Geneza si evolutia stiintei economice

Geneza si evolutia stiintei  economice

Asemenea altor stiinte sociale sau ale naturii pe care se bazeaza cunoasterea umana si progresul societatii, economia a parcurs un lung proces de formare si dezvoltare. In general, procesul aparitiei si dezvoltarii stiintei economice este analizat cu ajutorul conceptului de "situatie clasica ". Aceasta se caracterizeaza  printr-o sinteza a cuceririlor stiintifice pana in momentul respectiv, inclusiv aprecierea starii din acel moment si directiile dezvoltarii viitoare a stiintei economice. De regula situatia clasica se caracterizeaza printr-o opera stiintifica de mare avengura a unui autor, sau printr-o scoala economica reprezentativa ale caror contributii si concepte de baza se extind asupra unei intregi perioade.

In general, studiile de specialitate delimiteza patru faze sau etape in evolutia stiintei economice delimitate de situatiile clasice respective.

Prima etapa in evolutia gandirii economice, numita de unii autori faza prestiintifica, incepe cu antichitatea si se incheie spre sfarsitul secolului XVIII-lea, prin contributia  epocala a lui Adam Smith, care prin lucrarea sa "Avutia natiunilor" (1776) a reusit sa dea expresie primei situatii clasice. De aceea el este considerat parintele sau fondatorul economiei politice, denumire sub care era cunoscuta initial intreaga stiinta economica. Denumirea de economie politica provine din combinarea sensului a trei cuvinte de origine greaca: "oicos", "nomos" si "polis" (in traducere libera: reguli, legi de gospodarire a cetatii). Termenul a fost folosit pentru prima data de un reprezentant al mercantilistilor - Antoine de Montchrestien, care in 1615 publica al sau "Tratat de economie politica". Un alt curent de gandire economica ce s-a impus in aceasta perioada este cel al fiziocratilor, reprezentantul cel mai de seama fiind F. Quesnay, care a efectuat prima analiza a procesului economic de ansamblu, publicata in faimosul sau "Tablou economic" (1758).

A doua etapa in evolutia stiintei economice corespunde, in esenta, perioadei afirmarii scolii clasice engleze, reprezentate de David Ricardo ("Despre principiile economiei politice si ale impunerii" - 1818), Thomas Malthus ("Principii de economie politica" - 1820), John Stuart Mill ("Principiile economiei politice" - 1848). Unii specialisti incadreaza in linia de gandire din aceasta perioada si contributiile francezului J. B. Say ("Tratat de economie politica" - 1803).

A treia etapa in evolutia stiintei economice se incadreaza intr-un orizont de timp cuprins intre anii '70 ai secolului al XIX-lea si marea recesiune economica din anii '30 ai secolului trecut. Aceasta etapa este dominata de contributiile stralucite ale marginalistilor sau neoclasicilor, reprezentati in principal de trei mari scoli: Scoala de la Viena (C. Mengel, F. von Wieser); Scoala de la Lousanne (Leon Walras, V. Pareto); Scoala de la Cambridge fondata de Alfred Marshall. In acesta perioada s-a afirmat si Scoala istorica germana reprezentata de F. List, W. Roscher si altii.

A patra etapa in evolutia gandirii economice este numita faza moderna a stiintei economice, marcata decisiv la inceput de contributiile marelui economist englez J. M. Keynes care si-a publicat opera sa fundamentala "Teoria generala a ocuparii, a dobanzii si a banilor" in 1936. Ea a dat un puternic impuls dezvoltarii stiintei economice in general, indeosebi prin trecerea de la analiza la nivel microeconomic la cel macroeconomic.

In replica la curentul keynesian, s-a constituit liberalismul clasic al secolului XX-lea (noii clasici), ai carui reprezentanti - L. Mises , F. Hayek, M. Friedman - formeaza nucleul cel mai activ al gandirii economice din ultimile decenii. In unele studii si analize mai recente in domeniu, se apreciaza ca "stiinta economica se afla in fata unei noi situatii clasice. Deocamdata, toate teoriile elborate in trecut au fost si sunt dezvoltate si actualizate. In acelasi timp in procesul firesc de raportare la noile realitati, unele dintre ideile, teoriile si doctrinele vechi au fost abandonate sau marginalizate"[1]. Potrivit acestor aprecieri am putea vorbi de o a cincea perioada in evolutia si dezvoltarea stiintei economice, perioada ce ar fi inceput cu deceniul al optulea al secolului trecut.