De la Europa "celor 6" la Europa "celor 27" - integrarea europeana

Cursul

Integrarea europeana

1. Uniunea Europeana-organizatie europeana unica

Pentru a intelege si analiza cresterea gradului de complexitate a constructiei europene, fenomen care antreneaza prefaceri fara precedent in istoria continentului in toate domeniile vietii social-economice, politice si institutionale, este deosebit de important sa cunoastem ce este si cum functioneaza aceasta organizatie internationala unica in lume.

1.1. De la Europa "celor 6" la Europa "celor 27"

Edificarea Uniunii Europene de astazi, ca organizatie internationala economica si politica integrata, avand cea mai mare piata libera din intreaga economie mondiala, intemeiata pe un cadru institutional unitar si pe o politica externa convergenta in materie de cooperare, securitate si aparare, reprezinta rezultatul unui indelungat proces de constructie europeana, desfasurat pe parcursul a cinci decenii. Denumita initial Comunitatea Economica Europeana (CEE) sau Europa "celor 6", UE a luat fiinta in baza Tratatului de la Roma, semnat la data de 25 martie 1957, de catre Belgia, Franta, Republica Federala a Germaniei, Italia, Luxemburg si Olanda si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958. Dupa 15 ani, CEE s-a largit prin aderarea, in 1973, a Danemarcei, Irlandei si Marii Britanii, devenind Europa "celor 9", iar dupa integrarea, in 1981, a Greciei si, in 1986, a Spaniei si Portugaliei a devenit Europa "celor 12", formula in care avea sa fie adoptat Tratatul de la Maastricht, privind uniunea economica, politica si monetara si transformarea CEE in Uniunea Europeana (7 februarie 1992). In 1995, UE cunoaste o noua extindere, prin aderarea Austriei, Finlandei si Suediei, devenind Europa "celor 15". Acordul de aderare cu Norvegia, antamat in aceeasi perioada, nu s-a finalizat, desi se inregistrasera negocieri fructuoase si "unda verde" din partea UE, fiind insa respins de catre norvegieni, in urma referendumului national organizat in 1994, cu un scrutin negativ de 52,2%. Dar, cea mai mare extindere a UE a avut loc in aprilie 2002 cand, au fost invitate sa adere zece state din Europa Centrala si de Est: Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru si Malta. Si astfel Europa "celor 15" a devenit Europa "celor 25", ratificarea aderarii avand loc la 1 mai 2004. In anul 2007, Romania si Bulgaria au devenit State Membre, potrivit programului de aderare prestabilit, a incheierii provizorii a negocierilor la toate cele 31 de capitole pana la finele anului 2004 si semnarii Tratatului de Aderare din 25 aprilie 2005.

Configurarea politico-juridica a Uniunii

Potrivit Tratatului de la Maastricht, UE este alcatuita din trei piloni de forta sau trei coloane de sustinere perfect articulate:

a) Comunitatea Europeana constituie cadrul legal pentru politicile comunitare privind: piata unica; comertul international; asistenta dezvoltarii; politica monetara, agricultura; pescuitul, mediul inconjurator; transporturile; concurenta; ocuparea fortei de munca; educatia si cultura; sanatatea; protectia consumatorilor; cercetarea stiintifica; energia etc., urmarind realizarea obiectivului de coeziune economica si sociala;

b) Politica externa si de securitate comuna (CFSP) cu deschidere catre afirmarea unei identitati europene in materie de securitate si aparare (ESDI), in respectul angajamentelor asumate in cadrul NATO;

c) Justitia si afacerile interne, cuprinzand cooperarea din cadrul Uniunii in domenii precum: dreptul civil si penal; imigratia si politica de azil politic; controlul granitelor; traficul de droguri; cooperarea politiei si schimbul de informatii si, mai recent, lupta comuna impotriva terorismului international.

Toate cele trei componente majore ale UE sunt guvernate, pe de o parte, de o serie de obiective fundamentale si principii de baza, stipulate in Constitutia Uniunii parafata la summit-ul de la Roma (29 octombrie 2004), dar inca neratificata care, dupa ce va fi ratificata de catre toate Statele Membre, va constitui temeiul legal al functionarii Uniunii iar, pe de alta parte, de un cadru institutional coerent, menit sa le transpuna in practica. Proces care are loc in deplin acord cu Tratatul asupra Uniunii Europene adoptat la Maastricht (1992) si revizuit prin Tratatul de la Amsterdam (1997) , precum si cu Tratatul de la Nisa (2001) ; acesta fiind considerat indispensabil extinderii UE la 27 de membri, in 2007, prin aderarea Romaniei si Bulgariei si la 29 de membri, prin aderarea Turciei Croatiei si Macedoniei intr-un orizont de timp apreciat la 10 - 15 ani. In acest sens, Tratatul de la Nisa contine prevederi referitoare la pregatirea infaptuirii unei reforme institutionale care sa asigure buna functionare a Uniunii in momentul cand va avea aproape 30 de membri, vizand trei axe principale: (a) componenta si modul de functionare a institutiilor europene; (b) procedura de decizie in cadrul Consiliului de Ministri; (c) consolidarea cooperarii intre institutiile europene, guvernele Statelor Membre si alte organizatii internationale.

1.3.Obiectivele si principiile fundamentale ale UE

In plan intern obiectivul fundamental al UE il constituie promovarea progresului tehnic si social, in special prin crearea unui spatiu fara frontiere, prin consolidarea coeziunii economice si sociale si prin stabilitatea uniunii economice si monetare, bazata pe extinderea graduala a monedei unice.

Din perspectiva dimensiunii externe, obiectivul fundamental al Uniunii este afirmarea identitatii sale pe scena internationala, indeosebi printr-o politica externa si de securitate comuna, incluzand dezvoltarea unei politici de aparare comune, care sa contrabalanseze ofensiva SUA de a detine unipolar suprematia puterii globale a lumii.

Cele doua dimensiuni esentiale ale politicii interne si externe ale UE se intregesc si se propulseaza reciproc, in conformitate cu noua structura a

Tratatului asupra Uniunii si cu prevederile constitutionale. Consiliul European este mandatat sa formuleze cursul strategiilor comune care urmeaza a fi implementate de catre UE in domenii in care Statele Membre au interese comune importante. Prin utilizarea conditionata a votului majoritatii calificate, deciziile vizand intreprinderea unor actiuni comune si adoptarea unor pozitii comune, atat in plan intern, cat si extern, sunt luate sub rezerva dreptului oricarui Stat Membru la "abtinerea constructiva". Adica, daca un Stat Membru hotaraste sa nu participe la adoptarea unei anumite decizii interne, de exemplu introducerea monedei unice sau a unei pozitii externe comune, de exemplu, sprijinirea SUA privind interventia armata in Irak , atunci statul in cauza se va abtine sa impiedice actiunea celorlalte State Membre. In paralel, daca intra in joc probleme importante care tin de securitatea nationala, atunci un Stat Membru poate opta pentru blocarea votului majoritatii calificate, lasand, in acelasi timp deschisa, posibilitatea de apel de care pot face uz celelalte State Membre ale Consiliului European.

Principiile fundamentale care guverneaza Uniunea sunt astfel integrate managementului decizional descris mai sus in respectul identitatii nationale, democratiei si drepturilor omului, neagresiunii si mentinerii pacii si stabilitatii in Europa.

Rolul UE in relatiile internationale este insa cu mult mai complex si mai amplu decat ar lasa sa se intrevada actiunile si pozitiile comune exprimate in cadrul CFSP/ESDP. In sprijinul acestei afirmatii, enumeram doar cateva dintre cele mai sustenabile argumente: (a) UE este cea mai mare entitate comerciala integrata a lumii; (b) reprezinta cea mai importanta sursa de fonduri pentru dezvoltarea Statelor Membre deja integrate, recent integrate sau candidate la aderare, precum si a altor state subdezvoltate sau in curs de dezvoltare; (c) este unul dintre cei mai remarcabili contributori financiari in Orientul Mijlociu; (d) este un redutabil sustinator politic si financiar al fondurilor internationale de creare a unei paci durabile in Europa si in lume; (e) constituie o sursa de stabilitate economica, politica si monetara atat pentru Statele Membre, cat si in relatiile economice internationale.

Politicile interne ale Uniunii, precum cea a agriculturii, pescuitului, mediului etc. directionate prin aplicarea generalizata a acquis-ului comunitar, au, de asemenea, un impact benefic, amplificat ca urmare a instituirii Uniunii Economice si Monetare (UEM), precum si ca urmare a ratificarii, in viitorul apropiat, a Constitutiei UE de catre Statele Membre.

Structura institutionala a Uniunii Europene

Institutiile Uniunii Europene sunt dispuse pe ranguri de responsabilitate, pe rolurile cu care sunt investite si pe domeniile majore ale politicilor comunitare, constituind un cadru unic si un sistem institutional unitar si coerent, in interiorul caruia distingem urmatoarele instante de autoritate:

Parlamentul European sau Consiliul de Ministri;

Consiliul European ;

Comisia Europeana;

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene;

Curtea de Conturi.

Institutiile europene din cadrul acestui prim palier decizional colaboreaza indeaproape cu o serie de organisme economico-sociale si juridice de consultanta sau de interfata cu Statele Membre si cu cetatenii spatiului european integrat, precum si cu institutiile financiar-bancare ale UE, ordonate in ceea ce am putea denumi cel de-al doilea palier:

a) Comitetul Economic si Social;

b) Comitetul Regiunilor;

c) Mediatorul European;

d) Banca Europeana de Investitii;

e) Banca Centrala Europeana etc.

Un al treilea palier al structurii institutionale europene este alcatuit dintr-o larga scala de agentii, fundatii si centre europene de cercetare, evaluare si monitorizare a modului de aplicare a acquis-ului comunitar, reprezentand, deopotriva interesele UE sub raport organizational, cat si interesele societatii civile. Acestea au un rol extrem de important, functionand ca feed-back informational de cunoastere si comunicare intre instantele de autoritate centrale, regionale si locale, fiind specializate in diferite domenii:

Agentia Europeana a Mediului (EEA);

Agentia Europeana pentru Sanatate si Siguranta la Locul de Munca (OSHA);

Autoritatea Europeana pentru Securitate Alimentara (EFSA);

Agentia Europeana pentru Evaluarea Medicamentelor (EMEA);

Agentia Europeana pentru Reconstructie (EAR);

Fundatia Europeana pentru Formare Profesionala (ETF);

Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Munca si Viata;

Centrul European pentru Formare Profesionala (CEDEFOP);

Centrul European pentru Monitorizarea Drogurilor si Dependentei de Droguri (EMCDDA);

Centrul European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei (EUMC);

Centrul de Traduceri pentru Institutiile Uniunii Europene;

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

Centrul European pentru Observatii prin Satelit;;

Institutul European pentru Studii de Securitate;

Oficiul pentru Armonizare in Piata Interna (OHIM) etc.

Mecanismul decizional in cadrul UE

Asa cum am vazut UE este o organizatie internationala unica, ce se distinge fata de alte organizatii internationale prin modelul sau de integrare economica, monetara, politica si sociala, fapt care o situeaza dincolo de orice alte forme traditionale de cooperare intre tari, in sensul ca Statele Membre ale Uniunii au transferat o parte din competentele lor nationale la nivel comunitar.

Ca atare, in cadrul UE, pe langa autoritatile nationale suverane si pe langa cele regionale si locale interconexate, exista si o autoritate europeana unica, avand la baza propriile sale institutii si instante de putere democratice si propriile sale structuri interdependente, investite cu responsabilitatea de decizie in domeniile in care actiunea comuna este considerata mai eficienta decat actiunea separata a Statelor Membre, conform principiului subsidiaritatii. Acest principiu, adoptat prin Tratatul de la Maastricht si prevazut in Proiectul Constitutiei Uniunii Europene, are rolul de a asigura practicarea unui mecanism decizional cat mai aproape de cetatean. Mai exact, mecanismul subsidiaritatii impune ca Uniunea sa nu intreprinda actiuni (cu exceptia celor care tin exclusiv de competenta sa), daca acestea nu sunt mai eficiente decat actiunile intreprinse la nivel national, regional sau local. In acelasi timp, subsidiaritatea este fundamentata pe principiile proportionalitatii si necesitatii care reclama ca nici o actiune a organizatiei sa nu depaseasca nivelul necesar pentru realizarea obiectivelor Tratatului asupra Uniunii.

3.1 Principalele prerogative ale institutiilor si instantelor comunitare

3.1.1. Parlamentul European

Parlamentul European este principalul organ legislativ al UE, reprezentand, in formula "celor 27", peste 500 milioane de cetateni ai Uniunii. Parlamentarii europeni sunt alesi, incepand din 1979, prin vot universal direct. Prin Tratatul de la Nisa s-a stabilit ca numarul de membri ai Parlamentului European, in conditiile largirii UE, sa fie de maximum 732, ceea ce a facut necesara o redistribuire a ponderii de reprezentare a Statelor Membre. In urma ultimului val de aderare din mai 2004, numarul mandatelor prevazute pentru noile state integrate si pentru cele candidate a devenit subiect de negociere intre institutiile europene si cele nationale ale fiecarei tari.

Conform Tratatelor si prevederilor legislatiei europene, rolul Parlamentului European este de a vota legislatia si de a supune analizei folosirea puterii executive de catre institutiile UE.

Cele mai importante prerogative ale autoritatii Parlamentului se impart in trei categorii de putere:

a) puterea legislativa, extinsa prin Tratatul asupra Uniunii si consacrata prin Constitutie, permite acestuia sa amendeze si sa adopte impreuna cu Consiliul UE (Consiliul de Ministri ai celor 27 de State Membre), legislatia propusa de Comisia Europeana;

b) puterea bugetara reprezinta o autoritate pe care Parlamentul o imparte, de asemenea (la egalitate), cu Consiliul UE, in sensul ca cele doua institutii comunitare aproba, amendeaza sau resping de comun acord bugetul anual al Uniunii si se pronunta asupra planificarii bugetare de perspectiva, de regula pentru un interval predictic de 7 ani.

c) puterea de supraveghere si control a aparatului executiv al UE, respectiv asupra Comisiei Europene, confera Parlamentului urmatoarele prerogative:

c.1. dreptul de a numi presedintele si membrii Comisiei;

c.2. dreptul de a interoga individual comisarii europeni;

c.3. dreptul de a revoca sau dizolva Comisia Europeana.

Fata de aceste prerogative de autoritate cu care este investit Parlamentul European prin sufragiu universal, cetatenii europeni au, la randul lor, dreptul, exprimat individual sau in grup, de a adresa cereri sau plangeri referitoare la cazurile de administratie defectuoasa a unor probleme. Investigarea sesizarilor este atribuita unui avocat european al poporului care este responsabil de rezolvarea acestora; in plus, este stipulat dreptul cetatenilor de a face recurs la Tribunalul de Prima Instanta al UE, in caz de nemultumire, fata de verdictul dat .

3.1.2. Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene, cunoscut si sub denumirea de Consiliul de Ministri este principalul for de decizie al UE, fiind format din ministrii guvernelor celor 27 de State Membre, care raspund, dupa caz, de problemele comunitare aflate pe ordinea de zi: afaceri externe, agricultura, industrie, transporturi sau orice alt domeniu in cauza. Dar, cu toate ca participarea ministrilor se realizeaza in formule diferite, in functie de problema aflata in discutie, Consiliul UE reprezinta o institutie comunitara unica. Odata cu ratificarea Constitutiei, presedintia Consiliului UE, nu va mai fi detinuta prin rotatie pe o perioada de sase luni de catre fiecare tara din Uniune, presedintele urmand a fi numit pentru un mandat de 5 ani.

Rolul Consiliului Uniunii Europene este acela de a defini obiectivele politice, de a coordona politicile nationale si de a rezolva diferendele dintre membrii sai sau dintre Consiliu si alte institutii comunitare, cele trei coloane ale Uniunii, aflandu-se sub competenta sa. Deciziile Consiliului UE, fie in materie legislativa, fie in alte domenii care tin de armonizarea politicilor comunitare, reclama avizul Parlamentului sau sunt rezultatul procedurii de co-decizie cu aceasta. In baza aplicarii acestor principii, Consiliul UE coordoneaza politicile economice generale interne si externe ale Uniunii si incheie, in numele acesteia, acorduri internationale. Dupa ratificarea Constitutiei, UE va dobandi calitatea de persoana juridica, ceea ce va fi in masura sa consolideze deciziile Uniunii de punere in aplicare a directiilor de edificare a ESDI, precum si a celor referitoare la afaceri interne si justitie, respectiv a acquis-ul comunitar privind ordinea publica, dreptul penal si civil. In activitatea sa, Consiliul este ajutat de Comitetul Reprezentantilor Permanenti ai Statelor Membre pe langa UE (COREPER).

3.1.3. Consiliul European

Consiliul European este termenul folosit pentru a denumi reuniunile bianuale ale sefilor de stat si de guvern din Statele Membre ale UE. Acest for european la nivel inalt, ale carei origini se revendica din CSCE, nu trebuie confundat cu Consiliul Europei, care este o organizatie politica interguvernamentala continentala ce activeaza, prioritar, in domeniul respectarii drepturilor omului si nici cu Consiliul UE, care reuneste reprezentantii "celor 25" la nivel ministerial.

Intrunirile Consiliului European, de regula, in lunile iunie si decembrie ale fiecarui an (timp de doua zile), la care participa si presedintele Comisiei Europene sunt, in mod fundamental, consacrate impulsionarii dezvoltarii continue a UE, si definirii liniilor politice directoare, din perspectiva globalizarii.

Consiliul European ia decizii circumscrise sferei initiativelor politice majore ale UE, vizand orientarile comune in plan intern si extern. In acest sens, Consiliul European joaca un rol hotarator in solutionarea unor probleme curente din viata internationala, bazandu-se pe dialog si consens - mecanism destinat alinierii pozitiilor diplomatice ale Statelor Membre, prin prezentarea unei optiuni comune sau convergente a acestora in exterior.

Din punct de vedere juridic^[7], Consiliul European nu reprezinta o institutie comunitara propriu- zisa, asa cum sunt Parlamentul European, Consiliul UE (Consiliul de Ministri), Comisia Europeana etc., deoarece activitatea sa nu intra sub sanctiunea Curtii de Justitie a Uniunii. Cu toate acestea, Consiliul European exercita un impact esential in toate domeniile activitatii UE, pornind de la formularea si coordonarea orientarilor politicii generale ale organizatiei, continuand cu arbitrajul intre Statele Membre si incheind cu deblocarea problemelor dificile legate de extinderea Uniunii si de calendarul noilor valuri de aderare.

3.1.4. Comisia Europeana

Comisia Europeana este un organ extrem de important in cadrul institutiilor UE, avand numeroase atributii de initiativa legislativa in ceea ce priveste acquis-ul comunitar, precum si de implementare, supraveghere si control asupra respectarii legislatiei si a prevederilor tratatelor Uniunii. In fapt, Comisia Europeana actioneaza ca un garant si ca un gardian al aplicarii corecte a acquis-ului si a prevederilor stipulate in tratate, in interesul Comunitatii Europene..

Sub aspect tehnic si tehnocratic, Comisia Europeana este alcatuita dintr-un numar de maximum 25 de membri (comisari) , numiti pentru un mandat de 5 ani, independenti din punct de vedere politic, desemnati cu acordul Satelor Membre si validati de Parlamentul European in fata caruia raspund.

Comisia indeplineste practic patru functii de baza care acopera patru directii de exercitare a autoritatii cu care este investita.

1) functia de initiativa sau de initiere normativ-legislativa, concretizata sub forma de regulamente, directive si propuneri de proiecte de legi necesare indeplinirii obiectivelor Uniunii. In acest sens, rolul de initiator pe care Comisia il indeplineste in cadrul politicilor comunitare este dublat de acela de executor, respectiv de organ executiv al Uniunii Europene, functionand relativ analog guvernelor nationale. Ea apara interesele cetatenilor europeni si, totodata, reprezinta Uniunea din punct de vedere al interesului comun;

2) functia de supraveghere asupra modului in care sunt indeplinite prevederile tratatelor UE, astfel incat legislatia Uniunii sa fie corect aplicata de catre Statele Membre, iar toti cetatenii si participantii la Piata Unica sa poata beneficia nestingherit de conditiile unitare asigurate;

3) functia de implementare si coordonare a politicilor comunitare, derivata din atributiile executive ale Comisiei Europene, consta in gestionarea bugetului anual al UE si a Fondurilor Structurale destinate ameliorarii si eliminarii treptate a decalajelor economice dintre zonele bogate si cele sarace care tind sa polarizeze spatiul european integrat;

4) functia de negociere a acordurilor internationale intre UE si state terte sau organizatii internationale, precum si a acordurilor de aderare incheiate cu statele candidate.

In procesul decizional, activitatea Comisiei se desfasoara potrivit unor proceduri consacrate dispuse pe trei etape:

a) initierea de propuneri legislative, din proprie initiativa sau la cererea Parlamentului ori a Consiliului de Ministri;

b) propunerile formulate de Comisie sunt inaintate Consiliului de Ministri si, respectiv, Parlamentului care le aproba, le amendeaza sau le resping, dupa caz. Cele aprobate sunt preluate de ministrii de resort care raspund de aplicarea lor. Cele amendate sau respinse se reintorc la Comisia Europeana , insotite de opiniile sau recomandarile Parlamentului, urmand un nou curs procedural, asa cum am vazut in ultima parte a cap. 3 din aceasta lucrare;

c) opiniile Parlamentului sau recomandarile acestuia transmise Comisiei Europene incumba Comisiei obligativitatea de a se pronunta asupra modificarii proiectelor de legi, regulamentelor, directivelor, etc., dupa care acestea sunt retransmise Consiliului de Ministri si Parlamentului European pentru cea de a doua lectura a textelor revizuite de Comisie. In cele din urma, propunerile sau proiectele normativ-legislative consensuale sunt votate in sesiunile plenare ale Parlamentului, fiind remise Consiliului UE care ia hotararea finala.

3.1.5.Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

Sub aspect structural-functional, Curtea Europeana de Justitie este alcatuita, in formula "celor 27" din 28 de judecatori (cate unul din fiecare Stat Membru plus unul), asistati de 9 avocati generali^[10], numiti pentru un mandat de 6 ani, in urma acordului Statelor Membre, pe baza selectiei operate de Consiliul Uniunii Europene.

Curtea are doua functii principale:

1) sa verifice compatibilitatea instrumentelor actionale in plan legislativ ale institutiilor europene si ale Statelor Membre cu Tratatele UE si sa rezolve eventualele dispute care apar fie intre Statele Membre, fie intre acestea si UE, fie intre institutiile europene;

2) sa se pronunte, la solicitarea uni instante nationale, asupra interpretarii sau, dupa caz, asupra valabilitatii dreptului comunitar.

Jurisdictia Curtii acopera numai problemele specifice legate de aplicarea Tratatelor UE, in baza principiului prevalentei dreptului comunitar, in raport cu legislatia nationala.

Pentru cresterea eficacitatii sistemului dreptului comunitar, Consiliul European de la Nisa a subliniat necesitatea reformei autoritatilor judiciare din UE, vizand urmatoarele directii:

a) crearea unor oportunitati concrete pentru reprezentantii noilor State Membre de a participa efectiv la activitatea autoritatilor judiciare ale Uniunii si la configurarea adecvata a deciziilor preliminare;

b) infiintarea unor noi structuri institutionale conexe in sprijinul organelor judiciare europene;

c) operarea unor schimbari in functionarea tribunalelor speciale, indeosebi in ceea ce priveste delimitarea clara si transparenta a jurisdictiei acestora fata de celelalte autoritati judiciare, in speta, Tribunalul de Prima Instanta^[11], Mediatorul European si Tribunalele Nationale .

Tipurile de actiuni prezentate in fata Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene sunt urmatoarele:

actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor de catre un Stat Membru (poate fi intentata de catre Comisia Europeana sau de catre un Stat Membru);

actiune in anulare, destinata anularii unui act al unei institutii a UE, considerat ilegal (reclamanti pot fi State Membre, institutiile UE, precum si persoanele fizice sau juridice - numai in cazul in care actul are efect direct si individual asupra reclamantului);

actiunea relativa la abtinerea institutiilor comunitare de a actiona, insemand absenta unei propuneri legislative din partea Comisiei Europene sau a deciziei Consiliului de Ministri (reclamanti pot fi Statele Membre, institutiile UE sau persoanele fizice sau juridice, in cazul in care actul care nu a fost adoptat ar fi avut efect direct si individual asupra reclamantului);

actiune pentru pronuntarea unei hotarari preliminare asupra validitatii unui act comunitar, care poate fi introdusa de catre tribunalele nationale (la cererea unei parti);

actiune in raspundere (in daune), pentru repararea daunelor cauzate de catre organele sau agentii institutiilor comunitare in exercitiul functiunii; aceasta poate fi intentata de catre Statele Membre, in fata Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene si de catre persoanele fizice sau juridice, in fata Tribunalului de Prima Instanta.

Domeniile de competenta ale Curtii s-au extins o data cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, la 1 mai 1999, cuprinzand si prerogativele care au fost transferate din sfera cooperarii interguvernamentale in sfera dreptului comunitar.

3.1.6.Curtea Europeana de Conturi

Curtea Europeana de Conturi este o institutie comunitara care garanteaza, in fata Consiliului UE si Parlamentului European, gestionarea corecta si eficienta a fondurilor si resurselor financiare europene, controland legalitatea constituirii veniturilor Uniunii si a modului de utilizare a acestora potrivit mecanismelor alocative stabilite, veghind la o gestiune economico-financiara sanatoasa si echilibrata.

Curtea Europeana de Conturi este compusa din 27 de membri numiti pe o perioada de 6 ani prin decizia Consiliului Uniunii Europene, dupa consultarea Parlamentului European .

Tratatul de la Nisa stipuleaza expres necesitatea accesului liber al noilor State Membre la cunoasterea aspectelor legale si a normelor financiare ale functionarii UE.

Creata prin Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975 si functionala din octombrie 1977, Curtea Europeana de Conturi a devenit institutie a UE, o data cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 1 noiembrie 1993.

Curtea de Conturi are functia de verificare a conturilor si a executiei bugetului UE, de control financiar al institutiilor sale si al agentiilor, fundatiilor, institutelor si al altor organisme de acest fel care apartin de UE, cu dublul scop de a imbunatati gestionarea resurselor financiare si informarea cetatenilor UE cu privire la utilizarea fondurilor publice de catre autoritatile responsabile de gestiune.

Independenta Curtii Europene de Conturi, in raport cu alte institutii comunitare si cu Statele Membre, garanteaza obiectivitatea activitatii sale de audit. Curtea de Conturi are deplina libertate in ceea ce priveste organizarea si planificarea activitatii sale de audit si publicarea rapoartelor

Curtea de Conturi nu are prerogative jurisdictionale. In cazul in care auditorii descopera nereguli, inclusiv de frauda, organismele comunitare competente sunt informate spre a lua masuri

4. Principalele organisme conexe ale institutiilor UE

O data cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Nisa au crescut rolul si importanta principalelor organisme conexe pe care se sprijina functionarea institutiilor europene si anume:

Comitetul Economic si Social;

Comitetul Regiunilor;

Banca Europeana de Investitii;

Banca Central Europeana;

Fondul European de Investitii s.a. .

Fiecare dintre aceste organisme este investit cu anumite competente si responsabilitati, vizand realizarea obiectivelor UE in plan economic, social, monetar-financiar, cultural, educational etc., conform principiilor si cerintelor functionarii fara frictiuni majore a unei Europe largite si armonic integrate.

Comitetul Economic si Social (CES), infiintat prin Tratatul de

la Roma din 1957, este organismul consultativ european care reuneste, sub forma unui forum de dezbatere si reflectie, reprezentantii diverselor categorii de activitati economice si sociale, functionand in baza unor structuri institutionale dispuse atat la nivel european, cat si la nivelul Statelor Membre. El constituie in fapt o platforma institutionala nonpolitica de participare a mediilor de afaceri, mediilor economico-sociale si societatii civile la implementarea politicilor comunitare dintr-un domeniu sau altul. Este alcatuit dintr-un numar de 222 de membri numiti de Consiliul UE, la propunerea Statelor Membre, pe o perioada de 4 ani (cu posibilitatea de reinnoire a mandatului), provenind din trei mari grupe de referinta:

a)              patronatul;

b)              sindicatele salariatilor;

c)              sectoarele de activitate non-patronale si non-sindicale, cuprinzand:

micii fermieri, mestesugarii, proprietarii de mici firme, liber profesionistii, reprezentantii consumatorilor, ai comunitatilor stiintifice si educationale, ai familiei, ai miscarilor ecologiste, ONG-urilor cu caracter social etc.

CES este consultat obligatoriu de catre Comisia Europeana si Consiliul UE si facultativ de catre Parlamentul European, in domenii de interes direct pentru cetateni, de pilda: agricultura, transporturi, educatie, sanatate publica, mediu, protectia consumatorilor s.a. In urma acestor consultari, avizele CES sunt transmise instantelor de decizie ale UE si publicate in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene.

Comitetul Regiunilor, creat prin Tratatul de la Maastricht,

are misiunea de a "apropia" Uniunea Europeana de cetatenii sai; misiune pe care o exercita atat prin rolul de purtator de cuvant, transmitand informatiile care vin de la institutiile europene catre regiunile Statelor Membre (autoritatile locale), cat si prin rolul de mediere intre institutiile europene si autoritatile locale, astfel incat acestea din urma sa-si faca oficial cunoscuta opinia la nivel comunitar.

Reprezentand pozitia autoritatilor regionale si locale fata de activitatea Comunitatii in ansamblul ei, Comitetul Regiunilor are in componenta sa 222 de membri provenind din toate Satele Membre, numiti pentru un interval de 4 ani de catre Consiliul UE, fiind structurat pe 8 comisii interne specializate, grupate pe domenii:

politici regionale, fonduri structurale, coeziune economico-sociala,

cooperare transfrontaliera si interregionala;

agricultura, dezvoltare rurala, pescuit;

retele transeuropene, transporturi, societatea informationala;

planificare teritoriala, energie, mediu;

politici sociale, sanatate, protectia consumatorului, cercetare

stiintifica, turism;

ocuparea fortei de munca, politici economice, piata unica,

industrie, IMM-uri;

educatie-invatamant, formare profesionala, cultura, tineret, sport;

drepturi fundamentale si probleme institutionale.

Consiliul European de la Nisa a stabilit ca acest organism trebuie sa aiba mandatul autoritatilor locale din Statele Membre pentru o implicare mai adecvata in probleme de integrare, consolidand autoritatea reprezentantilor Statelor Membre in acest comitet. Comisia Europeana si Consiliul UE au obligatia de a consulta Comitetul Regiunilor in toate domeniile enumerate mai sus, in timp ce Parlamentul poate optiona asupra aspectelor in care urmeaza sa consulte Comitetul.

Banca Europeana de Investitii (BEI), creata in baza prevederilor Tratatului de la Roma, are drept scop fundamental finantarea pe termen lung a unor proiecte de investitii viabile, potrivit obiectivelor UE, indeosebi in favoarea Statelor Membre mai putin dezvoltate, precum si pentru alte 120 de tari in dezvoltare. Instrumentul principal al politicii BEI il reprezinta imprumutul pe pietele de capital a unor fonduri pe care apoi le reorienteaza, in conditii optime, catre finantarea proiectelor care au obtinut girul bancii si acordul UE. Acest tip de finantare vizeaza, in mod prioritar, urmatoarele directii:

dezvoltarea regionala;

cresterea economica durabila si competitivitatea;

ocuparea fortei de munca;

crearea de noi intreprinderi, indeosebi de IMM-uri;

imbunatatirea infrastructurii in domeniul comunicatiilor; protectia mediului inconjurator s.a.

Fondul European de Investitii (FEI) este o institutie europeana care actioneaza in sistem de parteneriat public-privat in a carei competenta intra sprijinirea aparitiei si consolidarii IMM-urilor. Fondul intervine in principal cu capital de risc si instrumente de garantare provenind, fie din fonduri proprii, fie de la BEI si UE, in baza mandatelor acordate. Din structura tripartita a actionariatului sau fac parte: BEI, UE reprezentata de Comisia Europeana si un numar de banci si institutii financiare europene.

Activitatea Fondului este complementara celei a actionarului principal - BEI, impreuna cu care formeaza Grupul BEI.

Banca Centrala Europeana (BCE), creata la data de 30 iunie 1998, in baza Tratatului de la Maastricht, a preluat, incepand cu 1 ianuarie 1999, responsabilitatea Institutului Monetar European (IME), caruia ii succede, de a implementa politica monetara europeana definita de Sistemul European al Bancilor Centrale (ESCB) din zona Eurosistemului Monetar Unic.

BCE este independenta, atat din punct de vedere institutional, adica in raport cu deciziile UE, cat si din punct de vedere financiar, capitalul sau fiind subscris prin bancile centrale nationale, care, la randul lor, sunt independente de guvernele tarilor respective.

Ca banca centrala la nivelul spatiului monetar european unic, BCE autorizeaza emiterea de bancnote si hotaraste volumul de moneda euro emisa de catre statele din zona euro, avand, in acelasi timp obligatia de a informa institutiile UE asupra masurilor luate.

ESCB are ca obiectiv central mentinerea stabilitatii preturilor in zona euro, ceea ce reclama definirea unui mix de politici monetare gravitand in jurul tintirii unei rate anuale a inflatiei de 2% sau mai putin, a unei mase monetare in termeni M3 de aproximativ 4,5% anual si a unui deficit bugetar de maximum 3% anual; prevederi stipulate in Pactul de Stabilitate si Crestere Economica asumat de tarile care au adoptat moneda europeana unica. Prin aceasta, Eurosistemul Monetar sprijina politicile economice de dezvoltare durabila si asigura un nivel ridicat de ocupare a fortei de munca.

ESCB are, de asemenea, responsabilitatea de a gestiona rezervele bancare din sistem si de a supraveghea operatiunile de schimb valutar interbancar.