Caracterizare a stiintei economice contemporane - caracteristici si tendinte actuale ale stiintei

Caracteristici si tendinte actuale ale stiintei

Progresul stiintei economice

1. STIINTA ECONOMICA  IN PERIOADA CONTEMPORANA

Intelegerea si insusirea problemelor de baza, esentiale ale metodologiei cercetarii stiintifice economice ar fi cat se poate de dificile, daca nu imposibile, fara prezentarea, chiar si sumara, a principalelor caracteristici definitorii ale stiintei in general.

Stiinta economica, oricat s-ar particulariza, este si ramane o componenta a stiintei in ansamblul sau.

1.1. Stiinta. Caracteristici si tendinte actuale

Stiinta este un fenomen definitoriu, dominant al lumii contemporane. Dezvoltarea stiintei este marcata de o revolutie stiintifica fara precedent, prin amploarea si consecintele sale.

Cu toate ca a fost franata de o serie de factori (nivelul scazut al tehnicii, diverse forme ale constiintei sociale, interventia statului, nivelul necorespunzator de dezvoltare a invatamantului s.a.), stiinta a inregistrat ritmuri accelerate in tot cursul formarii si dezvoltarii sale. Beneficiind de o independenta relativ mai mare decat existenta sociala, stiinta contemporana a inregistrat ritmuri geometrice de afirmare. Spre ilustrare, folosim doar doua exemple: Magellan a facut ocolul Pamantului in aproape 3 ani (intre 22 septembrie 1519 si 8 septembrie 1522), pe cand primului om in Cosmos i-au trebuit doar 90 minute. Tot astfel, daca de la prima arma de foc pana la motorul cu aburi a fost nevoie de 6 secole, intre momentul producerii bombei atomice si constructia primei centrale atomice a fost nevoie de ceva mai mult de 10 ani.

Dintr-o activitate careia i se comandau serviciile, stiinta reuseste in zilele noastre sa anticipeze nevoile productiei si ale societatii in ansamblu.

Stiinta in ansamblul ei devine o ramura economica de importanta vitala; acesteia i se acorda fonduri sporite, efective tot mai mari de personal; se creeaza noi laboratoare, institute si academii de stiinta; a inceput procesul de industrializare a stiintei care isi accentueaza si mai mult contributia determinanta la progresul tehnologic, economic si la cel social. Structura factorilor de productie si aportul lor la cresterea economica se schimba substantial, astfel incat, criteriul bogatiei fiecarei natiuni tinde sa devina, tot mai pregnant, stiinta, progresul stiintific.

Datorita nivelului atins, stiinta este, in acelasi timp, si sursa de ingrijorare, de teama, in anumite conditii putandu-se crea mari pericole pentru civilizatia umana, inclusiv pentru viata planetei noastre.

1.1.1. Definirea stiintei

Stiinta este un fenomen extrem de complex, astfel ca este dificil de dat o definitie stiintei care sa  fie unanim acceptata. Ea apare ca:

un ansamblu de cunostinte despre lume;

- o baza a conceptiei despre lume;

- o forma a constiintei sociale (o forma de reflectare a lumii in constiinta);

o componenta a culturii spirituale; o componenta esentiala a factorilor de productie.

Tadeusz Kotarbinski "stiinta este orice cunoastere care s-a maturizat suficient de mult pentru a putea fi predata ca disciplina in invatamantul superior

Einstein: "stiinta este incercarea de a face diversitatea haotica a experientelor noastre senzoriale sa  corespunda unui sistem de gandire uniform din punct de vedere logic

Stiinta este "un ansamblu de cunostinte sistematizate si verificate de practica'. In mod aditional, sunt mentionate si alte conditii pentru a fi stiinta, si anume: la baza stiintei stau intotdeauna principii generale, legi, metode, procedee, instrumente specifice etc.

Stiinta are o structura, de regula, cu mai multe laturi care constituie un tot unic, coerent, definit prin:

materialul faptic acumulat de-a lungul intregului proces de dezvoltare a stiintei;

ipotezele confirmate si neconfirmate;

rezultatele observatiilor si experientelor, generalizarile teoretice facute pe baza materialului faptic (legi, teorii, axiome) si confirmate de practica;

modelul de cercetare a realitatii (metodologia).

Stiinta este cunoastere exacta, universala si verificabila, exprimata prin legi (Dictionarul Petit Robert);

Asemenea cerinte se inscriu, deci, in patru componente ale stiintei (obiectul, structura, metoda si limbajul), contribuind la cristalizarea mai multor definitii date stiintei, fiecare avand valoarea si limitele ei.

Legitatile si procesele interne ale stiintei

In dezvoltarea stiintei actioneaza mai multe legitati, dintre care mentionam:

stiinta se realizeaza treptat, prin acumulari sistematice in domeniul cunoasterii. Crearea si dezvoltarea stiintei reprezinta un proces istoric, mai lung sau mai scurt, in cursul caruia se descopera mereu noi legi, teorii, axiome;

succesiunea, folosirea si imbogatirea continua a cunostintelor acumulate de generatiile precedente;

drumul general al cunoasterii st. este acela al trecerii de la fenomen la esenta, de la o esenta mai putin profunda la alta mai profunda; ea progreseaza catre o cunoastere tot mai adanca si mai cuprinzatoare a lumii obiective, apropiindu-se de infinit, asimptotic, de adevarul absolut;

stiinta isi organizeaza procesul cunoasterii de la simplu la complex; intotdeauna, mai intai, au fost studiate formele simple ale materiei si, mai apoi, formele cele mai complexe ale acesteia;

legile naturii, societatii si gandirii sunt diferite de legile formulate de om, in stiinta. Ele nu sunt acelasi lucru, nu se suprapun, pentru ca omul de stiinta nu creeaza aceste legi, ci le reflecta mai mult sau mai putin fidel.  Stiinta are menirea sa aduca cunoasterea stiintifica cat mai aproape de original, de realitatea care reprezinta obiectul de studiu;

Referat: Metoda abc (activity based costs) - fundament economic al sistemelor de management bazate pe costuri Proiect: MANAGEMENTUL RELATIEI CU CLIENTUL (Consumer Relationship Management -CRM) o strategie performanta in optimizarea raportului cerere-oferta

in stiinta, mai mult ca oriunde, actioneaza lupta dintre idei vechi si idei noi. Stiinta, prin esenta sa, este ostila spiritului conser­vator, niciodata nu cedeaza. De exemplu, lupta dintre teoriile luminii - crepusculara si ondulatorie - a durat doua secole;

stiintele nu sunt rupte si independente unele de altele; ele se dezvolta in legatura unele cu altele ca urmare a legaturii dintre diferite forme de miscare a materiei.

Revolutia stiintifica se datoreaza mai ales unor procese interne ale stiintei, dintre care mentionam:

continuarea impletirii proceselor de diferentiere si de integrare a stiintei. Diferentierea este un proces de separare a unor domenii dintr-un sistem teoretic si constituirea lor ca domenii specializate, de sine statatoare, cu obiect, metoda si limbaje separate, proprii. Procesul opus, de integrare, bazat pe interconexiunile dintre stiinte, consta in imprumutarea reciproca a metodelor si limbajului in scopul aplicarii acestora in cercetarea obiectului altei stiinte. Acest transfer de metode, legi, obiective si limbaje au ajutat la revolutionarea ramurilor stiintei si a stiintei ca sistem coerent;

reconsiderarea rolului gandirii teoretice in miscarea cunoasterii stiintifice spre noi rezultate; gandirea teoretica s-a transformat in cel mai puternic factor de elaborare de idei fundamentale care stau la baza crearii unor noi teorii;

imbogatirea arsenalului stiintei   cu notiuni, termeni instru­mentali care vizeaza direct nu obiectul de studiu, ci insasi cunoasterea lui, crearea de metateorii si metastiinte;

tendinta de creare de teorii fundamentale care sintetizeaza cunoasterea din diferite domenii ale stiintei. Aceasta tendinta rezulta din procesul de integrare a stiintei care, pe langa rezultate teoretice fundamentale, a stat la baza solutionarii si revolutionarii practicii economice si sociale;

tendinta de dezmembrare a obiectului studiat si crearea de relatii mai simple studiate si cu ajutorul analizei sistemice. Aceasta tendinta isi are obarsia in alta tendinta, aceea de diferentiere, de separare si specializare a stiintelor;

matematizarea si formalizarea cunoasterii stiintifice, patrunse de ideea de a pune definitiv capat momentului intuitiv in cadrul cunoasterii stiintifice. In acest fel, cercetarea stiintifica   a capatat un caracter foarte abstract, fiind greu sa stabilesti intotdeauna conexiunea dintre notiunile sale si realitatea obiectiva;

tendinta de eliminare a elementului intuitiv din continutul teoriilor stiintifice si diminuarea imaginii intuitive a stiintei, ca urmare a dezvoltarii furtunoase a sistemelor de limbaj artificial - matematic; se manifesta inca tendinta de includere a momentului intuitiv ca instrument de miscare spre noi constructii teoretice; unii specialisti considera ca lumea a ajuns la saturatie cu aceasta formalizare si rigoare logica si tanjeste dupa utilizarea intuitiei fara de care nu se poate progresa;

reconsiderarea rolului experientei; pana nu demult, experienta preceda noua constructie teoretica. Astazi experientei i se rezerva mai ales rolul de veriga in verificarea constructiilor teoretice.

1.2. Stiinta economica in progres

Procese esentiale in stiinta economica

Stiintele economice s-au dezvoltat intotdeauna deschis, in relatii stranse cu celelalte domenii ale stiintei si, in primul rand, cu stiintele naturii. Revolutia din stiintele naturii si, in special, din fizica (teoria relativitatii si mecanica cuantica) readuce in discutie conceptul de predictie perfecta - ca unic obiect al stiintei, inclusiv al stiintelor economice.

- mai multi economisti accepta transformarea stiintelor economice in stiinta exacta, ca orice alta stiinta a naturii. Pe cale de consecinta, conceptele, teoriile si metodologia stiintelor economice ar trebui amplu restructurate. De pilda, teoria echilibrului economic, nascuta la timpul sau din progresele fizicii mecanice a lui Newton, este pe punctul de a ceda locul astazi, pe baza revolutiei fizicii moderne, in fata teoriei haosului, a dezechilibrului. Asa se explica de ce unii economisti fac, in masura tot mai mare, apel la teoria haosului.

- cresterea aplicarii matematicii in cercetarea fenomenelor economice. Matematica s-a dovedit a fi un instrument esential, indispensabil in elaborarea de modele, in analiza si explicarea cu ajutorul acestora a laturilor profunde, mai putin vizibile ale proceselor si fenomenelor economice. Promovarea matematicii in procesele de cunoastere si previzionare a fenomenelor economice contribuie substantial la apropierea economistului de adevar, la accentuarea caracterului si statutului stiintei economice.

extinderea experimentarii ca modalitate de verificare a ipotezelor admise. Daca in anii '60 experimentarea era considerata un procedeu de cunoastere "fara perspective', incepand din anii '75-'80 se constata o larga utilizare a acesteia. In aceasta privinta opiniile economistilor sunt practic identice, toti excluzand din economie posibilitatea experimentarii de laborator, pe oameni si grupuri de oameni. Este, de pilda, cazul lui Paul Samuelson, laureat al Premiului Nobel, care spune: "Noi nu putem realiza experiente controlate ale chimistului sau biologului. Ca astronomul si meteorologul, noi trebuie, in mare masura, sa  ne multumim sa observam'. Iar in Enciclopedia britanica (1991) se consemneaza ca "nu exista nici un laborator in care economistii sa-si poata testa ipotezele lor. Economia este, in mod esential, o stiinta morala'.

- promovarea cercetarilor inter - si multidisciplinare. Punand un accent considerabil sporit pe aspectele sociale, psihologice, istorice, antropologice, stiinta economica a devenit tot mai capabila sa evite simplificari si largi fenomene reductioniste, concluzii si solutii sterile pentru practica economica. Alaturi de importanta deosebita a explicarii laturilor sociale, se afirma nevoia viziunii istorice in stiinta economica. Unii oameni de stiinta socotesc, de pilda, ca istoria este chiar mai necesara cercetatorului economist decat este matematica. Pe aceasta linie, in ultimele decenii, se remarca eforturi pentru elaborarea noii istorii economice.

Dezvoltarea cercetarilor inter- si multidisciplinare rezulta din nevoia stiintelor economice de verificare a teoriilor, conceptelor si metodelor sale de cercetare. Atasamentul permanent pentru cercetarile economice empirice inter- si multidisciplinare reprezinta singura modalitate de creare a unei bogate baze factuale si de realizare a unor generalizari stiintifice viabile, recunoscute de practica economica. Fara acestea stiinta economica nu poate progresa si demonstra o tot mai inalta eficienta.

Controverse teoretice si metodologice in stiinta economica

Stiinta economica, desi cunoaste progrese incontestabile, manifesta doua slabiciuni majore:

a) include un deficit de realism;

b) constituie un ajutor limitat pentru practica.

Stiinta economica implica doua particularitati organice, doua adevarate provocari:

a) pe de o parte, functionarea sistemului econo­mic include instabilitatea relatiilor variabilelor economice si caracterul neliniar, putin predictibil al comportamentului uman;

b) formularea concluziilor si recomandarilor, in ciuda incertitudinii ambientale, implica o subiectivitate rezonabila.

Stiinta economica este marcata de o puternica ambiguitate, osciland undeva intre stiintele dure ale naturii si stiintele umane. Stiinta economica este o stiinta umana cu efecte imediate. Ridicarea sau reducerea impozitelor in societate, de exemplu, atinge imediat interesele oamenilor de toate categoriile, ceea ce nu se intampla in cazul stiintelor naturii prin descoperirea unei noi structuri a celulei carbunelui.

Deficitul de realism si sprijinul limitat pentru practica se explica si prin tendinta mai veche, dar care se accentueaza astazi, ca stiinta economica sa se refugieze in probleme subtile de logica sau de echilibre partiale. Mai concret, aceasta tendinta isi are izvorul intr-un puternic parti pris teoreticist, rezultat mai ales din pozitia lui Milton Friedman care afirma ca "realismul nu trebuie sa fie inclus si cercetat in ipotezele de baza; singure predictiile teoriei permit sa se controleze veridicitatea explicatiilor lor'. Acesta este de fapt punctul de vedere al gandirii neoclasice, aflata astazi intr-o pozitie dominanta in gandirea stiintifica economica.

Dominatia gandirii pure si a modelului fizicii in stiinta economica are doua consecinte majore:

a)  Una de excludere a altor curente si teorii care nu se incadreaza in liniile de gandire vechi care domina stiinta economica de la nasterea acesteia. Studiile de epoca, factuale, empirice care contravin "gandirii logice' sunt excluse pe cele mai diferite cai, inclusiv institutionale, financiare etc. Din aceasta cauza, se asista astazi la explozia puternica de studii teoretice, undeva separat, de sine statator, de colectarea si acumularea de studii empirice, faptice; se intelege astfel de ce acestea din urma raman in afara stiintei economice neincorporate in continutul acesteia, in corectarea vechilor teorii ale stiintei economice.

Astazi, nivelul de considerare este functie de raritate: cu cat un studiu este mai abstract, mai riguros, mai general, cu atat este mai distins. Cei ce fac cercetari directe, de firma, sunt considerati ca jucatori ai echipei de rezerva.

b) Pastrand o serie de principii clasice, cum sunt rationalitatea, echilibrul, concurenta etc., stiinta economica in urma integrarii unor noi concepte, curente si teorii, s-a imbunatatit continuu (teoria jocurilor s-a afirmat prin analiza relatiei conflict - cooperare; teoria incitatiei confera contractului dintre parti o valoare superioara relatiei simple de vanzare - cumparare etc.). Penetrarea acestora in teoriile dominante a dus la aparitia noii economii clasice, a noii macroeconomii, la ascensiunea postkeynesismului, institutionalismului si, in general, a structuralismului, dand nastere teoriei organizatiilor, teoriei conventiilor, teoriei incitatiilor, teoriei echitatii, teoriei justitiei si altele.

Aceasta a doua consecinta este considerata insa raul cel mai mic, de departe de preferat decat tendinta de conservare in stiinta economica a unor teorii vechi si de eliminare a faptelor noi, empirice, susceptibile de noi conceptualizari si generalizari, atat de necesare stiintei economice, eliminarii deficitului sau de realism si de incapacitate de a servi si mai bine practica economica.

Deficitul de realism al stiintei   economice, sumar reliefat, cu toate ambiguitatile pe care le genereaza, demonstreaza ca stiinta economica nu are inca o epistemologie (filosofie) pe care o merita. Acesta ramane un domeniu principal de confruntare in stiinta economica.

Insuficiente practice si nevoia reconstructiei stiintei economice

Criticile care se aduc stiintei economice si care-i umbresc realizarile si progresele incontestabile deriva din aceea ca ajuta foarte putin la solutionarea unor probleme practice actuale.

Astfel, unii economisti apreciaza ca economia ar fi subordonat societatea omeneasca si aceasta in ciuda faptului ca in epoca actuala s-au promovat si acceptat, la scara internationala, drepturile fundamentale ale omului. Or, in practica, economia produce pe mai departe saracie, marginalizare si excludere sociala in randul atat al indivizilor, cat si al natiunilor. Desi Aristotel gandea ca atunci "cand razboaiele de tesut vor tese singure, robia oamenilor va lua sfarsit',  totusi, astazi se constata ca robia oamenilor n-a disparut, decalajele dintre progresul tehnologic si progresul economic, pe de o parte, si progresul social, pe de alta parte, se adancesc, punand in pericol solidaritatea si pacea sociala, civilizatia umana si chiar existenta vietii pe planeta Pamant. Or, tocmai in legatura cu aceasta imprejurare oamenii de stiinta cu raspundere pentru asemenea pericole apreciaza ca "economia este stiinta daca ajuta la realizarea unei lumi mai bune'.

Au aparut insa si probleme noi pe care stiinta economica nu le poate inca solutiona. Sistemul economic international s-a transformat, devenind multipolar si interdependent. Vechea slabiciune a stiintei economice - firava legatura dintre ea si practica (actiune, politica economica) - s-a reactualizat si acutizat. In fata stiintei economice stau trei mari provocari: a) de a asigura dezvoltarea economica si obtinerea unui standard de viata conform cu demnitatea umana, in cadrul posibilitatilor contemporane, pentru o mare parte a lumii; b) de a se asigura, pentru lumea dezvoltata, tranzitia de la cresterea economica modica, de dupa a doua jumatate a anilor' '70, la o crestere economica mai accentuata, similara celei din primele decenii postbelice; c) pentru tarile ex-socialiste trecerea de la sistemul economiei planificate centralizat la un nou tip de economie, prin intermediul economiei de piata.

Comisia de invatamant economic superior a Asociatiei Economistilor Americani avea sa  conchida, cu putini ani in urma, ca "asa cum sunt studiate ciclurile doctorale, stiintele economice sunt rupte mult de problemele lumii reale'. Referindu-se la fenomenele de simpli-ficare, la ingradirea accesului noilor concepte si teorii in imperiul stiintei economice, la excesul de abstractizare si modelare, cunoscutul economist american Robert Solow, laureat al Premiului Nobel, afirma sec ca "economistii de meserie nu se lasa prinsi in astfel de simplificari'.

Reconstructia stiintelor economice moderne nu are nevoie de statutul de stiinta pozitiva; ea poate avea un statut normativ si o eficienta considerabil sporita, daca se realizeaza trei conditii complementare:

sa se revina la continutul descriptiv puternic, chiar daca acesta se face cu pretul abandonarii unor teorii generale, fara aplicare;

sa se prefere investigatii empirice fata de ipotezele generale de rationalitate;

sa se conceapa o alta maniera de a articula dimensiunile normative si pozitive ale stiintei economice.

Abandonarea mitului stiintei economice ca stiinta exacta a naturii, echivaleaza cu abandonarea ideii ca se poate determina in mod stiintific un ideal, un optim definit odata pentru totdeauna. Aceasta munca a omului de stiinta reclama un dublu efort de clarificare:

pentru principiile explicite si implicite pe care se construiesc rationamentele;

pentru clarificarea consecintelor diferitelor ipoteze asupra firmei, economiei si societatii in ansamblu.

Actualizarea pe baza faptelor reale a stiintei   economice este demonstrata si de economistii practicieni. Astfel, economisti practicieni de firma sustin ca firma interpreteaza, extrapoleaza, proiecteaza pe baza unei teorii. Mult mai util ar fi - arata ei - ca teoria respectiva sa fie bine actualizata, astfel ca aceste teorii sa avanseze, sa progreseze si sa se imbogateasca sub impulsul cercetatorilor universitari a caror meserie este si nu de catre economistii de firma care se pricep la aplicarea teoriei.

Stiinta economica isi poate dobandi realismul si eficienta practica in masura in care se fereste si de excesul de matematizare, daca aceasta nu are la baza acumularea de fapte economice. Cel mai bine caracterizeaza aceasta tendinta chiar cunoscutul economist american, Milton Friedman, care subliniaza ca "utilizarea larga a matematicilor a ridicat considerabil puterea analizei economice, dar ea este frecvent folosita pentru a impresiona, mai degraba, decat de a informa'. In aceasta privinta, ilustrul economist il citeaza pe un alt cunoscut economist, Alfred Marshall, care face economistilor urmatoarele recomandari, deosebit de instructive pentru scopul cursului nostru:

a. "utilizati matematica, ca un limbaj stenografic, mai degraba, decat ca un instrument de investigare;

b. continuati pana terminati;

c. traduceti in engleza;

d. ilustrati prin exemple care sunt importante in viata reala (subl. ns. - Gh.R.,D.C);

e. daca ati esuat asupra punctului d, gasiti exemple importante din viata reala; ardeti si punctul c, pentru ca eu am facut-o frecvent'.

In oncluzie, modelarea este necesara, indispensabila in cadrul cercetarii fenomenelor si proceselor economice reale dar nu pentru a steriliza stiinta economica.

Stiinta economica actuala evidentiaza rolul inca putin cunoscut si utilizat al studiilor istorice. Daca economistii au vizibila tendinta de simplificare excesiva, istoricii, dimpotriva, analizeaza evenimentele actuale in toata complexitatea lor. Economistii n-au clarviziunea necesara, dar ei o pot capata prin studiul experientei istorice; aceasta protejeaza impotriva miopiei specialistului, impotriva tendintelor de simplificare abuziva. Se spune adeseori ca nu poti fi un bun economist fara o formatie matematica; or, astazi se apreciaza ca nu exista in si mai mare masura economist fara o formatie istorica.

Stimularea cercetarilor empirice, pluri- si interdisciplinare reclama schimbarea scarii de valori in aprecierea economistilor. Astfel, este necesar sa  se acorde o mai mare consideratie facultatilor de observare decat celor de abstractizare, iar perspicacitatea istoricului sa fie plasata inainte de rigoarea matematicianului, daca vrem sa nu navigam in abstract si fara eficienta necesara in stiinta economica.

Reconstruirea stiintei economice pe baza intensificarii studiilor inter- si multidisciplinare urmeaza sa se realizeze prin:

corijarea si completarea teoriilor curente, ca urmare a largirii bazei sale factuale;

acordarea unei mai mari atentii studiului structurilor econo­mice concrete, factorilor ce influenteaza functionarea economiei, obiectivelor, mijloacelor si consecintelor diverselor tipuri de actiune practica etc.

Deci, pe de o parte, avem de a face cu nevoia reala de a inradacina munca teoretica in cunoasterea faptelor si a comportamentelor individuale sau ale intreprinderilor.

Pe de alta parte, sub aspect metodologic, se propune completarea principiului studierii comportamentelor individuale si a interactiunii lor, prin prevalarea notiunilor de rationalitate si de echilibru cu analiza reactiilor grupurilor socioeconomice, adaugandu-se categoriilor sociopro-fesionale, caracteristicile de varsta, sex, statut etc. Aceasta metodologie permite evitarea acapararii inventivitatii de catre logica pura si inlaturarea unor bariere in calea cercetarilor interdisciplinare. Apelul la sociologie, psihanaliza, antropologie si acceptarea deschiderii catre alte discipline complementare ar putea favoriza si articularea mai buna a aspectelor cognitive, normative si pozitive ale stiintei   economice actuale.

Asemenea abordari pluridisciplinare ale faptelor concrete ar favoriza imbunatatirea vigorii stiintei economice si, de aici, perfectionarea manualelor si cursurilor, in special, in sensul evitarii predarii stiintei prin cazuri simple sau prin simplificarea excesiva a realitatii (Economia nu poate fi interpretata doar prin concepte proconcurentiale, de tipul laissez-faire).Deci, s-ar cere parasirea simplismului si, mai ales, a excesului de abstractizari sau de modelare a economiei; abordarea interdisciplinara ar intari considerabil forta stiintei economice, ar ameliora formarea economistilor, apropiindu-i de realitati si, mai ales, ar spori incidenta teoriei economice asupra cresterii economice.

Depasirea contradictiei si crizei actuale a stiintei economice si deblocarea procesului de invatare in invatamantul superior se pot realiza prin abordarea problematicii vietii reale, completata cu studiul doctrinelor si curentelor de gandire, asa cum s-au cristalizat ele in decursul deceniilor.