Finantarea ciclului de exploatare

FINANTAREA CICLULUI DE EXPLOATARE

Dupa previzionarea NFCE, trebuie stabilit modul de finantare a acestuia. Decizia de finantare a ciclului de exploatare va trebui sa tina seama de raportul dintre rentabilitate si risc.

1. SURSELE ATRASE

Necesarul de finantat al ciclului de exploatare (activele circulante) se acopera in primul rand din sursele atrase temporar de la terti, si anume:

datorii fata de furnizorii de materii prime si materiale (creditul comercial sau creditul-furnizor);

datorii fata de personal (salarii si contributii asimilate);

datorii fata de stat (impozite si taxe).

Creditul comercial este o sursa spontana de finantare, in sensul ca apare in decursul tranzactiilor obisnuite. Prin acord amiabil intre client si furnizorul lui, acestia se pot intelege si asupra prelungirii creditului comercial prin practicarea unei rate de dobanda convenabile sau a unor majorari de intarziere. Pentru client, creditul comercial reprezinta o solutie avantajoasa, mai ales cand accesul la creditul bancar se dovedeste costisitor si dificil. Un alt avantaj il reprezinta gratuitatea acestor resurse (cu exceptia situatiilor in care nu sunt respectate contractele intre client si furnizor). Pentru o intreprindere este avantajos sa angajeze datorii comerciale cu scadente relaxate si sa acorde clientilor credite cu scadente cat mai mici.

In categoria surselor atrase se mai cuprind salariile si impozitele de platit. Ele apar datorita faptului ca salariile sunt platite o data sau de doua ori pe luna, iar impozitele lunar sau trimestrial. Intre momentul in care acestea au fost generate (prestarea muncii sau obtinerea veniturilor impozabile) si momentul platii, salariile si impozitele constituie pentru intreprindere o sursa gratuita de capital (cu exceptia cazurilor in care se platesc penalitati de intarziere). Intreprinderea utilizeaza aceste surse cat mai mult, dar nu are posibilitatea de a exercita nici un fel de control asupra lor.

Soldul minim permanent al surselor atrase temporar de la terti poarta denumirea de pasive stabile.

Marimea pasivelor stabile este evaluata la nivelul datoriilor de exploatare din bilant. Pentru previzionarea lor, se folosesc doua metode:

- metoda analitica;

- metoda sintetica.

Metoda analitica urmareste previziunea surselor atrase care au termene fixe de plata si solduri crescatoare pana in momentul platii acestora. Ele se numesc pasive stabile de categoria I (PS - I) si cuprind datoriile fata de salariati, bugetul statului (impozite, taxe, contributii), furnizorii de energie electrica, apa, gaze, etc. Metoda analitica presupune insumarea soldurilor zilnice obtinute, prin parcurgerea urmatoarelor etape:

- se alege trimestrul cu activitatea minima;

- se determina datoria zilnica;

- se calculeaza soldurile din fiecare zi a lunii considerate, pornind de la soldul din ziua platii;

- se insumeaza soldurile zilnice ale tuturor datoriilor;

- se alege soldul zilnic total cel mai mic (PS - I).

Metoda sintetica urmareste previzionarea surselor atrase care nu au termene fixe de plata si care au solduri variabile pe parcursul unei luni. Ele se numesc pasive stabile de categoria a II-a (PS - II) si se refera la datoriile fata de furnizorii de materii prime, materiale, etc. Previziunea acestora se face in functie de viteza de rotatie astfel:

unde: = durata medie a decalajelor de plati.

2.  FONDUL DE RULMENT

Diferenta dintre necesarul de finantat al ciclului de exploatare (NFCE) si sursele atrase temporar de la terti constituie de fapt nevoia (necesarul) de fond de rulment (NFR). Reinnoirea continua a stocurilor si a creantelor confera un caracter cvasi-permanent acestei nevoi. Apare astfel si necesitatea finantarii ei dintr-o parte a capitalului permanent, si anume din fondul de rulment (FR).

FR = Capital permanent - Active pe termen lung

Finantarea ciclului de exploatare din fondul de rulment prezinta avantajul ca ofera firmei autonomie financiara si siguranta. Dezavantajul este insa, costul ridicat determinat de ratele mari ale dividendului si ale dobanzii imprumuturilor pe termen lung, ce compun capitalurile permanente.

De aceea, fondul de rulment trebuie sa fie minim si sa acopere nevoia de fond de rulment (NFR) minima si permanenta. Putem scrie:

FR optim = NFR minima si permanenta

3. SURSELE IMPRUMUTATE

Partea din nevoia de fond de rulment care nu a fost finantata din fondul de rulment va fi acoperita din imprumuturi pe termen scurt.

Cele mai utilizate imprumuturi pe termen scurt sunt:          

- creditele de trezorerie;

- creditele de scont;

- creditele de factoring.

3.1. Creditele de trezorerie

Creditele de trezorerie sunt credite bancare pe termen scurt acordate intreprinderilor, in scopul echilibrarii trezoreriei curente. Ele imbraca mai multe forme, cele mai utilizate fiind:

Ele imbraca mai multe forme, cele mai utilizate fiind:

facilitati de casa (intreprinderea este autorizata sa ramana debitoare pana la o anumita suma maxima, determinata in functie de cifra de afaceri, de durata ciclului de exploatare si de volumul altor credite pe termen scurt contractate);

credite de campanie sau credite pentru nevoi sezoniere ori temporare;

avansuri in contul curent, care se acorda in limita unui plafon, pe baza prezentarii de catre intreprindere a unui plan de trezorerie.

In cadrul acestuia se determina necesarul trimestrial al creditelor de trezorerie (N_trim.), conform relatiei:

N_trim. = nevoi de trezorerie - resurse de trezorerie,

adica

N_trim. = (ACR + Plati - (FR + PS + Incasari + Sold credite de trezorerie)

unde:

ACR = active circulante (stocuri, clienti);

Plati = plati pentru realizarea productiei;

FR = fond de rulment;

PS = pasive stabile;

Incasari = incasari din vanzarea productiei;

Sold credite de trezorerie = soldul creditelor de trezorerie contractate anterior.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Daca rezultatul obtinut este negativ, inseamna ca nu exista un necesar de credite de trezorerie, ci, dimpotriva, un excedent de creditelor de trezorerie cuprinde dobanda si doua categorii de comisioane: de risc si de cheltuieli administrative. Acestea se regasesc in doua documente intocmite de banca: scara dobanzilor si decontul de dobanzi si comisioane.

3.2. Creditele de scont

Atunci cand o intreprindere nu dispune de lichiditati, dar detine in portofoliu efecte de comert (cambii si bilete la ordin), le poate prezenta bancii spre scontare.

Scontarea reprezinta operatiunea de transmitere catre banca, inainte de scadenta, a proprietatii asupra efectelor comerciale, in schimbul unei dobanzi numite scont. In urma operatiunii, intreprinderea va primi valoarea nominala a efectului de comert, diminuata cu scontul aferent perioadei dintre momentul scontarii si cel al scadentei (va primi asa numita valoare actuala a efectului de comert). Intreprinderea are astfel posibilitatea de a-si reintregi resursele financiare, diminuate temporar din cauza creditelor comerciale pe care le-a acordat, credite avand ca suport respectivele cambii sau bilete la ordin.

Scontul se calculeaza ca o dobanda simpla dupa formula:

unde: VN = valoarea nominala a efectului de comert;

t_s = rata anuala a scontului practicata de banca;

z = numarul de zile dintre momentul scontarii si cel al

scadentei.

Costurile acestui credit mai cuprind, pe langa scont, o marja de risc calculata de banca si un comision de gestiune ad valorem.

Cel mai adesea, costul real al creditelor de scont este mai mare decat cel al creditelor de trezorerie. Una dintre cauze este aceea ca primul este pre-decontat (dobanda se suporta in momentul primirii creditului), iar al doilea este post-decontat (dobanda se plateste dupa primirea creditului).

Avantajele cele mai importante ale creditelor de scont sunt:

- se imbunatateste lichiditatea intreprinderii beneficiare;

- operativitatea este mai mare in comparatie cu creditul bancar.

3.3. Creditele de factoring

Factoringul este operatiunea desfasurata intre un furnizor de marfuri sau prestator de servicii numit aderent si o banca sau o alta institutie specializata numita factor, prin care se asigura finantarea in avans, urmarirea creantelor si recuperarea lor, precum si protectia impotriva riscurilor de credit, aderentul cedandu-i factorului cu titlu de vanzare/gaj creantele nascute din vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii catre terti.

De regula, bancile sunt cele care desfasoara astfel de operatiuni, la solicitarea clientilor lor, pentru creante interne sau externe, debitorii fiind notificati in scris asupra cesiunii creantelor.  Nu se accepta la cesionare facturi restante, creante incerte sau litigioase si creante rezultate din activitati care permit prefacturarea, returnarea marfurilor nevandute, aplicarea de discount-uri ori acordarea de garantii pentru perioade lungi.

In practica internationala exista mai multe tipuri de factoring:

• full factoring sau standard factoring, care inseamna prestarea urmatoarelor servicii de catre factor:

finantarea in avans a aderentului cu 70-80% din contravaloarea creantelor;

notificarea debitorilor;

administrarea registrului creantelor cesionate;

recuperarea sau colectarea creantelor;

acoperirea impotriva riscului de neplata a debitorilor.

• factoring la scadenta (la maturitate), numit si factoring de colectare, care este acea forma de factoring in care nu se asigura finantarea in avans a aderentului, factorul fiind remunerat doar prin comisioane pentru administrarea si recuperarea creantelor. Factorul plateste aderentului pentru creantele incasate astfel:

la intervale stabilite de comun acord;

la incasarea fiecarei creante sau la insolvabilitatea debitorului.

• factoring cu regres, care este acea forma de factoring ce nu acopera riscul de neplata din partea debitorilor, devenind practic o forma de imprumut. Prin contractul cu factorul, aderentul garanteaza de fapt ca debitorul va plati la scadenta si se obliga sa rascumpere creantele neonorate.

• factoring confidential, care se caracterizeaza prin aceea ca, debitorii nu sunt notificati asupra cesionarii creantelor, aderentul incasand contravaloarea lor si virand-o in contul factorului.

• factoring international, care presupune doi factori (factorul de export si factorul de import), intre care exista un contract (interfactor agreement), mecanismul fiind urmatorul:

exportatorul cesioneaza creantele (facturile) sale  asupra importatorului catre factorul de export;

factorul de export ii avanseaza exportatorului 80% din valoarea creantelor;

factorul de import preia creantele de la factorul de export;

importatorul plateste factorului de import contravaloarea facturilor, iar acesta transfera suma catre factorul de export;

factorul de export regleaza avansul acordat deja exportatorului si il anunta de incasarea creantelor.

Costurile operatiunii de factoring sunt reprezentate de dobanda pentru finantarea in avans si de comisionul specific de factoring.

Avantajele finantarii prin credite de factoring sunt:

transformarea unei vanzari cu incasare amanata intr-o incasare la vedere;

asigurarea impotriva riscului de neplata a facturilor, care este preluat in intregime de factor;

asigurarea impotriva riscului de fluctuatie a cursului de schimb, in cazul factoringului international;

accelerarea finantarii pe termen scurt si imbunatatirea lichiditatii intreprinderii;

operativitatea mai mare in comparatie cu creditul bancar (sunt necesare mai putine documente).

Dezavantajul principal al factoringului il constituie costul ridicat.

4. APLICATIE REZOLVATA

Sa se determine necesarul trimestrial de credite de trezorerie, pe baza urmatoarelor informatii(u.m):

volumul anual al activelor circulante = 150;

cheltuielile anuale pentru realizarea productiei = 180;

incasarile anuale din vanzarea productiei = 200;

fondul de rulment trimestrial = 17;

pasivele stabile trimestriale sunt: 5 in trim. I, 6 in trim. II, 6 in trim. III si 7 in trim. IV;

soldul creditelor de trezorerie la sfarsitul exercitiului anterior = 10;

repartizarea pe trimestre a volumului de activitate se face astfel: trim. I = 24%, trim. II = 25%, trim. III = 25% si trim. IV = 26%.

Rezolvare:

Calculam nevoile de trezorerie

- activele circulante se repartizeaza pe trimestre astfel:

ACR I = 24% 150 = 36;

ACR II = ACR III = 25% 150 = 37,5;

ACR IV = 26% 150 = 39.

- cheltuielile pentru realizarea productiei (platile) se repartizeaza pe trimestre astfel:

Plati I = 24% 180 = 43,2;

Plati II = Plati III = 25% 180 = 45;

Plati IV = 26% 180 = 46,8.

Calculam resurse de trezorerie

- fondul de rulment trimestrial = 17;

- pasivele stabile trimestriale:

PS I = 5;

PS II = PS III = 6;

PS IV = 7.

- incasarile din vanzarea productiei (incasari) se repartizeaza pe trimestre astfel:

Incasari I = 24% 200 = 48;

Incasari II = Incasari III = 25% 200 = 50;

Incasari IV = 26% 200 = 52.

- Soldul creditelor de trezorerie = 10

Intocmim planul de trezorerie:

Planul de trezorerie

- u.m -

In trimestrul I se obtine un excedent de trezorerie de 80(u.m). Aceasta suma constituie volumul creditelor de trezorerie care se vor rambursa in trimestrul urmator.

De aceea, in trimestrul II, soldul creditelor de trezorerie va fi egal cu 10 - 0,8 = 9,2 fapt ce va conduce la obtinerea unui deficit de trezorerie (necesar de credite) de 30 (u.m). Aceasta suma reprezinta valoarea noilor credite de trezorerie ce se vor contracta.

In trimestrul III, soldul creditelor de trezorerie va fi 9,2 + 0,3 = 9,5. In aceste conditii, nevoile devin egale cu resursele, iar necesarul de credite de trezorerie va fi zero.

In trimestrul IV se obtine din nou un deficit de trezorerie, firma trebuind sa contracteze noi credite in valoare de 30(u.m).

5. APLICATIE DE REZOLVAT

Pe baza urmatoarelor informatii(u.m):

valoarea anuala a activelor circulante: 300.000;

cheltuieli anuale pentru realizarea productiei: 360.000;

incasarile anuale din vanzarea productiei: 400.000;

fond de rulment trimestrial: 34;

pasivele stabile trimestriale:

TRIM I: 10.000;

TRIM II si III: 12.000;

TRIM IV: 14.000.

soldul creditelor de trezorerie la sfarsitul exercitiului anterior: 20.000;

repartizarea pe trimestre a volumului de activitate este urmatoarea:

TRIM I: 24%;

TRIM II si III: 25%;

TRIM IV: 26%.

Sa se calculeze necesarul trimestrial de credite de trezorerie si sa se interpreteze rezultatele.

Teste de autoevaluare

1. Din ce se acopera NFCE?

2. Care sunt cele mai utilizate imprumuturi pe termen scurt?

7. Raspunsuri la testele de autoevaluare

Intrebarea 1

Necesarul de finantat al ciclului de exploatare (activele circulante) se acopera in primul rand din sursele atrase temporar de la terti, si anume:

datorii fata de furnizorii de materii prime si materiale (creditul comercial sau creditul-furnizor);

datorii fata de personal (salarii si contributii asimilate);

datorii fata de stat (impozite si taxe).

Intrebarea 2

Cele mai utilizate imprumuturi pe termen scurt sunt:          

- creditele de trezorerie;

- creditele de scont;

- creditele de factoring.

8. Teste de autoevaluare propuse

1. Care sunt sursele de finantare a ciclului de exploatare?

2. Ce reprezinta pasivele stabile?

3. Cum se determina marimea pasivelor stabile?

9. Cuvinte si relatii cheie

Pasive stabile            

Fond de rulment optim

Plan de trezorerie

Necesar de credite de trezorerie

Credite de trezorerie

Credite de scont

Credite de factoring

10 . Bibliografia unitatii de invatare 6

1. Duca, I.,  Gherghina, R., Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura UTM, Bucuresti, 2005

2. Gherghina, R., Gestiunea financiara a intreprinderii. Aplicatii practice, Editura Renaissance, Bucuresti, 2004

3. Stancu, I., Finante, Editia a patra, Editura Economica, Bucuresti, 2007

4. Vintila, G., Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2010

5. Vintila, G., Vuta, M., Gestiunea financiara a intreprinderii. Lucrari aplicative si studii de caz, Editura Rolcris, Bucuresti, 2000