Remunerarea factorilor de productie - salariul, profitul, dobanda, renta

REMUNERAREA FACTORILOR DE PRODUCTIE

1 Salariul

2 Profitul

3 Dobanda

4 Renta

1 Salariul

Termenul de salariu provine din limba latina, salarium, care reprezenta suma de bani platita soldatului roman pentru cumpararea sarii. S-a pastrat in timp si a capatat sensul de venit al unei persoane care nu munceste pentru sine, ci pentru altcineva, de care este dependent juridic sau economic.

Deci, salariul poate fi definit ca fiind suma de bani pe care o primeste posesorul fortei de munca pentru  contributia adusa la realizarea muncii ca factor de productie.

Deci, salariul reprezinta pretul muncii.

In teoria economica exista mai multe definitii date salariului:

este un venit provenit din munca;

este o remuneratie pentru activitatea depusa de posesorul muncii;

este plata pentru inchirierea serviciilor;

reprezinta totalitatea veniturilor obtinute prin munca;

este pretul platit pentru cumpararea marfii - forta de munca;

este suma platita celui ce isi inchiriaza serviciile.

Salariul poate fi privit din doua puncte de vedere:

din punct de vedere al desfasurarii activitatii economice, care presupune combinarea factorilor de productie, salariul este un cost, o componenta a costului total al bunului economic obtinut (pentru firma);

din punct de vedere al finalitatii activitatii economice, care presupune vanzarea pe piata a bunurilor, salariul este venitul celor care au contribuit, prin munca depusa, la obtinerea rezultatelor (pentru salariati).

Continutul salariului poate fi tratat in maniere diferite, avand loc pe baza analizei unor teorii privind substanta salariului, teorii care pot fi grupate in doua categorii:

1.     teoria monista,

2.     teoria dualista.

In practica economica se cunosc trei forme principale de salarizare:

1.     salarizarea in acord - plata salariului se realizeaza pe operatii, activitati, produse, etc., la care durata timpului de munca pentru realizarea respectivei munci nu este aratata in mod expres. Acordul poate fi:

individual - este stimulativ pentru lucratori, practicandu-se acolo unde poate fi masurata munca individuala si nu primeaza calitatea;

colectiv - se realizeaza pe echipe;

global - se realizeaza pe intreprindere, fabrica etc.

Dupa tariful aplicat distingem:

salarizare in acord simplu - tariful ramane constant pentru intreaga cantitate de produse;

salarizare in acord progresiv sau regresiv - tariful putand sa creasca sau sa scada dupa o anumita cantitate de produse, in functie de interesele societatii;

2. Salarizarea in regie asigura remunerarea salariatilor in raport cu timpul lucrat, fara a se putea preciza cantitatea de munca pe care el trebuie sa o depuna in unitatea de timp. Se utilizeaza in activitatile in care calitatea are o importanta deosebita. La nivelul intreprinderilor, aceasta forma de salarizare este folosita pentru remunerarea lucratorilor din sectorul administrativ.

3. Salarizarea mixta consta intr-o remunerare stabila pe unitatea de timp, in functie de indeplinirea unor conditii tehnice, tehnologice, de organizare etc. Este o forma de salarizare care incita permanent lucratorii la prestarea unor ore de munca suplimentare, daca doresc sa obtina un salariu mai mare.

Pentru imbunatatirea formelor de salarizare s-au conturat cateva directii principale de actiune, si anume:

1. Corectarea - vizeaza toate formele de salarizare concretizandu-se in:

a) adaptarea rapida a salariului la dinamica preturilor si la inflatie;

b) micsorarea diferentelor dintre salariile din sectorul public, privat si mixt la munca egala;

c) cresterea sigurantei salariatului prin mentinerea salariului la un nivel decent;

d) acordarea de sporuri sau prime pentru conditii de munca dificile, responsabilitati de conducere etc.

2. Participarea sau implicarea are in vedere admiterea salariatilor la impartirea beneficiilor obtinute de unitatea unde lucreaza, astfel:

a)     participarea directa la beneficii;

b)     participarea prin intermediul actiunilor cumparate de salariati de la unitatea unde isi desfasoara activitatea;

c)      stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri, care sa se distribuie salariatilor din beneficiu.

3. Socializarea are in vedere asigurarea unui surplus  de salariu, peste cel primit pentru munca depusa, realizandu-se sub doua forme:

a)     salariul familial - alocatiile de stat pentru copii, prime si sporuri pentru nasteri etc.;

b)     salariul social - utilizat pentru a spori veniturile tuturor salariatilor sau a unei categorii de salariati confruntate cu riscuri mari (somaj, accidente de munca, boli profesionale etc.).

Salariul individual poate fi privit sub doua forme:

1.     Salariul nominal - reprezinta suma de bani primita de salariat de la firma la care lucreaza, marimea lui depinzand de:

situatia economico-sociala;

raportul cerere-oferta de forta de munca;

politica de salarizare pe criterii nationale, regionale, rasiale etc.

2.     Salariul real - reprezinta cantitatea de bunuri si servicii ce pot fi cumparate la un moment dat, cu ajutorul salariului nominal.

Factorii care influenteaza marimea salariului real sunt:

marimea salariului nominal - relatie directa;

nivelul preturilor - relatie indirecta;

nivelul impozitelor si taxelor - relatie indirecta;

puterea de cumparare a banilor - relatie directa;

revendicarile salariatilor - relatie directa cand revendicarile sunt satisfacute.

Marimea si dinamica salariului depind de urmatorii factori:

costul resurselor de munca - se refera la cheltuielile pentru producerea si reproducerea fortei de munca;

raportul dinre cererea si oferta de munca, daca oferta de muncitori calificati pentru domeniul respectiv este unica, salariul se va stabili la un nivel mai ridicat;

productivitatea muncii - cu cat aceasta este mai mare se obtine un venit mai mare, iar salariatul primeste un salariu mai mare;

gradul de dezvoltare economica a tarii, marimea lui difera pe tari, zone, inregistrand o tendinta generala de crestere, in raport cu perioada anterioara;

mobilitatea fortei de munca - daca mobilitatea este mai mare si o parte fortei de munca dintr-o regiune migreaza in alta unde este mai bine platita, reducerea fortei de munca i-ar obliga pe patroni sa creasca salariile;

discriminarea in angajare poate favoriza un grup in raport cu altele, in ceea ce priveste angajarile, salariile sau promovarea pentru alte motive decat capacitatea de a practica o anumita meserie;

gradul de organizare in sindicate;

legislatie cu privire la miscarea sindicala si revendicarile din fiecare tara etc.

2 Profitul

Termenul de profit este de origine latina si provine de la profitare, care inseamna a progresa, a da rezultate.

Profitul poate fi definit ca fiind:

diferenta in plus dintre veniturile si cheltuielile rezultate din activitatea unui agent economic;

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

beneficiul, castigul, avantajul, venitul realizat sub forma baneasca din producerea si comercializarea bunurilor si serviciilor

Profitul este format din:

profit normal sau ordinar - reprezinta profitul minim pe care o intreprindere trebuie sa-l realizeze pentru a-si putea continua activitatea;

profitul supranormal sau economic - reprezinta diferenta dintre venitul total si costurile de oportunitate ale factorilor intrebuintati intr-o anumita perioada de catre o intreprindere. El se realizeaza numai in procesul schimbului in cadrul mecanismelor pietei concurentiale unde domina incertitudini generate de confruntarea dintre riscurile asumate de catre producatori;

profitul de monopol sau supraprofitul - obtinut peste profitul normal de catre agentii economici  care dispun de conditii naturale sau economice pentru care altii nu le au, si de care se folosesc printr-o concurenta imperfecta. Profitul se determina conform reglementarilor in vigoare in fiecare tara, ca o suma globala cu doua componente:

1. Profitul legitim sau normal - reprezinta suma ce revine agentului economic, posesor al unui factor de productie, pentru contributia adusa la activitatea economica. Este considerat legal, normal si este expresia unor venituri insusite ca urmare a progreselor economice si tehnice realizate de firma prin:

utilizarea unor mijloace de munca perfectionate;

imbunatatirea produselor si innoirea lor;

organizarea superioara a activitatii economice .

2. Profitul nelegitim sau venitul necastigat reprezinta suma insusita de agentul economic fara a avea o contributie la activitatea economica si se realizeaza in contextul incalcarii legalitatii prin:

atribuirea unor cote procentuale de profit peste cele admise de lege;

practicarea unor preturi de vanzare mai ridicate;

sustragerea de la plata impozitelor si taxelor;

economii nejustificate la cheltuielile pentru protectia mediului;

obtinerea unor castiguri din inflatie si alte fenomene social-economice.

Agentul economic poate dispune de profit numai dupa plata impozitului, impozitarea reflectand punctul de vedere oficial cu privire la profitul ce ramane efectiv la agentul economic, numit profit admis;

Profitul admis reprezinta profitul net, adica ceea ce ramane proprietarului de capital dupa ce a platit impozitul

P_a = P_b - l_pp

unde:

P_a = profit admis

P_b = profit brut

l_pp = impozit pe profit

Profitul admis reprezinta institutionalizarea unei marimi a profitului care se stabileste nu atat in functie de factorii economici, ci de decizia autoritatilor si de politica statului de a asigura sau nu un anumit nivel al profitului pe ramuri si subramuri, pe categorii de marime a firmelor etc.

Un rol foarte important revine marimii si dinamicii profitului.

Marimea profitului este variabila in timp si spatiu si se exprima:

1.     absolut, ca masa a profitului, care se determina ca diferenta intre venituri si cheltuieli sau ca diferenta intre pret si cost constituind un reper important pentru selectarea nomenclatorului de produse al unei unitati economice;

2.     relativ, ca rata a profitului, ce se calculeaza ca raport procentual intre masa profitului si costurile facute pentru obtinerea acesteia, volumul capitalului folosit  sau cifra de afaceri. Se calculeaza urmatoarele tipuri de rate de profit (pr'):

rata comerciala - prin raportarea profitului (Pr) la cifra de afaceri (CA):

pr' = (Pr/CA) x 100

rata economica - prin raportarea profitului (Pr) la activele totale ale intreprinderii (AT):

pr' = (Pr/AT)x100

rata financiara - raportarea profitului la activele proprii (AP):

pr' = (Pr/AP)x100

rata rentabilitatii se determina ca raport al fiecarei forme de profit, la forma corespunzatoare de cost.

Factorii care influenteaza marimea profitului sunt:

1.     nivelul costului marfii sau serviciului - invers proportional;

2.     nivelul pretului marfii sau serviciului - direct proportional;

3.     volumul serviciilor sau produselor realizate - direct proportional;

4.     structura productiei de bunuri si servicii realizate - direct proportional cand sporesc produsele si serviciile cu profit ridicat si invers proportional cand se reduc in favoarea celor cu profit scazut;

5.     viteza de rotatie a capitalului - direct proportional;

6.     modul cum se imparte valoarea produsului sau serviciului intre posesorii factorilor de productie - daca salariul, dobanda si renta cresc, scade profitul si invers.

3 Dobanda

In sens restrans, dobanda este o suma de bani, un excedent ce revine proprietarului capitalului banesc dat cu imprumut, ca rasplata pentru cedarea dreptului de folosinta asupra numerarului, unei alte persoane, pe o anumita perioada de timp.

Pentru debitor dobanda reprezinta o cheltuiala iar pentru creditor dobanda este un venit.

Sursele capitalului de imprumut sunt urmatoarele:

1.     economiile populatiei, care se concentreaza in cadrul institutiilor bancare, fiind folosite de catre acestea la acordarea de imprumuturi;

2.     economiile firmelor reprezinta acea parte a profitului care ramane disponibila dupa plata dividendelor;

3.     economiile guvernului, apar in situatia in care veniturile bugetare sunt mai mari decat cheltuielile bugetare.

In sens larg, dobanda reprezinta venitul insusit de proprietarul oricarui capital utilizat in conditii normale, in activitatea economica.

Formele dobanzii in sens larg sunt urmatoarele:

1.     dobanda bancara de baza - se practica pentru remunerarea certificatelor de depozit sau a bonurilor de trezorerie;

2.     dobanda bancara perceputa la operatiunile de scontare a efectelor de comert numita si taxa de scont comerciala;

3.     dobanda pe piata monetara - se aplica imprumuturilor pe termen scurt, imprumuturilor contractate intre banci, respectiv intre bancile comerciale si banca de emisiune;

4.     dobanda aplicata intreprinderilor de catre banci si de alte institutii financiare consta in dobanda bancara de baza la care se adauga un plus, care este stabilit in functie de credit si situatia economica a debitorului;

5.     dobanzi corelate pentru depozitele la vedere si la termen - sunt constituite de banci, la casele de economii;

6.     dobanzi pe piata obligatiunilor

7.     dividende - pentru actiunile detinute la societatile pe actiuni;

Marimea dobanzii se determina cu ajutorul a doi indicatori:

a)            masa dobanzii - respectiv suma absoluta a dobanzii pe care o plateste debitorul, creditorul sau;

b)            rata anuala a dobanzii ca marime relativa care se calculeaza ca raport procentual intre dobanda (D), primita sau platita, si suma care a facut obiectul imprumutului (C).

d' = (D/C) x 100, unde:

d' = rata dobanzii,

D = dobanda totala,

C = capitalul imprumutat.

Intre rata dobanzii si cererea de credite exista un raport invers proportional. Castigul bancii rezulta din diferenta intre dobanda incasata de banca de la cei pe care i-a creditat si dobanda platita deponentilor sai,  care reprezinta castigul brut. Daca din castigul brut se scad cheltuielile de functionare a bancii ramane profitul sau castigul net.

Exista doua modalitati de calcul al dobanzii:

1. Dobanda simpla - se calculeaza la creditele acordate pe o perioada mai mica de un an sau la cele cu scadenta dupa un an, daca rambursarea creditului se face in rate egale. Se determina dupa formula:

D = C x d' x n,

unde:

D = dobanda simpla,

C = creditul,

d' = rata anuala a dobanzii,

n = durata imprumutului in ani.

2. Dobanda compusa sau capitalizata - se calculeaza la creditele acordate pe o perioada mai mare de un an, daca rambursarea datoriei si dobanzii aferente se face la sfarsitul perioadei. Dobanda neplatita in primul an se adauga la suma imprumutata fiind luata in calculul dobanzii in anul urmator. Este numita "dobanda la dobanda" si se determina dupa urmatoarea formula:

S_n = S₀(1+d')ⁿ

D = S_n - S₀

d' = D / (C x n) x 100

unde:

S_n = suma totala platita bancii la sfarsitul perioadei,

S₀ = capitalul initial luat cu imprumut (creditul),

d' = rata anuala a dobanzii,

n = durata imprumutului in ani,

c = creditul,

D = dobanda totala platita bancii.

Nivelul si dinamica ratei dobanzii depind de urmatorii factorii:

1.     riscul asumat de creditor privind insolvabilitatea debitorului; daca riscul asumat de creditor este mare, rata dobanzii creste astfel incat dobanda perceputa la credit, numita dobanda pura sau neta, se adauga prima de asigurare contra riscului, obtinandu-se dobanda bruta care cuprinde si cheltuielile de gestionare a creditului, suportate de catre banca;

2.     riscul dintre cererea si oferta de credite pe piata monetara - cand cererea creste, rata dobanzii creste si invers, cand oferta sporeste, rata dobanzii scade;

3.     inflatia determina majorarea ratei dobanzii. Pentru a preveni riscul inflationist banca percepe o dobanda nominala, care cuprinde dobanda reala, corectata in functie de intensitatea fenomenului inflationist;

4.     conjunctura economica si politica atat din interiorul fiecarei tari, cat si pe plan international;

5.     durata creditului - daca imprumutul este pe termen scurt si rata dobanzii este mare, atunci va creste cererea de credite pe termen scurt, ceea ce va duce la scaderea ratei dobanzii pentru asemenea credite paralel cu cresterea ratei dobanzii la creditele pe termen lung;

6.     costul procesului de acordare de imprumuturi - la imprumuturile mari care se reintorc la creditori dintr-o data, costurile sunt mult mai mici decat in cazul imprumuturilor mici care se returneaza creditorului in rate;

7.     rata de scont practicata de Banca Centrala la refinantarea bancilor

8.     oferta si cererea de lichiditati pe piata

9.     raportul dintre rata dobanzii si rata profitului la capitalul investit

10.  starea generala a economiei etc

Bancile intervin in scaderea masei monetare, cand necesitatile economiei impun acest lucru, reducerea masei banesti facandu-se prin:

limitarea sau plafonarea creditului prin stabilirea unei sume maxime si a unui cuantum (procent);

cresterea rezervei obligatorii si a ratei dobanzii, la interventia Bancii Centrale;

schimbul valutar al monedei nationale pe monede straine convertibile

4 Renta

Renta reprezinta plata pentru folosirea temporara a unui factor de productie care apartine unei alte persoane

Renta poate fi privita sub doua forme:

sub forma materiala - ca excedent de bunuri fata de alti producatori, produse de calitate superioara, inclusiv situatii de monopol;

sub forma baneasca ca renta economica, adica venitul obtinut de catre detinatorul unui factor de productie, a carui oferta totala este inelastica si insensibila la cresterea pretului de vanzare.

Cea mai complexa teorie a rentei a fost creata de David Ricardo, care defineste renta ca fiind acea parte din produsul pamantului care se plateste proprietarului funciar pentru folosirea fortelor originare si indestructibile ale solului.

Ricardo elaboreaza si teoria rentei diferentiale, renta reprezinta diferenta dintre valoarea sociala si cea individuala obtinuta pe terenurile mai fertile sau cu o pozitie mai avantajoasa fata de piata.

Cea mai veche forma a rentei se intalneste in agricultura si se numeste renta funciara care reprezinta renta incasata de toti proprietarii funciari, indiferent de calitatea terenului pe care il detin si de pozitia acestuia fata de piata.

Plata rentei se face sub forma de arenda care reprezinta suma de bani platita proprietarului funciar pentru transmiterea pe termen limitat a dreptului de folosinta a terenului unei alte persoane numita arendas.

Marimea rentei depinde de cererea de pamant pentru arendare, care, la randul ei, este conditionata de cererea de produse agricole si de pretul de  vanzare al produselor.

Renta se poate exprima si masura in:

marime absoluta - renta este egala cu diferenta dintre pretul de vanzare al produselor agricole si costul acestora plus profitul normal al arendasului;

marime relativa - renta se exprima ca rata fata de veniturile aduse de terenul arendat.

Renta poate fi absoluta sau diferentiala.

Renta diferentiala se formeaza pe baza unor particularitati ale activitatilor economice in agricultura este rezultatul cheltuielilor mai mici cu care sunt obtinute produsele pe terenurile mai fertile in conditiile in care pretul de vanzare este determinat de cheltuielile produsului mai scump, realizat pe terenurile cu o fertilitate mai mica

Renta diferentiala se imparte in:

renta diferentiala de gradul I - este renta rezultata din diferenta de fertilitate naturala si pozitia diferita a terenurilor fata de piata. Marimea ei este data de diferenta dintre cheltuielile marginale realizate pe terenurile cele mai slabe luate in cultura si cheltuielile individuale mai reduse efectuate pe terenurile mai fertile sau mai apropiate de piata. Acest tip de renta este caracteristica predominanta a agriculturii extensive;

renta diferentiala de gradul II - are la baza investitiile succesive pe acelasi teren sau pe terenuri diferite care maresc fertilitatea artificiala a solului si randamentul acestuia, reducand costurile pe unitatea de produs. Se obtine astfel, un supraprofit care este incasat de arendas in perioada desfasurarii contractului de arendare. Renta diferentiala II este legata de agricultura intensiva de dotarea tehnica superioara a exploatarilor agricole.

Pe langa tipurile de renta amintite, mai distingem:

renta de monopol - obtinuta de proprietarul funciar care produce cantitati foarte mici de bunuri, de calitate exceptionala, foarte cautate de consumatori. Ea este un supraprofit obtinut prin practicarea unor preturi de monopol la aceste produse;

renta miniera - reprezinta supraprofitul obtinut de catre proprietarii de mine sau de terenuri bogate in resurse care pot fi exploatate cu cheltuieli reduse;

renta de raritate - este rezultatul restrangerii resurselor economice din cauza conditiilor naturale sau a unor elemente de monopol create si intretinute artificial;

renta industriala (comerciala) - reprezinta surplusul de venit obtinut de marile firme prin practicarea unor preturi scazute fata de cele ale firmelor mai mici (care nu pot rezista decat practicand preturi mai mari);

renta conjuncturala - reprezinta profitul obtinut de unii intreprinzatori in urma vanzarii unor produse ce au fost stocate atunci cand preturile lor erau mici si vandute cand valoarea lor pe piata a crescut.

Marimea pretului pamantului este influentata de numerosi factori:

1.            marimea si evolutia rentei - influenteaza direct pretul pamantului, fapt evidentiat de formula:

P_p = R/d'

P_p = pretul pamantului,

R = renta anuala,

d' = rata anuala a dobanzii platite de banci deponentilor, pentru dreptul de a le folosi suma depusa pe termen de un an.

2.            rata dobanzii bancare - influenteaza invers proportional pretul pamantului cand rata dobanzii creste, potentialii cumparatori sunt mai tentati sa-si depoziteze in banci economiile, putand obtine un castig mai mare, cererea de pamant pe piata scade reducandu-se si pretul acestuia;

3.            cererea si oferta de terenuri agricole - datorita faptului ca pamantul este un factor de productie limitat, oferta acestuia are caracter rigid;

4.            cererea si oferta de produse agricole - actioneaza asupra pretului pamantului prin intermediul cererii si ofertei de teren agricol care prin utilizare permite obtinerea produselor agricole;

5.            posibilitatea folosirii alternative a pamantului - ofera mai multe sanse de castig cumparatorului, iar pretul pamantului va creste (relatie directa);

6.            pozitia terenurilor agricole fata de caile de acces si centrele de aprovizionare si desfacere a produselor influenteaza direct valoarea si pretul pamantului;

7.            deprecierea banilor ca urmare a amplificarii procesului inflationist de terenuri, ceea ce influenteaza pretul pamantului prin sporirea cererii de terenuri agricole.

Concepte de baza - tema 10

Teoria monista - in conceptia acestei teorii, substanta salariului este explicata printr-un singur factor de productie astfel:

costul formarii resurselor de munca, salariul fiind suma care asigura subzistenta salariatului si a familiei acestuia;

productivitatea muncii, salariul este o parte a rezultatelor obtinute prin munca depusa de lucrator, cresterea salariului putandu-se face doar pe seama cresterii productivitatii, care trebuie sa devanseze cresterile salariale;

capitalul cultural reprezinta cunostintele acumulate, aptitudinile, experienta profesionala etc., salariul fiind suma platita pentru a beneficia de acest capital cultural care se formeaza prin intermediul capitalului economic.

Teoria dualista - in conceptia acestei teorii, substanta salariului consta concomitent, in costul fortei de munca si in productivitatea muncii. Marimea salariului trebuie astfel stabilita incat sa se situeze cel putin la nivelul costului fortei de munca.

Formele de salarizare

sunt modalitati prin care se determina marimea si dinamica salariilor individuale indiferent sub ce forma ar fi platite;

realizeaza legatura intre marimea rezultatului muncii, partea ce revine salariatilor, activitatea depusa de ei si alte elemente economice, sociale, psihologicve sau de alta natura.

Efectul de substituire are in vedere interesul fiecarui salariat de a obtine un castig mai mare prin prelungirea timpului de munca in defavoarea timpului liber.

Efectul de venit are in vedere renuntarea la munca suplimentara in favoarea timpul liber din momentul in care marimea salariului atinge un nivel care ii permite sa duca un trai decent.

Maximizarea profitului - intreprinderea poate vinde orice cantitate din produsele ei pe piata, cu conditia de a o face la pretul pietei, alegand acel volum de productie care ii maximizeaza profitul. Cresterea productiei duce la cresterea venitului total si a costului total, astfel, daca sporirea venitului (marginal) este superioara cresterii costului (costul marginal) profitul va creste si deci vom putea mari productia. Profitul maxim este realizat cand venitul marginal este egal cu costul marginal.

Cifra de afaceri - indicator sintetic economico-financiar care exprima valoarea veniturilor obtinute de o firma in cursul unei perioade de timp, de obicei un an.

Taxa oficiala a scontului - forma specifica a ratei dobanzii prin care bancile comerciale pot fi refinantate de banca centrala, care poate influenta nivelul ratelor dobanzii in economie prin stabilirea taxei oficiale a dobanzii in economie. Daca taxa scontului creste, inseamna ca banca centrala urmareste o diminuare a creditelor pe care le pot acorda bancile comerciale. Cand taxa oficiala a scontului scade, inseamna ca banca centrala urmareste o crestere a creditelor pe care le pot acorda bancile comerciale.

Taxa rescontului - taxa perceputa, sub forma de rata a dobanzii, de catre banca centrala de la bancile comerciale pentru operatia de rescontare a titlurilor.

Capitalizare - transformarea dobanzii primite in capital - adica calcularea de dobanda la dobanda.

Rata reala a dobanzii se calculeaza prin "deflatare", adica scazand din rata nominala a dobanzii rata inflatiei. Atat pentru creditor cat si debitor conteaza valoarea reala a dobanzii percepute sau platite.

Arendare - cedarea dreptului de folosinta a unor bunuri pe o perioada de timp determinata, in schimbul unei sume de bani numita arenda.

Arendas - persoana care preia, in schimbul unei arende, de la proprietarul funciar, dreptul de a folosi pe timp determinat, terenul acestuia si de a organoiza procesul de productie agricol, conform prevederilor din contractul de arenda.

Pretul pamantului - suma de bani pe care o plateste cumparatorul unei suprafete de teren, vanzatorului acesteia, pentru transferarea dreptului de proprietate prin actul de vanzare-cumparare.