Internationalizarea

Procesul internationalizarii economice, este rezultatul accentuarii interdependentelor economice dintre statele lumii, determinat ca si in cazul regionalizarii, de o multitudine de factori economici si extraeconomici cu impact asupra mediului international de afaceri. S-a extins pe baza altor procese economice - de cooperare si integrare economica, de transnationalizare, procese sustinute prin strategii specifice de entitati economice cu vocatie internationala.

Entitatile de afaceri internationale. Deoarece, in general, se foloseste notiunea de afaceri internationale indistinct, pentru a desemna atat tranzactii, cat si organizatii de afaceri, este necesar de precizat cine sunt "actorii" economici care opereaza pe piata internationala. Frecvent, apare ideea ca afacerile internationale, in general, si tranzactiile comerciale, in special, au loc intre state. Este incorecta aceasta idee, denaturand sensul analizei economice a comertului international. Cu cateva exceptii, toate tranzactiile comerciale si de investitii se desfasoara intre intreprinderi din tari diferite. Statele nu sunt agenti economici internationali, ci "actori" politici care pot restrictiona sau facilita operatiunile intreprinderilor. Cum insa mercantilismul nu a disparut niciodata din politica economica a statelor, el dobandind mereu alte forme, relatiile politice tind sa acopere realitatea economica. De aceea, trebuie sa subliniem clar: intreprinderile sunt "actorii" economici internationali de interes pentru studiul tranzactiilor comerciale internationale.

Se poate folosi termenul de entitati de afaceri internationale pentru a desemna toate categoriile de intreprinderi sau organizatii economice care desfasoara toate tipurile de afaceri internationale - tranzactii comerciale si de investitii, aranjamente colaborative pe piata internationala.

In literatura de specialitate, se intalnesc termenii: firme, companii, intreprinderi, afaceri si organizatii de afaceri, folositi intersanjabil.

Sensul este acela de entitate sau organizatie legala care are o structura proprie, personalitate juridica, scop lucrativ si management propriu. Pentru ca pe piata mondiala exista variate categorii de intreprinderi, ar trebui sa adaugam la caracteristicile de mai sus numele de marca distinct. Institutiile financiare internationale utilizeaza criteriile rezidentei si nationalitatii pentru a defini participantii la tranzactii internationale. Exista o multitudine de notiuni vehiculate in literatura economica (aici cu sensul de International Economics) si de management (International Business).

Economistii folosesc, cel mai adesea, termenii de firme transnationale si intreprinderi transnationale cu sensul de companii care au activitati in cel putin doua tari. FMI si Banca Mondiala utilizeaza aceiasi termeni pentru a defini companiile care au activitati de afaceri localizate in mai multe tari.

UNCTAD a consacrat termenul de corporatii transnationale, prin folosirea acestuia in rapoartele, studiile si documentele elaborate sub egida sa. Probabil, nu a existat o cauza stiintifica (cum ar fi, de pilda, o teorie a firmei), ci mai curand una ideologica. Termenul a fost elaborat in perioada de apogeu a tier-mondism-ului. Oricum, are aceeasi acceptie, ca si notiunea de firma multinationala.

Lucrurile nu stau la fel de simplu in literatura de afaceri internationale unde regasim, deopotriva, acceptiunea conferita de economisti si o larga varietate de notiuni care sunt identice cu strategiile pe care le pot urma firmele transnationale "o adevarata devalmasie conceptuala" de fapt. (vezi Isan I., "Tranzactii Comerciale Internationale", Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2004, p. 69-70)

La scara mondo-economica, procesul internationalizarii unei intreprinderi, se realizeaza, in principiu, gradual, parcurgand mai multe stadii distincte, ce exprima motivatii specifice ale participarii la piata mondiala:

internationalizarea initiala, adica internationalizarea procesului de comercializare, cand intreprinderea isi valorizeaza competentele si avantajele specifice, dobandite pe piata interna, prin dezvoltarea competentelor de marketing, de innoire tehnologica, de puterea financiara ;

implantarea in strainatate - prin valorificarea avantajelor de localizare partiala sau totala a productiei de baza, intreprinderea dezvoltandu-si capacitatile comerciale si de productie pe pietele straine, adaptandu-si strategia si modul de operare la specificul acestor piete;

multinationalizarea / globalizarea - pe baza avantajelor unei strategii globale, care abordeaza piata mondiala ca un spatiu economic unitar, creand in strainatate retele proprii transnationale de productie/comercializare, adica internationalizarea intreprinderii prin cooperare si implantare.[1]

"Procesul internationalizarii se desfasoara prin diferite tipuri de afaceri internationale - pe care literatura de specialitate le imparte in trei mari categorii: operatiuni comerciale internationale; aliante si cooperari internationale (aranjamente colaborative); implantari in strainatate". (Popa I., "Tranzactii Comerciale Internationale", Ed. Economica, Bucuresti, 1997, p.77)

La nivel macroeconomic, aceste operatiuni realizate de agenti economici, reprezinta in sens larg activitatea de comert exterior.

Operatiunile comerciale internationale

Internationalizarea afacerilor se poate realiza prin extinderea in strainatate a relatiilor de aprovizionare-desfacere, adica prin operatiuni de import-export - acestea constituind in sens restrans activitatea de comert exterior.

Principalele tipuri de operatiuni comerciale internationale sunt:

comertul international cu marfuri, respectiv import si export de marfuri;

comertul international cu servicii comerciale, numit si comert invizibil, in care se includ turismul international si serviciile conexe operatiunilor de export-import - transporturile, asigurarile etc.;

Lucrare: Functiile managementului calitatii Lucrare: Bibliografie - managementul dezvoltarii durabile

operatiunile comerciale combinate - reexportul, contrapartida, etc., adica tehnicile utilizate pentru valorificarea oportunitatilor de profit comercial si facilitarea schimburilor.

Literatura economica mai include in aceste operatiuni de comert exterior si ,,tehnicile de comert cu servicii speciale'' (licentierea, francizarea) sau modalitati de promovare a vanzarilor de bunuri de echipament (leasingul). Aceste operatiuni insa, prin natura lor, depasesc cadrul comertului in sens restrans.

Operatiunile de export-import ca forma de internationalizare a activitatii comerciale a firmelor, de interdependenta intre agentii economici si economiile nationale in sfera comercializarii - se caracterizeaza prin: interesele distincte, chiar opuse, ale partilor care convin insa la armonizarea lor in vederea realizarii unei afaceri presupusa reciproc avantajoasa; instrumentul juridic al operatiunii este contractul de vanzare internationala; derularea operatiunii se face de obicei pe termen scurt. Uneori se pot initia tranzactii pe termen lung (ex: exporturile complexe), dar acestea depasesc sfera interdependentelor comerciale.

Implantarea in strainatate - Spre deosebire de operatiunile comerciale, cand procesul internationalizarii priveste cu precadere activitatile de aprovizionare-vanzare, implantarea este o operatiune de internationalizare a intreprinderii ca atare, prin care aceasta fie isi creeaza pe piata externa structuri organizatorice noi proprii - (cresterea interna), fie participa la structuri preexistente (cresterea externa). Implantarea in strainatate se realizeaza pe calea investitiilor directe, ceea ce presupune o optiune pe termen lung din partea intreprinderii investitoare si participarea la gestiunea entitatii economice nou create.

Implantarea care vizeaza crearea unei structuri noi proprii in strainatate, se poate realiza exclusiv prin eforturile investitorului (deschiderea de birouri comerciale, sucursale sau infiintarea de filiale) sau prin asociere cu un partener local si crearea unei societati cu capital autohton si strain (societatea mixta).

Implantarile in strainatate, ca forma de internationalizare, prezinta urmatoarele trasaturi:

creeaza noi entitati (structuri organizatorice) in strainatate, care fie apartin de intreprinderea care le-a initiat (birouri comerciale, sucursale), fie sunt persoane juridice autonome (filiale);

procesul internationalizarii are o baza institutionala si implica activitati pe termen nelimitat, in raport direct insa cu posibilitatile obtinerii de profit din tara gazda;

structurile implantate in strainatate pot desfasura activitati de comert exterior, dar se pot implica in egala masura in operatiuni din sfera productiei, a sistemului bancar, in asigurari etc.

Aliante si cooperari internationale (aranjamente colaborative) - Aceste forme de internationalizare a activitatilor intreprinderii pot fi incadrate, din punct de vedere al intensitatii internationalizarii, intre operatiunile comerciale si cele de implantare in strainatate. Aceste forme urmaresc stabilirea de relatii durabile, prin realizarea unor strategii comune de management in domenii de activitate determinate. Aceste relatii pot avea caracter informal (concertari la nivelul managementului), se pot intemeia pe aranjamente de cooperare sau se pot realiza in cadrul unor structuri institutionalizate.

Principalele forme de aliante si cooperari internationale (aranjamente colaborative) internationale sunt:

cooperari pe baze contractuale, in care pot fi incluse contractele de subcontractare, de licenta, franciza, ca forme de transfer international de tehnologie; de productie in cazul subcontractarii, licentierii; sau forma de comercializare in cazul francizei;

aliante strategice sub forma de asociatii, consortii etc., pentru construirea de obiective complexe in comun, livrari/proiecte la cheie, sau privind vanzarea-cumpararea de uzine complete sau linii tehnologice cu plata in produsele rezultate etc.;

cooperarea institutionalizata, reprezentata de societatile cu capital comun - autohton si strain - societatile mixte.

In concluzie, aliantele si aranjamentele colaborative internationale se deosebesc de operatiunile comerciale prin obiectul mai complex, spiritul de cooperare si interesele comune ale participantilor, caracterul de stabilitate al raporturilor dintre parteneri, crearea si dezvoltarea unor complementaritati tehnice, comerciale, financiare intre parti. Operatiunile comerciale, in raport cu implantarile in strainatate, prezinta un grad mai redus de integrare si institutionalizare, ca urmare a faptului ca partenerii isi pastreaza autonomia de decizie si personalitatea juridica. (vezi: Popa I., 1997, p. 15-90)

Motivatii si avantaje ale internationalizarii Orice intreprindere va cauta sa intre pe piata internationala numai daca, si numai atunci cand, exista un stimulent pentru a realiza acest lucru, daca exista o motivatie. Motivatiile pot fi proactive sau agresive si reactive sau defensive.

Motivatiile reactive - sunt actiuni de raspuns ale unei intreprinderi, in procesul adaptarii acesteia la schimbarile impuse de mediul exterior. In cadrul acestora pot fi identificate: presiunea concurentei, supraproductia, scaderea vanzarilor pe piata interna, excesul de capacitate, saturarea pietelor interne, apropierea de clienti.

Presiunea concurentei - poate crea o situatie defavorabila pentru o intreprindere, fie prin pierderea segmentului de piata pe care il detine la intern in favoarea unui concurent local, care a beneficiat de economiile de scara obtinute datorita implicarii in activitati internationale, fie prin teama de a pierde in mod permanent piete straine in favoarea unor concurenti care s-au specializat pe aceste piete.

Supraproductia - ce apare de obicei in cazuri de declin al pietei interne, situatie in care pietele externe au reprezentat in mod traditional debusee pentru productiile care nu mai puteau fi valorificate la intern ca urmare a reducerii cererii. Acest tip de expansiune internationala este considerata in general, o supapa de siguranta - pentru ca atunci cand cererea interna revine la normal, activitatile internationale pot fi restranse sau chiar incheiate. Firmele implicate in aceste actiuni vor intampina dificultati atunci cand vor dori sa o foloseasca din nou, pentru ca multi clienti nu sunt interesati in relatii de afaceri temporare sau sporadice.

Scaderea vanzarilor la intern - considerate ca volum al vanzarilor sau ca forma a cotei de piata. Deseori produsele comercializate pe o piata interna pot intra in faza de declin a ciclului lor de viata. In aceasta situatie, intreprinderile pot opta concomitent sau nu, fie sa prelungeasca ciclul de viata al produsului pe plan intern, fie sa extinda piata prin relatii externe. Acest tip de decalaj s-a redus tot mai mult datorita difuzarii rapide a tehnologiilor care a determinat reducerea diferentelor in nivelul de prelucrare realizat intre tari (in special in cele in dezvoltare).

Excesul de capacitate - scaderea vanzarilor pe plan intern care determina o neutilizare deplina a capacitatilor de productie are aceleasi rezultate ca si cele determinate de motivatia saturarii pietei interne, ce duc la aparitia supraproductiei. In acest caz, intreprinderile pot considera ca expansiunea in strainatate este o cale buna pentru a realiza o repartizare mai larga a costurilor fixe.

Apropierea de clienti si parteneri - (fizica sau psihologica) pe piata internationala are rol important in activitatile internationale ale intreprinderii (ex.: intreprinderile europene cu activitate internationala ca urmare a faptului ca sunt foarte aproape de clientii lor).

Motivatiile proactive - sunt ratiuni care determina schimbarea voluntara a strategiei unei intreprinderi din initiativa acesteia, in scopul valorificarii unor avantaje comparative, competitive, strategice. In cadrul acestora, literatura de specialitate evidentiaza: accesul la resurse, reducerea costurilor, avansul tehnologic, implicarea manageriala, dezvoltarea retelei de informatii si comunicatii.

Accesul la resurse - urmareste asigurarea pe o baza stabila cu factori primari de productie (materii prime, combustibili) cu produse intermediare (materiale, piese de schimb, subansamble) si chiar resurse financiare valorificand oportunitati existente pe piata mondiala sau in tara in care sunt localizate afacerile. Aceasta motivatie vizeaza nu numai operatiunile comerciale (contracte pe termen lung) ci si unele forma de aliante strategice si cooperari (subcontractare, societati mixte etc).

Reducerea costurilor - crearea in acest mod de avantaje competitive, de asemenea, se poate realiza prin: valorificarea raportului favorabil cost manopera/productivitatea muncii (diferentialul de costuri) in tarile in care sunt amplasate unitati de productie;   economiile de serie mare - care contribuie la scaderea costurilor de productie si reducerea costurilor de tranzactie; facilitatile oferite de tarile gazda pentru investitiile straine directe (reducerea taxelor vamale, reducerea sau eliminarea impozitului pe profitul reinvestit etc).

Avansul tehnologic de care dispune intreprinderea - este vorba despre capacitatea de inovare tehnica a intreprinderii in domeniul productiei, care asigura lansarea continua pe piata a unor produse cu caracteristici calitative si functionale superioare si valorificarea lor pe piata.

Implicarea manageriala - adica a faptului ca managementul superior angajat direct in afaceri internationale tinde sa largeasca orizontul de dezvoltare al intreprinderii printr-o strategie orientata spre exterior.

Dezvoltarea retelei de informatii si comunicatii - ca urmare a faptului ca procesul de internationalizare este un proces de asimilare de informatii, de invatare continua pentru dobandirea si dezvoltarea de cunostinte asupra: specificului pietei interne; metodelor de operare; caracteristicilor mediului international de afaceri; componentei personalului de conducere la partenerii potentiali etc. Dezvoltarea sistemului de informatii si comunicatii este determinata de necesitatea consolidarii controlului asupra retelei de internationalizare. (Popa I., 2001, p. 81)

"In practica de comert exterior, exportatorii pot fi grupati in raport de obiectivele pe care le urmaresc, in doua categorii: pasivi si activi.

Exportatorii pasivi - sunt cei care nu au o strategie proprie de internationalizare si doar raspund unor solicitari ale pietei externe in anumite momente, in baza unei cereri de oferta sau a unei comenzi din strainatate.        

Exportatorii activi - sunt cei care concep o strategie de internationalizare si urmaresc o promovare a exporturilor ca urmare a unor avantaje ce le vor putea obtine: extinderea pietei de vanzare prin export in conditii obiective ce tin de factori interni; cresterea profiturilor prin luarea in considerare a unor oportunitati de piata; utilizarea mai buna a capacitatilor proprii de productie; asigurarea unei rentabilitati crescute pe termen lung, prin valorificarea avantajelor durabile pe care le ofera piata externa (avantaje competitive in productie, ocuparea unei ,,nise'' de piata la extern); imbunatatirea potentialului de marketing prin confruntarea directa cu concurenta internationala; dorinta de consolidare a credibilitatii si prestigiului; atenuarea riscurilor comerciale prin operarea pe mai multe piete si prin diversificarea tipurilor de produse si operatiuni.

Patrunderea pe piata externa implica de asemenea si costuri si riscuri.

Costurile - se reflecta in planul productiei (adaptarea/recrearea produsului), in planul marketingului (cercetarea de piata, promovarea, negocierea), in planul structurilor institutionale (crearea de structuri specializate pentru export).

Riscurile - exportatorului sunt numeroase si complexe, avand in vedere mediul intercultural in care se desfasoara tranzactia, gradul ridicat de variabilitate al pietei internationale (preturi, cursuri de schimb etc.).

In operatiunile de comert exterior se implica diferite categorii de agenti economici: producatori, comercianti, intermediari. In functie de modul in care se stabilesc relatiile intre acestia, in tara exportatoare se disting doua modalitati de export - direct si indirect." (vezi: Popa I., 1997, p. 82-83)