Promotori, manageri, tehnicieni si birocrati

Antreprenorul angajeaza tehnicieni, i.e. persoane care au abilitatea si calificarea necesara pentru a presta anumite tipuri si cantitati de munca. Din clasa tehnicienilor fac parte mari inventatori, persoanele care se evidentiaza in domeniul stiintelor aplicate, constructorii si proiectantii, ca si cei ce indeplinesc sarcinile cele mai simple. Antreprenorul li se alatura si el in masura in care participa personal la executia tehnica a planurilor sale antreprenoriale. Tehnicianul contribuie cu propria sa truda si munca; insa antreprenorul ca antreprenor este cel care ii orienteaza munca spre anumite obiective. Antreprenorul insusi actioneaza, asa-zicand, ca un mandatar al consumatorilor.

Antreprenorii nu sunt omniprezenti. Ei nu se pot ocupa personal de numeroasele sarcini care le revin. Adaptarea productiei la modul cel mai adecvat de aprovizionare a consumatorilor cu bunurile pe care le solicita cel mai intens nu consta doar in elaborarea planului general de utilizare a resurselor. Aceasta este, fara indoiala, principala functie a promotorului si a speculatorului. Insa pe langa marile ajustari mai sunt necesare si numeroase ajustari minore. Fiecare dintre acestea poate sa para banala si de mica importanta pentru rezultatul de ansamblu. Insa efectul cumulat al inadvertentelor manifestate in multe astfel de chestiuni minore poate fi de o astfel de anvergura incat sa submineze in intregime succesul in ce priveste solutionarea corecta a problemelor majore. In orice caz, este sigur ca fiecare deficienta in rezolvarea micilor [p.304] probleme are drept consecinta irosirea de factori rari de productie si, prin urmare, compromiterea celei mai bune satisfaceri posibile a consumatorilor.

Este important sa se inteleaga in ce privinta difera problema la care ne referim de sarcinile tehnologice ale tehnicienilor. Executarea fiecarui proiect asumat de antreprenor prin decizia sa referitoare la planul general de actiune necesita o sumedenie de decizii marunte. Fiecare dintre acestea trebuie luata in asa fel incat sa se adopte solutia care - fara a impieta asupra obiectivelor planului general al intregului proiect - este cea mai economica. Trebuie sa se evite costurile inutile, exact ca si in cazul planului general. Din punctul sau de vedere pur tehnologic, tehnicianul poate sa nu vada nici o diferenta intre alternativele corespunzatoare diferitelor metode de solutionare ale unui asemenea detaliu, sau poate sa prefere o anumita metoda in virtutea output-ului superior pe care il permite ea, in termeni de cantitati fizice. Insa antreprenorul este ghidat de motivatia profitului. Aceasta ii impune preocuparea pentru a alege solutia cea mai economica, i.e. acea solutie care evita intrebuintarea factorilor de productie a caror utilizare ar impieta asupra satisfacerii dorintelor mai intens resimtite de consumatori. Dintre diversele metode fata de care tehnicianul este neutru, el o va prefera pe cea a carei aplicare presupune cel mai mic cost. El poate respinge sugestia tehnicianului de a alege o metoda mai costisitoare care ar asigura un output fizic mai mare, daca din calculele lui de rentabilitate rezulta ca acest output sporit nu ar compensa cresterea costurilor impuse de realizarea sa. Antreprenorul nu trebuie sa-si indeplineasca sarcina specifica, de ajustare a productiei la cererea consumatorilor, asa cum se reflecta aceasta in preturile de piata, numai cu privire la deciziile si planurile de anvergura ci, in aceeasi masura, si cu privire la micile probleme, asa cum se ivesc acestea in desfasurarea cotidiana a activitatilor.

Calculul economic, asa cum se practica el in cadrul economiei de piata, mai ales prin sistemul de contabilizare in dubla partida, il scuteste pe antreprenor de a se un amesteca prea mult in fiecare detaliu. El se poate dedica marilor sale sarcini fara a se incurca in sumedenia de maruntisuri care sunt dincolo de capacitatea sinoptica a oricarui muritor. El poate numi asistenti, in a caror solicitudine incredinteaza grija pentru datoriile antreprenoriale subordonate. Iar acesti asistenti pot, la randul lor, sa se ajute, conform aceluiasi principiu, de asistenti numiti pentru sfere si mai reduse de sarcini. In felul acesta se poate edifica o intreaga ierarhie manageriala.

Un manager este, asa-zicand un partener de mai mica anvergura al antreprenorului, indiferent care sunt termenii contractuali si financiari prin care este angajat. [p.305] Singurul lucru relevant este ca propriile sale interese financiare il silesc sa se ingrijeasca din toate puterile de functiile antreprenoriale care ii revin intr-o sfera de actiune limitata si precis determinata.

Ceea ce face cu putinta functionarea sistemului managerial este tehnica contabilizarii in dubla partida. Cu ajutorul acesteia antreprenorul este in masura sa izoleze fiecare parte a intreprinderii sale in vederea calculelor de rentabilitate, astfel incat sa determine rolul pe care-l joaca in ansamblul intreprinderii. Astfel, el poate inspecta fiecare sectie ca si cum ar fi o entitate separata si o poate evalua, in conformitate cu contributia pe care o aduce la succesul intreprinderii ca ansamblu. Gratie acestui sistem de calculare a rentabilitatii economice fiecare sectie a unei firme reprezinta o entitate de sine statatore, o unitate economica ipotetic independenta, daca ne putem exprima astfel. Se presupune ca aceasta sectie "detine" o anumita parte din intregul capital intrebuintat in intreprindere, ca ea achizitioneaza de la alte sectii si vinde catre alte sectii, ca are propriile ei cheltuieli si venituri, ca tranzactiile pe care le efectueaza genereaza fie profituri fie pierderi imputabile propriei sale gestiuni, ale carei rezultate sunt distincte de cele ale altor sectii. Astfel, antreprenorul poate acorda managerilor fiecarei sectii un mare grad de independenta. Singura directiva pe care o da unei persoane careia ii incredinteaza managementul unei slujbe astfel circumscrise este sa realizeze profituri cat mai mari. Inspectia registrelor contabile ii indica gradul de succes sau de insucces obtinut de manageri in executarea acestei directive. Fiecare manager si submanager este responsabil pentru functionarea sectiei sau subsectiei care-i este incredintata. Este meritul lui daca registrele lui contabile indica un profit, iar o pierdere il dezavantajeaza. Propriile sale interese il indeamna sa acorde cea mai mare grija si atentie gestiunii sectiei economice care-i este incredintata. Daca inregistreaza pierderi, el va fi inlocuit de o persoana pe care antreprenorul o considera potential mai capabila, sau intreaga sectie va fi desfiintata. In orice caz, managerul isi va pierde slujba. Daca reuseste sa realizeze profituri venitul ii va creste, sau cel putin nu va fi in pericol de a-l pierde. Din punctul de vedere al interesului personal pe care-l arata fata de rezultatele operatiunilor sectiei sale nu este important daca unui manager ii revine sau nu o parte din profitul imputabil sectiei sale. Bunastarea sa este oricum strans legata de bunul mers al sectiei. Sarcina sa nu se aseamana celei a tehnicianului, care este de a presta o anumita munca bine definita in conformitate cu un anumit principiu. Ea este de a adapta -- in cadrul limitat care este lasat la discretia sa -- modul de functionare al sectiei sale la configuratia pietei. Bineinteles, exact asa cum un antreprenor poate cumula functiile antreprenoriala si de tehnician, un asemenea cumul de functii poate fi practicat si de manager. [p.306]

Functia manageriala este intotdeauna subordonata functiei antreprenoiale. Managerul il poate elibera pe antreprenor de o parte din indatoririle sale minore; dar el nu se poate nicicand erija in inlocuitor al activitatii antreprenoriale. Eroarea care sustine contrariul se datoreaza confuziei dintre categoria de activitate antreprenoriala, asa cum este definita aceasta in constructia imaginara a distributiei functionale, si conditiile existente intr-o economie de piata vie, aflata efectiv in functiune. Functia antreprenorului nu poate fi separata de directionarea intrebuintarii factorilor de productie pentru indeplinirea anumitor sarcini. Antreprenorul controleaza factorii de productie; acest control este cel care-i aduce fie profituri fie pierderi antreprenoriale.

Este posibil ca un manager sa fie recompensat prin platirea serviciilor sale proportiomnal cu contributia sectiei de care se ocupa la profiturile realizate de antreprenor. Dar aceasta nu schimba situatia. Dupa cum am aratat, managerul este oricum interesat de succesul acelei parti a afacerii care-i este incredintata. Insa managerul nu poate fi facut responsabil pentru pierderile suportate. Pierderile acestea trebuie suportate de proprietarii capitalului intrebuintat. Ele nu pot fi transferate asupra managerului.

Societatea poate lasa linistita grija stabilirii celei mai bune intrebuintari cu putinta a bunurilor de capital in seama proprietarilor acestora. Asumandu-si diverse proiecte, acesti proprietari isi expun propria proprietate, avutie si pozitie sociala. Ei sunt inca si mai interesati de succesul activitatilor lor antreprenoriale decat este societatea in ansamblu. Pentru societate ca intreg irosirea capitalului investit intr-un anumit proiect nu inseamna decat pierderea unei mici parti din totalul fondurilor ei; pentru proprietar ea inseamna cu mult mai mult - cel mai adesea pierderea intregii sale averi. Dar daca unui manager i se da intru totul mana libera, lucrurile se schimba. El speculeaza riscand banii altor oameni. El vede perspectivele unei intreprinderi nesigure din alt unghi decat acela al unei persoane care suporta raspunderea propriilor sale pierderi. El devine nesabuit tocmai atunci cand este recompensat cu o parte din profituri, deoarece nu participa si la pierderi.

Iluzia ca managementul epuizeaza totalitatea activitatilor antreprenoriale si ca managementul este un substitut perfect pentru spiritul antreprenorial este produsul unei gresite interpretari a conditiilor de activitate ale corporatiilor, una din formele tipice ale firmelor contemporane de afaceri. Se afirma despre corporatie ca este administrata de catre managerii ei salariati, in vreme ce actionarii sunt simpli spectatori pasivi. Toate puterile se concentreaza in mainile angajatilor salariati. Actionarii sunt pasivi si inutili; ei recolteaza ce au semanat managerii.

Aceasta doctrina nesocoteste in intregime rolul pe care pietele de capital si monetara, bursele de actiuni si de valori, pe care un limbaj pertinent [p.307] le numeste pur si simplu "piata", il joaca in administrarea afacerilor in care sunt angrenate corporatiile. Tranzactiile desfasurate pe aceasta piata sunt etichetate de prejudecata anticapitalista drept un joc de noroc, simple pariuri supuse hazardului. De fapt, modificarile preturilor actiunilor comune si preferentiale ale titlurilor de valoare ale corporatiilor sunt mijlocul intrebuintat de capitalisti pentru a-si asigura supremul control asupra fluxurilor de capital. Structura preturilor, asa cum este ea determinata de speculatiile de pe pietele monetara si de capital, nu stabileste numai cat capital este disponibil pentru desfasurarea afacerilor fiecarei corporatii; ea creeaza o stare de lucruri la care managerii trebuie sa-si ajusteze operatiunile in detaliu.

Directia generala a administrarii afacerilor unei corporatii este exercitata de actionari si de catre mandatarii lor alesi, directorii. Directorii numesc si revoca managerii. In cadrul companiilor mai mici - si uneori chiar si in cadrul celor mai mari - sarcinile directorilor si cele ale managerilor se combina adesea, fiind asumate de o singura persoana. O corporatie de succes nu este niciodata controlata in ultima instanta de manageri salariati. Emergenta unei clase manageriale omnipotente nu este un fenomen al economiei de piata neobstructionate. Dimpotriva, acest fenomen a fost produsul politicilor deliberat interventioniste, orientate deliberat spre eliminarea influentei actionarilor si, practic, catre exproprierea acestora. In Germania, Italia si Austria, a fost un pas preliminar pe calea substituirii liberei initiative prin controlul guvernamental al afacerilor, dupa cum a fost si in cazul Marii Britanii, cu privire la Banca Angliei si caile ferate. Tendinte similare prevaleaza si in sectorul utilitatilor publice americane. Minunatele realizari ale afacerilor desfasurate de corporatii n-au fost rezultatul activitatilor unei oligarhii manageriale salariate; ele au fost obtinute de persoane care erau legate de corporatie prin mijlocirea posesiei asupra unei parti considerabile, sau asupra partii celei mai mari din actiunile sale - si pe care o parte din public ii desemna dispretuitor drept promotori si profitori.

Antreprenorul determina singur, fara nici un fel de amestec managerial, in ce linii de activitate sa intrebuinteze capital si cat anume sa intrebuinteze. El determina dezvoltarea sau restrangerea volumului total al afacerii si al principalelor sale subdiviziuni. El determina structura financiara a intreprinderii. Acestea sunt decizii esentiale, care au un rol decisiv in organizarea afacerilor. Ele ii revin intotdeauna antreprenorului, atat in cadrul corporatiei cat si in cazul altor tipuri de structurare legala a firmelor de afaceri. Orice asistenta oferita in privinta aceasta antreprenorului nu are decat un caracter secundar, subordonat; el culege informatii despre starea trecuta de lucruri de la experti din domeniile juridic, statistic si tehnologic; insa decizia finala, care implica o judecata referitoare la configuratia viitoare a pietei, ii apartine doar lui. Executia [p.308] detaliilor proiectelor sale poate fi apoi incredintata in mainile managerilor.

Functiile sociale ale elitei manageriale nu sunt mai putin indispensabile pentru functionarea economiei de piata decat acelea ale elitei inventatorilor, tehnologilor, inginerilor, designerilor, oamenilor de stiinta si experimentatorilor. Multe dintre persoanele cele mai eminente servesc cauza progresului economic in randurile managerilor. Managerii de succes sunt adesea remunerati prin salarii ridicate si, adesea, printr-o parte din profiturile brute ale intreprinderii. In cursul carierelor lor multi dintre ei devin ei insisi capitalisti si antreprenori. Cu toate acestea, functia manageriala este diferita de cea antreprenoriala.

Este o eroare grava sa se identifice activitatea antreprenoriala cu cea manageriala, cum se intampla in antiteza populara dintre "management" si "sindicate" ("labor"). Aceasta confuzie este, bineinteles, deliberata. Ea are scopul de a camufla faptul ca functiile care le revin antreprenorilor sunt in intregime diferite de acelea care le revin managerilor, insarcinati cu detaliile minore in administrarea afacerilor. Structura afacerilor, alocarea capitalului catre diversele ramuri de productie si firme, dimensiunea si linia de activitate corespunzatoare fiecarei unitati si fiecarui magazin sunt considerate ca niste fapte date si se admite ca de la sine inteles ca nu se vor mai efectua schimbari in privinta lor. Singura sarcina ramasa este de a perpetua vechile rutine. Bineinteles, intr-o asemenea lume stationara nu este nevoie de inovatori si promotori; volumul total de profituri este compensat de volumul total de pierderi. Pentru a respinge erorile implicate in aceasta doctrina este suficient sa comparam structura firmelor americane din 1960 cu cea din 1940.

Insa chiar intr-o lume stationara, ar fi lipsit de sens sa oferim "sindicatelor", dupa cum cere un slogan popular, o parte din ceea ce revine managementului. Realizarea unui asemenea postulat ar duce la sindicalism. [25]

Exista, in plus, o predilectie de a confunda managerul cu un birocrat.

Managementul birocratic, spre deosebire de managementul pentru profit, este metoda aplicata in gestionarea afacerilor administrative ale caror rezultate nu poseda o valoare baneasca pe piata. Indeplinirea cu succes a sarcinilor incredintate departamentului de politie este de cea mai mare importanta pentru prezervarea cooperarii sociale si aduce beneficii fiecarui membru al societatii. Dar ea nu are un pret pe piata, nu poate fi cumparata sau vanduta; de aceea, ea nu poate fi confruntata cu cheltuielile suportate in tentativa de a o asigura. Ea aduce castiguri, dar aceste castiguri nu se reflecta in profituri susceptibile de a fi exprimate in termeni monetari. Metodele calculului economic, si mai ales cele ale contabilitatii in dubla partida, nu i se aplica. [p.309] Succesul sau esecul activitatilor unui departament de politie nu pot fi stabilite cu ajutorul procedeelor aritmetice aplicabile afacerilor care urmaresc realizarea de profituri. Nici un contabil nu poate stabili daca un departament de politie sau una din subdiviziunile sale s-a achitat sau nu cu succes de sarcinile sale.

Suma de bani care urmeaza a fi cheltuita in fiecare ramura a unei afaceri bazate pe urmarirea profitului este determinata de comportamentul consumatorilor. Daca industria producatoare de automobile si-ar tripla capitalul intrebuintat, ea ar imbunatata cu siguranta serviciile pe care le furnizeaza publicului. Ar fi disponibile mai multe masini. Dar aceasta extindere a industriei ar retine capitalul din alte ramuri de productie, in care acesta ar putea satisface nevoi mai intense ale consumatorilor. Faptul acesta ar face ca expansiunea industriei producatoare de automobile sa fie neprofitabila si ar determina o crestere a profiturilor in alte ramuri de afaceri. In stradania lor de a urmari cele mai ridicate profituri realizabile, antreprenorii sunt constransi sa aloce fiecarei ramuri de afaceri numai atata capital cat poate fi intrebuintat in domeniul respectiv fara a prejudicia satisfacerii unor dorinte mai intense ale consumatorilor. Astfel, activitatile antreprenoriale sunt directionate automat, asa-zicand, de catre dorintele consumatorilor, asa cum se reflecta acestea in structura preturilor bunurilor de consum.

Nici o astfel de limitare nu este impusa asupra alocarii fondurilor destinate indeplinirii sarcinilor corespunzatoare activitatilor guvernamentale. Este neindoielnic ca serviciile furnizate de municipalitatea orasului New York ar putea fi considerabil ameliorate prin triplarea alocarii corespunzatoare provenite de la buget. Dar intrebarea este de a sti daca aceasta ameliorare ar fi sau nu suficienta pentru a justifica fie restrangerea serviciilor furnizate de catre alte departamente -- de pilda cele ale departamentului de salubritate - sau restrangerea consumului privat al contribuabililor. La aceasta intrebare nu se poate raspunde cu ajutorul registrelor departamentului de politie. Aceste registre nu furnizeaza informatii decat in legatura cu costurile suportate. Ele nu pot furniza nici un fel de informatii despre rezultatele obtinute, deoarece acestea nu pot fi exprimate in echivalente monetare. Cetatenii trebuie sa determine in mod direct volumul de servicii pe care-l doresc si pentru care sunt dispusi sa plateasca. Ei deleaga aceasta sarcina, alegand consilieri orasenesti si functionari dispusi sa le respecte intentiile.

Astfel, primarul si responsabilii diverselor departamente orasenesti sunt supusi unor restrictii bugetare. Ei nu au libertatea de a actiona in conformitate cu solutia pe care o considera ei insisi cea mai benefica in raport cu problemele pe care le au de rezolvat cetatenii. Ei sunt tinuti sa cheltuie fondurile alocate pentru scopurile pe care li le-a incredintat bugetul si nu trebuie sa le utilizeze pentru alte sarcini. In sfera administratiei publice reviziile contabile sunt cu totul diferite de cele desfasurate in sfera afacerilor destinate realizarii de profit. [p.310] Obiectivul lor este de a stabili daca fondurile alocate au fost sau nu cheltuite in stricta concordanta cu prevederile bugetului.

In sfera afacerilor destinate realizarii de profit, discretia managerilor si a submanagerilor este restictionata de consideratii de profituri si pierderi. Motivatia profitului este singura directiva necesara pentru a-i subordona ordinelor consumatorilor. Nu este necesar sa li se impuna restrictii cu ajutorul unor instructiuni si reguli minutioase. Daca sunt eficienti, un asemenea amestec in detaliile activitatii lor ar fi in cel mai bun caz superfluu, daca nu cumva chiar pernicios, legandu-i la maini. Daca sunt ineficienti, ele nu ar face activitatile lor mai incununate de succes. Singurul lor efect ar fi de a le furniza o scuza neconvingatoare, in sensul ca esecul ar fi cauzat de reguli inadecvate. Singura instructiune necesara este de la sine inteleasa si nu este necesar sa fie mentionata explicit: Urmariti profitul.

Lucrurile stau altfel in sfera administratiei publice, in gestionarea afacerilor publice. Aici discretia detinatorilor de functii si a subalternilor lor nu este limitata de considerente de profituri si pierderi. Daca seful suprem - fie acesta poporul suveran sau un despot suveran - le-ar da mana libera, el ar renunta la propria sa suprematie in favoarea lor. Acesti ofiteri ar deveni agenti iresponsabili, iar puterea lor ar depasi-o pe cea a poporului sau a despotului. Ei ar face ceea ce i-ar multumi pe ei, nu ceea ce ar dori sefii lor sa faca. Pentru a evita acest rezultat si pentru a-i subordona vointei sefilor lor este necesar sa li se traseze instructiuni detaliate, care sa reglementeze desfasurarea treburilor lor in toate privintele. In aceste conditii, devine sarcina lor de a gestiona toate treburile in strict acord cu aceste reguli si reglementari. Libertatea de a-si ajusta actiunile la solutia care li se pare lor cea mai adecvata pentru o problema concreta este limitata de aceste norme. Ei sunt birocrati, i.e. persoane care trebuie sa urmareasca in fiecare clipa un set de reglementari inflexibile.

Gestionarea birocratica a afacerilor este gestionarea tinuta sa respecte regulile si reglementarile detaliate fixate de catre autoritatea unui corp superior. Este singura alternativa la managementul pentru profit. Managementul pentru profit este inaplicabil pentru urmarirea afacerilor care nu poseda o valoare baneasca pe piata si pentru desfasurarea afacerilor non-profit care ar putea fi gestionate, de asemenea, si pe baza de profit. Primul caz este ilustrat de aparatul social de coercitie si constrangere; cel de al doilea se intalneste in gestionarea unor institutii pe baza non-profit, e.g. a unei scoli, a unui spital sau a sistemului postal. Oridecateori functionarea unui sistem nu este dirijata de motivatia profitului, ea trebuie sa fie dirijata de reguli birocratice.

Gestionarea birocratica a afacerilor nu este rea in sine. Ea este singura [p.311] metoda adecvata de administrare a afacerilor guvernamentale, i.e. a aparatului social de constrangere si coercitie. Cum guvernul este necesar, birocratia este - in acest domeniu - nu mai putin necesara. Acolo unde calculul economic este inaplicabil, metodele birocratice sunt indispensabile. Un guvern socialist trebuie sa le aplice in toate domeniile.

Nici o firma de afaceri, indiferent care ar fi dimensiunea sau sarcina ei specifica, nu poate deveni birocratica cata vreme este gestionate exclusiv si in intregime pe baza de profit. Dar indata ce se abandoneaza urmarirea profitului, substituindu-i ceea ce se numeste principiul furnizarii de servicii (the service principle) - i.e. furnizarea de servicii fara a tine seama daca preturile obtinute pentru ele acopera sau nu cheltuielile - ea trebuie sa substituie metodele birocratice celor ale managementului antreprenorial. [26]