Licitatiile de vanzare - (de export)

Licitatiile de vanzare[1] - (de export) - numite si auctiuni (engl. auctions), sunt tehnici de comercializare,in mod public si pe baze competitive, de bunuri individualizate: - se pot organiza direct de catre producatori, de catre comerciantii vanzatori sau de catre firme specializate in astfel de operatii.

In unele tari, licitatiile sunt controlate de stat, direct sau indirect, asistand la ele delegati oficiali ai Camerelor de Comert sau ai autoritatilor judecatoresti. Organizatorul licitatiei ofera intr-un cadru organizat marfurile celor care au intentia sa incheie tranzactii si sa cumpere, concentrand deci cererea si oferta in timp si spatiu.

Societatile de licitatie isi desfasoara activitatea dupa regulamente avand caracter de uzanta, au legaturi stanse cu bursele si preiau frecvent uzantele ale acestora. Aceste societati garanteaza incheierea de afaceri economice, daca vanzatorul si-a luat, inainte de aparitia catalogului, anumite obligatii care includ conditia ca pozitiile sa nu fie retrase in timpul licitatiei si ca, in cazul cumpararii, marfa sa fie livrata efectiv. Societatea trebuie, totodata, sa garanteze conditiile juridice ale transmisiunii pozitiilor cumparate, precum si regulile de functionare a caselor de licitatii.

Proprietarii marfurilor isi asuma un risc insemnat cand predau marfa societatii de licitatie. Societatea de licitatie ofera proprietarului o garantie in mod indirect, prin aceea ca reglementeaza fata de cumparator conditiile participarii la licitatie.

La licitatii nu este obligatoriu, pentru nici una din parti, sa se solicite activitatea intermediarilor, dar cumparatorii pot incredinta adeseori acestora mandatul pentru cumpararea unor pozitii desemnate dinainte.

Publicitatea; conditiile de vanzare. Cu un anumit timp inainte de data tinerii licitatiei, organizatorii fac anunturi in mass-media, comunicand locul, ziua si ora tinerii licitatiei, cantitatea de marfa, locul unde poate fi vazuta marfa licitata, o descriere a caracteristicilor tehnico-economice ale marfii etc., se trimit invitatii insotite de cataloage, schite. Participantilor li se pun la dispozitie "conditiile de vanzare" care cuprind, printre altele, conditiile de participare, de vizionare si de atribuire a loturilor, modalitatile de plata, conditia de livrare, modul de rezolvare a eventualelor litigii etc. Organizatorii licitatiei sunt obligati sa expuna marfurile spre vizionare cu cateva zile inaintea tinerii licitatiei.

Daca lotul de marfa este omogen, cei interesati pot lua mostre pentru analiza calitativa. Pentru atestarea calitatii marfii oferita spre vanzare se elibereaza un certificat de calitate de catre un grup de specialisti sau un organism competent.

In cazul vanzarii de proprietati imobiliare, active industriale sau pachete de actiuni organizatorii prezinta o documentatie relevanta privind bunurile licitate, la care trebuie sa aiba acces toti cei interesati.

Licitatia pentru vanzarea de marfuri sau pentru export - se instituie de producatori, vanzatori sau persoane specializate. In unele tari functionarea licitatiilor este supravegheata de stat participand la desfasurarea licitatiei si autoritati. Pregatirea licitatiei presupune efectuarea unei publicitati prin publicarea de anunturi in presa, prin trimiterea de cataloage, prospecte sau invitatii persoanelor interesate. Cumparatorii pot participa la licitatii personal sau prin agenti.Inaintea inceperii licitatiei, participantii trebuie sa depuna o garantie bancara numita cautiune; (de exemplu, o suma de bani, privind prelucrarea marfii si achitarea ei de catre cel caruia i s-a oferit lotul de marfa in urma licitarii, respectiv o garantie (exemplu, scrisoarea de garantie bancara) privind incheierea contractului de catre cel care a fost declarat castigator la o licitatie pentru privatizare.

Exista doua tehnici de licitare :

- Tehnica pretului crescator unde vanzarea are loc pe baza de strigari iar marfa se atribuie celui care ofera pretul mai mare;

- Tehnica pretului descrescator care se realizeaza prin comunicarea pretului maxim, care in mod treptat este redus, pana se anunta o oferta , marfa atribuindu-se celui care liciteaza primul.

1 Particularitatile licitatiei de vanzare sau de export sunt:

a) societatea de licitatii primeste din partea proprietarului de marfuri sarcina de a oferi intr-un cadru organizat bunurile primite, concentrind cererea si oferta in timp si spatiu; dupa aceasta, ea va publica un catalog cu bunurile sau serviciile grupate pe pozitii specifice, facand cunoscute informatii cu privire la:

- pretul de pornire

- garantiile de participare

- locul unde sunt depozitate si pot fi verificate, testate sau analizate bunurile;

b) deoarece marfurile pot fi examinate in prealabil de potentialii cumparatori care pot constata calitatea lor pe risc propriu, comunicarea in cataloage a calitatii este facultativa; ca atare, conditia calitativa este " tel - quel " (asa cum este);

c) societatea de licitatie trebuie sa garanteze conditiile juridice ale transmiterii pozitiilor cumparate, ordinea vanzarilor si mecanismul de incasare a contravalorii marfurilor;

d) la marile case de licitatie, se apeleaza la intermediari, carora li se incredinteaza mandatul de cumparare a unor pozitii desemnate anterior;

e) atunci cand cumparatorii participa personal la licitatii, ei vor trebui sa depuna niste garantii ( cautiuni ), care se inapoiaza celor care nu au incheiat tranzactia; ca reglementare generala, la marile case de licitatii, garantiile se depun sub forma de scrisoare de garantie bancara.

Tehnica vanzarii prin licitatii presupune o serie de etape: pregatirea "auctiunii"; anuntarea licitatiilor; stabilirea pozitiilor (mostrelor); evaluarea; depozitarea; formarea pretului; adjudecarea; depunearea taxei de gratie; formalitatile de decontare; predarea marfii cumparatorului castigator.

2 Operatiunile specifice licitatiilor de vanzare sunt:

Eseu: Subsistemul metodologic managerial Lucrare: Oboseala in munca - cauzele oboselii

a. Anuntarea licitatiei si publicarea unui catalog cu marfuri grupate pe "pozitii specifice acestor tehnici comerciale"

Astfel, sunt facute cunoscute cumparatorilor potentiali datele mai importante referitoare la marfa, cum ar fi locul unde este depozitata intreaga cantitate, eventual pretul de strigare etc. Deoarece la licitatii marfurile pot fi examinate si cumparatorii pot constata calitatea lor pe risc propriu, comunicarea calitatii in cataloagele mentionate este facultativa.

b. Depozitarea marfurilor care urmeaza sa participe la licitatii

La licitatiile de vanzare este necesara prezenta marfurilor in momentul si la locul incheierii tranzactiilor. Pentru bunurile de complexitate tehnica ridicata ce ar implica cheltuieli mai mari de transport se vor indica pozitiile reprezentative, comunicandu-se si locul unde sunt depozitate aceste produse. De regula, la licitatia de vanzare se foloseste conditia de livrare franco-fabrica sau fraco-depozit.

Societatea de licitatii va accepta spre vanzare marfurile, numai daca primeste un model al acestora si se convinge pe baza documentara ca acestea sunt depozitate corespunzator si ca pot fi livrate imediat dupa incheierea tranzactiei.

Deoarece calitatea marfurilor poate fi stabilita prin prelevarea de probe din lotul destinat vanzarii, societatea de licitatii isi asuma doar raspunderea ca probele reflecta fidel calitatea produselor depozitate.

In acest context, mentionam ca societatea de licitatie se angajeaza sa organizeze licitatia numai daca primeste de la proprietar un ,,model" care reprezinta marfa, se convinge, pe baza de documente, ca aceasta este depozitata la loc sigur si exista conditiile ca importatorul sa poata dobandi dreptul de proprietate imediat dupa vanzare. O procedura care confera o siguranta sporita consta in comercializarea marfii pe baza recipisei depozitului.

c. Formarea preturilor

Initial se stabileste un pret de pornire al licitatiei, numit pret de strigare, de afisare sau de catalog ( in functie de maniera in care se desfasoara licitatia ), pret de care depinde concentrarea cumparatorilor si indirect, pretul de tranzactie.

Marimea pretului de tranzactie va depinde de nivelul convenit de vanzator cu societatea de licitatie, cu luarea in consideratie a tendintelor conjuncturale.

Ca maniere de stabilire a preturilor, se poate folosi intai un pret minim de pornire, urmat de licitarea unui pret in baza unor trepte sau pasi de licitatie, marfurile fiind adjudecate de cel care da mai mult, sau un pret maxim de livrare care se va reduce pana ce unul dintre cumparatori ( solicitatori ) isi va asuma o anumita oferta de pret; daca pretul convine vanzatorului, tranzactia se va incheia, iar cel care a facut prima oferta de pret devine proprietarul marfii.

Daca pretul oferit la licitatii nu satisface cerintele vanzatorului, atunci sunt posibile urmatoarele situatii: fie ca vanzatorul isi retrage marfa, fie ca se trece la formarea pretului dupa prima metoda.

Retragerea este legala, deoarece vanzatorul nu s-a obligat pentru un pret minim. Metoda de scadere a pretului poate fi deci interpretata si in sensul ca prin ea se cauta punctul de intalnire al cererii si ofertei, concretizat prin pret.

d. Luarea probei si dreptul examinarii marfii

Calitatea marfii la licitatie se poate stabili prin probe (mostre) din lotul destinat pentru vanzare, societatea de licitatie asumandu-si raspunderea ca mostrele reprezinta fidel calitatea tuturor pozitiilor produselor existente in depozit. In unele cazuri, luarea probei nu este posibila (blana, piei brute etc.), aceasta putand fi inlocuita cu modele (exemplare) din marfa respectiva. In cadrul unor licitatii, cumparatorii isi asigura dreptul luarii unei probe, fiind obligati sa achite contravaloarea acesteia. Oricare ar fi metoda stabilirii calitatii, cumparatorul are dreptul sa examineze intregul lot oferit spre vanzare. In cazul licitatiilor de vanzare, pe langa metoda determinarii calitatii prin mostre, se foloseste frecvent si metoda tel-quel.

Licitarea marfurilor sau activelor se face pentru fiecare lot individual, activ industrial sau pachet de actiuni.

In practica se cunosc doua forme de licitatii: cele cu strigare, la care procedura este publica (utilizate pentru toate categoriile de marfuri si active care se vand prin licitatie) si cele in plic inchis (utilizate, in principal, pentru licitatiile de privatizare).

In cazul licitatiei cu strigare exista doua modalitatii de formare a pretului, respectiv ,,metoda englezeasca" si ,,metoda olandeza".

Metoda englezeasca consta in inceperea licitatiei cu un pret minim de strigare, pret stabilit de vanzator impreuna cu organizatorul licitatiei si anuntat la inceperea sedintei pentru lotul sau activul licitat.

In cazul licitatiilor de marfuri, procesul formarii pretului efectiv de vanzare consta in supralicitarea din partea cumparatorilor, in trepte stabilite in prealabil (,,pasul de licitatie"), marfa fiind adjudecata in favoarea celui care este dispus sa plateasca mai mult.

La licitatiile de privatizare, organizatorii anunta pasul de licitatie (de regula, 2-5% din valoarea activului licitat), urmand sa creasca pretul din treapta in treapta cu un pas de licitare pana rezulta pretul de adjudecare (respectiv,pana ramane un singur cumparator).

Metoda olandeza consta in inceperea licitatiei cu un pret maxim, care va fi redus treptat pana cand unul din cumparatori va accepta pretul strigat.In acest moment, daca nimeni nu ofera un pret mai bun si pretul acceptat convine vanzatorului, cel care a facut oferta la pretul respectiv devine proprietarul marfii.

Daca la pretul cel mai mare obtinut exista mai multi cumparatori, marfa (sau activul) se va atribui dupa alte criterii: prin partajare, daca este posibila; in functie de momentul in care cumparatorii s-au inscris la licitatie (regula precedentei) .

In mod normal, vanzatorul stabileste un pret de rezerva pentru oferta sa, iar in cazul in care acest pret nu este atins, el isi retrage oferta. Pe baza pretului de rezerva se stabileste pretul minim la licitatie englezeasca,precum si pragul sub care ofertantul nu accepta oferta de cumparare, la licitatia olandeza.

e. Depunerea taxei de garantie

In licitatiile contemporane, cu deosebire in privatizare, se recomanda ca cel care a castigat marfa licitata sa depuna pe loc o taxa de garantie. In acest fel se pot evita unele aranjamente care conduc la vicierea licitatiei ca tehnica specifica afacerilor corecte, practici intalnite in privatizarea din Romania.

f. Achitarea contravalorii marfii cumparate

Aceasta operatiune constituie conditia luarii in posesie de catre cumparator, societatea de licitatie ingrijindu-se de incasarea contavalorii marfii vandute. Ordinea achitarii contravalorii este fixata de regulamentele societatilor de licitatie. Conditiile de plata sunt comunicate in timpul anuntarii auctiunii, deci cumparatorii pot lua cunostinta de ele in momentul in care studiaza catalogul cu marfurile destinate vanzarii.

Dupa o metodologie relativ asemanatoare, licitatia este folosita ca forma de privatizare. Problemele complexe apar in cadrul marii privatizari in privinta evaluarii corecte a intreprinderii care face obiectul acestui proces de privatizare.

g. Predarea marfii cumparate

La licitatiile de vanzare conditia de livrare utilizata este Ex-works, uzantele stabilind obligatia cumparatorului de a prelua marfurile intr-un termen prestabilit. Riscurile asupra marfurilor trec la cumparator din momentul in care s-a incheiat tranzactia. Daca societatea de licitatii a predat cumparatorului marfa in conditiile si termenul stabilit prin uzatnte sauprin acorduri separate, pentru ea a incetat orice obligatie materiala.

Predarea efectiva a marfurilor se face numai dupa ce cumparatorul a achitat pretul, dobandind astfel proprietatea asupra bunurilor. In unele cazuri, societatea de licitatii este solicitata sa mai pastreze in depozit marfurile inca un termen, sau sa le transporte la o destinatie definita, insa pe riscurile si cheltuielile cumparatorului.

Societatea de licitatie trebuie sa garanteze conditiile juridice ale transmiterii pozitiilor cumparate, precum si ordinea vanzarii si a incasarii contravalorii marfii.

Vanzatorul si societatea de licitatie nu raspund de calitatea marfii; cumparatorul este obligat sa preia marfa, deoarece a examinat-o, a avut posibilitatea sa ia o proba, aceasta regula regasindu-se, sub diferite formulari, in conditiile de vanzare ale oricarei auctiuni. Conditia de calitate, uneori, pentru marfurile omogene poate fi " tel-quel "( asa cum este); cumparatorul poate reclama, totusi, in cazul in care calitatea marfii difera esential de proba luata la auctiune.