NEOCLASICISMUL

Teoriile neoclasice au aparut catre 1870, aproape simultan la trei autori diferiti: Carl Menger, Wiliam Stanley Jevons, Leon Walras.

Cei trei au avut unii asupra altora influente reciproce in sensul ca recunoscand existenta mai multor scoli marginaliste si a unei scoli a echilibrului, in general se poate descoperi intre aceste scoli o anumita comunitate de idei.

Precursorii ganditorilor neoclasici au fost: CONDILLAC, HERMAN GOSSEN, ARSENE DEPUIT, VON THUENEN, AUGUSTIN COURNOT.

W.S. JEVONS (1835-1882), economist englez, a construit un sistem de gandire opus celui clasic. A criticat in opera lui D. Ricardo teoria "valorii cost de productie" si in special aspectul "valoare munca" al acestei teorii. El a utilizat pentru aceasta exemplul pescuitorului de perle. Daca acesta, in loc sa aduca perle in urma unei plonjari, muta doar pietrele, munca sa nu confera acestora valoare, dimpotriva, munca sa isi pierde propria valoare. Deci valoarea nu provine din munca nici din costul de productie. Ea provine din utilitatea marfurilor. Oare cum se pot combina utilitatea                     si raritatea pentru a putea determina valoarea? Pentru a putea raspunde la aceasta intrebare, Jevons a inventat notiune de grad final al utilitatii.

Analizand notiunile de placere si confort a constat ca "orice nevoie isi micsoreaza intensitatea pe masura ce este satisfacuta".  Utilitatea totala a unui stoc de marfuri perfect omogene este data de utilitatea fiecarei unitati a stocului. Daca numarul de unitati creste nevoile la care ultimele unitati raspund sunt din ce in ce mai putin intense - utilitatea ultimei unitati a stocului este cea mai scazuta.

Jevons a apreciat ca notiunile psihologice de placere si efort puteau fi masurate cantitativ. In privinta banilor autorul a militat pentru abandonarea aurului ca mijloc de plata si inlocuirea lui cu un instrument mai stabil.

CARL MENGER (1840-1921). Pentru Carl Menger toate fenomenele economice erau in esenta fenomene umane si trebuia cautat principiul explicarii lor in psihologie. Principiul psihologic, permanent in realizarea fenomenelor economice, permite formularea adevaratelor legi stiintifice. Adversarii lui Menger i-au reprosat ca a pus in scena un om actionand intotdeauna rational si ca nu a tinut cont de mobilurile colectivitatii, alaturi de cele ale individului.

Carl Menger a avut contributii importante in domeniul teoriei bunurilor si a teoriei valorilor.

TEORIA BUNURILOR

Pentru Menger nu exista "bunuri" din punct de vedere economic, ci numai in raport cu nevoile umane. Trebuie sa distingem bunuri oarecare si bunuri economice.

Nu exista bunuri fara ca nevoia sa existe. Nu exista bunuri fara capacitatea tehnica de a satisface o nevoie (alimentele alterate nu mai sunt bunuri). Obiectele inaccesibile (aurul nedescoperit) nu sunt inca bunuri.

Exista doua feluri de bunuri:

1. Bunuri de rangul I, sau bunuri directe: capabile sa satisfaca imediat o nevoie (paine, imbracaminte).
2. Bunuri de rang superior, sau bunuri indirecte: nu pot servi decat la producerea bunurilor de primul rang. (materii prime, unelte).

Nu orice bun este automat "bun economic", el devine ca atare numai daca este rar.

TEORIA VALORII

Valoarea unui bun este importanta pe care acesta o prezinta pentru om. Ea nu exista decat in raporturile dintre om si lucruri. Daca dispare nevoia la care obiectul poate raspunde, dispare si valoarea acestuia.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Din studiile lui Menger a rezultat faptul ca pentru diferiti indivizi bunurile au valori de intrebuintare diferite.

Aportul fundamental al lui Menger se concretizeaza in conversiunea teoriei clasice a valorii si in afirmatia ca aceasta depinde de utilitatea marginala, apoi in ideea ca fenomenele economice pot fi explicate prin latura psihologica.

MARIE ESPRIT LEON WALRAS (1834-1910) - contributiile sale cele mai importante la dezvoltarea gandirii economice au fost:

• teoria schimbului;
• teoria echilibrului economic general.

In domeniul schimbului analiza sa a fost pur obiectiva. El nu a separat studiul valorii de studiul pretului. "Piata", scria el, este locul unde se schimba marfurile. Fenomenul valorii de schimb nu se produce decat pe piata si pe piata trebuie studiata valoarea de schimb.

Studiul formarii preturilor a constituit doar punctul de plecare in elaborarea de catre Walras a teoriei echilibrului economic general. In conceptia lui, viata economica reprezinta un mecanism in care elementele sunt interdependente (de exemplu, preturile obtinute pe o piata reprezinta puterere de cumparare pe alte piete).

Walras a apreciat ca, in anumite conditii, un anumit echilibru trebuie sa se stabileasca intre toate variabilele economice, adica preturile produselor, factorii de productie si cantitatile de produse.

Pentru Walras ideea echilibrului era nu doar instrument de analiza, permitand explicarea intr-o maniera simpla a modului cum economia se putea echilibra si consecintele unei asemenea stari.

In conceptia lui, echilibrul se realiza in cazul concurentei perfecte, intr-o economie presupusa statica si perfect concurentiala unde rata profitului va fi egala cu zero.

ALFRED MARSHALL (1842-1924) - spre deosebire de Walras, acesta a cautat sa se apropie de realitatea timpului sau, iar studiile sale au fost cele mai concrete. Studiul lui A. Marshall s-a implicat in doua mari probleme:

1. a formarii preturilor;
2. a distribuirii veniturilor.

Pentru el utilitatea si costul de productie jucau acelasi rol in determinarea valorii. Dupa parerea lui, preturile se formeaza in functie de perioada de timp considerata:

• pe termen scurt - in cursul caruia capacitatea productiva nu se schimba;
• pe termen lung - in cursul caruia se pot utiliza noi factori de productie;
• pe termen foarte lung - incat se pot produce schimbari ale tehnicii sau modificari importante ale fortei de munca si ale capitalului.

A aratat ca preturile sunt variabile in functie de situatia pietelor si de relatii stabilite intre mai multe piete.

Urmarind traditia scolii franceze, Marshall a distins 4 venituri:

1. renta pentru pamant;
2. salariul pentru munca;
3. dobanda pentru capital;
4. profitul pentru spiritul de initiativa.

JOHN BATES CLARK (1947-1938). Distinge 2 metode de cercetare a fenomenelor economice - metoda statica si cea dinamica.

• Prin metoda statica incearca sa explice societatea in stare de echilibru economic.
• Metoda dinamica are sarcina de a analiza factorii perturbatori care impiedica realizarea echilibrului economic si el considera ca exista 5 factori care impiedica acest echilibru:
1. cresterea populatiei;
2. sporirea capitalului;
3. modificarile in tehnicile de productie;
4. modificarile din procesele de organizare, pentru ca acestea sa devina mai eficiente;
5. multiplicarea si rafinarea nevoilor umane.

EUGEN BOHM RITTER von BAWERK (1851-1914) - a avut o contributie importanta la teoria capitalului si a dobanzii. A incercat sa schiteze un concept general al repartitiei si al veniturilor.

A afirmat ca dobanda apare ca rezultat al influentei factorului timp asupra valorii bunurilor. Bunurile prezente sunt mai valoroase, dupa el, decat bunurile viitoare. Daca de exemplu, posesorul unui capital de 100 dolari da aceasta suma cu imprumut, el are dreptul ca, dupa o perioada, sa primeasca 110 dolari, datorita deprecierii in timp a valorii prezente. Numai astfel cele doua sume vor fi egale.

Profitul este explicat astfel: intreprinzatorul angajandu-l pe muncitor ii plateste un bun prezent, forta sa de munca prin salariu. Munca este un bun viitor si va creea bunuri de valoare mai mica decat salariul. De aceea, pentru a respecta echivalenta schimbului, muncitorul va trebui sa creeze o valoare suplimentara. Deci salariul (bun prezent) de 1.000 dolari va fi egal cu o valoare de 1.100 dolari, produsul muncii (bun viitor). In felul acesta muncitorul nu este exploatat (cum rezulta din teoria marxista a valorii munca) si numai astfel se asigura echivalenta schimbului intre un bun prezent si unul viitor.

Dupa BOHM-BAWERK utilitatea marginala sau finala depindea de 2 factori:

1. intensitatea nevoii individului fata de un lucru sau altul;
2. raritatea bunului respectiv.

Sustine ca utilitatea marginala scade pe masura sporirii rezervelor si ca valoarea unui lucru este determinata de cea mai mica utilitate pe care o poarta ultima unitate sau cea mai putin importanta nevoie.

FRIEDRICH FREIHERR von WIESER (1851-1926). Contributia lui la dezvoltarea gandirii economice se materializeaza in 4 directii:

1. Cu privire la valoarea de intrebuintare. Intr-un stoc de marfuri omogene, aprecia autorul, se poate observa ca in timp ce utilitatea fiecarei unitati scade pe masura cresterii stocului, utilitatea totala continua sa creasca, cu toate ca nu proportional cu cresterea stocului. Dimpotriva, valoarea stocului, intrucat depinde de utilitatea marginala, creste la inceput desi mai incet, poate apoi sa se diminueze sau chiar sa devina egala cu zero. Este ceea ce se numeste paradoxul valorii.
2. Cu privire la valoarea de schimb, apreciat von Wieser ca exista o divergenta intre miscarea valorii de intrebuintare si a valorii de schimb. De exemplu, valoarea de schimb poate sa fie considerabila, in timp ce valoarea de intrebuintare nula (cum e cazul vanzatorilor unor marfuri) sau cumparatorul poate sa aprecieze valoarea de intrebuintare fara sa poata actiona asupra valorii de schimb.

3. Cu privire la distribuirea veniturilor, Wieser sustinea ideea metodei combinarii factorilor de productie astfel fiecare factor poate intra in aceeasi intreprindere in mai multe combinatii posibile, iar prin determinarea contributiei lui se poate stabili cat mai exact venitul corespunzator - se stabilesc veniturile fortei de munaca, a capitalului si a pamantului, deoarece toti si fiecare in parte produc valoare (conform conceptiei lui Wieser).

4. Cu privire la costul de productie. In viziunea lui Wieser, costul de productie reprezinta fie sacrificarea unui timp de odihna, fie a unei bogatii pe care producatorul le-ar fi putut folosi mai avantajos.

VILFREDO FREDERICO PARETO (1848-1923) - a sustinut ideea conform careia utilitatea nu trebuie considerata o marime masurabila si fiecare consumator alege in mod rational cantitatile bunurilor dorite.