Raportul servicii- dezvoltare economica in modelele studiate

RAPORTUL SERVICII- DEZVOLTARE ECONOMICA IN MODELELE STUDIATE

Trebuie facuta mentiunea ca aceasta analiza este efectuata cand se urmareste dezvoltarea economiilor nationale.

In continuare vor fi amintite trei modele:

modelul celor trei stadii de dezvoltare

teoriile societatii postindustriale

modelul societatii informationale

Modelul tristadial elaborat de Fisher-Clark-Fourastie propune urmatoarele etape: pre-industrial, industrial si postindustrial, in fiecare din ele ponderea in productie si ocuparea fortei de munca fiind dominate pe rand de agricultura si industria extractiva, de industria prelucratoare si respectiv de servicii.

Mutatiile structurale care insotesc fiecare din cele trei stadii sunt puse pe seama schimbarilor care se produc in randul cererii (schimbari psihosociologice) dar si a celor de ordin tehnologic vizand oferta. Limitele acestui model se regasesc in exagerarea rolului serviciilor de consum traditionale si neglijarea serviciilor de productie, a celor sociale si publice, a inovatiei tehnologice.

De altfel, si orizontul temporal este destul de redus la acest model. Pe de alta parte, popularitatea lui se evidentiaza in utilizarea ca punct de plecare pentru alte teorii sau studii empirice, ca si in fundamentarea arhitecturii sistemelor statistice, nationale si internationale.

In continuare se va face o prezentare pe scurt a modelului si se vor evidentia cateva consecinte in plan teoretic si politic. Variante de interpretare a mutatiilor structurale in contextul teoriei trisectoriale.

Pe langa faptul ca a deschis noi punti cercetatorilor, numarul de teze ce au rezultat fiind impresionant, acest model a influentat si puterea politica prin propagarea ideii ca dezvoltarea sectorului de servicii s-ar produce automat, sub influenta liberului joc al pietei. Cresterea veniturilor pe cap de locuitor in tarile dezvoltate s-ar fi presupus ca ar sta la baza orientarii spre servicii.

Lipsa unui antrenament teoretic si experimental a dus probabil la propagarea unei atitudini pasive a puterii politice fata de directionarea dezvoltarii serviciilor in asa fel incat sa se poata obtine avantajele gandite si dorite. Sau poate intuitia eterogenitatii si a consistentei sectorului sa stea la baza acestui comportament? Teoriile societatii postindustriale reprezinta o continuare a  modelului anterior, in anii 1960-1970 aceste teze anticipand transformarea economiilor occidentale in economii de servicii, productia materiala si legile ei scazandu-si treptat ponderea. Pionierul acestei teorii este Fuchs, dar paternitatea conceptului de societate postindustriala apartine lui Bell. Avantajele punctate sunt de natura sociologica, transformarile vizate anuland munca parcelata caracteristica societatii industriale, care lasa loc contactului personal dintre producatori si consumatori.

Acest curent de opinie permite intelectualilor sa creada in forta viitoare a inteligentei, a gulerelor albe, in fata productiei de dragul productiei. Limitele acestui model, care constau in analizarea globala a tertiarului, fara delimitari specifice, il alatura modelului anterior.

Fata de primul model, aceste teorii recunosc insa cunostintele ca fiind principiul fundamental al unei societati care doreste maximizarea bunastarii. Cererea si diversificarea ei  sunt considerate determinanti ai evolutiei spre servicii, alaturi de progresul tehnologic. Nu sunt astfel abordate serviciile in contextul relatiilor cu alte sectoare economice si nici posibilitatile tarilor mai putin dezvoltate sa recupereze decalajele fata de tarile avansate prin elaborarea unor programe de dezvoltare bazate pe sectoare de servicii.

De asemenea, nu s-a crezut ca tarile in dezvoltare ar putea sari peste etape, considerandu-se ca procesul istoric de ajungere la forme sofisticate bazate pe servicii nu poate fi modificat sau scurtat. Teoriile societatii informationale propun o abordare in care locul central il ocupa dezvoltarea produselor din domeniul informatiei. Porat , Joncher, Rada, sunt cativa din cei care au considerat ca societatea se indreapta spre o informatizare sustinuta, ca urmare a accentuarii diviziunii tehnice a muncii si a extinderii specializarii. In aceste conditii este vitala nevoia de a schimba informatii pentru sudarea si coordonarea activitatilor.

Elementul de continuitate cu modelele anterioare il constituie prelungirea lor prin anuntarea unui al patrulea stadiu, cuaternar, legat de productia, prelucrarea, distributia si consumul de informatii. Chiar daca serviciile si orice teorie elaborata pe marginea posibilitatilor de dezvoltare pornind de la punerea accentului pe ele trebuie sa tina seama de fluiditatea si inconsistenta materiala specifice, totusi notiunea de informatie este prea vaga si interpretabila.

Trebuie facuta observatia ca economia serviciilor si economia informationala nu sunt identice, a doua neluand in calcul celelalte servicii sau evolutia lor in cadrul economiei. Serviciile informationale ar putea fi considerate servicii ale serviciilor, impactul lor asupra societatii in general fiind inca insuficient analizat.     

Raportul servicii-dezvoltare economica in modelele neo-industriale

Aceste modele corespund celei de-a doua faze amintite anterior, aici fiind incluse:

teoria autoservirii

teoria complementaritatii

 Modelele neo-industriale se dezvolta ca reactie la diferitele ipostaze ale modelelor postindustriale si au la baza observarea realitatilor cu care se confrunta tarile dezvoltate dupa 1975. Se pot remarca, pe de o parte, modele bine fundamentate teoretic, inchegate, dar pe de alta parte si modele cu caracter eclectic, dar care ofera exemple sugestive si explicatii pertinente pentru cauzele dezvoltarii serviciilor si urmarile acestui fapt. Teoria autoservirii sau a substitutiei bunurilor materiale si serviciilor este legata de economistul britanic Gershuny.  

In opinia acestuia, la originea transformarilor economice care au loc in societatile dezvoltate se afla comportamentul gospodariilor, ca reprezentanti ai cererii finale.

Gospodariile fie achizitioneaza bunuri materiale pentru a le utiliza (presupunand ca sunt dispuse sa plateasca pentru aceasta un consum de timp) in orice moment, fie apeleaza la serviciile din afara gospodariei, numite si formale, care nu reclama timp dar presupune o potrivire cu momentul in care ele sunt disponibile. Jocul costurilor de oportunitate tinde sa se deplaseze nu spre o externalizare a serviciilor, spre cresterea oportunitatilor de oferire a acestora pe piata, ci spre internalizarea lor, spre transformarea lor in auto-servicii.

Un exemplu ar fi inlocuirea transportului public prin utilizarea autoturismului particular sau substituirea serviciilor de curatatorie din sectorul comercial cu masinile de spalat din gospodarie. Cum explica Gershuny aceasta tendinta? Cresterea mai rapida a productivitatii muncii din sectorul industrial face ca pretul relativ al serviciilor fata de bunuri sa creasca, pana cand solutia autoservirii devine mai avantajoasa. Cele mai spectaculoase transformari ar avea loc in domeniul educatiei si al sanatatii sub impactul tehnologiei din domeniul informatiei. Modelul societatii si al comportamentului economic au fost contestate atat la nivel teoretic cat si empiric de unii autori: Delmas si Gadrey,Gadrey. Ei au demonstrat ca modelul se aplica doar la unele servicii.

Criticile modelului sunt sintetizate in cele ce urmeaza:

autoservirea nu se mai poate realiza in cazul unor servicii cu grad inalt de specializare

forta de munca ocupata in servicii continua sa creasca relativ si absolut ca raspuns la o cerere crescanda din partea gospodariilor.

Ceea ce rezulta este ca autoservirea trebuie luata in considerare alaturi de cresterea serviciilor intermediare furnizate de firme pentru alte firme si de cresterea firmelor producatoare de servicii. Teoria autoservirii deschide drum unor cercetari interdisciplinare, alaturi de economic fiind luate in calcul socialul, institutionalul si politicul. Teoria complementaritatii este a doua orientare in contextul reactiilor la post-industrialism dar este diferita si de teoria autoservirii. Accentul cade pe modificarile in planul structurii si a metodelor de productie, tot mai intensive in servicii, ca si pe schimbarile tehnologice. Stanback s-a impus in cadrul acestui sub-curent de gandire.

Denumirea teoriei provine de la faptul ca serviciile intermediare sau complementare sunt din ce in ce mai importante in conditiile cresterii  gradului de sofisticare in modul de productie si in structura acesteia.

O lista a acestor servicii cuprinde:

servicii de productie furnizate direct firmelor

servicii legate de distributia si finantarea tranzactiilor cu bunuri materiale

servicii de pregatire a capitalului uman cerut de noile structuri

servicii necesare coordonarii si reglementarii dimensiunii spatiale a sistemului de productie in ansamblu.

Punctele comune care pot fi desprinse in cadrul teoriei complementaritatii sunt urmatoarele:

complementaritatea materialului si a imaterialului

cresterea dinamica a serviciilor de productie

manifestarea mai multor forme de industrializare in sfera serviciilor, devenind astfel posibila standardizarea si obtinerea avantajelor de scara

rolul strategic al serviciilor de afaceri destinate in special marilor corporatii ca trasatura esentiala a noii ierarhii urbane.

Limitele se regasesc in acordarea unei slabe atentii sectorului public, la care pot fi incadrate serviciile de educatie, sanatatea sau administratia generala. De asemenea, se face o exagerare in ceea ce priveste includerea complexului financiar, bancar de asigurari si tranzactii imobiliare in categoria de servicii de productie. Si la acest model scapa unele servicii prin imposibilitatea alinierii la cele amintite: serviciile de agrement sau cele turistice nu pot fi asociate cu structura sau modul de productie, cu pregatirea capitalului uman, vizand noi forme ale consumului si noi piete tinta.

Trei concluzii se pot formula in acest moment:

La expansiunea serviciilor nu contribuie doar oferta sau doar cererea, mai potrivita fiind poate apelarea la termenul de actor social.

Nu poate fi neglijata nici existenta unor categorii de servicii care raspund altor criterii, independente de structura industriei sau de productia si consumul de bunuri materiale.

Elementul central al noii economii a serviciilor nu este de ordin tehnic, ci social, anuntand un nou tip de relatii dintre activitatile de productie si de consum.  

Concluzia finala cuprinsa in modelele neo-industriale este ca au in comun doua aspecte:

respingerea explicatiilor oferite de postindustrial

reafirmarea importantei industriei si abordarea serviciilor prin prisma complexitatii crescande a productiei industriale.