Somajul si inflatia

Somajul si inflatia

De multi ani economistii afirma existenta unei corelatii negative intre rata inflatiei pe de o parte si rata somajului din economie, pe de alta parte. Cu alte cuvinte, nivele ridicate ale somajului sunt asociate cu nivele scazute ale inflatiei si invers.

Relatia dintre inflatie si somaj este reprezentata grafic prin curba Philips, dupa numele primului economist care a observat aceasta legatura in figurile 1.5 si 1.6.

Analizand serii de date ale inflatiei si somajului, economistii au remarcat faptul ca legatura inversa, stabila, intre cei doi indicatori nu este intotdeauna valabila. O interpretare alternativa a acelorasi date ar fi aceea ca, in timp ce legatura intre inflatie si somaj exista la un

_{anumit moment, pozitia curbelor este determinata si de un numar de alti factori.}

3 5 8

Figura 1.5 Curba Philips in anul 1960

Sursa: Ehreberg, R., Smith, R. - Modern Labor Economics, 4th Edition,

HarperCollins Publishers, 1991

Efectul net al acestor factori a fost deplasarea curbei Philips spre dreapta pentru perioada cuprinsa intre anii 1 60-1 80. In ultimii ani, curba se pare ca s-ar fi deplasat din nou spre sanga, dupa opiniile unor economisti americani.

Eseu: Subsistemul metodologic managerial Lucrare: Oboseala in munca - cauzele oboselii

Se poate vorbi, prin urmare, nu de "curba Philips , ci de o "familie de curbe", ca in figura 1.6.

Figura 1.6

Cu ajutorul curbelor Philips pentru un anumit nivel al inflatiei se poate determina nivelul NAIRU, dar se pot elabora si anumite politici macroeconomice.

Curba Phillips pe termen scurt arata ca rata somajului este cu atat mai mica cu cat salariile cresc mai repede. Cu alte cuvinte, exista o legatura inversa intre rata somajului si rata cresterii salariilor.

Daca avem un nivel al preturilor stabil, atunci curba Phillips pe termen scurt este formal, descrisa de ecuatia:

r_s = a - br_s + c r_q (forma liniara) cu:

r_s rata cresterii salariului;

r_s rata somajului;

r_q rata cresterii productivitatii muncii;

c - un parametru care masoara legatura dintre productivitatea muncii si salarii;

a > 0, b > 0, c > 0. sau

r_s = f r_s , r_q)

_{forma neliniara cu:}

;

In mod analog se poate construi o curba Phillips pentru preturi:

r_p = d - b r_s - h r_q (forma liniara) cu:

r_p rata inflatiei cresterea preturilor);

r_s rata somajului;

r_q rata cresterii productivitatii muncii;

h - un parametru care masoara legatura dintre productivitatea muncii si preturi;

d > 0, b > 0, h >

_sau

r_p = f(r_s, r_q)

_{forma neliniara cu:}

;

Curba Phillips in cazul anticiparii cresterii preturilor

Mai apropiata de realitate este insa ipoteza ca agentii economici, respectiv atat sindicatele cat si patronatul au anumite asteptari (previziuni) in ceea ce priveste evolutia preturilor. In acest caz curba Phillips devine:

r_s = a - br_s + c r_q + g r_pa

_cu

rpa - ritmul asteptat al inflatiei;

g - coeficient care indica influenta anticiparilor inflationiste asupra ritmului de crestere a salariului

sau

rs = f(rs, rq , rpa)

forma neliniara cu:

;;

Curba Philips pe termen scurt

Interdependente specifice inflatie-somaj. Curba Phillips, ca instrument de analiza a acestora

in cele ce urmeaza vom evidentia pe scurt aspectele relatiei inflatie-somaj crestere economica.    Relatia stransa dintre inflatie si somaj este ilustrata si de modelul curbei lui Phillips, in a carei istorie se pot distinge trei etape:

a. Prima etapa reprezinta formularea notiunii respective de catre Phillips si Lipsey, pornind de la presupunerea ca intre rata inflatiei si rata somajului exista o relatie stabila, invers proportionala, deci reducerea somajului se poate face numai cu pretul unui nivel mai ridicat al ratei inflatiei sau, altfel spus, niveluri mai mari ale productiei nationale (venit national) sunt asociate cu niveluri mai ridicate de preturi si cu o rata redusa a somajului.

b. A doua etapa a fost dominata de "teza ratei naturale a somajului" (propusa de Milton Friedman si Eduard Phelps) care demonstreaza diferenta dintre curba lui Phillips pe termen scurt si pe termen lung. Curba lui Phillips pe termen scurt reprezinta o relatie negativa intre rata inflatiei si rata somajului, asteptarile inflationiste ramanand constante; curba lui Phillips pe termen lung se prezinta sub forma unei drepte verticale corespunzatoare unei anumite rate a somajului, denumita rata naturala a somajului. Rata naturala a somajului poate corespunde oricarei valori a ratei inflatiei, cu conditia ca aceasta sa fi fost pe deplin anticipata. Atunci cand decidentii in politica economica incearca sa coboare rata somajului sub nivelul sau natural rata inflatiei va creste peste cel anticipat si are loc o compensare pe termen scurt intre rata somajului si rata neanticipata a inflatiei. Dupa Friedman si Phelps, un mecanism al asteptarilor ajustabile conduce la o revizuire treptata a asteptarilor inflationiste. Sporirea ratei anticipate a inflatiei se manifesta printr-o modificare ascendenta a curbei lui Phillips pe termen scurt. Daca guvernul se incapataneaza sa mentina rata somajului sub nivelul sau natural, rata inflatiei va creste si mai mult. La randul sau, aceasta va determina marirea asteptarilor infaltioniste, dand o noua tendinta ascendenta curbei lui Phillips pe termen scurt. Mentinerea somajului sub rata sa naturala va determina accelerarea ratei inflatiei. Ipoteza RN este cunoscuta si sub denumirea de "gandirea accelerationista". Decidentii in domeniul politicii economice vor reusi sa evite accelerarea sau scaderea ratei inflatiei doar prin gestionarea cererii globale intr-o maniera care sa permita mentinerea somajului la nivelul sau natural. Ipoteza RN reduce considerabil obiectul politicilor monetare si fiscale, dar ramane totusi posibila o exploatare sistematica a curbei lui Phillips pe termen scurt de catre politica economica.

c. A treia etapa din istoricul curbei lui Phillips este reprezentata de critica scolii asteptarilor rationale. Un grup de teoreticieni (Lucas, Sargent si Walace) au combatut ipoteza ratei naturale a somajului, argumentand ca nu este consecventa principiului asteptarilor ajustabile.

In cazul asteptarilor ajustabile, agentii economici au, de obicei, asteptari subiective, influentabile. Adeptii asteptarilor rationale au argumentat ca anticiparile inflationiste apartin unor persoane inteligente, care ar trebui sa ia in considerare toate informatiile disponibile atunci cand isi alcatuiesc planurile. Daca ipoteza RN afirma ca exista o curba a lui Phillips pe termen scurt atat timp cat inflatia nu este complet anticipata, scoala asteptarilor rationale, in schimb, neaga faptul ca relatia existenta intre partea neanticipata a ratei inflatiei si rata somajului ar putea fi exploatata de o politica economica sistematica. Deci, se poate spune ca, pentru adeptii asteptarilor rationale, nu exista o curba a lui Phillips pe termen scurt. In acest context, trebuie mentionat faptul ca exista o legatura intre curba lui Phillips particularizata de catre Friedman si curba lui Phillips originala. Aceasta legatura este facuta de legea lui Okun care isi are somajul si inflatia importanta ei in contextul analizei corelatiei dintre inflatie si somaj, respectiv crestere economica, in urmatoarea insiruire logica: daca atunci cand PIB crsste, somajul scade, iar cand somajul scade, inflatia creste, inseamna ca intre PIB si inflatie exista o relatie pozitiva.

Observatie Daca anticiparile sunt apropiate de nivelul real atunci g este apropiat de 1.

La inceput parea convenabila alegerea politicii economice ca o alternativa intre nivelul

inflatiei si nivelul somajului. Guvernul putea alege diverse combinatii inflatie-somaj astfel incat sa duca la bun sfarsit politica economica dorita. In conditiile anticiparii preturilor, curba Phillips nu mai permite aceasta alegere.

Chiar daca in primele perioade anticiparile nu vor fi corecte, adica rpa < rp, teoria

asteptarilor rationale arata faptul ca agentii economici invata din propriile greseli si dupa o anumita perioada anticiparile vor deveni corecte. Aceasta va conduce la inclinarea tot mai accentuata a curbei Phillips, pana devine verticala, adica rata inflatiei nu va mai depinde de rata somajului, ci evolueaza independent.

Astfel, in problema inflatiei determinanta este credibilitatea guvernului, care prin

masurile si anunturile efectuate influenteaza comportamentul agentilor economici. Atata timp cat guvernul este credibil, agentii economici isi formeaza anticiparile placand de la anunturile acestuia, si de aici posibilitatea de a concepe politici de crestere economica viabile. In schimb daca agentii economici observa ca actiunile guvernului nu corespund realitatii, atunci asteptarile acestora se adapteaza realitatii si nu anunturilor, si de aici imposibilitatea guvernului de a implementa politici credibile de dezvoltare economica.