ECONOMIA, REFORMA SI PRIVATIZAREA

Romania este a doua tara ca dimensiune din Europa Centrala. Este situata la intersectia coridoarelor economice euro-asiatice, care fac legatura intre nordul si sudul, estul si vestul celor doua entitati continentale; are o pozitie ideala pentru circulatia marfurilor intre Marea Caspica, Marea Neagra si Europa vestica.

Romania poseda stabilitate politica, bune si foarte bune relatii cu toate tarile vecine, un sistem legislativ "croit" dupa standarde europene, care necesita insa, o mai mare stabilitate si rigoare.

Cei cca 22 milioane consumatori, cat reprezinta populatia Romaniei constituie o piata potentiala de marime medie pentru orice producator de bunuri economice. Populatia, in marea sa majoritate, are un nivel deosebit de educatie si vorbeste, de regula, o limba straina de circulatie internationala.

Infrastructura industriala si de transport sunt dezvoltate si au fost declarate numeroase zone economice libere, in special in marile orase sau pe cursul Dunarii. Romania este traversata de trei coridoare europene de transport: coridorul 4 auto si feroviar(Berlin-Praga-Budapesta-Arad-Bucuresti-Istanbul/Salonic); coridorul 7 fluvial (Marea Neagra-Dunare-Main-Rhin-Marea Nordului) si coridorul 9 auto si feroviar (Helsinki-Moscova/Kiev-Odessa-Constanta/Bucuresti-Alexandropoulis. Pot fi luate in considerare si facilitatile oferite de cel mai mare port la Marea Neagra - Constanta, cu perspectiva de a deveni al doilea port la Europei, dupa Rotterdam, de care este legat prin culoarul fluvial european 7. Romania poseda retele de telecomunicatii mobile prin sistemele GSM si NMT.

Analiza rezultatelor reformei intreprinse dupa 1990 releva un dublu esec. Pe de o parte, la nivel macroeconomic nu au fost create conditiile necesare cresterii eficacitatii si eficientei alocarii resurselor. Drept urmare, doua treimi din firmele romanesti au inregistrat in ultimii ani pierderi si nu profituri. Pe de alta parte, efectele politicilor fiscale si monetare initiate de autoritati s-au dovedit a fi negative. Recesiunea si inflatia reprezinta problemele-cheie cu care s-a confruntat in ultimii 11 ani economia Romaniei.

POLITICILE ECONOMICE

Economia mostenita de la regimul totalitarist era caracterizata la sfarsitul anului 1989 de existenta proprietatii socialiste (de stat sau cooperatista), centralizarea excesiva, planificarea rigida si eficienta economica scazuta. Industrializarea fortata, excesiva, bazata pe utilaje si procese tehnologice cu un consum mare de energie, reducerea drastica a importurilor si promovarea fortata a exporturilor, fara a avea in atentie criteriile de eficienta, pentru a plati cat mai repede datoria externa acumulata (intre 1975 si 1989, Romania a platit peste 21 mld $), toate acestea au dus la adancirea crizei in toate ramurile economiei, ceea ce a avut drept consecinta directa scaderea calitatii vietii populatiei.

"Economia romaneasca nu este nici cal, nici magar, afirma reputatul economist Aurelian Dochia, care continua: s-au facut o serie de schimbari care nu au fost duse la bun sfarsit. La nivel macroeconomic avem un cadru institutional si reglementari care, in mare, sunt compatibile cu economia de piata. La nivel microeconomic, indeosebi datorita intarzierii procesului de privatizare, avem insa mecanisme, actiuni si componente care nu sunt tipice mecanismelor de piata. Intre aceste doua nivele apare inevitabil disfunctia realitatii, acest aparent haos, coruptia etc".

Guvernul Petre Roman a incercat sa adopte masuri de restructurare si retehnologizare a intreprinderilor de stat, reusind doar transformarea lor in regii autonome sau in companii comerciale; lipsa unor programe clare, coerente, combinata cu liberalizarea preturilor, au condus la puternice tensiuni inflationiste, in conditiile in care, anual (cu cateva exceptii), declinul economiei s-a accentuat iar somajul a crescut permanent sporind astfel costurile sociale ale tranzitiei. Masurile adoptate au urmarit: descentralizarea economiei, privatizarea, incurajarea investitiilor straine de capital, reimproprietarirea taranilor (in limita a 10 ha de teren arabil de gospodarie). Celelate guverne care au urmat pana la alegerile din noiembrie 1996, Guvernul Stolojan si Guvernul Vacaroiu au preferat sa incerce realizarea unei reforme graduale cu pasi marunti, in loc sa aplice terapia de soc care ar fi expus, insa, populatia unor eforturi deosebite. S-a neglijat crearea unor piete reale !

Guvernele care au condus Romania dupa alegerile din noiembrie 1996 au incercat sa aplice o reforma accelerata, insotita de restructurarea si privatizarea companiilor de stat, asa cum solicita FMI. Cu toate acestea, dupa 4 ani de aplicare a masurilor solicitate de FMI, declinul economic al Romaniei s-a accentuat, iar deficitul bugetar si al balantei comerciale a crescut. Guvernele Victor Ciorbea si Radu Vasile au fost preocupate de privatizarea marilor intreprinderi de stat, iar Guvernul Mugur Isarescu de reluarea cresterii economice. Pe ansamblul guvernarii economice, Puterea instalata dup 1996 nu a reusit sa constituie germenii dezoltarii durabile pe care si-a propus-o.

Etapele parcuse in cei zece ani de tranzitie de la planul centralizat la economia de piata au cuprins: liberalizarea preturilor, dezvoltarea sectorului privat in paralel cu incercarea de restructurare si privatizare a intreprinderilor de stat.

Principala politica de stat promovata cu ardoare, aceea a fragmentarii marilor combinate si intreprinderi industriale in mai multe societati comerciale mici - pe principiul "divide et impera"(divizeaza si stapaneste), s-a dovedit a fi eronata desi s-a perseverat in aplicarea ei la sugestia principalelor organisme financiare internationale care au experimentat, fireste in dauna noastra, acest tip de reforma in Romania.

Politica "intai privatizare, apoi restructurare" s-a dovedit nepotrivita, putini investitori preferand intreprinderi falimentare, grevate in datorii. Guvernele Radu Vasile si Mugur Isarescu, din perioada 1998 - 2000, au incercat sa realizeze redresarea cererii interne, concomitent cu consolidarea stabilitatii macroeconomice, controlul inflatiei si al deficitului bugetar, prin aplicarea unor politici fiscale si monetare restrictive. "Macrostabilizarea" a fost principiul defectuos, aplicat timp de aproape un deceniu, prin care s-a incercat sa influenteze politica economica generala.

Din pacate, guvernele care condus Romania in deceniul 1990-1999, nu au avut in centrul atentiei refacerea economica a tarii, prin impulsul dat de evolutiile pozitive din agricultura si industrie, ci, au incercat sa dirijeze evolutia economica prin masuri monetare si fiscale, fara a stapani baza reala a transformarilor produse.

EVOLUTIA UNOR INDICATORI ECONOMICI MAJORI

Produsul Intern Brut (PIB)

In 1998, PIB-ul reprezenta doar 78% din cel inregistrat in 1989. Media pe tara a PIB pe locuitor in 1999 a fost de 3.180.400 lei.

An de an, in perioada 1990-1993 si apoi in perioada 1996-1999, PIB-ul autohton a scazut comparativ cu anul anterior. Singurii 3 ani in care PIB-ul a avut evoluti pozitive au fost 1994-1996. Pe ansamblu insa, toate ramurile economice au inregistrat scadei accentuate in 1999, fata de cel maid defectuos an, pe plan economic al regimului comunist - 1989. Nimeni inca nu a avut curajul deplin de a face un studiu cuprinzator al evolutiei PIB-ului Romaniei in perioada 1989-1999. S-ar desprinde concluzii foarte interesante. Media PIB pe locuitor este irelevanta, datprita inflatiei.

Un alt aspect negativ consemnat de evolutia PIB-ului este diminuarea accentuata a ponderii industrei, constructiilor si agriculturii, singura crestere fiind inregistrata fiind in domeniul serviciilor.

Unul din putinele aspecte pozitive inregistrate este legat de cresterea permanenta a ponderii sectorului privat in formarea PIB, ceea ce demonstreaza ca Romania a pasit definitiv pe calea economiei de piata.

Ponderea sectorului privat in formarea PIB: 1990 - 16,4%; 1991 - 23,6%; 1992 - 26,4%; 1993 - 34,8%; 1994 - 38,9%; 1995 - 45%; 1996- 54,9%; 1997 - 58,1%; 1998 - 58,3%; 1999 - 60%.

Ponderea unor sectoare economice in PIB in 1997: industria : 35,5%; serviciile: 33,2%; agricultura si silvicultura: 18,1%; constructiile: 5,2%.

Alocatii din PIB: consumul final al populatiei, inclusiv protectia sociala: cca 70%; invatamantul: 3,6-4%; sanatatea: 2,5-3%; agricultura: 2,3%; cultura: 0,5% !!!

In septembrie 1999, economia subterana reprezenta 49% din PIB.

EXTRASE DIN SCRISOAREA CATRE FMI SI UE A EX-PREMIERULUI MUGUR ISARESCU

la capitolul inflatie, pentru 2001 se prognozeaza o scadere pana la 25%, avand in vedere faptul ca, in 2000, ea s-a situat intre 41%-42%;

in 2001, cursul mediu de schimb se va situa, in limitele inflatiei prognozate, in jur de 28.000 lei/dolar. Bugetul consolidat se va baza, in continuare, pe tendintele din 2000: o reducere a surplusului primar, o reducere a cheltuielilor cu dobanzile de la 5,1% la 4,4% din PIB, precum si o crestere a veniturilor din privatizare de la 0,8% la 1%;

actualul Cabinet va lasa urmatorului Guvern un portofoliu de 4 miliarde de dolari SUA, PIB-ul pe 2001 a fost estimat la circa 30 miliarde dolari SUA, iar viitorul Executiv poate obtine extrem de multe credite(subl.ns.), in functie de programul economic aplicat';

in primele noua luni ale anului, cresterea PIB a fost de 2%, iar exporturile de bunuri si servicii directe au inregistrat un salt de 24,6%, fata de aceeasi perioada din 1999. Se asteapta ca exporturile de marfuri sa depaseasca 10 miliarde dolari SUA in 2000, ceea ce reprezinta o cota istorica. Trebuie subliniat faptul ca anul 1999 a marcat deja o ajustare puternica a deficitului extern, de la aproximativ 7% din PIB in 1998, la mai putin de 4% din PIB;

reforma fiscala implementata la inceputul anului 2000 a avut un impact pozitiv, iar reducerea impozitului pe profit nu numai ca a stimulat exporturile, dar, de asemenea, s-a materializat in venituri bugetare sporite. 'Datorita acestor performante, masurile luate la capitolul de cheltuieli bugetare(cresterea salariilor in sectoarele apararii nationale si educatiei, precum si a pensiilor) nu au contribuit la largirea deficitului bugetar. Conform estimarilor preliminarii, deficitul bugetului general consolidat a atins in primele 10 luni ale anului 2000, 2,4% din PIB-ul anual, obiectivul initial fiind de 3,5% din PIB;

salariile nominale au crescut mai mult decat s-a prognozat initial in program, dar au cunoscut o descrestere, in raport cu dolarul SUA;

in anul 2000, Romania a reintrat pe pietele internationale de capital, dupa trei ani de absenta, cu doua emisiuni de obligatiuni de euro de 150 milioane dolari SUA fiecare.

Politicile economice ar fi trebuit sa cuprinda, asa cum se obisnuieste in toate statele Uniunii Europene sau in statele central si est europene, o suita de masuri pentru revigorarea industriei si agriculturii autohtone. Fundamentul pe care ar fi trebuit sa se sprijine aceste politci, adica economia tarii, a fost intentionat pierdut din vedere. Pentru prima oara in istoria statului modern roman, in ultimii 11 ani nu au fost administrate politici de creare a avutiei nationale, ci, politici de vindere, de impartire, de partajare a acesteia, de spulberare a ei in cele patru vanturi, de echivalare a unor "forme fara fond" prin politici "macroeconomice" care au urmarit orice alte scopuri decat stimularea economiei propriu-zise.. Rezultatele obtinute au fost pe masura lipsei politicilor economice, esentiale si aflate la baza constructiei economico-sociale. Cand politicienii romani vor intelege rolul primordial al economiei in mecanismul existential individual, de grup si national, vom rezolva toate problemele tranzitiei noastre de la plan la piata.

Daca in ceea ce priveste dezvoltarea economica durabila, aceasta este inca un vis mult prea indepartat, negocierile privind integrarea Romaniei in UE au demarat in 1999, cu urmatoarele capitole: 1. Intreprinderi mici si mijlocii; 2. Cercetare stiintifica si dezvoltare; 3. Educatie si informare; 4. Relatii externe; 5. Politica externa si de securitate comuna (Bulgaria a inceput cu 6 capitole, iar celelalte tari candidate cu 8 capitole).

Aceasta nu se datoreaza insa succeselor obtinute pe plan economic, care nu au existat si nici adoptarii aquis-ului comunitar, care se face cu multa incetineala. "Setul minimal de prioritati" urmarite nu a avut nici o legatura cu politicile bazate pe stimularea economiei reale. A avut in schimb o stransa legatura cu "macrostabilizarea" economica, bazata pe mecanisme financiar-bancare, care au gatuit economia reala si inclinatia spre investitii a intreprinzatorilor. In felul acesta, mai multi ani la rand, in pofida tuturor promisiunilor facute si a angajamentelor luate, indicatorii economici au inregistrat caderi semnificative, care situeaza Romania in randul ultimelor state europene, din punctul de vedere al evolutiilor economice, mai ales din industrie si agricutura, sectoarele forte ale economiei oricarei tari.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

REFORMA

Legile proprietatii -pilonul fundamental al reformei

Legile proprietatii trebuiau sa se afle la baza reformei societatii romanesti postdecembriste. Din motive care tin numai de psihologia politicianului roman, aceste legi nu au fost votate nici dupa mai bine de un deceniu de tranzitie, indiferent de puterea aflata la guvernare. Acesta este motivul principal pentru care societatea romaneasca nu progreseaza pe nici un plan.

Nu exista nici acum o conceptie generala privind toate formele de proprietate si, mai ales, in materie de revendicari sau despagubiri pentru persoanele ale caror bunuri imobile au intrat dupa 1947 in proprietatea statului. Multe dintre aceste bunuri si-au sporit valoarea prin investitii facute in deceniile ce au urmat valului de nationalizari, prin efortul intregii populatii active a tarii.

Infaptuirea reformei economice este strans legata de clarificarile conceptuale si, mai ales, de stabilirea unei strategii echitabile privind retrocedarile de imobile nationalizate. Reforma nu poate fi urnita din loc fara definitivarea legislativa a modalitatilor de retrocedare a bunurilor imobile si, in general, fara reglementarea unui cadru juridic stabil al proprietatii. Acestea trebuie sa se bazeze pe o analiza nu numai juridica ci si, sociala, istorica si economica. Realitatile din tara noastra, precum si din alte state central si est europene aflate in tranzitie, au scos in evidenta ca restituirea catre fostii proprietari a terenurilor si cladirilor in integralitate, 'restitutio in integrum', este practic imposibil de realizat.

Reforma proprietatii funciare

Trebuie sa porneasca de la actualele reglementari privind restituirea terenurilor agricole catre fostii proprietari si asigurarea circulatiei terenurilor - reglementari care au creat bazele juridice pentru asezarea proprietatii funciare pe temeiul proprietatii private, in concordanta cu cerintele economiei de piata.

Este necesar ca reforma proprietatii funciare sa fie completata prin atribuirea efectiva a terenurilor actionarilor si locatorilor de la actualele societati agricole (fostele IAS-uri). Asigurarea exploatarii agricole potrivit mijloacelor moderne presupune si asocierea proprietarilor in societati agricole, forma juridica des intalnita in statele dezvoltate ale planetei.

PRIVATIZAREA

Unul din elementele cheie ale reformei - privatizarea - a inceput in agricultura, mai precis in sistemul cooperatist din agricultura. Comparativ cu alte state central si est europene, cum ar fi Polonia, Cehia sau Ungaria, in Romania procesul de privatizare a fost mai lent datorita indeciziei factorilor politici, dar si dificultatilor legate de mentalitatea oamenilor mostenita de la regimul totalitarist. Acest lucru a facut si face ca Romania sa fie in acest proces in urma altor tari din regiune, ceea ce ii agraveaza si mai mult dificultatile din economie.

Procesul de privatizare a companiilor de stat a fost divizat in trei faze majore:

1.     convertirea intreprinderilor de stat in companii comerciale pe actiuni si regii autonome;

2.     alocarea catre cetatenii romani a 30% din capitalul companiilor comerciale prin intermediul certificatelor de proprietate;

3.     restul de 70% din capitalul companiilor comerciale urma sa se vanda investitorilor romani sau straini. Aceasta parte din programul de privatizare intra in responsabilitatea Fondului Proprietatii Private(FPS). O cota de 40% din actiunile care nu erau sub incidenta privatizarii in masa, au fost oferite spre vanzare de catre Fondul Proprietatii de Stat, cetatenilor romani sau originari din Romania.

Tranzactionarea actiunilor intreprinderilor privatizare s-a facut la Bursa de valori. Piata OTC(over-the-counter) a fost inaugurata in septembrie 1996. Legislatia curenta permite achizitionarea unei parti sau a tuturor actiunilor unei companii de catre un roman, un strain naturalizat sau o persoana juridica abilitata prin lege. In octombrie 1998 erau cotate la bursa 112 companii; in 22 septembrie 1997, Bursa de vcalori din Bucuresti a lansat oficial indicele de piata BET, calculat pentru un moment dat ca medie a celor mai lichide 10 actiuni.

Eroarea facuta in aplicarea privatizarii in tara noastra a fost aceea ca s-a considerat si s-a actionat pentru accelerarea procesului de privatizare ca obiectiv principal pentru relansarea economica. Apreciem ca trebuia sa se procedeze invers: sa se realizeze mai intai relansarea economica si apoi sa se faca privatizarea!

Printre cauzele care au inflentat in mod esential derularea fenomenului de privatizare enumeram: lipsa capitalului intern si extern, blocajul financiar, criza economica prelungita, inconsecventele de natura juridica si politica(subventionarea preferentiala a unor firme de stat cu pierderi). Dupa opinia lui Adrian Nastase, intregul proces de privatizare nu a fost perceput ca un mijloc de restructurare si reforma, ci, a fost un canal pentru a diviza prin cele mai inadecvate metode centrul decizional si modul de conducere a societatilor comerciale.

Institutia cea mai importanta angrenata in procesul privatizarii a fost si este inca Fondul Proprietatii de Stat(FPS), ca principal detinator al intreprinderilor de stat supuse privatizarii. Faptul ca FPS a trecut din subordinea Parlamentului in cea a Guvernului, a dus la reducerea transparentei procesului de privatizare.

PRINCIPALELE PROBLEME CU CARE S-A CONFRUNTAT FPS-ul

I.          Modificarea in etape a cadrului legislativ, aparitia si persistenta unor necorelari si lacune ale acestuia au impus adaptarea si completarea periodica a programelor anuale de privatizare si rezolvarea unor situatii dificile in vederea realizarii acestor programe.

II.        Lipsa de corelare intre strategiile de dezvoltare si restructurare sectoriala si strategiile de restructurare a regiilor autonome.

III.       Alte cauze care au creat dificultati procesului de privatizare:

1.      atractivitatea redusa a majoritatii societatilor comerciale datorata marimii, nivelului tehnic si tehnologic scazut, datoriilor inregistrate, problemelor sociale proprii etc;

2.      intarzierea procesului de regularizare a cotelor de capital social intre FPS si Societatile de Investitii Finanaciare;

3.      nesolutionarea situatiei terenurilor incluse in capitalul social al unor societati comerciale;

4.      dificultati datorate lacunelor si necorelarilor cadrului legislativ si cadrului institutional;

5.      persistenta unei situatii confuze privind bunurile preluate abuziv de catre stat, in absenta cadrului juridic necesar;

6.      dificultati in identificarea, evaluarea si asumarea de catre cumparator a obligatiilor de protectie a amediului.

IV.      Dificultati intampinate in derularea programului de privatizare pe piata de capital.

Legislatia privatizarii

Cadrul legal pentru reforma intreprinderilor de stat a fost cuprins intr-o serie de legi, dintre care cele mai importante au fost: Legea nr. 31/1990, Legea nr. 58/1991, Legea nr. 55/1995.

Legea nr. 55 din 1995, cunoscuta si ca lege a privatizarii de masa, a precizat ca accelerarea procesului de privatizare se realizeaza prin transferul efectiv catre cetatenii romani a 30% din capitalul intreprinderilor de stat la 1 mai 1996 (restul de 70% din capitalul acestora urma sa se vanda investitorilor romani sau straini). S-au constituit doua fonduri: Fondul Proprietatii Private(FPP), care sa administreze cele 30% si Fondul Proprietatii de Stat(FPS), care sa administreze restul de 70% din capitalul intreprinderilor de stat. Ulterior, doar 40% din capitalul firmelor de stat avea sa fie transformat in actiuni, care sa fie oferite la vanzare cetatenilor romani sau originari din Romania..

Transferul celor 30% s-a realizat prin schimbul certificatelor de proprietate (emise in conformitate cu Legea nr. 5 din 1991) si a cupoanelor (in conformitate cu Legea nr. 55 din 1995), in actiuni. Valoarea unui cupon de privatizare a fost stabilita la sedinta de Guvern din 26 iunie 1995, la 975.000 lei. Ele au fost distribuite doar acelor cetateni romani care nu folosisera deja certificatul de proprietate, pana la data distribuirii cupoanelor, adica august 1995. Privatizarea care s-a desfasurat in perioada 1991-1995 a permis aplicarea urmatoarelor metode: oferta publica de vanzare, vanzarea de actiuni catre angajati(metoda MEBO), cumpararea de actiuni de catre investitorii romani sau straini.

Legea pentru accelerarea procesului de privatizare, nr. 55 din 1995, nu numai ca nu a asigurat accelerarea procesului, dar a produs o serie de efecte negative, datorita:

q      aprobarii cu intarziere a legii, dupa dezbaterea in Parlament, care a durat aproape un an, cu efecte extrem de nefavorabile asupra investitorilor;

q      prevederii potrivit careia la un numar foarte mare de societati comerciale (peste 3.000) s-au putut depune cupoane nominative de privatizare corespunzator unei valori a capitalului social de pana la 60%. Astfel s-a ajuns la situatii in care FPS a devenit actiona minoritar(cu o cota de pana la 40%); aceasta cota nu este atractiva la privatizare pentru investitorii care doresc sa detina majoritatea voturilor an adunarile generale ale actionarilor, respectiv puterea de decizie. Aceste societati au devenit, din start, neatractive la privatizare.

La 11 februarie 1997, Senatul a adoptat, cu 80 voturi pentru, 50 impotriva si 2 abtineri, Legea de modificare a Legii nr. 35 din 1991, prin care societatile comerciale cu capital partial sau integral strain, persoane juridice romane, pot dobandi in proprietate terenurile necesare desfasurarii activitatii.

In decembrie 1997, a fost emisa Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr. 88 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44 din 1998.             Ulterior, in 1998 a fost emisa si Hotararea Guvernului nr. 55 pentru aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea socioetatilor comerciale si vanzarea de active, precum si un nou regulament de organizare si functionare al FPS.

CELE DOUA "FAIMOASE" ORDONANTE DE URGENTA

- OUG nr. 15 din mai 1997 privind modificarea si completarea Legii nr. 58 din 1991 a privatizarii societatilor comerciale, care a destabilizat cadrul legislativ al privatizarii prin aparitia unor neclaritati si confuzii cum sunt:

necorelarea cu prevederile altor legi si norme metodologice privind institutiile abilitate cu privatizarea societatilor comerciale, constituite la nivel local, vanzarea activelor (in mod deosebit cele inchiriate sau aflate in locatie de gestiune), acordarea facilitatilor de plata, momentul transmiterii dreptului de proprietate, evaluarea societatilor comerciale si stabilirea unui pret de pornire al licitatiei sau negocierii etc. Ulterior publicarii acestei ordonante au aparut numerose alte ordonante de urgenta pentru clarificarea si precizarea aspectelor semnalate;

aparitia cu o intarziere de trei luni (Hotararea Guvernului Romaniei nr. 457 din august 1997), a normelor metodologice de aplicare a acestei ordonante.

Aceste aspecte au dus la confuzii in randul investitorilor romani si straini.

- OUG nr. 59 din octombrie 1997 privind destinatia sumelor incasate de FPS in cadrul procesului de privatizare a societatilor comerciale la care statul este actionar. Deoarece destinatia acestor fonduri era pentru stingerea datoriilor, finantarea investitiilor si reintregirea fondurilor de mijloace banesti, s-a anulat una din sursele de plata a datoriilor societatilor comerciale catre bugetul statului. Ca urmare, a scazut interesul investitorilor straini, care trebuiau sa ofere acum fonduri destinate achitarii datoriilor si retehnologizarii societatilor comerciale cumparate. De aceea, in aprilie 1998, Ministrul privatizarii a emis Ordinul nr. 109, care reglementeaza sumele ce se lasa gratuit la dispozitia societatilor comerciale privatizate.

Statistici privind privatizarea

In octombrie 1996, primele tranzactii care implicau actiunile catorva din cele 4.000 firme incluse in programul de privatizare in masa au fost operate prin piata OTC(over the counter), inaugurata doar cu o luna inainte.

De la inceputul procesului de privatizare, in decembrie 1992 si pana la 31 decembrie 1996 au fost privatizate 2.842 companii (22.149 firme mici, 604 de dimensiune medie si doar 89 companii mari). Capitalul nominal al acestor 2.842 companii, cele mai multe din domeniul comertului, constructiilor, serviciilor, agriculturii si turismului si avand un total de 857.000 angajati, era de 4.145 miliarde lei; aceasta reprezenta cca 33% din totalul capitalului ce se poate privatiza (teoretic).

In 1997, numarul de companii privatizate a fost de 1.304, avand un capital de 2.166 miliarde lei; pana in septembrie 1998, alte 405 companii fusesera privatizate, cu un capital de 1.561 miliarde lei. Numarul de firme mari privatizate in 1998 a fost de 39. Privatizarea in comert a fost mai avansata decat in majoritatea celorlalte sectoare ale economiei romanesti.

EFECTELE PRINCIPALE ALE PRIVATIZARII

asigura restructurarea sistemului de proprietate, prin transferarea unei parti insemnate din proprietatea de stat, cetatenilor;

creaza suportul pentru restructurarea ansamblului de relatii economice din societate;

induce modificarea structurii sociale a populatiei;

contribuie la restructurarea sistemului de interese economice ale cetatenilor, determina mutatii in mentalitatea si comportamentul cetatenilor.

Strategia de privatizare a fost conceputa pentru a pune in aplicare mecanismele de privatizare care sa asigure transferul rapid al dreptului de proprietate asupra actiunilor(partilor sociale) si asupra activelor(terenuri si cladiri) din sectorul de stat catre sectorul privat, in concordanta cu obiectivele de dezvoltare economica pe termen mediu si lung. S-a actionat pentru oferirea la vanzare a actiunilor detinute de stat la toate societatile comerciale privatizabile, inclusiv a celor infiintate prin restructurarea regiilor autonome de interes national si local si au fost diversificate metodele de vanzare a actiunilor pe pietele organizate de capital sau prin intermedierea vanzarilor de catre banci sau alti agenti de privatizare.

Dintre cele 9.140 societati luate in administrare de FPS inca din 1992, la finele lui 1999 fusesera privatizate 7.221 societati, reprezentand 79% din totalul portofoliului (274 societati, adica 3% privatizate intre 1992 - 1997; 2.468, adica 27% au fost privatizate numai 1998, iar in 1999 s-a reusit privatizarea a 4.478 agenti economici la care statul era majoritar, ceea ce reprezinta 49%).

In anii 1998-99 au fost privatizate 76%, deci peste 2/3 din portofoliu. Aproape toti banii incasati au servit pentru plata datoriei externe (mai bine zis a serviciului acesteia) sau pentru acoperirea deficitului bugetar intern. In felul acesta toate resursele rezultate din privatizare au fost consumate neproductiv, averea tarii ducandu-se pe apa sambetei. Pana la expirarea mandatului sau, FPS mai are de privatizat doar 1.919 societati comerciale, adica 21% din portofoliul de societati preluat in 1992. Dupa alte surse, la inceputul anului 2000 au continuat sa ramana in portofoliul FPS, 2.900 societati, reprezentand 32% din capitalul social preluat initial, din care 330 in lichidare si 2.570 pentru privatizare in continuare(285 arondate la sediul central si 2.280 in directiile teritoriale). Capitalul social al intreprinderilor ramase in proprietatea statului este de peste 30.000 miliarde de lei, 304 din cele 1.500 de societati aflate in proprietatea statului fiind in curs de lichidare. FPS mai detine pachete reziduale de actiuni la aproape 400 de societati comerciale.

Exista societati comerciale, printre care cele 615 IAS-uri, pentru care privatizarea a inceput relativ tarziu, in 1999 si apoi a fost blocata, datorita rezultatelor dezastruoase inregistrate dupa vanzarea acestora(lichidarea activelor, trecerea personalului in somaj pe seama statului etc) si exista, de asemenea, cca 100 institute de cercetare-proiectare, pentru care se asteapta inca legea de privatizare.

METODELE DE PRIVATIZARE UTILIZATE DE FPS

licitatia publica - pentru 3.313 societati ( 46,4% din portofoliul privatizat);

negocierea directa - pentru 2.959 societati (41%);

metoda MEBO (vinderea de actiuni lucratorilor respectivi) - pentru 775 de societati (10,2%);

privatizarea pe piata de capital - pentru 174 societati (2,4%).

Numarul mic de societati privatizate pe piata de capital este datorat politicii FPS, care a preferat sa vanda societatile aflate in custodie prin negociere directa si prin licitatie, pentru ca aceste metode aduc investitori strategici, comparativ cu privatizarile realizate pe piata de capital, la care, de regula, participa investitori financiari(de portofoliu). Intre anii 1997-1999, privatizarea prin metoda MEBO nu a fost agreata de FPS.

Privatizari importante realizate in 1998-1999: RomTelecom, Petrotel, Banca Romana de Dezvoltare, Banc Post.

Regii de stat pe cale de privatizare: TAROM, ROMGAZ, SNCFR..

PRIVATIZARI "RENUMITE"

COMTIM - a fost privatizat prin lichidare la solicitarea Bancii Mondiale. Adevarata cauza a privatizarii nu a fost niciodata enuntata in mod expres, poate fi doar intuita.Foarfecele preturilor a distrus in realitate unul din cele mai mari combinate agro-alimentare ale Europei: Pierderea pietelor de desfacere, cea ruseasca si cea interna, neinsotita de redimensionarea capacitatilor de productie si a numarului de personal, a dus Comtim-ul in randul principalilor datornici din economia romaneasca. Pentru Banca Agricola combinatul devenise o piatra de moara: 80% din creditele neperformante proveneau de la Comtim (.) al carui potential de prelucrare ar fi acoperit un sfert din productia agricola a Romaniei (Adriana Halpert - Privatizarea a fost un vesnic subiect de scandal, in Capital, nr. 50, 16 decembrie 1999, p.31);

IAR GHIMBAV - unicul producator de elicoptere din Europa Centrala si de Est. Se afla in curs de privatizare, posedand un capital social de 73 miliarde lei (evaluat in ianuarie 2000); valoarea totala a celor 2.063.647 actiuni scoase pe piata de FPS este de cca 52 miliarde lei. Caietul de sarcini al licitatiei a fost deja preluat de Grivco International (Romania) si Eurocopter (concern franco-german); compania americana Bell Helicopters Textron a trimis o noua scrisoare de intentii Guvernului roman, in care isi declara disponibilitatea de a relua discutile referitoare la privatizarea acestei societati. Avand in vedere tendinta mondiala de globalizare a productiei din industria aviatica, evident ca pentru IAR Ghimbav ar fi mult mai avantajos sa fie preluata de o companie internationala ca Eurocopter sau Bell. Numai astfel ar avea sansa sa fie inclusa intr-unul din cei doi poli mondiali de putere din aceasta industrie (Neculai Banea, director IAR Ghimbav);

ROMTELECOM - compania nationala de telecomunicatii, la care pachetul majoritar de actiuni (35%) a fost preluat la sfarsitul anului 1998 de firma greceasca OTE, in urma a ceea ce s-a numit "privatizarea secolului". Inainte de privatizare, prin cresterea repetata a tarifelor, RomTelecom a incasat de la populatie peste 160 miliarde lei, cu avizul Oficiului Concurentei dat de 4 ori la rand ! In perioada ianuarie-iulie 1999, tarifele RomTelecom au crescut cu 82,43%, in timp ce indicele preturilor de consum a crescut cu numai 47,72%; timpul aferent unui impuls a fost redus de la 3 min la 1 min, iar cresterea tarifului pe un impuls de la 210 la 240 lei, determinat o crestere totala a tarifului pentru un impuls cu 242,8%! Formula de calcul al tarifelor, utilizata dupa privatizare, contine si un coeficient de 5% care se adauga permanent si reprezinta sursa de investitii pentru compania OTE. Scumpirea trimestriala repetata a impulsului telefonic, fara avizul Oficiului Concurentei, a necesitat infiintarea unei comisii speciale a Parlamentului pentru ancheta.           

Privatizarea sectorului bancar reprezinta pilonul unei economii de piata eficiente si a fost dorita inca din 1993. Putini au fost insa cei care au inteles legatura directa care exista intre economie si sistemul bancar. Daca Romania reuseste sa-si stabilizeze si sa-si dezvolte economia, abia atunci se poate vorbi cu adevarat de rolul pozitiv pe care l-ar putea juca bancile si de potentiala reusita a privatizarii sectorului bancar.

Cele doua exemple reusite de privatizare a sectorului bancar au fost Banca Romana de Dezvoltare (BRD)(nr. 4 intr-un clasament al sectorului) si Banc Post(nr. 8 in sector). Ambele banci s-au confruntat insa cu unele probleme legate de creditele lor neperformante(10 -11% din portofoliul total de credite la BRD si 5-6% la Banc Post).

Lipsa unor politici coerente de stimulare a sectoarelor economice, rata inalta a scontului, practicata sistematic de Banca Nattionala a Romaniei, care a determinat rate ale dobanzii, inalte si foarte inalte in unele perioade, practicate de bancile comerciale au provocat un mecanism vicios: investitorii particulari si privati, populatia insasi, prefera inca sa-si pastreze banii la banci in loc sa ii investeasca in activitati economice productive. Chiar Fondurile Proprietatii Private prefera sa-si pastreze actiunile investite in banci deoarece sunt mai profitabile decat cele din sectorul industrial.

Rolul Agentiei Nationale pentru Dezvoltare

Agentia Nationala pentru Dezvoltare Regionala(ANDR) urmareste si controleaza societatile comerciale dupa privatizare, monitorizeaza derularea contractelor de vanzare-cumparare si indeplinirea clauzelor speciale prevazute in cazul privatizarii pe piata de capital. ANDR urmareste si modul de indeplinire a obligatiilor asumate de cumparator, modul de realizare a angajamentelor asumate de administratorii societatilor comerciale prin programele de restructurare, respectarea prevederilor legale privind introducerea in capitalul social al societatilor comerciale a valorii terenului pentru care s-a emis titlu de proprietate dupa privatizare si efectueaza controale si verificari periodice sau la sesizarea persoanelor fizice sau juridice.

ANDR va actiona in judecata, atunci cand acest lucru se impune, cumparatorii care nu isi executa obligatiile contractuale. In cazul societatilor in care cumparatorul nu a respectat obligatiile contractuale, se poate infiinta un comitet de supraveghere care va analiza cauzele neindeplinirii obligatiilor. In situatia in care cumparatorul nu poate plati ratele scadente sau nu poate realiza obligatiile investitionale prevazute, valoarea penalitatilor aferente acestora poate fi transformata in actiuni cu valoare egala cu cea achitata de cumparator, in favoarea statului, diminuandu-se in mod corespunzator pachetul de actiuni al cumparatorului.

CARACTERISTICILE ECONOMIEI IN PERIOADA DE TRANZITIE(dupa Strategia de dezvoltare pe termen mediu a Romaniei)

Transformarea esentiala a economiei romanesti in deceniul trecut, care ofera sanse reale unei dezvoltari durabile in viitor, consta, in principal, in deschiderea fostului sistem socio-economic autarhic catre restul lumii, in declansarea procesului de conexare a tarii noastre la noile evolutii ce se deruleaza pe plan european si mondial. Ponderea relatiilor comerciale ale Romaniei cu Uniunea Europeana a devenit majoritara, atat din punct de vedere al fluxurilor comerciale de marfuri si servicii, cat si din cel al influxurilor de investitii straine. De exemplu, ponderea exporturilor catre statele membre ale Uniunii Europene in totalul exporturilor romanesti a crescut de la 25% in anul 1989, la 65 in anul 1999, iar ponderea importurilor din Uniunea Europeana reprezenta, in anul 1999, 60% din totalul importurilor Romaniei, fata de 13% in anul 1989. Componentele comertului nostru exterior au inregistrat unele mutatii notabile, ponderea lor in cadrul PIB crescand de la 20% in anul 1989, la 30% in anul 1999, in cazul exporturilor, respectiv de la 18% la 34%, in cazul importurilor. Statele Uniunii Europene au participat intr-o proportie de 57% la acumularea stocului de investitii straine directe in Romania si nivelul ridicat al dobanzilor active. Capacitatea redusa de retehnologizare datorita putinelor investitii efectuate a intretinut ritmul lent al restructurarii. Ea se datoreaza si volumului relativ restrans al fluxurilor de investitii straine directe, Romania plasandu-se in grupul statelor in tranzitie cu cele mai slabe performante in acest domeniu(calculat pe locuitor, stocul investitiilor straine directe se situeaza in jurul a 240 euro la sfarsitul anului 1999, comparativ cu 1900 in Ungaria si 1518 in Republica Ceha).

O alta caracteristica a economiei Romaniei in perioada de tranzitie a fost aparitia dublului deficit(cel bugetar si cel de cont curent), in urma politicilor de liberalizare aplicate pe fondul unui sistem economic slab structurat. Deficitul de cont curent a avut ca sursa principala dezechilibrul balantei comerciale.

Deficitul bugetar a fost cauzat de cresterea nivelului cheltuielilor bugetare in conditiile declinului economic, de deteriorarea capacitatii de colectare a veniturilor, precum si de insuficienta transparenta a exercitiului bugetar, care au permis canalizarea ineficienta a resurselor financiare. Propunandu-si ca principala ancora controlul deficitului bugetar, autoritatile au promovat politici fiscale severe. S-a demarat totodata procesul de aliniere a acestora la rigorile stabilite de Uniunea Europeana si organismele internationale, creandu-se premisele diminuarii ponderii deficitului bugetului general consolidat in produsul intern brut.

Piata muncii a fost afectata de dezechilibre, la nivelul raportului dintre populatia activa si populatia inactiva, cat si in rata de ocupare. Diminuarea populatiei ocupate in economie s-a produs indeosebi in sectorul industrial; populatia ocupata in agricultura are inca o pondere ridicata in totalul populatiei ocupate(38%). Gradul de extindere a saraciei(pragul acesteia fiind echivalat cu 60% din cheltuielile medii lunare de consum pentru un adult) a atins 34% din totalul populatiei (28% in mediul urban, respectiv 40% in mediul rural). Desi persista dezechilibre intre oferta si cerere pe anumite segmente ale pietei muncii si exista un nivel inca redus al mobilitatii profesionale, resursele umane au o capacitate ridicata de adaptare la standardele pietei europene a muncii.

Datoria externa a Romaniei acumulata in perioada de tranzitie se situeaza la un nivel inca modest in comparatie cu alte state candidate, ceea ce inlesneste promovarea unor politici mai active de atragere a capitalului strain catre economia reala, bazate pe cresterea gradului de indatorare.

Un rezultat esential al perioadei de tranzitie il reprezinta dezvoltarea sectorului privat, aportul acestuia la formarea PIB ajungand la 62% in anul 1999, fata de 16% in 1990. Structura PIB este diferita de aceea care caracterizeaza economia Uniunii Europene, dar se observa o anumita tendinta de convergenta: ponderea sectorului agricol in formarea valorii adaugate brute a scazut de la 20% la inceputul anilor '90 la 15% in anul 1999; ponderea sectorului industrial a coborat sub pragul de 31%, in timp ce sectorul serviciilor si constructiilor contribuia in anul 1999 cu 54% din valoarea adaugata bruta(comparativ cu circa 70% in Uniunea Europeana), cu 20% mai mult decat la inceputul deceniului.

Pe fondul instaurarii normelor si institutiilor statului de drept, al activarii si organizarii societatii civile, al crearii cadrului normativ al noilor mecanisme (liberalizarea preturilor, piata bancara si bursiera, piata financiara, monetara, a asigurarilor etc), Romania a inregistrat pasi importanti in directia formarii sistemului economiei de piata, care inca nu este pe deplin functional. O evaluare obiectiva, arata insa ca economia romaneasca se prezinta ca un sistem slab structurat din punct de vedere institutional. Pentru o mare parte a avutiei nationale, drepturile de proprietate sunt inca incerte. In aceasta categorie pot fi incluse:

activele imobiliare(din patrimoniul public) destinate privatizarii (prin vanzare sau retrocedare);

companiile de stat pentru care distributia subiectuala a prerogativelor proprietatii nu este specificata sau este confuza inca;

bunurile aflate in litigii comerciale si al caror volum a crescut foarte mult.

Mecanismele economiei de piata sunt incomplet institutionalizate, iar operationalitatea lor este redusa din cauza insuficientei coerente a cadrului normativ, a persistentei practicilor etatiste si capacitatii reduse a noului sistem(in curs de formare) de a asigura aplicarea legii. Pe de alta parte, asa cum am mai mentionat, activitatea economica se deruleaza intr-o proportie considerabila(49%), pe palierul informal al societatii. Interventia autoritatilor publice este inca supusa intereselor politice conjuncturale.

Slaba structurare institutionala a economiei romanesti actuale este o stare de fapt. Unitatile cu capital majoritar de stat sau recent privatizate sunt preocupate cel mai mult cu pastrarea locurilor de munca si limitarea, pe cat posibil, a eroziunii inflationiste a salariilor. Absenta resurselor financiare, precaritatea pozitiei detinute pe piata si adversitatea prelungita a mediului economic in care actioneaza au indus majoritatii operatorilor economici de mici dimensiuni, "niveluri de aspiratie" situate in zona veniturilor de subzistenta. Chiar in cazul firmelor private orientate preponderent spre maximizarea profitului se constata inclinatia puternica de a-si atinge tinta nu prin cresterea(cantitativa si calitativa) a outputului real si utilizarea cu randamente superioare a factorilor de productie, ci, indeosebi prin fortarea preturilor pe seama sectorului public. Faptul ca economia slab structurata se caracterizeaza printr-o stabilitate redusa, face ca nivelul costurilor de tranzactie sa fie excesiv de mare. Reversul acestui fenomen il reprezinta deprecierea drastica a capitalului fix si uman. Prevalenta, din acelasi motiv, a orizontului scurt de timp in deciziile de alocare limiteaza si mai mult investitiile, blocand dinamica economiei pe termen mediu si lung.

Problema esentiala o reprezinta inca transformarea economiei intr-un sistem de piata structurat si functional. Pivotul acestei structurari il constituie clarificarea drepturilor de proprietate, care ar impune:

solutionarea contenciosului retrocedarilor;

finalizarea procesului de privatizare;

delimitarea perimetrului-optimal in conditiile de astazi ale Romaniei - al patrimoniului public si privat al statului, definirea pe termen lung a regimului sau de functionare;

urgentarea rezolvarii litigiilor de proprietate, astfel incat volumul acestora sa fie adus in cel mai scurt timp la limite normale;

adoptarea de reglementari menite sa intareasca increderea populatiei si agentilor economici(autohtoni si straini) in soliditatea regimului proprietatii in Romania.

Apare din ce in ce mai necesara adoptarea unui pachet de reglementari corective care sa asigure coerenta legislatiei economice prin:

eliminarea contradictiilor si redundantelor care faciliteaza labilitatea interpretativa a dispozitiilor si chiar inaplicabilitatea unor prevederi importante;

completarea unor "goluri" de normativitate, inclusiv in ceea ce priveste alinierea la etaloanele Uniunii Europene.

Ar merita sa fie gasita o modalitate juridica adecvata, prin care in viitor - cel putin o perioada determinata - modificarea nucleului legislatiei economice sa fie posibila numai cu aprobarea Parlamentului si in cazuri realmente exceptionale, deci cu un numar de voturi mai mare decat cel uzual. Un astfel de embargou ar trebui sa includa principalele reglementari privind proprietatea, fiscalitatea, functionarea firmelor, regimul valutar, sistemul vamal, raporturile de munca, schema de baza a protectiei sociale.

Este de asteptat ca ordonarea stabila a sistemului fiscal, atenuarea constrangerilor birocratice(care perturba acum in mod grav, cursivitatea activitatii firmelor) sa stopeze migratia agentilor economici spre sectorul necontabilizat, ba chiar sa stimuleze "iesirea la suprafata" a unei parti a acestora. Intarirea institutiilor publice si combaterea sistematica si tenace a coruptiei, fara discriminari politice, va amplifica fireste o astfel de evolutie

Tendintele economice depind inca, in buna masura, de schimbarile politice, apreciau in februarie 2001, analistii agentiei de rating Moody's intr-un studiu privind perspectivele reformelor structurale si economice din tarile in curs de dezvoltare apartinand Europei Centrale si de Est. Potrivit studiului, perspectivele pentru toate statele din regiune sunt pozitive, dar va trebui accelerata trecerea economiilor catre practicile si institutiile occidentale. Practicile economice vor fi in continuare influentate de schimbarile politice.

Programul cu Banca Mondiala

In ultimii doi ani, Romania nu a cheltuit integral cele 300 milioane dolari SUA din PSAL I(Programul de Ajustare Structurala a Sectorului Privat, convenit cu Banca MondialA), precum si o transa de 100 milioane dolari SUA din programul ASAL, destinat agriculturii. Capacitatea de absorbtie a creditelor pentru programe/proiecte pe principalele ministere a fost urmatoarea: Ministerul Educatiei Nationale-29%; Ministerul Muncii si Protectiei Sociale-32%; Ministerul Transporturilor-36%; Ministerul Industriei si Comertului-37%; Agentia pentru Protectia Copilului-11%; Ministerul Culturii-8%; Ministerul Justitiei si Oficiul National de Cadastru-cate 6%.

Pentru sustinerea reformelor economice, Banca Mondiala a prevazut in Strategia de asistenta pentru Romania, prezentata in a doua jumatate a lunii ianuarie 2001, acordarea unui al doilea imprumut de ajustare structurala pentru sectorul privat (PSAL II) in valoare de 300 milioane dolari SUA si a unui al doilea imprumut aferent de dezvoltare institutionala(PIB II) in suma de 25 milioane dolari SUA.

Programul care urmeaza sa fie convenit cu Banca Mondiala pentru imprumutul PSAL II va cuprinde actiuni cu privire la:

restructurarea si privatizarea bancilor(privatizarea Bancii Agricole sau luarea unei alte decizii cu privire la aceasta, convenirea metodei de privatizare si a graficului de derulare a actiunilor pentru privatizarea Bancii Comerciale Romane, pregatirea pentru privatizarea CEC, delimitarea activitatii Eximbank);

imbunatatirea si intarirea cadrului legal care reglementeaza activitatea cooperativelor de credit si a reglementarilor privind supravegherea bancara;

imbunatatirea cadrului legal si a reglementarilor pentru piata de capital;

privatizarea intreprinderilor mari de stat (incheierea privatizarilor/restructurarilor/lichidarilor incepute in programul PSAL I;

programul de privatizare a altor patru intreprinderi mari de stat si a programului de privatizare/restructurare/lichidare a unui alt grup de trei intreprinderi de stat;

reducerea pierderilor din economie; liberalizarea si privatizarea utilitatilor;

imbunatatirea mediului de afaceri prin eliminarea barierelor administrative, intarirea sistemului de protectie sociala.