Inflatia - mecanismul inflatiei, cauze si influente ale inflatiei, costurile inflatiei si politicile de combatere a fenomenului

Termenul de inflatie a intrat in limbajul curent al oamenilor de afaceri, a bancherilor in special, pe la sfarsitul sec XIX, fiind asociat, in exclusivitate, dereglarilor in circulatia monetara. Dupa cum se stie, in acea perioada sistemele monetare se bazau pe circulatia simultana a monedelor din metale pretioase si a semnelor valorii, respectiv a bancnotelor, care oricand se puteau converti in aur/argint. In acesta situatie, o emisie suplimentara de bancnote, peste rezerva de metal pretios detinuta de banca de emisie, ducea in mod inevitabil la nerespectarea acestei reguli. Bancnotele nu mai reprezentau valoarea initiala, se "devalorizau", si prin aceasta atrageau dupa sine cresterea preturilor, iar dereglarea descrisa a capatat denumirea de inflatie.

Fenomenul se mentine si in sistemele monetare bazate numai pe bancnote, cand se incalca echilibrul fundamental dintre masa monetara aflata in circulatie si suma tranzactiilor economice, prin emisii suplimentare de bancnote determinate de nevoia de a efectua anumite plati, nelegate de activitatea economica, cum ar fi finantarea cheltuielilor ducerii unui razboi. Nu intamplator anii I si clui de-al II-lea razboi mondial, emisiile monetare iesite de sub control au dus la aparitia unor preturi exprimate in numere astronomice.

In ambele situatii, respectiv atat in sistemul monetar metalist, cat si in cel al semnelor de valoare, notiunea de inflatie se refera la un fenomen strict monetar. Teoria economica o abordeaza cu totul tangential si aceasta si pentru considerentul ca moneda este apreciata ca un auxiliar al activitatii economice(o perdea sau o cortina dupa care se desfasoara procesul economic propriu-zis).

In teoria economica moderna, inflatia este considerata ca o forma de manifestare a dezechilibrului economic global. Astfel, notiunea moderna de inflatie se refera la cresterea nominala a elementelor pret, salarii, profituri ca urmare a dezechilibrelor macroeconomice. Plecand de la considerentele teoretice enuntate apare limpede ca inflatia nu poate fi exprimata altfel decat prin cresterea procentuala a preturilor, ceea ce reprezinta rata inflatiei.

Rata inflatiei exprima cresterea procentuala a preturilor pe perioada de timp luata in consideratie- luna, trimestru,an- prin raportarea preturilor din perioada curenta (p1), la preturile din perioada de baza(p0). Metoda folosita curent se refera la preturile luate cu amanuntul, luandu-se in consideratie o rata, respctiv un indice lunar al preturilor cu amanuntul. Pentru perioade mai mari de timp si pentru comparatii, rata inflatiei reprezinta cresterea procentuala a pretului pe 12 luni.

In acest context se impun cateva precizari. In primul rand este de retinut ca nu orice crestere a preturilor inseamna inflatie. Fenomenul inflationist este sesizat atunci cand are loc o accelerare a ritmului de crestere a preturilor.

De asemenea, trebuie remarcat ca pot fi si situatii cand preturile scad. In acest caz, in opozitie cu cele prezentate anterior, ar fi corect sa se spuna ca asistam la o "inflatie" negativa, desi curent  pentru aceasta situatie se foloseste termenul de "deflatie". In mod corect, termenul de deflatie se refera la politica guvernamentala de reducere a cererii agregate prin care se urmareste sa se ajunga la o inflatie negativa.

Mecanismul inflatiei

Mecanismul de functionare a inflatiei este nemijlocit legat de cauzele care o provoaca. In esenta, este vorba despre corelatiile ce se stabilesc intre cererea agregata, oferta agregata si nivelul preturilor.

Cererea agregata este o categorie macroeconomica si reprezinta nivelul total al cheltuielilor din economie determinat de consumul final (consumul individual, consumul public, investitii) plus cheltuielile strainilor (firme, persoane, organisme).

Oferta agregata este , de asemenea, o categorie macroeconomica si reprezinta nivelul total al bunurilor si serviciilor din economie. O productie suplimentara, si deci o crestere a ofertei, implica costuri marginale mai mari si drept urmare firmnele, pentru a produce mai mult, vor trebui sa incaseze preturi si mai mari.

Pretul de echilibru general se formeaza dupa urmatorul mecanism: daca cererea agregata este mai mare decat oferta agregata , aparre o lipsa de produse in economie, iar preturile tind sa creasca, ceea ce ii determina pe producatori sa produca mai mult.

Cauze si influente ale inflatiei

Inflatia structurala este consecinta aparitiei unor modificari de structura in cerere sau oferta. De pilda, in unele ramuri de activitate economica apare o cerere mai mare, in timp ce in alte ramuri cererea ramane aceeasi, sau poate sa scada. In ramurile cu o cerere descrescatoare, preturile (mentinute de firme) si salariile (mentinute de sindicate) raman inflexibile la scaderea cererii. Bineinteles ca in ramurile cu cerere in crestere atat preturile cat si salariile cresc, ceea ce influenteaza nivelul general al preturilor si salariile pe economie.

In acest fel, o modificare structurala rapida poate conduce in acelasi timp la aparitia si a somajului structural si al unei inflatii structurale. Aceasta inflatie, cu timpul, are un efect molipsitor, in sensul ca se extinde si asupra altor domenii de activitate.

In analiza inflatiei trebuie luata in consideratie si influenta factorului psihologic. Teama de inflatie  amplifica inflatia. Toti agentii economici sunt influentati in deiziile lor de relatia dintre aprecierile privin evolutia propriu-zisa a fenomenului. De exemplu, atat o firma, cat si un sindicat, la negocierea salariului tin seama de cresterea inflatiei, sa zicem de 10%. In aceasta situatie sindicatele vor o crestere a salariilor cu mai mult de 10%, iar patronii vor fi dispusi sa accepte o crestere a salariilor sub 10%, deoarece mizeaza pe o crestere a pretului cu 10%. In final, prin negocieri, se ajunge la o crestere a salariilor in jur de 10%, desi inflatia reala nu ar mai fi atins acest nivel. Trebuie remarcat ca economistii, in ultimul timp, recunosc tot mai mult importanta anticiparilor privind evolutia inflatiei ca o influenta care, in final, determina rata reala a inflatiei.

Costurile inflatiei si politicile de combatere a fenomenului

Consecintele inflatiei, cunoscute sub denumirea generica de "costuri", sunt negative atat pentru indivizi, cat si pentru economia si societatea in ansamblu.

Variatia urmarilor negative, sau ale costurilor inflatiei este destul de mare.

in primul rand, inflatia contribuie la redistribuirea veniturilor in detrimentul majoritatii populatiei. Cu toate ca la proima vedere s-ar parea ca efectul de crestere a preturilor poate fi contracarat printr-o sporire corespunzatoare salariilor, in realitate inflatia retribuie bogatia nationala in detrimentul celor cu venituri fixe si in avantajul detinatorilor de proprietati, a caror valoare creste. De asemenea, sufera si cei care au facut economii, chiar daca le au depuse la banci, deoarece, de regula, rata dobanzii creste mai lent in comparatie cu rata inflatiei.

In al doilea rand, inflatia creeaza o stare de incertitudine in lumea intreprinzatorilor, ceea ce se repercuteaza negativ asupra deciziilor de a investi, deoarece firmele intampina greutati reale in a prevedea corect raportul dintre costuri si incasari, cu urmarile cunoscute asupra creterii economice. La aceasta mai trebuie adaugat faptul ca ritmul cresterii economice se reduce si ca urmare a politicilor antiinflationiste, care urmaresc scaderea cererii agregate.

In al treilea rand, inflatia contribuie la inrautatirea raporturilor economice externe ale tarii, ceea ce dezechilibreaza balanta platii externe. Explicatia consta in faptul ca inflatia intr-o tara fiind mai mare decat in alte tari, exporturile tarii respective apar mai scumpe si deci mai putin competitive, iar raporturile mai ieftine, in comparatie cu produsele indigene. Drept urmare, exporturile scad, importurile cresc, balanta platii va deveni deficitara, iar cursul de schimb al monedei nationale se inrautateste. Mai trebuie luat in consideratie si faptul ca prin ieftinirea produselor din import se descurajeaza productia interna cu toate urmarile ei.

In al patrulea rand, inflatia implica folosirea suplimentara a unor resurne in comparatie cu perioada de stabilitate a preturilor. Este vorba de cheltuielile ce se fac cu urmarirea evolutiei fenomenului inflationist la toate nivelele: firme, sindicate, banci, guvern.

Consecintele inflatiei sunt direct proportionale cu amploarea ei, motiv pentru care, in functie de rata inflatiei, fenomenul este apreciat in mod diferit. Astfel, o inflatie de 3-4% pe an este considerata a fi o "inflatie taratoare sau lenta"(creeping inflation), care nu numai ca nu ingrijoreaza factorii economici, ci este de multe oriapreciata ca un factor de stimulare a cresterii ofertei, deci si a activitatii economice. O inflatie cu rata anuala de 5-10% este o "inflatie deschisa" oricarei perspective. Inflatia care depaseste o rata anuala de 15% este apreciata ca o "inflatie refulanta", ceea ce declanseaza alerta subiectilor economici, deoarece are tendinta sa devina una "galopant", deci scapata de sub control. Nu trebuie omis faptul ca sunt situatii cand rata anuala a inflatiei ajunge la ordinul sutelor si al miilor, ceea ce intra in categoria "hiperinflatiei". Pentru curiozitate, mentionam ca cea mai ridicata rata a inflatiei din toate timpurile a fost atinsa in Germania, in toamna anului 1923, cand ea a reprezentat 7000 de miliarde %.  

Deoarece consecintele fenomenului inflationist sunt negative, este evident ca in politicile guvernamentale obiectivele de combatere a inflatiei vor fi prioritare, cu atat mai mult cu cat ea afecteaza intreaga populatie a tarii.

Politicile de combatere a a inflatiei sunt corelate cu cele doua cauza majore ce determina acest fenomen. In consecinta, ele se vor referi fie la controlul cererii agregate, in sensul reduceriiei, fie la controlul ofertei agregate, in sensul sporirii ei, fie la ambele.

Politicile de controlare a cererii  sunt de doua feluri:politici fiscale si politici monetare.

Politicile fiscale folosesc, in vederea atingerii obiectivului propus, doua parghii: reducerea cheltuielilor guvernamentale, care constituie o componenta inportant a cererii agregate si cresterea impozitelor, ceea ce reduce masa monetara destinata consumului si investitiilor.

Ambele sunt parti constitutive a ceea ce se numeste "politica deflationista". Daca aceleasi parghii se folosesc in sens invers si au in vedere reducerea somajului, ele fac parte din politicile numite "reflationiste".

Politicile monetare au si ele mai multe modalitati de aplicare. Pe de o parte, ele recurg la modificarea ofertei de bani actionand asupra reducerii ei, iar pe de alta parte recurg la parghia dobanzii, manevrand rata dobanziiin directia incurajarii depunerii economiilor si descurajarii folosirii creditelor. Amandoua se ating prin cresterea ratei dobanzii.

Metodele de control a preturilor si veniturilor au ca obiectiv restrangerea influentei monopoliste asupra cresterii preturilor si veniturilor(vizeaza actiunile patronatului) si restrangerea presiunilor privind cresterea salariilor(vizeaza presiunile sindicale).

Tot in acest context se urmareste ingreunarea fuziunilor de firme, respectiv formarea de oligopoluri, care dupa cum stim, pot lua decizii in directia cresterii preturilor.

Pentru stimularea ofertei au o mare importanta masurile privind determinarea firmelor sa actioneze in directia cresterii productiei. In acest scop se folosesc scutiri de impozite si taxe, incurajarea efectuariide catre firme a actiunilor de cercetare si dezvoltare, stimularea de investitii in directia modernizarii aparatului de productie si efectuarea de chetuieli pentru perfectionarea pregatirii profesionale.

Toate aceste politici sau masuri urmaresc sa exercite o actiune concentrata asupra cererii agregate cat si asupra ofertei agregate in vederea reducerii ritmului de crestere a inlatiei, cat si asupra diminuarii costurilor ei.

In final, se impune o observatie importanta. Inflatia este un fenomen deosebit de complex si in consecinta inca insuficient de bine cunoscut, ceea ce se confirma prin aceea ca in teoria si practica economica mondiala nu este un consens, nici in ceea ce priveste cauzele care o provoaca si nici in ceea ce priveste politicile si masurile de combatere.

Inflatia remane un fenomen controversat.