Metoda economiei: procedee, tehnici si instrumente de analiza economica

Metoda economiei: procedee, tehnici si instrumente de analiza economica

Orice stiinta, ca sistem ordonat de cunoastere a realitatii inconjuratoare, se bazeaza pe un ansamblu de reguli, procedee si tehnici de cercetare reunite sub denumirea de metoda. Rolul ei este covarsitor pentru progresul stiintei si al cunoasterii in general. De aceea, preocuparile in domeniul metodei sunt tot atat de vechi ca si cele in domeniul stiintei in general.

In plan general filozofic primele reguli si procedee privind metoda de cercetare au fost elaborate de Aristotel, dezvoltate mult mai tarziu de Francisc Bacon si René Descartes. Aristotel este intemeietorul logicii formale si autorul celebrului "Organon" (instrument de cunoastere) care a stat la baza cunoasterii lumii inconjuratoare de catre invatati si cercetatori aproape doua mii de ani. Francisc Bacon, savant englez si initiatorul empirismului, prin lucrarea "Novum Organum" - 1620 (noul instrument de cunoastere) a pus bazele metodei inductive moderne, care a favorizat dezvoltarea stiintelor prin aplicarea larga a observatiei si experimentului. La randul sau, René Descartes, matematician si filozof francez, este initiatorul rationalismului si a conceptului modern de metoda in stiinta. In celebra sa lucrare "Discurs asupra metodei" - 1637, el isi fundamenteaza metoda de cercetare printr-o serie de reguli ce folosesc indeosebi procedeul deductiei, dar care are ca model de analiza nu silogismul (ca in cazul logicii formale aristotiene) ci matematica.

Ca oricare alta stiinta, economia dispune de o metoda proprie de cercetare, interpretare si cunoastere a realitatii economice. Fiind o stiinta relativ tanara, economia a beneficiat de progresele realizate in domeniul metodei moderne de cercetare si a imprumutat unele instrumente si tehnici de la stiinte anterior constituite. Aceasta a facut insa necesara adaptarea metodologiei generale de cercetare sau a procedeelor preluate de la alte stiinte in rigorile metodei specifice economiei, capabile sa dezvaluie regulile sau principiile comportamentului uman din postura abordarii economice.

In privinta preocuparilor economistilor in domeniul metodei de cercetare, acestea pot fi urmarite sistematic incepand cu procesul constituirii economiei politice sa disciplina distincta si apoi a dezvoltarii sistemului stiintelor economice in ansamblu. Principalele momente si faze ale dezvoltarii stiintei economice in decursul timpului, la care ne-am referit in paragrafele precedente, s-au bazat si pe progresele realizate in domeniul metodei de cercetare. Incepand cu reprezentantii economiei politice clasice si continuand cu toate scolile si curentele de gandire economica, marii economisti ai timpurilor au avut preocupari (multi dintre ei si realizari remarcabile) in domeniul metodologiei acestei stiinte (vezi Caseta 1. 3).

In procesul indelungat al formarii si dezvoltarii stiintei economice, acesta si-a constituit un sistem metodologic complex, format in principal din: inductia si deductia; analiza si sinteza; procedeul abstractizarii si clauza "ceteris paribus"; unitatea dintre metoda istorica si cea logica de analiza economica; modelarea matematica si ilustrarea grafica a ipotezelor si relatiilor dintre variabilele economice; utilizarea metodelor cantitative si a tehnicilor statistice de analiza economica, precum si alte procedee de cercetare si cunoastere stiintifica a faptelor economice. In cele ce urmeaza vom prezenta o parte a acestor procedee, instrumente si tehnici care privesc metodologia stiintei economice, urmarind indeosebi rolul lor in elaborarea principiilor sau teoriilor economice.

Inductia si deductia sunt doua moduri interdependente de rationare si de expunere a rezultatelor cercetarii, care implica si folosirea altor tehnici si instrumente de analiza economica. Inductia este procedeul de a rationa trecand de la particular la general, de la fapte la generalizari. Orice ipoteza sau presupozitie referitoare la comportamentul economic al oamenilor poate fi formulata numai ca urmare a trecerii de la identificarea si cercetarea atenta a faptelor la generalizari. Deductia reprezinta modul de rationare de la general la particular, de la principii generale la implicatiile unor manifestari sau fenomene particulare. Sprijinindu-se pe observarea si cunoasterea esentei faptelor, respectiv pe rezultatele inductiei, deductia este operatiunea intelectuala care permite, din punctul de vedere al unor concepte sau teze generale, sa se inteleaga profund fenomenele economice si conditiile producerii lor, sa fie explicate stiintific aspectele particulare ale unor realitati economice.

Analiza si sinteza constituie, de asemenea, doua procedee interdependente de studiere si cunoastere a realitatii economice. Analiza inseamna ca fiecare fenomen economic studiat este descompus si disecat in elementele sale simple, pentru a li se identifica natura si locul ca parte necesara a intregului. Sinteza presupune ca elementele identificate si analizate sa fie din nou reunite, stabilite legaturile interne (cauzale sau functionale) si reconstituit intregul ca unitate.

Abstractia stiintifica este o alta componenta de baza a metodologiei economiei, care - cum sublinia profesorul american de origine romana N. Georgescu-Roegen, "constituie cea mai valoroasa scara a oricarei stiinte". Pentru a dezvalui esenta fenomenelor economice, legaturile interne si repetabile in producerea unor fapte economice, stiinta economica nu se poate folosi de mijloace si tehnici specifice cercetarii de laborator, ca in cazul asa-numitelor stiinte experimentale (fizica, chimia, biologia etc. ). De aceea, economia - ca si alte stiinte sociale - apeleaza in principal la forta abstractiei stiintifice, al carui rezultat este formularea unor principii sau teorii asupra realitatii economice pe care o reflecta.

Principiile sau teoriile economice sunt, asadar, abstractii stiintifice, ele fiind cele care dau relevanta, concizie si, mai ales, valoare cognitiva si practica economiei ca stiinta. "De fapt principiile sau teoriile economice sunt practice tocmai pentru simplul motiv ca sunt abstractii. Realitatea economica este mult prea complexa pentru a fi semnificativa. Economistii teoretizeaza (abstractizeaza, generalizeaza) in scopul de a aduce ordine si de a da sens in labirintul de fapte care altfel ar fi confuze si inoperante si pentru a reda faptele economice intr-o forma relevanta si practica" .

In procesul de abstractizare in diferite etape ale elaborarii teoretice, un principiu (o regularitate sau o legitate) este intotdeauna formulat cu clauza, "celelalte conditii ramanand neschimbate", pentru care se foloseste expresia latina "ceteris paribus". De exemplu, cea mai importanta concluzie a teoriei cererii spune ca, daca nimic altceva nu se modifica - ceteris paribus, orice modificare a pretului pe piata unui bun va determina modificarea in sens invers (negativ) a cantitatii cerute de cumparatori din acel bun.

Clauza ceteris paribus pleaca, deci, de la premisa ca unele elemente ale analizei economice sunt date, considerate stabile, in timp ce altele sunt variabile. Acest procedeu este o aplicare a principiului logicii conform caruia "interpretarea evolutiei fenomenului se face prin recunoasterea unui punct stabil de referinta".

In economie, clauza ceteris paribus nu este si verificata prin experimente controlate ca in cazul stiintelor exacte, unde fenomenul poate fi in mod efectiv izolat de celelalte conditii cand influenta fiecarui factor in parte este studiata. In cercetarea si cunoasterea stiintifica a realitatii economice, economistii dispun insa de o mare cantitate de date si informatii permanent generate de economie. Ele pot fi folosite pentru a oferi observatii si concluzii empirice in raport cu care teoriile pot fi astfel testate. Tehnicile statisticii moderne au fost dezvoltate pentru a testa riguros concluziile si predictiile deduse din ipotezele teoriilor, in situatiile in care mai multe variabile se modifica simultan, iar observatiile si informatiile disponibile nu provin din experimente controlate.

In principal, o teorie economica dezvoltata cuprinde: conceptele de baza care definesc variabilele economice folosite, un numar de ipoteze si predictii referitoare la comportamentul acestor variabile si relatiile intre ele, precum si la conditiile in care se aplica acea teorie.

Variabilele economice sunt marimi care pot lua diferite valori posibile. Ele constituie componentele de baza ale teoriilor elaborate si folosite de economisti atat in abordarile micro cat si macroeconomice. De aceea, fiecare variabila economica trebuie denumita si definita cu maxima concizie si claritate, pentru a evita confuziile terminologice sau semantice. Pretul, productia, costul si venitul sunt exemple de variabile importante folosite in teoria producatorului sau a firmei, iar venitul si produsul national, indicele general al preturilor si deficitul bugetar sunt variabile frecvent intalnite in analizele macroeconomice.

Expresie a complexitatii si diversitatii deosebite a realitatii economice pe care o exprima, teoriile si modelele construite si folosite de economisti cuprind un numar impresionant de variabile economice de tipuri si forme diferite. Pentru studierea si stapanirea lor este important de la inceput sa facem distinctia necesara in privinta a doua categorii de variabile economice: de flux si de stoc; endogene si exogene.

Variabilele de flux sunt numite toate acele variabile care implica o dimensiune temporala, care exprima o marime intr-un orizont de timp. Variabilele de stoc sunt numite acele variabile care nu au o dimensiune in timp, ci reprezinta marimi existente la un moment dat. Astfel, cand analizam concret o variabila de flux trebuie sa facem referire la perioada respectiva (de exemplu, costurile si incasarile unei firme intr-o luna, trimestru sau an, veniturile si cheltuielile unei gospodarii intr-o saptamana sau luna etc.), iar cand determinam o variabila de stoc trebuie precizat momentul la care se refera (de exemplu, suma in numerar sau cea existenta intr-un depozit bancar, la sfarsitul unei zile, de care dispune o persoana, sau soldul activelor fizice si financiare care formeaza patrimoniul firmei la data incheierii bilantului etc.).

Variabilele endogene sunt considerate variabile analizate si caracterizate in interiorul unei teorii. Variabilele exogene sunt numite variabilele care au o determinare in afara teoriei, dar care pot influenta variabilele endogene. De exemplu, pretul graului cotat la bursa este o variabila endogena explicata in cadrul teoriei pietei cerealelor. In schimb, starea vremii, care poate influenta in mod semnificativ productia de grau si implicit pretul graului, este o variabila exogena, fiind determinata de factori naturali, in afara teoriei preturilor.

Teoriile economice sunt construite pe baza supozitiilor despre comportamentul variabilelor economice si modul in care acestea sunt corelate intre ele. Faptele sau fenomenle care alcatuiesc universul economic sunt puternic interrelationate, formand deseori succesiuni sau inlantuiri destul de lungi si complicate de evenimente. Daca teoria economica si-ar propune sa copieze si sa descrie aceasta realitate s-ar ajunge la aglomerari ecletice de descrieri si definitii care nu ar adauga prea mult la modul nostru de a intelege. De aceea, teoria economica opereaza cu abstractizarea si simplificarea realitatii prin construirea a ceea ce economistii numesc modele economice.

Modelul economic este un cadru logic de analiza, o reprezentare simplificata a unor fapte sau procese din economie in scopul evidentierii actiunii si interdependentei dintre fenomenele cercetate. Modelele economice retin numai acele aspecte care sunt relevante pentru ananliza respectiva, fiind destinate sa dea sens si coerenta unei succesiuni de evenimente observate si sa formuleze relatii explicite si concise intre variabilele teoriei.

Referat: SATISFACTIA MUNCII - modalitati de crestere a satisfactiei muncii Lucrare: Ce este proiectul?

In prezent, in construirea de modele, stiinta economica face frecvent apel la procedeele matematice. Modelarea matematica este un instrument eficient pentru deducerea concluziilor sau predictiilor din ipotezele teoriei dar, mai ales, un mod de exprimare precis si concis a relatiilor dintre variabilele economice. Aceste relatii pot fi de diferite tipuri: relatii functionale, relatii de comportament, relatii sau ecuatii de echilibru s.a.

Relatiile care se produc cu repetabilitate si se presupun ca se pastreaza in teorii (care au caracter de principii sau regularitati) sunt exprimate sub forma de ecuatii algebrice, iar multe dintre ele (cum sunt relatiile functionale intre variabilele economice) chiar si geometric, sub forma de grafice. Ilustrarea grafica este deosebit de sugestiva si este aplicata aproape de fiecare data cand este cazul unor relatii functionale intre variabilele teoriei (vezi Caseta 1.4)

Caseta 1.4 Folosirea graficelor in analiza economica Graficele sunt instrumente extrem de utile pentru studiul economiei si sunt utilizate pe larg in orice manual de micro sau macroeconomie. Si in cuprinsul acestui curs vom intalni foarte multe grafice. Ele arata evolutia in timp a unor fapte sau procese economice, scot in relief anumite comportamente economice sau pun in evidenta relatiile existente intre doua sau mai multe variabile economcie. In principiu, ipotezele oricarei teorii care sunt exprimate logic verbal pot fi formulate matematic sau reprezentate grafic, iar implicatiile lor sunt adesea deduse si ilustrate folosind si analiza grafica. Caseta de fata prezinta cateva detalii asupra unor notiuni elementare folosite indeosebi la reprezentarea grafica a relatiilor functionale dintre variabilele economice. Graficul este o diagrama care reflecta legatura existenta intre doua sau mai multe variabile. Cum in economie ne preocupa, de regula, valorile pozitive ale acestor variabile, cele mai multe diagrame sunt trasate in cadranul din dreapta-sus, numit si cadranul pozitiv, intrucat atat valorile lui x (reprezentate pe axa orizontala, sau pe abscisa), cat si valorile lui y (redate pe axa verticala sau ordonata) sunt pozitive. In cazurile cand una sau alta dintre variabile iau si valori negative, axele 0x si 0y se prelungesc la stanga si respectiv in jos fata de punctul de origine. O relatie functionala intre doua variabile economice presupune ca valoarea unei variabile (y) sa se modifice la variatia unei alte variabile (x). In acest caz, se spune ca "variabila y depinde sau este functie de variabila x":     y f(x). Variabila din partea stanga a ecuatiei (y) este numita variabila dependenta, intrucat valoarea sa depinde de valoarea variabilei din partea dreapta a relatiei (x), care este numita, la randul sau, variabila independenta, din moment ce poate lua orice valoare. Litera "f" indica faptul ca in aceasta ecuatie este implicata o relatie functionala, fara a preciza si care este forma relatiei respective. Forma functiei se refera la natura specifica a relatiei dintre variabilele economcie si poate cunoaste diferite expresii particulare. Astfel, relatiile functionale dintre variabile pot fi: liniare, in care efectul variabilei x asupra lui y este acelasi si nonliniare, in care efectul pe care il are asupra lui y o varitie data lui x este diferit pe parcursul relatiei. Atat in cazul functiilor liniare, cat si a celor nonliniare variabilele economice pot fi: corelate pozitiv, daca y creste cand x creste si corelate negativ, daca y descreste cand x creste. Natura relatiei dintre x si y (direct sau invers proportionala) este evidentiat de numarul (pozitiv sau negativ) atasat lui x in ecuatie. Relatiile liniare dintre variabilele economice sunt reprezentate grafic printr-o dreapta si algebric, printr-o ecuatie de forma y a + bx. In Figura 1.2 sunt redate graficele a doua relatii liniare intre variabile, ambele avand la baza ipoteze foarte cunoscute din teoria consumului si comportamentul consumatorului. Graficul relatiei din partea stanga a figurii (1.2.a) se bazeaza pe ipoteza ca oamenii cheltuiesc mai mult cu bunurile de consum daca veniturile lor disponibile cresc, respectiv consumul este functie pozitiva de venit. Pentru a reprezenta grafic natura relatiei dintre consum (C) si venit (V) a fost necesara precizarea formei functiei respective: C 500 + 0,75(V). Aceasta inseamna ca atunci cand venitul este zero, consumatorul cheltuieste cei 500 de unitati monetare detinute la inceput (din economii sau imprumuturi), iar la fiecare unitate monetara de venit realizat, el va cheltui 0,75 unitati monetare. Compararea valorilor obtinute din ecuatie cu cele de pe grafic arata ca avem de-a face cu doua moduri diferite de exprimare a aceleiasi relatii functionale - liniare si pozitive - intre consum si venit. Cel de-al doilea grafic (Figura 1.2.b) reda tot o functie liniara, reprezentata de o dreapta, dar relatia dintre variabile este negativa. Ea are la baza ipoteza ca un consumator care dispune de un venit limitat, va achizitiona mai putin din orice bun al carui pret creste; cantitatea ceruta din bunul respectiv (QX) este functie descrescatoare de pretul sau de vanzare (p). Forma explicita a acestei relatii - liniare si negative - intre cele doua variabile este: Q 12 - 0,5(p), ceea ce inseamna modificarea in sens invers a cantitatii cerute intr-o rata de 0,5 fata de variatia pretului. Observam ca numarul atasat pretului (reprezentand litera b din ecuatia dreptei) este un numar negativ, indicand natura relatiei existente intre variabile, sau panta dreptei. Panta graficului reflecta modificarea marimii variabilei dependente in momentul modificarii variabilei independente. Ea masoara rata cu care variabila y se modifica la variatia lui x si se determina ca raport intre variatiile celor doua variabile:   Δy/Δx. Cu cat este mai mare acest raport, cu atat este mai abrupt graficul relatiei si cu atat este mai mare rata cu care variabila y se modifica la variatia lui x. Panta graficului unei relatii liniare este constanta in orice punct al dreptei. Cand panta dreptei este un numar pozitiv, variabilele x si y se modifica in acelasi sens (ambele cresc sau ambele descresc), iar cand panta dreptei este un numar negativ, cele doua variabile se modifica in sens invers (o variabila creste si cealalta descreste). In economie exista frecvente situatii cand relatiile dintre variabile sunt nonliniare. In aceste situatii, relatiile functionale dintre variabilele economice sunt reprezentate printr-o curba care poate lua diferite forme. Indiferent de forma sau alura curbei, cand relatia dintre variabile este curbilinie, panta graficului nu mai este constanta, ci se modifica de-a lungul curbei. Panta unui grafic neliniar este variabila, diferita de la un punct la altul al curbei. Pentru a determina panta graficului relatiei intr-un punct oarecare al curbei, trebuie sa determinam panta tangentei in acel punct. In functie de forma curbei, panta graficului (pozitiva sau negativa) poate inregistra fie tendinta de crestere, fie de scadere, prin trecerea de la un punct la altul al relatiei respective. In Figura 1.3 sunt prezentate graficele unor relatii neliniare in care variabilele x si y sunt corelate pozitiv. Ca urmare, ambele grafice au panta pozitiva, dar in timp ce panta curbei concave descreste, panta curbei convexe creste, pe masura ce valoarea variabilei x se mareste. Curbele din Figura 1.4 redau graficele unor relatii neliniare intre variabile economice care sunt corelate negativ. De aceasta data curba concava inspre origine are panta negativa si in crestere, iar curba convexa inspre origine are panta tot negativa, dar inregistreaza o tendinta de scadere odata ce valoarea variabilei independente se mareste. In analiza economica, indeosebi in microeconomie, vom intalni si situatii in care una si aceeasi relatie curbilinie intre variabilele economice poate avea atat panta pozitiva, cat si negativa; graficul unei astfel de relatii poate fi o parabola cu o valoare maxima a lui y sau, dimpotriva, cu o valoare minima a lui y, ambele variante fiind redate in Figura 1.5. Elaborarea unor modele economice se bazeaza pe ipoteza gasirii unei valori de maxim in relatia dintre variabilele teoriei; de exemplu, in cazul teoriei productiei, vorbim de maximizarea functiei, de vreme ce ne preocupa marimea factorului variabil pentru care valoarea productiei este maxima. In aceasta situatie, dupa cum se observa in graficul din stanga Figurii 1.5, functia are la inceput o zona ascendenta, apoi un punct de maxim, unde panta este nula, dupa care urmeaza o zona descendenta, in care panta curbei devine negativa. Coordonatele punctului in care panta curbei este nula indica valoarea lui x pentru care y are valoarea maxima. Construirea altor modele de analiza economica se bazeza, dimpotriva, pe ipoteza minimizarii valorii functei, ceea ce presupune gasirea marimii lui x pentru care valoarea lui y este minima; de exemplu, in cazul functiei costului de productie, ne preocupa nivelul productiei pentru care costul unitar (mediu) este minim. In situatia unei astfel de functii, panta curbei este la inceput negativa si apoi pozitiva, dupa ce trece mai intai printr-un punct unde panta graficului este nula si ale carui coordonate dau valoarea lui x pentru care y are valoarea minima (vezi graficul din dreapta Figurii 1.5).

Modelarea matematica prin reproducerea schematica a unui fenomen sau proces economic, sub forma unui sistem liniar sau analog - constituie o treapta importanta in realizarea efectiva a unitatii analizei cantitative si calitative. In masura in care sunt cunoscute principiile si regula de producere si miscare a faptelor economice, analiza cantitativa este calea de aflare a sensului si intensitatii acestei miscari. Cercetarea ambelor laturi in conexiunea lor constituie un aspect important al metodei, in conditiile adancirii gradului de complexitate a economiei si a caracterului deosebit de dinamic al acesteia.

Concepte cheie

Nevoi umane (trebuinte)

Resurse economice

Raritate (legea raritatii)

Problema generala a economiei

Frontiera posibilitatilor de productie

Cost de oportunitate

Legea cresterii costului de oportunitate

Economie (activitate economica)

Productie

Consum

Bunuri economice si bunuri libere

Sector economic

Niveluri economice

Variabila economica

Variabile de flux si de stoc

Variabile endogene si exogene

Microeconomie

Macroeconomie

Economie pozitiva

Economie normativa

Metoda stiintei economice

Inductie-deductie

Abstractie stiintifica

Analiza-sinteza

Caeteris paribus

Model economic

Economie (stiinta)

Situatie clasica

Economia politica clasica

Economia neoclasica

Sistemul stiintelor economice

Probleme de reflectie

Raritatea sau insuficienta bunurilor este exceptia sau regula? De ce raritatea face necesara alegerea intre posibilitati alternative

Formulati si aratati semnificatia acelor intrebari pe baza carora este definita problema generala a oricarei economii.

Construiti, pe baza unui exemplu ipotetic, frontiera posibilitatilor de productie si explicati cu ajutorul ei conceptele de raritate, alegere si cost de oportunitate.

Delimitati principalele etape ale evolutiei stiintei economice, precizati scolile reprezentative de gandire economica si citati opere ale marilor economisti.

Actiunea sociala si comportamentul uman fac obiect de studiu al multor stiinte sociale. Prin ce se delimiteaza economia de celelalte stiinte sociale

Care este locul economiei in sistemul stiintelor economice

Economia este o stiinta pozitiva sau normativa Dati exemple de afirmatii pozitive si afirmatii normative in economie.

Ce este metoda si in ce consta rolul ei in stiinta economica

De ce inductia si deductia sunt doua procedee interdependente de rationare si cercetare economica Idem analiza si sinteza.

Cum interpretati celebra remarca facuta de savantul Henry Poincare, potrivit careia "nu exista nimic mai practic decat o teorie buna". Argumentati raspunsul in cazul teoriei economice.

Variabilele economice sunt componentele de baza ale teoriilor. Ce tipuri sau categorii de variabile cunoasteti

Ipotezele privind relatiile dintre variabilele unei teorii, fromulate verbal sau exprimate algebric, pot fi adesea reprezentate grafic. Ce exprima panta graficului unei relatii intre variabilele economice