LA DEZVOLTAREA GANDIRII ECONOMICE NEOLI-BERALE

Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru stiinte economice in anul 1976, s-a impus inca de la sfarsitul anilor '50, ca "sef" al Scolii de la Chicago si in acelasi timp, ca lider al opozitiei fata de interventionismul keynesist, ca cel mai activ sustinator al unui liberalism intransigent si principal inspirator al noilor politici economice aplicate incepand cu anii '70.

In enuntul filosofiei sale politice ("Capitalism si libertate" - 1962), el afirma ca mecanismul de piata este suficient pentru a regla cea mai mare parte a problemelor economice, puterea statului trebuind sa fie descentralizata si redusa la minimum, baza libertatii politice fiind libertatea agentilor economici.

Diversele contributii ale lui M. Friedman exprima credinta sa ferma, ca mecanismul preturilor de piata poate rezolva problemele productiei si alocarii de resurse.

Printre altele, ca profesor la Universitatea din Chicago si cercetator la Institutul Hoover, el publica peste 26 de carti si 200 de articole, printre care, cele mai importante sunt: "Eseuri in stiinta politica"(1953), "Capitalism si libertate"(1962), "Libertatea de a alege"(1980), "Inflatie si somaj"(1976), etc.

Domeniile in care si-a adus contributiile cele mai importante au fost: teoria consumatorului, critica dirijismului, domeniul metodologiei si teoria monetara.

a) Conceptia privind suveranitatea consumatorului sau libertatea de a alege.

M. Friedman apara economia de piata bazata pe proprietatea privata si activitatea marilor corporatii, fiind un adept al individualismului si liberalismului, precum si al teoriei economice neoclasice. Fata de keynesism, este mai putin ostil decat Fr. Hayek, dar isi mentine aceasi dezaprobare ca acesta fata de socialism, colectivism si planificare. El considera chiar, ca principala deficienta a economiei nordamericane postbelice a fost "tirania controlului statului", respectiv politica dirijista preco-nizata de neokeynesisti.

De asemena, M. Friedman apreciaza ca impulsul activitatii economice porneste de la consumatori, care prin capacitatea lor de a alege marfurile oferite de producatori, le orienteaza acestora activitatea. In concluzie, cheia unei bune functionari a economiei de piata este libertatea de alegere a oamenilor sau suveranitatea consumatorului. Aceasta se manifesta direct pe piata, iar resursele sunt alocate astfel incat dorintele consumatorului sa fie satisfacute. Elementul esential al acestui mecanism il reprezinta preturile, care, conform parerii lui M. Friedman, indeplinesc trei functii, si anume:

- transmit informatii,

- stimuleaza adoptarea celor mai ieftine metode de productie si folosirea cat mai eficienta a resurselor disponibile,

- determina repartitia veniturilor.

De asemenea, el considera ca, economia libera de piata are patru caracteristici definitorii: proprietatea particulara, consa-crarea juridica a acesteia in legislatia tarii, neinterventia statului si un sistem monetar stabil.

b) Critica adusa de M. Friedman dirijismului.

Milton Friedman, ca de altfel toti neoliberalii, critica interventia statului in economie, intrucat aceasta duce la acordarea de privilegii, favorizeaza coruptia si contine pericolul dictaturii. El se pronunta impotriva imixtiunii statului in fixarea preturilor, a subventiilor bugetare acordate industriei si agri-culturii, a practicii deficitelor bugetare, precum si impotriva "statului bunastarii generale", respectiv a asigurarilor sociale pentru cei dezavantajati.

M.Friedman accepta si recunoaste totusi, unele contributii metodologice si teoretice ale lui Keynes, in special cele referitoare la analiza macroeconomica si la functia consumului global, aducandu-i insa unele corective. Astfel, in locul "venitului curent", utilizat de Keynes, el introduce conceptul de "venit permanent", referindu-se la diversele componente ale venitului si nu numai la venitul actual sau curent.

c) Contributiile in domeniul metodologiei.

M.Friedman abordeaza criteriile de validare a teoriilor economice, sustinand ca, criteriul de valabilitate al acestora trebuie sa fie capacitatea lor previzionala si nicidecum coerenta logica.

De asemenea, se refera si la rolul modelelor economico-matematice, indoindu-se de utilitatea lor, si propune folosirea modelelor empirice, care ofera previziuni mai realiste.

d) Teoria si politica monetara.

Intrucat in centrul preocuparilor teoretice si practice ale lui Milton Friedman s-au aflat banii, rolul lor in functionarea economiei de piata si politica monetara, insusi numele sau este legat de expresia "monetarism".

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, monetaristii, in frunte cu Scoala de la Chicago condusa de M. Friedman, au dezvoltat teoria cantitativa a banilor, sustinand ideea primordialitatii banilor in economie.

Punctul de plecare il constituie formula fundamentala a teoriei cantitative a banilor MV = PY (unde M = masa monetara; V = viteza de rotatie a banilor; P = indicele preturilor; Y = volumul marfurilor).

M.Friedman, observa ca V si Y au un caracter constant, astfel incat le izoleaza sub forma unei constante (k), ajungand la concluzia ca, in aceste conditii, formula masei monetare necesare la un moment dat (Md) este: Md = kP.

In lucrarile sale "O reformulare a teoriei cantitative a banilor"(1956) si "O istorie monetara a SUA intre 1867-1960"(1963), M.Friedman sustine ca banii constituie un factor determinant al cresterii PNB.

Cantitatea de bani influenteaza, in mare masura, variabilele macroeconomice, somajul si preturile. Inflatia, de altfel, este considerata ca un fenomen monetar, fiind principalul pericol pentru stabilitatea economica.

Continutul politicii monetare preconizate de M.Friedman, consta in combaterea inflatiei si asigurarea stabilitatii preturilor, considerand somajul nu numai justificat, dar si util. El a introdus notiunea de "rata naturala a somajului", considerat a fi acel nivel de somaj, care este o urmare fireasca a mecanismului de piata si care are consecinte positive asupra acesteia.

Monetaristii s-au dovedit a fi preocupati sa gaseasca o regula generala in politica monetara si propun in acest sens, sporirea anuala a masei monetare cu o rata fixa de 3-5%, sugerand mentinerea acestei reguli in orice conditii, tinand cont de faptul ca aceasta ar fi, cu aproximatie, rata anuala de crestere a unui PNB potential.

Milton Friedman s-a impus ca unul dintre cei mai proeminenti economisti contemporani. El a stiut sa foloseasca o serie de slabiciuni ale doctrinei keynesiste, ca si o serie de esecuri ale unor politici economice de inspiratie keynesista, promovate de numerosi discipoli, savarsind o adevarata "contrarevolutie" impotriva lui Keynes.

Intr-un interviu acordat revistei "Time", el declara urma-toarele: "Intr-un sens noi toti am devenit keynesisti, dar in alt sens numeni nu mai este. Noi utilizam toate conceptele si schemele keynesiste, dar aproape nimeni nu se mai refera la concluziile lui Keynes". Milton Friedman este un spirit extrem de polemic, el autoproclamandu-se un "liberal din secolul XIX". Ca urmare, el s-a declarat favorabil recurgerii la mecanismul de piata si ostil, in masura posibilului, interventiei guvernamentale: "Eu consider piata ca esentiala pentru buna functionare a relatiilor dintre indivizi si cred ca pentru a pastra libertatea, trebuie sa limitam rolul guvernamental si sa acordam o importanta primordiala proprietatii private, pietei libere si acordurilor voluntare"

Scoala monetarista de la Chicago a furnizat principalii consilieri economici ai administratiei republicane.

M. Friedman insusi detine aceasta functie pe langa Richard Nixon, in anul 1968, si apoi pe langa Ronald Reagan, in 1980. Unele din tezele scolii monetariste au stat la baza politicilor economice promovate si de alte guverne occidentale, iar astazi exista ecouri si adepti in mai multe tari, mai ales in Germania si Elvetia, unde traditiile liberale sunt adanc inradacinate. Politicile economice ale administratiei Reagan si ale guvernului Theatcher sunt, in sine, combinatii ale mai multor teorii, in cadrul carora isi gasesc cu preponderenta aplicarea, ideile de sorginte monetarista.