Economia Univers - subiectul pt examen

Economia Univers. Subiectul 4

→ Inainte de a arata care este structura economiei-univers trebuie sa vedem ce inseamna aceasta. F. Braudel si Immanuel Wallerstein sunt primii care au lansat acest concept. In viziunea lui Braudel, economia-univers (Weltwirtschaft) pune in discutie un fragment de univers, economic autonom, capabil in esenta sa se satisfaca pe sine insusi si caruia legaturile si schimburile interne ii confera o anumita unitate organizatorica. Un exemplu in acest sens este economia Mediteranei din sec. 16, care are doua componente importante:

→ totusi, economia mediteraneana din sec. 16, nu este singurul exemplu de economie-univers. Alte exemple sunt: Fenicia, Cartagina, universul elenistic, Roma sau Islamul.

→ in lucrarea Timpul lumii, Braudel da 3 reguli de functionare a unei economii-univers, reguli din care se pot deduce si cateva caracteristici:

→ limita unei economii-univers este acolo unde se termina una si incepe alta. Aceasta este fie o linie, fie o zona, pe care nu este avantajos sa o treci decat in cazuri exceptionale. Exemple de zone de frontiera sunt:

→ exemple de granite sunt:

→ in cazul acestora, din perspectiva unui european aceste zone reprezinta ceea ce se numeste capatul lumii.

→ orice economie-univers are intotdeauna in C ei un pol urban spre care se indreapta marfurile, capitalurile, creditele, oamenii si ordinele. In cazul acestor poli, conducatorii sunt in general marii negustori, foarte bogati. Venetia, Anvers, Amsterdam, Londra sau New York sunt doar cateva astfel de metropole. Cateva caracteristici ale acestor metropole sunt:

→ dominanta diferitelor metropole este efemera. Amsterdam-ul a inlocuit Anvers-ul, Londra a inlocuit Amsterdam-ul, New York-ul a inlocuit Londra. O caracteristica foarte importanta a unei economii-univers este faptul ca nu poate avea doua centre deodata. Este adevarat ca intre doua sau mai multe metropole pot sa existe competitii, dar aceasta implica la un moment dat retragerea unuia dintre competitori T in final ramane numai un singur centru:

→ de asemenea, prabusirea unui pol este insotita de o intreaga serie de alte colapsuri:

→ nu intotdeauna, atunci cand vorbim despre polii unor economii-univers, avem de-a face cu acelasi tip de reusite. Dintre Venetia, Anvers, Amsterdam si Londra, singurul care detine intr-adevar toate parghiile puterii economice este Londra: aceasta detine controlul navigatiei, dispune de un comert si o industrie puternice, avantajul creditului. De asemenea, printre factorii care favorizeaza puterea economica se numara si coerenta politica: Londra este iarasi privilegiata de piata interna britanica si de ansamblul insulelor.

→ in structura economiilor-univers exista o serie intreaga de componente locale sau regionale care sunt permanent obiectul unei integrari, al unei reorganizari, facute de catre centru (orasul dominant). Ex.: Venetia devine, pe la 1383, stapana Adriaticii T aceasta se transforma intr-un golf venetian. Totusi, orasul in sine nu a creat componentele sistemului adriatic, ci doar le-a strans in mana ei, dandu-le o oarecare coerenta (ce-i drept in folos venetian).

→ orice economie-univers este o juxtapunere de zone legate intre ele, dar la nivele diferite T exista 3 mari arii:

caracteristicile si calitatea socio-culturala se schimba odata cu trecerea de la o zona la alta.

→ depistarea regiunii centrale nu prezinta nici o greutate: Amsterdam-ului ii corespund Provinciile Unite, iar Londrei ii corespunde Anglia.

→ regiunile intermediare sunt mai greu de depistat pentru ca de multe ori ele sunt foarte putin inferioare centrului T diferentele sunt aproape insesizabile. Criteriul cel mai simplu este existenta sau inexistenta coloniilor de negustori straini din regiune. Intr-o regiune data, prezenta asidua a elementului negustoresc strain denota inferioritatea regiunii fata de economia a carei reprezentant este negustorul respectiv (negustorii bancheri genovezi la Madrid, negustorii englezi de la Lisabona, negustorii olandezi de la Leipzig etc.).

→ indoielile se risipesc si in ceea ce priveste periferia. aici domina tinuturile sarace, arhaizante, statutul social predominant fiind serbia sau sclavia. Aceste zone sunt abia intrate in circuitul economiei monetare si se afla, in general, la liziera Europei (Sicilia feudala, Balcanii turciti, Mecklenburg, Polonia sau Lituania). Toate aceste regiuni sunt drenate in beneficiul Occidentului T se afla intr-un raport de dependenta fata de statele avansate europene.

→ o caracteristica a zonelor inapoiate este faptul ca acestea nu sunt distribuite exclusiv la periferie, ele mai ciuruie din cand in cand chiar si centrul T toate economiile avansate sunt gaurite de puturi. Aceste zone nu sunt neaparat arhaice, dar:

→ in cadrul periferiei este de doua tipuri:

→ de asemenea, o alta caracteristica tipica E este lipsa semi-periferiei: