Instrumentele pietei de capital - actiunile - valori mobiliare emise de stat

Literatura romaneasca de specialitate foloseste notiunea de instrumente financiare pentru valorile mobiliare, fie ele primare sau derivate (actiuni, obligatiuni, contracte futures, optiuni.)

Cadrul legislativ al pietei de capital din Romania, foloseste notiunea de instrumente financiare pentru desemnarea instrumentelor emise si tranzactionate pe piata de capital. Astfel conform Legii 297/2004 privind piata de capital, instrumentele financiare cuprind:

a.       valorile mobiliare primare;

b.      titlurile de participare la organismele de plasament colectiv;

c.       instrumente ale pietei monetare, inclusiv titluri de stat cu scadenta mai mica de un an si certificate de depozit;

d.      contracte futures financiare, inclusiv contracte similare cu decontare finala in fonduri;

e.       contracte forward pe rata dobanzii;

f.       swap-uri pe rata dobanzii, pe curs de schimb si pe actiuni;

g.      optiuni pe orice instrument financiar la primele 4 categorii, inclusiv contracte similare cu decontare finala in fonduri, aceasta categorie incluzand si optiuni pe curs de schimb si pe rata dobanzii;

h.      instrumente financiare derivate pe marfuri;

i.        orice alt instrument admis la tranzactionare pe o piata reglementata intr-un stat membru sau pentru care s-a facut o cerere de admitere la tranzactionare pe o astfel de piata

Valorile mobiliare sunt definite ca instrumente negociabile emise in forma materializata, sau evidentiate prin inscrieri in cont, care confera detinatorilor lor drepturi patrimoniale si nepatrimoniale asupra emitentului, conform legii si in conditiile specifice privind emisiunea acestora.

Pe piata de capital din Romania, in categoria valorilor mobiliare (conform legislatiei in vigoare inclusiv regulamentele CNVM) se includ:

actiuni emise de societati comerciale si alte valori mobiliare echivalente ale acestora, negociate pe piata de capital;

obligatiuni si alte titluri de creanta, inclusiv titlurile de stat cu scadenta mai mare de 12 luni, negociabile pe piata de capital;

orice alte titluri negociate in mod obisnuit, care dau dreptul de a achizitiona respectivele valori mobiliare prin subscriere sau schimb, dand loc la o decontare in bani, cu exceptia instrumentelor de plata.

Valorile mobiliare sunt asadar inscrisuri care certifica calitatea de coproprietari si/sau de creditori.

Valorile mobiliare primare

Valorile mobiliare primare sunt cele emise de utilizatorii de fonduri pentru mobilizarea capitalului propriu (actiunile - instrumente de proprietate) si cele folosite pentru atragerea capitalului de imprumut (obligatiunile emise de intreprinderi si titlurile emise de stat - instrumente de datorie). Caracteristica definitorie a acestor titluri este ca asigura mobilizarea capitalului pe termen lung de catre utilizatorii de fonduri si dau detinatorilor lor, drepturi asupra veniturilor banesti nete ale emitentului asa incat investitorul este astfel asociat direct la profitul si riscul afacerilor emitentului.

Ele se numesc primare pentru ca fac mai intai obiectul pietei primare de titluri prin emisiune primara, dupa care pot face obiectul pietelor secundare in procesul tranzactiilor bursiere sau extrabursiere. Spre deosebire de acestea, titlurile derivate nu au o piata primara, ci se nasc direct pe piata secundara pe baza celor dintai.

In raport de modul de fructificare a plasamentelor, valorile mobiliare pot fi:

cu venit variabil (actiunile), caz in care nivelul remunerarii este dat de rezultatul financiar al exercitiului si de politica promovata de emitent cu privire la repartizarea profitului;

cu venit cert (obligatiuni corporative, titluri de renta, titluri de stat, etc.) pentru care se asigura o fructificare prin dobanda. Certitudinea decurge din faptul ca emitentul se angajeaza irevocabil sa plateasca dobanzi, indiferent de rezultatul financiar al activitatii desfasurate. In functie de conditiile emisiunii, dobanda poate fi insa fixa sau variabila.

Actiunile - valori mobiliare cu venit variabil

Actiunile sunt titluri financiare emise de o companie sau o societate comerciala pentru constituirea, marirea sau restructurarea capitalului propriu. Notiunea este definita prin evidentierea a doua elemente : dreptul de actionar, care exprima drepturile detinatorului asupra societatii emitente si este reprezentat printr-un document numit 'certificat de actionar' si actiunea ca unitate a dreptului actionarului si care reprezinta o parte indivizibila, de valoare egala, din capitalul social al firmei emitente.

Actiunile incorporeaza drepturi sociale si patrimoniale (dreptul la vot, dreptul la dividende, etc) si desemneaza raportul juridic dintre detinatorul de actiuni si societatea emitenta.

Pentru emitent actiunile sunt instrumente de finantare prin formarea sau majorarea capitalului propriu.

Caracteristicile si tipologia actiunilor

Analiza actiunilor prin prisma caracteristicilor pe care le au, ne duce la concluzia ca:

actiunile sunt fractiuni egale ale capitalului social care au o anumita valoare nominala si sunt indivizibile. Caracterul indivizibil al actiunilor asigura evitarea fractionarii excesive a capitalului social si, implicit, cresterea numarului de actionari. Daca o actiune a devenit proprietatea mai multor persoane acestea sunt obligate sa-si desemneze un reprezentant care va exercita drepturile si obligatiile aferente actiunilor a societatii emitente;

actiunile sunt titluri negociabile, ele putand fi transmise altor persoane in virtutea legii cererii si a ofertei si cu respectarea prevederilor legislatiei in materie si a actelor constitutive;

actiunile sunt lipsite de literalitate ceea ce inseamna ca intinderea drepturilor conferite este incomplet determinata prin titlu, motiv pentru care luate in considerare actele constitutive;

actiunea confera detinatorului sau, persoana fizica sau juridica, urmatoarele drepturi: - dreptul de a primi titlul de valoare care-i confera detinatorului statutul de proprietar in societatea emitenta; - dreptul de a solicita emitentului onorarea angajamentelor asumate la emiterea actiunilor; - dreptul de a dispune dupa cum doreste de actiunile detinute; - dreptul la vot - adica dreptul de a alege si de a fi ales in consiliul de administratie al societatii; - dreptul la dividend dar si obligatia de a participa la pierderi; - dreptul de control asupra documentelor societatii; - dreptul de informare asupra activitatii societatii; - dreptul de preemtiune care da actionarilor existenti prima optiune de cumparare a emisiunilor suplimentare de actiuni proportional cu numarul de actiuni detinut. Scopul pentru care s-a constituit acest drept vizeaza pe de o parte protejarea pozitiei de control, iar pe de alta parte protejarea actionarilor impotriva diluarii valorii detinute din capitalul societatii.

Actiunile nominative pot fi emise in forma materiala, pe suport de hartie sau in forma dematerializata, prin inscrieri in cont si presupun precizarea numelui detinatorului. Inscrisurile trebuie sa indeplineasca anumite standarde referitoare la imprimare, inscriere, securitate, astfel incat sa se evite falsificarea lor. Actiunile dematerializate presupun existenta unui inscris electronic, adica inregistrari pe suport magnetic. Atestarea calitatii de actionar se face printr-un extras de cont. Actiunile dematerializate pot fi numai actiuni nominative.

Actiunile la purtator nu au precizat numele detinatorului si trebuie sa fie emise in forma fizica. Ele se pot transmite fara nici o formalitate, cel care le detine fiind recunoscut ca actionar.

In prezent, pe pietele de capital se emit intr-un procent mai mare actiuni nominative in forma dematerializata.

Actiunile ordinare sau comune reprezinta fractiuni egale ale capitalului social si confera drepturi egale detinatorilor lor si reprezinta dovada participarii la capitalul social. Atunci cand persoana cumpara actiuni ale unei societati, ea dobandeste drepturi si obligatii ca asociat, referitoare la:

raspunderea limitata - daca societatea va da faliment, raspunderea actionarilor va fi limitata la valoarea investitiei lor;

transferul actiunilor - actionarii au dreptul de a vinde, tranzactiona sau transfera actiunile detinute, altor persoane;

declararea dividendelor - cand societatea emitenta declara dividendul, actionarul are dreptul la acest dividend; el presupune incasarea de catre detinator a unor dividende variabile in functie de realizarile economice ale societatii emitente, dar numai dupa achitarea tuturor dividendelor acordate detinatorilor de actiuni preferentiale.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

rapoartele anuale - actionarul are dreptul sa primeasca o situatie anuala a societatii, care trebuie sa cuprinda bilantul exercitiului precedent, insotit de contul de profit si pierdere;

repartizarea activului si lichidarea - daca societatea trebuie sa fie dizolvata sau daca da faliment, actionarii au dreptul la repartizarea activului ramas, dupa acoperirea pasivului exigibil;

numarul de voturi dat de numarul de actiuni detinute. Dreptul de vot poate fi transmis unor terti, in conditiile prevazute de statutul societatii.

Actiunile preferentiale confera posesorului lor calitatea de coproprietar si asigura o rentabilitate minima pe baza unui dividend fix care, de regula se plateste inaintea dividendelor la actiunile ordinare. Detinatorii de actiuni preferentiale nu beneficiaza de dreptul la vot (in afara cazului in care prin actul constitutiv sau acte aditionale, s-a dispus altfel). Emiterea de actiuni preferentiale se face numai cu aprobarea actionarilor care detin actiuni comune (in Romania actiunile preferentiale trebuie sa aiba aceeasi valoare nominala ca si actiunile ordinare si sa nu depaseasca o patrime din capitalul social; ele pot fi oricand transformate in actiuni ordinare, prin hotararea Adunarii Generale a Actionarilor).

Aceste actiuni sunt considerate valori mobiliare cu venit fix si cunosc in practica internationala diverse tipuri intre care :

cu rata fixa si prestabilita a dividendului;

cu rata modificabila;

cu mai multe drepturi de vot conferite;

cu drepturi combinate;

cu clauza de rascumparare revocabila - pentru care emitentul isi rezerva dreptul de a le rascumpara de pe piata la un pret prestabilit;

cu clauza de convertibilitate in actiuni ordinare cu respectarea dreptului de preemtiune, la solicitarea detinatorului;

cu clauza de participare la profit (participative) care acorda detinatorului pe langa dividendul cuvenit si un procent din dividendul destinat actiunilor comune sau neparticipative - cand actionarii primesc doar dividendul fix stabilit la momentul emiterii;

cu clauza de cumul a dividendelor pe mai multi ani (pentru aceste actiuni dividendele neplatite din lipsa profitului se cumuleaza si se platesc in primul an in care societatea inregistreaza profit inaintea dividendelor actiunilor comune), sau necumulative - ale caror dividende neplatite din cauza rezultatelor necorespunzatoare nu se pot cumula in favoarea actionariatului.

In functie de rolul pe care il au in mobilizarea fondurilor proprii, de treapta atinsa in indeplinirea acestuia, in cadrul autofinantarii, actiunile unui emitent pot fi :

actiuni autorizate - reprezinta numarul de actiuni aprobate de stat pe care o societate pe actiuni il poate emite, numar specificat in statut. Numarul de actiuni autorizate este numai relativ limitat, intrucat atunci cand societatea dovedeste necesitatea economica a dezvoltarii sale, ea poate obtine autorizatia de a emite un numar suplimentar de actiuni.

actiuni neemise - reprezinta partea de actiuni autorizate care nu au fost emise inca si care constituie potentialul de autofinantare al societatii la un moment dat.

actiuni emise - constituie totalul actiunilor autorizate care au fost emise si comercializate sau care se afla in procesul distributiei primare emitent-investitor, acestea sunt puse in vanzare.

actiuni puse in vanzare - sunt actiuni emise si aflate in vanzare initiala contravaloarea acestora urmand a fi incasata si pentru care emitentul nu plateste inca dividende;

actiuni aflate pe piata sau in circulatie - reprezinta acea parte din actiunile emise si vandute care se afla in posesia actionarilor si pentru care societatea trebuie sa respecte toate drepturile investitorilor detinatori: vot, plata de dividende, etc.

actiuni tezaurizate - sunt actiuni proprii pe care societatea emitenta le cumpara de pe piata ca oricare alt investitor, pentru a le revinde cand pretul lor creste, sau pentru a-si proteja anumite interese pe piata capitalului (de exemplu fuziunea sau preluarea ostila). Pentru actiunile tezaurizate nu se platesc dividende si nu se voteaza (in Romania achizitionarea de actiuni in vederea tezaurizarii se face in conditiile respectarii urmatoarelor: dobandirea sa se faca in baza unei hotarari a adunarii generale extraordinare; valoarea actiunilor proprii dobandite de societate, inclusiv a celor aflate in portofoliul sau sa nu depaseasca 10% din capitalul social subscris; capitalul social subscris sa fie integral varsat si actiunile ce urmeaza sa fie dobandite de catre societate sa fie integral eliberate; plata actiunilor sa se faca numai din beneficiile distribuibile si din rezervele disponibile ale societatii, cu exceptia rezervelor legale).

Pentru emitenti, emisiunea de actiuni ordinare este modalitatea cea mai simpla de atragere de capital din exterior deoarece nu presupune o plata la scadenta (spre deosebire de orice imprumut). Prin emisiunea de actiuni se poate atrage capital nelimitat atat cat permite oferta de capital, dar exista dezavantajul dilutiei capitalului si a faptului ca societatea va plati dividende actionarilor sai pe toata durata existentei acesteia.

Privite ca investitie, actiunile ordinare aduc detinatorilor lor urmatoarele categorii de venituri: dividendul, castigul din capitalizare (daca societatea are un potential ridicat) sau castigul din speculatie (diferenta dintre pretul de vanzare si cel de cumparare). Unele investitii in actiuni pot fi considerate mai sigure sau conservatoare, in timp ce altele sunt foarte riscante sau speculative. Investitia in actiuni, comparativ cu alte instrumente, este una din cele mai riscante investitii. Investitorii pot fi atrasi si de faptul ca dreptul de proprietate poate fi usor transferat, in conditiile in care societatea este listata pe o piata secundara.

Avantajele finantarii prin actiuni comune pentru un emitent sunt legate de faptul ca ele nu il obliga sa plateasca sume fixe catre actionari sau sa le rascumpere. Deoarece actiunile comune asigura un tampon impotriva pierderilor creditorilor, vanzarea de actiuni creste creditul acordat firmei. Acest lucru la randul lui imbunatateste clasificarea (ratingul) obligatiunilor, scade costul indatorarii si asigura flexibilitatea operatiunilor viitoare de finantare pe termen lung. Emitentul va dispune, astfel, de o baza pentru a se indatora mai mult, daca este necesar, sau sa emita noi actiuni daca aceasta este sursa cea mai recomandata de a obtine fonduri.

Printre dezavantajele emisiunii de actiuni comune pentru o societate putem aminti extinderea drepturilor de vot, dar si cresterea costurilor de subscriere si distributie de noi actiuni comune.

Drepturi generate de emisiunea de actiuni si warante

Emisiunea de actiuni pe piata de capital de catre o societate deschisa, in functie de legislatia in vigoare pe respectiva piata, genereaza drepturi de atribuire si drepturi de subscriere numite si drepturi de preferinta.

In Romania, drepturile de preferinta au fost recunoscute drept valori mobiliare negociabile odata cu intrarea in vigoare a O.U.G. 28/2002 si apoi a legii 297/2004 devenind obiectul tranzactiilor pe piata reglementata prin Regulamentul nr. 16 al BVB care a intrat in vigoare in octombrie 2004, marcand astfel momentul inceperii tranzactionarii acestor drepturi pe o piata secundara.

Dreptul de preferinta intervine in cazul majorarii capitalului social prin emisiune de noi actiuni. Actiunile nou emise vor fi oferite spre subscriere in primul rand celorlalti actionari, direct proportional cu numarul actiunilor detinute si cu obligatia ca acestia sa-si exercite dreptul de preferinta in termenul hotarat de adunarea generala, daca in contract sau statut nu se prevede altfel, la un pret special diferit de pretul comun la care se ofera public actiunile noi. Dupa expirarea acestui termen, actiunile vor putea fi subscrise public. Din aceasta prevedere legala rezulta dreptul de preemtiune, care este specific numai actionarilor posesori de actiuni ordinare (comune). Altfel, acestia pot subscrie la noua emisiune, exercitandu-si dreptul de subscriere

Numarul de actiuni noi ce pot fi dobandite pe baza unui drept de preferinta se determina cu ajutorul ratei de subscriere care reprezinta numarul de actiuni noi care pot fi subscrise cu prioritate.

Unde:

Rs - rata de subscriere,

Nan - numar de actiuni noi,

Nav - numar de actiuni vechi.

Actiunile unei societati care ofera drepturi de subscriere sunt mai atractive pentru investitori deoarece ei sunt astfel mai bine protejati in ceea ce priveste pozitia in societate iar daca detinatorii actiunilor ordinare nu doresc sa cumpere actiuni din noua emisiune, ei pot obtine, totusi, un venit prin vanzarea drepturilor de subscriere dobandite catre investitorii care doresc sa achizitioneze actiuni din noua emisiune. Asadar, aceste drepturi de subscriere au valoare in sine de vreme ce indreptatesc posesorii lor sa cumpere actiuni la un pret mai mic decat pretul de piata.

In Romania primele emisiuni de drepturi de preferinta lansate pe piata de capital au avut loc in 2005.

Dreptul de atribuire consta in participarea tuturor posesorilor de actiuni ordinare la majorarea capitalului social prin incorporarea de rezerve. Acesta intervine direct in situatia distribuirii dividendului sub forma de actiuni, cand practic, majorarea de capital social genereaza o distribuire gratuita de actiuni. Ca si in cazul dreptului de subscriere, acesta poate fi vandut pe piata daca actionarul urmareste sa incaseze un flux de numerar imediat.

Atat dreptul de subscriere, cat si dreptul de atribuire sunt negociabile, comportandu-se pe piata ca orice valoare mobiliara.

Warantul este o valoare mobiliara care indreptateste detinatorul sa cumpere actiuni la societatea care l-a emis la un pret determinat, intr-o perioada de timp specificata. Daca valoarea de piata a actiunilor comune este mai mare decat pretul predeterminat prin warant, atunci investitorul poate obtine un profit imediat. Utilizand warantele pentru cumpararea actiunilor la un pret predeterminat si vanzand apoi actiunile la un pret de piata mai mare, investitorul va obtine un castig egal cu diferenta dintre cele doua preturi.

Warantele sunt valori mobiliare emise pe un termen mai lung decat dreptul de subscriere. De obicei apar pe piata ca parte a unui titlu (de exemplu, a unei actiuni ordinare sau a unei obligatiuni), care poate fi emis in una sau mai multe serii creandu-se astfel practic o valoare mobiliara hibrid.

Warantele nu au numai valoare de conversiune, ci si valoare ca vehicule tranzactionabile, pretul lor creste proportional cu cresterea valorii mobiliare pe care o insoteste si este apropiata pretului de conversie. Rezulta ca sunt titluri de valoare sau titluri financiare.

Datorita perioadei de timp in care warantele se afla in circulatie, o societate poate avea in acelasi timp, in circulatie, mai multe tipuri de warante.

Valoarea de piata a unui warant este compusa din doua elemente: valoarea intrinseca si prima.

Valoarea intrinseca este diferenta dintre pretul de piata al actiunii si pretul fix la care s-a emis warantul ce insoteste actiunea respectiva.

Prima constituie diferenta dintre valoarea de piata a warantului, daca acesta este el insusi tranzactionat pe piata secundara si valoarea intrinseca.

Principalii factori pe care un investitor trebuie sa-i ia in considerare atunci cand stabileste ce prima ar trebui sa plateasca pentru achizitionarea unui warant la o societate sunt : valoarea actiunii pe care o insoteste warantul, potentialul ei de apreciere (crestere), timpul ramas pana la expirarea warantului, toleranta investitorului la risc.

In general, cu cat potentialul actiunii pe care o insoteste warantul este mai mare, cu atat prima aferenta warantului este mai mare. Din punctul de vedere al investitorului, merita sa platesti o prima mare pentru a cumpara o valoare mobiliara al carei curs este de asteptat sa creasca in viitor.

Durata de viata a unui warant este fixata la momentul emisiunii. Cele mai multe warante au perioada de viata cuprinsa intre 5-10 ani, incepand cu data la care au fost emise, desi unele warante au durata de viata nelimitata. Cu cat este mai mult timp pana la expirarea warantului, cu atat este mai mare valoarea primei pe care investitorul este doritor sa o plateasca pentru a cumpara un warant.

Investitorii care au un grad de toleranta la risc vor fi mai atrasi de warante si, in consecinta, vor fi dispusi sa plateasca o prima mare pentru achizitionarea warantelor.

In concluzie, drepturile (de subscriere, de atribuire) si warantele pot fi considerate valori mobiliare emise de societatile pe actiuni, in virtutea carora posesorul are dreptul sa achizitioneze titluri primare (actiuni, obligatiuni) in conditii determinate referitoare la pret sau isi exercita dreptul de tranzactionare pe piata secundara, beneficiind de un flux de numerar imediat, deci sunt titluri financiare

Obligatiunile - valori mobiliare cu venit cert

Obligatiunile sunt instrumente de credit pe termen lung emise de societati comerciale sau organe ale administratiei publice centrale si locale in scopul finantarii unor obiective de investitii sau pentru finantarea deficitelor bugetare, sunt titluri reprezentative ale unei creante a detinatorului lor asupra emitentului acestora dand dreptul la incasarea unei dobanzi si la rascumpararea efectuata la scadenta. Pentru emitent (stat sau intreprindere), obligatiunea este un instrument de finantare a activitatii sale ca si actiunea insa spre deosebire de aceasta care reprezinta un drept patrimonial, ea incumba un drept de creanta.

Investitori pe piata obligatiunilor sunt persoanele fizice si juridice din tara si strainatate, care detin capitaluri banesti temporar libere. Plasamentul in obligatiuni se bazeaza pe un proces de economisire preexistent.

Tipologia obligatiunilor

Tipurile de obligatiuni existente in prezent pe pietele de capital prezinta o diversificare a acestor instrumente pentru a fi cat mai bine adaptate preferintelor investitorilor. Desi initial considerate instrumente cu venit fix, in prezent majoritatea tipurilor de obligatiuni existente pe piata reprezinta inovatii financiare, derivate ale obligatiunii clasice care ofera pe langa rata de dobanda si diverse alte drepturi atasate acesteia si care le fac mult mai atractive pentru investitori.

Prezentam in figura de mai jos tipurile de obligatiuni dupa diverse criterii cu mentiunea ca aceste clasificari sunt relative si nu prezinta o delimitare stricta, o obligatiune putand fi categorisita dupa mai multe criterii.

Figura nr. 2: Tipologia obligatiunilor

In cazul obligatiunilor la purtator drepturile conferite revin posesorului. Acestea sunt intotdeauna titluri materializate, fiind confectionate si imprimate dupa norme stricte, avand cupoane detasabile, iar cele nominative au specificat numele posesorului, putand fi emise fara restrictie atat in forma materializata cat si dematerializata (sub forma de inscris in cont).

Obligatiunile cu dobanda sunt emise si vandute pe piata primara la valoarea nominala, valoare care, de regula, se ramburseaza la scadenta si genereaza venituri din dobanzi care se platesc in conformitate cu conditiile emisiunii in timp ce obligatiunile cu cupon zero, denumite si obligatiuni cu discount (sau cu reducere), ce sunt emise la un pret de emisiune mai mic decat valoarea nominala care este platita la scadenta. Castigul investitorului este reprezentat de diferenta dintre pretul de cumparare platit de detinator si pretul de rascumparare la scadenta. Acest tip de obligatiune este agreat de acei emitenti care vor sa amane plata catre investitori pana la scadenta, si din acest motiv ei trebuie sa prezinte un rating ridicat de credit astfel incat investitorii sa aiba certitudinea ca respectivul emitent va exista pana la scadenta pentru a-si achita datoriile.

In categoria obligatiunilor pe termen scurt intra titlurile financiare de pe piata monetara, cele pe termen mediu reprezinta in general emisiunile de obligatiuni corporative, deoarece riscul investitiei pe termen lung intr-o companie este foarte mare, oricat de solida poate fi ea in prezent.

Titlurile emise de stat si cele emise de municipalitati sunt cele care sunt emise in general pe termen lung. Aceasta se datoreaza in principal faptului ca intr-o administratie centrala poti avea incredere ca investitor ca nu va disparea dupa o perioada de timp mai mare, astfel ca singurele probleme raman conditiile de dobanda si corelatia cu rata inflatiei.

Obligatiunile perpetue sunt destul de rare, termenul de perpetue nefiind tocmai real, deoarece multe din aceste emisiuni sunt retrase de pe piata, este adevarat dupa o perioada lunga de timp (50- 60 ani), in primul rand datorita valorii diminuate in timp de inflatie.

Obligatiuni nationale sunt emise pe piata nationala de capital atat de corporatii cat si de stat si municipalitati, reprezentand prima optiune pentru emitent mai ales datorita costurilor mai reduse, atat de emisiune cat si ca nivel al dobanzii.

Celelalte doua categorii (straine si euroobligatiuni) sunt emise pe piete straine de capital fata de cea a emitentului. Diferenta dintre ele este ca cele straine sunt emise de in moneda proprie a emitentului in timp ce euroobligatiunile sunt emise intr-o eurovaluta. Dezavantajul emisiunilor de obligatiuni straine o reprezinta faptul ca exista riscul ca acestea sa nu fie subscrise datorita monedei in care sunt realizate, dezavantaj ce dispare in cazul euroobligatiunilor, pentru acestea alegandu-se de obicei o valuta liber convertibila si stabila.

Obligatiuni garantate de un bun material (colateral) -pot fi garantate cu un imobil aflat in proprietatea emitentului (obligatiuni imobiliare) sau de capitalul tehnic al emitentului

Obligatiunile imobiliare  pot fi inchise (implica angajamentul ferm al emitentului de a utiliza bunurile imobiliare colaterale exclusiv pentru acoperirea debitului pe care il garanteaza) sau deschise (cand lasa emitentului libertatea de a garanta mai multe emisiuni prin acelasi colateral). Din punct de vedere al investitorului obligatiunile imobiliare inchise ofera mai multa siguranta deoarece in caz de neplata mai multe debite garantate de acelasi imobil vor trebui stinse prin valorificarea acestuia aparand riscul obtinerii unei sume mai mici fata de momentul evaluarii initiale a respectivului imobil.

Aparute mai recent, obligatiunile garantate financiar presupun incheierea unei polite de asigurare de catre emitent cu o societate de asigurari cu privire la plata principalului si a dobanzii in situatia in care emitentul se afla definitiv sau temporar in incapacitate de plata Avantajul acestui tip de obligatiuni priveste faptul ca investitorul se supune astfel unui risc de neplata mult diminuat. Pe de alta parte acest avantaj depinde si de bonitatea companiei de asigurari care garanteaza imprumutul, iar cheltuielile cu primele de asigurare, care pot fi semnificative daca emitentul prezinta o situatie economica instabila, se vor regasi in pretul emisiunii.

Obligatiunile negarantate sunt emise pe baza onoarei si increderii de care se bucura emitentul pe piata respectiva. In situatia unei astfel de emisiuni, incapacitatea de a face plata la scadentele stabilite in prospectul de emisiune atrage dupa sine confiscarea si valorificarea patrimoniului emitentului de catre administratorul emisiunii pentru indestularea detinatorilor de astfel de obligatiuni.

Datorita modificarilor conditiilor de stabilitate macroeconomica care au afectat pietele financiare in ultimele decenii (introducerea cursurilor flotante, variatiile ratelor de dobanda si a ratei inflatiei, e.t.c) atragerea investitorilor pe piata obligatiunilor a necesitat crearea unor produse care sa protejeze mai bine interesele acestora. Astfel putem vorbi de :

- obligatiuni amortizate in serie care presupun esalonarea rambursarii principalului prin retragerea in serie de pe piata (de oblicei prin metoda tragerii la sorti a seriilor);

obligatiuni de venit care au specific faptul ca platesc dobanzi numai daca profitul net obtinut permite acest lucru. Acest tip de obligatiuni sunt asimilate cu instrumente aducatoare de dividende astfel ca suma dobanzilor de plata nu sunt deductibile in vederea impozitarii. Aceste instrumente emise de firme care se restructureaza sau se afla intr-un impas financiar.

- obligatiuni retractabile (retractable bonds) sunt tipuri de obligatiuni care ofera posibilitatea de a revinde titlul emitentului la valoarea nominala inainte de maturitate. Optiunea de retractare trebuie exercitata intr-o perioada numita perioada electorala care poate dura de la 6 luni pana la un an. Daca detinatorul obligatiunii nu face o optiune in aceasta perioada se considera ca s-a optat pentru o datorie pe termen lung. Datorita faptului ca detinatorul unei astfel de obligatiuni are dreptul sa exercite aceasta optiune rata dobanzii pentru un astfel de titlu va fi mai mica decat pentru o obligatiune neretractabila.

- obligatiuni extensibile (extendible bonds) are drept caracteristica faptul ca detinatorul unui astfel de titlu (emis pe termen scurt) are optiunea de a il schimba cu unul pe termen lung la o rata a dobanzii specificate in prospectul initial(de obicei egala sau mai mare decat cea pentru titlul pe termen scurt). Transformarea unei datorii pe termen scurt in una pe termen lung se poate face pana la o data specificata in prospectul de emisiune. Avantajul acestui tip de obligatiune este ca investitorul poate fructifica conditiile avantajoase oferite de emitent comparativ cu cele de pe piata in momentul exercitarii respectivei optiuni.

- obligatiunile convertibile (convertible bonds) dau dreptul detinatorului sa converteasca obligatiunile detinute in actiuni comune ale aceluiasi emitent. Conversia se poate face pana la o data stabilita anterior si la un pret prestabilit. Avantajul acestor instrumente este ca dau dreptul investitorului sa fructifice oportunitatea achizitionarii unor actiuni cu o valoare mare de piata si/sau sa beneficieze de dividende mari acordate de emitent in schimbul unei rate a cuponului mai reduse (de obicei aceste obligatiuni ofera un cupon mai mic decat cele neconvertibile).

- obligatiunile emise cu warant (bonuri de subscriere) ofera posibilitatea de a achizitiona actiuni emise de acelasi emitent la un pret prestabilit. Datorita acestei posibilitati, obligatiunile cu warrant au un cupon mai mic decat cele ale obligatiunilor clasice. Avantajul lor este faptul ca permit fructificarea situatiei in care pretul de piata al actiunilor emitentului respectiv este mai mare decat pretul de achizitie stabilit in prospectul de emisiune al acestor obligatiuni. Odata emis wrrant-ul devine un titlu negociabil care se poate tranzactiona pe o piata secundara independent de activul de baza.

- obligatiunile cu optiune put (putable bonds) permit exercitarea unei optiuni de vanzare a obligatiunilor emitentului acestora. De obicei aceasta optiune se exercita cand situatia economica a emitentului devine incerta sau imaginea lui pe piata este afectata negativ si investitorii vor sa renunta la plasamentul reprezentat de titlurile emise de firma respectiva.

- obligatiunile indexate, numite si cu putere de cumparare sau cu rentabilitate reala presupun indexarea dobanzii, pretului de rambursare sau a ambelor elemente. Scopul indexarii este de a asigura investitorului posibilitatea recuperarii reale a capitalului investit si, implicit, realizarea unor venituri comparabile cu alte tipuri de plasament. Acest tip de obligatiune a aparut la inceputul anilor 90 si este utilizata pe piete cu rate mari ale inflatiei.

- obligatiuni speciale cu cupon care poate fi reinvestit permit investitorului sa opteze pentru incasarea cuponului in numerar sau pentru atribuirea unui numar de obligatiuni identice cu cele initiale, permitandu-i astfel sa fructifice mai bine plasamentul initial in functie de conditiile concrete de pe piata.

Analizand tipologia obligatiunilor existente in prezent pe piata se poate concluziona ca ele reprezinta un plasament cu un risc scazut comparativ cu alte instrumente financiare si au devenit foarte atractive prin alternativele pe care le ofera investitorilor vis-a-vis de fructificarea conditiilor concrete oferite de piata de capital la un moment dat.

Valori mobiliare emise de stat

Considerate valori mobiliare cu venit fix ce fac parte din categoria obligatiunilor, valorile mobiliare emise de stat reprezinta o alternativa la piata creditului pentru institutiile statului care au nevoie de fonduri fie pentru investitii fie pentru acoperirea deficitului bugetar.

Valorile mobiliare emise de stat pot fi :

titluri de stat cu discount, nepurtatoare de dobanda, vandute la un pret initial mai mic decat valoarea nominala. Diferenta dintre valoarea nominala si pretul initial, respectiv discountul, reprezinta castigul cumparatorului.

titluri de stat purtatoare de dobanda, care se vand la valoarea nominala (sau cu discount si prima) si pentru care emitentul plateste periodic dobanzi in conformitate cu conditiile incluse in prospectul de emisiune al seriei respective.

In Romania, titlurile de stat sunt asimilate (conform hotararii C.N.V.M.) valorilor mobiliare si pot fi intermediate pe o piata primara, precum si pe o piata secundara. Titlurile de stat sunt inscrisuri, emise de Ministerul Finantelor, care exprima o creanta financiara asupra emitentului, garantata in mod expres si neconditionat de statul roman. Titlurile sunt emise in forma dematerializata si evidentiate prin inscrieri in cont. Caracteristicile titlului de stat sunt evidentiate in prospectul de emisiune al seriei de titluri careia ii apartine. Prospectul de emisiune stabileste termenii si conditiile specifice unei serii de titluri. Seria include titluri de stat emise in conformitate cu prevederile unui prospect, avand termeni si conditii identice cu exceptia datelor de rascumparare a valorii nominale, datelor de plata a dobanzii, datei de rascumparare in avans.

Principalele tipuri de valori mobiliare care pot fi emise de stat la nivelul organelor centrale sunt:

biletele de tezaur - sunt inscrisuri cu scadenta de pana la un an, emise de catre trezoreria statului cu rolul de a acoperi imprumuturi pe termen scurt efectuate de guvern. Biletele de tezaur se emit sub nivelul valorii nominale (cu rabat), nu sunt purtatoare de dobanzi si pot fi cumparate numai de catre institutiile financiare care participa la licitatiile organizate de trezoreria statului si care investesc pe termen scurt disponibilitatile provenite din conturile curente ale depunatorilor si cele provenite din cumpararea de certificate de depozit. La vanzarea biletelor de trezorerie se foloseste procedeul licitatiei olandeze prin care vanzatorul reduce treptat pretul de vanzare pana la inchiderea tranzactiei.

bonurile de tezaur sunt titluri financiare emise pentru obtinerea de  imprumuturi direct prin trezorerie pe perioade de la 1 an la 10 ani.

obligatiunile de stat sunt inscrisuri pe termen lung de pana la 30 de ani emise tot de trezorerie si sunt purtatoare de dobanzi. Accesul la cumpararea obligatiunilor de stat si a bonurilor de tezaur este deschis tuturor categoriilor de investitori: institutii financiare si persoane fizice. Bonurile de tezaur se deosebesc de obligatiunile de stat prin faptul ca imprumutul obtinut prin intermediul primelor este destinat acoperirii cheltuielilor fara specificarea exacta a destinatiei acestora iar cel contractat printr-o emisiune de obligatiuni de stat are o destinatie precisa.

certificate de depozit cu dobanda ale statului (cunoscute sub numele de certificate de trezorerie) sunt instrumente de credit specifice pietei romanesti emise pentru prima data in ianuarie 1998. Aceste instrumente se adreseaza numai persoanelor fizice rezidente in Romania si sunt emise pentru o perioada de cel putin trei luni. Este de remarcat faptul ca aceste instrumente au oferit detinatorului o rata a dobanzii mai mare decat cea oferita de banca, element ne mai intalnit in practica internationala unde rata dobanzii este mai mica deoarece aceste instrumente fac parte din categoria celor cu risc investitional zero fiind garantate de stat.

Obligatiuni municipale emise de autoritatile locale sunt obligatiuni prin care acestea se imprumuta de pe piata de capital pentru a realiza investitii sau a sustine anumite cheltuieli in scopul dezvoltarii economice si urbane (destinatia fiind clar stabilita in prospectul de emisiune). Creditele obtinute prin emisiune de obligatiuni sunt o componenta a datoriei publice locale.

Dupa modul de rambursare, se disting urmatoarele tipuri de obligatiuni municipale:

obligatiuni rascumparabile din veniturile generale care se pun in circulatie in situatia de deficit al bugetului local iar costul imprumutului si rambursarea vor afecta veniturile viitoare. Emisiunea unor astfel de obligatiuni se face numai cu acordul comunitatii respective, aceasta asumandu-si raspunderea colectiva a platii, si, implicit, acordul cu o eventuala crestere a impozitelor locale.

obligatiuni municipale a caror sursa de plata sunt impozitele speciale - la emisiunea lor se specifica faptul ca un anumit venit al bugetului local va fi afectat in mod distinct pentru rambursarea imprumutului.

obligatiuni municipale rambursabile din veniturile preluate de la intreprinderi cu caracter public ce au sediul pe raza unitatii administrativ-teritoriale respective. Administratia publica locala furnizeaza comunitatii servicii, cum ar fi: aprovizionarea cu apa, energie electrica, canalizare, salubritate, transport, etc. iar dezvoltarea acestor servicii se poate realiza prin intermediul unui imprumut obligatar, a carui rambursare si plata a dobanzii vor fi efectuate pe seama profiturilor viitoare obtinute prin folosirea eficienta a sumelor imprumutate;

obligatiuni municipale rambursabile din veniturile din chirii. Unitatile administrativ-teritoriale isi pot dezvolta spatiul locativ prin contractarea de imprumuturi obligatare a caror rambursare se face din chiriile incasate de la persoanele fizice sau chiar de la cele juridice care pot folosi spatiile respective ca sedii.

Emisiunea de valori mobiliare este considerata a fi un mijloc de finantare a cheltuielilor publice. In tarile cu economie de piata, plasamentul in valori mobiliare emise de stat este considerat fara risc, deoarece rascumpararea lor de catre emitent este sigura. Unele titluri emise de stat sunt investitii pe termen lung si se tranzactioneaza pe piata capitalurilor, iar altele, emise pe termen sub un an, se regasesc pe piata monetara.

Investitia in astfel de titluri fiind considerata cu risc minim, achizitiilor face parte din strategia investitionala atat a investitorului individual cat si pentru investitorii institutionali facand frecvent parte din portofolii de titluri financiare.