Intelegerea intreprinderii

INTELEGEREA INTREPRINDERII

Nu exista o definitie exacta intreprinderii, insa astazi, ea poate fi considerata ca un flux obtinut de un consens intre diferite discipline. Vorbind de intreprindere la fel ca de o realitate unica si omogena ar putea fi considerat un abuz de limbaj. Ce este comun intre IMM-uri si o firma multinationala, intre o ferma si o intreprindere aeronautica? Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, se pare necesar sa se prezinte elementele de diversitate ce caracterizeaza intreprinderea: diversitatea formei juridice, activitati, modele de clasificare, constrangerile externe.

Daca ar trebui sa definim intreprinderea ne-am putea opri la urmatoarele:

F Puncte cheie

. Este dificil pentru a impune o singura definitie pentru intelesul unui cuvant de genul asta, sa aplicam (o definitie corecta) unui complex industrial, firma de consultanta sau un mic comerciant.

. "Orice unitate juridica, persoana sau societatea care, cu autonomie de decizie, produce bunuri si servicii".

. Intreprinderea este o entitate foarte complexa si trebuie sa fie utilizata simultan ca un actor economic, realitate umana si realitate sociala.

. unitate economica de productie, de prestatii de servicii sau de comert, actiune pornita din initiativa personala.

. reprezinta o veriga organizatorica a economiei nationale care realizeaza unirea factorilor de productie (capital si munca) in scopul producerii si desfacerii de bunuri economice (produse, lucrari, servicii, informatii) in functie de cerintele pietei, pentru obtinerea de profit.

F Elemente analitice

A. Diversitatea abordarilor

Intreprinderea reprezinta "celula economica" de baza, creatoare de valori in cadrul unei economii nationale, prin intermediul unei multitudini de procese de diferite naturi ce au loc in cadrul perimetrului de activitate al acesteia. In conceptie sistemica, intreprinderea este considerata ca fiind un sistem deschis, cu intrari, cu procese/prelucrari, cu iesiri si cu un sistem propriu de autocontrol.

Astfel, intreprinderea este o sursa de locuri de munca, o sursa de venituri pentru bugetul de stat sau pentru bugetele autoritatilor publice locale, un client pentru furnizorii de utilitati, un client pentru diversi fabricanti, producatori sau prestatori de servicii, un client pentru banci etc. Intreprinderea este in centrul unei retele cvasi-infinite de raporturi juridice si de interese economice, sociale si chiar politice. Disparitia unei intreprinderi ar insemna pierderea locurilor de munca, cresterea ratei somajului, pierderea unui client etc., astfel, ca salariatii, statul, comunitatile locale, bancile si chiar creditorii chirografari (denumiti "stakeholders" in teoria guvernarii corporatiste) sunt interesati in supravietuirea intreprinderii, iar aceste interese trebuie protejate, uneori chiar in contra intereselor titularului intreprinderii sau ale actionarilor acestuia. Din perspectiva economica si sociala, intreprinderea transcende titularului sau, care ramane, totusi, din perspectiva juridica, titularul intreprinderii si, in esenta, persoana care trebuie sa suporte riscul economic al intreprinderii sale.

A1. Intreprinderea actor al economiei

Intreprinderea este o realitate economica tangibila, care poate fi uneori desprinsa - nu numai teoretic - de titularul sau. Spre exemplu, daca titularul intreprinderii are dificultati economice, intreprinderea poate fi cedata unui tert, care va deveni titularul intreprinderii, dar care nu va prelua si datoriile fostului titular. Cesiunea intreprinderii este frecvent intalnita in procedurile de insolventa, dar ea poate fi imaginata si in afara acestei proceduri, ca modalitate de evitare a insolventei.

Intreprinderea poate fi abordata din diferite puncte de vedere. J. G. Merigot caracterizeaza foarte sugestiv intreprinderea ca fiind:

- realitate ce se prezinta sub forme diferite si in continua miscare, care este influentata de domeniul de activitate, de marimea acesteia, de forma juridica, etc.;

- realitate vie, datorata faptului ca este creata, mentinuta in viata prin functiile sale fundamentale, ca se dezvolta si cunoaste dificultati ce pot sa o duca la faliment;

- realitate multidimensionala, prin faptul ca este un centru de productie si de repartitie a veniturilor, un loc de munca si de actiune in comun si o retea de reactii complexe cu mediul sau;

- realitate unitara, adica un intreg cu propria sa identitate.         

La randul lor, P. Lauzel si R. Teller definesc intreprinderea ca fiind 'o grupare umana ierarhizata, care pune in opera mijloace intelectuale, fizice si financiare pentru extragerea, transformarea, transportarea si distribuirea bogatiei sau producerea de servicii in conformitate cu obiectivele definite de o echipa de conducere, ce face sa se intervina in vederea motivarii profitului si utilitatii sociale'.

Intreprinderea poate fi abordata dupa diferite puncte de vedere:

- intreprinderea constituie un centru de decizie autonom;

- este o unitate de productie care transforma intrarile in produse si servicii;

		Utilaje
			Materii prime
		Energie
	Munca
	Capital
	Informatie

Figura 1. Intreprinderea este o unitate de repartitie si cheltuieli.

Vanzandu-si productia pe pietele din aval, intreprinderea realizeaza valoarea creata prin activitatea de transformare a materiilor prime si a produselor semifinite, cu ajutorul mijloacelor de munca, in produse finite. O mare parte a valorii adaugate creata este distribuita de intreprindere altor agenti economici, constituind veniturile acestora.

A2. Intreprinderea realitate umana

Ca realitate economica, intreprinderea nu este numai obiectul interesului titularului sau (in cazul intreprinderii societare, asociatii sau actionarii), ci si al celorlalte persoane ale caror interese sau subzistenta depind, intr-o masura mai mica sau mai mare, de supravietuirea intreprinderii.

Intreprinderea este o entitate ierarhica de indivizi care dispune de o autonomie de decizie. Intreprinderea incepe tot mai mult sa fie privita ca o realitate umana complexa, ca populatie de "actori" a caror actiune individuala si colectiva depinde de valoarea si formarea lor, dar si de angajarea lor sau, cu alte cuvinte, de relatiile pe care le intretin cu intreprinderea.

Comportamentul indivizilor nu este imuabil. Ei au propriile convingeri si sisteme de valori la care se raporteaza. Au obiective individuale si de grup, care pot coincide sau nu cu ale organizatiei si fiecare are o strategie proprie pentru atingerea acestor obiective. Intre ei se cristalizeaza relatii personale si de grup - bazate pe preocupari si interese comune, apartenenta politica, simpatii, autoritatea cunostintelor sau de competenta etc. - altele decat cele stabilite de structura formala. Ia nastere, astfel, o structura informala care, fara sa se substituie celei formale, o influenteaza pozitiv sau negativ, in functie de modul in care aspiratiile diferitelor grupuri sau indivizi se identifica sau nu cu organizatia.

Fiecare organizatie are reguli, norme, valori si stabileste un sistem de sanctiuni si recompense pe care le aduce membriilor sai pentru a se conforma cu ceea ce asteapta aceasta.

Ce intelegeti prin intreprindere ca unitate de repartitie si cheltuieli Eseu: Texte functionale - structura unei cereri, unei scrisori Referat: Informatii cu privire la intocmirea si depunerea proiectelor ? (vezi pag. 8)

A3. Intreprinderea realitate sociala

Intreprinderea influenteaza societatea.

Contributia sa economica (impozite, taxe la nivel local si national) se manifesta sub forma de creare de locuri de munca, produse, valori, de venituri, resurse pentru institutiile publice (primarie, mediu), inovatie si difuzarea de progres tehnic.

De asemenea, ele pot aparea in zone economice din cele mai diverse: sociale, educationale, politice, culturale, etc.

Conceptul de responsabilitate sociala a intreprinderii (Corporate Social Responsability) a aparut in S.U.A. in anii 1980, in timp ce, in Europa, utilizarea sa este mai recenta. In context american, paternitatea conceptului de CSR este atribuita lui Howard Bowen, in 1953, in lucrarea "Social Responsabilities of the Businessman". El defineste notiunea printr-o serie de obligatii ce conduc la politici, decizii si linii de conduita compatibile cu obiectivele si valorile societatii. Definitia responsabilitatii sociale presupune decizii si actiuni efectuate de conducatori pentru ratiuni economice sau tehnice. Aprofundarea conceptul de CSR face referinta la trei aspecte:

- primul cuprinde responsabilitatile bazate pe indeplinirea functiilor esentiale ale intreprinderii, relative la productie, locuri de munca si crestere economica;

- al doilea inglobeaza pe primul, include notiunea extinsa de responsabilitate, cu o sensibilitate la evolutiile societatii si asteptarile cu luarea in consideratie a problemelor de protectie a mediului, relatiilor sociale sau a informatiilor privind consumatorii;

- in fine, al treilea tine seama de exercitarea responsabilitatilor care apar si conduc la ameliorarea mediului, cum ar fi: tintele pentru locurile de munca in favoarea populatiilor defavorizate.

Evolutia conceptului CSR duce la aparitia unei noi notiuni: cea de receptivitate sociala. Notiunea se defineste prin capacitatea unei firme de a raspunde la presiunile sociale. Ea inseamna aplicarea unei gestiuni a relatiilor care coreleaza firma cu diferitele parti interesate (stakeholders).

Construirea unei imagini de intreprindere verde contribuie la apropierea unor oportunitati de bunastare economica.

Toate elementele de interes pentru o structura de gestiune a responsabilitatii sociale in cadrul unei intreprinderi pot fi grupate in cadrul unui tablou de bord extrafinanciar.

A4. Intreprinderea sistem final

Jöel de Rosnay defineste un sistem ca 'un set de elemente in interactiune organizat dinamic in conformitate cu un scop'. Din aceasta cauza, analiza functionala a intreprinderii si a rolului pe care il are la nivel macroeconomic nu se poate realiza fara o abordare sistemica.

Sistemele economice constituie sisteme cibernetice, argumentele referindu-se la urmatoarele aspecte:

1) sistemele economice sunt alcatuite din subsisteme care interactioneaza intre ele: obiectul muncii, mijlocul de munca, forta de munca;

2) un sistem economic de un anumit nivel este cuprins in alt nivel superior: compartimente in intreprindere, intreprinderea in ramura, ramura in economia nationala;

3) orice sistem economic are intrari si iesiri, in ele avand loc o transformare cu un scop bine definit: productia de bunuri materiale;

4) in sistem are loc o circulatie permanenta a informatiilor, atat dinspre intrare spre iesire (comenzi, informatii despre mersul activitatii) cat si in sens invers (informatii privind rezultatele activitatii depuse);

5) legatura inversa se manifesta pregnant, prin culegerea si prelucrarea datelor de iesire si luarea deciziilor necesare care se introduc in sistem la intrare;

6) sistemele economice sunt capabile sa se autoregleze in anumite limite, sa faca fata unor perturbatii care provin din mediul ambiant sau care se produc din interior.

In acelasi timp, sistemul economic se individualizeaza in cadrul sistemelor prin faptul ca implica prezenta omului in sistem si poate fi definit drept un ansamblu organizat de oameni si mijloace de munca, care actioneaza intr-un scop util si bine definit.

Abordata intr-o conceptie sistemica, intreprinderea prezinta un ansamblu de trasaturi care definesc atat specificul obiectivelor lor, cat si nivelul atins in transpunerea practica a acestora.

Astfel, intreprinderea este:

a) un sistem complex pentru ca incorporeaza resurse umane (variate din punct de vedere al nivelului de pregatire, al varstei, sexului, specializarii, vechimii, etc.), resurse materiale (materii prime, materiale, utilaje, cladiri, combustibili etc) si resurse financiare (disponibilitati banesti in numerar sau in conturi bancare), intre aceste resurse stabilindu-se multiple si profunde legaturi;

b) un sistem economic autonom, in cadrul caruia are loc ansamblul activitatilor de gestionare a patrimoniului propriu al intreprinderii.

In cadrul acestui sistem, ca urmare a combinarii factorilor de productie in cadrul unor procese de productie rezulta bunuri materiale, conform obiectivelor fixate in functie de raportul cerere-obiective-piata;

c) un sistem tehnico-productiv caracterizat prin existenta ansamblului de mijloace materiale tehnice si tehnologice, care reprezinta suportul desfasurarii activitatilor umane in cadrul intreprinderii. Acestea dau in foarte mare masura continutul activitatilor desfasurate in intreprindere, ii determina profilul acesteia. Functia principala a intreprinderii este producerea de bunuri sau servicii destinate vanzarii pe piata. Prin aceasta caracteristica intreprinderea se delimiteaza de alti agenti economici cum ar fi administratiile publice.

d) un sistem organizatoric-administrativ, intrucat in momentul infiintarii, intreprinderea capata statutul de persoana juridica, primeste o denumire precisa, are un sediu si un obiect de activitate bine determinat;

e) un sistem social, care se prezinta sub forma unui complex de relatii structurale interpersonale sau pluripersonale, in care indivizii sunt indetificati in functie de activitate, statut, rol, si care urmareste realizarea unor obiective precise. Exercitarea puterii este bine definita, cu responsabilitati precizate prin diviziunea muncii si a functiilor sale. Salariatii intreprinderii se constituie in colectivitati sau structuri psiho-sociale distincte, in interiorul carora apar relatii intr-o varietate de forme care dau viata intreprinderii

f) un sistem dinamic. Dinamismul este o proprietate generala a sistemelor in care timpul reprezinta un parametru de baza care surprinde transformarile ce au loc in interiorul sistemului, precum si pe cele care au loc intre sistem si mediul sau. Desfasurandu-si intreaga activitate sub actiunea diferitilor factori endogeni si/sau exogeni, adaptandu-se permanent la schimbarile macrosistemelor din care face parte, cat si la cerintele generate de dinamica elementelor incorporate, intreprinderea reprezinta un sistem dinamic.

g) un sistem deschis, aceasta proprietate fiind specifica tuturor sistemelor care au legaturi cu mediul prin cel putin o intrare si o iesire. Intreprinderea ca sistem deschis are elemente distincte (obiect de activitate, statut, corp decizional, executanti) care interactioneaza intre ele si cu mediul extern (piata de desfacere, concurenta, piata capitalului, piata fortei de munca, etc.), care realizeaza un schimb de energie si de materie cu mediul, atinge o stare de stabilitate prin mecanismele conservatoare (de mentinere) si adaptative (de schimbare) si realizeaza procese de crestere prin transformari interne.

Intreprinderile se afla in relatii cu mediul sau ambiant si se manifesta la randul lor ca fiind componente a sistemelor mai mari cu care se afla in relatii continue, sisteme reprezentand economia si societatea. Ca expresie a adancirii diviziunii internationale a muncii asistam astazi la o amplificare a dimensiunii internationale a caracterului deschis al intreprinderilor.

h) In calitate de sistem deschis, intreprinderea se dovedeste a fi organic adaptativa, in sensul ca modificarile produse in structura si functionarea sa sunt un rezultat al transformarilor produse in mediu, si activa, in sensul ca la randul ei influenteaza acest mediu prin produsele si serviciile sale, potentialul sau inovational, mutatiile pe care le produce in cadrul socio-economic in care este plasata.

i) un sistem autoreglabil, ca urmare a faptului ca intreprinderea are capacitatea, oferita de autonomia sa functionala, de a-si modifica activitatea in scopul realizarii obiectivelor propuse;

j) un sistem probabilistic, sub permanenta influenta a unor factori perturbatori;

k) un sistem cu finalitate, care isi realizeaza obiectivele stabilite.

Intreprinderea este un sistem uman deschis mediului sau. Ea poate fi descompusa intr-un numar de trei subsisteme, care se suprapun:

un sistem de operare care accepta tranzactii;

un sistem de informare;

un sistem de decizie.

Ce intelegeti prin intreprindere ca sistem economic autonom ? (vezi pag. 11)

Obiectivele intreprinderii, care exprima, intr-o forma concreta si masurabila, scopurile stabilite a fi realizate prin activitatea desfasurata de intreprindere in cursul unei perioade, pot fi:

a) "maximizarea profitului", obiectiv formulat de teoria economica neoclasica, obiectiv care se realizeaza atunci cand costurile marginale ale productiei egaleaza veniturile marginale.

b) In ceea ce priveste teoriile alternative privitoare la obiectivele intreprinderii, ele se impart in doua categorii.

1. teoriile manageriale care presupun ca mangerii incearca sa maximizeze anumite obiective, altele decat profiturile. Aici se includ:

- modelul propus de Baumol (Baumol W. J., Business Behaviour, Value and Growth, MacMillan, New York, 1959) bazat pe principiul ca obiectivul primar al conducatorilor unei intreprinderi este cel de maximizare a venitului din vanzari cand se atinge un nivel acceptabil de profit. Firma alege in primul rand nivelurile vanzarilor care egaleaza sau depasesc beneficiul minim, iar in cadrul lor opteaza pentru acelea care procura veniturile cele mai ridicate.

- modelul utilitatii manageriale a intreprinderii bazat pe libertatea de a hotari a managerilor in firmele mari (adica actionarii nu-si exercita controlul direct asupra conducatorilor intreprinderii). Acest model a fost dezvoltat de O. Williamson (The Economics of Discretionary Behaviour: Managerial Objectives in a Theory of the Firm, Prentice-Hall, 1964);

- modelul dezvoltat de R. Marris care subliniaza cresterea firmei ca obiectiv principal (Marris R., The Economic Theory of Managerial Capitalism, Free press, Glencoe, ILL, 1964).

2. teorii comportamentale care tin seama de faptul ca managerii nu incearca sa maximizeze nici o variabila, dar sunt motivati de anumite obiective alternative. Aceste teorii se bazeaza pe lucrarea lui H.A. Simion (Theories of Decision Making in Economics. American Economic Review, vol XLIX, 1959). Modelul lui Simion a fost completat de modelul lui Cyert si March in care firma a fost vazuta ca o coalitie a diferitelor interese de grup (manageri, actionari, angajati, stat si creditori).

Un alt obiectiv urmarit de intreprinderi il constituie politica de preturi prin care intreprinderea se apara de aparitia eventualilor concurenti. Teoria traditionala a pietei cu concurenta perfecta a postulat intrarea intr-o ramura a concurentilor ca fiind un fenomen normal ce conduce la o stare de echilibru cand pretul (P) devine egal cu costul mediu pe termen lung (CML). Modelul Bain a fost elaborat in ipoteza existentei unui pret care nu scade pana la nivelul CML = min, datorita unor bariere la intrarea in ramura. Pretul care previne intrarea intr-o piata sau pretul limita este mai scazut decat un pret de monopol, dar este cel mai ridicat pe care firmele existente il stabilesc pentru a impiedica aparitia de noi firme pe piata. Un astfel de pret permite obtinerea unui profit care este inferior minimului necesar pentru instalarea unor noi concurenti, dar in acest mod se asigura maximizarea profitului pe termen lung.

Diferenta intre pretul care previne intrarea (PL) practicat de intreprinderile existente deja pe piata si pretul stabilit de o piata cu concurenta perfecta (PC) reprezinta conditia de intrare (E) care poate fi scrisa astfel: , unde PL = PC(1+E). Diferenta PL -PC poarta denumirea de castig de intrare si reflecta nivelul pretului la care o firma existenta poate sa creasca pretul sau deasupra pretului PC, adica a costului mediu, iar conditia de intrare, E, reprezinta "recompensa" pe care o primesc intreprinderile existente in ramura, pentru a practica pretul PL, mai mare decat PC, fara a atrage noi concurenti.

Un astfel de obiectiv urmareste concomitent suprimarea supraprofitului, dar si evitarea pierderilor, fiind prezent la intreprinderile publice, administrate de stat sau administratii.

Literatura recenta despre teoria firmei vede firma ca pe o echipa ai caror membrii actioneaza in favoarea propriilor interese, dar care-si dau seama ca bunastarea lor depinde de supravietuirea echipei in competitie cu alte echipe. Este vorba in acest caz de teoria factorului sau recunoasterea "drepturilor de proprietate". Fiecare factor, fiecare grup de interese in firma, actioneaza pentru maximizarea propriei pozitii, fiind motivat de propriul interes

In teoria financiara actuala s-a reusit sa se defineasca un obiectiv esential operational si anume acela de maximizare a valorii intreprinderii. Acest obiectiv, specific managementului financiar, se concentreaza asupra folosirii cat mai eficiente a resurselor puse la dispozitia firmei de catre actionarii acesteia.

Obiectivul de maximizare a valorii intreprinderii este adesea sprijinit si de alte obiective financiare intermediare care ajuta firma sa-si indeplineasca obiectivul general, dar prezinta unele neajunsuri asupra carora trebuie actionat:

- maximizarea profitului, este un obiectiv valoros dar care tinde sa se concentreze numai asupra rentabilitatii capitalului, fara a considera riscul relativ al investitiilor care se angajeaza; riscul excesiv, chiar daca profitabil, tinde sa reduca valoarea firmei pentru actionari;

- maximizarea profitului pe termen scurt este un obiectiv important pentru firma deoarece firmele care nu au un profit bun pe termen scurt risca adesea sa nu supravietuiasca pe termen lung; totusi, unele actiuni care conduc la cresterea profitului pe termen scurt (de ex. Scaderea cheltuielilor de cercetare si dezvoltare, sau a celor pentru intretineri si reparatii), reduc valoarea pe termen lung a firmei;

- maximizarea pretului actiunilor este un obiectiv important in cazul unor piete de capital eficiente care permit determinarea valorii adevarate a intreprinderii; cum insa pietele nu sunt complet eficiente, deciziile managementului care maximizeaza pretul pe termen scurt al actiunilor, poate sa deterioreze sanatatea financiara pe termen lung a firmei;

- maximizarea valorii activelor, realizata adesea prin achizitionarea de firme concurente, de furnizori sau clienti industriali, poate duce uneori (cand costul achizitiei depaseste beneficiile obtinute) la slabirea financiara a firmei, chiar daca ea devine mai mare;

- asigurarea de acces continuu la piete de capital reprezinta un obiectiv important in masura in care firma doreste a-si finanta cu imprumuturi externe realizarea activitatilor curente sau noile proiecte de investitii; concentrarea insa excesiva asupra accesului la pietele de capital ar putea duce la restrictii suplimentare asupra activitatilor sale sau la inghetarea capitalului propriu in firma.

Deoarece fiecare din aceste obiective financiare intermediare are atat aspecte pozitive, cat si negative, folosirea unui obiectiv compus, format din mai multe obiective secundare limitate, este probabil calea cea mai buna. Astfel avantajele fiecarui obiectiv sprijina cresterea bogatiei actionarilor, fara a deteriora sanatatea financiara pe termen lung a firmei.

Intreprinderile pot sa-si propuna si alte obiective ale activitatii: independenta financiara, putere, prestigiu, satisfacerea in conditii superioare a nevoilor consumatorilor prin produsele create si oferite, calitatea relatiilor cu personalul, etc. acestea sunt posibil de atins doar daca sunt realizate profituri corespunzatoare. Pe termen lung, daca intreprinderea nu obtine profit, nici un alt obiectiv nu poate fi urmarit si ea dispare din circuitul economic. In conditiile formularii altor obiective, cautarea profitului (chiar si minim) este intotdeauna un obiectiv pentru intreprindere.

Intreprinzatorii care isi fixeaza alte obiective sunt determinati de catre concurenta spre cautarea profitului maxim. Pe piata, intreprinzatorii care cauta maximum de profit vor avea productivitatea cea mai mare, costurile cele mai scazute, un acces mai facil la finantarile externe. Ele vor putea practica preturi mai joase decat intreprinderile care nu acorda prioritate profitabilitatii si vor putea atrage spre produsul lor o parte crescanda a clientelei. Pe termen lung, singurele care vor supravietui vor fi intreprinderile care au dat prioritate cautarii profitului.

B. Teoriile organizatiei

Abordarea intreprinderii se modifica in functie de aporturile teoriei organizatiilor:

. scoala clasica (1900): Taylor, Fayol, Weber.

. scoala relatiilor umane (de la 1930 la 1960): Mayo, Lewit, Likert, Maslow, Mc. Gregor, Herzberg

. scoala neoclasica (1950): Sloan, Chandler, Drucker, Gélinier.

. scoala sociologica: Simon (1950), Cyert si March (1960), Crozier, Friedberg.

. scoala socio-tehnica (1965): Emery, Trist, Institutul Tavistock.

. teoria sistemelor (1960): Katz, Kahn, Simon, Mélèse, Le Moigne.

. teoria de contingenta (dupa 1970):   Woodward, Burns si Stalker, Lawrence si Lorsch, Mintzberg.

F COMPLETARI

Intreprinderea in teoria economica

. pentru teoria economica neoclasica, firma este considerata ca un "boite noire". Este un actor care are anumite obiective (maximizarea profitului) si constrangeri (capacitatea tehnologica). Teoria neoclasica a echilibrului economic, partial si global, este considerata reprezentarea cea mai bine finalizata a functionarii unei economii de piata, in care firma ocupa locul central. Analiza firmei este o componenta a teoriei preturilor si a alocarii resurselor.

. teoria costurilor de tranzactie

Un moment hotarator in evolutia teoriei firmei l-a constituit articolul lui R. H. Coase "The Nature of the Firm" (1937), in care firma era considerata ca o forma specifica de organizare economica, "o randuiala institutionala" alternativa la piata, punandu-se, referitor la natura acesteia, urmatoarea intrebare:

De ce exista firma ?

Opozitia dintre firma si piata

. teoria agentiei

Potrivit teoriei agentiei (agency theory), creata de literatura economica americana de la inceputul anilor 70, intre proprietarii unei companii si administratorii acesteia se incheie un contract de reprezentare, atunci cand primii desemneaza ca agent pe secunzii pentru a-i reprezenta intr-un domeniu decizional specific.

Obiectivul teoriei agentiei este determinarea unei structuri a relatiilor de agent care sa minimizeze costurile de agentie si pierderile de valoare.

Relatia de agentie

Aceste raporturi intre parti ridica problema privind riscul moral si selectia adversa (una din parti are caracteristici mai putin favorabile decat populatia in general).

De ce exista firma ? (vezi pag. 17)

Teoria agentiei se focalizeaza pe urmatoarele intrebari:

- Cum sa se realizeze un sistem de motivare si supraveghere astfel incat firma sa fie determinata sa aiba un comportament care sa nu lezeze interesele proprietarului (maximizarea functiei de utilitate a proprietarului)?

- Cum sa se conceapa, in conditiile informatiei imperfecte, o relatie de agentie care sa se apropie cel mai mult de eficienta obtinuta in conditiile informatiei perfecte, prin mecanismele de piata descrise de microeconomia traditionala?

Tema de autoevaluare nr. 1

1. Un sistem poate fi identificat prin cinci elemente: elementele care il compun, barierele sistemului, mediul sistemului, finalitatea, procesul de reglare care permite conducerea sistemului spre anumite obiective. Putand aplica aceste abordari (cele mentionate in curs) ale intreprinderii sa gasim exemple pentru cei cinci factori caracteristici?

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Croitoru G. - Economia intreprinderii o noua paradigma, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2006.

3. Bosanceanu M.F. - Economia intreprinderii, Editura Universitatii Suceava, Suceava, 2004.

4. Constantinescu, Dumitru; Tumbar, Constantin; Nistorescu, Tudor - Economia intreprinderii, Editura Economica, Bucuresti, 2000.

5. Bucur, Ion; Cioflan, Emil; Enache, Constantin - Activitatea economico-financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984.

6. Barbulescu, Constantin (coord.) - Economia si gestiunea intreprinderii, Centrul Editorial Poligrafic A.S.E., Bucuresti, 1995.