Politica economica: concept, continut, tipologie

Politica economica: concept, continut, tipologie

Conceptul de politica economica si continutul sau

Politica economica reprezinta ansamblul deciziilor puterilor publice adoptate in vederea orientarii activitatii economice intr- un sens considerat dezirabil de catre toti . O definitie mai scurta a dat-o Jan Tinbergen: 'Politica economica consta in reunirea unui anumit numar de mijloace pentru a atinge anumite scopuri'

Pentru a-i fixa mai clar frontierele, este necesara delimitarea politicii economice de planificarea imperativa si de economia publica. Xavier Greffe subliniaz a c a politica economica nu se substituie deciziilor private asa cum tinde s-o faca planificarea, ci cauta sa le orienteze ex ante oferindu-le un sistem de informare, de stimulare, evitand constrangerea. In acela si timp, politica economica nu se poate confunda cu economia publica , al carei domeniu cuprinde activitatile intreprinse de catre stat pe propria sa raspundere. Totusi, deciziile luate de stat in sectorul public influenteaza ansamblul activitatii economice, astfel incat R.A. Musgrave le considera instrumente permanente ale politicii economice.

Deci, in esenta, politica economica consta in manipularea deliberata de catre stat a unui anumit numar de mijloace puse in aplicare - sau instrumente - pentru a atinge anumite scopuri - sau obiective. Din aceasta definitie rezulta principalele componente ale politicii economice: statul, obiectivele si instrumentele folosite pentru atingerea lor.

Statul, cel care pune in aplicare politica economica, este format dintr-un ansamblu de institutii care cuprinde puterea legislativa si executiva la nivel national cat si autoritatile descentralizate locale. Lor li se adauga si unele organizatii economice supranationale care pot promova uneori o politica economica autonoma. Un exemplu in acest sens il constituie Uniunea Europeana.

Politica economica adoptata si promovata pe plan central difera de cea a organelor departamentale si locale, atat prin perspectiva avuta in vedere, cat si prin instrumentele folosite. Astfel, de exemplu, autoritatea centrala - guvernul - poate influenta situatia conjuncturala modificand nivelul si structura cheltuielilor publice, asupra carora departamentul sau o autoritate locala nu poate actiona. Pe de alta parte, politica economica a puterii centrale poate fi infaptuita prin instrumente de care nu dispun administratiile departamentale si locale, cum ar fi decretarea inghetarii preturilor in scopul franarii inflatiei.

Obiectivele politicii economice reprezinta scopuri sau nazuinte politice exprimate in termeni economici, cum ar fi progresul economic si social, securitatea nationala, bunastarea populatiei sau justitia sociala. Ele se concretizeaza in niveluri dorite ale unor marimi macroeconomice, cum ar fi rata de crestere a venitului national, gradul de ocupare a fortei de munca, rata inflatiei etc. Ele se prezinta in forma numerica, dar pot imbraca si aspecte calitative.

Obiectivele majore ale politicii economice sunt:

asigurarea unei cresteri echilibrate a economiei in general, apreciate prin rata de crestere a PIB (produs intern brut);

controlul somajului sau realizarea unei piete a fortei de munca echilibrate, apreciate prin rata somajului;

controlul inflatiei sau asigurarea unui nivel al preturilor stabil, apreciat prin indicele de crestere a preturilor de consum;

realizarea echilibrului extern, adica a unei balante de plati echilibrate, apreciate prin cota deficitului balantei de plati fata de PIB;

distribuirea echitabila a veniturilor;

asigurarea protejarii mediului inconjurator (desi acesta ar putea fi incadrat in primul obiectiv, care presupune, printre altele, si apararea mediului

prin evitarea poluarii solului, apelor si aerului).

Primele patru obiective formeaza ceea ce in literatura occidentala este denumit 'careul magic'. Intrucat toate aceste obiective sunt greu de infaptuit concomitent, dovedindu-se putin conciliabile, guvernele se vad adesea nevoite sa privilegieze unul sau altul dintre ele. In plus, infaptuirea obiectivelor mai sus enuntate nu poate fi delimitata cu precizie, continutul lor interpatrunzandu-se si uneori chiar contrapunandu-se, cum ar fi, de exemplu, asigurarea utilizarii cat mai depline a bratelor de munca si lupta impotriva inflatiei. La fel, masurile restrictive de stabilizare a cresterii preturilor ar putea, pe calea unei politici de restrangere a cheltuielilor, sa afecteze nu numai echilibrul pietei fortei de munca, ci si realizarea cresterii economice si chiar a balantei de plati echilibrate.

Eseu: Subsistemul metodologic managerial Lucrare: Oboseala in munca - cauzele oboselii

Realizarea obiectivelor are loc prin folosirea instrumentelor politicii economice, care sunt marimi sau structuri economice determinabile sau influentabile direct de ca tre puterile publice pentru atingerea scopurilor propuse. Principalele instrumente se refera la finantele publice, politica monetara, cursul de schimb, controlul direct al preturilor, veniturilor sau altor marimi economice, reformele de structura etc.

Spre deosebire de obiective, instrumentele folosite sunt mai putin dezirabile prin ele insele, putand fi insa mai usor si mai imediat manipulabile de catre responsabilii politicii economice.

Punerea in aplicare a unui anumit instrument intr-o anumita circumstanta reprezinta o masur a de politica economic a. Combinatia mai multor masuri de politica economica, pentru realizarea unuia sau mai multor obiective reprezinta o strategie de politica economica , a carei aplicare se intinde de regula pe un anumit interval de timp. De aceea se vorbeste adesea despre strategia unui guvern sau a altuia.

Intelegerea continutului politicilor economice nu poate fi realizata fara cunoasterea constrangerilor sau restrictiilor de ordin politic, social, militar etc. Mai acute sunt insa cele legate mai direct de economie, cum ar fi: constrangerile geografice si naturale, demografice, instabilitatea pietelor mondiale a produselor de baza sau o serie de constrangeri constitutionale. Nu pot fi neglijate nici constrangerile internationale. De aceea libertatea de initiativa a responsabililor politicii economice este de multe ori restransa.

Politica economica apare astfel ca o optiune economic a realizata intre obiective si instrumente complementare sau concurente de catre un agent macroeconomic deosebit - statul. Actiunile acestuia nu vor avea insa eficacitatea necesara daca nu vor fi suficient de maleabile si nu se vor desfasura intr-un cadru economic dominat de comportamente descentralizate adecvate, capabile sa react ioneze la informatiile si deciziile puterii publice. Pornind in ultima instanta de la problemele cetatenilor si adresandu-se nevoilor lor, fiind conceputa si pusa in aplicare de factori politici si tehnocrati care au si ei interese proprii, logica politicii economice nu poate fi pur economic a. Nu pot fi neglijate aspectele generate de ciclul electoral, in care problemele economice se interpatrund cu cele politice. Nici dificultatile legate de reactia pietei la deciziile de politica economica. In acest sens, Paul Samuelson si Willian Nordhaus trateaza teorema ineficientei politicii , bazandu -se pe critica facuta de Robert Lucas regulilor monetariste prin prisma teoriei expectativelor rationale. Potrivit acesteia, oamenii, anticipand efectele modificarii politicii economice, isi pot schimba comportamentul care a fost luat in considerare la adoptarea deciziei politice, anuland astfel efectele asteptate de catre decidenti.

Rezulta deci ca problematica politicii economice este deosebit de complexa, atat in conceperea cat si in executarea ei.

2. Tipologia politicilor economice

In literatura consacrata acestui domeniu exista mai multe clasificari ale politicilor economice, dupa diverse criterii Astfel, in funct ie de orientarea doctrinara, s-a incercat o delimitare a politicilor economice liberale de cele interventioniste; sau clasificarea in functie de orizontul de timp al obiectivelor, in politici conjuncturale si politici structurale, primele considerate pe termen scurt, axate in special pe influentarea cererii, iar celelalte pe termen lung, actionand indeosebi asupra ofertei. O asemenea delimitare insa ajunge la includerea in prima categorie a unor politici cum ar fi cea monetara sau bugetar a, iar in a doua categorie a unora ca politica industriala sau cea agricol a. Or este cunoscut faptul ca atat politica monetara cat si cea bugetara au efecte si asupra structurilor economiei. S- ar mai putea face o clasificare, in politici globale si politici sectoriale, dar s i aceasta este criticabila, deoarece politicile globale, cum ar fi politica monetar a poate fi folosita si pentru influen tarea unor sectoare ale economiei, in timp ce politici sectoriale, cum ar fi politica industriala sau politica agricola, au si influente asupra ansamblului economiei.

O clasificare mai cuprinzatoare, in functie de obiectivele urmarite, grupeaza politicile economice in trei mari categorii

Politici de salvgardare, care cuprind:

Politici de orientare a natalitatii (sau politici demografice) si de control al migratiilor internationale;

Politici de aprovizionare, in care sunt incluse:

Politicile agricole;

Politicile energetice;

Politicile de aprovizionare cu materii prime industriale.

Politicile mediului inconjurator.

Politici de crestere economica, grupate, la randul lor, in trei categorii: B. Politici de incitare si adaptare la progresul economic, din care fac

parte

Politicile de concurenta;

Politicile industriale;

Politicile de cercetare - dezvoltare;

Politicile de folosire a fortei de munca.

B. Politici ale echilibrului teritorial, din care fac parte: a)Politicile regionale;

Politicile transporturilor.

B. Politici ale realizarii consensului social, care exprima de fapt aspectul economic al politicilor sociale, cuprinzand:

Politicile educatiei;

Politicile de protectie si de transferuri sociale;

Politicile care vizeaza participarea salariatilor sub forma participarii financiare, la rezultatele financiare sau la capital, si sub forma participarii la gestiunea intreprinderii.

Politicile de reglare conjuncturala, din care fac parte:

Politicile monetare;

Politicile bugetare;

Politicile preturilor;

Politicile veniturilor.

Din simpla prezentare enumerativa a acestor forme ale politicilor economice rezulta arsenalul de care dispun puterile publice pentru a influenta cursul vietii economice. Viata economica este insa cu mult mai complexa, desfas urandu-se prin actiunea a mii, sute de mii si chiar milioane de subiecti, carora nu trebuie sa li se ingradeasca libera initiativa. Alegerea si aplicarea diferitelor masuri de politica economica trebuie realizate cu discernamant si prudenta, avandu-se in vedere interferentele politicilor si dificultatea cuantificarii impactului lor. Nu exista 'retete' universal valabile de politica economica si nici nu este recomandabila transpunerea unor experiente dintr-o tara in alta sau dintr-o etapa in alta. Realitatile lumii contemporane ofera suficiente exemple de succes sau esec, iar experien ta a scos in evidenta o serie de invataminte: politica monetara, de exemplu, pare mai eficace pentru temperarea decat pentru relansarea activitatii, in timp ce politica bugetara pare a avea efecte mai vizibile in reanimare decat in calmare. Eficacitatea uneia nu poate fi realizata in afara coordonarii cu aplicarea celeilalte. In contextul actualei tendinte de globalizare a economiei, au crescut interdependen tele dintre state, astfel ca politicile economice interfereaza intre ele nu numai pe plan na tional, ci si interna tional. In plus, dinamismul vietii economice determina un proces continuu de metamorfozare a politicilor. Un exemplu al ultimelor aproape doua decenii il constituie dereglementarea, demarat a la sfarsitul anilor '70 in SUA si Canada, adoptata apoi de Anglia si extinsa in continuare la intreaga lume occidentala, dupa ce fusese dominata de politicile dirijiste, interventioniste, iar planificarea generase atatea iluzii.

Instrumentele traditionale ale politicii economice sunt componentele bugetare, cantitatea de moneda, cursul de schimb si normele de fixare a preturilor si salariilor, concretizate in politica preturilor si politica veniturilor. Pentru coordonarea si corelarea acestora un rol important il are programarea economica.