Gandirea economica a lui mihail manoilescu (1891 - 1950)

GANDIREA ECONOMICA A LUI MIHAIL MANOILESCU (1891 - 1950)

M. Manoilescu a fost un ganditor original si nonconformist, reprezentant al neoliberalismului interbelic, opera sa fiind considerata de C. Murgescu, ca fiind "prima strapungere romaneasca in gandirea economica universala".

Printre lucrarile sale cele mai reprezentative, amintim: "Politica productiei nationale"(1923) si "Teoria protectionismului si a schimbului international"(1929).

In viziunea sa, cheia succesului in orice activitate economica, o reprezinta initiativa creatoare individuala, statul trebuind sa devina un factor de sprijin al acesteia, intervenind in activitatea economica in mod rational.

Contributiile fundamentale ale lui M. Manoilescu la imbo-gatirea gandirii economice se situeaza in domeniul metodologic, teoretic, al politicii economice si al relatiilor internationale.

a) Pe plan metodologic, M. Manoilescu considera ca stiinta economica este "o stiinta de masa", nu se poate limita la studiul agentilor economici, obiectul ei esential fiind "economia nationala". Aceasta cunoaste particularitati de la o tara la alta, si de aceea el se indoieste de universalitatea principiilor formulate de gandirea economica liberala occidentala. Ca urmare, ii indeamna pe economistii romani sa ia in consideratie realitatile din propria tara, contribuind astfel la imbogatirea stiintei economice prin rezolvarea eficienta a problemelor specifice de ordin national.

M. Manoilescu considera, ca pentru a formula concluzii valabile este necesar a fi cercetat un volum mare de fenomene economice, stiinta economica avand sarcina sa descopere "regu-laritati" sau "constante", care guverneaza procesele studiate.

b) In planul teoriei economice, M.Manoilescu a formulat concluzii esentiale privind determinarea eficientei fortelor productive (munca, pamant, capital). Referindu-se mai ales la productivitatea factorilor de productie, insistand asupra productivitatii muncii, el a evidentiat superioritatea intrinseca a industriei fata de agricultura, a tarilor industrializate fata de cele agrare, si pe aceasta baza a formulat "constanta Manoilescu".

Conform acesteia, este evidentiata tendinta de adancire a discrepantei dintre cele doua grupuri de tari, in ceea ce priveste nivelul productivitatii muncii. Pe baza minutioaselor comparatii pe care le-a facut, M.Manoilescu demonstreaza ca productivitatea muncii este mai ridicata, de regula, in industrie dacat in agricultura, respectiv ca productivitatea medie (nationala) din tarile industrializate este mai ridicata decat in tarile cu profil economic agrar, si pe masura trecerii timpului, distanta sau decalajul dintre productivitatea muncii din cele doua categorii de tari, tinde sa se adanceasca. Aceasta concluzie este denumita "constanta Manoilescu".

De asemenea, el a semnalat cele doua cai posibile de procurare a bunurilor necesare unei tari, respectiv: calea directa sau industriala, atunci cand productivitatea muncii din ramura respectiva este superioara mediei nationale, si calea indirecta sau comerciala, inclusiv importul, cand productivitatea muncii este inferioara mediei nationale.

c) Pe planul preocuparilor normative de politica economica, M.Manoilescu a formulat cateva concluzii de importanta deosebita pentru dezvoltarea economiei nationale, printre care: industrializarea in vederea concentrarii eforturilor in ramurile economice cu o productivitate a muncii inalta, descentralizarea industriei la scara mondiala, protejarea ramurilor economiei nationale care se caracterizeaza printr-o productivitate a muncii ridicata (atat in industrie, cat si in agricultura), etc.

M. Manoilescu a incercat sa elaboreze o teorie generala a protectionismului. El a pornit de la ideea ca, pentru a determina calitatea activitatii economice a unei intreprinderi, ramuri sau economie nationala, nu sunt suficienti si elocventi indicatorii economicici care se refera la productia bruta, ci cei ce se refera la productia neta, respectiv productia cu care respectiva intreprindere sau economie nationala a contribuit la sporirea bogatiei sociale.

d) Teoria lui M. Manoilescu referitoare la comertul international, se afla in opozitie cu teoria liberala (ricardiana si neoclasica), care sustinea schimbul liber pe piata internationala, pe baza avantajului relativ, reciproc avantajos pentru toti partenerii.

M. Manoilescu demonstreaza ca acest lucru nu este valabil, in sensul ca in realitate castiga numai tarile puternic industrializate, cu o productivitate nationala medie ridicata, in timp ce tarile preponderent agrare, avand productivitatea nationala medie mai scazuta, pierd in tranzactiile internationale, sub doua aspecte: atunci cand vand produse primare si atunci cand cumpara produse industriale.

Ecuatia schimburilor economice internationale consta, conform opiniei lui M. Manoilescu, in exploatarea tarilor agrare de catre cele industrializate, in sensul ca, diferenta mare care exista intre productivitatea medie a muncii nationale din cele doua grupuri de tari, obliga tarile agricole sa dea mai multa munca in forma fizica sau naturala, decat cea pe care o primesc in schimbul produselor lor. Astfel, pentru produsul muncii unui lucrator dintr-o tara industriala, tara agrara trebuie sa dea produsul muncii mai multor lucratori.

Singura solutie eficienta pentru aceasta problema economica, o constituie diversificarea economiei nationale prin industria-lizare a tarilor agrare si protejarea industriei nationale de concurenta tarilor dezvoltate.

Principiul care trebuia pus la baza strategiei dezvoltarii Romaniei pe termen lung era, in opinia lui M. Manoilescu, specializarea in productie pe baza "legii concentrarii activitatii economice in ramurile de mare productivitate a muncii", care satisfac nevoile interne ale populatiei si pot crea surplusuri pentru export. Pe un plan mai general, aceasta insemna "descentralizarea industriei la scara mondiala".

Prin teoria sa, M. Manoilescu ofera un criteriu rational de practicare a unei politici economice protectioniste. El considera ca pot fi protejate prin taxe vamale orice ramuri ale economiei nationale, cu conditia ca productivitatea muncii sa fie mai ridicata decat media nationala.

In completarea ideilor lui M.Manoilescu despre idustrializare si protectionism, trebuie mentionata solutia originala propusa de St. Zeletin, important reprezentant al neoliberalismului romanesc interbelic, pentru a depasi dilema: industrie nationala sau capital strain. Analizand in mod realist dificultatile financiare implicate de procesul industrializarii (insuficienta capitalurilor autohtone), dar si pericolul concurentei produselor importate din tarile industrializate, St. Zeletin sugereaza o formula flexibila de rezolvare a ambelor probleme, apeland la sintagma "porti inchise pentru marfurile straine, dar porti deschise pentru capitalurile straine".

M.Manoilescu a reusit sa formuleze o teorie generala a protectionismului, drept corolar al necesitatii descentralizarii industriei la scara mondiala, in timp ce St. Zeletin a completat aceasta teorie, preconizand o nuantare a politicii externe protectioniste, in functie de particularitatile istorice ale tarii noastre.