Rolul politicii monetare in anumite crize financiare si economice actuale

CARACTERISTICI ALE CRIZEI DIN S.U.A. SI EUROPA

Criza financiara si economica actuala pare sa fie fara precedent in ultima jumatate de secol. Recesiunea economica se extinde in SUA, Europa si Japonia si se contureaza a fi mult mai dureroasa decat caderea economica din 1981-198 O masiva scadere a increderii atat la nivelul sectorului de afaceri, cat si la nivelul consumatorilor, ambele raspunzand prin restrangerea cheltuielilor, este in plina derulare.

Guvernul Statelor Unite si unele guverne din Europa, incercand sa refaca stabilitatea, au nationalizat partiale sectoarelor lor financiare intr-o masura care contrazice insesi bazele capitalismului modern. Intreaga lume pare astazi ca isi schimba cursul, indreptandu-se catre o perioada in care rolul statului va fi mai mare, iar cel al sectorului privat va fi mai mic. Aceasta va fi probabil cea mai dramatica consecinta a crizei actuale.

Cauza profunda a crizei financiare a fost lichiditatea abundenta creata de principalele banci centrale ale lumii si de dorinta tarilor exportatoare de petrol si gaze de a limita aprecierea monedei. De asemenea, a existat o suprasaturare cu economisiri, generata de integrarea crescanda in economia globala a unor tari (China, Asia de Sud-Est in general), cu rate mari de acumulare, dar si de redistribuirea globala a avutiei si a veniturilor catre exportatorii de bunuri tari (titei, gaze naturale etc.).

In SUA si in unele state din Europa, guvernele si bancile centrale au raspuns prin:

imbunatatirea lichiditatii;

acordarea de garantii guvernamentale pentru imprumuturi;

recapitalizarea institutiilor financiare; garantarea celor mai noi emisiuni de catre banci asigurate; prevenirea colapsului dezordonat al intreprinderilor mari interconectate;

cumpararea de actiuni in banci; reduceri coordonate ale ratelor dobanzii.

Desi astfel de masuri au fost puse in aplicare, dupa 17 luni de la declansarea turbulentelor, piata a ramas netransparenta, ceea ce a amplificat criza financiara si a facilitat trecerea ei in sectorul real al economiei, mai intai in SUA, apoi si in alte tari dezvoltate.

In SUA institutiile financiare pot fi impartite in doua categorii: banci traditionale ce se supun reglementarilor si ofera asigurare pentru depozitele atrase (plafon 100.000 $) si institutii financiare supranumite 'shadow banks" ce furnizeaza lichiditate aditionala in economii, nu se supun acelorasi reguli stricte, nu ofera asigurare pentru banii atrasi si care isi constituie capitalul pentru investitii prin operatiuni de vanzari reversibile (reverse repo, banca ofera ca si colateral instrumente financiare pentru a obtine capital) si imprumuturi garantate prin alte active financiare.

Fenomenul este urmatorul: in perioade de crestere a aversiunii fata de risc, de criza, ''shadow banks'' se confrunta cu o scadere a lichidiatii cauzate de retragerea investitorilor, fapt ce in cazul lichiditatilor atrase de bancile traditionale nu se intampla (sunt garantate intr-un anumit plafon de FED).

In perioada de boom a creditarii, precursoare crizei actuale, aceste institutii au beneficiat de ratinguri foarte bune din partea agentiilor Moody's, Standard and Poor's si Fitch si in ciuda cresterii gradului de indatorare, a transparentei reduse, acestea s-au bucurat de finantari la rate de dobanda scazute, reusind sa genereze rezultate foarte bune si sa creasca in dimensiune. Aceasta crestere a lichiditatii ''hadow banks'' a continuat pana in primavara anului 2007, moment in care au inceput problemele pe piata imobiliara americana, iar aceste institutii financiare au inceput a intampina in cascada probleme de retragere a lichiditatilor din partea investitorilor. Astfel, pe masura ce aversiunea fata de risc a crescut, investitorii au inceput sa vanda instrumentele financiare emise de shadow banks si au refuzat sa le mai finanteze activitatea.

CARACTERISTICI ALE CRIZEI DIN ROMANIA

Efectele crizei financiare internationale s-au extins si asupra economiei Romaniei. Totusi, din punct de vedere al impactului direct, sistemul bancar a fost putin afectat intrucat nu a fost expus la active toxice, precum si datorita masurilor prudentiale si administrative adoptate de-a lungul timpului de catre Banca Nationala a Romaniei.

Indirect insa, criza financiara internationala si mai ales consecinta ei evidenta - recesiunea din tarile dezvoltate - se extinde asupra economiei romanesti pe mai multe canale.

Pe canalul comercial, incetineste cresterea exporturilor sau chiar le reduce. Pe canalul financiar, limiteaza accesul la finantare externa, si astfel restrange volumul creditarii, si genereaza dificultati in serviciul datoriei externe private. Pe canalul cursului de schimb, reducerea finantarilor externe s-a reflectat in deprecierea monedei nationale. Pe canalul increderii, a avut loc o retragere a investitorilor din tarile est-europene. Aceasta a avut drept efect manifestarea pe piata monetar-valutara a unor momente de panica si atacuri speculative, precum cel din luna octombrie din Romania, care a facut necesara interventia BNR. In sfarsit, pe canalul efectelor de avutie si bilant, are loc deteriorarea activului net al populatiei si al companiilor, ca urmare a ponderii ridicate a creditelor in valuta (corelate cu deprecierea leului) si a scaderii preturilor activelor mobiliare si imobiliare de la valori speculative, nesustenabile (de tip "bubble").

In Romania, raspunsul la efectele adverse ale crizei nu poate fi similar celui formulat de unele state europene sau celui din SUA. Exista cateva diferente intre economia romaneasca si aceste economii, care nu permit copierea pur si simplu a pachetelor de masuri dezvoltate acolo. In esenta, este vorba despre faptul ca economia romaneasca are un deficit de cont curent mare, care indica dependenta acesteia de finantarea externa. Avem de ales intre reducerea ordonata a acestui deficit sau in reducerea lui de catre piata in conditiile actuale de tensiune si neincredere, cu consecinte dramatice pentru cursul de schimb si pentru cresterea economica.

Bugetul pe 2009, constituie un prim pas laudabil, in special datorita alocarii unor fonduri relative ridicate pentru investitii care au potentialul de a crea "spilover effects" asupra celorlalte sectoare din economie. Pe masura transpunerii sale in practica, se va crea posibilitatea relaxarii treptate a politicii monetare. Astfel, o combinatie suboptimala existenta in ultimii ani (politici bugetare si salariale laxe, respectiv o politica monetara foarte "stransa") va putea fi inlocuita cu o combinatie optimala in care toate politicile (bugetara, salariala si monetara) sa aiba un grad similar de restrictivitate si sa indrepte activitatea economica spre munca si productivitate. In plus fata de aceasta, guvernul mai poate contribui la ameliorarea perceptiei investitorilor straini prin masuri precum imbunatatirea capacitatii de absorbtie a fondurilor europene si inlocuirea astfel, intr-o anumita masura, a finantarii externe private cu finantare externa publica sau prin crearea de noi locuri de munca in domenii insuficient valorificate (infrastructura, turism, agroalimentar), care sa preia, treptat, rolul de motor al cresterii economice.

In general, incheierea unor acorduri de finantare cu organisme internationale, incepand cu Comisia Europeana si Banca Europeana de Investitii, care sa compenseze diminuarea sensibila a intrarilor de capital privat este binevenita. Un pericol pentru aplicarea acestei strategii coerente de ajustare ordonata a dezechilibrului extern il constituie prognozele din ce in ce mai pesimiste elaborate de diferite institutii privind cresterea economica din Romania in anul 2009 si care merg pana la a anticipa o crestere negativa. Pericolul consta in aceea ca factorul politic, dand crezare acestor prognoze, ar putea sa trateze problema emotional, adoptand masuri de relaxare fiscala si salariala, care nu ar face decat sa agraveze criza.

Proiect: Motivarea angajatilor - mecanismul motivatiei Proiect: Definitii si concepte privind stocurile de produse si marfuri - locul stocurilor in gestiunea intreprinderii

In ceea ce o priveste, Banca Nationala a Romaniei ramane consecventa in proiectia sa de crestere economica pentru anul 2009, avand urmatoarele argumente:

ponderea mai redusa a exporturilor in PIB comparativ cu alte state Central si Est-Europene, care au prognozata totusi o crestere pozitiva in 2009;

gradul mai scazut de intermediere financiara (credit neguvernamental ca proportie in PIB), care implica, o contractie mai mica a economiei datorate canalului financiar;

faptul ca Romania are o balanta energetica aproape echilibrata, nefiind nici in situatia tarilor mari importatoare de energie (majoritatea tarilor din Europa Centrala si de Est), nici in situatia tarilor mari exportatoare de energie din estul continentului, care sufera ca urmare a reducerii pretului petrolului;

flexibilitatea cursului de schimb, care permite ca o parte din socurile exogene sa se disipeze asupra variabilelor nominale (curs de schimb), decat sa afecteze economia reala;

volumul mare de fonduri structurale (inclusiv cele aferente anilor fiscali 2007 si 2008) care pot fi atrase de Romania, conform regulii t+

Un alt set de argumente privind mentinerea cresterii economice in teritoriu pozitiv porneste de la analiza componentelor PIB (consumul, investitiile si exportul net):

in ceea ce priveste consumul, nu trebuie neglijat stimulentul fiscal injectat in economie in ultimele luni ale anului 2008, echivalent cu aproximativ 3 procente din PIB si care isi va produce efectele in economie in lunile urmatoare;

tot in privinta consumului, reducerea la un sfert a pretului petrolului fata de vara anului 2008 este echivalenta cu un masiv stimulent pentru consum. A nu se uita ca preturile combustibililor (benzina si motorina) sunt cu 15 la suta mai mici in prezent decat acum opt-noua luni, in pofida deprecierii semnificative a leului fata de dolar, care a avut loc intre timp;

in ceea ce priveste investitiile, o buna parte din investitiile private care nu se vor mai face in 2009 vor fi inlocuite cu investitii publice, daca structura bugetului aprobat va fi confirmata in practica;

cu privire la exportul net, exista toate sansele ca el sa aiba o contributie negativa in scadere la cresterea PIB: chiar daca exporturile totale vor scadea, importurile totale vor scadea si mai mult in acest an.

ROLUL POLITICII MONETARE IN CONTEXTUL CRIZEI DIN SUA

Intrucat perioada anilor 1988 - 1998 a fost marcata de crize sau dificultati bancare in numeroase tari, este interesant de a analiza in ce masura politicile monetare au contribuit la ameliorarea sau accelerarea acestor crize.

Astfel, SUA au inregistrat o grava criza a caselor de economii in anii 1980, iar la inceputul anilor 1990 o criza de dimensiuni a bancilor comerciale, soldate cu numeroase falimente.

Criza caselor de economii a fost declansata prin punerea in aplicare a unei politici monetare restrictive, de lupta contra inflatiei, ceea ce a condus la situarea ratelor de dobanda pe termen scurt la niveluri foarte ridicate. Au rezultat, astfel, pierderi considerabile; costul resurselor a crescut mai repede comparativ cu randamentul utilizarilor pe termen lung si cu ratele fixe de dobanda. Casele de economii au lichidat atunci activele lor, al caror pret s-a diminuat considerabil. Astfel, 10% din numarul caselor de economii au inregistrat falimente intre 1979 si 199 Acesta a fost primul pas al crizei. Politica monetara n-a fost orientata catre reglementarea sistemului bancar, astfel ca s-a manifestat, in continuare, criza bancara, care a inregistrat paroxismul intre 1988 si 1990. Pana in 1993 un numar de peste 1500 de banci au falimentat, ca urmare a cresterii considerabile a riscurilor bancare. Pentru a pune capat unei asemenea situatii bazate pe rate de dobanda scazute, ceea ce a permis lupta impotriva crizei, bancile au restabilit marjele de dobanda, ceea ce a evidentiat faptul ca dispunand de o anumita pozitie pe piata au gasit repede drumul spre insanatosire.

In Europa de Nord o violenta criza bancara s-a manifestat intre anii 1988 si 1993, cazul Suediei fiind reprezentativ.

Factorii ce au contribuit la acest fenomen au fost:

dereglementarile din anul 1985;

creatia monetara bazata pe credite;

politica fiscala care a incurajat indatorarea.

Astfel, a rezultat o puternica si speculativa crestere a pretului activelor, ceea ce a antrenat

o concurenta acentuata intre grupurile financiare, concretizata in scaderea marjei de dobanda si o

puternica majorare a riscurilor de credit. Criza a izbucnit in anul 1989, cu efecte asupra pretului imobilelor; criza imobiliara s-a manifestat puternic in anii 1991 si a provocat falimente in ansamblul economiei si repercusiuni puternice asupra bancilor. Totalul pierderilor cumulate intre '89 si '92 a inregistrat 8% din PIB. In septembrie 1992, guvernul suedez a decis un plan de salvare a sistemului financiar insotit de o "injectie" masiva a banilor publici si o modificare a politicii monetare, care a permis bancilor modificarea marjei de dobanda.

ROLUL POLITICII MONETARE IN CONTEXTUL CRIZEI DIN JAPONIA

Criza japoneza a inceput in 1991 cand marile banci s-au aflat in dificultate, situatii care se explica prin urmatorii factori:

operatiuni speculative, traduse printr-o acumulare puternica de creante de slaba calitate in bilanturile bancare si prin scaderea pretului activelor care s-a manifestat cu incepere din 1989.

In timpul speculatiilor bursiere, bancile au acumulat plus valoare asupra activelor, iar la sfarsitul anilor '80 profiturile bancare proveneau din plus valoarea asupra titlurilor si din dobanzi

(1/3), in timp ce politica monetara restrictiva reducea puternic marjele ratei de dobanda.

Aceasta politica monetara restrictiva a contribuit la caderea bursei cu 60% intre 1989 si 1992, si la izbucnirea crahului bursier cu incepere din 199 Preturile terenurilor au scazut cu 50% in august 1992 si cu mai mult de 60% in 1993. Autoritatea publica a pus in aplicare politici macroconomice monetare si fiscale favorabile restabilirii bancilor si au favorizat operatiunile de restructurare a bancilor aflate in dificultate. Dupa anii '95 au fost angajate si fondurile publice in salvarea bancilor, in pofida opozitiei populatiei si au fost lasate sa falimenteze cateva banci, ceea ce nu era specific traditiei japoneze.

Politica monetara indeplineste un rol important prin aceea ca permite practicarea unor rate de dobanda pe termen scurt apropiate de zero, in special pentru a ajuta bancile sa-si restabileasca rentabilitatea si sa se reduca sprijinul bugetar. O asemenea politica, daca se mentine, permite bancilor sa "digere" progresiv creantele lor in pierdere si plus valoarea asupra activelor imobiliare si mobiliare. Daca ratele de dobanda se majoreaza, antrenand o recadere a pretului activelor, atunci bancile pot reintra in criza.

ROLUL POLITICII MONETARE IN CONTEXTUL CRIZEI DIN FRANTA

In centrul crizei bancare franceze s-a aflat supracapacitatea sectorului bancar, precum si dificultatea bancilor de a gestiona riscul de credit. Deteriorarea calitatii creditelor este rezultatul crizei imobiliare, la care se adauga efectul recesiunii si ratele de dobanda ridicate. Aici, autoritatile au indeplinit rolul de organisme de ultim resort de organizare si salvare a institutiilor aflate in dificultate. Contrar altor tari, redresarea bancilor nu s-a putut baza pe politica macroeconomica. Politica monetara a ramas restrictiva iar ratele pe termen scurt nemodificate, ceea ce a permis bancilor sa-si reconstituie marjele de dobanda si sa relanseze cererea de credite. Rezulta ca politica monetara a indeplinit si indeplineste un rol important in declansarea si gestionarea crizelor bancare. Cu exceptia Frantei, dupa anul 1987, generalizarea politicelor monetare conjuncturale pentru limitarea riscului sistemic, au favorizat cresterea speculativa a preturilor activelor bursiere si imobiliare si a stimulat indatorarea agentilor economici, ceea ce a creat sursa unor dificultati bancare ulterioare. Mai tarziu, aceste politici monetare au devenit restrictive si au contribuit la declansarea crizelor. In final, ele s-au generalizat fiind pe larg utilizate pentru a acompania masurile bugetare de restructurare si insanatosire a bancilor.

Politica monetara intervine la doua niveluri pentru iesirea din criza:

a)   la nivelul interventiilor pe care banca centrala la efectueaza ca imprumutator de ultim rang;

b)   la nivelul masurilor macroeconomice.

Referitor la primul nivel se remarca urmatoarele aspecte:

Aparitia unei crize bancare necesita o interventie de urgenta a autoritatilor si consta in aporturi de lichiditate pe termen scurt, pentru a evita falimentul bancii, declansarea unei panici sau contagiunea altor banci. Banca centrala indeplineste rolul sau de ultim imprumutator, fie prin deschiderea unei linii de credit, fie prin scontare sau organizarea refinantarii bancilor aflate in dificultate. Facand acestea, banca centrala evita ca bancile sa inregistreze pierderi, ca urmare a cererilor de retragere a depozitelor clientilor si permite reinnoirea creditelor ajunse la scadenta si ai caror debitori au ajuns in imposibilitatea de rambursare.

La nivelul masurilor macroeconomice trebuie evidentiat caracterul lor mai discret decat al masurilor bugetare, fiind imposibil de evaluat transferul asupra sistemului bancar.

Scaderea ratei de dobanda permite relansarea economica si a activitatii de creditare, amelioreaza situatia debitorilor si evita falimentul acestora, limiteaza scaderea activelor mobiliare si imobiliare in bilantul bancilor. De asemenea, permite bancilor sa "digere" criza chiar daca intarzie restructurarile care par inevitabile.

Pe plan intern, rolul politicii monetare se realizeaza prin reglarea cererii de moneda de schimb si de plata. Dar reglarea respectiva nu este un scop in sine. Printr-o asemenea masura se urmaresc stabilitatea preturilor, deplina ocupare a fortei de munca, expansiunea economica etc.

Pe plan extern, politica monetara si miscarile externe de capitaluri sunt de natura dubla. Pe de o parte politica monetara poate sa caute incurajarea intrarilor sau iesirilor de capitaluri pentru reechilibrarea balantei de plati. Pe de alta parte, ea incearca sa gaseasca modalitati de a suporta presiunile valutare din exterior atunci cand miscarile de capital se deruleaza speculative. Bineinteles, se recurge la aceasta politica daca autoritatile monetare nationale nu au putere notabila de a evita astfel de presiuni.

CONCLUZII

In S.U.A., in tarile Europei de Nord si in Japonia, politicile macroeconomice au jucat un rol determinant in iesirea din criza. In mare parte, ca urmare a unei politici monetare conjuncturale, bancile solvabile au regasit prosperitatea si au reusit sa gestioneze crizele.

In celelalte tari europene, autoritatile monetare au fost "paralizate" de necesitatea realizarii criteriilor de la Maastricht si n-au acceptat modificari in politicile macroeconomice.

Desi aceasta criza generalizata a survenit mai intai in Statele Unite, acestea nu au fost singurele afectate de socurile si prabusirea increderii consumatorului. Multe tari, care sunt atat piete dezvoltate, cat si piete emergente, au inregistrat de curand cresteri nerealiste in pietele activelor. Preturile imobiliare au crescut rapid datorita unor cauze la baza carora nu au stat numai principiile de baza ale tarilor ca Irlanda, Regatul Unit, si Australia conform FMI (2008), in timp ce tari cum ar fi China si Rusia au inregistrat, inainte de criza, nivele ametitoare pe pietele lor de actiuni, generate de frenezia speculatiilor.

Integrarea financiara si holdingurile transnationale de fonduri mutuale, fonduri speculative, sucursalele bancilor tarilor dezvoltate, si companiile de asigurari au perpetuat perturbarile si a contribuit la propagarea colapsurilor preturilor activelor in tarile din Uniunea Europeana si in alte tari.

Pierderea locurilor de munca, si alte indicii sugereaza ca Statele Unite probabil au intrat deja in recesiune, iar FMI si Banca Mondiala prognozeaza actualmente o crestere de doar 0,1 pana la 0,2 la suta pentru acest an in SUA (Fondul Monetar International 2008; Previziunile Bancii Mondiale). De asemenea, cresterea din Zona Euro si din Japonia se va reduce drastic, potrivit previziunilor FMI, cresterea PIB-ului va fi de doar 0,2 si respectiv 0,5 la suta in acest an, iar prognozele cele mai recente ale Bancii Mondiale sunt si mai pesimiste. Previziunile mai recente legate de sectorul privat sunt cel putin sumbre, iar in anumite cazuri mult mai pesimiste.

In plus, criza va avea un efect negativ major asupra investitiilor in pietele emergente. Ne asteptam ca toate sursele externe principale de fonduri de investitii sa scada drastic in cursul primului val de efecte. Investitiile de portofoliu vor scadea, deoarece teama mai mare de riscuri determina mentinea capitalului pe pietele interne. Desi, in mod istoric, investitiile directe straine au dovedit o elasticitate mai la socuri, ne asteptam sa scada si ele. In plus, tarile in curs de dezvoltare care vor putea avea acces la capital vor plati dobanzi mai mari, din cauza exodului spre piete mai sigure si a aversiunii mai mari pentru riscuri.